Cine e online?

Avem 34 vizitatori și nici un membru online

Pagini din vieţile sfinţilor (XII)

 

Despre cum se străduiesc sfinţii să ne ajute să mergem pe calea mântuirii

Pentru a ne ajuta să mergem pe calea mântuirii, uneori pentru a ne lumina în întunericul păcatelor în care zăcem, alteori pentru a ne întări să mergem pe calea cea dreaptă, sfinţii săvârşesc o mulţime de minuni şi semne pentru noi. Astfel, uneori ni se dezvăluie felul în care sunt răsplătiţi de Dumnezeu (Cât de mult preţuieşte Dumnezeu jertfa sfinţilor mucenici şi sângele lor vărsat din dragoste pentru El), sau ni se trimit semne chiar din rai.

 

Din viaţa Sfintei Mucenice Doroteea (6 februarie)PC. Pagini duhovnicesti 76 1

În părţile Capadociei, în cetatea Cezareei, a trăit Sfânta Fecioară Doroteea, care slujea în toate zilele lui Dumnezeu întru curăţie şi întru întreagă înţelepciune, cu smerenie şi blândeţe, postind şi rugându-se neîncetat. Iar întru dragostea lui Iisus Hristos era atât de desăvârşită, încât s-a făcut vrednică de cămara Lui cea cerească, în care a intrat prin mucenicie.

Aflând ighemonul Saprichie despre fecioara cea creştină, a chemat-o pentru a o face să se lepede de Hristos, însă ea, în ciuda tuturor muncilor, ameninţărilor şi amăgirilor, nu s-a lepădat de Mirele ceresc. În cele din urmă, ighemonul a poruncit s-o taie cu sabia.

Pe când era dusă la moarte, când ieşea din divanul de judecată, un scolastic, anume Teofil, sfetnic al ighemonului, a strigat către dânsa, batjocorind-o: ,,Ascultă, mireasa lui Hristos, trimite-mi mere şi flori de trandafir din raiul Mirelui tău”. Sfânta Doroteea i-a răspuns: ,,Cu adevărat voi face aceasta”. Şi sosind la locul tăierii, a rugat pe călău să o lase să se roage lui Dumnezeu. Sfârşind rugăciunea, înaintea ei a stătut îngerul Domnului, în chip de prunc mic, preafrumos, aducând într-o basma curată trei mere preafrumoase şi trei flori de trandafir roşii. Iar sfânta a grăit către înger: ,,Rogu-mă ţie, să le duci acestea lui Teofil şi să-i spui: Iată, ai ceea ce ai poruncit”. Acestea zicând, şi-a plecat sfântul său cap sub sabie şi a mers în cămările cereşti.

Între timp, Teofil, râzând de făgăduinţa Sfintei Doroteea, povestea prietenilor săi cererea pe care i-o făcuse de a-i trimite mere şi trandafiri din rai. Istorisindu-le acestea, râdea fără de măsură. Dar iată că deodată a venit la el îngerul cu cele trei mere şi cu cele trei flori de trandafir, spunându-i: ,,Precum a făgăduit, Sfânta Fecioară Doroteea ţi-a trimis acestea din raiul Mirelui său”.

Teofil, văzând merele şi florile şi luându-le în mâini, a strigat cu mare glas: ,,Adevărat Dumnezeu este Hristos şi nu este nici o nedreptate întru Dânsul”. Iar prietenii şi vârstnicii i-au zis uluiţi: ,,Te îndrăceşti Teofile sau glumeşti ?” Răspuns-a lor Teofil: ,,Nu mă îndrăcesc, nici nu glumesc, ci înţelepciunea cea sănătoasă îmi porunceşte să cred că Dumnezeu cel adevărat este Iisus Hristos”.

