Cine e online?

Avem 40 vizitatori și nici un membru online

Oglinda omului celui dinlăuntru (I)

de Hristina

 

Nu de puţine ori ni s-a întâmplat ca părintele duhovnic să ne citească doar după figură şi să-şi dea seama în ce stare duhovnicească ne aflăm sau dacă suntem sinceri cu el sau nu. Pe de o parte, această pricepere îi vine de la Dumnezeu pentru calitatea sa de duhovnic, iar pe de altă parte, priceperea a dobândit-o în urma rugăciunilor, a postului şi a experienţei.

Oglinda omului celui dinlăuntru, al cărei autor ne rămâne necunoscut, a fost tipărită iniţial la Petersburg în 1819, apoi tradusă de către părinţii din Mânăstirea românească ,,Prodromul” din Sfântul Munte Athos şi retipărită în 1919.

Cartea include 10 figuri ce reprezintă sufletul omului în care sălăşluieşte fie Dumnezeu, fie diavolul. Fiecare imagine cuprinde, bineînţeles, o figură de om, o inimă (a se vedea sub fiecare figură câte o inimă în care este desenat fie diavolul în diverse ipostaze, fie Iisus Hristos răstignit, fie Duhul Sfânt sub formă de porumbel şi aşa mai departe), iar de jur-împrejurul ei alte elemente sugestive. În dreptul fiecărei imagini găsim, de asemenea, o interpretare a figurilor urmată de o rugăciune.

,,Cărticica ce tipărim astăzi se îndreaptă către poporul dreptcredincios spre a-i arăta ca într-o oglindă: unde pot duce multele păcate omeneşti şi unde voinţa tare de a isgoni din inimă rădăcinile patimilor şi viţiilor, dulci la început – amarnice şi pierzătoare de suflet după aceea. [...]

Gusturile se schimbă, iar adevărul petrece în veci neschimbat. Duhul vremei râde acestuia. Dar Iisus Hristos şi Apostolii ne învaţă pre noi a nu ne învoi cu duhul vremei: ’Să nu vă asemănaţi chipului veacului acestuia; ci vă schimbaţi la faţă întru înnoirea minţei voastre, ca să cunoaşteţi voi care este voia lui Dumnezeu cea bună şi plăcută şi deplin’ (Romani 12, 2). [...]

Pentru aceasta, iubite cetitorule, ia seama la fiecare figură şi observă-ţi inima ta, ca să ştii, în ce fel de aşezare te afli tu: Hristos împărăţeşte în tine sau satana ? ... Al lui Dumnezeu sau al diavolului fiu eşti tu ? […] De găseşti tu ceva răutate în tine, căeşte-te pentru aceea”.

Nu vreau să sperii pe nimeni prin aceste articole, nimeni nu va fi deconspirat în urma publicării lor. Imaginile împreună cu tâlcuirea lor au, mai degrabă, un rol duhovnicesc.

 

* * *

 

 

Figura I

Închipueşte pre omul cel dinlăuntru, care slujeşte
păcatului şi lasă pre diavolul a stăpâni întru dânsul

PC. Pagini duhovnicesti 40 1

,,Acest fel de inimă arată pre omul lumean, care vieţueşte întru păcate, dupre stăpânitorul duhului veacului acestuia”.

,,În această inimă locueşte diavolul cu ai săi tovarăşi, cu cele şeapte păcate de moarte, ce s-au închipuit cu cele şapte jivini:

 

1. Păunul, mângâindu-se prin resfirarea penelor sale cele frumoase, arată mândriea, care stăpâneşte pre mulţi oameni, din pricina unor întâetăţi, dăruiri, însuşiri, bogăţii sau frumuseţi, ce au primit de la Dumnezeu ... Ei se înalţă în cugetele lor, ca şi cum ei ar fi mai buni decât alţi oameni, pre cari nu îi bagă în seamă, îi trec cu vederea şi îi strâmtorează.

2. Ţapul este un dobitoc poftitor şi puturos, care închipueşte: neînfrânarea şi toată necurăţiea.

3. Porcul este chip de lăcomie, de îmbuibare, de beţie şi de toată nesăturarea.

4. Broasca, care se hrăneşte din pământ, înseamnă sgârcenia, care îndeamnă pre oameni a se sârgui spre câştigarea bunătăţilor pământeşti cu poftă nesăţioasă.

5. Şarpele, cel ce a înşelat pre strămoşii noştri, pizmuindu-le fericirea lor, este chip adevărat al zavistiei (invidiei) şi al răutăţii.

6. Tigrul, cea mai cumplită şi mai fioroasă fiară, însemnează mânie şi răzbunare, care aduce pre oameni până la aşa fel de lucruri, încât se aseamănă fiarelor celor mai fioroase.

