Cine e online?

Avem 65 vizitatori și nici un membru online

Pagini din vieţile sfinţilor (XI)

Viaţa şi minunile Sfântului Ioan Rusul

 

Viaţa Sfântului Ioan

Sfântul Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, la sfârşitul veacului al XVIII-lea, pe timpul împărăţiei lui Petru cel Mare, fiind crescut în frică şi dragoste de Dumnezeu. Anul cel mai probabil al naşterii sale este 1690, deoarece sfântul a participat ca soldat la războiul pe care îndrăzneţul ţar l-a ridicat împotriva turcilor (1710-1711).

Luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azofului, Sfântul Ioan a fost vândut unui ofiţer superior turc care era eparh în Procopie, aproape de Cezareea Palestinei. Întorcându-se în ţinutul său, aga l-a luat cu sine şi pe cuviosul. Imperiul Otoman se umpluse de nenumărate mulţimi de robi ruşi care suspinau sub jugul greu al musulmanilor şi, vai !, cei mai mulţi dintre ei, pentru a li se uşura puţin suferinţa, se lepădau de Hristos şi se făceau musulmani.

Sfântul Ioan făcea parte însă dintre acei tineri pe care îi înţelepţeşte cunoaşterea lui Dumnezeu, precum a spus înţeleptul Solomon: Bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor; şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor viaţă nespurcată (Cartea Înţelepciunii lui Solomon 4, 8). Împodobit cu înţelepciunea pe care o dăruieşte Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, fericitul Ioan răbda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea otomanilor.

 

Sfântul Ioan refuză să se lepede de Hristos

Bătut, lovit, scuipat, devenit ţinta dispreţului ienicerilor din tabăra militară ce se afla în Procopie, sfântul răspundea celor ce-l îndemnau să-şi lepede credinţa că ar prefera să moară decât să cadă în acest înfricoşător păcat. Agăi i-a spus: ,,Dacă mă laşi liber în credinţa mea, îţi voi împlini cu sârguinţă poruncile; dacă mă sileşti să-mi schimb credinţa, mai degrabă îţi dau capul decât credinţa. Creştin m-am născut şi creştin voi muri”.

 

PC. Pagini duhovnicesti 66 1

Sfântul Ioan apărându-şi credinţa în faţa agăi

 

Rânduit să îngrijească de vite, fericitul Ioan îşi întindea într-un colţ al staulului trupul obosit, mulţumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face următor al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naşte într-o iesle săracă, în peştera de lângă Betleem.

Şi ceilalţi robi îl batjocoreau pe sfânt şi râdeau de râvna şi seriozitatea cu care împlinea poruncile stăpânului lor. Însă el nu se supăra niciodată pe ei, ci îi mângâia şi întărea în viaţa grea pe care o duceau. Dumnezeu, văzând credinţa robului Său şi mărturisirea sa, a înmuiat inima împietrită a stăpânului său şi, cu timpul, acesta a început să-l îndrăgească, ajutând la aceasta şi smerenia şi blândeţea ce-l împodobeau pe Ioan. După o vreme, el i-a rânduit pentru vieţuire o cămăruţă apropiată de grajd, pe care cuviosul a refuzat-o, continuând să doarmă în staulul său iubit, pentru a-şi osteni trupul cu traiul greu şi nevoinţa în mirosul greu al dobitoacelor.

Cu rugăciunile sfântului, staulul se umplea noaptea de bună mireasmă duhovnicească, căci acesta devenise lăcaşul său de nevoinţă, unde el urma poruncile Sfinţilor Părinţi: ceasuri nesfârşite de rugăciuni şi metanii; puţin somn ghemuit pe podeaua goală şi acoperit cu paie şi cu o pânză veche, postind multe zile cu puţină pâine şi apă, şi rostind adesea psalmii Proorocului David în care îşi găsea mângâiere: Cel ce locuieşte întru ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Către Tine am ridicat ochii mei, Cela ce locuieşti în cer. Iată precum sunt ochii slugilor în mâinile stăpânilor săi, aşa ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi spre noi (Psalmi 90, 1; 122, 1-3). Câteodată mergea noaptea pe ascuns la o biserică a Sfântului Gheorghe ce se afla nu departe de casa stăpânului său şi priveghea, stând în picioare în pridvorul bisericii. Tot aici mergea în fiecare sâmbătă şi se împărtăşea cu sfintele taine.

Căutând asupra robului Său credincios, Domnul a făcut să înceteze batjocurile din partea celor ce erau împreună cu el robi şi a celor de altă credinţă. A dat Domnul şi multă bogăţie stăpânului său turc, iar acesta a cunoscut de unde venise binecuvântarea peste casa sa şi propovăduia tuturor despre virtuţile slugii sale.

 

Sfântul îi trimite stăpânului său aflat la Mecca în pelerinaj o farfurie cu pilaf cald

După o vreme, aga s-a hotărât să facă un pelerinaj la Mecca. Nu după multe zile de la plecarea sa, soţia acestuia a pregătit un ospăţ la care a invitat rudele şi prietenii soţului pentru a prăznui şi a se ruga pentru buna întoarcere a acestuia acasă. La masă a fost rânduit să slujească fericitul Ioan. Printre mâncărurile aşezate înaintea oaspeţilor se afla şi un pilaf care îi plăcea foarte mult agăi. Amintindu-şi de soţul său, stăpâna a zis către Ioan: ,,Cât de bucuros ar fi fost, Ioane, stăpânul tău dacă ar fi fost aici împreună cu noi şi ar fi gustat din acest pilaf !” Sfântul Ioan a cerut atunci de la dânsa o farfurie plină cu pilaf, spunând că o va trimite agăi la Mecca. La auzul acestor cuvinte toţi invitaţii au râs; stăpâna însă a poruncit bucătăresei să-i dea fericitului Ioan farfuria cu pilaf cerută, gândind că poate vrea să o mănânce el însuşi sau să o dea vreunei familii creştine sărace, precum obişnuia să facă adesea, dăruind altora partea de mâncare ce i se cuvenea.