Aceia întrebau: ,,Pentru ce te-ai schimbat aşa deodată ?” Grăit-a Teofil lor: ,,Spuneţi-mi ce lună este acum ?” Zis-au lui: ,,Februarie”. Grăit-a lor: ,,Toată Capadocia o acoperă în această vreme iarna, gerul şi gheaţa şi nu este nici un copac sau buruiană care s-ar împodobi cu frunzele sale. De unde socotiţi că sunt aceste flori ?” Zicând acestea, le arătă merele şi florile de trandafir.

Ei, văzându-le şi pipăindu-le, cum şi mireasma cea frumoasă a lor mirosind-o, se mirau şi ziceau: ,,Noi nici în vremea cea obişnuită a roadelor şi a florilor nu am văzut roade aşa de frumoase”. Grăit-a lor Teofil: ,,Eu socoteam pe fecioara Doroteea cea dusă la moarte că este nebună, căci zicea că Mirele său este Hristos şi pomenea de raiul Lui. Deci, am zis către dânsa ca spre o nebună, batjocorind-o: ,,Când vei merge în raiul Mirelui, să-mi trimiţi de acolo mere şi flori”. Iar ea mi-a răspuns: ,,Cu adevărat îţi voi trimite”. Eu am râs de cuvintele ei, dar iată că, după tăierea ei, mi-a venit înainte un prunc mic, cu vârsta ca de 4 ani, cu frumuseţe negrăită, pe care nu-l credeam că ştie a vorbi ceva. Însă el a început ca un bărbat desăvârşit a grăi către mine, zicând: ,,Sfânta Fecioară Doroteea, precum a făgăduit, ţi-a trimis daruri din raiul Mirelui său”. Acestea zicând şi dându-mi în mâini acestea, s-a făcut nevăzut”.

Iarăşi a strigat Teofil: ,,Fericiţi cei ce cred în Hristos şi pătimesc pentru El şi pentru numele Lui, căci Acela este adevăratul Dumnezeu şi tot cel ce crede în El este înţelept cu adevărat”. Acestea strigând Teofil, cineva a intrat la ighemonul şi i-a zis: ,,Scolasticul Teofil, care până acum ura pe creştini şi le dădea lor moarte ucigătoare, acela acum strigă înaintea porţilor, lăudând şi binecuvântând numele lui Iisus Hristos şi foarte mulţi cred în El, ascultând cuvintele lui Teofil”.

Ighemonul, poruncind ca îndată să-l aducă la sine, i-a zis: ,,Ce ai grăit înaintea porţilor ?” Răspuns-a Teofil: ,,Am lăudat pe Hristos, pe care l-am hulit până astăzi”. Zis-a lui ighemonul: ,,Mă mir de tine, om înţelept fiind, că lauzi numele aceluia, pentru care, pe cei ce-l lăudau i-ai prigonit până acum”. Zis-a Teofil: ,,Dintr-aceasta se cunoaşte că Dumnezeu adevărat este Hristos, că îndată m-a întors din rătăcire la calea cea dorită şi dreaptă şi m-a făcut să-L cunosc pe El ca Dumnezeu adevărat”. Zis-a ighemonul: ,,Toţi înţelepţii întru înţelepciune sporesc şi cresc, iar tu din înţelept te-ai făcut nebun, numind Dumnezeu pe cel pe care iudeii l-au răstignit, precum ai auzit şi de la creştini”.

Teofil a zis: ,,Am auzit că Hristos a fost răstignit şi rătăceam, nesocotindu-L pe El că este Dumnezeu şi am hulit în toate zilele numele Lui. Acum, căindu-mă de păcatele mele, cele de mai înainte şi de hule, Îl mărturisesc pe El că este Dumnezeu adevărat”. Zis-a ighemonul: ,,Unde şi când te-ai făcut creştin, tu cel ce ai adus jertfe zeilor până astăzi ?” Grăit-a Teofil: ,,Într-acel ceas în care am crezut în Hristos. Pentru aceasta, din toată inima crezând în El ca în Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de moarte, propovăduiesc numele Lui cel adevărat, numele cel sfânt, numele cel fără de prihană, numele în care nici o făţărnicie nu se află, nici o înşelătorie şi care împărăţeşte peste idoli”.

