----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Cine e online?

Avem 101 vizitatori și nici un membru online

Încercările de peste un veac de convocare a unui Sinod Ecumenic,

menit a aduce reforma în Biserica Ortodoxă (VII)

 

Ştiind că lumea heterodoxă nu va renunţa niciodată la ereziile şi învăţăturile sale greşite,
la începutul secolului XX, conducătorii ortodocşi au pornit o campanie vehementă de reformare
a Bisericii Ortodoxe, pentru a putea săvârşi mult-dorita unitate a creştinilor – ideal de sorginte masonică.
Ei aveau nevoie ca un Sinod Ecumenic să valideze toate modificările dogmatice şi canonice necesare
protestantizării Ortodoxiei. Astfel, strădaniile lor pentru convocarea acestui Sinod s-au succedat neobosite,
zădărnicite însă de circumstanţe politice, sociale, de orgolii ierarhice, ciocniri între ‘puternicii’ Ortodoxiei
oficiale, dar susţinute de heterodocşii care îşi urmăreau propriile interese. Va reuşi oare mult-trâmbiţatul
Sinod din zilele noastre să le împlinească visul, care echivalează cu prăbuşirea Ortodoxiei oficiale ?
 
 

Reluăm acest articol, care a rulat pe site în anul 2016, având în vedere că aducem la zi în permanenţă informaţia legată de acest subiect. Se dezvăluie înaintea ochilor noştri noi şi inedite pagini de istorie, care completează imaginea de ansamblu şi aduc lumină asupra unor evenimente bisericeşti contemporane

 

Cea de-a IV-a Conferinţă panortodoxă de la Chambesy, 1968

Lista temelor fixate la prima Conferinţă panortodoxă a fost trimisă tuturor Bisericilor Ortodoxe spre studiu, dar foarte repede s-a constatat că această listă era prea complexă şi nu toate temele enumerate puteau face obiectul discuţiilor unui eventual Sinod Ecumenic şi cu atât mai puţin ale unui prosinod.

Necesitatea clarificării unei modalităţi de abordare a catalogului din 1961 a constituit cauza organizării celei de-a IV-a Conferinţe panortodoxe, care a fost convocată ,,prin consensul căpeteniilor tuturor Bisericilor Ortodoxe numai ca o Comisie inter-ortodoxă”, dar şi-a desfăşurat şi încheiat lucrările ca ,,cea de-a patra Conferinţă panortodoxă, şi nu ca o simplă comisie de lucru. Acest fapt a fost revelat în cursul lucrărilor şi confirmat prin hotărârea unanimă a delegaţiilor prezente ale Bisericilor Ortodoxe”. 088. Incercarile de peste un veac de convocare a unui SE VI 1

Conferinţa s-a desfăşurat între 8-16 iunie 1968 la Centrul Ortodox de la Chambesy, care a fost înfiinţat de patriarhul Athenagora I în iunie 1966, cu scopul de a promova relaţiile inter-ortodoxe şi inter-bisericeşti.

Conferinţa a debutat cu o consfătuire a conducătorilor delegaţiilor ortodoxe care a adoptat următoarele 3 teme pe ordinea de zi:

 

,,a. stabilirea unui plan de lucru care să ducă la întrunirea unui mare Sinod inter-ortodox sau panortodox, care să se pronunţe asupra temelor înscrise în lista adoptată la prima Conferinţă panortodoxă, Rhodos 1961;

b. examinarea progresului realizat şi a perspectivelor unui atare progres în ce priveşte relaţiile Bisericii Ortodoxe cu Bisericile catolică, anglicană, veche-catolică, necalcedoniene şi luterane;

c. examinarea posibilităţii unei acţiuni mai eficace a Ortodoxiei în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) şi în special ţinându-se seama de cea de-a IV-a Adunare Generală a CMB”.

