Cine e online?

Avem 160 vizitatori și nici un membru online

Sfântul Ghermano, patriarhul Constantinopolului,

şi icoana făcătoare de minuni din Lydda (II)

O istorisire despre icoana făcătoare de minuni, aşezată în scris de
părintele Andronic Popovici în 1859, pe când se afla la Mânăstirea Neamţ

 

Pentru sfânta icoană cea făcătoare de minuni a Preasfintei şi Preabinecuvântatei, slăvitei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria, care se află în Sfânta Mânăstire Neamţul şi pentru minunile cele mai presus de fire ce a făcut Preacurata Maica lui Dumnezeu aicea, după vremi.

Ascultaţi cu luare aminte scurte povestirile mele, iubiţilor mei fraţi, care petreceţi întru aceste sfinte mânăstiri, şi toţi pravoslavnicii creştini cei ce aveţi mai cu osebire dragoste către Preacurata Maica lui Dumnezeu. Şi cunoaşteţi că eu, din cercare, ştiind cu scumpătate, cum că după moarte nimic nu este al nostru, fără numai aceea cu care ne-am făcut folositori aproapelui.

Şi iarăşi, ştiind că nemincinoasa gură a Mântuitorului nostru ne învaţă, zicând: Daţi dar înapoi pre cele ce sunt ale chesarului, chesarului, şi pre cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu (Matei 22, 21; Luca 20, 25). Şi acestei dumnezeieşti învăţături după putere urmând, măcar deşi de-a pururea cu luare aminte săvârşesc ascultările mânăstirii, care mi se încredinţează, însă în ceasurile în care pot afla vreme, mă silesc cu ajutorul lui Dumnezeu şi adun multe scripturi cu ştiinţi, pentru folosul nu numai al meu, ci şi al altora. Între care, una este şi cărticica aceasta, care v-o pun înaintea dragostei voastre, şiPC. Pagini duhovnicesti 102 vă rog pe voi toţi, şi pe toţi pravoslavnicii creştini, care vă veţi întâmpla a citi această scurtă scriere a minunilor celor mai presus de fire, care s-au făcut de Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, întru acest sfânt şi dumnezeiesc lăcaş, unde noi smeriţii cu nevrednicie petrecem.

Să nu socotiţi că numai aceste puţine a lucrat Preasfânta, nici să se micşoreze lauda cea cuviincioasă ei prin aceste puţine minuni, care de mine păcătosul s-au descoperit la arătare, spre folosul creştinilor, nici iarăşi să fiu socotit eu ca un măreţ în deşert pentru aceasta. Căci şi eu, păcătosul, silit fiind, prin o putere nevăzută, din minunile cele multe pe care le-am văzut cu ochii mei, mai ales din anul 1855 ianuarie 15 până în anul 1857 octombrie, cât m-am aflat în ascultarea eclesiarhiei, că izvorăsc de la această sfântă icoană.

Şi încă şi mie de multe ori făcându-mi-se bine sufleteşte şi trupeşte, şi încă mai ales din două descoperiri ce s-au făcut în anul 1858: una prin părintele nostru stareţul Paisie, miercuri spre joi, în săptămâna întâi a sfântului şi marelui post, care acum s-a şi împlinit în parte; şi una, joi spre vineri, în săptămâna a şasea a sfântului şi marelui post, prin cuviosul părinte Gavriil, ce a fost igumen întru această mânăstire pe la anii 1448. De carele se află încă şi acum în biblioteca mânăstirii multe cărţi slaveneşti scrise cu mâna foarte frumos. Pe care descoperiri le-a spus atuncea în scurt însuşi cel ce le-a văzut părintelui stareţ Gherasim şi cămăraşului mânăstirii şi altora. Şi pentru acestea zic mai mult temându-mă de osândire a nu descoperi pe acele ce cu încredinţate dovezi le ştiu, am îndrăznit spre acest sfânt lucru.

