----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Ecumenismul – calea către pierzare (XIV)

de Ludmilla Perepiolkina

 

Episodul anterior

 

14. Erezia sofianistă şi încercările de a-L feminiza pe Dumnezeu

Cuvântul ,,Sophia” tradus din limba greacă înseamnă ,,înţelepciune dumnezeiască”. Aşa cum este folosit în Sfânta Scriptură, acest cuvânt indică un atribut general al dumnezeirii, autoritatea Sa atotînţeleaptă, precum şi raţiunea Sa superioară.

Termenii care personifică Înţelepciunea, folosiţi de obicei în Vechiul Testament, mai ales în pasajele care sunt asemănătoare cu Noul Testament, şi revelaţia lui Hristos, au fost înţeleşi în mod unanim de către Sfinţii Părinţi ca referindu-se la Ipostasul Fiului lui Dumnezeu. De exemplu, aşa este înţelegerea universală a Bisericii a cuvintelor despre Înţelepciune cuprinse în Cartea Pildelor lui Solomon (9, 1-9).

Documentele celui dintâi, celui de-al III-lea, celui de-al VI-lea şi celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic mărturisesc faptul că întreaga Biserică Ortodoxă a folosit termenul de înţelepciune dumnezeiască pentru cel de-al doilea Ipostas dumnezeiesc. Astfel, Primul Sinod Ecumenic vorbea despre Înţelepciunea de nepătruns, ,,care a creat tot ceea ce a fost creat” – despre Înţelepciunea nesfârşită, necreată, Înţelepciunea fără de început, adică despre Hristos, fiindcă Hristos este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 24)[1].

În documentele celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, noi citim: ,,Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Înţelepciunea necreată a lui Dumnezeu Tatăl, care S-a arătat în trup, şi prin marea şi dumnezeiasca Sa iconomie ne-a slobozit din cursele idolatriei, îmbrăcându-Se în firea noastră, a înnoit-o prin conlucrarea Duhului, care împărtăşeşte cugetul Lui”[2].

,,Din cele mai vechi timpuri, multe ţări ortodoxe au închinat biserici Domnului Iisus Hristos ca Înţelepciunea lui Dumnezeu”. Acest fapt adevereşte de asemenea că cuvintele ,,Înţelepciunea lui Dumnezeu” se referă la cel de-al doilea Ipostas dumnezeiesc[3].

Protopopul Mihail Pomazanski notează faptul că în general bisericilor creştine străvechi li se dădeau destul de des numele conceptelor creştine. Astfel, în Calcedon exista o biserică a Sfintei Irina – ,,nu a Mucenicei Irina, ci a Irinei, pacea lui Hristos”, aşa cum este explicat în Minei (vieţile sfinţilor în ordinea prăznuirii lor) pe 27 ianuarie. ,,În Constantinopol, Sfântul Grigorie Teologul a rostit faimoasele cuvinte despre Sfânta Treime în biserica Anastasiei – nu a Mucenicei Anastasia, ci a Anastasiei, Învierea lui Hristos. Tot astfel este biserica Paraschevei – nu a Mucenicei Parascheva, ci a Paraschevei-Vineri, ziua patimilor Mântuitorului nostru şi a pogorârii Lui la iad (zugrăvită foarte des în icoanele străvechi)”.

,,Prin urmare – spune protopopul M. Pomazanski –, raportarea sofiologilor la tradiţia Bisericii în Răsărit în păstrarea ideii de Sophia care s-a manifestat în construirea de biserici ale Sfintei Sophia şi pictarea de icoane este extrem de forţată”[4].

Învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii despre Iisus Hristos ca Înţelepciunea lui Dumnezeu şi despre acest nume al celui de-al doilea Ipostas dumnezeiesc a fost înţeleasă ,,ca un adevăr limpede şi de netăgăduit al întregii Biserici universale”[5].

Cu toate acestea, pseudo-înţelepciunea acestei lumi a ales să vadă o fiinţă personală spirituală aparte în termenul ,,Sophia” din Vechiul Testament.