 

Lucrările celei de-a IV-a Conferinţe panortodoxe au continuat prin constituirea a 4 grupe de lucru, care au elaborat câte un text pentru fiecare temă de pe ordinea de zi. Temele elaborate în grupele de lucru ,,au fost apoi discutate şi adoptate în plenară, devenind hotărârile conferinţei”.

Conferinţa a hotărât alegerea unor teme din catalogul adoptat la prima Conferinţă panortodoxă din 1961 şi repartizarea lor spre studiu Bisericilor locale, după cum urmează:

 

1. izvoarele revelaţiei dumnezeieşti (Patriarhia Ecumenică);

2. participarea laicilor la viaţa Bisericii (Biserica Bulgară);

3. readaptarea rânduielilor bisericeşti privitoare la post (Biserica Sârbă);

4. impedimente la căsătorie (Biserica Rusă şi Biserica Greciei);

5. chestiunea calendarului şi a sărbătoririi în comun a Sfintelor Paşti (Biserica Rusă şi Biserica Greciei);

6. iconomia bisericească (Biserica Română).

 

Temele urmau să fie elaborate de aceste Biserici, apoi distribuite de Secretariatul pentru pregătirea Sinodului tuturor celorlalte Biserici locale, după care Secretariatul avea misiunea de a elabora sinteze ale răspunsurilor primite, pe care să le prezinte pentru decizie la nivel panortodox.

În al doilea rând, conferinţa a decis înfiinţarea unei Comisii Inter-ortodoxe Pregătitoare a Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, alcătuită din câte un reprezentant al fiecărei Biserici Ortodoxe autocefale însoţit de un consultant. Patriarhia Ecumenică a înfiinţat un Secretariat pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod, cu sediul la Centrul Ortodox de la Chambesy, iar coordonatorul Secretariatului era şi secretar al Comisiei Inter-ortodoxe.

Această Comisie avea sarcina de a întocmi materiale pe baza răspunsurilor Bisericilor locale. Când Comisia îşi încheia misiunea, preşedintele comisiei urma să-l informeze pe patriarhul ecumenic care, de comun acord cu întâistătătorii tuturor Bisericilor Ortodoxe, convoca Conferinţa panortodoxă presinodală[1].

În al treilea rând, conferinţa din 1968 a decis să renunţe la planul unui prosinod şi, în locul acestuia, să se organizeze o serie de conferinţe panortodoxe presinodale, care să adopte textele referitoare la temele propuse încă din 1961, texte care urmau să fie prezentate direct Sfântului şi Marelui Sinod. După cum arată şi titlul lor, aceste conferinţe aveau menirea de a pregăti direct sinodul.

În legătură cu renunţarea la prosinod, într-un articol publicat în periodicul Episkepsis se precizează că ideea şi însuşi termenul de ,,prosinod” au fost abandonate de cea de-a IV-a Conferinţă panortodoxă din 1968, ,,deoarece acest termen nu era cunoscut în istoria Bisericii şi nu avea un fundament teologic. A fost preferată o pregătire pe etape printr-o serie de conferinţe panortodoxe, care să aprofundeze temele adoptate la conferinţa din Rhodos din 1961”[2].

În legătură cu cel de-al doilea punct de pe ordinea de zi, examinarea progresului din relaţiile ecumeniste, conferinţa din 1968 a hotărât înfiinţarea unor comisii inter-ortodoxe pentru pregătirea dialogurilor teologice bilaterale cu anglicanii, cu vechii catolici şi cu Bisericile Vechi Orientale[3]; de asemenea, s-a hotărât continuarea dialogului dragostei cu Biserica Romano-Catolică şi întărirea contactelor cu luteranii.

Referitor la acţiunea Bisericii Ortodoxe în cadrul CMB, s-a recomandat ca Bisericile Ortodoxe să-şi sporească activitatea în sânul acestui for ecumenist. Din 1961, mai exact după cea de-a III-a Adunare Generală a CMB de la New Delhi, aproape toate Bisericile Ortodoxe au devenit membre ale acestei organizaţii.

