Cine e online?

Avem 32 vizitatori și nici un membru online

Oglinda omului celui dinlăuntru (II) 

de Hristina

 

Figura IV

Închipueşte pre omul cel dinlăuntru, care s-a împăcatcu

Dumnezeu prin răscumpărarea lui Hristos, şi altceva nimic

nu ştie, afară de Iisus Hristos cel răstignit


În inima acestui om nu se află decât Iisus Hristos răstignit, Sfântul Duh (sus) îl luminează, iar fiarele (păcatele) au dispărut luându-le locul semne ale pătimirii lui Hristos, precum cununa de spini. De-a stânga şi de-a dreapta sa sunt doi îngeri care îl povăţuiesc spre bine; cel de-a dreapta omului din imagine îi spune: ,,Cel ce va birui, va moşteni toate”, iar cel de-a stânga îi spune: ,,Pentru mine însă departe fie ca să mă laud decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea’mi este răstignită şi eu lumii” (din câte am reuşit să descifrez …).

PC. Pagini duhovnicesti 42 1

,,În inima cea plină de dar a păcătosului nu se vede nimic mai mult afară de Iisus cel răstignit şi de semnele pătimirei Lui; [...] că nimic atâta nu poate a-i învăpăia în inima lui dragoste, precum a-i pune înainte neîncetat pre Iisus, cu chipul pătimirii pre cruce. Şi punându-i înaintea minţii lui toate ale pătimirii, o !, cu câtă scumpătate stă el înaintea răscumpărătorului său Iisus ! Că punerea înaintea lui a morţei lui Iisus şi pomenirea patimilor Lui este cea mai mare îndeletnicire a lui. Că eu nimic, zice el cu Sfântul Pavel, nu voesc a şti, afară de Iisus cel răstignit ... Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. [...] Sub povăţuirea Sfântului Duh, el află în moartea şi patimile Mântuitorului său atâta mângâere şi putere, încât inima lui se umple de acelea. Căci zice el: De este Dumnezeu cu mine, cine este împotriva mea ?”

,,Şi precum Hristos cel răstignit S-a sălăşluit şi locueşte în inima lui, aşa şi el află întru Dânsul izvor mai curat, nu numai a toată mângâierea, ci şi a toată puterea spre bine; căci credinţa cea vie întru Hristos îl întoarce pre el de la toată bucuria lumească, de la toată pofta trupească, de la toată slava pământească şi de la toate bunătăţile cele trecătoare ... lui i se pare că aude neîncetat pre Hristos zicând: Cel ce voeşte a veni după Mine ... şi voeşte a fi al Meu ucenic ... să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să urmeze Mie. Iar cel ce nu-şi va lua crucea asupra sa, acela nu este Mie vrednic şi nici nu poate fi ucenic al Meu”.

,,Şi aşa, cea mai mare aplecare a lui este de a se asemăna lui Hristos cel răstignit. După aceasta el se îngrijeşte numai pentru fericire, se sârgueşte numai pentru sfinţenie, fără de care nimenea nu va vedea pre Domnul. […] Se roagă neîncetat cu duhul. Nu uită a face bine, ştiind cum că acest fel de jertfă este bine primită lui Dumnezeu. Se bucură [...] a răbda pentru Hristos: luare în râs, prigonire, scârbă şi defăimare, ştiind că noi, când vom pătimi cu Dânsul, tot cu Dânsul ne vom şi proslăvi”.

 

Rugăciune

,,Ah ! Căruia Mântuitorul se va da, întru acela tot idolul se va strica.
Şi întru a căruia inimă va fi pacea cea dumnezeiască,
Acela, de la Dânsul nu poate să se despărţească.
Unul ca acela, numai de Dânsul însetează şi doreşte.
Cu Dânsul dănţueşte, cu Dânsul şi pătimeşte.
O, de ar fi cunoscut noroadele toate !
Că fără de Dânsul toate sunt deşarte.
De Dânsul numai ar fi dorit,
Şi pre El numai unul L-ar fi iubit.
O, cât este de bine acelora, Mântuitorul meu,
Întru care Îţi vei face Tu locaşul Tău !”

 

 

 

Figura V

Dumnezeiasca fericire cea dinlăuntru.