Scrierile lui Vladimir Soloviev (1853-1900) au contribuit în multe feluri la răspândirea mitologiei sofianiste în Rusia. Acest gânditor strălucit a exercitat o influenţă enormă asupra filozofiei religioase şi gândirii teologice ruse. Influenţa sa este mare şi astăzi.

Conceptul de Sophia ocupă un loc excepţional în scrierile lui Soloviev[6] în care el a suferit tot felul de metamorfoze. El l-a asociat cu Hristos, cu ,,sufletul lumii” (World Soul), cu ,,umanitatea universală ideală şi veşnică”, cu Maica Domnului, cu ,,îngerul păzitor la lumii”[7]. Sophia (lui Soloviev) a dobândit de asemenea un aspect cu totul diferit, discutabil din punct de vedere spiritual – acela al Eternului Feminin (Die ewige Weiblichkeit) care s-a ivit pe baza romanticismului, cabalei rabinice şi închipuirii gnostice impetuoase.

Acest aspect feminin al Sophiei a avut o semnificaţie personală deosebită pentru Soloviev. Ea a fost un soi de experienţă mistică a dragostei care l-a însoţit toată viaţa. ,,Sophia” i-a inspirat nu numai poezia, ci întreaga sa creativitate filozofică. Pentru Soloviev filozoful, ea nu era atât un fenomen speculativ, cât unul real în mod mistic (indiferent cât de paradoxal ar putea suna aceasta). Soloviev (ca şi părintele S. Bulgakov mai târziu) a avut o percepţie vizuală a Sophiei şi a descris întâlnirile sale mistice cu chipul ei în poemele sale lirice cele mai intime care au inspirat ulterior întreaga generaţie a simboliştilor ruşi (A. Blok şi A. Bely, în special).

Nu am vorbi despre această înşelare duhovnicească evidentă şi ,,idilă” metafizică oarecum sinistră a lui Soloviev cu ,,Sophia” dacă ele nu ar fi persistat în învăţătura a doi gânditori teologici vestiţi ai secolului XX – preoţii Pavel Florenski şi Serghie Bulgakov care au astăzi mulţi adepţi în Rusia şi în multe alte ţări.

Aceşti ucenici şi adepţi direcţi ai lui Vladimir Soloviev au preluat nu numai ambiguitatea gnostico-panteistă a învăţătorului lor, ci şi toată ,,tulburarea înşelării erotice” (protopop Gheorghe Florovski) pe care acesta o avea. În contemplarea lor intelectuală asupra Eternului Feminin, asupra Sophiei, Florenski şi Bulgakov l-au lăsat cu mult în urmă pe Soloviev prin crearea de chipuri încă mai blasfemiatoare ale ei. Dacă, potrivit lui G. Florovski, învăţătorul lor a încercat să creeze o ,,sinteză religioasă dintr-o trăire nereligioasă” (35), aceşti doi propovăduitori ai sofianismului erau îmbrăcaţi în haine clericale.

Arhiepiscopul Serafim Sobolev vorbeşte despre doctrina sofianistă a lui Florenski şi Bulgakov ca despre ,,o învăţătură cu adevărat eretică cu o perspectivă gnostică şi păgână asupra lumii”, conducând la ,,haos dogmatic”[8].

În ce priveşte teologia părintelui S. Bulgakov, acest arhiepiscop scrie că ,,nu este doar o dezvoltare aberantă a gândirii teologice, ci şi cel mai grav păcat. Potrivit Sfinţilor Părinţi, cel mai mare păcat este păcatul împotriva credinţei ortodoxe deoarece el nu este înrădăcinat în slăbiciunile scuzabile ale firii omeneşti, ci este un păcat al firii noastre duhovniceşti care ne lipseşte de harul Sfântului Duh”[9]. Fiind o erezie, învăţătura sofianistă, spune arhiepiscopul Serafim, ,,poate pune în primejdie însăşi existenţa Bisericii Ortodoxe pe pământ, dacă nu este combătută şi condamnată în mod decisiv de Autoritatea Supremă Bisericească”[10].

În ultima vreme, în Rusia, ideile sofianiste ale preotului Pavel Florenski şi ale protopopului Serghie Bulgakov au fost răspândite din ce în ce mai mult. Pentru mulţi oameni, chestiunea Sophiei este încă destul de neclară.