Profesorul Olivier Clement afirma că ,,prin această conferinţă s-a atins apogeul dinamismului unificator suscitat de patriarhul Athenagora”. Cel mai important lucru era că această conferinţă a creat un ,,instrumentariu concret” de lucru şi, odată cu acesta, pregătirea sinodului intra într-o nouă etapă.

 

Prima întrunire a Comisiei Inter-ortodoxe Pregătitoare a Marelui Sinod

Cele 6 teme repartizate Bisericilor trebuiau elaborate în termen de 6 luni, după care studiile trebuiau trimise Secretariatului pentru pregătirea Sinodului, care dispunea întrunirea Comisiei Inter-ortodoxe Pregătitoare. Aceasta s-a întrunit între 16-28 iulie 1971, la Chambesy.

Comisia a analizat o parte din texte şi a exprimat dorinţa ca Secretariatul Sinodului să publice textele referatelor alcătuite de Comisia Inter-ortodoxă - cea mai largă publicare a unor texte emise în procesul de pregătire a Sinodului - fapt care a declanşat o dezbatere vastă în rândul teologilor din diferitele Biserici locale.

De asemenea, Comisia a cerut ca Patriarhia Ecumenică să se ocupe de convocarea primei Conferinţe panortodoxe presinodale în prima jumătate a lunii iulie 1972. Dându-şi seama că acesta este un termen imposibil de respectat, pe 16 mai 1972, Secretariatul a informat Bisericile locale şi presa că întrunirea conferinţei se amână fără a specifica un termen. 088. Incercarile de peste un veac de convocare a unui SE VI 2Secretariatul a declarat că era necesar un termen mai lung de pregătire ,,nu numai pentru a da timp clericilor împuterniciţi să studieze în profunzime textele Marelui Sinod, dar şi pentru a furniza teologilor ortodocşi, în general, prilejul să exprime punctele de vedere reprezentative ale vieţii ortodoxe dintotdeauna, ale întregii Biserici Ortodoxe”.

Moartea patriarhului Athenagora în 1972 a constituit încă un motiv pentru amânarea ei. În locul său a fost ales patriarh Dimitrie Papadopoulos (1914-1991; patriarh între anii 1972-1991), alt ecumenist înfocat şi mason[4].

 

1987. Patriarhul ecumenic Dimitrie împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea binecuvântând împreună

 

La prima sa întrunire, Comisia pregătitoare a mai făcut o recomandare care a influenţat decisiv continuarea procesului de pregătire sinodală, prin aceea că ,,a exprimat dorinţa ca prima Conferinţă panortodoxă presinodală să revizuiască temele pentru Sinod”, întrucât lista de teme alcătuită de prima Conferinţă panortodoxă în 1961 ,,a fost ulterior considerată ‘haotică’, prea lungă şi insuficient structurată, deoarece problemele noi au fost centrate în jurul unor teme mari şi nici nu a fost stabilită o listă de priorităţi”.

 

Prima Conferinţă panortodoxă presinodală de la Chambesy, 1976

Până la convocarea primei Conferinţe panortodoxe presinodale, în 1976, au avut loc mai multe întruniri ale unor teologi ortodocşi (dintre care una a avut loc la Chambesy, între 26-31 decembrie 1972, şi alta la Academia Ortodoxă din Creta, între 9-13 octombrie 1973), au apărut discuţii şi articole pro şi contra în presa bisericească pe marginea ideei de Sinod, şi a avut loc o vizită a unei delegaţii a Patriarhiei Ecumenice la toate Bisericile Ortodoxe locale pentru susţinerea convocării Conferinţei panortodoxe presinodale.

Între anii 1971-1976, Bisericile Ortodoxe au studiat mai ales problema reducerii catalogului de teme din 1961, unele făcând propuneri de noi teme sau de liste de teme mai scurte.

