Cine e online?

Avem 92 vizitatori și nici un membru online

Învierea şi minunile pe care le-a făcut

Domnul nostru Iisus Hristos în iad (I)


Văzând învierea Domnului nostru Iisus Hristos, ostaşii romani care au păzit mormântul Mântuitorului, au intrat în Cetatea Ierusalimului şi au mărturisit tot adevărul. Şi le-au zis iudeii: ,,Viu este Dumnezeul lui Israil, că nimic din cele ce ziceţi voi, nu credem”. Au răspuns ostaşii: ,,Atâtea minuni a făcut Iisus şi n-aţi crezut, şi cum ne veţi crede pe noi ? Adevărat ziceţi, că viu este Dumnezeul lui Israil, şi într-adevăr viu este, pe carele voi l-aţi răstignit. Am auzit încă pentru Iosif că l-aţi avut închis în temniţă şi deschizând voi uşile, nu l-aţi găsit pe dânsul. Deci dară, daţi voi pe Iosif, şi aşa vom da şi noi pe Iisus”. Răspuns-au iudeii: ,,Pe Iosif cel ce a fugit, îl veţi afla în Arimateea, oraşul lui”. Zic şi ostaşii: ,,Atunci mergeţi şi voi în Galileea şi veţi afla pe Iisus, după cum îngerul a spus femeilor”. Atunci iudeii înfricoşându-se, au zis ostaşilor: ,,Vedeţi nimănui să nu spuneţi cuvântul acesta, pentru că toţi vor crede în Iisus”; şi dându-le arginţi mulţi, i-au învăţat să spună norodului, că dormind ei, au venit ucenicii lui şi l-au furat pe el, iar ostaşii au zis: ,,Ne temem ca nu cumva să se audă la Pilat că noi am luat arginţi, şi ne va omorî pe noi”. Şi iudeii le-au răspuns: ,,Luaţi aceştia, şi vă încredinţăm pe voi, că vom da lui Pilat răspuns în locul vostru, numai să ziceţi voi că aţi fost adormiţi”.

 

PC. Pagini duhovnicesti 33 01 
Ostaşii dormind la mormântul Mântuitorului. Frescă din biserica Mânăstirii Decani, Serbia

Şi aşa luând ostaşii arginţii, au spus cum erau învăţaţi, pentru care şi până astăzi un astfel de cuvânt mincinos îl cred iudeii. După aceasta au venit din Galileea trei oameni, dintre care unul era preot cu numele Finees, al doilea levit cu numele Agheu, şi al treilea ostaş cu numele Ados. Aceştia venind la arhierei, le-au zis lor şi norodului: ,,Acela pe care voi l-aţi răstignit, l-am văzut în Galileea cu cei unsprezece ucenici, în Muntele Măslinilor, învăţându-i pe dânşii şi zicând: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia, şi cei ce vor crede şi se vor boteza, se vor mântui ! Acestea zicând se suia la cer, şi l-am văzut noi, şi alţi mulţi peste cinci sute.

Auzind aceasta arhiereii şi iudeii, au zis către acei trei bărbaţi: ,,Daţi slavă Dumnezeului lui Israil şi pocăiţi-vă pentru cele ce spuneţi, că nu sunt adevărate”. Cărora au spus acei trei zicând: ,,Viu este Dumnezeul lui Israil că nu minţim, dar vă spunem vouă adevărul !” Atunci i-au jurat pe ei arhiereii, şi dându-le arginţi, i-au trimis pe dânşii în alt loc, ca să nu propovăduiască învierea Domnului în Ierusalim.