Din acest motiv este extrem de important să ştim că sofianismul a fost condamnat de două ori prin hotărâre sinodală, aşa cum reiese din două documente:

 

1) O hotărâre a Patriarhiei Moscovei din data de 24 august 1935, nr. 93

În acest document se spun următoarele: ,,Prin decizia noastră din 24 august 1935, nr. 93, s-a stabilit că:

i) învăţătura profesorului şi protopopului S.N. Bulgakov – care, prin tâlcuirea sa (sofianistă) neobişnuită şi arbitrară, denaturează adeseori dogmele credinţei ortodoxe, care în câteva din punctele sale repetă direct învăţăturile false condamnate deja prin hotărâri sinodale ale Bisericii, şi din care pot rezulta concluzii care s-ar putea dovedi chiar vătămătoare pentru viaţa duhovnicească – această învăţătură trebuie recunoscută ca străină de Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos, şi toţi slujitorii şi fiii ei credincioşi trebuie avertizaţi împotriva acceptării acestei învăţături.

ii) Acei prea sfinţiţi arhipăstori, clerici şi laici ortodocşi care au îmbrăţişat în mod nechibzuit învăţătura lui Bulgakov şi care au promovat-o în predicile şi lucrările lor, scrise sau tipărite, vor fi chemaţi să-şi corecteze erorile comise şi să fie credincioşi statornici ai ’învăţăturii sănătoase’”.

 

2) O hotărâre a Consiliului Episcopilor BORD din 17/30 octombrie 1935 cu privire la noua învăţătură a protopopului Serghie Bulgakov despre Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu.

Primele trei puncte ale acestei decizii afirmă:

,,i) A se recunoaşte învăţătura protopopului Serghie Bulgakov despre Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu, drept eretică.

ii) A i se aduce la cunoştinţă mitropolitului Evloghie această decizie a Consiliului şi a-i cere să-l mustre pe protopopul Bulgakov cu intenţia de a-l îndemna să renunţe public la învăţătura sa eretică cu privire la Sophia şi de a face un raport despre consecinţele unei astfel de mustrări către Sinodul Episcopilor BORD.

iii) În cazul în care protopopul Bulgakov nu se pocăieşte, actuala hotărâre a Consiliului care condamnă erezia sofianismului trebuie adusă la cunoştinţa tuturor Bisericilor autocefale”.

 

Printre lucrările care combat ereza sofianismului, trebuie menţionate în primul rând scrierile Sfântului Ioan (Maximovici)[11] şi cartea arhiepiscopului Serafim (Sobolev), Noua învăţătură cu privire la Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu, Sofia, 1935. Aceasta este ,,cea mai însemnată lucrare critică [a arhiepiscopului Serafim] despre sofiologie din secolul XX, atât în ce priveşte volumul său (525 pagini), cât şi conţinutul”[12].

Separat de această carte, vrednicul de pomenire arhiepiscop Serafim a închinat încă o lucrare acestei chestiuni: Apărarea ereziei sofianismului de către protopopul S. Bulgakov în faţa condamnării ei de către Consiliul Episcopilor BORD, Sofia, 1937.

Lucrările menţionate mai sus, scrise în duh patristic, zdrobesc cu totul erezia sofianistă a lui Bulgakov şi Florenski.

Hotărârea Consiliului Episcopilor BORD care a condamnat falsa învăţătură a protopopului S. Bulgakov a fost întemeiată pe o analiză teologică cât se poate de serioasă făcută de arhiepiscopii Ioan (Maximovici) şi Serafim (Sobolev). Din acest motiv, pretenţia sofianiştilor că acei episcopi care l-au declarat eretic pe Bulgakov nu i-ar fi citit lucrările este o minciună nefondată.

O altă minciună deliberată este afirmaţia făcută de un cleric al Patriarhiei Moscovei, egumenul Andronic (Trubacev), o rudă a lui Florenski şi un propagator al ideilor lui, potrivit căreia ,,în BORD, cinstirea lui Florenski ca mucenic a început în 1981. Numele şi chipul său pot fi găsite în icoana noilor mucenici. Părintele Pavel este venerat în mod special ca mucenic de Frăţia Sfântul Ghermano de Alaska (California)”[13].