În cele din urmă, prima Conferinţă panortodoxă presinodală a avut loc între 21-28 noiembrie 1976, la Chambesy. Pe 20 noiembrie, s-a desfăşurat întrunirea conducătorilor delegaţiilor Bisericilor, pentru a stabili ordinea de zi a întrunirii. Una dintre problemele discutate era legată de autoritatea pe care o avea această întrunire, întrucât unii participanţi considerau că totul trebuie discutat în şedinţă plenară; conducătorul Bisericii Ruse se întreba cine are competenţa de a revizui lista temelor din 1961; alţi delegaţi se întrebau dacă Sinodul trebuie să fie de scurtă durată şi dacă trebuie sau nu să dezbată chestiuni dogmatice; alţi participanţi au ridicat problema competenţei Secretariatului şi a Comisiei Inter-ortodoxe Pregătitoare. Toate aceste dezbateri arătau lipsa de criterii şi a unui regulament acceptat de toţi, prin care să fie ,,precizate sferele de competenţă ale fiecărei părţi din structura panortodoxă implicate în organizarea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”[5].

Întrunirea conducătorilor delegaţiilor ortodoxe a propus ca ordinea de zi a primei Conferinţe panortodoxe presinodale să includă următoarele puncte:

 

,,1. revizuirea listei temelor pentru Marele Sinod;

2. examinarea metodei de pregătire a Sinodului cu privire la studiul acestor teme;

3. privire de ansamblu şi evaluare a relaţiilor şi dialogurilor Bisericii Ortodoxe cu alte Biserici şi confesiuni creştine şi cu CMB;

4. studiu asupra celebrării comune a Paştilor de către toţi creştinii în aceeaşi duminică”.

 

La liturghia care a precedat întrunirea, la deschiderea oficială şi la recepţia care a urmat au luat parte reprezentanţi ai organizaţiilor ecumeniste internaţionale de la Geneva: Consiliul Mondial al Bisericilor, Conferinţa Bisericilor Europene, Federaţia Luterană Mondială, Alianţa Reformată Mondială. De asemenea, au fost prezenţi reprezentanţi ai Conferinţei Episcopilor Catolici din Elveţia şi ai Facultăţilor de Teologie Catolică din Lucerna şi Fribourg, precum şi reprezentantul permanent al Vaticanului la ONU. ,,Este de remarcat faptul că pe parcursul lucrărilor nu a mai fost prezent nici un oaspete străin, aşa cum fusese cazul la primele Conferinţe panortodoxe”.

Preşedintele conferinţei, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice, a prezentat un raport introductiv în care a afirmat că din discuţiile cu Bisericile locale s-au conturat următoarele aspecte legate de Sinod, faţă de care conferinţa va trebui să ia hotărâri:

 

,,1. să se accelereze convocarea acestui Sinod, înţelegându-se că această convocare nu este unică şi ea nu exclude convocarea pe viitor a altor Sinoade asemănătoare;

2. Sinodul ar trebui să fie de scurtă durată;

3. Sinodul trebuie să se ocupe de un număr limitat de teme, care să nu aibă caracter dogmatic sau teoretic deoarece Biserica Ortodoxă nu simte nevoia unei noi mărturisiri de credinţă. Cum temele Sinodului nu vizează înlăturarea unor sfinte canoane, ar trebui să interpreteze canoanele pentru a le face mai aplicabile la condiţiile contemporane de viaţă ale clerului şi credincioşilor;

4. Sinodul va trebui să se aplece asupra chestiunilor arzătoare, care împiedică funcţionarea normală a împreună-lucrării Bisericilor locale într-o singură şi unică Biserică Ortodoxă, în plenitudinea sensului său ecleziologic şi canonic şi să dea acestor probleme soluţia potrivită[6];

5. Sinodul trebuie să abordeze de o manieră mai largă aspectele vieţii clerului (…);

6. Sinodul va trebui să se preocupe de problemele privind viaţa de zi cu zi a credincioşilor în Biserică, în special acelea privind căsătoria şi familia creştină, în cadrul realităţilor contemporane (…);

