Cine e online?

Avem 27 vizitatori și nici un membru online

Pagini din vieţile sfinţilor (XIII)

 

Despre puterea pocăinţei

Precum spune Dreptul Iov, omul de ar trăi şi numai o zi pe pământ, nu este curat de întinăciune (Iov 14, 4-5). Însă Dumnezeu, cunoscând slăbiciunea firii omeneşti căzute, aşteaptă de la făptura mâinilor Sale să se întoarcă de la păcat şi să-i pară rău, să se pocăiască de acesta. Să vină către El, care este noianul îndurării şi al milostivirii, şi să-I ceară ajutorul pentru a se izbăvi.

Nenumărate sunt pildele de pocăinţă din istoria creştinească. O pleiadă întreagă de tâlhari, desfrânaţi şi ucigaşi s-au pocăit şi s-au sfinţit; oameni care trăind viaţă creştinească, curată, au fost înşelaţi de vrăjmaşul şi au păcătuit, întorcându-se apoi de la păcatul lor, au ajuns la sfinţenie. Începând cu Sfântul Apostol Pavel care prigonea Biserica lui Hristos, Sfânta Maria Magdalena, Sfânta Maria Egipteanca, Sfântul Varvar tâlharul care după cum îi spune numele a fost o mare căpetenie de hoţi care jefuiau şi ucideau, şi mulţi alţii – toţi aceştia au fost mişcaţi de Duhul lui Dumnezeu, s-au pocăit de păcatele lor, iubindu-L pe Dumnezeu din toată inima lor. Iar Acesta, ca un bun şi iubitor de oameni, le-a dăruit iertarea păcatelor, învrednicindu-i de cununi cereşti.

Să nu socotim că numai în Noul Testament au fost pilde de pocăinţă, căci Sfântul Împărat şi Prooroc David este minunată icoană a pocăinţei. Sfântul Ambrozie al Milanului spune despre el că a trăit ca un creştin, după legea creştinească, mai înainte de venirea Mântuitorului.

Şi alţi mari împăraţi ai lui Israil, străbuni după trup ai Mântuitorului, s-au pocăit de păcatele lor şi Dumnezeu le-a dăruit iertare şi le-a împlinit cererile.

Unul dintre aceştia este împăratul Ezechia. El s-a urcat pe tronul regatului iudeu în anul 728 î.Hr., după moartea tatălui său, la vârsta de 25 ani. Ezechia era un om cu un caracter nobil, având un mare devotament faţă de credinţa în Dumnezeu. El şi-a dedicat viaţa restabilirii închinării la adevăratul Dumnezeu în templul din Ierusalim şi curăţirii ţării de păgânismul introdus de tatăl său Ahaz. A stricat înălţimile şi a sfărâmat toţi stâlpii şi a surpat desişurile (IV Împăraţi 18, 4), locurile închinării idolatre.

Aflat în floarea vârstei sale, după înfrângerea – prin rugăciune şi minunea lui Dumnezeu – a oştirii asirienilor care împresurase Ierusalimul, împăratul Ezechia s-a îmbolnăvit de moarte. Proorocul Isaia i-a vestit că Dumnezeu îi cere să-şi rânduiască lucrurile împărăţiei şi să se pregătească grabnic de calea pe care tot pământeanul este dator să meargă. Fără moştenitor, gândind că făgăduinţa dată de Dumnezeu pentru tronul împăratului David şi urmaşii lui PC. Pagini duhovnicesti 86 1nu se va împlini, speriat pentru ţara sa şi netrăgând nădejdea dată de Evanghelie privind viaţa de dincolo de mormânt, pe patul de boală, Ezechia şi-a întors faţa la perete şi suspinând din adâncul inimii şi plângând amarnic, s-a rugat lui Dumnezeu: Adu-ţi aminte Doamne de mine, că am umblat înaintea ta întru adevăr şi cu inimă plină, şi am făcut ce este bine întru ochii tăi (IV Împăraţi 20, 3).