BORD, prin întâistătătorul ei mitropolitul Vitalie, a făcut următoarea declaraţie cu privire la presupusa proslăvire a preotului Pavel Florenski: ,,În numele Consiliului şi al Sinodului Episcopilor, biroul editorial al acestui Mesager face o înştiinţare categorică despre faptul că BORD nici măcar nu a avut în vedere şi nici nu ar putea purcede la o astfel de proslăvire. A avut loc o eroare inoportună cu caracter pur iconografic. Pe icoana Sfinţilor Noi Mucenici ai Rusiei a fost înscris numele, dar nu şi chipul lui Pavel Florenski.

Dacă se face o analiză a cărţii părintelui Pavel Florenski, intitulată pretenţios Stâlpul şi temelia adevărului, şi a altor scrieri ale sale, atunci un cititor ortodox se confruntă cu o imagine a acestui preot renumit cu un suflet turbulent care s-a aruncat în marea teologiei fără busolă şi care navighează către o destinaţie care nu-i este cunoscută nimănui, nici măcar lui însuşi”[14].

Patriarhia Moscovei a popularizat multă vreme falsa învăţătură a preotului Pavel Florenski şi protopopului Serghie Bulgakov. Mulţi ierarhi ai Patriarhiei Moscovei au vorbit şi au scris despre ei; printre ei se numără: actualul patriarh Alexei al II-lea (Cuvântare rostită la cea de-a VIII-a Adunare Generală a KEC, Jurnalul Patriarhiei Moscovei, nr. 1, 1980), Mitropolitul Vladimir de Rostov şi Novocerkassk, fost rector al Academiei Teologice din Moscova (Dizertaţie la master, a se vedea Scrieri Teologice, Culegerea 21; discursul rostit la Academia Teologică din Moscova pe 22 februarie 1982, Jurnalul Patriarhiei Moscovei, nr. 4, 1982), Mitropolitul Filaret de Minsk şi Grodno, exarh patriarhal a toată Bielorusia, fost rector al Academiei Teologice din Moscova, Mitropolitul Pitirim de Volokalamsk, preşedintele Comisiei de Publicaţii a Patriarhiei Moscovei (Scrieri Teologice, Culegerea 5; Jurnalul Patriarhiei Moscovei, nr. 4, 1969; Jurnalul Patriarhiei Moscovei, nr. 1, 1975, cuvântare rostită la Uppsala; Jurnalul Patriarhiei Moscovei, nr. 4, 1982), Mitropolitul Chiril de Smolensk, fost rector al Academiei Teologice din Leningrad (acum Sankt Petersburg), Jurnalul Patriarhiei Moscovei, nr. 7, 1982).

Lista celor care aparţin de Patriarhia Moscovei şi scriu în mod apologetic despre Florenski şi Bulgakov poate fi lărgită cu multe nume de clerici, profesori şi dascăli de la Academiile Teologice din Moscova şi Leningrad. Haideţi să-i enumerăm doar pe câţiva dintre ei: arhimandritul Platon (Igumenov), profesor la Academia Teologică din Moscova (Dizertaţie de candidat la postul de profesor, Lavra Sfântul Serghie şi Sfânta Treime, 1979, Jurnalul Patriarhiei Moscovei, nr. 10, 1989), M.A. Starokadomski (Jurnalul Patriarhiei Moscovei, nr. 4 şi 8, 1969); protopopul Ioan Kozlov, A.I. Gheorghievski (Glasul Ortodoxiei, nr. 2, 1971), arhimandritul Inochentie (Prosvirnin), egumenul Andronic (Trubacev), arhimandritul Ianuarie (Ivliev), protopopul Vladimir (Fedorov), ambii fiind dascăli la Academia Teologică din Sankt Petersburg, şi mulţi alţi clerici ai Patriarhiei Moscovei.

Lista de mai sus este o dovadă însemnată a rolului Patriarhiei Moscovei în cauza răspândirii ideilor sofianiste în Rusia.

