Cine e online?

Avem 160 vizitatori și nici un membru online

Sfântul Ghermano, patriarhul Constantinopolului,

şi icoana făcătoare de minuni din Lydda (III)

O istorisire despre icoana făcătoare de minuni, aşezată în scris de
părintele Andronic Popovici în 1859, pe când se afla la Mânăstirea Neamţ

 

Minunea 4

Cu adevărat este de cuviinţă de a o şti şi pe aceasta fiecare, cum că şi mai înainte de venirea preacuviosului părintelui nostru stareţul Paisie într-această sfântă mânăstire, şi în vremea stăreţiei lui şi în vremea altor părinţi stareţi, multe minuni se vor fi făcut de Preacurata Maica lui Dumnezeu, întru această sfântă mânăstire, pe care, de le vor fi şi însemnat cineva, însă numai o singură scriere de mână, fără a se înmulţi prin tipar, prea lesne s-ar fi putut prăpădi. Dar acum eu, fiindcă altele mai vechi nu mi-au venit la ştiinţă până acum, apoi pun acestea de faţă.

În anul 1779, august în 14, când a venit preacuviosul părintele nostru stareţul Paisie din Sfânta Mânăstire Secu într-această sfântă mânăstire, împreună cu soborul, închinându-se înaintea acestei sfinte icoane şi afierosindu-se pe sine şi pe frăţime apărării şi păzirii, acoperământului şi ocârmuirii ei, şi toată nădejdea, după Dumnezeu, spre dânsa punându-şi, şi sărutând-o cu lacrimi, a ieşit din biserică. Şi mergând la chilie, s-a odihnit puţin, însă a dormi nu putea, din întristarea cea multă, precum scrie în istorisirea vieţii lui. Că cinci zile şi cinci nopţi acum petrecuse fără de somn. Şi sosind privegherea spre ziua Adormirii Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, măcar deşi cu mare osteneală pentru pricina durerilor şi a slăbiciunii, însă a mers în biserică şi şezând, asculta dumnezeiasca cântare. Şi se ruga Preacuratei Maicii lui Dumnezeu ca să-i dea puţin somn să adoarmă.

Deci săvârşindu-se vecernia şi începându-se utrenia, a început a-i veni lui somn. Şi ieşind din biserică, a intrat în chilie, şi culcându-se degrabă a adormit şi a dormit trei ceasuri. Apoi deşteptându-se el din somn, a simţit uşurare capului şi puţină oareşice sănătate în trup, şi tânguirea toată dusă. Deci cu lacrimi au adus mulţumită lui Hristos Dumnezeu şi Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Şi a cunoscut fericitul că această dare a Sfintei Mânăstiri Neamţ soborului sfinţiei sale este o oarecare osebită purtare de grijă a lui Dumnezeu, spre cea mai bună întemeiere a soborului.

Apoi a scris către înălţatul domn Constantin Moruzi, spunându-i cum că s-a mutat în Mânăstirea Neamţului şi mulţumindu-i, împreună cu tot soborul, pentru aceasta, i-a zis aşa: „Când eram în Sfânta Mânăstire Dragomirna, am venit ca să mă închin sfintei icoane a Maicii lui Dumnezeu, şi luând eu sfânta icoană în braţe împreună cu alt PC. Pagini duhovnicesti 105ieromonah din mânăstire, multă bucurie şi dulceaţă am simţit în inima mea. Şi acest lucru se înţelege arătat, cum că de demult a fost hotărât de Dumnezeu ca adică să te faci slujitor al voii Sale, dându-mi această mânăstire”. Şi altele.

 

Minunea 5

Icoanei acesteia, pentru multele minuni ce s-au săvârşit în multe chipuri la cei ce au alergat cu credinţă şi cu rugăciune înaintea ei, oamenii din prostime, nepricepând chipul minunilor, i-au pus nume „că se închină”, precum se scrie şi în Letopiseţul Ţării Moldovei (faţa 409), cum că într-un an foarte frumos s-a închinat. Se înţelege că se făcuse vreo minune şi atunci. Şi pentru aceasta, când nu vedeau minune făcându-se, atunci le era de mirare, zicând unul către altul, cum că într-acel an nu s-a închinat icoana.

