Cine e online?

Avem 150 vizitatori și nici un membru online

Pagini din vieţile sfinţilor (XVII)

 

Viaţa în Hristos este mai presus de orice alt fel de trăire

Din învăţăturile Sfântului Siluan Athonitul

Deci, nu vă îngrijiţi zicând: ce vom mânca ? Sau ce vom bea ? Sau cu ce ne vom îmbrăca ? Că acestea toate neamurile le caută; că ştie Tatăl vostru cel ceresc, că trebuinţă aveţi de acestea toate; ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi acestea toate se vor adăuga vouă (Matei 6, 31-33).

Sfântul Siluan Athonitul ne-a lăsat câteva învăţături de o importanţă covârşitoare pentru noi, creştinii de astăzi. Învăţături care se găsesc pretutindeni în tradiţia ortodoxă – în Sfânta Scriptură, în scrierile Sfinţilor Părinţi – dar care scapă mereu atenţiei noastre subjugate de preocupări trupeşti, materiale, tot mai atrăgătoare şi totodată împovărătoare.

Cu o limpezime caracteristică unei vieţi şi cugetări desăvârşite, Sfântul Siluan ne aduce aminte că viaţa în Hristos este mai presus de orice alt fel de trăire, fiindcă dacă-L ai pe Dumnezeu în inima ta, ai tot ce este în această lume şi mult mai mult decât atât. În realitate, noi nu avem nevoie de nimic din lume, toate-s nimicuri pe lângă ce-am putea avea dacă-L purtăm pe Dumnezeu în inimile noastre. Am fi mai învăţaţi decât orice învăţat, mai pricepuţi decât orice meseriaş, mai cunoscători a celor ce se întâmplă în lume decât ceea ce scrie în toate ziarele şi cărţile. Şi în plus, am înţelege totul altfel ...

Iată câteva frânturi inedite din viaţa sa, care ne dezvăluie ce credea Sfântul Siluan despre diverse lucruri pe care noi astăzi le socotim preţioase, de nelipsit din vieţile noastre: progresul ştiinţific, erudiţia, informaţia – într-un cuvânt, slava acestui veac.

 

*

 

Puţin înainte de primul război mondial, între anii 1914-1918, mânăstirea a început să organizeze exploatarea pădurilor care îi aparţineau; a fost cumpărată atunci o maşină cu aburi pentru cherestea. După instalarea maşinii şi punerea sa în funcţiune, economul, părintele Th., de origine rusă, om destoinic şi înzestrat prin fire, a fost atât de mulţumit de lucrul pe care aceasta îl făcea, încât a început să laude geniul german (maşina era de fabricaţie germană) şi să denigreze ,,ignoranţa şi incapacitatea ruşilor”. Părintele Siluan, care, atunci când îi îngăduia munca laPC. Pagini duhovnicesti 107 magazie, venea să dea o mână de ajutor la cherestea, l-a ascultat pe părintele Th. în tăcere; numai seara, când monahii muncitori s-au aşezat la masă să cineze, l-a întrebat pe părintele Th.:

- După părerea sfinţiei voastre, părinte Th., de ce nemţii ştiu mai bine decât ruşii să facă maşini şi alte lucruri ?

În loc de răspuns, părintele Th. a reînceput să-i laude pe germani ca pe un popor mai inteligent şi mai înzestrat, în timp ce ,,noi, ruşii, nu suntem buni de nimic”.

Stareţul Siluan a replicat:

- În ce mă priveşte, cred că pricina nu stă în incapacitatea ruşilor, ci în cu totul alta. Este pentru că ruşii dau lui Dumnezeu primul lor gând şi întâia lor putere, şi nu se ocupă prea mult de cele pământeşti; dar dacă poporul rus s-ar îndrepta, asemenea celorlalte popoare, în întregime spre pământ şi nu s-ar ocupa decât de acesta, el le-ar întrece repede, fiindcă lucrul acesta nu este atât de greu.