Sfântul a luat farfuria şi, mergând în staul, a îngenuncheat şi s-a rugat din adâncul inimii, cerând lui Dumnezeu să trimită farfuria cu mâncare stăpânului său, la Mecca, după cum va binevoi. A cerut aceasta cu smerenie şi simplitate, cu nimic îndoindu-se, după cuvântul Domnului, şi Acesta i-a ascultat ruga: farfuria a dispărut din ochii săi, iar fericitul Ioan s-a întors la masă, spunând stăpânei că a trimis mâncarea la Mecca. Crezând că vrea să ascundă faptul că a mâncat pilaful, invitaţii au râs de cuvintele lui ca de o glumă bună.

 

PC. Pagini duhovnicesti 66 2

Sfântul Ioan rugând pe Dumnezeu să trimită farfuria cu pilaf stăpânului său aflat la Mecca

 

Peste puţine zile, aga s-a întors din pelerinaj, aducând cu sine şi farfuria de aramă, spre marea uimire a casnicilor săi. Numai Sfântul Ioan nu s-a mirat. Aga le-a povestit atunci cele ce se petrecuseră: ,,În cutare zi – ziua ospăţului – întorcându-mă de la geamia cea mare, am găsit în camera mea pe care o lăsasem încuiată această farfurie plină cu pilaf. M-am umplut de mirare, neştiind cine a adus mâncarea şi cum a intrat în camera încuiată. Neştiind cum să-mi explic acest lucru, tot uitându-mă la farfuria cu pilaful cald din care ieşeau aburi, am zărit, cu şi mai mare mirare, numele meu bătut pe marginea farfuriei, aşa cum avem pe toate vasele casei noastre. Cu toată nedumerirea, am mâncat pilaful şi am adus farfuria cu mine şi văd că este într-adevăr a noastră. Dar nu pot să înţeleg cum a ajuns la Mecca şi cine a adus-o”.

Auzind acestea, casnicii eparhului au fost cuprinşi de teamă şi uimire, iar soţia i-a povestit cum i-a cerut Ioan farfuria cu mâncare pentru a o trimite la Mecca şi cum toţi cei de faţă au râs de el. Vestea despre minunea săvârşită s-a răspândit repede în tot ţinutul şi toţi îl priveau cu teamă şi respect, ca pe un om drept şi plăcut lui Dumnezeu. Stăpânul şi soţia lui se sârguiau să-i poarte de grijă cât mai mult şi l-au rugat să se mute în cămăruţa de lângă grajd. Fericitul Ioan şi-a continuat mai departe felul de viaţă, îngrijind de animale şi împlinind poruncile eparhului, iar nopţile petrecându-le cu rugăciuni şi cântări de psalmi.

După puţini ani, petrecuţi în post şi rugăciuni, apropiindu-se sfârşitul vieţii sale pământeşti, fericitul s-a îmbolnăvit şi a cerut să fie culcat pe paie în staul. Cunoscând mai dinainte ceasul ieşirii sale din trup, el a trimis să fie chemat preotul pentru a-l împărtăşi cu sfintele taine. Preotul, temându-se de turci, i-a adus sfintele taine într-un măr scobit şi astfel sfântul s-a împărtăşit şi apoi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului pe 27 mai 1730.

Cu învoirea turcilor, preoţii şi creştinii din Procopie au luat trupul sfântului, pregătindu-l de îngropare. La înmormântarea sa, au venit nu numai creştini, ci şi musulmani: cel până mai ieri rob şi slugă a fost îngropat ca un stăpân.

 

Descoperirea sfintelor moaşte

În noiembrie 1733, bătrânul preot care-l mărturisea şi împărtăşea în toate sâmbetele, l-a văzut în vedenia visului pe Sfântul Ioan. Acesta îi spunea că trupul său a rămas, cu darul lui Dumnezeu, întreg şi neputrezit, cum îl îngropaseră. El i-a cerut să-l scoată din pământ şi să-l aibă ca binecuvântare de la Dumnezeu.

După şovăielile preotului, care se temea de turci, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, deasupra mormântului a strălucit o lumină cerească asemeni unui stâlp de foc. Creştinii au deschis mormântul şi au găsit trupul sfântului întreg, înmiresmat cu acel parfum dumnezeiesc pe care continuă să-l aibă până astăzi. Cu mare bucurie şi evlavie, ei l-au luat şi l-au dus în biserica Sfântului Gheorghe, unde obişnuia să privegheze Sfântul Ioan. Creştinii au început să vină pentru binecuvântare, iar sfântul a început să săvârşească minuni pentru ei.

 

Osman Paşa arde sfintele moaşte

În anul 1832, într-o înfruntare între sultanul Mahmud al II-lea şi Ibrahim al Egiptului, Osman Paşa, trecând prin Procopie ca trimis al sultanului pentru a se răzbuna pe creştini, a jefuit biserica şi a aruncat în foc sfintele moaşte. Văzând însă trupul sfântului mişcându-se în mijlocul flăcărilor ca şi cum ar fi fost viu, turcii au fugit îngroziţi, lăsând odoarele bisericii şi povestind tuturor că sfântul este viu.

 

PC. Pagini duhovnicesti 66 3

Sfântul Ioan arătând tuturor că este viu

 

După plecarea turcilor, în ziua următoare, creştinii au împrăştiat cărbunii şi cenuşa şi au găsit trupul sfântului nears; nu păţise nimic, era tot mlădios şi înmiresmat ca şi mai înainte. I-a rămas o mică negreală de la jar şi fum, negreală ce o păstrează până astăzi spre aducerea aminte de minunea petrecută atunci.

