Mucenicia Ecaterinei Routis

de Vlad


Noi, cei din ziua de astăzi adeseori nu ştim, nu ne dăm seama sau poate nici nu ne închipuim cât de mulţi au fost cei care au suferit pentru păstrarea dreptei credinţe, după schimbarea calendarului Bisericii. Iată o istorie menită să ne aducă mai aproape de ce s-a întâmplat din 1924 încoace şi ce se va întâmpla, probabil, într-o bună zi, chiar cu noi.

 

Mucenicia Ecaterinei Routis
† 15/28 noiembrie 1927
Preluare din periodicul grec Ta Patria

Sfânta Nouă Mucenică Ecaterina Routis s-a născut în anul 1900 într-un mic sat grecesc, Mandra, din Attica, Grecia, din părinţi săraci, dar credincioşi. Asemenea părinţilor ei, Ioan şi Maria Peppas, Ecaterina a fost un copil evlavios, gata să-şi ajute familia şi pe cei apropiaţi în orice fel. La vârsta de 22 de ani, Ecaterina Peppas s-a căsătorit cu Constantin Routis, din acelaşi sat. Mântuitorul Hristos le-a dăruit lor doi copii, Hristos şi Irina (n.tr.: Hristos este un prenume des întâlnit la greci).

Devotata familie Routis s-a alăturat rezistenţei ortodoxe, luând parte la toate slujbele şi manifestaţiile publice pentru apărarea dreptei credinţe, chiar atunci când acest lucru era primejdios – toate de dragul Tradiţiei Sfinţilor Părinţi.

Pe 7 noiembrie 1927, în ajunul praznicului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, câteva femei evlavioase din Mandra, împreună cu Ecaterina cea curajoasă, au făcut curat în biserică şi au pregătit-o, astfel ca nimic să nu lipsească în praznicul ce urma să vină. De asemenea, ele au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a găsi un preot credincios calendarului Părinţilor, pentru că în acea vreme clericii de stil vechi, foarte puţini la număr, erau PC. Pagini duhovnicesti 04extrem de solicitaţi de către credincioşi. Ca urmare, credincioşii din Mandra l-au primit cu multă căldură pe părintele Hristofor Psallidas.

Vecernia a început în linişte şi pace. Dar la începutul utreniei, poliţia şi-a făcut apariţia, având intenţii rele, şi a înconjurat biserica. Ce vroia cu atâta insistenţă poliţia ? Ea doar îndeplinea ordinele arhiepiscopului Atenei, Hrisostom Papadopoulis, şi anume de a aresta preotul şi de a împrăştia ,,gloata” credincioşilor.

Părinţii Ecaterinei Routis au adeverit faptul că după vecernie soţul ei a sugerat ca ei să plece acasă, pentru că se temea că va avea loc un incident. Dar era cu neputinţă pentru Ecaterina să stea acasă. Când sora Ecaterinei i-a spus ei despre primejdia crescândă cu care se confruntau credincioşii în biserică, asediaţi de poliţie, ea a plecat de acasă şi s-a grăbit să se afle printre ei. Ecaterina Routis a alergat pur şi simplu către mucenicia ei !

Pe-atunci, poliţiştii izbeau uşile bisericii cu paturile puştilor lor, încercând să le strice. Au spart ochiurile geamurilor, dar credincioşii continuau să se roage înăuntru. Aproape se crăpa de ziuă. Înăuntrul bisericii, cei mai mulţi dintre credincioşi primiseră sfânta împărtăşanie şi erau pe cale de a-l duce pe părintele Hristofor undeva în siguranţă, unde s-ar fi putut odihni, în casa unuia dintre cei din sat.

Oamenii tocmai primiseră toată puterea de care aveau nevoie, sfânta împărtăşanie, pentru a da piept cu poliţia care înconjurase pe dinafară biserica. Un zid viu de femei evlavioase s-a format în jurul preotului aflat în primejdie. Poliţia s-a năpustit asupra lor asemenea lupilor hrăpăreţi şi le-a cerut femeilor să-l lepede pe preot în mâinile lor.

,,Îl veţi aresta pe preotul nostru doar peste cadavrele noastre !”, a strigat una din acele femei curajoase. Al cui era acest glas care s-a ridicat cu aşa sfântă îndrăzneală ? Nu era al alteia decât al tinerei mame a doi copii, Ecaterina Peppas Routis.

Poliţiştii, nereuşind să răzbată prin cordonul omenesc, au început să tragă cu puştile pentru a înspăimânta credincioşii. Câţiva credincioşi s-au depărtat, dar zidul uman a rămas intact în jurul preotului. Ei au fost luaţi prin surprindere de cruzimea poliţiştilor.

Un glonte a lovit-o în tâmplă pe vrednica de pomenire Angeliki Katsarellis. Între timp, Ecaterina Routis nu s-a clintit, învinuind cu curaj presiunile celor de stil nou.

Dar atunci sfânta nouă mucenică, mamă a doi copii mici, l-a văzut pe unul dintre poliţisti ridicând patul puştii pentru a-l lovi pe preot, părintele Hristofor Psallidas. Fără să ezite, Ecaterina Routis s-a pus între părintele Hristofor şi patul puştii şi a primit lovitura mortală în spatele capului.

Ecaterina a căzut, colorând podeaua bisericii cu sângele muceniciei ei. Încă o dată, sfântul sânge al lui Hristos a fost vărsat, umplând pătimirile Lui în trupul sfintei noi mucenice Ecaterina Peppas Routis, în timp ce Ecaterina şoptea: ,,Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu …”

Plângând, femeile evlavioase, îngrijorate, au luat trupul însângerat al Ecaterinei şi s-au grăbit să o ducă la Spitalul Buna Vestire din Atena. De asemenea, cucernica Angeliki a fost dusă la spital, de unde a plecat după câteva zile, recunoscătoare.

Imobilizată pe patul ei de spital, Ecaterina a pătimit cumplit vreme de 7 zile. Neputând vorbi, ea a cerut, gesticulând, hârtie şi creion, pentru a scrie un bilet soţului ei, în care îi încredinţa spre creştere pe cei doi copii ai lor, unul de 4 ani, iar celălalt doar de câteva luni.

Pe 15 noiembrie 1927, după vechiul calendar pentru a cărui păstrare în tradiţia Bisericii Ecaterina şi-a vărsat sângele ei mucenicesc, în prima zi din postul Naşterii Domnului, Ecaterina Peppas Routis şi-a dat sufletul în mâinile Stăpânului ei, Hristos, care a încununat-o.

Înmormântarea Ecaterinei nu a fost una obişnuită, ci o procesiune de mii de credincioşi, dornici de asemenea de a rezista până la sânge, în faţa presiunilor celor de stil nou, pentru Tradiţia Sfinţilor Părinţi !