 

Letopiseţul Ţării Moldovei. Manuscris

 

Deci pentru această pricină, un cuvios bătrân, ucenic al preacuviosului părintelui nostru stareţul Paisie, a povestit zicând, cum că într-un an, la praznicul mânăstirii, adică la Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, având voroavă părintele nostru Paisie cu nişte închinători cinstiţi, acei închinători au întrebat pe stareţul, zicând: „Pentru ce, părinte, nu se mai închină sfânta icoană ?” Iar stareţul le-a răspuns aşa: „Fiilor, acest lucru de unde s-a iscat, nu m-am înştiinţat, adică cum că s-ar fi închinând, şi de este de cuviinţă aceasta, de a ni se închina nouă, păcătoşilor, Maica Domnului, puteţi singuri judeca. Iar cum că sfinţia sa este făcătoare de minuni este ştiut de toţi. Şi când urmează nevoia, face semne şi minuni, spre întărirea şi îndreptarea noastră, pentru care, din cele multe, vă voi spune şi eu una.

În anii trecuţi, după cum am adeverit eu, a venit aici la praznicul mânăstirii, după obiceiul ţării, un turc neguţător cu marfă de băcănie. Şi auzind el pe unii şi pe alţii din norod, cum că a venit ca să se învrednicească a vedea vreo minune a sfintei icoane, îşi bătea joc turcul de acei închinători, zicând că cum se poate ca scândura nesimţitoare să facă vreo minune. Şi le zicea lor: ’Eu mă mir de socoteala voastră cea înşelată, pentru că credeţi în nişte basme ca acestea’, şi altele multe bârfea. Deci între aceste vorbe s-a întâmplat de trecea pe acolo vreun proiestos al mânăstirii, care înţelegea limba turcului, şi auzind aceste bârfiri ale păgânului, a stat la vorbă cu dânsul, zicându-i: ’Pentru ce, dumneata vorbeşti vorbe deşarte ? Au doar socoteşti că Dumnezeu nu poate face minuni şi prin lucrurile cele neînsufleţite ? Căci unde voieşte El, acolo se biruieşte rânduiala firii’. Şi a zis turcul: ’Eu aceasta niciodată nu o cred, cum că scândura aceasta pe care voi o numiţi Maica Domnului poate să facă minuni, precum ziceţi voi’. Şi i-a răspuns proiestosul, zicând: ’Dacă dumneata, pe lângă necredinţa pe care o ai, adaugi a vorbi şi acest fel de cuvinte smintitoare în norod, deci iată mâine au să scoată după obicei pe sfânta, şi eu voi unelti a face toate chipurile, ca dumneata la ducerea ei să o ţii de o parte. Şi dacă nu va face nici o minune, apoi vei crede cum zici’.

Şi aşa, turcul s-a făgăduit că va urma precum i-a zis călugărul. Deci a doua zi, la scoaterea sfintei icoane, a pus pe turc ca să o ţină de o parte. Şi punându-şi cu obrăznicie mâinile turcul pe colţul sfintei icoane, îndată, o minunile Maicii lui Dumnezeu !, i s-au lipit mâinile de icoană aşa de tare, încât se părea că ar fi fost crescute de acolo. Şi răpindu-se icoana în văzduh împreună cu turcul, a început a-l izbi de toate zidurile mânăstirii, până când a leşinat turcul. Iar norodul, văzând aceasta, striga la mult ceas: Doamne miluieşte şi Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi. Şi atât de tare leşinase din acea bătaie turcul, încât rămăsese ca un mort.

Apoi iarăşi s-a pogorât icoana în mâinile creştinilor, iar turcului dezlipindu-i-se mâinile, a căzut ca un mort jos. Şi luându-l creştinii, l-au dus lângă marfa lui şi l-au aruncat acolo. Unde foarte târziu venindu-şi în simţire din ruşinea cea mare ce a pătimit, a şi fugit peste noapte de la mânăstire”.