Văzând neclintirea sfântului, ighemonul l-a bătut, l-a ars, l-a strujit pe Teofil, însă acesta se veselea în chinuri ca şi cum nu simţea durerea şi nu zicea nimic altceva, decât numai acestea: ,,Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pe Tine Te mărturisesc, numără-mă în ceata sfinţilor Tăi”. Faţa lui era luminoasă, slujitorii au slăbit de multă osteneală, iar Saprichie ighemonul a dat un răspuns de moarte asupra sfântului, care era aşa: ,,Atunci lui Teofil, care a adus până acum jertfe zeilor celor fără de moarte, iar acum s-a răzvrătit şi de la zei s-a abătut către creştineasca adunare, poruncim să i se taie capul”. Bucurându-se Teofil şi-a plecat sub sabie sfântul său cap şi, fiind tăiat, s-a încununat prin mucenicie, luând plata ca lucrătorul care venise în ceasul al unsprezecelea – asemenea cu cel dintâi – în Împărăţia lui Hristos Dumnezeul nostru. Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I Se cuvine cinste şi slavă în veci. Amin.

 

Din viaţa Sfântului Cuvios Eufrosin (11 septembrie)PC. Pagini duhovnicesti 76 2

Cuviosul părintele nostru Eufrosin era născut din părinţi neînvăţaţi, dar i-a întrecut pe cei de bun neam cu lucrările cele bune. Pentru că mulţi cu fala neamului cel bun al lor cad în adâncul iadului, fiind fără de lucrări bune, iar cei neînvăţaţi, cu smerenia lor cea îmbunătăţită, în mijlocul dumnezeiescului rai se înalţă. Aşa şi acest cuvios Eufrosin era văzut în rai. Să ascultăm prin ce fel de viaţă s-a sălăşluit în rai.

La început, slujea fraţilor într-o mânăstire, la bucătărie; dar slujea nu ca oamenilor, ci ca lui Dumnezeu, cu mare smerenie şi supunere, ostenindu-se în ascultare ziua şi noaptea. Rugăciunile şi posturile niciodată nu le-a lăsat. Răbdarea lui era negrăită, pentru că multe nevoi, defăimări, batjocoriri şi dese ocări lua. Focul acesta material aprinzându-l, se învăpăia cu focul cel duhovnicesc al dragostei dumnezeieşti şi ardea cu inima către Domnul. Fierbând bucatele fraţilor, îşi gătea lui masă în împărăţia lui Dumnezeu, prin viaţa sa cea îmbunătăţită, ca să se sature împreună cu aceia pentru care s-a zis: Fericit este cel ce va prânzi întru împărăţia lui Dumnezeu (Luca 14, 15).

Deci, slujea Domnului în taină, ca să i se facă lui arătare. Şi a arătat Domnul răsplătire robului său în chipul acesta: un oarecare preot, vieţuind în aceeaşi mânăstire cu dânsul, se ruga Domnului mereu, ca să-i arate lui într-un chip văzut bunătăţile viitoare, cele gătite celor ce-L iubesc pe El.

Deci, într-o noapte, a avut o vedenie ca aceasta: i se părea că stă în rai cu frică şi cu bucurie, privind la frumuseţile cele negrăite ale raiului celui văzut acolo. A văzut într-însul pe Eufrosin, bucătarul mânăstirii sale, umblând, şi, apropiindu-se de el preotul, l-a întrebat: ,,Frate, Eufrosine, ce este aceasta ? Nu cumva acesta este raiul ?” Răspuns-a Eufrosin: ,,Aşa este, părinte, raiul lui Dumnezeu este”. Iarăşi l-a întrebat preotul: ,,Dar tu cum te-ai aflat aici ?” Răspunse acest bucătar, Eufrosin: ,,Pentru bunătatea cea mare a lui Dumnezeu sunt sălăşluit ca să locuiesc aici, pentru că locaşul aleşilor lui Dumnezeu este acesta”.