 

Peregrinarea sfintelor moaşte

În 1886, a început construcţia unei noi biserici în Procopie. Acest lucru era necesar, deoarece biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, unde erau ţinute sfintele moaşte, se părăginise.

Pe 15 august 1898, noua biserică închinată Sfântului Ioan Rusul a fost sfinţită de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvântarea patriarhului ecumenic Constantin al V-lea. În 1924, după conflictul dintre Grecia şi Turcia, când Asia Mică a intrat în stăpânirea turcilor, grecii din această regiune au fost nevoiţi să plece. Ei au luat cu sine sfintele moaşte, odoarele bisericii şi puţine lucruri personale. După multe peregrinări, moaştele Sfântului Ioan Rusul au ajuns pe Insula Evvia, în actualul oraş Procopie – Noul Procopie.

Vreme de câteva decenii, moaştele au fost adăpostite în biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Noul Procopie de pe Insula Evvia, iar în 1951 au fost mutate într-o nouă biserică închinată Sfântului Ioan. Mâna dreaptă a sfântului a fost dusă la Mânăstirea Sfântul Panteleimon din Muntele Athos. Sfântul a dorit mult să meargă în timpul vieţii la Muntele Athos, însă nu şi-a putut împlini dorinţa. După moartea sa, el s-a arătat unui preot de acolo şi i-a spus să caute mâna sa dreaptă, care era separată de trup, şi să o ducă la Muntele Athos. Astfel că după moarte, o parte a moaştelor lui au ajuns în Muntele Athos.

Moaştele Sfântului Ioan izvorăsc tuturor celor ce aleargă cu credinţă la ajutorul lui râu nesecat de tămăduiri şi alinări ale suferinţelor trupeşti şi sufleteşti. Ajutorul şi binefacerile sale sunt nemărginite ! Râuri de minuni s-au săvârşit prin el ! Surzii şi muţii pot să audă şi să vorbească, slăbănogii pot merge, orbii văd, cei bolnavi de inimă se vindecă, pătimitorii de cancer se tămăduiesc. Un medic ateu, care, dând dovadă de mare lipsă de respect, a numit odată moaştele sfântului ‘mumie’, s-a vindecat de o boală incurabilă în fază terminală, când smeritul sfânt i s-a arătat şi i-a spus: ,,Eu sunt cel pe care tu l-ai numit ‘mumie’, şi eu te vindec cu darul Domnului meu Iisus Hristos”. Îndrăciţii sunt sloboziţi de vrăjmaşii care-i chinuiesc, necredincioşii devin credincioşi, credincioşii evlavioşi sunt întăriţi în credinţă şi evlavie, familiile fără copii primesc copii. Numele lui Dumnezeu este încontinuu slăvit prin băiatul rob din Rusia, care a trăit smerit, în staulul dobitoacelor, puţin cunoscut, însă având mereu în inimă şi pe buze slavoslovirea lui Dumnezeu.

Biserica este plină mereu de credincioşi care caută ajutorul sfântului sau vin să-i mulţumească pentru minunile pe care le-a făcut pentru ei. Sfântul este pomenit în Biserica Ortodoxă pe 27 mai, ziua adormirii sale.

 

Schimbarea veşmintelor Sfântului Ioan

Părintele Ioan Vernesou, proestos la biserica Sfântului Ioan, spune: ,,Ştiţi când am schimbat veşmintele sfântului pe 18 aprilie 2005 ? Sfântul ne cere el însuşi să-i schimbăm veşmintele. Dacă noi am vrea să deschidem racla, aceasta nu se deschide. Învârtim cheia şi ascultăm, şi nu se deschide când el nu vrea. Atunci cum se petrece schimbarea veşmintelor ? Sfântul se arată unui credincios (în diferite locuri, la New York, Australia, Tesalonic) şi îi spune în somn: ‘Vino şi salută-mă, eu sunt Ioan din Rusia. Vino la biserica mea şi spune preotului că a sosit vremea să-mi schimbe veşmintele’. Aşa s-a întâmplat în 1937, 1955 şi 1977, când am fost primit aici. Am aflat de la credincioşi. În 2005, după 28 ani, dreptul a cerut din nou să-i fie schimbate veşmintele.

Ce mărturisim ? Ce am văzut în timpul schimbării veşmintelor. Lucrul minunat pe care îl spunem a fost menţionat de sfântul însuşi. El i-a spus unei fete: ‘Să vii să vezi perna mea, care este plină de lacrimi. Eu plâng pentru voi, cei tineri. Mă rog îndeosebi pentru voi lui Dumnezeu, ca să vă întărească’. În 1977, când am deschis racla şi am cercetat perna, era complet curată, uscată, însă în dreptul ochilor era umedă, având o pată mare de la lacrimi.

În timpul ceremoniei de schimbare a veşmintelor, noi toţi l-am văzut pe Sfântul Ioan mişcându-şi capul”.

 

Din minunile Sfântului Ioan Rusul

Din Mecca Arabiei la Procopie, în Insula Evvia

Unul din cei 4 preoţi care slujeau şi slujesc la biserica Sfântului Ioan din Insula Evvia dorea să adune mărturii despre minunile sfântului de la creştinii refugiaţi în Grecia după 1922, care au venit cu sfintele moaşte din Asia Mică. Ajungând la bătrâneţe, aceştia se stingeau unul după altul, iar minunile sfântului rămâneau în uitare.

Într-o zi, pe când slujea în biserică vecernia, s-a gândit că ar fi fost bine să aibă măcar o copie a farfuriei pe care sfântul a trimis-o cu pilaf stăpânului său plecat în pelerinaj la Mecca, pe care să o fotografieze pentru cartea cu viaţa şi minunile sale.

