----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Despre căderea lui Adam

de Arhiepiscopul Inochentie al Odessei († 1857)

 

Episodul anterior

 

XVI. Viaţa lui Adam afară din rai

Şi au fost toate zilele lui Adam, care le-a trăit, nouă sute şi treizeci de ani; şi a murit (Facerea 5, 5).

Aşa de mult s-a lungit viaţa strămoşului nostru, deşi izgonit din raiul desfătării, deşi depărtat de la pomul vieţii, deşi osândit să se întoarcă în pământul din care a fost luat. O nouă dovadă evidentă că dacă noi nu am fi greşit, atunci nu am fi fost supuşi morţii şi stricăciunii.

Dar ce ar fi atunci cu neamul omenesc ? Vai, noi cu toţii ne-am împrietenit cu moartea aşa încât nu ne putem nici închipui ce ar fi fără ea ! Iată ce ar fi neamul omenesc, nevinovat şi sfânt, s-ar împrăştia pe toată faţa pământului şi acesta s-ar transforma tot într-un rai al desfătării; iată ce ar fi (să ne îngăduim o modestă închipuire): după o trecere oarecare de vreme, familiile şi generaţiile de oameni, asemenea lui Enoh şi Ilie, fără să guste moarte, ar trece în alte lumi luminate care sunt aşa de numeroase deasupra capetelor noastre şi care acum sunt goale până la o vreme, care erau menite ca locuinţe.

Dar în tot cazul să nu credeţi, fraţilor, acelor palavragii fără de lucru care cu aere vajnice afirmă că dacă moartea n-ar face locuri libere, atunci urmaşii lui Adam nu ar avea unde să trăiască. Aceia care au pătruns această chestiune nu numai la suprafaţă şi nu numai ca să poată spune la ocazii câte o vorbă cu aripi, ar fi aflat demult că rotunjimea pământului chiar şi astăzi ne-ar înfăţişa mult loc liber pentru locuinţa urmaşilor lui Adam, chiar dacă ei ar fi rămas toţi în viaţă. Afară de asta nu trebuie uitat că omul nevinovat în starea sa sufletească şi trupească de la început, precum şi a întregii naturi, nu ar avea nevoie de haine şi adăpost, nici de mijloace numeroase pentru hrana sa şi, prin urmare, ar cere mult mai puţin loc pentru existenţa sa pe faţa pământului decât are nevoie acum.

Dacă însă cineva, după aceasta, va întreba de unde a rezultat atâta lungime de viaţă pentru Adam, ca şi pentru patriarhii cei de după dânsul ? Unora ca acestora le răspundem că pricina acestei lungimi de trai a fost mai întâi restul de viaţă şi de putere primită care în cea mai mare măsură erau concentrate în om ca într-un stăpân a tot ce-i însufleţit şi neînsufleţit; al doilea, starea deosebită a naturii ce înconjura pe om, la început poseda în sine mai multe puteri de viaţă pentru întreţinerea şi continuarea vieţii omului. Odată cu aceasta, trebuie să mai spunem că înainte de a se înmulţi oamenii pe pământ însăşi pronia dumnezeiască se îngrijea în chip deosebit de prelungirea vieţii omului, înlăturând de la el efectele dăunătoare ale naturii.

Dar să ne întoarcem la strămoşii noştri şi să întrebăm la ce a fost întrebuinţată viaţa lor cea atât de îndelungată ? Judecând după cele de astăzi, într-o aşa de lungă viaţă câte lucruri diferite nu s-ar fi făcut, câte legi ale naturii nu s-ar fi descoperit, câte meşteşuguri desăvârşite nu s-ar fi născocit, câte oraşe nu s-ar fi întemeiat, câte căi de comunicaţie nu s-ar fi făcut şi câte îndemânări pentru trai. Dar despre Adam nu se spune nimic de felul acesta. Şi ca să nu credem noi că toate acestea nu le vedem numai pentru că sfinţitul scriitor le trece sub tăcere, dar că Adam ar fi făcut foarte mult sub raport cetăţenesc; apoi iată că Moisi ne arată precis începutul tuturor invenţiilor celor mai de seamă, numind pe fiecare din născocitorii lor.

Aşa de Cain s-a spus că el a zidit cetate (Facerea 4, 17); prin urmare tatăl lui Cain nu a zidit cetate, ci a trăit în cort. Apoi lui Iovil i se atribuie înmulţirea şi desăvârşirea mijloacelor de trai pastoral (Facerea 4, 20): prin urmare Adam nu s-a îngrijit mult de acestea. Tovel este numit faur de aramă şi de fier (Facerea 4, 22); prin urmare Adam nu a răscolit sânurile pământului, ca să scoată din ele metalele. Iuval se spune că a izvodit canonul şi alăuta (Facerea 4, 21); prin urmare Adam nu s-a îngrijit să înveselească pe urmaşii săi cu cântări din strune şi organe.

