Cine e online?

Avem 86 vizitatori și nici un membru online

Oglinda omului celui dinlăuntru (III) 

de Hristina

 

Figura VIII

Moartea celui fărădelege şi răsplata celui păcătos


Partea de jos a acestei imagini este puţin cam ştearsă, însă, din ceea ce am reuşit să identific, nu mai este nici o inimă, aşa cum fiecare imagine de până acum a avut câte o inimă, în locul acesteia fiind desenat un om pe patul de moarte înconjurat de diavoli. De-a dreapta omului, stă cu spatele la el sfântul înger, cel care l-a însoţit în fiecare clipă de la sfântul botez, iar de-a stânga, diavolul. În ansamblu, imaginea este predominată de diavoli, în dreapta sus putându-se observa diavolul cu listele pline de păcate. Deasupra, doi îngeri ţin în mâini acele înfricoşătoare şi de nedorit cuvinte ale lui Dumnezeu: ,,Du-te de la Mine, blestematule, în focul cel veşnic”.

PC. Pagini duhovnicesti 44 1

,,Aşa zace păcătosul cel nepocăit pre patul său cel de moarte. El în trup fiind plin de durere, în duh plin de întristare şi mâhnire, plin de frică, de spaima morţii şi de sosirea judecăţii, se vede desăvârşit părăsit, de tot ajutorul, neavând nici un fel de mângâiere. [...] Acum s-au luat toate de la dânsul: toate bucuriile, toate averile, toate măririle şi toate desfătările. Satana îi ţine înaintea ochilor lui zapisul păcatelor lui. Mai înainte îl îndemna pre el spre acelea, puindu-i înainte cele plăcute şi înşelătoare, iar acum îl înfricoşează pre el prin acelea, necăjindu-i conştiinţa. [...] El caută desnădăjduit împrejurul său şi nu vede nimic fără numai grozăvii. Conştiinţa lui, care până acum dormea, îl munceşte. [...] Nimic de bine nu poate el să auză, pentru că inima lui cea pecetluită spre tot binele, de mult s-a împietrit prin păcate şi el s-a făcut surd despre dumnezeeştile cuvinte. El se întoarce de la duhul cel bun, de la îngerul păzitor şi de la dar ... ; pentru că depărtându-se şi acesta de la dânsul, îl lasă pre el în prada desnădăjduirii, întru care el s-a dat de bunăvoie. În acest chip fiind el, îşi dă duhul său şi se înfăţişează înaintea judecăţii lui Hristos. Acolo aude din gura Judecătorului său: ‘Du-te de la Mine, blestematule, în focul cel veşnic’”.

,,Aşa ne îmbogăţesc pre noi păcatele şi legătura cea cu lumea; adică te face lepădat, osândit de Dumnezeu, şters din cer”.

,,Mulţi se numesc creştini, dar nu voesc a trăi dupre cum se numesc; slujesc păcatelor, desfătărilor, patimilor celor de ruşine, se dau scumpetei sau galantomiei, mândriei sau zavistiei, neînfrânării sau lenevirii, mâniei sau îmbuibării şi beţiei şi, în fine, la toate vieţuirile trupeşti. Se întâmplă câteodată de îşi mărturisesc păcatele lor, dar nu se îndreptează; şi aceasta o fac numai pentru o obişnuinţă. Ei însă îşi urmează mai departe relele lor deprinderi, deşi iarăşi se mărturisesc, dar iarăşi păcătuiesc. Şi aşa fac prelungire până la al lor sfârşit. [...] Şi cu cât mai mult ei îndesesc pravila bisericească, cu atât mai mult ei se întăresc spre aceasta; şi astfel ei socotesc, că nu le este de nevoie de a-şi schimba inima şi a se întoarce cu tot adevărul. Şi aşa, fără de veste, vine moartea şi-i răpeşte [...]”.

,,Deosebit de înfricoşată este moartea acelora, cari primind darul, nu l-au păzit pre dânsul. [...] ‘Că păcătuind noi de bună voie după ce am luat cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate, ci o aşteptare oarecare înfricoşată a judecăţei şi iuţimea focului, care va să mănânce pre cei potrivnici’ (Evrei 10, 26-27). ‘Că, cu neputinţă este celor ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt; şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului celui viitor, şi au căzut ca iarăşi să se înnoiască spre pocăinţă; a doua oară răstignind loruşi pre Fiul lui Dumnezeu şi batjocorindu-l’ (Evrei 6, 4-6)”.

,,Ticăloşilor păcătoşi, cei ce vă robiţi de patimile voastre ! Au ştiţi voi ce iubiţi ? Voi iubiţi moartea şi pierzarea ! Ceea ce acum vă linguşeşte pre voi, aceea cândva are să vă muncească ! [...] Ascultaţi glasul cel prietenesc al bunului vostru păstor Iisus Hristos, care vă cheamă pre voi: ‘Veniţi către Mine, că sângele Meu v-a curăţit pre voi de toate păcatele voastre. Eu vă iert pre voi, eu vă voiu face pre voi fericiţi ... Eu, oilor mele, le dau viaţă veşnică !’ Şi nu vă împietriţi inimile voastre împotriva glasului acestui bun Păstor, ca nu cândva să auziţi glasul cel de tunet al Judecătorului: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui’ (Matei 25, 41)”.