După o săptămână, la intrarea în biserică, preotul a întâlnit o creştină venită din zona Spartei, care i-a spus: ,,Săptămâna trecută, vineri seara (în ziua în care preotul se gândise la farfurie), l-am văzut în vis pe Sfântul Ioan, care mi-a spus: Între lucrurile pe care le-a adus tatăl tău din Asia şi care se află în beciul casei voastre vei găsi o farfurie de aramă. Curăţeşte-o şi să mi-o aduci la biserica mea din Procopie, pe Insula Evvia, şi să o laşi aici pentru totdeauna, căci am nevoie de ea”. Acestea zicând, credincioasa a scos din geantă o farfurie de aramă pe care a dat-o preotului. Uimit, acesta a văzut că este identică cu farfuria din icoană.

Farfuria, mărturie peste 300 de ani a minunii Sfântului Ioan Rusul, poate fi văzută astăzi în biserica unde se află sfintele moaşte: în localitatea Procopie, pe Insula Evvia.

30 octombrie 1976

 

PC. Pagini duhovnicesti 68 1

Ruinele casei, sau mai bine zis ale grajdului în care a
vieţuit Sfântul Ioan Rusul pe când era rob la agă
 

Minuni pentru necredincioşi

Un urmaş al agăi a istorisit multora următoarea minune: ,,Copiii meu nu trăiau decât foarte puţin şi mureau prunci. Nefericita lor mamă, după ce şi-a pierdut nădejdea în înţelepciunea medicinei, a mers fără ştiinţa mea la moaştele robului Ioan, pentru ca el să-i dăruiască un copil care să nu moară prunc, ca noi să ne bucurăm să-l vedem crescând … Cu adevărat, dreptul Ioan a auzit rugăciunea fierbinte a soţiei mele. Dumnezeu ne-a dăruit un băieţel puternic pe care l-am numit, aşa cum ştiţi, Kole Guvan Oglu, adică ,,Fiul robului Ioan”, şi el trăieşte prin puterea lui Dumnezeu şi rugăciunile lui Ioan până astăzi”.

 

Protecţie pentru un monah pelerin

În 1878, părintele Andrei, un monah de la Mânăstirea Sfântul Panteleimon din Muntele Athos, a făcut un pelerinaj la Procopie, în Imperiul Otoman, pentru a se ruga la moaştele Sfântului Ioan. Când a ajuns, el s-a închinat sfântului cu mare bucurie şi a rămas o vreme acolo. Pe drumul de întoarcere către Constantinopol, el a călătorit cu 6 trăsuri de negustori turci din Anatolia, care mergeau şi ei către capitală.

Când au ajuns într-o zonă pustie şi proastă de drum, trăsura monahului împreună cu încă una au încetinit pentru a evita accidentele, în timp ce celelalte au mers înainte cu viteză. Deodată, un tânăr pe un cal roib a apărut pe un deluşor lângă trăsura părintelui Andrei fluturând din mână şi strigând: ,,Întoarceţi-vă înapoi ! Tâlharii i-au prins pe tovarăşii voştri !” Încă fluturând din mână, el a dispărut dinaintea ochilor lor.

Cele două trăsuri s-au întors numaidecât din drum şi, deşi au fost urmăriţi de tâlhari, călătorii au scăpat nevătămaţi. Părintele Andrei s-a grăbit către cel mai apropiat sat, de unde şi-a continuat călătoria în compania soldaţilor turci. La un han de ţară unde au petrecut noaptea, părintele s-a întâlnit cu foştii tovarăşi de drum, care le-au spus că hoţii le-au luat nu numai banii, ci şi hainele, şi toţi s-au minunat că ultimele două trăsuri au scăpat. Părintele Andrei le-a spus despre apariţia tânărului şi toţi L-au slăvit pe Dumnezeu, înţelegând că însuşi Sfântul Ioan l-a salvat pe monah după pelerinajul său la Procopie.

 

Prăbuşirea şcolii

În 1862, după ce a participat la liturghie în biserica Sfântului Vasilie din apropiere, o credincioasă ortodoxă a povestit creştinilor că în noaptea anterioară a visat că Sfântul Ioan Rusul se ridicase din raclă şi mersese la şcoala din vecinătate, unde a ţinut, cu mâinile lui, acoperişul care se prăbuşea. Când şi-a terminat istorisirea, toţi au auzit un zgomot groaznic şi când au ieşit afară au văzut cum acoperişul şcolii s-a prăbuşit peste clădire. Disperaţi că cei 20 copii care se aflau în şcoală puteau fi morţi, sătenii au alergat să ridice grinzile grele ale acoperişului, însă spre uluirea lor, toţi copiii au ieşit târâş nevătămaţi de sub dărâmături. Ei le-au spus sătenilor că, cu câteva secunde înainte ca acoperişul să se prăbuşească, au auzit un sunet îngrozitor ca un scârţâit şi s-au ascuns sub bănci. Când acoperişul s-a prăbuşit, grinzile au căzut peste bănci şi nimeni nu a fost rănit.

 

Minunea petrecută unui om de ştiinţă

Medicul Matzuros din oraşul Limni, aflat pe insula unde este şi biserica cu moaştele Sfântului Ioan Rusul, i-a istorisit Mitropolitului Hrisostom al Halkidei minunea petrecută cu el:

,,Prea sfinţite, nu sunt un habotnic, un neştiutor de carte; sunt medic, iar mai înainte eram ateu. M-am îmbolnăvit. Analize, examinări, iese diagnosticul: cancer la intestinul gros. Confraţii doctori îmi spun adevărul: am cancer în fază avansată (metastază), într-un loc care aproape sigur duce la moarte.