Mai mult, Jurnalul Patriarhiei Moscovei a fost până de curând în esenţă singura lectură duhovnicească îngăduită de autorităţile sovietice milioanelor de ortodocşi din Rusia; aceşti oameni erau, ca o regulă, nu doar neinstruiţi din punct de vedere teologic, ci erau chiar lipsiţi de catehizarea elementară. Şi pentru a face lucrurile încă mai rele, paginile acestui jurnal au prezentat vreme de câteva decenii o fotografie a ,,urâciunii pustiirii”.Jurnalul Patriarhiei Moscovei propovăduieşte, pe lângă ecumenism, tot soiul de învăţături false şi pur şi simplu erezii clericilor Patriarhiei Moscovei şi multor suflete nevinovate.

Şi, probabil, ereziei sofianismului i se acordă cea mai mare cinste. Această erezie, sub masca ,,creativităţii teologice” subtile, este impusă studenţilor de la academiile şi seminariile teologice, adică viitorilor preoţi şi teologi; ea este subiect al multor teze de master şi candidat [la postul de profesor]; în prezent, datorită exemplului dat de Patriarhia Moscovei, ziarele şi periodicele laice îi menţionează frecvent pe Florenski şi Bulgakov, se vorbeşte despre ei la radio şi la televizor ore în şir.

Erezia sofianismului a pătruns atât de adânc în minţile multor clerici ai Patriarhiei Moscovei şi ale turmei lor, le-a otrăvit conştiinţa într-un asemenea grad, încât nu oricine este capabil să se elibereze de ea !

S-au scris despre sofianism lucrări serioase care supun unei critici riguroase această învăţătură falsă, periculoasă din punct de vedere duhovnicesc. Trebuie subliniat că sofianiştii, de obicei, sau denaturează sau muşamalizează cu încăpăţânare criticile aduse preotului Pavel Florenski şi protopopului Serghie Bulgakov[15].

Explicarea esenţei ereziei sofianiste se află dincolo de scopul acestui eseu. Noi trimitem cititorul la lucrarea capitală a arhiepiscopului Serafim (Sobolev), Noua învăţătură cu privire la Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu (Sofia, 1935) care demască erezia sofianismului şi pe baza căreia această falsă învăţătură a fost condamnată de Consiliul Episcopilor BORD.

În acest eseu, noi suntem interesaţi de această erezie deoarece creatorii ei preotul Pavel Florenski şi protopopul Serghie Bulgakov au introdus un al patrulea ipostas, feminin în Treimea dumnezeiască prin intermediul unei învăţături concepute cu viclenie despre Sophia (cu rădăcini în filozofia păgână a lui Platon, în doctrina cabalistă, ca şi în gnosticismul condamnat de Biserică, mai cu seamă în gnosticismul valentinian şi o serie de alţi gnostico-teozofi mai târzii). Încă câţiva paşi şi ne apropiem de o ,,teologie a femeilor” şi de un vis feminist ecumenist al ,,feminizării” lui Dumnezeu. Auzim deja voci care vorbesc despre ,,zeiţa mamă” pe lângă ,,Dumnezeu Tatăl” în creştinism. Astfel, la cea de-a VI-a Adunare a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) de la Vancouver (1983), unde ,,preoţia” femeilor a fost legalizată, mulţi participanţi ,,le-au îndemnat pe femei să înlocuiască ideea de Dumnezeu Tatăl cu aceea de zeiţa mamă[16]. Şi în 1993, femeile ecumeniste au declarat că Sophia este zeiţa lor şi i s-au închinat ei (a se vedea capitolul 6).

Noile ,,traduceri” ale Sfintei Scripturi conţinând forme gramaticale feminizate au fost publicate deja. În ultimile decenii, Sfânta Scriptură a fost supusă adeseori denaturării de către ,,noile traduceri” în limba engleză şi în alte limbi.

Dar nici una din aceste ,,traduceri” nu a introdus atât de multe blasfemii ca cea publicată de CMB în 1983 şi intitulată ,,Lecţionar[17] atotcuprinzător la nivel de limbaj”.

Pentru a le mulţumi pe feministe, CMB a hotărât să ,,elibereze” Cuvântul lui Dumnezeu de ,,sexism” prin îndepărtarea din Sfânta Scriptură a tuturor pasajelor unde se acordă ,,prioritate” bărbaţilor şi sexului masculin.