7. Broasca ţestoasă, care cu greu se întoarce, însemnează lene şi deşertăciune, care ia de la om toată sârguinţa şi toată îndemânarea spre cele bune.

 

Sfântul Duh [stânga sus] isgonit fiind, s-a depărtat din inimă, dar nu încetează de a pune înaintea păcătosului darurile şi mila Sa, prin cele ce sunt însemnate ca o văpaie, care se află împrejurul inimei; dar nu află intrare în inima ce este plină de grozăvia păcatelor şi care se află desăvârşit în stăpânirea satanei.

Îngerul sau darul lui Hristos se sârgueşte a deştepta pre păcătos prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin alte mijlociri; dar el nu bagă seamă acelora şi nimic nu primeşte în inimă pentru că este desăvârşit asurzit şi adăpat cu înşelăciunile şi bucuriile păcatului.

Aceasta este starea înspăimântătoare şi jalnică a păcătosului care vieţueşte dupre stăpânitorul duh al veacului acestuia”.

 

Rugăciune (Voi selecta doar rugăciunile în versuri)

,,O, mieluşelul lui Dumnezeu şi Mântuitorul meu !
Să fiu eu slujitor credincios al Tău ?
Mari sunt păcatele mele,
Însă darul Tău este mai mare decât ele !
Dă îndărădnicitei voiei mele
A împlini legile Tale.
Destul este mie, celui de ţărână, că mă târăsc spre stricăciune.
Dar a nu mă tăvăli în a păcatelor împuţiciune.
Dă-mi a vieţui şi a sluji numai spre a Ta cinstire
Şi a nu mă arunca în noroi ca un fără minte.
Către Tine şi cu inima şi cu gura a mă ruga
Şi neîncetat spre tine a striga:
Dumnezeule, vieaţa mea Tu să o cârmueşti,
Şi în inimă, asupra vrăjmaşilor, Tu să împărăţeşti.
Ca să dănţuesc asupra păcatelor, prin puternicul Tău Dar”.

 

 

 

Figura II

Închipueşte pre omul cel dinlăuntru
care se pocăeşte şi începe a-şi împuţina păcatele

PC. Pagini duhovnicesti 40 2

A se vedea diferenţa dintre ,,diavolul cu ai săi tovarăşi” (fiare) din prima şi a doua imagine: în cea dintâi, cu toţii par triumfători şi sunt îndreptaţi cu faţa spre om, pe când în cea de-a doua, acelaşi ,,diavol cu ai săi tovarăşi” au o poziţie antitetică faţă de prima imagine: diavolul pare acum neîncrezător în puterea lui de influenţă asupra omului, păunul şi-a lăsat penele în jos şi, în fine, toţi ,,tovarăşii” şi-au îndreptat faţa în direcţia opusă.

De asemenea, Sfântul Duh [stânga sus], faţă de prima imagine, este acum îndreptat spre om, semn că inima acestuia este deschisă şi îl primeşte.

Îngerul, cu un craniu în mână, îi arată păcătosului cele din urmă şi răsplătirea păcatelor, şi anume: judecată şi moarte. ,,El îl încredinţează pre dânsul din cuvântul lui Dumnezeu, cum că nici curvarii, nici preacurvarii, nici leneşii, nici furii, nici iubitorii de argint, nici beţivii, nici tâlharii, nici grăitorii de minciuni şi nimic necurat nu poate intra întru împărăţia cerurilor”.

,,Păcătosul fiind dar înfricoşat, în conştiinţă îşi vine întru sineşi, îşi cercetează inima sa, şi află întru dânsa numai păcat şi urâciune; iar cu ajutorul luminii celei de sus, el cunoaşte pre a sa depărtare şi ruşinea păcatului. El se căeşte, urăşte păcatul, doreşte a se slobozi de dânsul, dar simte încă puterea păcatului. Îşi cunoaşte neputinţa sa şi aplecarea spre păcat, oftează din adâncul inimei, şi îşi zice: ticălos om sunt eu ! Cine mă va izbăvi din acest trup păcătos şi muritor ?”

,,Când lumina Sfântului Duh pătrunde în inimă şi scânteile darului se vor lăţi întru dânsa, atunci satana cu tovarăşii săi sunt siliţi a se depărta din inimă; vederile cele de ruşine, jivinile cele întoarse şi închipuirile cele de prihană vor fugi. Căci unde pătrunde lumina, de acolo fuge întunericul; iar când soseşte ziua, noaptea este datoare a peri. Darul este lumină, iar păcatul întuneric şi noapte. Cum începem mai degrab a urî păcatul, atunci şi satana este dator a fugi. [...] Cu tot dinadinsul luaţi seama inimei voastre ca să puteţi descoperi toată urâciunea păcatului, care poate a se încuiba întru dânsa, a o descoperi şi a o înstrăina. Lumina lui Dumnezeu pururea se îngrijeşte pentru voi, ca să poată răsări în inimile voastre, şi de îi veţi deschide mai degrab intrarea, ea va pătrunde întru voi şi toate cele dinlăuntru ale voastre le va lumina şi le va înviea”.