Nu mi se cuvine însă a o tăcea şi pe aceasta. Că după ce am pus în gând să scriu istorisirile pentru minunile acestei sfinte icoane, întru nedumerire şi întru mirare făcându-mă şi cu socoteala minţii înspăimântându-mă, şi nepricepându-mă în ce chip şi din care vreme să încep scrierea aceasta, şi aprinzându-se întru inima mea foc râvnitor pentru săvârşirea acestui sfânt lucru, am socotit că fiindcă nu găsesc altă scriere a minunilor ce s-au făcut, prin rugăciunile şi cererile ce s-au adus de către evlavioşii creştini înaintea acestei sfinte icoane, apoi să scriu lămurit numai cum s-a adus această sfântă icoană întru acest blagoslovit pământ, şi minunile ce am văzut cu ochii mei şi care se vor mai face de acum înainte.

Însă iarăşi, ca un prost şi nicidecum învăţat cu învăţătura cea din afară, şi ca un neiscusit întru dumnezeieştile cuvinte şi zăbavnic cu limba, nu am putut face nimic, măcar deşi pusesem ceva în lucrare. Iar Dumnezeul minunilor, Cel ce a înfipt toată limba, şi celor netrecute trecere le dă, şi pe cele îngreuitoare din lucruri le netezeşte, şi pe limbile gângavilor luminat a grăi le lucrează, oareşice preaslăvit a făcut şi spre a mea smerenie prin mijlocirile Preacuratei Maicii Sale. Că după cum se înţelege, a voit ca mai de departe să se înceapă acest lucru, căutând la gătirea inimii mele, şi aşa numai iată că umblând eu prin cărţile slavoneşti din biblioteca mânăstirii, pentru altă trebuinţă, am găsit o carte veche, în care sunt şi alte istorii scrise slavoneşte, pentru multe sfinte icoane făcătoare de minuni.

Iar pentru aceasta dintru această sfântă mânăstire, la numărul 106 sunt scrise două minuni pe care le voi şi pune de faţă, după ce voi scrie istorisirea ce o face în anul 1723 prea sfinţitul Mitropolit al Principatului Moldovei, chir Gheorghe, pentru aducerea acestei sfinte icoane din Ţarigrad. Şi după aceasta prin robii săi mi-a mai descoperit milostiva Stăpână şi altele vreo câteva faceri de bine ale sale, pe care le-a săvârşit după vremi, prin cererile ce i s-au făcut înaintea sfintei icoanei sale de către evlavioşii creştini în acest sfânt lăcaş, pe care iarăşi le voi pune de faţă, fiecare la locul său.

Deci prea sfinţitul mitropolit Gheorghe, într-acea istorisire ce am arătat mai sus, zice aşa:

„Înştiinţare facem pentru obiceiul pământului Moldaviei. Că întâmplându-se aicea domn măria-sa Alexandru Voievod şi mitropolit prea sfinţitul chir Iosif, care a fost şi la soborul al optulea şi cu părintele ieromonahul Gheorghe Ţamblac, cel ce era mare bogoslov (care s-a şi săvârşit la Moscova). Înaintea acelui sobor, fiind la Constantinopol împărat creştinesc Manuil Paleologul, iar fiul său, Ioan Paleologul, era la Beciu (sau Viena), fiindcă era ginere chesarului de Beciu.

Iar la vremea bătrâneţilor lui Manuil Paleologul, a trimis la Beciu la fiul său Ioan, chemându-l să meargă la Constantinopol să fie împărat în locul lui Manuil, tatălui său. Deci mergând să treacă la Constantinopol, au venit pe la Ţara Moldovei şi a ieşit întru întâmpinarea lui fericitul Alexandru Voievod cu tot senatul. Asemenea şi prea sfinţitul mitropolit chir Iosif cu tot clirosul bisericesc, după cum se cuvine unui împărat creştinesc, şi l-au petrecut până la Cetatea Chilia, la Dunăre.