Câţiva din monahii care erau de faţă şi ştiau că nu este nimic mai greu pe lume decât rugăciunea, au fost de aceeaşi părere cu părintele Siluan.

 

*

 

Mânăstirea Sfântul Panteleimon este una din marile mânăstiri ale Sfântului Munte. Are o bibliotecă splendidă numărând peste 20.000 volume, între care se află numeroase manuscrise vechi, greceşti şi slavone. Se găsesc aici multe cărţi valoroase, rarităţi bibliografice. În camere spaţioase şi bine mobilate, casa de oaspeţi a mânăstirii primeşte adeseori vizitatori, cel mai adesea străini. Părintele V., monah cu pregătire teologică şi stăpânind mai multe limbi străine, era însărcinat cu menţinerea contactelor cu oaspeţii.

În 1932, mânăstirea a primit vizita unui doctor în teologie catolic. Părintele Ch. B. a avut o lungă discuţie cu părintele V. pe diferite chestiuni privitoare la viaţa Sfântului Munte şi, între altele, i-a pus următoarea întrebare:

- Care sunt cărţile pe care le citesc monahii voştri ?

- Ioan Scărarul, Avva Dorotei, Teodor Studitul, Ioan Cassian, Efrem Sirul, Varsanufie şi Ioan, Macarie Egipteanul, Isaac Sirul, Simeon Noul Teolog, Nichita Stithatul, Grigorie Sinaitul, Grigorie Palama, Maxim Mărturisitorul, Isihie, Diadoh, Nil şi ceilalţi Părinţi din Filocalie, a răspuns părintele V..

- Voi, monahii, citiţi aceste cărţi ! La noi doar profesorii le citesc, a răspuns doctorul în teologie fără să-şi ascundă uimirea.

- Acestea sunt cărţile preferate ale tuturor monahilor noştri, a răspuns părintele V.. Ei citesc şi alte scrieri ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi scrierile unor autori ascetici mai recenţi ca, de exemplu, episcopul Ignatie Briancianinov, episcopul Teofan Zăvorâtul, stareţii Nil Sorski, Paisie Velicikovski, Ioan din Kronstadt şi alţii.

Părintele V. a povestit această discuţie părintelui Siluan pe care-l stima profund. Stareţul a observat:

- I-aţi fi putut spune acestui doctor că monahii noştri nu numai citesc aceste cărţi, dar că ar putea ei înşişi să scrie cărţi asemănătoare ... Monahii nu le scriu, pentru că sunt deja multe cărţi foarte bune, şi acest lucru le este de ajuns, dar dacă, dintr-un motiv sau altul, aceste cărţi ar pieri, atunci monahii ar scrie altele noi.

În cursul îndelungatei sale vieţi la Muntele Athos, stareţul a întâlnit mulţi mari asceţi; unii dintre ei cunoşteau din experienţă stările pe care le descriu marii asceţi cum sunt: Isaac Sirul, Macarie cel Mare şi alţii, şi astfel cuvântul stareţului li s-a părut firesc.

 

*

 

Timp de mulţi ani, marele atelier de croitorie al mânăstirii a fost încredinţat purtării de grijă a părintelui Diadoh, monah model întru toate, până la pedanterie; iubind mult slujbele bisericeşti, citind mult, tăcut, nobil în relaţiile cu oamenii, se bucura de stima generală. Într-o zi, de ziua sfântului său patron, intrând la el, l-am găsit în compania prietenilor săi duhovniceşti: un duhovnic, părintele Teofim şi stareţul Siluan. Părintele duhovnic le povestise un lucru pe care-l citise într-un ziar, şi întorcându-se spre stareţul Siluan l-a întrebat:

- Şi cuvioşia voastră, părinte Siluan, ce spuneţi ?

- Mie, dragă părinte, nu-mi plac ziarele, nici ştirile din presă, a răspuns el.

- De ce anume ?

- Fiindcă cititul ziarelor întunecă mintea şi este o piedică în calea rugăciunii curate.