În noua ,,traducere” au fost introduse schimbări blasfemiatoare chiar în expresii atât de sacrosancte ca ,,Dumnezeu Tatăl”, care se citeşte acum ,,Dumnezeu Tatăl/Mamă”; ,,Fiul Omului” este înlocuit cu ,,copilul omului”; ,,Împărăţia lui Dumnezeu” este înlocuită cu ,,Sfera/Domeniul lui Dumnezeu”; ,,Domnul”, fiind de gen masculin, este îndepărtat din Sfânta Scriptură şi înlocuit cu ,,Fiinţa Suverană” care este de gen neutru. În loc de ,,Domnul Dumnezeu”, noua ,,traducere” scrie ,,Dumnezeu Suveran”.

În Cartea Facerii unde ni se spune despre facerea omului, cuvântul ,,om” este înlocuit cu ,,omenire”. La menţionarea patriarhilor sunt adăugate numele femeilor: ,,tatăl nostru Avraam/şi Sarra şi Agar mamele noastre”.

În Noul Testament, acolo unde sfinţii evanghelişti vorbesc despre minunile Mântuitorului, traducătorii ecumenişti spun că Hristos a tămăduit o ,,persoană”. Rugăciunea arhierească a Mântuitorului la Cina cea de Taină, potrivit [Evangheliei] Sfântului Ioan sună deosebit de blasfemiator în această traducere.

Pentru alcătuirea propriei Scripturi, CMB a înfiinţat o comisie condusă de luteranul Victor Roland Gold. Ea se compunea din 3 bărbaţi şi 6 femei, dintre care una era călugăriţă catolică. În timpul lucrărilor comisiei, unul dintre membrii comisiei a renunţat pentru că a crezut că ,,această sarcină a mers dincolo de limitele îngăduite de conştiinţa sa”.

Cea mai mare dificultate pentru comisie au constituit-o cuvintele ,,Dumnezeu Tatăl”. Feministele au cerut utilizarea cuvântului ,,Dumnezeu/dumnezeiţă”, dar acest fapt s-a dovedit a fi inacceptabil; o sugestie de a înlocui cu cuvântul ,,părinţi” a părut de asemenea prea impersonală pentru aceşti inovatori; prin urmare, ei au venit cu un termen de ocară: ,,Dumnezeu Tatăl nostru/Mama noastră”.

Criticii acestei lucrări nelegiuite, publicată sub titlul Extrase din Biblie, au întru totul dreptate când comentează că ea subminează însăşi temelia creştinismului prin distrugerea totală a dogmei Sfintei Treimi.

Această falsificare deliberată a Sfintei Scripturi a dat naştere la proteste furtunoase până şi din partea periodicelor şi ziarelor care sunt cu totul străine de religie, precum New York Times, Newsweek, Time, Human Events etc.

În ciuda tuturor protestelor şi a criticilor larg răspândite, CMB a anunţat că a susţinut pe deplin noul text al ,,traducerii” unor fragmente din Sfânta Scriptură[18].

Prin urmare, nu a fost deloc surprinzător că reprezentanţii ,,teologiei femeilor” la cea de-a VII-a Adunare [a CMB] din Canberra şi-au permis să vorbească despre Maica Domnului în termeni familiari[19] sau să pună o întrebare asemănătoare cu cea a dr. Margo Kessman din Germania: ,,La urma urmei, este Eva, care s-a străduit să dobândească cunoaşterea, atât de păcătoasă ?”[20]

Este notabil faptul că ,,teologii” Institutului Teologic din Paris amintit mai sus gândesc cam la fel. Astfel, unul dintre profesori, Nicolae Osorgin, cugetând la Maica Domnului, afirmă: ,,Dacă ajungem la conceptul unităţii tuturor femeilor în chipul Maicii Domnului, în ordinea prezentului veşnic care îmbrăţişează tot ceea ce a fost şi nu a fost, atunci toate femeile (!) au şansa (!) de a deveni Maica lui Dumnezeu”[21].