Mă aflam în clădirea Fundaţiei Pantocrator din Atena, unde sunt îngrijiţi bolnavii de cancer. După înştiinţarea pe care am primit-o despre boala mea, pe când stăteam singur, întins în pat, mi-am venit în sine şi mi-am întors mintea, sufletul şi inima către Dumnezeu în care nu credeam. M-am ridicat pe marginea patului, şi m-am rugat lui Dumnezeu: ,,Dumnezeul meu, nu credeam în Tine, spuneam că totul este un basm. Omul şi ştiinţa îmi spuneam că sunt totul. Primeşte pocăinţa mea şi, dacă mă socoteşti vrednic, tămăduieşte-mă de boală prin sfântul al cărui trup este aici, aproape de noi”.

Cineva bate la uşă. Îl poftesc să intre. Uşa se deschide şi intră un medic tânăr, frumos, binevoitor.

- Ce faci doctore, cum îţi merge ?

- Ce să fac, frate, să spun adevărul, mor.

- Nu, doctore, nu mori. O să iau eu tot ce ai rău înăuntru.

- Cine eşti tu, tinere ? Mie mi-a albit părul în această ştiinţă şi cunosc ce am.

- Sunt acela pe care l-ai cerut mai înainte. La revedere, doctore !

Am ieşit imediat în hol şi am întrebat dacă l-a văzut cineva pe acel doctor tânăr. Ceilalţi medici mi-au spus: ,,Confrate dragă, din necazul pe care îl ai, într-o clipă ai văzut acel vis”. Însă nu, eram sigur că după rugăciune îl văzusem pe Sfântul Ioan. Văzând că nu glumesc şi că insist, mi s-au făcut iarăşi analize. La următoarele analize, cancerul dispăruse. Câţi medici nu au văzut apoi cele două plicuri cu analizele: cele cu cancer şi, după întâmplarea istorisită mai sus, fără cancer !

Prea sfinţite, nu sunt habotnic … l-am văzut pe sfântul … el m-a vindecat”.

10 aprilie 1964

 

PC. Pagini duhovnicesti 68 2

Biserica Sfântului Ioan Rusul din localitatea Noul Procopie (denumită după
localitatea Procopie din fostul Imperiu Otoman) din Insula Evvia, Grecia
 

Naufragiul din Marea Nordului

Un vapor comercial încărcat se afla în largul Mării Nordului, navigând către unul din porturile Ţărilor de Jos. Deodată a început o furtună înfricoşătoare, cu valuri uriaşe, care ameninţau să scufunde nava în adâncurile mării. Zeci de marinari greci simţeau că îşi trăiesc ultimele clipe ale vieţii. Nu mai funcţiona nici radarul, nici sistemul de pilotaj; vasul nu mai putea fi controlat.

În mijlocul furtunii se aude deodată glasul căpitanului, care nu mai dă nici un ordin, căci nu mai era nevoie de ele. Marinar experimentat, el spune echipajului său adevărul: ,,Ne înecăm. Rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră”. El însuşi a coborât în cabină unde avea amenajat un mic loc de închinăciune şi unde avea şi icoana Sfântului Ioan Rusul.

Văzând pieirea ce îi aştepta dintr-o clipă în alta, căpitanul s-a rugat sfântului mai puţin pentru el, cât pentru echipajul său, cerându-i sfântului să îi ajute. Toată noaptea, printre mugetele şi urletele vântului îngheţat de nord, căpitanul s-a rugat cu stăruinţă Sfântului Ioan.

Trecând noaptea şi luminându-se de ziuă, marinarii s-au uitat în jurul lor şi nu le-a venit să-şi creadă ochilor. Vasul se găsea acostat şi asigurat în portul Rotterdam, în Olanda. Căpitanul Dimitrie Baruţica, marinar încercat, este încredinţat că Sfântul Ioan Rusul a dus vasul în port.

Zguduit de această minune, el a telefonat Societăţii Navale Eteria spunând că lasă vaporul în port pentru reparaţii, iar el se întoarce în Grecia. Aici el şi-a luat soţia şi a plecat să mulţumească Sfântului Ioan Rusul pentru minunea săvârşită. El a cumpărat pentru biserica din Insula Evvia – lăcaşul care adăposteşte moaştele sfântului – o Evanghelie, un chivot, un sfânt potir şi o cruce pentru binecuvântare, toate din aur, argint şi email.

1978

 

Bastonul lăsat drept chezăşie

Credincioşii care merg în biserica unde se află moaştele sfântului văd acolo un dar simplu şi sărăcăcios: un baston. Acesta este agăţat la locul de închinăciune din faţa raclei sfântului. Bastonul a fost al bătrânei Maria Siaca din Frenaro, Cipru, care vreme de 18 ani a avut o boală cumplită la coloană, ce o făcea să umble foarte gârbovită, privind mereu către pământ.

Pe 11 august 1978, aproape 100 ciprioţi au organizat un pelerinaj la Sfântul Ioan Rusul, iar rudele au luat-o şi pe bătrâna Maria. La racla sfântului, bătrâna a fost ridicată pe braţe pentru a se putea închina sfintelor moaşte. Plângând, bătrâna s-a rugat cerând puţin ajutor pentru chinuitele ei bătrâneţi.PC. Pagini duhovnicesti 68 3

Şi deodată, în ochii tuturor, o mână nevăzută a apucat-o pe bătrână cu putere de umeri şi, încet, a început să-i îndrepte trupul, toţi auzind trosniturile oaselor. La sfârşit se aude glasul bătrânei: ,,Feciorul meu, Sfinte Ioane, nu am ce să-ţi dau pentru că sunt săracă. Îţi las bastonul meu pentru că nu-mi mai trebuie până oi muri !”

Cuprinşi de teamă şi evlavie, ciprioţii au făcut rugăciuni de mulţumire pentru minunea săvârşită de sfânt.