 

Minunea 6

Era o cucoană din neamul Băloşeştilor şi fiind stearpă, nu năştea copii. Deci, venind la Mânăstirea Neamţului şi căzând la picioarele părintelui Paisie, îl ruga cu lacrimi ca să se roage lui Dumnezeu să-i dezlege nerodirea. Iar stareţul, sfătuind-o cu cuvinte duhovniceşti, o a mângâiat, zicându-i ca să aibă nădejde că îi va împlini Dumnezeu dorinţa, numai să aibă credinţă la ajutorul Maicii Domnului.

Şi aşa, ducându-se acea cucoană la arhondaric, s-a culcat să se odihnească puţin. Şi adormind, iată că s-a văzut ca şi cum ar sta împreună cu părintele nostru Paisie înaintea icoanei Maicii Domnului. Şi ca şi cum părintele Paisie a luat o floare şi i-a dat-o ei, zicându-i: „Primeşte aceasta şi te du acasă, că te va bucura Maica Domnului”. Iar ea, deşteptându-se din somn, a şi pornit acasă cu credinţă, şi în grabă zămislind în pântece, a născut copil parte bărbătească. Şi a venit la mânăstire, făcând rugăciuni de mulţumire înaintea icoanei Preacuratei Maicii lui Dumnezeu.

 

Minunea 7

Revărsându-se în toate părţile cele de primprejur vestea minunilor celor ce se săvârşeau întru această sfântă mânăstire de la icoana Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, prin rugăciunile părintelui nostru stareţului Paisie, şi auzind de aceasta o cucoană Maria cu soţul ei Panaite, care vieţuiau în târgul Bălţii, şi având ei un copil cu numele Alexandru, pe care cum l-a înţărcat, îndată l-a apucat o epilepsie foarte cumplită, întrucât nu se mai afla alţii aşa cumplit muncindu-se, a venit la Mânăstirea Neamţului, aducând copilul. Şi punându-l la picioarele părintelui nostru stareţului Paisie, cu lacrimi îl ruga ca să-şi facă milă cu dânşii şi să le tămăduiască copilul. Iar părintele nostru, mângâindu-i cu cuvinte de suflet folositoare, le-a zis ca să se ducă în biserică şi să pună pe copil înaintea sfintei icoane celei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Apoi a trimis pe un preot ca să-i citească rugăciunile cele rânduite.

Şi după ce i-a citit, le-a zis: „Mergeţi şi vă luaţi copilul. Şi să credeţi cu neîndoire că de acum înainte nu va mai pătimi nici un rău”. Care lucru după cuvântul stareţului s-a şi împlinit. Că acel copil a crescut făcându-se bărbat desăvârşit, însă epilepsia nu l-a mai apucat întru toată viaţa sa. Pe această minune, împreună cu altele, mi le-a spus părintele Benedict, stareţul acestei mânăstiri.

 

Minunea 8

Odată, foarte fiind întristat tot soborul mânăstirii pentru multe nedreptăţi ce pătimea de la cei ce nu se temeau de Dumnezeu şi răsluiau prin vicleşuguri sataniceşti multe părţi din moşiile mânăstirii. Şi întâmpinând mai întâi lucrări spre a face îndreptare acestora prin cereri şi rugăminţi către domnitori şi către boierii cei ce erau prin slujbele patriei, şi neputând câştiga dreptatea trebuincioasă din înseşi multele jalbe ce au dat către domnie, părinţii stareţi cu tot soborul, şi părinţii Dositei Calmuţchi, Crischentie, Grigorie, Ioachim şi alţii, care erau rânduiţi vechili mânăstirii.

Apoi, lepădându-se de a mai cere ajutorul omenesc, au alergat cu toţii la grabnicul ajutor, la nădejdea cea neruşinată a creştinilor pravoslavnici, la dătătoarea bucuriei celei veşnice a călugărilor celor bine scârbiţi, adică la Preasfânta, Preacurata şi cea cu totul fără prihană Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, şi cu lacrimi o au rugat, că cu judecăţile care le ştie să izbăvească sfântul acest lăcaş şi pe smeritul sobor dintr-însul de aceste nedreptăţi ce pătimea.