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 


[1] Documentele Sinoadelor Ecumenice (Deianiia Vselenskikh Soborov), Kazan, 1887, vol. I, p.19-28.

[2] Ibid., 1892, vol. VII.

[3] Arhiepiscop Serafim (Sobolev), Noua învăţătură cu privire la Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu (Novoe uchenie o Sofii Premudrosti Bozhiei), Sofia, 1935, p. 121.

[4] Protopop Mihail Pomazanski, Despre viaţă, credinţă şi Biserică (O zhizni, o vere, o Tserkvi), o colecţie de articole, ediţia a doua, Jordanville, 1976, p. 136.

[5] Ibid., p. 121.

[6] Ludmila Perepiolkina, Activitatea de critică literară a lui Vladimir Soloviev în sistemul ideilor sale filozofice (Literaturno-kriticheskaia deiatelnost’ Vladimira Solov’eva v sisteme ego filosofskikh idei), Tampere (Finlanda), 1995, p. 35-37, 196-199.

[7] A se vedea, de exemplu, astfel de lucrări ale lui Vladimir Soloviev precum Prelegeri despre firea Dumnezeului-Om (Chteniia of Bogochelovechestve), mai ales începând de la cea de-a şaptea prelegere, Bruxelles, 1969, p. 295-304; Semnificaţia dragostei (Smysl liubvi) şi o serie de alte lucrări filozofice şi poetice ale sale.

[8] Arhiepiscop Serafim (Sobolev), Noua învăţătură cu privire la Sophia, p. 513.

[9] Arhiepiscop Serafim (Sobolev), Apărarea ereziei sofianismului de către protopopul S. Bulgakov în faţa condamnării ei de către Consiliul Episcopilor BORD (Zashchita sofianskoi eresi protoiereem S. Bulgakovym pred litsom Arkhiereiskago Sobora Russkoi Zarubezhnoi Tserkvi), Sofia, 1937, p. 9.

[10] Ibid.

[11] Ieromonah Ioan (Maximovici), Cinstirea Maicii Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul şi o nouă direcţie în gândirea filozofico-religioasă rusă; Învăţătura despre Sophia, Înţelepciunea lui Dumnezeu (Pochitanie Bogoroditsy i Ioanna Krestitelia i novoe napravlenie russkoi religiozno-filosofskoi mysli; Uchenie o Sofii, Premudrosti Bozhiei). Colecţia Cronica cinstirii arhiepiscopului Ioan (Maximovici), Frăţia Sfântul Ghermano de Alaska, Platina, California, 1980, p. 15-142.

[12] Scrieri Teologice, 27, Moscova, p. 61.

[13] Jurnalul Patriarhiei Moscovei, nr. 12, p. 31.

În ce priveşte Frăţia Sfântul Ghermano de Alaska unde, potrivit egumenului Andronic ,,părintele Pavel este cinstit în mod special”, trebuie spus că această frăţie nu mai există şi fostul ei conducător, Ghermano (Podmoşenski) a fost caterisit ,,pentru încălcarea unei serii de rânduieli canonice şi pentru că a vădit mândrie şi îngâmfare şi pentru că a fost neascultător faţă de autoritatea bisericească căreia îi era subordonat din punct de vedere canonic” (Procesul verbal nr. 74 al întrunirii cu privire la caterisirea egumenului Ghermano Podmoşenski a secţiunii de preoţi a Consiliului eparhial al Eparhiei Americii de Vest care a avut autoritatea unui tribunal duhovnicesc, 16 iunie 1988, sub preşedinţia IPS Lavru, arhiepiscop de Siracuza şi Sfânta Treime. Viaţa Bisericească, New York, 1988, nr. 3-4, p. 80). Separat de aceasta, în procesul verbal al tribunalului duhovnicesc se spune că ,,egumenul Ghermano a părăsit în mod intenţionat jurisdicţia BORD, alăturându-se unei jurisdicţii necanonice a unui mitropolit Pangratie şi, pe când el se afla sub o interdicţie ecleziastică, a început să săvârşească slujbe dumnezeieşti (Ibid., p. 80).

