Pribeag pe căi de credinţă - Pe urmele Mântuitorului, în Ţara Sfântă (I)

de Mihnea


,,Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israil” (Psalmi 67, 36)

Întotdeauna am socotit că este foarte anevoios a întocmi cuvânt de laudă sfinţilor lui Dumnezeu. De ce ? Fiindcă nepriceperea alcătuirii scrierii şi neputinţa omeneascǎ pot ştirbi frumuseţea lucrării, iar cel ce le citeşte poate găsi într-însele mai degrabǎ un izvor duhovnicesc secătuit.

Nădăjduiesc însă, şi mă rog Sfântului Ioan Iacob, să îmi ierte această sărăcie a cuvântului. In plus, nu aş vrea nici ca prin lungirea vorbei să îngreuiez pe cel ce va citi, dar nici cu nepomenirea nu vreau să nedreptăţesc pe plăcutul Domnului.

PC. Pagini duhovnicesti 01-1Pe Sfântul Ioan Iacob l-am aflat cumva la căpătâiul meu, al unui prunc - atunci, ca şi acum - , abia zămislit în viaţa duhovnicească. Era acolo, smerit şi răbdător, strălucind în sfinţenia sa, dându-mi spre întărire a sa ,,Hrană duhovnicească”, cu care pe mulţi i-a hrănit.

Mare dragoste am câştigat către dânsul, încă dintru început. Îmi grăia cu răbdare, pe înţeles, îmi grăia cu ,,dulce voroavă”, aceeaşi cu care preoţii şi dascălii smeriţi de la sat îşi hrăneau credincioşii; aceeaşi cu care maicile îşi legănau pruncii oarecând: grai curat, românesc, cum rar mai afli astăzi, când rarul cuvânt ,,duhovnicesc” cu greu îşi mai face cărăruie spre lumină, din pricina prea desului cuvânt ,,spiritual”.


Apărătorii dreptei credinţe: Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, Episcop de Shanghai şi San Francisco, Sfântul Cuvios Ioan Iacov Românul, Sfântul Ierarh Glicherie Marturisitorul


Auzeam în biserică pomenindu-i-se numele: “Pentru rugăciunile sfinţilor preacuvioşilor şi de Dumnezeu-purtătorilor Părinţilor noştri: Grigorie Decapolitul, Nicodim cel Sfinţit, Dimitrie cel Nou şi Ioan Iacob Românul”. Şi, într-adevăr – pentru credinţa slujitorilor Bisericii, şi prin rugăciunile către Dumnezeu ale sfinţilor, pentru cei aflaţi în dreapta credinţă, milostivirea Domnului se varsă încă, din belşug, asupra noastră.

De aceea, în vremea sfântului şi marelui post al Paştelui, cântăm la pavecerniţa mare: „Doamne, de n-am avea pe sfinţii Tăi rugători, şi bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni, Mântuitorule, a Te lăuda pe Tine, pe Care Te binecuvintează neîncetat îngerii ? Ştiutorul inimilor, iartă sufletele noastre”.

Noi cum vom putea mulţumi Domnului pentru ale Sale faceri de bine ? Sau cum vom putea răsplăti sfinţilor pentru aceasta ? Nicicum altcumva decât săvârşindu-le cu dragoste şi bucurie duhovnicească pomenirile lor cele de peste an, lucrând faptele credinţei arătate nouă de către dânşii, şi lăudându-i ,,cu buze de tină”.

Să purcedem la drum ...


* * *

 

PC. Pagini duhovnicesti 01-2

Harta Ţării Sfinte


Cine îşi închipuia că voi ajunge să calc pe pământul blagoslovit al Ţării Sfinte ? Am ajuns acolo cu ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Sale şi al Sfântului Ioan Iacob, la ale cărui sfinte moaşte mi-am dorit dintotdeauna să mă închin. Nu m-am considerat, nici măcar o clipă, vrednic de o aşa bucurie. Nici acum nu mă consider. Cunosc mulţi oameni, plini de credinţă şi evlavie, care ar fi meritat să ajungă acolo în locul meu. Însă Dumnezeu, bag seamă, are judecăţile Sale, nearătate nouă.

Închinătorii plini de credinţă ce ajung la Sfintele Locuri simt foarte uşor, duhovniceşte vorbind, că pe acele pietre şi pe acea ţărână a călcat Însuşi Domnul.

Eu, pruncul, am încercat să văd trecutul biblic sau măcar istoric al acelor locuri, înlăturând urmele nemiloase ale timpului, şi rănile – uneori hidoase – ale unui prezent parcă prea plin de războaie fără de Dumnezeu şi de modernism.

Aproape imposibil să văd trecutul cu ochii cei trupeşti; civilizaţia şi progresul - fie că vrem, fie că nu -, îşi înfig rădăcinile în trecut, asemenea unei plante carnivore, hrănindu-se dintr-însul … Am închis ochii trupeşti şi m-am străduit să îi deschid pe cei sufleteşti; metaforic, desigur.

 

PC. Pagini duhovnicesti 01-3

Ruinele din Cesareea Palestinei


* * *

 

Şi am ajuns la Sfântul Mormânt – sânul Ortodoxiei. De ce să-l numesc ,,sânul creştinismului” ? Ar însemna să-i mint pe cei ce cred că se pot mântui stând în rătăcirea şi erezia lor, autointitulată ,,credinţă creştină”. Creştinismul înseamnă Ortodoxie, nimic altceva.

Am intrat în Sfântul Mormânt, în care Domnul şi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, Cel Unul născut din Tatăl, mai înainte de veci, ca un Om S-au pus de către Iosif, împreună cu sfintele mironosiţe şi Maica Sa, şi ca un Dumnezeu a înviat a treia zi din morţi.

M-am închinat nu ca la un mormânt, ci ca la un Izvor, ca la un Început al mântuirii; singurul Mormânt, de peste veacuri, ce a odrăslit viaţă în loc de moarte. Fără să vreau, m-am gândit la faptul că acolo, în acel loc, care în ebraică se numeşte kuvuklion, se află întregul sens al vieţii noastre – viaţă spre moarte, moarte spre înviere; înviere spre viaţa de veci, sau înviere spre judecata şi osânda ce în veac nu se va sfârşi.

 

PC. Pagini duhovnicesti 01-4

Kuvuklion – Exteriorul Sfântului Mormânt


PC. Pagini duhovnicesti 01-5

Intrarea în Sfântul Mormânt al Domnului


Nu găseam cuvinte să mă rog; mă închinam Patimilor, Morţii şi Învierii ... Înainte de acest moment, îmi făcusem în minte o înşiruire de cereri de rugăciune, nume ale prietenilor, rudelor ... parcă şi pentru mine urma să cer ceva ... oare ce anume ? De emoţie, de înghesuială, memoria m-a trădat. Nu am putut zice, în gând, decât: ,,Doamne, Dumnezeule, tare mult iubeşti lucrul Mâinilor Tale, de şi morţii Te-ai dat, ca pe noi să ne răscumperi din tirania păcatului ! Doamne, dacă Tu atât ne-ai iubit, oare noi pe Tine, cât de mult Te putem iubi ?”

Luasem după mine, în desaga mea de închinător la Sfintele Locuri, această întrebare …


* * *


Apoi au urmat două zile pline de bucurii: Bethleem, Sfânta Cetate, Iordanul, mânăstiri şi biserici; sfinte moaşte, icoane vechi. Locuri sfinte, care îţi rămân în suflet până la moarte.

 

PC. Pagini duhovnicesti 01-6

Valea Iordanului


PC. Pagini duhovnicesti 01-7

Biserica Sfântului Mormânt şi Patriarhia Ortodoxă Greacă, văzute de deasupra


PC. Pagini duhovnicesti 01-8

Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit – vedere generală


Vedem locuri pe care odinioară le mângâiam numai cu privirea şi gândul, în vreo fotografie veche, pe care o mână, tremurând de bucuria şi cutremurul ce-l simţea, scrisese în cuvinte puţine şi smerite: ,,Fiilor mei celor duhovniceşti, spre aducere-aminte şi pomenire în rugăciuni, le trimit blagoslovenie de la Sfântul Mormânt şi de la Sfintele Locuri”. Semneazǎ: ,,un oarecare părinte, ultimul dintre monahi”...