Şi aşa, iată că sfinţia sa cu ce a întâmpinat răul acesta de a izbăvit pe robii săi din necaz. Că în anul 1816, decembrie în 25, în vremea stăreţiei părintelui Silvestru, a venit la mânăstire 20 de oameni locuitori din satul Târpeşti, moşia Mânăstirii Secului şi cu lacrimi s-au rugat stareţului şi soborului ca să-i ierte pe părinţii lor cei morţi pe care-i găsiseră neputrezi, întregi după mulţi ani de la moartea lor, pentru blestemul ctitoresc ce l-au primit asupra lor.

Şi au spus înaintea a tot soborul pricina vinei lor întru acest chip, cum că părinţii şi moşii lor s-au ajuns cu egumenul Mânăstirii Buhalniţa şi au înecat o bucată de moşie din Târpeşti, dinspre Coricheşti, care se mărgineşte cu un loc de prisacă a Mânăstirii Buhalniţa. Şi au intrat peste hotarul vechi, făcând multe semne de hotar în trupul moşiei Târpeşti, stricând hotarele cele vechi, fiindcă le-a făgăduit egumenul Mânăstirii Buhalniţa, cum că acea bucată de moşie asuprită va fi pentru hrana lor, dându-şi ei numai dreapta zeciuială a pământului. Făcând părinţii lor pentru aceasta şi mărturie neadevărată în scris egumenului, pe care a întărit-o cum că este bună şi paharnicul Iordache Lazu de la Urecheni, fiind el mulţumit pentru aceasta de către aceşti ţărani cu 30 de berbeci.

Şi ca în scurt să zic, au arătat ei lămurit şi câte pricini, şi câte bătălii s-au întâmplat pe urmă între părinţii lor şi părinţii din Mânăstirea Secului pentru acea bucată de loc, până când s-a apropiat şi groaznicul sfârşit al părinţilor lor. De care, înseşi aceşti oameni şi cu preoţii satului, fiind fii ai oamenilor celor care au făcut acea strâmbătate mânăstirii, în mărturia ce au dat ei mânăstirii, între altele zic aşa: „După curgerea vremurilor, apropiindu-se sfârşitul bătrânilor şi al părinţilor noştri, venind la ceasul cel mai de pe urmă al despărţirii sufletului de trup, noi singuri am văzut cu ochii noştri şi am cunoscut o înfricoşată judecată a lui Dumnezeu. Că în pedeapsa şi în munca ce se afla în vremea despărţirii lor, cu înfricoşate lacrimi şi-au mărturisit greşeala ce au făcut cu Sfânta Mânăstire Secu, rugându-se nouă, feciorilor lor, ca să nu-i lăsăm întru o legătură de blestem ca aceasta.

Şi noi, ca cei ce am avut curaturi rămase de la părinţii noştri şi mai vârtos, având toată hrana pe acea parte de loc, am tăcut şi nu am descoperit adevărul pentru lipsirea locurilor şi a hranei noastre. Deci dar de atunci şi până acum, fiind noi în mare mustrare de ştiinţă, am făcut sfat ca de obşte cu părinţii duhovnici şi cu preoţii bisericii, ca să-i căutăm pe acei răposaţi. Şi dezgropându-i, i-am găsit întregi, neputrezi cu pieile, cu carnea ca coaja de copaci, la care cu totul ne-am înfricoşat, cunoscându-se greşeala lor prin vederea ochilor a tot norodul.