Ce înseamnă aceasta, după părerea noastră, dacă nu neactivitate din partea primului nostru străbun ? Sau că el nu ar fi avut însuşirea pentru asemenea născociri şi că puterile minţii omeneşti s-au dezvoltat pentru asemenea lucruri abia mai târziu, la urmaşii lui ? Dar în acela care fusese făcut după chipul lui Dumnezeu, fără îndoială, se aflau mai multe însuşiri pentru tot ceea ce era cu adevărat bun, decât în aceia care şi-au luat naştere din el şi erau, putem zice, nu atât după chipul lui Dumnezeu, cât după chipul lui Adam celui căzut şi lipsit de chipul cel dintâi prin păcat. Numai singură darea de nume de către Adam tuturor făpturilor după înfăţişarea lor ne arată cât de sus stătea el faţă de noi din punctul de vedere al pătrunderii lucrurilor şi a naturii lor. Cu atât mai mult trebuie să fi avut el pricepere să-şi facă sau cort pentru sine, sau adăpost pentru animale; cu atât mai vârtos ar fi avut pricepere să facă canon şi alăută.

Adam însă nu se îndeletniceşte cu nimic din toate acestea. De ce ? Fiindcă el era tot absorbit de alte lucruri mai înalte şi mai bune; era adică absorbit ca pe calea pocăinţei să intre iarăşi în raiul din care fusese izgonit şi unde iarăşi nu va fi nevoie nici de cetatea lui Cain, nici de arama şi fierul lui Tovel, nici de canonul şi alăuta lui Iuval.

O astfel de privire la viaţă şi la toate cele pământeşti a trecut de la Adam şi la ceilalţi patriarhi. Fiind strămoşi de triburi, bucurându-se de cel mai mare respect din partea numeroşilor lor descendenţi, ei mai mult decât oricare din cuceritorii şi despoţii următori ar fi putut deveni stăpânitori de ţări şi de popoare, să se înconjoare de toate înlesnirile vieţii, să-şi facă palate şi tronuri; dar ei cu toţii duc viaţa cea mai simplă şi nomadă; nu au nici acoperiş statornic, nici chiar pământ propriu. Avraam, de pildă, era atâta de puternic, încât a putut birui cinci regi şi a întors din robia lor pe nepotul său Lot, dar el îşi dobândeşte pe bani o peşteră pentru îngroparea sa. De ce oare ? Ce i-a făcut pe ei să ducă, după părerea noastră, o viaţă aşa de stranie ? Aceea că ei, după cum observă apostolul, se socoteau ca nişte călători şi venetici pe pământ, îşi aveau privirile îndreptate asupra viitorului, aşteptând cetatea, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu (Evrei 11, 10).

Neamul cainiţilor nu au vrut să urmeze pilda sfântului lor strămoş şi apucă altă cale: se dădură la trai bun, începură să facă născocire după născocire, scoaseră din sânurile pământului metale, adună aur şi argint, ridicară case şi palate, făuriră chitare şi cimpoaie. Dar ce rezultă la urma urmelor din toate acestea ? Dedicându-se întru totul cu trup şi suflet bunurilor pământeşti, curând uitară de cele cereşti; după traiul bun, veni repede luxul, după acestea năvăliră poftele şi patimile. Toate acestea înăbuşiră credinţa şi conştiinţa; viciile nu-şi mai găsiră stavilă; fărădelegile şi crimele întinară toată faţa pământului. În cele din urmă corupţia generală ajunse până acolo că tot pământul, după cum se exprimă sfinţitul scriitor al Cărţii Facerii, se strică; omul întreg deveni numai trup şi se afundă în pofte şi necurăţie până într-atâta că nu mai putu să locuiască într-însul Duhul lui Dumnezeu, acel Duh fără de care nu este viaţă adevărată în nimeni şi în nimic. Şi ce urmă mai departe ?

Mijloace obişnuite pentru îndreptarea moravurilor şi pentru înfrânarea necredinţei nu se mai găsiră nu numai pe pământ, dar nici în cer, trebuiau măsuri neobişnuite; şi iată se deschiseră jgheaburile cerului şi izvoarele adâncului celui mare; veni potopul şi spălă de pe faţa pământului palatele cele aurite, aurul şi argintul, arama şi chitarele, împreună cu făurarii şi muzicanţii. Iar sfânta familie a lui Noe, în care domneau simplitatea şi curăţenia moravurilor care, nedistingându-se prin născociri şi meşteşuguri, urmase cu credinţă felului de trai al lui Adam şi Sit, rămase nevătămată în mijlocul prăpădului obştesc, se mântui de apele potopului în corabie şi, după trecerea mâniei lui Dumnezeu şi a pedepsei, deveni rădăcina unui nou neam omenesc.