7. Sinodul ar trebui să studieze problema calendarului şi a datei Paştilor şi să se pronunţe faţă de aceste teme de aşa manieră, încât această problemă să înceteze de a mai diviza trupul unic al Bisericii, în legătură cu sărbătorile şi cultul său, provocând local schisme interne şi dând unora prilejul de a se sustrage disciplinei şi autorităţii bisericeşti;

8. în afara temelor de acest fel, cu referire directă la viaţa internă a Bisericii Ortodoxe, Sinodul ar putea să ia unele hotărâri care să permită fixarea unei linii ortodoxe comune cu privire la relaţiile şi dialogul Bisericii Ortodoxe cu alte Biserici şi confesiuni creştine, vizând unitatea creştină”.

 

Este de remarcat că aceste 8 puncte merg aproape pas cu pas pe urmele Congresului panortodox de la Constantinopol din 1923.

În cursul lucrărilor conferinţei, în referatul său, Mitropolitul Damaschin de Tranoupolis, conducătorul Secretariatului pentru pregătirea Sinodului, a precizat că cea de-a IV-a Conferinţă panortodoxă a ales să numească apropiatul sinod ,,Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe” şi a renunţat la titlurile de Sinod panortodox şi Sinod Ecumenic[7]. Reprezentantul Bisericii Rusiei a venit cu mai multe critici faţă de modul de pregătire a Sinodului şi faţă de Patriarhia Ecumenică, alţi delegaţi au luat apărarea celei din urmă şi în final s-a hotărât ca ,,eventualele probleme dintre Patriarhia Moscovei şi Patriarhia Ecumenică să nu facă parte din discuţiile întrunirii”.

Deciziile luate de prima Conferinţă panortodoxă presinodală sunt structurate pe cele 4 puncte de pe ordinea de zi a conferinţei. Conferinţa a ales o listă cu 10 teme care cuprind ,,ansamblul celor mai importante probleme asupra cărora se simte nevoia unor decizii panortodoxe de autoritate”: diaspora ortodoxă; autocefalia şi modul în care trebuie proclamată; autonomia şi modul în care trebuie proclamată; dipticele; problema noului calendar; impedimente la căsătorie; readaptarea dispoziţiilor bisericeşti privitoare la post; relaţiile Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii creştine; Ortodoxia şi mişcarea ecumenistă; contribuţia Bisericilor Ortodoxe locale la realizarea idealurilor creştine de pace, libertate, frăţietate şi dragoste între popoare şi înlăturarea discriminărilor rasiale.

De asemenea, au fost trecute în revistă dialogurile sau relaţiile cu următoarele confesiuni: anglicană, veche-catolică, monofizite, luterană, romano-catolică. Conferinţa a hotărât ,,continuarea şi intensificarea dialogurilor”, pregătirea dialogului cu Biserica Catolică, ,,dezvoltarea contribuţiei organice a Bisericii Ortodoxe în sânul CMB”, ,,concentrarea forţelor sale pentru promovarea teologiei unităţii Bisericii”. Conferinţa a mai vorbit despre ,,colaborarea tolerantă a ortodocşilor cu credincioşii altor religii”.

Chestiunea sărbătoririi comune a Paştilor de către toţi creştinii – al patrulea punct de pe ordinea de zi – a fost adresată tuturor Bisericilor din lume de către cea de-a V-a Adunare Generală a CMB de la Nairobi, Kenya, 1975. În ce priveşte acest subiect şi cel al calendarului Conferinţa a vorbit despre ,,dimensiunea pastorală” a chestiunii, pentru a exprima voalat opoziţia vehementă a credincioşilor faţă de acest subiect. S-a propus ca Secretariatul de la Chambesy să organizeze o conferinţă de specialişti – astronomi, istorici, canonişti, dar şi ,,ierarhi responsabili de pastoraţie” – cu scopul de a pregăti un studiu competent asupra acestei probleme.