Iar împăratul Ioan Paleologul văzând ţară ca aceasta şi norod înţelept şi pravoslavnic, şi arhiereu şi cliros învăţat, şi împodobit cu toate obiceiurile creştineşti ale Bisericii Constantinopolului, s-a preaminunat şi a dat laudă lui Dumnezeu, zicând cum că ţară ca aceasta, cu toate darurile şi rodurile pământului, şi obiceiurile şi înţelepciunea şi iubirea de străini, aiurea nu a văzut, nici a auzit să fie. Şi întrebând pe Alexandru Voievod la care împărăţie sau craie este închinată, măria-sa a răspuns că îşi stăpâneşte ţara cu sabia despre toţi megieşii şi despre toţi neprietenii. Şi întrebând şi pe prea sfinţitul mitropolit chir Iosif la care patriarhie este închinat, prea sfinţia sa a răspuns cum că este închinat la Ohrid. Şi s-a făgăduit luminatul împărat, cum că dacă va merge la Constantinopol, va face Moldova ca Ohridul şi ca Chiprul, să fie nesupusă şi neplecată nici unei eparhii.

Şi mergând la Constantinopol a luat împărăţia, iar Manuil împăratul, tatăl lui Ioan, s-a călugărit. Şi strângând sobor cu patru patriarhi şi cu toţi mitropoliţii, a ridicat mitropolia Moldovei de sub ascultarea Ohridului şi o au aşezat să fie ca un patriarh, precum este Ohridul şi Chiprul, aşa şi Moldova. Şi acele soborniceşti cărţi le-a trimis de la Constantinopol la Alexandru Voievod şi la prea sfinţitul mitropolit chir Iosif şi au fost la Mânăstirea Neamţului. Care eu, smeritul Gheorghe, cu mila lui Dumnezeu, mitropolit al Moldovei, mărturisesc cu jurământ că le-am văzut cu ochii mei, şi au fost la Mânăstirea Neamţului acele împărăteşti scrisori până la stricarea şi risipirea ţării ce s-a întâmplat în domnia lui Dumitraşcu Voievod.

Iar acele soborniceşti cărţi erau scrise pe pergament, cu pecete pajure împărătească în argint şi cu iscăliturile patriarhilor şi a câţiva arhierei. Şi dimpreună cu aceste mai sus pomenite, a trimis împăratul Ioan Paleologul fericitului Alexandru Voievod coroana împărătească şi alurghida, care acel port l-au ţinut toţi domnii până la domnia lui Alexandru Voievod Lăpuşneanul. Şi au mai trimis împăratul Ioan Paleologul dar prea sfinţitului chir Iosif mitropolitul o sfântă icoană făcătoare de minuni, cu două feţe, de o parte Preasfânta, Curata Născătoarea de Dumnezeu şi pe de altă parte Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care până astăzi se află în Mânăstirea Neamţului. Şi dimpreună au trimis şi mitră şi sacos, căci mai înainte mitropoliţii Moldovei slujeau sfânta liturghie numai cu felon.

Iar maica împăratului Ioan Paleologul, căreia îi era numele Ana, împărăteasa lui Manuil, şi măria-sa încă a trimis dar Anei, doamnei fericitului Alexandru Voievod, o sfântă icoană cu Sfânta Ana, maica Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu, iarăşi făcătoare de minuni, ferecată şi împodobită cu cheltuială împărătească, iar măria-sa doamna o a trimis dar Mânăstirii Bistriţei, fiind făcută această mânăstire de fericitul Alexandru Voievod şi de doamna sa, Ana.

Iar această sfântă icoană cu Sfânta Ana, la vreme de neploaie, scoţându-se cu litie afară din mânăstire, îndată ploua, de nu peste tot, iar cât ţine hotarul mânăstirii negreşit ploua. Iar în zilele lui Ştefan Gheorghiţă Voievod, s-a întâmplat de a mers la Mânăstirea Neamţului şi Nicolae Gramaticul, fratele lui Postolache Milcul, căruia i-a tăiat nasul Ştefan Voievod, fiul lui Vasile Voievod, care a tălmăcit şi Biblia din limba elinească pe limba românească, când a fost la Constantinopol, capuchihaia lui Gheorghe Voievod, domnul Ţării Româneşti. Pe care izvod l-au dat şi în tipar Şerban Voievod Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti. Şi acel Nicolae Gramaticul a citit acele hrisoave împărăteşti şi patriarheşti, care scriau pentru sfânta icoană de la Mânăstirea Neamţului că este făcătoare de minuni. Asemenea şi pentru Sfânta Ana de la Mânăstirea Bistriţei”. Şi altele.