 

Rugăciune
,,Ca fiul cel curvar, către Tine, Părinte, am alergat;
Tu, o Dumnezeule şi Mântuitorule primeşte pe cel depărtat.
Odihnă de nici un fel, întru nimic nu pot afla,
De nu Tu Îţi vei întoarce spre mine, milostivă căutarea Ta.
Inimă curată şi Duh drept întru mine înnoeşte,
Şi dragostei Tale, iarăşi mă învredniceşte”.

 

 

 

Figura IX

Starea cea dinlăuntru a creştinului,

care a petrecut toată vieaţa în luptă

cu păcatele pentru câştigarea sfinţeniei

PC. Pagini duhovnicesti 44 2

În această imagine avem oglinda omului care neîncetat este luptat de către diavoli, reprezentaţi prin cei doi şerpi care urcă spre el, de către lume, reprezentată prin cei doi oameni de jos, unul cu un pahar şi altul cu un cuţit, şi, nu în ultimul rând, de către propriul trup ... dar care totuşi îi biruieşte ! De-a dreapta lui se observă cum face milostenie, de-a stânga o biserică, iar deasupra două ipostaze ale acestuia, într-una se observă omul în posesia unor bani (galbeni), iar în cealaltă având pâine şi peşte. Iar sus de tot sunt numai îngeri. Să vedem totuşi cum tălmăcesc această imagine părinţii din Sfântul Munte ...

,,În această figură tu vezi cum inima creştinului din toate părţile se înconjură despre vrăjmaşi. [...] Mai jos stau doi oameni, puindu-i înainte lumea, dintre cari unul, prin aducerea paharului, caută a-l înşela spre simţitoarele dulceţi şi către îndestulările lumeşti; iar celălalt cu cuţitul se sârgueşte a-l întoarce prin îngroziri, prigoniri, grăiri de rău şi alte chipuri asupritoare – a-l întoarce de la calea cea dreaptă, către vieţuirea cea cu păcate”.

,,Cu aceşti vrăjmaşi ai mântuirii: trupul, lumea şi satana, creştinul este dator în vieaţa aceasta a se lupta neîncetat; dar inima lui s-a întrarmat asupra lor şi, deci, nu-l pot birui pre el”.

,,Pe deasupra sboară îngerul şi darul lui Dumnezeu, care neîncetat îndemnându-l pre dânsul spre războiu şi întărindu-l întru statornicie, pre lângă care strigă către dânsul: Nimenea, fără numai cel ce birueşte, va lua cunună; şi cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui”.

,,În inimă luminat şi prea frumos străluceşte steaua, adică, credinţa cea vie, pentru că credinţa este biruinţa care birueşte lumea. [...] Despre o parte a inimei lui este scris: Cine este ca Dumnezeu mare ? [...] Iar în cealaltă parte este scris: Cine ne va despărţi pre noi de dragostea lui Iisus Hristos ? Scârbele sau întristările ? Goanele sau foametea ? Goliciunea, primejdia sau sabia ? Noi prin toate acestea avem mare biruinţă prin Acela care ne-a iubit pre noi !”

,,Prin mijlocul inimei se văd sfintele daruri cu scrierea deasupra: Iisus este dragostea mea ! Aceasta arată foamea lui cea mare spre pâinea vieţii, care se pogoară din cer şi dă vieaţă lumii. [...] ‘Cela ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are vieaţă veşnică, şi Eu îl voiu învia pre el în ziua cea de apoi. Că trupul Meu adevărat este mâncare, şi sângele Meu adevărat este băutură. Cela ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, întru Mine petrece, şi Eu întru el’ (Ioan 6, 54-56)”.

,,După aceasta, vezi în inima lui pre Hristos răstignit şi cartea deschisă, adică Evanghelia şi Sfânta Scriptură; pentru că cetirea şi cercarea cuvântului lui Dumnezeu, şi mai ales patimile şi moartea Mântuitorului, îi sunt lui cea mai iubită îndeletnicire şi cea mai dulce mâncare prin care se hrăneşte sufletul său, ca să poată a se întrarma şi a se întări împotriva lumii şi a păcatelor, împotriva trupului şi a satanei”.

,,În sfârşit noi mai vedem în inimă: bisericuţă, pungă deslegată şi bani, pâine şi peşte. Bisericuţa însemnează cum că el cu râvnă se roagă şi în rugăciuni neîncetat petrece. [...] Că sau de merge undeva, sau de lucrează ceva, inima lui de-a pururea vorbeşte cu Dumnezeu şi iubeşte a petrece în unire cu Dânsul”.