În hotărârile conferinţei se notează: ,,Conferinţa a decis să ia în considerare, pe de o parte, dorinţa existentă în Biserica Ortodoxă de a vedea Paştile sărbătorite de toţi creştinii împreună, iar, pe de altă parte, ţinând cont de dificultăţile pastorale existente în cadrul unor Biserici locale … Biserica va purta grijă să se ţină cont de necesităţile pastorale actuale ale Ortodoxiei în Occident, ceea ce solicită o viziune echilibrată a lucrurilor şi, în consecinţă, grija de a evita o decizie panortodoxă pripită”.

Această conferinţă ,,a reînnoit speranţele în vederea convocării Sfântului şi Marelui Sinod, mai ales prin aceea că a precizat o serie întreagă de aspecte ale procesului de pregătire.

Se remarcă cu uşurinţă, mai cu seamă începând de la înfiinţarea aşa-zisei Comisii Inter-ortodoxe Pregătitoare a Marelui Sinod şi a Secretariatului, birocratizarea procesului de convocare a Sinodului, ca şi adoptarea unui limbaj de lemn în declaraţii şi documente. Ortodoxia oficială intra deja într-o nouă etapă, de instituţionalizare a dorinţei de a se face una cu erezia, or aceasta însemna o deviere tot mai mare de la modul ortodox de a fi şi de a înţelege lumea.

 

Ioachim Arnăutu

 


[1] Noi instituţii: un centru ortodox, o comisie, un secretariat, birocraţie, un nou tip de conferinţă: presinodală. Cu toate acestea, nici una din instituţiile înfiinţate nu a reuşit să rezolve nici până astăzi problema convocării unui Sinod Ecumenic.

[2] Prosinodul ,,nu era cunoscut în istoria Bisericii şi nu are fundament teologic”, dar conferinţe panortodoxe şi conferinţe presinodale au existat în istoria Bisericii şi au vreun fundament teologic ?

[3] Denumire generică, care maschează un grup de Biserici vechi din Orientul Apropiat care s-au separat de-a lungul secolelor de Biserica Universală din cauza unor erezii, precum Bisericile monofizite sau pre-calcedoniene, care s-au desprins de Biserică nefiind de acord cu hotărârile celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon, din 451, sau Bisericile nestoriene, care s-au desprins de Biserică în urma celui de-al III-lea Sinod Ecumenic de la Efes, din 431, care a condamnat erezia lui Nestorie.

[4] Membru în lojile grecofone Houlous şi Hakitat.

[5] Aceasta este o nouă instituţie: competenţa fiecărei părţi din structura panortodoxă. Nu se poate delimita competenţa vreunei părţi din structura panortodoxă, nu există o asemenea delimitare a competenţelor canonice, dogmatice etc. Fiecare nouă instituţie adăugată adevăratei instituţii a Bisericii Ortodoxe este mai aberantă decât cea anterioară şi este în contradicţie flagrantă cu tradiţia şi duhul ortodox autentic. Ele nu se pot număra nici în rândul instituţiilor laice, de vreme ce hotărârile luate de aceste instituţii nu sunt consecvente cu măsurile luate, nu respectă nici măcar principiile democratice (darmite pe cele bisericeşti care presupun unanimitate), şi nu sunt în stare să genereze o disciplină sau o direcţie instituţiei Bisericii oficiale ca întreg.

[6] Această idee tinde spre centralizarea Ortodoxiei într-un mod asemănător lumii catolice, cu un centru eventual la Constantinopol, şi un ... papă ortodox.

[7] O nouă denumire introdusă pentru a înceta discuţiile pe tema ideii de Sinod Ecumenic. În opinia noastră, oricum se va numi - Sinod Ecumenic, Sinod panortodox, Sfântul şi Marele Sinod - el vizează acelaşi scop: schimbarea din temelii a Ortodoxiei, cu alte cuvinte heterodoxizarea Ortodoxiei.

 

Episodul urmator