Apoi iarăşi zice: „Iar când a fost Nicolae Gramaticul la Mânăstirea Neamţului, de a tălmăcit istoria aceasta de pe acele hrisoave împărăteşti şi patriarheşti în zilele lui Ştefan Gheorghe Voievod, erau anii de la Hristos 1655, februarie 17. Şi această istorie o am scris eu Gheorghe, smeritul mitropolit al Moldovei, cu mâna mea”.

Rămâne acum de datorie mie a arăta şi aceasta aicea, că în cărticica în care sunt adunate minunile Maicii Domnului în limba grecească, de monahul Agapie Criteanul Aghioritul, care s-a tipărit şi moldoveneşte în această Sfântă Mânăstire Neamţul în anul 1847 pe la sfârşitul minunii 74, care este pentru făcătoarea de minuni icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu care se numeşte Romanca sau Lidianca, se află o notiţă în care se istoriseşte aşa:

„Însemnează că această sfântă icoană, după semnele ce poartă, se pare a fi aceea ce se află aicea în această mânăstire a Pantocratorului, ce se zice a Neamţului, care se află cu două feţe (adică, pe o faţă a icoanei chipul Maicii Domnului, iar pe alta, al Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe), fiindcă după cum obşteşte este ştiut, patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost Palestina şi Cetatea Lida, unde după sfârşitul său cel mucenicesc s-a şi îngropat, după cum scrie Sfântul Simeon Metafrast şi alţii.

Deci, de aici se vede că Sfântul Ghermano, patriarhul Constantinopolului, zugrăvind chipul Născătoarei de Dumnezeu, a zugrăvit şi pe Sfântul Marele Mucenic Gheorghe în dos. Care icoană, după cum se povesteşte, se afla în Constantinopol până la zilele împăratului Ioan Paleologul. Apoi şi aceasta ce se află aici, întru această Mânăstire a Neamţului, de acelaşi împărat se scrie că s-a trimis spre dar lui Alexandru Voievod cel Bun. Şi acestea putem încheia, că precum icoana aceasta s-a dus din Constantinopol în vremea lui Leon Isaurul, pentru gonirea ceea ce era să fie asupra dreptcredincioşilor de la numitul împărat, şi a mers la Roma cea Veche, care atunci era dreptcredincioasă. Şi apoi când era Roma să cadă în abatere de la pravoslavnica credinţă, iarăşi s-a întors la Constantinopol cel ce se întorsese acum la adevărata credinţă, unde a şi petrecut atâţia ani. Asemenea şi mai pe urmă văzând că Cetatea Constantinopolului era a se părăsi şi a se da în mâinile agarenilor, bine a voit a iconomisi ca mai înainte de vremea aceea să vie în acest binecuvântat pământ prin chipul după cum se scrie în istoria ce s-a pus înainte, şi a se aşeza întru această sfântă mânăstire, ca să fie apărătoarea şi scutitoare a toată ţara”.

 

* * *

 

Minunea 1

Osebit după toate acestea, acum ascultaţi, iubiţi cititori, care mai întâi s-a arătat în acest sfânt şi dumnezeiesc lăcaş, prin această sfântă icoană, de care am zis că scrie întru acea carte, pentru care am arătat mai sus la numărul 106, unde se zice aşa:

„Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a arătat făcătoare de minuni în anul 6999, ce este de la Hristos 1491, în pământul Moldovei, în Mânăstirea Înălţării Domnului ce se numeşte Neamţul. Şi se află această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu zugrăvită pe o scândură de lemn, de o parte Maica Domnului, pe Hristos Domnul ţinându-l pe mâini, iar pe cealaltă parte, Sfântul Marele Mucenic Gheorghe stând şi pe balaur junghiind cu arma. Pe această icoană la praznicul Înălţării Domnului, când cu cruci o duc arhiereii şi preoţii cu mâinile ţinând-o, de multe ori s-a întâmplat, fiind în mâinile arhiereilor şi a preoţilor, de s-a ridicat ca şi cum s-ar smulge din mâinile lor şi ar voi să se răpească. Şi de aici i s-a pus numele că se închină, pe care, văzând-o norodul se umileşte şi se roagă cu umilinţă lui Dumnezeu.