 

Proorocul Isaia venind la Împăratul Ezechia. Coroană imperială în Apus, Germania, secolul X

 

Rugăciunea sa fierbinte a ajuns la Dumnezeu, şi Proorocul Isaia care abia se depărtase, înainte de a ajunge la poarta cetăţii de mijloc ca să se pogoare în cetatea de jos, a primit cuvânt de la Dumnezeu să se întoarcă la împărat şi să-i vestească că rugăciunea lui a fost auzită şi că, în 3 zile, el însuşi va putea mulţumi lui Dumnezeu în templu pentru însănătoşirea lui. Proorocul i-a mai vestit că Dumnezeu a adăugat vieţii lui încă 15 ani. Cerând semn spre adeverirea cuvântului lui Dumnezeu, Isaia l-a întrebat dacă vrea ca umbra soarelui să se mute zece trepte[1] înainte sau înapoi. Ezechia a cerut semnul mai puternic – ca umbra să se întoarcă înapoi cu zece trepte.

Şi într-adevăr, după rugăciunea marelui prooroc, umbra s-a întors înapoi cu zece trepte, arătând mergerea soarelui pe cer în sens invers decât cel firesc, minune asemănătoare cu cea făcută odinioară de Dumnezeu la rugăciunea lui Isus Navi, când luminătorii cereşti, soarele şi luna, au stat pe cer nemişcaţi până când Isus Navi şi-a înfrânt vrăjmaşii (Cartea lui Isus Navi, cap. 10).

După Ezechia, a luat împărăţia Iudei fiul său Manasi în vârstă de 12 ani. Acesta a făcut fărădelegi înaintea lui Dumnezeu, fiindcă nu a umblat după poruncile Lui, ci după urâciunile păgâneşti. El a zidit jertfelnic lui Vaal, a spurcat casa Domnului ridicând în curţile ei jertfelnice idoleşti şi idoli, iar pe fiii săi i-a trecut prin foc, după cum făceau neamurile păgâne. Manasi se îndeletnicea cu tot felul de vrăjitorii şi idolatrii şi răzvrătea poporul Domnului, trăgându-l către închinarea la idoli, iar pe cei ce nu se învoiau îi ucidea. A vărsat foarte mult sânge nevinovat, până ce Ierusalimul s-a săturat de atâta sânge; Dumnezeu l-a mustrat pe Manasi prin Sfântul Prooroc Isaia, însă acesta nu s-a întors de la faptele sale.

Atunci Dumnezeu a adus asupra Iudei şi Ierusalimului oştirea împăratului Asur, care l-a prins pe împăratul Manasi şi l-a dus în Vavilon, unde l-a aruncat în temniţă. Fiind în necaz, s-a întors către Domnul Dumnezeu cu inimă înfrântă şi smerită, pocăindu-se şi rugându-L să-l ajute:

Doamne Atotputernice, Dumnezeul părinţilor noştri al lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov şi al seminţiei lor celei drepte; … nu ai pus pocăinţă drepţilor, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacov, celor ce nu au greşit ţie; ci ai pus pocăinţă asupra mea păcătosului, pentru că am greşit mai mult decât numărul nisipului mării. Înmulţitu-s-au fărădelegile mele Doamne, înmulţitu-s-au fărădelegile mele şi nu sunt vrednic să privesc şi să văz înălţimea cerului pentru mulţimea nedreptăţilor mele. Împilat sunt de multă legătură de fier, încât nu-mi pot ridica capul meu, şi nu este slăbire. Pentru că am întărâtat mânia ta, şi rău înaintea ta am făcut, nefăcând voia ta şi nepăzind poruncile tale. Şi acum plec genunchele inimii mele, trebuindu-mi bunătate de la tine; … slăbeşte-mi Doamne, slăbeşte-mi şi nu mă pierde pre mine cu fărădelegile mele, nici în veac ţinând mânie să nu te uiţi la răutăţile mele, nici să mă osândeşti, întru cele mai de jos ale pământului. Pentru că tu eşti Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc; şi întru mine să arăţi toată bunătatea ta. Că nevrednic fiind, să mă mântuieşti după multă mila ta (Rugăciunea lui Manasi împăratului Iudei când era rob în Vavilon).