Inima unuia ca acestuia este locaş al Dumnezeului

celui viu şi sălăşluire a Prea Sfintei Treimi

PC. Pagini duhovnicesti 42 2

Inima acestuia este plină numai de credinţă, speranţă (nădejde) şi iubire, cele trei condiţii necesare mântuirii şi inseparabile; nu poţi avea credinţă fără speranţă sau iubire, nu poţi avea speranţă fără credinţă sau iubire, şi nici iubire fără credinţă sau speranţă. Şi toate acestea izvorăsc din patimile şi iubirea Mântuitorului Iisus Hristos reprezentat prin Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie. Mintea acestui creştin este doar la Sfânta Treime având ca moto: ,,De mă iubeşte pre Mine, cuvântul Meu va păzi”. Iar de jur-împrejurul lui sunt sfinţii îngeri, cum ar fi serafimii cei cu şase aripi, care îl păzesc şi îi îndreaptă paşii spre Dumnezeu.

,,Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh locuesc şi petrec întru dânsul, de care Sfântul Apostol Pavel scrie: ’Au nu ştiţi că sunteţi casa lui Dumnezeu, şi Duhul lui Dumnezeu lăcueşte întru voi ? De va strica cineva casa lui Dumnezeu, strica-l-va pre acela Dumnezeu; căci casa lui Dumnezeu sfântă este, care sunteţi voi’”.

,,Se vede în inimă şi crucea lui Hristos; pentru că pre aceasta creştinul nu poate a o uita niciodată. Niciodată n-o poate depărta din mintea şi inima sa. Patimile şi moartea lui Iisus celui răstignit, cum şi răscumpărarea Lui, pururea sunt întru dânsul ca o temelie, pre care el se întăreşte; şi pre care credinţa şi nădejdea lui sunt întemeiate şi ele rămân ca un izvor al dragostei lui. Când priveşte el întru sineşi pre Tatăl sau pre Fiul sau pre Sfântul Duh, atunci el se află întru atâta fericită bucurie, încât nu mai gândeşte la nimic, fără numai el însuşi pre sineşi se întreabă: cum am putut eu, păcătosul, a ajunge la acest fel de dar, fără ale mele osteneli ? Apoi singur răspunde zicând: prin Hristos cel răstignit, care prin a Sa moarte, m-a împăcat pre mine cu Dumnezeu. Şi aşa păcatul, blestemul şi moartea, prin crucea Lui s-au depărtat de la mine”.

,,În locul celor şapte păcate mari de moarte, cari, fără de Hristos, îi robiau inima lui făcând-o peşteră diavolului, noi vedem acum într-însa cele împotrivă puse fapte bune, şi anume: smerenia, dragostea, îndurarea, întreaga înţelepciune, facerea de bine, cumpătarea, trezvirea, răbdarea şi blândeţea, râvna şi blagocestia”.

,,Cine dar nu este dator, din toate puterile sale, a păzi poruncile şi cuvintele lui Hristos, adică a crede întru Dânsul, a-L iubi, a-I urma Lui şi a se asemăna Lui ? Pentru că cuvântul Lui cuprinde în sineşi dragostea şi credinţa, şi celor ce le păzesc li s-au făgăduit cum că Însuşi Dumnezeu va veni întru acest fel de inimă şi va locui întru dânsa. [...] Dragostea este de la Dumnezeu şi Dumnezeu este dragostea şi cine petrece în dragoste, acela petrece întru Dumnezeu şi Dumnezeu întru dânsul”.

 

Rugăciune

,,Eu sunt dator a fi al Tău locaş,
Şi de a fi acela, doresc eu cel pătimaş.
Spre Tine strig eu, o, Dumnezeule !
Tu singur Ţi-l găteşte, o, Mântuitorule !
Nici puterea gândului, nici a minţii viclenie,
Mă vor lăsa pre mine întru a Ta împărăţie;
Ci Însuţi vino întru inima mea de Te sălăşlueşte,
Şi toate prihănirile dintr-însa le izgoneşte.
Să nu dai voie nimănui, nici să laşi,
A intra întru al Tău Însuţi locaş.
Fără numai dragostei Tale celei sfinte,
De a se apropia de sufletul meu, Cuvinte.
Toate le izgoneşte, şi cu veşnicul foc să se mistuească,
Ca numai întru Tine odihnă să-şi găsească.
O, bucurie ! Lumina mea ! şi Mântuitorule !
O, vieaţa mea cea înaltă ! şi Izbăvitorule !
Zideşte-Ţi întru inima mea Ţie sălaş,
Şi ridică întru dânsa veşnicul Tău locaş.
Tu partea mea în veci să-mi fii mie,
Că voesc cu totul, a mă da Ţie.
Toţi oamenii şi toată făptura,
Să Te laude pre Tine, aici şi acolo ca, cu o gură”.