 

Minunea 2

Negreşit că din această a doua minune de care tot întru acea carte de mai sus numită s-a scris se istoriseste după minunea întâi, foarte bine se poate înţelege, cum că pentru aceasta s-a pornit spre râvnă Nicolae Gramaticul de a venit la Mânăstirea Neamţului şi a tălmăcit istoria acestei sfinte icoane, de pe acele hrisoave împărăteşti şi patriarheşti, căci tot întru acelaşi an au urmat şi minunea aceasta, şi în vremea aceluiaşi domn, de care se istoriseste aşa:

„Într-o vreme, făcându-se această litanie cu sfânta icoană în jurul mânăstirii (precum am arătat în minunea cea dintâi), când o aducea în biserică, s-a smuls sfânta icoană din mâinile norodului şi răpindu-se s-a dus însăşi la văzduh, şi a stat deasupra amvonului. Şi de acolo mergând spre uşile împărăteşti, a intrat în altar şi înconjurând altarul, a ieşit pe uşile celelalte şi s-a aşezat la al său loc, acolo unde pururea stă. Ştiut să fie şi aceasta, cum că îngerii cei ce sunt pe lângă Născătoarea de Dumnezeu şi îi slujesc ei, i-au purtat prin văzduh icoana ei. Aceasta s-a întâmplat pe vremea domniei lui Ştefan Gheorghiţă al Moldovei (la 1655). Citeşte pentru aceasta în cartea ce se numeşte Cer Nou, fila 121”.

Se vede că este o carte în limba slovenească cu această denumire că eu nu am aflat-o nicidecum.

 

Minunea 3

Icoana aceasta, deasupra umărului mâinii drepte al Preasfintei Stăpâne, are această scriere elinească ... , iar în dosul său, unde este zugrăvit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, la vârful degetelor mâinii stângi a sfântului (cu care mână ţine sfântul şi sabia de mănunchiul drept cu vârful în jos) este un semn, adică o bortă cu o bucată de sfredel înăuntrul ei. De care lucru se povesteşte aşa, cum că nişte eretici, necrezând minunile cele ce se fac de la această sfântă icoană, şi mai ales că o vedea răpindu-se câte o dată la văzduh, au socotit cum că are într-însa argint viu. Şi aşa, din necredinţă şi din multa mânie cu hulă ce îi cuprinsese, luând un sfredel gros ca degetul, au început a o borti.

Dar însă, pe lângă altele nenumărate minuni ce s-au făcut atunci, s-au rupt şi sfredelul şi sta aşa fierul din sfredel acolo în bortă până în ziua de astăzi, spre neştearsă pomenire a acelei preaslăvite minuni şi spre bucuria credincioşilor pravoslavnici şi spre ruşinea şi înfruntarea tuturor ereticilor şi a tuturor răucredincioşilor, care se unesc cu ereticii, şi nu cred că se fac minuni înfricoşate de la icoana Mântuitorului nostru şi Dumnezeu şi de la a Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, care L-au născut pe Dânsul fără de prihană, şi de la ale celorlalti sfinţi, ci se ispitesc cu dovezi şi cuvinte sofisticeşti amăgitoare, ca să prihănească ca pe unele ce ar fi cu neputinţă, sau le tâlcuiesc după cum lor li se pare. Care dacă nu se vor pocăi precum se cuvine, cu mărturisire adevărată şi cu frângerea inimii pentru această greşeală, apoi ei singuri de sine sunt osândiţi.

Iar deasupra acelei borte, de care am zis mai sus, este o scriere în limba elinească, însă cam fără ortografie, care tălmăcindu-se pe a noastră limbă moldovenească, se zice aşa: „Mucenice, uită-te spre acest lăcaş ca spre nişte cântări, ca şi pe cei ce vatămă să-i înfricoşezi cu ameninţarea căci cu cuviinţă porţi sabia”. Şi încă spre mai mare minune, este vrednică de însemnat şi aceasta că mulţi din evlavioşii închinători, vârând degetul în acea bortă, şi atingându-se de fierul acela şi cu credinţă ştergându-se cu degetul pe la durerile lor, îşi află tămăduire.