Cine e online?

Avem 53 vizitatori și nici un membru online

Minuni săvârşite de mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul (I)

 

Mâna dreaptă nestricăcioasă a Sfântului Ioan Botezătorul

Trupul Sfântului Ioan Botezătorul a fost înmormântat în cetatea samarineană Sevastia. Sfântul Evanghelist Luca, care a mers să Îl propovăduiască pe Hristos în diferite cetăţi şi sate, a venit în Sevastia, unde locuitorii i-au dat mâna dreaptă a Sfântului Prooroc şi Înaintemergător Ioan, chiar mâna cu care acesta Îl botezase pe Mântuitorul. Evanghelistul Luca a luat-o cu sine în cetatea sa natală, Antiohia.

Când, după multe secole, musulmanii au cucerit Antiohia, un diacon pe nume Iov a adus sfânta mână a Înaintemergătorului din Antiohia la Calcedon, din porunca Împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul (945-959). De acolo, în 956, în ajunul Botezului Domnului, a fost dusă la Constantinopol şi ţinută după aceea în palatul împărătesc. Episcopul Nicolae Velimirovici scrie în Proloagele sale, la Soborul Sfântului Slăvitului Prooroc, Înaintemergător şi Botezător al Domnului, Ioan: ,,Se spune că în fiecare an la această sărbătoare a sfântului, episcopul aducea şi mâna Sfântului Ioan înaintea poporului. Uneori mâna apărea cu degetele desfăcute, iar alteori strânse. În primul caz se arăta că anul va fi plin de roade, iar în al doilea că va fi lipsă de roade şi foamete”. 

La început, această minune se petrecea an de an pe 14 septembrie, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci. Uneori mâna se ridica, îndoindu-şi sau strângându-şi degetele. Din cauză că se credea că prezice fericirea sau nefericirea viitoare, mulţi împăraţi au încercat să o deţină ca pe o comoară nepreţuită, mai ales Împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul (945-959) şi fiul său Împăratul Romano al II-lea (959-963). Acesta pare să fi fost singurul motiv pentru care sfânta mână era ţinută în palatul împărătesc.

Sfântul Ioan Botezătorul era cinstit în mod deosebit la Constantinopol, unde avea 36 biserici şi mânăstiri închinate lui, dintre care cea mai cunoscută era Studion; altele erau Lips, Prodromos în Petra şi în Sphorakion etc. Mânăstirea Phoverou de pe malul asiatic al Bosforului era de asemenea închinată Înaintemergătorului.

În anul 1200, pelerinul rus Dobrinia, care a devenit mai târziu Sfântul Antonie, arhiepiscopul Novgorodului (prăznuit pe 10 februarie), a văzut mâna dreaptă a Înaintemergătorului în palatul împărătesc. Din Vieţile sfinţilor aflăm că în anul 1263, în timpul cuceririi Constantinopolului de către cruciaţi, împăratul Baldwin a dat un os din încheietura mâinii Sfântului Ioan Botezătorul lui Ottonus de Cichon, care l-a dat apoi unei mânăstiri cisterciene din Franţa.

Mâna dreaptă a rămas în continuare în Constantinopol. Şi la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, sfânta mână a fost văzută la Constantinopol în Mânăstirea Peribleptos de pelerinii ruşi Ştefan al Novgorodului, diaconul Ignatie, dascălul Alexandru şi diaconul Zosima. Când Constantinopolul a căzut în mâinile turcilor în 1453, obiectele sfinte au fost adunate din porunca cuceritorului şi ţinute încuiate în tezaurul otoman imperial.

În Vieţile Sfinţilor există o mărturie clară că în anul 1484, mâna dreaptă a Sfântului Înaintemergător a fost dăruită de fiul sultanului Baiazid cavalerilor de Rhodos pentru a câştiga bunăvoinţa lor, de vreme ce un rival periculos pentru Baiazid, propriul lui frate, se aliase cu ei. Un martor din acea vreme, vice-cancelarul Insulei Rhodos, Wilhelm Gaorsan Gallo, vorbeşte de asemenea despre acest eveniment. Stabilindu-şi baza în Insula Malta (în Marea Mediterană), cavalerii de Rhodos au dus mai apoi în Malta sfânta mână pe care o primiseră în dar.

Când ţarul rus Pavel I (1796-1801) a devenit mare maestru al Ordinului de Malta, mâna dreaptă a Botezătorului, un fragment din Crucea de viaţă dătătoare şi Icoana Philermos a Maicii Domnului din Muntele Philermos de pe Insula Rhodos, au fost duse în 1799 din Insula Malta în Rusia (din cauza ameninţării lui Napoleon) în paraclisul de la Gatchina. În acelaşi an, aceste sfinte odoare au fost mutate în biserica închinată Icoanei Nefăcute de Mână a Mântuitorului de la Palatul de Iarnă. Pentru acest praznic a fost alcătuită o slujbă specială.