 

Rugăciune

,,Întru multă tânguire, înaintea Ta m-am aruncat.
Şi Îţi mărturisesc Ţie al meu păcat.
Milostiveşte-Te spre mine.
O, Tu ! Miluitorul tuturor,
Pleacă-ţi auzul Tău spre a mea rugăciune
Şi mila Ta adaoge-o spre mine.
Nu mă da vrăjmaşului meu spre vânat,
Ci la calea mântuirei să fiu ridicat”.

 

 

 

Figura III

Starea cea dinlăuntru a păcătosului, cel ce a crezut întru Hristos
şi în Sfânta Evanghelie şi s-a umplut de Duhul Sfânt

PC. Pagini duhovnicesti 40 3

În această imagine, omul, conştientizându-şi păcatele, plânge şi se smereşte. Prin urmare, în inima acestuia, Duhul Sfânt, în chip de porumbel, ia locul diavolului, iar fiarele (păcatele) sunt izgonite de sfinţii îngeri. Păunul, simbolul mândriei, este înlocuit de sfântul înger, care ţine sfânta cruce (Iisus Hristos răstignit) în mâna dreaptă şi Sfânta Evanghelie în mâna stângă, dar să aflăm de ce ...

,,Păcătosul, prin privirea spre păcatele sale şi prin bunătatea şi îndelunga răbdarea lui Dumnezeu, fiind adus întru pocăinţă: se smereşte, se înfrânge şi inima lui întru dânsul se moaie, vărsând lacrămi de pocăinţă”.

,,Şi când el prin darul cel ce mai înainte apucă, se face lucrător, atunci se împlineşte cuvântul cel zis în Sfânta Scriptură: Aproape este Domnul de cei înfrânţi cu inima şi pre cei smeriţi cu duhul îi va mântui. Îngerul cel închipuit aicea, sau darul, ţine înaintea lui pe Iisus Hristos cel răstignit şi Evanghelia, adică bine vestindu-i lui veste de bucurie, cum că Hristos a venit în lume [a murit şi a înviat] ca să mântuiască pe nişte păcătoşi ca aceştia, precum este el. […] Şi de va primi păcătosul aceste daruri puse înaintea lui (vezi stânga şi dreapta sus), cu credinţă şi întru nădejde smerită, adică: va primi pre Iisus Hristos cel răstignit, patimile lui, moartea lui şi răscumpărarea lui; şi de va crede fierbinte cum că toate acestea s-au făcut pentru dânsul, atunci se dă lui în dar, Duhul Sfânt, din milostivire după cum şi tuturor celor ce cred întru Hristos, ca să i se ierte lui toate păcatele şi să fie el fiu al lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt îi va umplea inima lui de pace, de bucurie şi de dreptate, şi prin acest fel de chip, cu adevărat se va sălăşlui întru dânsul Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci, cu toate că el varsă lacrimi, dar sunt lacrimi de mulţămită şi de umilinţă [...], trupul şi sufletul lui se bucură de Dumnezeu Mântuitorul său”. Duhul Sfânt ,,străluceşte în inima lui pentru că credinţa a învieat întru dânsul, iar vrăjmaşii mântuirei lui, înfricoşatele hiare, satana cu tovarăşii săi, s-au isgonit desăvârşit”.

,,Şi acestea unii aţi fost; ci v-aţi spălat, ci v-aţi sfinţit, ci v-aţi îndreptat întru numele Domnului Iisus şi întru Duhul Dumnezeului nostru” (I Corinteni 6, 11).

,,O, cât de slăvită, cât de fericită, cât de îmbucurătoare stare a inimei păcătosului celui îndăruit ! El poate numai a cânta cântare de laudă şi de mulţămită. […] Dar pe lângă această toată bucurie a sa, el este dator a petrece în privighere şi frică şi a nu se da neîngrijirei pentru că hiarele, adică păcatele, deşi sunt afară din inima lui, iar satana cu toate că este lipsit de stăpânirea cea asupra ei, totuşi nu s-a dus departe, că ziua şi noaptea o pândeşte pre dânsa, ca iarăşi să se întoarcă acolo, de unde a fost isgonit. Căci el cu atât este mai pizmaş, cu cât a pierdut mai mult. Şi pentru aceasta s-a zis: Priveghiaţi şi vă rugaţi ...”