Ce învăţătură trebuie să tragem din nişte pilde atât de neasemănătoare între ele ? Oare că nu ne este îngăduit să ne îngrijim de viaţa noastră trupească, sau de a descoperi, a înmulţi şi desăvârşi izvoarele prosperităţii noastre pământeşti ? Nu. Aceasta ar fi potrivnic planurilor Creatorului nostru, care singur a binevoit a da omului pildă de purtare de grijă pentru toate acestea, când în loc de şorţ de frunze de smochin, ca unul ce era cu totul nedesăvârşit, făcu pentru Adam îmbrăcăminte de piele. Să nu fim dar nemulţumitori către acei confraţi ai noştri care s-au ostenit şi se ostenesc cu descoperirea şi desăvârşirea diferitelor lucruri care servesc la uşurarea vieţii noastre. Dar odată cu aceasta să nu uităm că nouă, celor ce suntem aici pe pământ numai pentru puţină vreme, ni s-ar socoti ca o nebunie dacă am închina toată viaţa împodobirii casei noastre şi nu ne-am ocupa cel puţin tot atâta ca să ne pregătim locuinţă acolo unde vom petrece veşnic.

Strămoşului nostru Adam, care a trăit mai bine de 900 ani, i-ar fi fost îngăduit să întrebuinţeze 100-200 ani pentru satisfacerea nevoilor sale de trai şi a îndemânărilor pământeşti, căci îi mai rămâneau încă 700 ani pentru sufletul său şi pentru Dumnezeu. Dar noi multă vreme avem oare de împărţit între cer şi pământ ? Celor cu viaţă mai lungă le sunt hărăzite câteva zeci de ani în plus. Şi câţi sunt şi de aceştia ? Faţă de o aşa viaţă scurtă ce ne este dată ar fi o adevărată nebunie să o cheltuim, cum fac unii, ca să adunăm împrejurul nostru nişte jucării pieritoare şi să nu întrebuinţăm timpul la dobândirea bunurilor celor veşnice.

Şi au fost toate zilele lui Adam, care le-a trăit, nouă sute şi treizeci de ani; şi a murit. După asemenea scurtime de expresie, puteţi să judecaţi, fraţilor, cât de scurt este Moisi îndeobşte în povestirea sa. Moartea primului om, ca a unui părinte comun al nostru al tuturor, nu este nicidecum de puţină însemnătate pentru noi. Cine nu ar dori să audă măcar puţine cuvinte cum şi-a închinat Adam viaţa sa, ce-a lăsat el cu limbă de moarte urmaşilor săi, adică întregului neam omenesc, cu ce îngropăciune l-a cinstit toată lumea de atunci. Dar la Moisi despre toate acestea nu găsim nici un cuvânt. Ba despre moartea Evei nici nu se pomeneşte; putem numai să presupunem că ea a apucat înaintea soţului său calea vieţii celeilalte.

Aşa-s sfinţii scriitori ! Ei spun numai aceea ce li s-a dat să vadă de la Duhul Sfânt: de aceea nici nu urmează ei regulile obişnuite ale istorisirilor noastre. Ridicaţi la chemarea de povăţuitori ai întregii omeniri, ei nu se călăuzesc de curiozitate ca noi, ci spun numai ceea ce-i de trebuinţă pentru învăţătura obştească. Istorisirea 126. Scriptura. Despre caderea lui Adam XVIamănunţimilor despre moartea lui Adam nu alcătuia o astfel de trebuinţă; de aceea nici nu o întâlnim în cărţile sfinte. În ce ţară şi-a sfârşit Adam viaţa ? Nu ştim. Unde-i mormântul lui ? Nu ştim. Există o tradiţie veche şi foarte mişcătoare cum că el ar fi fost îngropat pe Golgota, aşa că crucea lui Hristos a fost înfiptă peste ţărâna lui şi că sângele lui Hristos l-a stropit pe el; şi că de aceea sub cruce este zugrăvit un cap de om.

 

Răstignirea Domnului. Frescă din biserica Mânăstirii Studenica, Serbia

 

Dar oriunde ar fi fost îngropat Adam, crucea pretutindeni l-a umbrit pe el; cu orice pământ se va fi amestecat ţărâna lui, sângele Răscumpărătorului lumii a găsit-o şi a pătruns-o cu puterea sa dumnezeiască. De aceea, având în vedere credinţa şi pocăinţa lui Adam, Sfânta Biserică necontenit l-a recunoscut pe el ca cel dintâi după timp în ceata drepţilor. Astfel el, care a avut nefericirea să dea urmaşilor pilda călcării poruncii lui Dumnezeu, avu şi fericirea să se facă pentru ei pildă de pocăinţă.

Să urmăm, fraţilor, pilda aceasta din urmă şi atunci nici păcatul lui Adam, nici ale noastre nu ne vor împiedica să ne învrednicim de harul milei, ca să intrăm în rai. Să ne păzim de asemenea de cârtire şi de glumire nebună împotriva strămoşilor noştri, cum se întâmplă din nefericire cu unii. La ce să cârtim ? Dacă cel mai ales din toţi a căzut, atunci cine ar fi putut să se ţină în locul lui dintre cei nealeşi ? Amin.