Aceasta nu a împiedicat Patriarhia Moscovei să arate oarecare atenţie ieromonahului caterisit Gleb Podmoşenski şi să popularizeze periodicul său Pelerinul Rus (Russkii Palomnik) şi alte lucrări, în care el se răzbună pe BORD.

Nu este surprinzător că Podmoşenski (fostul egumen Ghermano) îl cinsteşte în mod deosebit pe Pavel Florenski şi, la rândul său, răspândeşte idei sofianiste în Rusia.

[14] Mitropolitul Vitalie, Mesagerul Ortodox, publicaţie lunară a BORD, SUA şi Canada, nr. 30/31, p. 5-6.

[15] Printre criticii lui Florenski şi Bulgakov, pe lângă arhiepiscopul Serafim, este necesar să-i amintim pe V.N. Losski (Dezbatere despre Sophia [Spor o Sofii], Paris, 1936), şi protopopul profesor Gheorghe Florovski (Căile teologiei ruse [Puti Russkago bogosloviia], Paris, 1937).

Dintre scrierile critice recente merită menţionat articolul ,,Din istoria iconografiei Novgorodului” (Iz istorii Novgorodskoi ikonografii), Scrieri Teologice, Culegerea 27, Moscova, 1986, p. 61-80. Acest articol remarcabil a fost semnat de regretatul mitropolit Antonie (Mel’nikov). Cu toate acestea, înainte de a fi publicat în Scrieri Teologice – când era încă un manuscris Samizdat – numele autorului său a fost indicat prin iniţialele N.K.G. Din câte se ştie, acest text aparţine profesorului Nicolae Gavrilovici Gavriuşin, de la Academia Teologică din Moscova. Mitropolitul Antonie, care era pe atunci preşedintele colectivului editorial al Scrierilor Teologice a putut publica acest articol scris împotriva lui Florenski doar punându-şi numele sub el. De mare interes este articolul lui B. Iakovenko, ,,Modernismul teologico-filozofic al preotului Pavel Florenski în lumina Ortodoxiei” (Bogoslovsko-filosofskii modernizm sviashchennika Pavla Florenskogo v svete Pravoslaviia), Pământul (Zemlia), nr. 11, 1989; publicat şi în jurnalul Sinodului Episcopilor BORD Viaţa Bisericii (Tserkovnaia Zhizn), nr. 1-2, 1990, p. 36-64. În această lucrare, autorul, în timp ce analizează scrierile preotului Pavel Florenski, vorbeşte îndeosebi despre păgânismul ereziei sofianiste, ,,cinstirea numelui lui Dumnezeu”, iconoclasm, magie, ocultism, modernism religios şi alte aspecte ale propovăduirii acestui ereziarh care este atât de cinstit de liberalii din Biserică.

[16] Profesor K. Galitis, ,,Majorităţii protestante nu trebuie să i se permită să hotărască în numele ortodocşilor !”, Orthodoxos Typos, nr. 576, Atena, 14.10.1986, p. 4, col. 5; a se compara cu cel de-al 6-lea Jurnal al Adunării CMB de la Vancouver, 10.8.1983, p. 2, col. 4.

[17] N.tr.: Carte cuprinzând pasajele din Sfânta Scriptură pentru slujbele bisericeşti de peste an, un echivalent al Apostolului şi/sau Evangheliei.

[18] A se vedea New York Times, 15.10.1983; Newsweek, 24.10.1983; în limba rusă, tema ,,noilor traduceri” ale Sfintei Scripturi a fost dezbătută de câteva ori în Rusia Ortodoxă (Pravoslavnaia Rus’), nr. 21, 1/14 noiembrie 1983, nr. 2, 15/28 ianuarie 1984, publicată de Editura Sfântul Iov de Poceaev, Mânăstirea Sfânta Treime, Jordanville, SUA.

[19] A se vedea articolul „Femeile vor mai mult de o schimbare ‘timidă’” în cel de-al 7-lea Buletin informativ al Adunării CMB de la Canberra, 7-8.2.1991, p. 3.

[20] Ibid., p. 3, col. 3.

[21] A se vedea interviul acordat de Nicolae Osorgin revistei Dezbatere (Beseda), nr. 7, Leningrad-Paris, 1988, p. 199.

 

Episodul urmator