Şi făcând sfat de obşte cu părinţii duhovnici şi cu preoţii bisericii, ne-au sfătuit, după sfânta pravilă a legii creştineşti, ca noi, cei ce suntem cu viaţa fii ai răposaţilor, să le dezlegăm nodul legăturii pomeniţilor ctitori şi a soborului sfintei mânăstiri, ca să rămână părinţii noştri şi noi dintru acest blestem şi legătură dezlegaţi. Primind iertare de la pomeniţii ctitori şi de la tot soborul Sfintelor Mânăstiri Neamţ şi Secu şi milă şi blagoslovenie şi iertare să câştigăm de la prea sfinţitul şi preamilostivul stăpân, mitropolitul Moldovei, chirio chir Veniamin, prin această mărturie ce am dat-o înaintea părintelui Silvestru stareţul şi a tot soborul, arătând şi îndreptând în frica lui Dumnezeu, cu curată ştiinţă, semnele hotarului. Ca şi mânăstirea să-şi ia moşia în stăpânire pe drept hotarul vechi, şi părinţii noştri şi noi să scăpăm de urgia şi pedeapsa lui Dumnezeu”.

Şi aşa, întru această mărturie, arată ei lămurit tot hotarul vechi al moşiei Târpeşti, în frica lui Dumnezeu. De care mare minune şi izbândire a lui Dumnezeu asupra celor ce nu le pasă de legăturile ctitoriceşti, înspăimântându-se împresurătorii moşiilor, au mai încetat pe o vreme de a mai supăra mânăstirea. Şi încă trebuie a se cutremura şi tot dreptcredinciosul creştin de aceasta şi a nu îndrăzni să răpească ceva de la sfintele lui Dumnezeu lăcaşuri, măcar cel mai mic lucru. Nici de la o mânăstire să-l dea la alta, precum au urmat aceşti oameni, ajutând Mânăstirii Buhalniţa ca să răpească de la Mânăstirea Secu. Căci nemincinos este cel ce grăieşte prin gura Sfântului Prooroc David, zicând: Cel ce iubeşte nedreptatea, îşi urăşte sufletul său (Psalmi 10, 5). Pentru că nu este nedrept Dumnezeu şi nici nu pedepseşte pe toţi vinovaţii aici, înaintea omenirii, fără numai pe unii, spre înţelepţirea tuturor.

Precum adevereşte Însuşi Mântuitorul în Sfânta Evanghelie, zicând: Au vi se pare că galileenii aceştia mai păcătoşi decât toţi galileenii au fost, căci au pătimit acestea ? Nu, ci zic vouă că de nu vă veţi pocăi, toţi aşa veţi pieri. Sau acei 18 peste care a căzut turnul în Siloam şi i-a omorât, vi se pare că aceştia mai greşiţi au fost decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim ? Nu, ci zic vouă, că de nu vă veţi pocăi, toţi aşa veţi pieri (Luca 13, 2-5).

 

Minunea 9

S-a mai întâmplat încă şi o altă preaslăvită minune, tot cam într-o vreme ca aceasta. Ca tot în vremea părintelui Silvestru stareţul, s-au sculat din sobor nişte răzvrătiţi, care cu ale lor vicleşuguri şi clevetiri asupra stareţului nu numai că pe cea mai mare parte a soborului o au smreduit şi o au plecat la socotinţa lor, dându-le de mâncat şi de băut îndeajuns la cei ce se uneau cu dânşii, fiindcă era unul arhondar mare al mânăstirii şi avea de toate cele ce pot amăgi pe cei uşori de minte.

Dar încă şi pe stăpânirile mireneşti le-au tulburat cu ale lor neîncetate pârâturi şi le-au pornit asupra mânăstirii. Şi aşa venind comisii de la Iaşi şi mergând în trapeză ca să-l judece pe sfântul stareţ, a oftat stareţul în inima sa, rugându-se Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, ca să-i ajute. Şi îndată a răcnit logofătul cel mare, care era căpetenie între ceilalţi şi care ţinea şi scrisori alcătuite cu pârâturi asupra stareţului. Ca de năprasnă l-a lovit dracul de pământ şi a început a se tăvăli spumegând, iar hârtiile acelea cu iscăliturile pârâtorilor s-au împrăştiat prin toată trapeza. Şi aşa, prin această minunată izbândire, s-a săvârşit toată comisia şi pârâtorii fiecare foarte grozav şi-au săvârşit această viaţă, lăsând pildă şi altora, cum că tot asemenea vor pătimi, dacă se vor scula cu pârâturi viclene asupra stareţului lor.