- Ciudat, a spus duhovnicul. După părerea mea, din contră, ziarele ne ajută să ne rugăm. Aici trăim în pustie, nu vedem nimic şi aşa sufletul uită treptat ce se petrece în lume, se închide în el însuşi şi prin acest fapt rugăciunea slăbeşte. Când citesc ziarele, văd cum trăieşte lumea şi cât de mult suferă oamenii, iar acest lucru trezeşte în mine dorinţa de rugăciune. Atunci, fie că săvârşesc liturghia, fie că mă rog în chilia mea, sufletul meu se roagă la Dumnezeu pentru oameni şi pentru lume.

- Când se roagă pentru lume, sufletul ştie mai bine fără ziare cum suferă tot pământul, ştie care sunt nevoile oamenilor şi simte compătimire faţă de ei.

- Cum poate sufletul şti el însuşi ce se petrece în lume ?, a întrebat duhovnicul.

- Ziarele ne informează nu despre oameni, ci despre evenimente, şi chiar acest lucru îl fac într-un mod inexact; ele ne tulbură mintea şi nu ne învaţă adevărul. Din contră, rugăciunea curăţeşte mintea şi vede mai bine toate lucrurile.

- Nu este limpede pentru mine, ce vreţi să spuneţi ?, a întrebat din nou duhovnicul.

Toţi aşteptau răspunsul stareţului, dar el a rămas şezând tăcut, cu capul plecat, neîngăduindu-şi în prezenţa duhovnicului şi a unor bătrâni monahi să explice în ce mod sufletul, departe de toate şi rugându-se pentru lumea întreagă, poate cunoaşte cu mintea viaţa lumii, nevoile şi suferinţele oamenilor.

Înzestrat cu o cunoaştere de care nu se învrednicesc decât câţiva oameni într-un veac, stareţul îşi interzicea în convorbiri să treacă dincolo de o simplă aluzie; astfel marea sa înţelepciune şi experienţa sa excepţională rămâneau adeseori ascunse interlocutorului său. De obicei, văzând că primele sale cuvinte rămâneau neînţelese, stareţul nu mai nădăjduia să facă înţelese prin explicaţii lucruri ce se înţeleg înainte de toate prin experienţă, şi în virtutea sfielii sale duhovniceşti nu se hotăra niciodată să-şi descopere această experienţă.

Astfel în timpul vieţii sale a rămas necunoscut, dar nu cu totul; câţiva monahi şi alte persoane care vizitau Muntele Athos sau corespondau cu el îl apreciau şi îl iubeau profund.

De exemplu, un ortodox străin a rămas multă vreme în mânăstire; întâlnirea sa cu stareţul a produs asupra lui o adâncă impresie. Avea faţă de stareţ o mare evlavie şi venea adeseori să-l vadă. Monahii au aflat şi ei acest lucru. Într-o zi, unul din membrii cei mai influenţi ai consiliului bătrânilor, ieromonahul N., om cu o vie inteligenţă şi care citise mult, l-a întâlnit pe coridoarele mânăstirii şi i-a zis:

- Nu înţeleg de ce voi, universitari şi savanţi, mergeţi la părintele Siluan, un ţăran simplu neînvăţat. Nu este nimeni mai deştept ca el în mânăstire ?

- Pentru a-l înţelege pe părintele Siluan trebuie să fii un ‘universitar’, a răspuns oaspetele nu fără durere în inimă.

Dar ieromonahul N. continua să nu înţeleagă de ce nişte oameni ,,savanţi” îl preţuiau şi-l vizitau pe stareţul Siluan. Într-o zi, vorbind cu părintele Meftodie, monah care timp de mulţi ani se îngrijise de librăria mânăstirii, a făcut următoarea observaţie:

- Mă întreb de ce se duc la el. Impresia mea este că nu citeşte nimic.

- Nu citeşte nimic, dar face toate, în timp ce alţii citesc multe şi nu fac nimic, a replicat părintele Meftodie.