Ce roadă i-a adus împăratului idolatru şi vărsător de sânge pocăinţa şi rugăciunea din adâncul inimii sale ? Dumnezeu S-a milostivit spre el, şi după 2 ani de robie, l-a scos din lanţuri şi din temniţă şi mai mult decât atât, din bunătatea Sa nemăsurată, l-a întors în Ierusalim, pe tronul împărăţiei sale …

 

PC. Pagini duhovnicesti 86 2

Împăraţii Ahaz, Ezechia şi Manasi

Frescă din biserica Mânăstirii Studenica, Serbia

 

***

 

În reversul acestei atitudini, de pocăinţă şi rugăciune către Dumnezeu, stau oamenii împietriţi în păcatele lor, care nu vor să se smerească, să se pocăiască şi să ceară ajutorul lui Dumnezeu. O pildă este cea a împăratului Anastasie, care a trăit pe vremea ereziei monofizite, istorie pe care o găsim însemnată în Vieţile sfinţilor, în ziua de 30 august.

Despre el, istoricul bisericesc Nichifor Calist scrie în cartea XVIII, cap. 45: ,,Din nişte eretici ca aceia era şi răucredinciosul împărat Anastasie, care a tulburat mult Biserica lui Dumnezeu, izgonind din scaunele lor pe ortodocşii arhierei. Şi pe Sfântul Ioan, pus din nou patriarh al Constantinopolului, voia să-l izgonească; dar l-a ajuns pe el judecata lui Dumnezeu, că moartea i-a tăiat viaţa lui”.

Moartea acestui împărat a fost astfel: cu puţine zile înainte de pieirea lui, a văzut în vis un om înfricoşat, şezând pe scaun înalt şi întru slavă ca un judecător, şi mulţi stând înaintea lui. Judecătorul acela avea în mâinile sale o carte, pe care, deschizând-o, a găsit scris numele împăratului Anastasie, pe care arătându-l împăratului, i-a zis: ,,Eu voiam să te las să trăieşti mai mult; dar pentru necredinţa ta, voi şterge din viaţa ta 14 ani”.

Aceasta zicând-o, a şters pe cel scris în carte, iar împăratul, cuprinzându-se de frică mare, s-a deşteptat din somn tremurând şi, chemând pe unul din cei mai credincioşi sfetnici ai săi, anume Amantie, care era de un gând cu dânsul în toate eresurile şi răutăţile, i-a spus lui cu mâhnire vedenia visului. Amantie, auzind aceasta şi înspăimântându-se, a zis: ,,În noaptea aceasta am văzut şi eu o vedenie înfricoşată: mi se părea că stau în faţa împărăteştii tale feţe, ca şi cum aş sluji, şi iată o scroafă mare, alergând, m-a apucat de haină de deasupra şi m-a trântit la pământ”. Nişte visuri înfricoşate ca acestea spunându-şi unul altuia, s-au înspăimântat şi au chemat pe un vrăjitor, anume Proclu. Ei i-au spus lui visele lor ca să le tâlcuiască, iar acel vrăjitor le-a spus lor că degrabă vor muri. Deci, nu după multe zile, un tunet cu fulgere grozave a lovit în palatele împărăteşti şi a ucis pe împărat, şi astfel a pierit acel rău împărat. Istoria consemnează cum fulgerul l-a urmărit pe împărat prin palatele împărăteşti.

După moartea lui Anastasie, a fost ales la împărăţie Iustin, bărbat dreptcredincios şi bun. Iar Amantie şi ceilalţi sfetnici răi ai împăratului au fost daţi la moarte cu dreaptă judecată. Şi astfel s-au împlinit împăratului Anastasie şi slugii lui Amantie vedenia viselor lor.

Dumnezeu, Cel îndelung-răbdător şi mult-milostiv, poate adăuga ani vieţii noastre sau o poate scurta, după inima noastră şi credinţa noastră faţă de El. Ne poate scoate din cele mai cumplite necazuri şi ispite, după cum l-a scos pe împăratul Manasi din legături şi temniţă şi l-a pus înapoi pe tronul împărăţiei sale ... Totul este să-I cerem cu inimă înfrântă şi smerită, cu pocăinţă şi lacrimi, să ne îndrepteze paşii vieţii.

 


[1] Treptele constituiau unităţi de măsură a timpului într-un cadran solar despre care nu există alte informaţii. S-a presupus că treptele palatului împărătesc din Ierusalim ar fi fost astfel dispuse încât să indice ora.