Cine e online?

Avem 173 vizitatori și nici un membru online

Minuni din zilele noastre (XX)

 

O minune a Sfântului Ioan Maximovici, protectorul orfanilor

În 2007, când aveam 15 ani şi îmi pierdusem tatăl, rugăciunile mele din fiecare noapte ascundeau o anumită nemulţumire, pentru că Dumnezeu îl luase pe tatăl meu aşa devreme şi chiar dacă am cerut să-l văd măcar într-un vis, această dorinţă a mea nu s-a împlinit.

Răspunsul lui Dumnezeu la durerea mea nu s-a lăsat aşteptat; a venit pe calea unui vis. În visul meu, mă aflam într-o biserică stranie şi stăteam la o coadă alături de alţi pelerini. În faţa mea erau copii de diferite naţionalităţi. În timp ce aşteptam la capătul cozii, unii oameni de la balcon mi-au făcut semn să înaintez, şi la aceste îndemnuri copiii ascultători mi-au făcut loc.

M-am trezit că mă aflam în faţa unei icoane a unui sfânt pe care nu-l mai văzusem niciodată înainte. Era bătrân şi avea o barbă cenuşie. Pe când mă uitam la icoană, sfântul a ieşit din ea ca o apariţie şi mi-a spus să merg către dreapta. În direcţia pe care mi-a arătat-o, am văzut o raclă din care a ieşit acelaşi bărbat bătrân pe care îl văzusem în icoană. De data aceasta, însă, nu mai era o apariţie, pictată în culorile folosite de iconari, ci trup şi sânge.

 

PC. Pagini duhovnicesti 106

Copii alături de un părinte la racla cu moaştele Sfântului Ioan Maximovici
aflată în Catedrala Bucuria tuturor scârbiţilor din San Francisco

 

M-am apropiat de el şi amândoi ne-am aşezat pe raclă. Nu m-a înfricoşat; m-am simţit ca şi cum şedeam cu un prieten pe o bancă şi nu cu un sfânt pe o raclă. M-a privit în ochi cu dragoste şi blândeţe. Ochii săi transmiteau dragoste şi afecţiune şi împodobeau trupul său bătrân şi încovoiat. Îmbrăţişându-mă ca un tată, mi-a vorbit într-o altă limbă – nu greacă, sau alte limbi pe care le vorbesc oamenii. Era ca şi cum sufletele noastre comunicau. Mi-a spus că de acum încolo el va fi tatăl meu. Îmbrăţişarea lui mi-a umplut sufletul de linişte şi mireasma lui a făcut visul real.

M-am trezit gândindu-mă la el şi având multe întrebări referitor la cine era bătrânul. Pe lângă întrebări însă, aveam şi un răspuns la întrebarea mea: ,,Am un tată ?” Bineînţeles că aveam; doar că nu ştiam numele lui. Am cerut ajutorul mamei mele, care este catihet şi ştie multe lucruri despre sfinţi şi vieţile lor. Cu toate acestea, nici unul dintre cei pe care i-a pomenit ea nu corespundea cu descrierea pe care am făcut-o. Ştiam doar că avea o barbă cenuşie, era bătrân, mic de stat şi încovoiat, şi oricum era un străin pentru că biserica nu arăta ca una grecească, nici ceilalţi pelerini nu erau greci şi el nu îmi vorbise în limba greacă.

Mama m-a sfătuit să mă rog lui ca să-mi dezvăluie cine este. Răspunsul la rugăciunea mea nu a venit de data aceasta printr-un vis, ci mai degrabă printr-un cadou de ziua mea de naştere de la duhovnicul meu, căruia nu îi povestisem deloc visul. Am deschis cadoul şi am văzut că era o carte. Când am deschis-o, am văzut biserica ,,stranie” – ,,stranie” pentru mine, fiindcă era rusească – pe care o văzusem în visul meu, icoana sfântului, racla cu sfintele lui moaşte şi pe el însuşi ! Aşa am aflat numele lui: Sfântul Ioan Maximovici, protectorul orfanilor. Astfel am aflat numele părintelui meu – părintele tuturor orfanilor, celor îndureraţi, celor sărmani şi celor nedreptăţiţi. Sfântul nu mă părăseşte niciodată, ci este întotdeauna aproape de mine şi adesea îmi apare în vise pentru a-mi da sprijin, mângâiere şi sfat în clipele grele.

Dumnezeu l-a luat pe tatăl meu (biologic), dar tot El a avut grijă să-mi trimită unul nestricăcios (moaştele nestricăcioase ale sfântului se află în San Francisco), care este şi pe pământ şi care ne aminteşte că oricine Îl urmează pe Hristos nu are nici un motiv să se teamă de moarte.

Mă simt norocoasă; dar în acelaşi timp pentru că Dumnezeu a îngăduit să mi se întâmple aşa un lucru, mie celei mai păcătoase, am responsabilitatea de a ajuta cât mai mulţi oameni să afle despre Sfântul Ioan Maximovici astfel ca, aşa cum eu m-am schimbat, el să poată aduce o schimbare pentru mulţi alţi oameni care citesc acum aceste cuvinte şi care caută un loc de adăpost şi o îmbrăţişare părintească. Singurul lucru pe care l-am putut face având 15 ani a fost să înfiinţez o pagină pe Facebook numită Sfântul Ioan Maximovici, care numără astăzi peste 3000 de membri. În îmbrăţişarea pe care mi-a dat-o, avem loc toţi !

 

Maria Tsalla, Grecia