Astfel de cuvinte auzindu-se întru tot norodul, s-a făcut mare zarvă, pentru că ziceau mulţi că Iisus a înviat din morţi, şi pentru ce l-aţi răstignit ? Iară Ana şi Caiafa le-au zis: ,,Nu credeţi iudeilor ce zic ostaşii, nici că l-a văzut pe dânsul cineva, de vreme ce le-au dat arginţi ucenicii lui Iisus ca să spună că a înviat din morţi. Zis-a Nicodim: ,,O, fiii ierusalimnenilor ! Proorocul Ilie s-a suit la înălţimea cerului cu căruţa de foc, şi nimic de necrezut este, dacă Dumnezeu a înviat pe Iisus, căci înainte însemnare a lui a fost Proorocul Ilie ca, atunci când veţi auzi că Iisus a înviat să nu vă îndoiţi, ci să credeţi. Deci eu vă sfătuiesc ca să trimitem ostaşi în Galileea, unde mărturisesc oamenii că l-au văzut pe el, şi aflându-l, să ne ducem şi noi la dânsul, să cerem iertăciune pentru relele ce i-am făcut”. Acestea zicând Nicodim, le-a plăcut la toţi cuvântul. Şi alegând ostaşi credincioşi i-au trimis la Galileea, unde pe Iisus nu l-au aflat, însă l-au găsit pe Iosif în Arimateea. Apoi întorcându-se ostaşii şi înştiinţându-se arhiereii că Iisus nu s-a aflat, au adunat pe norod şi au zis către dânşii: ,,Ce să facem ca să vină Iosif la noi şi să aflăm de la el mai bine, fiind om adevărat, cum îl cunoaştem toţi ?”

Şi sfătuindu-se, au găsit cu cale să-i trimită o scrisoare într-acest chip: ,,Părinte Iosife ! Pace ţie şi la toată casa ta şi la toţi prietenii tăi. Noi am cunoscut că am greşit lui Dumnezeu şi ţie robul său. Pentru aceasta te rugăm pe tine, vino la noi fiii tăi, că mult ne-am mirat de ieşirea ta din temniţă, şi într-adevăr mărturisim, că rele cugetam să-ţi facem pentru aceasta. Dar Dumnezeu te-a izbăvit din mâinile noastre; deci te rugăm vino către noi, că tu eşti cinstea norodului”. Această scrisoare au trimis-o iudeii înPC. Pagini duhovnicesti 33 02 Arimateea, cu şapte ostaşi prieteni ai lui Iosif, care mergând şi rugându-l pe el, cu cinste, după cum li se poruncise, i-au dat scrisoarea. Şi citind-o Iosif, a dat slavă lui Dumnezeu şi sărutând pe ostaşi, le-a pus masă de au mâncat şi băut împreună cu ei. Iar a doua zi a mers cu dânşii la Ierusalim. Şi a ieşit norodul întru întâmpinarea lui, închinându-se şi primindu-l pe la casele lor, iar mai vârtos cu Nicodim era în casa sa.

 
Iosif cerând trupul lui Hristos spre îngropare. Frescă din biserica Mânăstirii Decani, Serbia

Deci în cealaltă zi poftindu-l Ana şi Caiafa, au mers cu dânsul în biserică şi au zis: ,,Dă slavă Dumnezeului lui Israil şi spune-ne nouă adevărul ! Ştim că pe Iisus tu l-ai înmormântat şi pentru aceasta te-am prins şi te-am pus în temniţă, după care căutându-te să te scoatem spre ucidere, nu te-am găsit şi ne-am spăimântat prea mult de aceasta; însă ne rugăm lui Dumnezeu ca să te găsim şi te întrebăm: cum s-au întâmplat toate acestea ? Ne rugăm ţie ca să ne spui tot adevărul”. Iar Iosif a zis către dânşii: ,,În seara vinerii când m-aţi închis în temniţă, am căzut la rugăciune toată noaptea şi toată ziua sâmbetei, iar pe la miezul nopţii, văd casa temniţei înălţându-se de cele patru unghiuri, şi pe Iisus intrând ca un fulger, şi de frică am căzut la pământ, iar el apucându-mă de mână, m-a ridicat zicând: ‘Nu te teme Iosife’. După aceasta cuprinzându-mă m-a sărutat şi mi-a zis: ‘Întoarce-te şi mă vezi cine sunt’. Deci întorcându-mă şi văzându-l, am zis către dânsul: ‘Doamne, nu ştiu cine eşti’. Apoi îmi zice acela: ‘Eu sunt Iisus pe care alaltăieri m-ai înmormântat’. Şi eu i-am zis iarăşi: ‘Arată-mi mormântul şi atunci voi crede’. Deci luându-mă de mână, m-a dus la mormânt fiind deschis. Şi văzând eu giulgiurile şi mahrama, cunoscând am zis: ‘Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului !’ Şi m-am închinat Lui. Apoi luându-mă iarăşi de mână urmându-I şi îngeri mulţi, m-a dus în Arimateea la casa mea şi mi-a zis: ‘Şezi aici până la 40 de zile, căci eu mă duc la ucenicii mei, ca să-i încredinţez pe dânşii, să propovăduiască Învierea Mea’.”

