Cine e online?

Avem 47 vizitatori și nici un membru online

Minuni din zilele noastre (XIX)

 

Minunea Sfântului Arhanghel Mihail pe care a săvârşit-o cu pilotul grec

Era o dimineaţă minunată de primăvară în Sudan. Pe aeroportul capitalei Sudanului era o activitate neobişnuită. Pe lângă zborurile regulate care aveau loc, se afla un număr mare de tineri care umplea spaţiile de aşteptare din aeroport. Pentru acea zi fusese plănuită o excursie educativă pentru tinerii studenţi. Cântece şcolăreşti şi glasuri fericite întrerupeau rutina monotonă a aeroportului unde decolau şi aterizau neîncetat avioane.

Deodată sistemul de adresare către public a anunţat: ,,Toţi cei care iau parte la călătoria educativă şi ghizii lor să se pregătească să se îmbarce în avion. Avionul urmează să plece în 5 minute”. Un râu de tineri s-a grăbit către zona de îmbarcare unde îi aştepta avionul. Avionul a fost pregătit de decolare în 3 minute. Pilotul, un tânăr atletic, nu cu mult mai vârstnic decât pasagerii săi studenţi, era unul dintre cei mai buni piloţi ai liniei aeriene. El i-a întâmpinat pe studenţi la bord şi le-a promis că vor avea un zbor minunat. Totul era acum pregătit pentru decolare.

Căpitanul şi-a verificat bordul pentru ultima oară şi apoi a anunţat turnul de control că totul era pregătit pentru decolare. Turnul de control a dat pilotului ultima prognoză meteo pentru călătorie. Toate indicaţiile arătau că vremea era bună pentru călătoria plănuită şi operatorul din turn a urat căpitanului un zbor bun. În scurt timp, avionul a gonit pe pista de decolare şi s-a ridicat pe cerul dimineţii ca o pasăre uriaşă pe calea sa către destinaţia aflată la 500 mile (800 km) depărtare. Avionul parcursese deja circa 100 mile (160 km) şi totul arăta că vor avea un zbor minunat cu cerul albastru întinzându-se în toate direcţiile. Tinerii pasageri se bucurau de priveliştile deosebite de la sol. Topografia de la sol părea ca o hartă uriaşă cu sate, râuri şi câmpii înverzite. Stewardesa le arăta continuu studenţilor ce vedeau jos.

La rândul său, căpitanul le-a vorbit studenţilor prin sistemul de comunicaţii interne (intercom) oferindu-le o descriere a avionului şi tehnologiei sale. Era cu adevărat o călătorie minunată. Apoi căpitanul a comunicat turnului de control locul unde se afla şi starea vremii. Turnul i-a răspuns că nu se prevedea nici o schimbare în starea vremii pe toată durata zborului. Căpitanul a închis radioul şi apoi a început să vorbească cu pasagerii prin sistemul intercom, când deodată a observat la distanţă un nor foarte negru. El a închis sistemul intercom şi a apucat manşa şi a îndreptat avionul pentru a trece pe sub nor, pentru ca pasagerii să poată vedea priveliştea de sub ei. Pilotul dusese acum avionul sub nor, când a văzut înaintea lui alt nor, şi mai negru, cu tunete şi fulgere. Zburau direct către o furtună.

Văzând acest al doilea nor, pilotul a urcat în altitudine pentru a evita formarea norului. Altimetrul indica că se afla acum la 8.000 picioare (2.400 m) şi furtuna continua să fie puternică. Atunci el a urcat şi mai sus. Altimetrul i-a arătat că se afla acum la 10.000 picioare (3.000 m), limita maximă a avionului. Pasagerii au început să se neliniştească. Vizibilitatea era zero. Grindina lovea ferestrele avionului ca gloanţele. Trăsnetele şi fulgerele luminau cerul ca o artilerie duşmană care încerca să doboare avionul din cer. Stewardesa încerca cu calm să îi asigure pe pasageri că totul va fi bine.

Avionul sălta ca o jucărie în mâinile teribile ale furtunii. Aeronava scârţâia şi altimetrul indica acum 12.000 picioare (3.600 m). Căpitanul a început calm să coboare. A coborât la 8.000 picioare, apoi 6.000, 5.000, 4.000, 3.000 şi 2.000 picioare şi starea vremii era aceeaşi. La această altitudine, pilotului îi era teamă acum că ar putea lovi un pisc de munte şi de aceea a început să urce din nou. A urcat până la 8.000 picioare şi apoi a încercat să ia legătura cu turnul de control cu aparatul său radio fără fir pentru a-i raporta situaţia, locul unde se afla şi a anunţa starea vremii. În loc să primească un raport de vreme, el a descoperit că radioul nu funcţiona. El a pornit imediat radioul avionului şi a descoperit că şi acesta era mut. În clipa aceea a simţit o mână rece strângându-l de inimă. S-a uitat pe o hartă încercând să stabilească cu precizie locul unde se afla, dar şi acest lucru a fost în van. În încercarea sa de a evita teribila furtună, pierduse complet direcţia. A văzut că şi co-pilotul era într-o stare de panică deplină. Văzând panica în ochii co-pilotului, căpitanul a încercat din nou să comunice cu turnul.

Toate eforturile au fost zadarnice. Vremea violentă distrusese toate formele de comunicare. A încercat din nou să-şi stabilească poziţia pe hartă şi din nou nu a reuşit. În circumstanţe similare, curajul şi calmul căpitanului de obicei dă rezultate bune. Căpitanul s-a întors din nou către co-pilotul său şi l-a văzut încremenit. I-a cerut să fie calm pentru că situaţia devenise extrem de critică şi era important să evite ca pasagerii să se panicheze. Pasagerii erau pe punctul de a intra în panică. Stewardesa, neştiind situaţia critică în care se aflau, încerca în toate felurile posibile să-i liniştească pe pasageri. Cu adevărat, situaţia era extrem de critică. Căpitanul, fără a şti încotro se îndreaptă, fără radio, fără a şti unde se afla în această furtună fără sfârşit, nu mai putea pilota avionul cum trebuie. El a început să zboare în cercuri, urcând şi apoi coborând într-o încercare de a ieşi din furtună. Avionul zbura acum fără a şti încotro.

Timpul trecea şi avionul era programat să aterizeze la destinaţia sa în 2 ore şi jumătate. Rezerva de combustibil începea să se micşoreze ameninţător. Nu exista nici un fel de ajutor şi nici o lumină la capătul tunelului. Pasagerii ştiind cât trebuia să dureze zborul au început să plângă. Până şi stewardesa şi-a pierdut controlul şi nu mai putea oferi nici un ajutor pasagerilor.

Era inutil ca pilotul să transmită un sentiment de calm pasagerilor. Co-pilotul era acum lipsit de puteri şi nu-i putea oferi nici un ajutor. În toiul acestei tulburări teribile, căpitanul a privit către indicatorul de combustibil şi a început să transpire. Mai aveau combustibil doar pentru 20 de minute de zbor. În acest moment, şi căpitanul şi-a pierdut toată speranţa. A simţit nevoia să plângă, dar s-a stăpânit. Era acum sigur că se îndreptau spre o catastrofă. A pornit pilotul automat, şi-a pus capul pe comenzile avionului şi s-a predat sorţii care îi aştepta. Pe neaşteptate, pilotul a început să vadă ca un film rulând în capul lui. Întreaga sa viaţă îi trecea pe dinaintea ochilor minţii. În timp ce privea acest film în mintea lui, a tresărit brusc şi şi-a spus: ,,Acum înţeleg”. În imaginile gândurilor lui, i-a apărut Grecia, mai precis Insula Mytilene.

El era de origine greacă şi mama lui era din satul Sikamnia, Mytilene. El şi-a amintit că, pe când era băieţel, a vizitat satul mamei lui, Sikamnia, pentru a o vedea pe bunica lui şi alte rude. El şi-a amintit chiar că evlavioasa lui mamă îi vorbea adesea despre icoana făcătoare de minuni a Sfântului Arhanghel Mihail din Mantamadou. Şi-a adus aminte că a mers la Mantamadou, pe când era mai mare, pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a arhanghelului. De asemenea, şi-a amintit că a simţit un fior în tot trupul când a văzut pentru prima oară basorelieful Sfântului Arhanghel Mihail. Auzea acum limpedePC. Pagini duhovnicesti 104 cuvintele bătrânilor care îi spuneau despre icoană: ,,Fiule, pe Arapis (cuvântul turc pentru ‘arab’ sau mai precis pentru cineva cu ‘faţa întunecată’; sfântul arhanghel este numit astfel, fiindcă are chipul întunecat), când îl chemi cu credinţă întotdeauna va fi cu tine, vrând să te ajute. Noi înşine am fost martori la multe minuni în timpul războaielor”. Amintindu-şi de acest pelerinaj din adolescenţa lui, căpitanul şi-a recăpătat nădejdea şi a crezut cu adevărat în puterea Sfântului Arhanghel Mihail. El şi-a ridicat mâinile şi a strigat cu voce tare: ,,Arhanghelul meu, Arapis al meu, salvează-ne, salvează-ne, şi îţi făgăduiesc să aprind o lumânare în cinstea ta, mare pe cât sunt eu de înalt, şi îţi voi aduce şi o imagine de aur a avionului nostru. Acestea le voi pune înaintea chipului tău”.

 

Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Arhanghel Mihail din Mantamadou

 

În timp ce povestea acestea unui preot de la biserica din Mantamadou, Nicolai Hatzoglu, căpitanul avionului tremura, s-a îngălbenit şi şi-a făcut semnul sfintei cruci. Retrăia acele circumstanţe neobişnuite din viaţa lui şi cu greu a continuat să relateze restul întâmplării: ,,În acel moment, norii cei negri s-au deschis sub noi şi a reapărut cerul albastru. A fost ca o draperie care se trăgea ca la o piesă de teatru. Acolo, sub noi, se afla aeroportul unde trebuia să ajungem, scăldat în lumina soarelui. Plin de recunoştinţă, am preluat controlul avionului şi în scurt timp am aterizat pe aeroport. După aterizare, am privit la indicatorul de combustibil şi am observat că mai aveam combustibil doar pentru 5 minute de zbor. Când am avut prima ocazie, mi-am luat concediu şi am venit astăzi aici, dragul meu părinte, pentru a mulţumi sfântului meu salvator. Îi aduc mulţumirile mele şi închinăciunea mea. De asemenea, îi aduc cele două lucruri pe care i le-am făgăduit”.

În mâinile lui, care tremurau, ţinea o machetă de aur a avionului. Îşi împlinea făgăduinţa fierbinte făcută arhanghelului. L-am privit cu emoţie. Am văzut în ochii săi plini de lacrimi mulţumirea pe care o simte cineva care împlineşte o mare îndatorire. Mi s-a îngreuiat limba şi nu mai puteam vorbi. Mă usturau ochii ca şi cum încercam să-mi stăpânesc lacrimile. Singurul lucru pe care am putut să-l spun a fost să şoptesc:

 

,,Avându-te pe tine apărător şi ajutor
Păzitor al smeritului meu suflet,
Mihaile întâiule şi mare Voievod,
În vreme de primejdii, apără-ne”