1978

 

Bastonul lăsat drept chezăşie în stânga raclei cu sfintele moaşte din biserica din Insula Evvia

 

Ca în cartea de religie

Într-unul din cele două spitale pentru copii din Atena, o mamă stă zi şi noapte la căpătâiul copilului său care a fost adus urgent din Patras, deoarece afecţiunea cronică a acestuia – paralizia membrelor inferioare – s-a agravat în ultimele zile. Plângând, mama se roagă mereu Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să ajute copilului ei.

Într-o după-amiază, mama îi spune copilului ei: ,,Gheorghiţă, copilul mamei, îţi aminteşti cum citeai la ora de religie că Domnul nostru Iisus Hristos când trăia în Palestina deschidea ochii orbilor, ridica pe cei paralizaţi şi-i făcea să meargă, învia morţii ? Spune-I, Gheorghiţă, că pe tine te ascultă, că tu eşti un copil bun, spune-I lui Hristos să te facă bine”. Copilul s-a rugat lui Dumnezeu, aşa cum ştiu copiii să se roage şi, în noaptea următoare, a visat un cavaler frumos, călare pe o mândreţe de cal. S-a oprit în faţa copilului şi i-a spus:

- Ridică-te, fă un salt şi urcă cu mine pe cal !

- Dar eu sunt paralizat, nu mă pot ridica şi nu mă pot ţine drept pe picioarele mele.

- Dă-mi mâna, Gheorghiţă, urcă pe calul meu. Eu sunt Sfântul Ioan din Rusia. M-a trimis Domnul să-ţi dau darul Său şi puterea Lui ca să te vindeci.

Pe jumătate adormit, copilul se chinuie să se ridice în picioare. Auzind zgomot, mama lui se trezeşte şi îl prinde în braţe ca să nu cadă din pat.

- Mamă, ţine-mă, Sfântul Ioan din Rusia mi-a spus să mă ridic.

De dimineaţă, asistenta de serviciu din acea noapte îi spune medicului că acum acel copil paralizat din Patras păşeşte. Doctorul vine în grabă, îl examinează, loveşte cu ciocănelul genunchii copilului, îi înţeapă picioarele cu acul şi organismul micuţului reacţionează ca al unuia sănătos. Se tămăduise.

,,Mergeţi, le-a spus profesorul, şi Dumnezeu să fie cu voi”.

17 august 1977

 

,,Ioan Rusul”

Aproape 2 ore s-a rugat plângând dl. Constantin Polihronie, mare funcţionar de stat, în faţa raclei cu moaştele Sfântului Ioan Rusul. Era îmbrăcat numai în pijama şi la poarta bisericii îl aştepta un taxi. Când a terminat, a pornit încet spre ieşire, târâindu-şi pantofii pe podea. L-am oprit, istoriseşte preotul bisericii, să îl întreb dacă vrea să ne spună de ce a plâns atâta, de ce a venit aşa îmbrăcat la biserică şi dacă nu cumva dorea o cameră să se odihnească puţin.

,,Nu, părinte, a răspuns el, m-a odihnit pentru mulţi ani sfântul, acest mare şi făcător de minuni doctor, căruia îi slujiţi. Astăzi de dimineaţă, a venit soţia mea la Spitalul Evangelismos să mă vadă. De mai bine de 10 ani, nu mai puteam sta drept, cum sunt acum. Din cauza unei afecţiuni cronice a sistemului nervos şi a unei boli prin care am trecut, mi-am şubrezit atât de mult sănătatea încât am fost nevoit să ies la pensie înainte de termen şi să mă internez în spital. La 2 ani după aceasta, aveam picioarele paralizate mai mult de 80%. Paralizia, starea sufletească rea, deznădejdea, mă aduseseră aproape de moarte.

Astăzi, când a venit soţia mea la spital să mă vadă, m-a găsit dormind şi nu m-a trezit, ci s-a aşezat pe un scaun lângă pat. Pentru câteva clipe a prins-o somnul. În vis, ea a văzut cum în salonul vecin se făcea vizita doctorilor. În mijlocul lor a zărit un medic tânăr, necunoscut. Soţia mea s-a apropiat de el şi i-a spus:

- Doctore, sunteţi străin ? Vă văd pentru prima oară în spital. Vă rog, în salonul de alături zace soţul meu, paralizat de 10 ani. Medicii mi-au spus adevărul: o să-mi pierd tovarăşul de viaţă, singurul sprijin. Soţul meu va muri. Vă rog, veniţi să-l vedeţi, să-i daţi curaj, să-l consultaţi şi să-i spuneţi părerea dumneavoastră.

- Mergeţi, doamnă, aşteptaţi, îl voi vedea şi pe soţul dumneavoastră.

- Da, doctore, aştept; spuneţi-mi, dacă vreţi, numele dumneavoastră.

- Ioan Rusul.

S-a trezit şi a sărit de pe scaun ! Mă vede cum încerc singur să mă ridic, sprijinit pe coate.

- Ajută-mă, îi zic, cineva mă ţine de subsuori şi mă ridică, ajută-mă şi tu.

M-am ridicat în picioare, pe podea lângă pat, şi am păşit. Plânsul soţiei a făcut să se adune în jurul nostru medicii şi asistentele. Doctorul responsabil al secţiei, un creştin credincios, a fost profund mişcat când a auzit de la soţia mea cele petrecute şi mi-a spus:

- Domnule Polihronie, nu cereţi să vă schimbaţi pijamaua, luaţi un taxi şi mergeţi la biserica vindecătorului dumneavoastră, la Sfântul Ioan, în Evvia, unde se află sfintele sale moaşte. Mergeţi, mulţumiţi-i din suflet şi veniţi apoi să vă facemPC. Pagini duhovnicesti 70 1 externarea care, de data aceasta, lucru rar, desigur, este semnată nu de un medic, ci de un sfânt. Cred tot ceea ce spun şi ca creştin şi ca medic. Deasupra ştiinţei noastre este atotputernicia lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi … Aşa mi-a spus părinte. Acestea le vedeţi. Daţi-mi şi sfinţia voastră binecuvântare”.