După ce ţarul a fost îndepărtat în 1917, mâna a fost dusă în Estonia, Germania şi în cele din urmă Danemarca, unde a fost păstrată de mama ultimului ţar, împărăteasa Maria Fiodorovna. Ea a dăruit mâna conducătorului Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, care, la rândul lui, a dăruit-o regelui iugoslav Alexandru în semn de recunoştinţă pentru ajutorul acordat de sârbi refugiaţilor ruşi.PC. Pagini duhovnicesti 74 1

Astăzi, fragmente din mâna dreaptă a Sfântului Ioan, cu care L-a botezat pe Mântuitorul, se află în posesia Mânăstirii ortodoxe sârbe Cetinje din Muntenegru (foto) şi de asemenea la schitul românesc Prodromu de pe Muntele Athos. Alt fragment din antebraţul său se află într-o raclă de sticlă la Seraglio (Topkapi Soray), care a fost odinioară palatul sultanilor otomani din Constantinopol după căderea cetăţii.

Nu se ştie cum, un fragment din mâna dreaptă a Sfântului Ioan a ajuns la Mânăstirea Dionysiou de pe Muntele Athos. Ceea ce ştim este că în primii ani ai secolului al XIX-lea, sfetnic pentru Prusia la Constantinopol, Ioan Frangopoulos, deţinea această sfântă relicvă şi el a împodobit-o cu pietre preţioase. Pe 10 martie 1802, ea a fost adusă (sau înapoiată) Mânăstirii Dionysiou prin strădaniile stareţului ei, Ioachim Agiostratiti. Acest eveniment este pomenit în fiecare an de către mânăstire în cea de-a patra duminică a Postului Mare cu o priveghere de toată noaptea.

 

Peregrinările mâinii drepte a Sfântului Ioan Botezătorul în timpul războiului de independenţă a Greciei

Să vorbim despre câteva evenimente care au avut loc pe Insula Poros legate de pericolele pe care cei care se aflau pe mare le-au evitat din ziua plecării lor. Pentru a nu vorbi noi înşine despre aceste lucruri, vom prezenta relatarea făcută de stareţul Ştefan, care explică motivele acestei călătorii pe mare şi dă unele fapte istorice. Aceste relatări se găsesc în Codexul 627 de la Mânăstirea Dionysiou, 1733-1833. El scrie:

,,Kassandra[1] căzuse. Toţi fuseseră luaţi prizonieri de agareni[2] care ameninţau că vor pune stăpânire chiar pe Muntele Athos. Când monahii i-au văzut pe turci avansând, ei au luat sfintele moaşte şi au plecat către Romeiko. Şi eu am plecat cu ei, cu sfintele moaşte pe care le aveam. Luându-i pe monahii care voiau să plece, am părăsit mânăstirea pe 23 februarie 1821. În acea noapte, a fost furtună şi valuri mari şi, cu toate acestea, noi ne-am îmbarcat şi am lăsat ca valurile să ne ducă unde vor voi ele. În cursul nopţii am ajuns la Amouliani şi am ancorat. Toate vasele care aparţineau monahilor au ancorat acolo de asemenea, însă Dumnezeu nu le-a îngăduit să ne atingă.

Când ne-am trezit de dimineaţă, vremea era mai bună. Am navigat din nou către mânăstire, astfel că am putut lua unele din lucrurile pe care le lăsasem în urmă, împreună cu alţi 7 călugări. Dar un vas din Psara ne-a urmărit; ei au tras asupra noastră de 4 ori cu tunurile lor, însă am reuşit să scăpăm către portul Sikia şi nu au putut să ne ajungă.

În timp ce ne aflam pe mare, ne-am întâlnit cu o mulţime de persoane periculoase, care aveau aceeaşi credinţă cu noi, însă Domnul ne-a slobozit de tot răul. În cele din urmă, am ajuns la Insula Poros. Acolo ne-au ajutat fraţii noştri creştini, în ciuda prezenţei unor oameni răi care la început au vrut să ne facă rău. Sfântul Ioan ne-a apărat. Un astfel de om, un jefuitor, care vroia să-i dăm argint să-şi împodobească puştile, ne-a ameninţat că ne va cerceta noaptea şi ne va face rău. Prin urmare, văzând că nu aveam de ales, i-am dat o candelă de argint, cântărind 80 uncii[3] şi l-am lăsat pe Sfântul Ioan să judece.