,,Punga cea deslegată însemnează facerea lui de bine şi frăţească dragoste către aproapele. El se împotriveşte sgârceniei şi dă cu osârdie dupre a sa putere fraţilor celor nevoiaşi. [...] El ştie că oarecare suflete s-au prins de satana prin aceia cum că ei s-au părăsit de oareşcare prihane mai groase precum acestea: de iubirea de plăceri şi neînfrânarea, dar numaidecât, fără a simţi, iarăşi au căzut în cursele diavolului dându-se în taină sgârceniei şi iubirii de argint”.

,,Pâinea şi peştele închipueşte pe a lui cumpătare, înfrânare şi trezvire; pentru că el întru toate a păzit măsura dreaptă ca să nu hrănească patimile trupului prin mâncarea bucatelor şi a băuturei cea de prisos, spre a nu-şi strâmtora duhul şi a nu face pre sine neîndemânatec către dumnezeeştele lucrări”.

,,Cu aceste arme se luptă drept credinciosul creştin [...] şi aşa birueşte pre toţi vrăjmaşii săi: lumea, trupul şi diavolul”.

 

 

 

Figura X

Moartea omului drept credincios

PC. Pagini duhovnicesti 44 3

Aici, la fel ca în imaginea a VIII-a, inima a fost înlocuită de scena morţii, cu deosebirea că omul acesta este înconjurat de sfinţii îngeri, nu de diavoli, unul dintre ei stând chiar îngenunchiat în faţa lui; deasupra stă Iisus Hristos spunându-i ,,Vino, slugă bună !”, iar, alături, satana fuge ruşinat. Sus de tot sunt Dumnezeu Tatăl împreună cu Dumnezeu Sfântul Duh, care îl aşteaptă. De-a stânga şi de-a dreapta chipului sunt îngeri care îi cântă de bucurie şi, sub ei, alţi îngeri care îl întâmpină cu mesaje tot de bucurie. Jos, undeva în spatele diavolului, doi apropiaţi ai celui care abia a murit veghează smeriţi la căpătâiul lui.

,,Omul care a petrecut până în sfârşit, statornic întru credinţă şi întru împlinirea faptelor bune, când vine ceasul cel de pre urmă al lui, se aşează pre patul său cel de moarte cu bucurie şi veselie. El nu se teme de moarte şi nici de judecată, pentru că acestea nu se vor atinge de el, după cum ne încredinţează pre noi Domnul Iisus, zicând: ‘Cela ce ascultă cuvintele Mele şi crede celui ce M-au trimis pre Mine, are vieaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte în vieaţă’ (Ioan 5, 24)”.

,,Ochii şi inima îi sunt îndreptaţi spre cer şi toată căutătura lui se arată ca şi cum ar zice: Doresc a mă desbrăca de trup şi a fi cu Hristos. Îngerul lui Dumnezeu au venit să-i ia sufletul lui, când va ieşi el din trup, ca să-l ducă în braţele lui Dumnezeu. În sfârşit, îl desleagă îngerul pre el de legăturile trupului şi ale morţii şi sufletul lui îl întraripează spre Acela întru carele el aicea a crezut, spre care a nădăjduit şi pre care L-a iubit, chiar nevăzându-L încă pre El; iar acum, el este dator a sta înaintea feţii Lui. Hristos iese întru întâmpinarea lui şi întinzându-Şi mâinile, îi zice: ‘Bine, slugă bună şi credincioasă; preste puţine ai fost credincios, preste multe te voiu pune; intră întru bucuria domnului tău’ (Matei 25, 21)”.

,,Ce fel de bucurie şi ce fel de veselie va avea, când va vedea faţa lui Hristos, dupre cum este El, şi a fi asemenea Lui întru slavă şi fericire ! Cine va putea să descrie aceasta ? [...] Aşa moare cel drept, care a crezut în Hristos, şi care cu statornicie a stătut în lupta cu păcatul, cu lumea şi cu diavolul”.

 

Rugăciune
,,Către Tine, izvorul făpturii,
Iisuse Doamne ! Strig eu din adâncul inimii.
Tu păcatelor mele ai fost curăţitor,
Tu îmi fii şi în ceasul morţii mângâitor !
Întru pătimirile Tale pentru mine,
Cer în a mea strâmtoare uşurinţă de la Tine.
Şi sângele cel vărsat din Tine, Iisuse,
Să fie lucrător şi întru mine, Hristoase.
Aicia să fie această soartă pentru mine,
Spre a călători după Tine.
Ci Tu, o, cel mult îndurerat !
Binevoeşte ca din moarte, la odihnă să fiu înălţat.
Eu Te aştept pre Tine, o, Mântuitorule iubite !
Că sufletul meu numai de Tine însetează, o, preadorite !
Măcar că acest trup muritor pătimeşte, dar iată duhul meu de Tine se îndulceşte”.

 

,,Aceste figuri s-au făcut spre povăţuirea acelora, cari vor voi a-şi lua aminte vieţei sale”.