Acestea le-a spus, acestea le-am văzut la acest om binecuvântat care, cu ochii plini de lacrimi, nu ştia cum să-i mai mulţumească sfântului.

22 februarie 1984

 

Icoana Sfântului Ioan Rusul, care se află la căpătâiul moaştelor sale, împodobită cu felurite daruri din partea celor pe care i-a ajutat

 

Casa este a ta

Doamna Areti K., văduvă, împreună cu singura ei fiică Hrisa nu au apucat să-şi revină după moartea timpurie a soţului şi tatălui, că o altă năpastă s-a abătut asupra capetelor lor. După ce şi-au luat partea de moştenire, cei trei fraţi ai soţului au vrut să pună mâna şi pe casa doamnei Areti, situată într-una din zonele centrale ale Atenei.

Ei au intentat proces şi, folosindu-se de unele legi ambigue, au câştigat. Cele două femei s-au trezit în situaţia de a fi date afară din casă şi azvârlite în stradă. Cu puţinii bani pe care îi aveau, au hotărât să lupte pentru recuperarea proprietăţii. Au ajuns până la curtea de apel, unde au pierdut din nou. Atunci s-au îndreptat către Areopag, la Curtea de Casaţie, cea mai înaltă judecătorie a Greciei.

În noaptea de dinainte de proces, mama şi fiica se gândeau cu teamă la ce va fi a doua zi. În această stare de agitaţie, mama a adormit şi a visat cum se ceartă cu cumnaţii ei. Apoi a văzut cum se apropie de ea un tânăr cu faţa senină, care a liniştit-o, spunându-i: ,,Casa este a ta. De proces voi avea eu grijă. La orice necaz şi primejdie cereţi ajutorul lui Dumnezeu şi nouă, celor ce-I slujim Lui. Eu sunt Ioan din Rusia. Mergeţi mâine la judecătorie liniştite”.

Mama s-a trezit din somn şi a trezit-o şi pe fiica ei, şi cele două femei singure şi nedreptăţite s-au rugat până în zori. Dimineaţa, avocatul le-a dat ultimele sfaturi şi le-a încurajat. Dar el nu ştia ce nădejde ascunsă aveau în inimile lor cele două femei. Curtea de Casaţie a hotărât: casa aparţine văduvei şi fiicei sale.

După încheierea procesului, cele două femei au mers degrabă pentru a mulţumi celui care le-a ajutat. Preotul bisericii din Insula Evvia istoriseşte: ,,Părinte – mi-au spus cele două femei când au venit la biserica Sfântului Ioan –, noi nu îl cunoşteam pe sfântul. Ne rugam lui Dumnezeu, aveam duhovnicul nostru, ne împărtăşeam, dar aici nu am fost niciodată. Părinte, cum ne cunosc, cum se mişcă sfinţii printre noi, cum ştiu toate necazurile noastre ?”

28 martie 1985

 

Drama unui copilaş

Într-una din căsuţele aflate în apropiere de biserica din Pantanasa, Patras, Grecia, o familie îşi trăia suferinţa. Cel de-al doilea copil al său s-a născut cu limba atârnându-i din gură. Pruncul nu putea să sugă, nici nu putea închide gura fiindcă limba îi atârna afară din gură şi îi curgea tot timpul salivă. Trei ani de zile, mama a bătut la uşile medicilor din Atena fără nici un rezultat.

Limba copilului se tot mărea, atârnându-i mai jos de bărbie. Singura soluţie pe care au găsit-o medicii a fost să-i taie limba, însă în acest caz copilul nu ar mai fi putut vorbi niciodată. Părinţii au refuzat. Au vândut tot ce au avut şi au plecat cu copilul la o clinică de specialitate din Stockholm, Suedia. Însă medicii suedezi nu au avut altă soluţie decât cei greci.

Văzându-i întorşi acasă fără ca starea micuţului să se fi îmbunătăţit, toate rudeniile şi prietenii s-au întristat şi nu ştiau cum să îi mai mângâie. Însă o femeie evlavioasă i-a îndemnat să ducă copilul la Sfântul Ioan Rusul, care este mare făcător de minuni şi aleargă peste tot unde îl trimite Dumnezeu în ajutorul credincioşilor. Au mers la biserică, preotul a făcut şi o mică priveghere şi apoi au revenit acasă.

Seara, mama s-a dus în camera copilului, a aprins lumina şi nu şi-a putut opri strigătul: ,,Sfinte Ioane, aşa repede ai alergat la durerea noastră cumplită ? Sfinte Ioane, ce văd oare ochii mei obosiţi, care 3 ani de zile nu s-au uscat de lacrimile cele amare ale durerii ?” Toţi privesc şi nu le vine să creadă: suferinţa copilului a luat sfârşit, limba a intrat la locul ei şi el a început să vorbească.

Întâmplare de neînţeles pentru logica omenească. Dar la oameni multe sunt cu neputinţă, iar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

16 mai 1966

 

Săptămâna Patimilor 1980

În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, la preotul bisericii Sfântului Ioan Rusul a venit o familie căreia îi dispăruse fata în urmă cu 6 luni. Fiind studentă în Tesalonic, ea i-a sunat pe părinţi să le spună că se mută în altă locuinţă. Părinţii au mers să vorbească cu ea, aflând de la cunoştinţe că este căutată de secţia anti-drog a poliţiei. După 2 luni, fata i-a sunat din nou pentru a le spune să nu o mai caute, că nu mai vrea să ştie de ei. Au căutat-o vreme de 6 luni şi nu au găsit-o.