Acestea spunând Iosif, au strigat arhiereii către norod: ,,Noi ştim că Iisus a avut tată şi mamă, şi cum vom crede că acesta este Hristos ?” A răspuns unul din leviţi şi a zis: ,,Eu ştiu pe neamul lui Iisus că sunt oameni slujitori ai lui Dumnezeu şi iau zeciuială de la poporul iudeu. Cunosc şi pe bătrânul Simeon, care l-a primit pe el în braţe şi a zis către dânsul: ‘Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta’ …”. Atunci iudeii au zis: ,,Să-l întrebăm şi pe Simeon, dar acum mai întâi pe cei trei bărbaţi care l-au văzut în Muntele Măslinilor şi să-i jurăm pe ei ca să ne spună adevărul”. Deci i-au întrebat pe dânşii iarăşi, şi ei au zis: ,,Viu este Dumnezeul lui Israil, cum v-am mai spus vouă, că am văzut pe Iisus în Muntele Măslinilor vorbind cu ucenicii lui”. Atunci Ana şi Caiafa au despărţit pe acei trei bărbaţi unul de altul şi i-au întrebat pe câte unul deosebi şi câteşitrei cu un glas tot aceeaşi au mărturisit.

Deci au răspuns arhiereii zicând: ,,Scriptura noastră zice: tot graiul în două sau trei mărturii stă. Iosif mărturiseşte că l-a înfăşat şi l-a înmormântat pe el. Şi cum este cu adevărat că s-a sculat ?” Răspuns-a Iosif: ,,Şi ce vă miraţi că a înviat Iisus ? Aceasta nu este atât de mirat cu puterea ce are, ca Fiu al lui Dumnezeu. Dar mai de mirare este că nu s-a sculat numai singur el, ci şi pre alţi morţi a sculat, care s-au arătat la mulţi în Ierusalim. Şi dacă pre alţii nu-i cunoaşteţi, dar pe bătrânul Simeon, care a luat în braţe pre Iisus când era prunc, îl ştiţi, precum şi pe cei doi fii ai lui şi pe cei doi fraţi, pe care îi ştiţi, căci noi i-am îngropat pre ei, cu puţin mai înainte, iar acum mormintele lor se văd deschise şi deşarte, dar ei sunt vii şi petrec în Arimateea”.

Atunci Ana şi Caiafa, Nicodim şi Gamaliil şi alţi arhierei s-au sculat şi au mers la Arimateea, unde găsindu-l pe Simeon şi cei împreună cu el, înviaţi din morţi, precum le spusese Iosif, au făcut rugăciune şi sărutându-se unii cu alţii, au mers cu dânşii în Ierusalim şi i-au dus în biserică. Acolo închizând uşile, au pus în mijloc legea lor cea veche şi au zis către dânşii arhiereii şi iudeii: ,,Voim ca să vă juraţi pe Dumnezeul lui Israil, şi aşa să spuneţi adevărul: cine v-a înviat pe voi din morţi ?” Acestea auzindu-le acei înviaţi, au făcut pe feţele lor semnul cinstitei cruci şi au zis către arhierei: ,,Daţi-ne nouă hârtie, cerneală şi trestie, pe care aducându-le, au şezut unul dintr-înşii şi au scris acestea: ,,Doamne Iisuse Hristoase ! Cela ce eşti Învierea şi Viaţa lumii, dă-ne nouă dar ca să povestim Învierea Ta şi minunile Tale pre care le-ai făcut în iad”.

După aceea au adăugat: