Cine e online?

Avem 51 vizitatori și nici un membru online

Minuni săvârşite de mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul (II)

 

Minunea Sfântului Ioan Botezătorul din Insula Chios din 1740

de Sfântul Atanasie de Paros

Sfântul Ioan, preacinstitul Înaintemergător al lui Hristos, săvârşeşte multe minuni din când în când, dintre care una este următoarea. În 1740, marele Înaintemergător şi minunata dreaptă a Celui Preaînalt au lucrat o minune deosebită şi strălucită, care este pomenită şi vestită pretutindeni, aşa cum a fost consemnată cu cea mai mare bucurie de cei care au fost martori şi au participat la evenimentele din acea vreme.

La periferia cetăţii în apropiere de Atzike, la mică distanţă de regiunea rurală, era o biserică închinată preacinstitului şi slăvitului Prooroc Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul. În împrejurimi erau multe minarete ale otomanilor, lângă care nu exista nici o moschee. Musulmanii erau nevoiţi să călătorească în regiunea rurală, unde existau moschei, pentru a-şi spune rugăciunile. În islamism, o persoană este obligată să-şi facă rugăciunile, mai ales în timpul Ramadanului[1] şi Bairamului[2]. Acest lucru era o greutate pentru ei, îndeosebi în timpul iernii, când vremea era foarte friguroasă şi ploua foarte mult.

Prin urmare, ce au uneltit în cugetele lor aceşti vecini răi ai dumnezeiescului Botezător ? Nesăbuiţii au pus la cale să ia cu forţa sfânta biserică, cu scopul de a o transforma în propria moschee nelegiuită. Aceştia nu erau cetăţeni de rând sau neînsemnaţi aparţinând clasei de jos. Ei se numărau printre cetăţenii otomani de frunte, mai bine cunoscuţi ca agi[3] şi bei[4], fiind 7 în total. Ei au hotărât cu viclenie că fapta nelegiuită care erau pe cale să o comită nu trebuia săvârşită în mod arbitrar. Pentru a părea legitimă confiscarea, ei au căutat sprijinul imperial.

Ei au trimis scrisori lui Kapitan-paşa şi altor cetăţeni de vază din Chios care erau membri ai curţii imperiale, pentru a obţine prin colaborarea lor firmanul[5] dorit care să se potrivească scopului lor perfid. Însă, doi dintre beii amintiţi mai sus nu au fost de acord cu metoda. Ei chiar au încercat să-i convingă pe coreligionarii lor să renunţe, avertizându-i: ,,Nu comiteţi o asemenea faptă. Aţi putea suferi bătaie de joc în final”. Mai mult, ei au refuzat să semneze scrisorile pe care le-au alcătuit ceilalţi, însă împotrivirile lor nu au fost băgate în seamă.PC. Pagini duhovnicesti 78

Scrisorile au fost trimise pe mare cu un călător de încredere. Părea că aceşti ticăloşi vor fi reuşit în năzuinţa lor hulitoare, dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit; căci El este Ajutătorul celor neajutoraţi şi al victimelor nedreptăţii. Mai mult, El este Apărătorul sfintei noastre credinţe, care a zădărnicit planul fără de lege al profanatorilor în următorul chip minunat. (Prin urmare, vă rog, fraţilor, fiţi cu luare aminte).

 

Sfântul Prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului. Frescă din biserica Mânăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

 

Era seara zilei de 6 ianuarie, când este Soborul marelui Înaintemergător şi praznicul bisericii amintite, care era ţinta nelegiuirilor. Când această sfântă zi creştină coincidea cu o sărbătoare religioasă a turcilor, beii mai sus pomeniţi călăreau la ţară pe caii lor, pentru a-şi ţine sărbătoarea potrivit cu obiceiul lor. În acea noapte, a fost un cutremur înfricoşător. Acesta a provocat mare spaimă în biserica dumnezeiescului Botezător, astfel că preotul, paraclisierii şi credincioşii erau extrem de îngroziţi; căci li se părea că acoperişul bisericii se va prăbuşi neîndoios. Cu aceste semne înfricoşate, marele Înaintemergător arăta că el va păzi cu râvnă sfânta sa biserică de profanare în acea noapte a cinstitului său praznic. Când beii s-au întors de la ţară, 6 dintre ei s-au oprit la turnul de lângă pod, unde îşi ţineau toate întrunirile. De data aceasta însă, cel de-al şaptelea demnitar care nu le împărtăşea părerea nu era. El şi-a continuat drumul, chiar dacă ceilalţi au insistat să călărească împreună cu ei. Deşi nu era convins, el le-a răspuns: ,,Mă voi duce la mine acasă, voi lăsa calul şi mă voi întoarce”.