 

 

 

Figura VI

Starea inimei omului a cărui râvnă s-a răcit,

şi iarăşi a început a iubi lumea

PC. Pagini duhovnicesti 42 3

În inima omului a cărui râvnă spre cele dumnezeieşti s-a răcit, sunt puţine semne ale patimilor lui Iisus Hristos, iar lângă Sfânta Cruce se observă un tânăr cu un cuţit în mână. Uşor-uşor, omul izgoneşte din minte tot ce ţine de dumnezeire, deasupra capului stând scris următorul stih: ,,Unde nu va fi rugăciune vie sau va peri, acolo tot binele va muri”. În final, spre deosebire de figura III unde dobitoacele plecau ruşinate lăsând locul sfinţilor îngeri, acum sfinţii îngeri sunt cei izgoniţi de către dobitoace ...

,,În această figură se vede pre faţă, că un ochiu caută repede la cele lumeşti, iar celălalt dormitează întru dânsa. În inimă au rămas mai puţine semne din patimile lui Iisus. Scânteile darului s-au stins, steaua ..., credinţa ..., s-au întunecat pierzându-şi lumina şi strălucirea lor. Aceasta ne arată nouă că omul când începe a slăbi întru cele bune se face somnoros şi negrijiliv către rugăciune şi priveghere. Dimpotrivă, acela începe a-şi întoarce privirile spre deşertăciunea lumei şi, din ceas în ceas, mai mult îşi dă voie lui a se îndulci de cele zadarnice, de cinste şi de îndestulările lumii şi ale trupului. Atunci el, pre lângă aceasta, după cum fireşte urmează, începe a se gândi mai puţin la patimile Mântuitorului său şi a privi mai rar spre Cel răstignit – începătorul şi săvârşitorul credinţei lui – şi, încet-încet, Îl pierde pre El din inima sa. Atunci căldura evlaviei se va stinge, dragostea către Iisus se va răci, darul se va depărta, credinţa se va clăti şi va muri. [...] El se face leneş şi tare la cerbice şi, din unele ca acestea, ce vor urma ?”

,,Lumea ce i se pune înainte, prin omul cu cuţitul în mână, iarăşi tare îi răneşte inima lui. Şi dupre cum el nu are acum puterea credinţei, nici un fel de rază de lumină şi nici un fel de dragoste, atunci el sau se înfricoşează de îngrozirile lumii, sau se înşală de linguşiturile şi amăgirile ei şi începe iarăşi a iubi lumea”.

,,În această stare fiind, satana iarăşi vine, aducând cu dânsul acele dobitoace vechi în inimă. Şi aceasta cu mai mare înlesnire i se dă lui, cu cât nu este nici un fel de strajă sau nici un fel de împotrivire”.

,,Îngerul sau darul lui Hristos deşi se sileşte a izgoni pe satana, dar precum omul însuşi, prin păcat, îi deschide singur poarta, uşa, şi nu priveghează, nu se roagă şi se arată necredincios darului, tot astfel, satana, prin păcat, iarăşi pătrunde în inimă. Aici foarte mult se potriveşte cele zise de Hristos: Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită. Rugăciunea este hrana sufletului creştinesc”.

 

Rugăciune

,,Ah ! Iisuse fără de Tine,
În toate zilele şi ceasurile, ce va fi de mine ?
Noi, săraci şi flămânzi, în veac vom petrece,
De nu mila Ta, o ! Dumnezeule, va voi să Te plece
Pre Duhul Tău cel Sfânt a-L trimite
Ca, prin puterea cea atotputernică a Lui, Cuvinte,
Să putem scăpa de răul nostru vrăjmaş,
De toate vicleşugurile şi cursele, noi cei pătimaşi.
Ale Tale mântuitoare rane să binevoieşti
Ca întru inima mea Tu să le pecetlueşti,
Ca tiranii când mă vor săgeta,
Dintr-însele mie vindecări a mi se da.
Când voiu privi spre cruce şi la ale Tale pătimiri,
Şi la moartea Ta cea de la Iudei cu prihăniri,
Atunci să-mi pot opri a mea rea dorinţă
Şi a nu lăsa păcatul, a-şi face în mine locuinţă.
Dă-mi a Ta dragoste ca să pot a Te iubi,
Şi prin al Tău Sfânt Sânge a mă curăţi”.