 

PC. Pagini duhovnicesti 74 2

Mâna dreaptă a Înaintemergătorului,

care se află şi astăzi la Mânăstirea Dionysiou, Muntele Athos

 

După câteva zile, sărmanul om care a luat argintul a murit de dizenterie. Atunci i-am povestit totul fratelui său, care era un om foarte bun. El s-a întristat şi mi-a spus: ,,Cu siguranţă, Sfântul Ioan l-a ucis”. Apoi, a alergat la casa fratelui său; el se gândea să verifice lucrurile şi când a găsit tot argintul ni l-a adus imediat înapoi, plângând cu amar tot drumul.

Un altul, care era primul căpitan din Poros, a luat vâslele de la barca noastră şi noi ne-am înclinat în faţa dorinţelor lui şi, în timp ce se afla pe corabia lui în drum spre Piada, a dat o luptă cu alţii. Când au tras unii asupra celorlalţi, un glonţ a trecut printr-una din vâslele noastre şi l-a lovit în coapsă. După aceea, el s-a întors în Poros şi ne-a dat vâslele înapoi. El chiar a cerut de 2 ori o slujbă de sfinţire a apei înaintea sfintei moaşte a Sfântului Ioan, însă nu s-a tămăduit. El a murit mai târziu, chiar dacă rana sa nu era mortală.

Toate acestea s-au aflat de către toţi şi întreaga lume. Ce s-a întâmplat apoi ? Acei oameni răi, care intenţionau să vină noaptea şi să ne fure lucrurile, au devenit apărătorii noştri. Chiar Parlamentul grec a trimis o corabie şi o scrisoare conducerii insulei pentru a ne trimite pe calea noastră la Corint, care fusese eliberat de turci la acea vreme, însă locuitorii din Poros nu au vrut în ruptul capului să ne lase să plecăm. Aceasta a fost o minune săvârşită de Sfântul Ioan penru că, dacă am fi plecat, cu siguranţă ne-am fi pierdut comorile mânăstirii, de vreme ce fortăreaţa Corintului căzuse din nou în mâinile turcilor la scurtă vreme după aceea. Oamenii din Poros au făcut această faptă bună şi Sfântul Ioan i-a răsplătit din belşug. Din acestea vă voi povesti una:

Vreme de 7 ani, ei au suferit de pe urma lăcustelor şi pierdeau tot ce aveau. Nu numai că lăcustele nu lăsau în urmă nici o singură frunză verde, ci rodeau chiar şi scoarţa de pe arborii de lămâi. De îndată ce s-a început o procesiune cu mâna dreaptă a Sfântului Ioan, toate lăcustele au dispărut şi oamenii s-au mângâiat pentru că au început să culeagă roadele strădaniilor lor. În mod grăitor, în acele zile nu am avut nevoie niciodată de medic, datorită prezenţei Sfântului Ioan. Atât de mult s-au folosit de toate minunile, încât s-a întâmplat că au vrut ca noi să vieţuim la Mânăstirea Zoodohou Pigis (Izvorul Tămăduirii). Aşa am făcut şi nu am mai avut nevoi materiale. Până când turcii au trecut prin foc şi sabie Psara de la un capăt la celălalt, şi noi ne-am înspăimântat şi am plecat către Eptanisa, (anume) Insula Zakinthos. Acolo, creştinii ne-au întâmpinat cu bucurie şi am trăit în pace vreme de 4 ani, cu adevărat mulţumiţi.

Când guvernatorul Ioannis Kapodistrias[4] a sosit în Grecia, am părăsit Insula Zakinthos şi ne-am întors în Grecia, în Insula Skopelos, la metocul nostru Phaneromeni, unde am rămas un an şi jumătate. Apoi, în cele din urmă, ne-am întors la sfânta noastră mânăstire cu colecţia de sfinte moaşte întreagă. Slavă lui Dumnezeu, Preasfintei Sale Maici binefăcătoarea noastră, şi protectorului nostru Sfântul Ioan pentru toate.

Pe 5 iunie 1830 ne-am întors în mânăstirea noastră. Îi rog pe cititori să se roage pentru mine, smeritul stareţ Ştefan, pentru ca sufletul meu să afle milă la Domnul pentru sfintele voastre rugăciuni. Amin”.

 



[1] Kassandra este numele celui mai vestic dintre cele 3 braţe ale Peninsulei Halkidiki. În timpul răscoalei greceşti din 1821, generalul turc Abdul Abut Paşa a sfărâmat rezistenţa insurgenţilor care apărau fâşia îngustă de pământ care lega braţul de partea principală a peninsulei, a pustiit întreaga Cassandrea şi a masacrat cea mai mare parte din populaţie.

[2] Turcii sunt numiţi în cărţile vechi agareni, de la slujnica lui Avraam, Agar, din care se trag.

[3] 2,25 kg.

[4] Diplomat grec (1776-1831), născut în Corfu, care a studiat medicina, filozofia şi dreptul la Padova, Italia, şi a devenit primul conducător al Greciei independente.

Minuni din zilele noastre (X)