Disperaţi, şi-au îndreptat nădejdile către Sfântul Ioan şi au cerut preotului să-i lase să stea în Săptămâna Patimilor acolo pentru a se ruga pentru izbăvirea fetei lor. În Sâmbăta Mare au plecat acasă şi au revenit în ziua de Paşti la prânz. Nu erau singuri, ci erau însoţiţi de fata lor, care i-a spus preotului: ,,Săptămâna aceasta am dus o luptă între viaţă şi moarte. Alegeam întotdeauna moartea. O putere nevăzută, mai presus de om, m-a răpit din drumul către moarte şi m-a readus la viaţă, acasă, aici”.

 

PC. Pagini duhovnicesti 70 2

Moaştele Sfântului Ioan Rusul, care se află astăzi în biserica din Insula Evvia

 

Sfântul m-a ajutat să mă rog

Ecaterina M. din Atena a povestit următoarea minune a Sfântului Ioan din 1995, care s-a petrecut la prima ei vizită la biserica sa din Insula Evvia: ,,Prima oară când am venit aici cu prietenii mei, abia ştiam cine a fost Sfântul Ioan, nici nu ştiam ce să aştept, căci nu văzusem niciodată înainte sfinte moaşte întregi. La început, m-am şocat – trupul sfântului era categoric aici, nu cum se întâmplă cu trupul unui om obişnuit, supus proceselor naturii, însă pielea lui arăta întunecată şi un pic zbârcită, şi mi-era teamă să mă apropii de racla de sticlă.

În cele din urmă, m-am apropiat şi am privit. Faţa lui era acoperită cu un veşmânt aurit din respect, însă i-am putut vedea limpede mâinile şi încheieturile. Am îngenuncheat înaintea raclei pentru a mă ruga, simţind că chiar dacă mi se părea straniu, ar trebui să mă străduiesc să fiu respectuoasă. I-am cerut sfântului să mă ajute să înţeleg ce vedeam şi să îl cunosc. După ce m-am rugat, m-am aşezat într-o strană aşteptându-i pe prietenii mei. M-am gândit că ar trebui să mă mai rog, însă nu ştiam nici o rugăciune către Sfântul Ioan, aşa că mi-am luat acatistul către Maica Domnului, pe care îl am întotdeauna cu mine, şi i-am spus Sfântului Ioan că este şi pentru el. I-am cerut să mă ierte că nu aveam o rugăciune special pentru el.

Probabil ca majoritatea oamenilor, adeseori eu nu mă rog din adâncul sufletului decât dacă cineva drag este bolnav sau în pericol, şi am început să citesc acatistul ca de obicei, deşi mă străduiam să mă concentrez asupra cuvintelor. Deodată am simţit că s-a apropiat cineva şi stătea în picioare lângă mine. Am privit repede în jur, însă cea mai apropiată persoană îngenunchea înaintea moaştelor, stând cu spatele la mine, la circa 12 metri distanţă. Am revenit la rugăciune şi, deşi nu auzeam nici un cuvânt rostit cu voce tare, am avut impresia clară că cineva se ruga Maicii Domnului împreună cu mine, cu mare tărie şi dragoste.

Deodată am început să mă rog cu o profunzime pe care nu am mai simţit-o niciodată nici înainte, nici după – ca şi cum eram în mijlocul rugăciunii şi aceasta era vie. Puteam simţi cum rugăciunea se înălţa către cer şi am ştiut în sufletul meu că era Sfântul Ioan însuşi care se ruga împreună cu mine. M-am umplut de o imensă evlavie şi bucurie la apropierea sfântului care mă ajuta să mă rog. M-am simţit ca de Paşti şi ca şi cum tocmai m-aş fi împărtăşit. Acum vin la el cât de des pot.

 

PC. Pagini duhovnicesti 70 3

PC. Pagini duhovnicesti 70 4

Sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul din biserica din Insula Evvia
Mâna dreaptă a sfântului se află în Muntele Athos
 

Verigheta mamei

Un cuplu de greci căsătorit de 10 ani şi stabilit în Germania dorea să aibă un copil, însă totul era în zadar. Ei au auzit de Sfântul Ioan Rusul şi au venit şi l-au rugat fierbinte să le ajute să aibă un copil. Soţia a lăsat verigheta pe racla cu sfinte moaşte şi au revenit în Germania. După câteva luni, soţia a rămas însărcinată, iar la timpul cuvenit, a născut o fetiţă sănătoasă, care avea o mică infirmitate la mână. După ce copila a fost îmbisericită la 40 zile de la naştere, au dus-o la spital pentru a-i opera şi îndrepta mânuţa. Uluirea medicilor a fost deplină când, în urma operaţiei, au descoperit că fetiţa avea în palmă verigheta pe care mama o lăsase Sfântului Ioan !

 

Sfântul sare în ajutorul sârbilor

,,Prezenţa Sfântului Ioan Rusul în martie 1999 în Serbia este mişcătoare. Precum generalul nebiruit, Maica Domnului, care i-a întărit pe soldaţii grecii în cel de-al doilea război mondial (n.m.: grecii chiar au un praznic aparte, numit Ziua Ohi (OXI) pe 28 octombrie, în care sărbătoresc ajutorul dat de Maica Domnului în cel de-al doilea război mondial), tot aşa Sfântul Ioan Rusul a spus multora care l-au văzut în vedenie: ‘Mă duc la Belgrad, pentru că Ortodoxia este masacrată’. Şi s-au întâmplat următoarele: sfântul, îmbrăcat în soldat, i-a întărit pe mulţi sârbi la acea vreme prin prezenţa sa minunată, aşa cum mărturisesc mulţi sârbi demni de încredere …”