 

 

 

Figura VII

Inima omului care, după întoarcere, iarăşi de bunăvoie

greşeşte şi lasă a împărăţi întru dânsa păcatele şi satana

PC. Pagini duhovnicesti 42 4

Păcătosul din imaginea a VII-a se află într-o stare mult mai gravă faţă de păcătosul din imaginea I. În inima acestuia diavolul stă liniştit pe tron, simbolizând faptul că acum tronează, faţă de prima imagine când încă era în picioare, gata de luptă. Mândria este simbolizată încă o dată prin păun, iar dobitoacele (patimile) sunt dublate sau ajutate de câte un diavol. Iar la toate acestea se adaugă fundalul negru, evidenţiind întunecimea sufletului, şi cuvintele ,,omul cel uşor la minte iarăşi cade în păcatele cele învechite”. De asemenea, se poate observa cum Sfântul Duh (stânga sus) şi sfântul înger (dreapta sus) se îndepărtează de la dânsul.

Practic, aceasta este icoana cuvintelor Mântuitorului din Sfânta Evanghelie (Luca 11, 24-26): ,,Când duhul cel necurat va ieşi din om, umblă prin locuri fără de apă, căutându-şi odihnă, şi neaflând zice: mă voiu întoarce în casa mea de unde am ieşit. Şi viind o află măturată şi împodobită.  Atuncea merge şi ia alte şapte duhuri mai rele decât sine, şi intrând locuesc acolo; şi se fac cele de pre urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâiu”.

,,Ce vedere înfricoşată ! Satana şade acum pre scaun, şi domneşte şi porunceşte în inima omului care, mai înainte, era sălăşluirea lui Dumnezeu şi locaş Sfântului Duh. Iar păcatele cele învechite şi urâciunea păcatului, iarăşi se văd acolo: jivinele cele întoarse, iarăşi s-au sălăşluit şi au început a vieţui acolo, ca şi în casa lor. Şi de unde s-a pricinuit aceasta ? De acolo, că omul nu a fost recunoscător al darului, pre care l-a aflat, şi a uitat curăţirea de păcatele cele mai dinainte; a încetat de a se îndeletnici în privegheri şi în sfinţenii. [...] Cine nu se luptă cu osârdie la începutul intrării prin uşa cea strâmtă, călătoreşte cu nestatornicie pe calea cea strâmtă. [...] Pre acela vicleşugul diavolului, înşelăciunea păcatului şi sarcina lumii îl trag înapoi [...] şi va fi precum grăeşte Apostolul Petru: ’Ca câinele ce se întoarce la a sa vomitură’. Sau precum porcul se tăvăleşte în noroiu şi în necurăţenii”.

,,Sfântul Duh a sburat ! Au doară poate Dumnezeu Duhul Sfânt a locui cu duhurile cele necurate ?”

,,Îngerul sau darul se duce cu mâhnire, arătând cu mâinile întinse spre săracul păcătos, arătând spre aceasta cum că Hristos are încă compătimire către dânsul, şi-l roagă pre el, strigând: Ah ! De vei cunoaşte tu necurăţia ta, atunci mâna lui Dumnezeu cea părintească, miluitorul inimei tale, încă o are deschisă către tine. Întoarce-te iarăşi, depărtatule ! Eu încă voesc a te milui pre tine !”

,,Ia seama, iubitule împreună călător, iată ce se lucrează cu tine, când tu îţi vei mărturisi păcatele tale, căindu-te pentru dânsele, şi luând iertare; [...] de te vei întoarce spre îmbrăţişarea lor, atunci după acestea ţi se va face mai rău şi mai cumplit decât întâiu. [...] Deci, fereşte-te a nu cădea iarăşi în păcatele cele mai dinainte şi obişnuite. Şi de vei putea afla dar, arată luptă veşnică împotriva mândriei, iubirei de argint, neînfrânărei, zavistiei, mâniei şi lenei”.

 

Rugăciune

,,Petreci lângă picioarele lui Iisus
O, suflete al meu ticălos,
Ca de cele din zi ispite,
Să-ţi îmbărbăteze a ta minte.
Că întru aceste văi şi pustii,
Nu fără de grijă să fii !
Ţine-te acum de cele ce ai aflat,
Ca acolo să fii încununat.
Deci, cu dragostea şi cu credinţa,
Poartă crucea ta cu toată voinţa.
Ca de sângele cel vărsat al lui Hristos, să fii curăţit,
Carele pentru tine mult a pătimit.
Priveghează, crede şi te sileşte a-L iubi,
Că atunci nădejdea ta nemincinoasă va fi”.