Turnul avea 3 etaje. Frigul iernii aspre i-a silit să stea la etajul întâi, care era cel mai călduros. Împreună cu acei 6 demnitari se afla celălalt care se împotrivise planurilor iniţiale ale celor 5 de a confisca biserica. Ei stăteau plini de mândrie şi veselie în turn, lăudându-se cu ceea ce făcuseră. Unul dintre ei a îndrăznit să se fălească cu glas tare că el se va urca în vârful bisericii şi va rosti predica hulitoare a religiei lor. În acea clipă, înainte ca cel care se împotrivea să se întoarcă – iată, puterea ta măreaţă şi tare, o preacinstite Înaintemergătorule ! – cele trei etaje s-au prăbuşit pe neaşteptate şi au căzut pe cei 5 îndrăzneţi, strivindu-i de moarte. Ei s-au coborât cu toţii în iad de vii, pierind din pricina fărădelegilor lor, în timp ce nimeni altcineva din acea clădire nu a fost vătămat[6].

Prin urmare, este limpede că prăbuşirea clădirii a fost lucrarea mâniei dumnezeieşti prin aceea că numai partea bărbaţilor s-a prăbuşit, şi nu şi cea a femeilor care era plină cu femei şi copii nevinovaţi. Şi mai minunat decât aceasta – în mod vădit, lucrarea mâniei dumnezeieşti –, două lespezi mari de piatră au căzut pe muchie, unindu-se pentru a forma o boltă. Sub acestea, cel care se împotrivise planului nelegiuit al celorlalţi a scăpat viu şi nevătămat. Când au început eforturile de salvare pentru a recupera trupurile, bărbaţul a strigat de sub dărâmături că era încă viu. El a fost salvat şi s-a descoperit că nu suferise nici o vătămare, nici cea mai mică deteriorare a veşmintelor.

Ce dovadă este mai mare decât aceasta ? Dumnezeiescul Înaintemergător i-a trimis pe cei 5 nelegiuiţi la moarte, în timp ce turcul nevinovat, care îşi dusese calul acasă, a mai trăit 30 de ani. Celălalt turc, al cărui nume era Toptzibasis, a fost de asemenea cruţat. El a fost descoperit teafăr în turn şi a trăit până la o vârstă înaintată. Toptzibasis a fost aclamat de toţi că a scăpat în mod minunat. În ce-i priveşte pe acei ticăloşi, dreptatea dumnezeiască s-a ocupat de ei. Scrisorile lor nelegiuite s-au pierdut pe mare, şi solul s-a înecat. Astfel, dumnezeiescul Înaintemergător şi-a încheiat lucrarea. Ar fi fost o sarcină uşoară pentru duşmanii credinţei să deformeze adevărul, pentru că ei ar fi putut spune că el a fost înecat de creştini. De aceea, pronia dumnezeiască a scufundat întreaga corabie în fundul mării cu tot cu echipaj, nimicind nădejdile celor necredincioşi. A doua zi, ştirile referitoare la soarta celor necredincioşi au ajuns la ţară, producând două reacţii. Printre cei necredincioşi era mare tristeţe, plânset şi mâhnire, amestecate cu ruşine şi umilinţă fierbinte; în timp ce printre creştini era cu adevărat opusul – fericire, bucurie şi veselie.

Urmarea tuturor acestora a fost că s-au împlinit cuvintele psalmistului: Că iuţime este întru mânia lui, şi viaţă în voia lui; seara se va sălăşlui plângere, şi dimineaţa bucurie (Psalmi 29, 5). Planurile necredincioşilor erau limpezi, de vreme ce ei şi-au dezvăluit intenţia cu semeţie; însă dumnezeiescul Înaintemergător le-a dejucat şi zădărnicit planurile, deoarece era cu neputinţă a împiedica uneltirile celor fără de lege cu mijloace omeneşti. Mânia dumnezeiască a fost atât de puternică încât până în ziua de astăzi turnul rămâne părăsit, cu doar 4 ziduri în picioare ca mărturie a versetului scripturistic: Domnul risipeşte sfaturile neamurilor (Psalmi 32, 10). De asemenea, proorocia sau blestemul împăratului David a fost arătat: Facă-se curtea lor pustie; şi în lăcaşurile lor să nu fie locuitori (Psalmi 68, 29).

Pentru creştinii evlavioşi aceasta a fost o privelişte plăcută şi bineprimită; în acelaşi timp, jalea şi ruşinea nesfârşită s-au abătut asupra necredincioşilor. Există indicaţii suplimentare care adeveresc adevărul acestei minuni nemaipomenite. Cu toate acestea, noi nu dorim să ne întrecem limitele. Din acest motiv, după ce am isprăvit istorisirea noastră cu amănuntele deja amintite, care s-au dovedit incontestabile, noi încheiem istorisirea, slăvindu-L pe Lucrătorul minunilor, Iisus Hristos şi pe marele Său Înaintemergător şi Botezător Ioan, în vecii vecilor. Amin.



[1] Perioadă de post în cea de-a noua lună a calendarului islamic între zori şi asfinţit.

[2] Sunt două sărbători musulmane: Bairamul mic, ţinut la sfârşitul Ramadanului, şi Bairamul mare, după încă 70 zile, la sfârşitul anului islamic.

[3] Ofiţer din armata otomană.

[4] Guvernator al unui oraş sau al unei provincii din Imperiul Otoman.

[5] Ordin emis de sultan.

[6] Potrivit obiceiului islamic, locuinţele femeilor erau separate de cele ale bărbaţilor.