* * *


Încet-încet, mintea începe să adune laolaltă locuri, chipuri, istorii. În şcoli învăţăm doar o istorie seacă, scolastică. Istoria luată singură, nu are nici o valoare. Ea are valoare şi viaţă numai când se împleteşte cu credinţa !

Aici, în Palestina şi Israel, unde se păstrează încă strălucirile Bizanţului de odinioară, nu există nici o piatră fără o istorie. Şi când ne gândim că o piatră se poate sfărâma în mii şi mii de nisipuri … iatǎ cum, de aici, avem mii de istorii. Am luat istoriile; le-am pus şi pe acelea în desaga mea de pelerin. Îmi va trebui de-acum o viaţă pentru a le uita. Bine că nu am decât o viaţă aici, pe pământ, fiindcă nu vreau să le uit …

Dar întrebarea mea era la locul ei – nici lămurită, nici lepădată: ,,Doamne, noi cât de mult Te putem iubi ? Şi dacă Te iubim, care e răsplata noastră ? Cum îi fericeşti pe cei ce următori s-au făcut Ţie ?”


* * *


Zorii zilei de joi, 31 mai 2007; senină, ca mai toate celelalte pe tărâmurile acelea binecuvântate de Dumnezeu. Ceva însă se simţea oarecum schimbat. Da, era - să o numesc aşa -, bucuria înainteprăznuirii revederii cu Sfântul Ioan Iacob. De ce revedere ? V-am spus de ce: eu, pruncul abia născut duhovniceşte, l-am găsit pe sfântul la căpătâiul meu …

Ieşim din Ierusalim – Cetatea Sfântă, ce se tâlcuieşte ,,Sfânta Pace”, printr-un pasaj rutier subteran, ce taie muntele calcaros pe din două. Ne trezim imediat fugind, cu forţa cailor-putere, prin Pustiul Iudeei.

Fără să vrei, locurile îţi aduc în minte frumoasele stihuri ale antifoanelor Învierii Domnului, glasul I: ,,Pustnicilor, neîncetată dorire dumnezeiască se face, a celor ce sunt afară de lumea cea deşartă”.

Lungimea drumului îmi dă un răgaz, de a mă gândi mai mult la aceste lucruri; m-am întrebat mereu: de ce zice Proorocul David: ,,Iată, m-am îndelungat fugind şi m-am sălăşluit în pustie”. De ce a fost îndelungă fuga ? Oare de ce fugea ? Cred că fugea şi el, ca şi noi, de săgeţile urâtorului de oameni, silindu-se să alerge după Domnul, pe cărarea poruncilor Lui.

 

PC. Pagini duhovnicesti 01-9

Pustiul Iudeei şi Marea Moartă


Suntem înconjuraţi, ca într-o îmbrăţişare domoală, de dealuri arse de soare, de culoarea grâului copt. Dacă nu ar fi nemişcarea acestor stânci măcinate de veacuri aprige, încremenite parcă într-o slavoslovie a întregii suflări, am putea crede că ne aflăm acasă, în Bărăganul nostru.

Dar draga Românie e tare departe ... Românii din zonă - numai noi, închinătorii din autocar, şi Sfântul Ioan Iacob. Numărăm minutele; oare cât mai e până ce vom ajunge ? Fără să vrem, refacem, la o scală mult mai mică şi întru totul lesnicioasă, îndelungarea în fugă a celor ce au urât desfătările cele deşarte şi stricăcioase ale lumii. Din răcoarea autocarului, chiar şi ,,sălăşluirea în pustie” pare destul de la îndemâna oricărui râvnitor pentru viaţa pustnicească.

Iată-ne ajunşi la punctul dincolo de care maşina nu mai poate pătrunde. Drumul pogorâtor, acum asfaltat, are ca străjer o poartă în trei arcade, dăltuită în piatră de Hebron, încununată de o cruce, care îi binecuvântează pe toţi cei ce intră printr-însa, ,,întru numele Domnului”.

Cu câteva rânduri mai sus, mă certam cu progresul … acum, iată, în lipsa lui, temperatura creşte brusc cu 20 grade Celsius. Am, acum, primul răspuns la întrebarea mea.

Îl ţes frumos peste dânsa, şi o vâr la loc în bocceluţă...