Şi a zis preotul: ,,Nu cumva ai vreo stăpânire peste frumuseţile acestea ?” Şi a zis Eufrosin: ,,Pe cât pot, pe atâta dau dintr-acestea pe care le vezi”. Zis-a lui preotul: ,,Oare poţi să-mi dai mie ceva dintr-acestea ?” Şi i-a grăit Eufrosin: ,,Cele ce pofteşti, ia-le cu darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul a arătat cu mâna spre mere şi luând Eufrosin trei mere, le-a pus în basmaua preotului, zicându-i: ,,Primeşte cele ce ai cerut şi te îndulceşte”.

Şi îndată începu a toca în toaca bisericii de utrenie, iar preotul, deşteptându-se şi în sine venindu-şi, socotea ca un vis vedenia aceea. Apoi, întinzându-şi mâna la basma, a găsit merele pe care le-a primit de la Eufrosin în vedenie. Şi mirosind bună mirosire dintr-însele, a rămas minunându-se pe pat. Lăsând merele pe pat, a mers în biserică şi a aflat pe Eufrosin în sobor, stând la cântarea cea de dimineaţă. Apropiindu-se de el, l-a jurat ca să-i arate lui unde a fost în noaptea aceasta, iar el a zis: ,,Iartă-mă, părinte, că acolo am fost în noaptea aceasta, unde m-ai văzut pe mine”. Şi i-a zis preotul: ,,Pentru aceasta cu jurământ înainte te-am apucat, spre arătarea dumnezeieştilor măriri, ca să nu îndrăzneşti a spune adevărul”. Atunci, cel smerit la minte, Eufrosin, a zis: ,,Tu, părinte, ai cerut de la Domnul ca să-ţi arate ţie în chip văzut răsplătirile aleşilor lui. Deci, a vrut Domnul ca să înştiinţeze pe cuvioşia ta prin mine, neînvăţatul şi nevrednicul, şi m-ai aflat în raiul Dumnezeului meu”. Apoi l-a întrebat preotul: ,,Şi ce mi-ai dat mie părinte în rai, când am cerut de la tine ?” Răspuns-a Eufrosin: ,,Ţi-am dat ţie acele trei mere bine mirositoare, pe care le-ai pus în chilia ta pe pat. Însă iartă-mă, părinte, că eu vierme sunt, iar nu om”.

Sfârşindu-se utrenia, a adunat preotul pe fraţi şi le-a arătat lor acele trei mere din rai şi le-a spus cu de-amănuntul vedenia aceea. Şi se umplură toţi din merele acelea de negrăită bună mireasmă şi de dulceaţă duhovnicească, şi s-au mirat, umilindu-se, de cele spuse de preot. Apoi alergară în bucătărie la Eufrosin, ca să se închine robului lui Dumnezeu, şi nu l-au aflat pe el, pentru că el, ieşind din biserică, s-a tăinuit fugind de slava omenească şi cu totul neştiut s-a făcut. Iar unde s-a dus nu este de nevoie a căuta mult, pentru că fiindu-i lui raiul deschis, apoi avea unde să se întoarcă. Iar merele acelea le-au împărţit fraţii între dânşii, şi le-au dat spre binecuvântare la mulţi, dar mai ales spre vindecare. Câţi bolnavi au gustat din ele s-au tămăduit de bolile lor şi s-au folosit mult toţi de o cuvioşie ca aceasta a Sfântului Eufrosin. Şi scriind această minunată vedenie nu numai pe hârtii, ci şi pe inimile lor, se întindeau spre nevoinţele cele mari şi plăcute lui Dumnezeu.

Cu rugăciunile cuviosului Eufrosin, să ne învrednicească şi pe noi Domnul sălăşluirii raiului. Amin.