Cine e online?

Avem 159 vizitatori și nici un membru online

Minuni din zilele noastre (X)

Din minunile Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei (II)

 

Minunile săvârşite de Sfântul Spiridon în apărarea credincioşilor între anii 1716-1718

În 1716, turcii au asediat Insula Corfu. Armata şi forţele navale turce conduse de sultanul Ahmed al III-lea s-au plasat în Butrinto, în faţa Insulei Corfu. Pe 8 iulie, flota turcă cu peste 30.000 oameni a navigat de la Butrinto la Corfu, punând un cap de pod în Ipsos.

Pe 19 iulie, armata turcă a ajuns pe dealurile oraşului şi l-a împresurat. Turcii aveau 50.000 soldaţi şi un număr mare de corăbii care au înconjurat insula, tăindu-i legăturile şi orice sprijin din exterior. Guvernatorul veneţian al insulei, Andrea Pisani (la acea vreme, Corfu şi insulele învecinate erau în stăpânirea Italiei), anticipa cu nelinişte atacul duşmanilor.

Însă, în zorii zilei de 11 august 1716, înconjurat de o oaste cerească, Sfântul Spiridon s-a arătat în faţa liniilor duşmanului ţinând o sabie strălucitoare în mâna dreaptă. Apariţia sa gravă şi măreaţă i-a înspăimântat pe turci. Loviţi de o groază cumplită în faţa prezenţei teribile a sfântului, ei şi-au abandonat armele, maşinăriile şi animalele, fugind pentru a scăpa cu viaţă. În urmă au rămas 120 tunuri, un număr mare de arme, o cantitate mare de muniţie, animale şi mâncare. Văzând minunea săvârşită de sfânt în apărarea insulei, Republica Veneţiană a hotărât organizarea unei ,,litanii a Sfântului Spiridon” anuale pe 11 august pentru comemorarea evenimentului.

Dar necazurile credincioşilor corfioţi nu s-au încheiat aici. După izbăvirea insulei de asediul turcilor, guvernatorul Andrea Pisani a dorit să facă ceva pentru a mulţumi sfântului pentru marea sa facere de bine. El s-a sfătuit cu teologul papal Francisco Frangipani cu privire la ce să facă şi ce ar fi cel mai bine şi bineplăcut sfântului.

Acesta l-a îndemnat să construiască un altar preţios de marmură înlăuntrul Bisericii Sfântului Spiridon pentru a putea săvârşi liturghia latină acolo. El i-a spus: ,,Excelenţa voastră puteţi asculta mesa (adică, liturghia catolică) în propria limbă când veţi merge acolo”. Sfatul teologului i-a plăcut guvernatorului şi el a poruncit ca lucrarea să înceapă de îndată.PC. Pagini duhovnicesti 58 1

Înainte de a începe lucrarea, lui i s-a părut potrivit să-i cheme pe preoţii bisericii pentru a le cere sprijinul. Când au aflat năucitoarea veste, aceştia i-au spus fără ocolişuri că era o inovaţie periculoasă şi că ei nu doreau să-l ajute în nici un fel. Plin de mânie, guvernatorul le-a spus că chiar dacă ei nu erau dornici să-l ajute, ca autoritate supremă ce este, el doreşte şi va porunci ca materialele să fie adunate negreşit în faţa bisericii sfântului. Astfel că au fost adunate mortar, marmură şi o lespede de marmură deosebită, meşteşugită minunat pentru masa altarului.

 

Moaştele Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei

 

În aceeaşi noapte, guvernatorul a văzut în vis un monah impunător care îi spunea: ,,De ce mă necăjeşti şi de ce îi superi pe fiii mei ? Află că ce intenţionezi să faci nu este în interesul tău”. În zori, el l-a chemat pe teolog şi i-a povestit într-amănunt visul. Teologul i-a spus: ,,Creştini fiind, suntem datori să nu credem nicidecum în vise, nici să le privim ca reale. Stăpâne, trebuie să priveşti visul ca pe o ispită de la diavol, cu care acesta tulbură binele pentru a se amuza şi a împiedica săvârşirea de asemenea fapte evlavioase”. Guvernatorul s-a liniştit, convins pe deplin de cuvintele teologului.

În noaptea următoare, guvernatorul l-a visat din nou pe monah care îl ameninţa cu asprime: ,,Ţi-am spus să nu mă superi. Dacă îndrăzneşti să continui cu proiectul tău, vei regreta cu siguranţă, dar atunci va fi prea târziu”. Conducătorul a fost îngrozit de cuvintele categorice ale sfântului. El nu a mai aşteptat zorii, ci l-a chemat numaidecât pe teolog. I-a povestit visul cu de-amănuntul, i-a spus că şi-a pierdut curajul şi este copleşit de o asemenea spaimă, încât nu îndrăzneşte să mai facă nimic. Atunci, teologul i-a spus cu emfază că este necredincios şi laş: ,,Domnul meu, află că dacă dai înapoi de la această faptă sfântă pe care ai hotărât-o, vei apărea înaintea oamenilor ca un om fără cuvânt şi judecată, pentru că crezi în vise aduse de diavol”.

Guvernatorul a prins din nou curaj şi în acea zi, 11 noiembrie 1718, a mers la biserica sfântului ca pentru a se închina lui. El era însoţit de nobilii săi şi inginerul curţii care trebuia să măsoare spaţiul din biserică pentru construirea altarului. Atunci, cel mai bătrân dintre preoţi, Marinos Vulgaris Sakellarios şi preotul de rând Spiridon Vulgaris, marele protopresbiter, au venit înaintea guvernatorului şi cu glasuri smerite l-au implorat să nu-şi ducă planul la împlinire, căci ar putea să nu fie plăcut sfântului.

Când i-a auzit, guvernatorul s-a umplut de furie şi i-a ameninţat că dacă nu tac şi dacă se mai opun proiectului său, îi va trimite la Veneţia în lanţuri, să fie aruncaţi în închisoare şi să nu mai vadă niciodată lumina zilei. ,,Nu intenţionez să fac vreo fărădelege, le-a mai spus guvernatorul, ci să înalţ un altar, o lucrare sfântă şi bineplăcută lui Dumnezeu !” Disperaţi şi îngroziţi de ameninţările lui, preoţii împreună cu credincioşii ortodocşi de faţă – care nu erau puţini – şi-au îndreptat rugăciunile către Dumnezeu şi Sfântul Spiridon. Deschizând racla cu sfintele moaşte, ei au cântat paraclisul, vărsând lacrimi şi cerându-i sfântului să împiedice planurile guvernatorului.

Pe 12 noiembrie, meşteşugarii erau aşteptaţi să-şi înceapă lucrarea. În noaptea de 12 noiembrie, la miezul nopţii, a început o furtună groaznică cu fulgere şi tunete şi trăsnete care nu mai încetau. Atunci paznicul de la reşedinţa guvernatorului a văzut un monah apropiindu-se de el cu o torţă aprinsă în mână. Potrivit regulamentului, paznicul l-a întrebat o dată şi a doua oară cine este şi unde merge. Pentru că nu i-a răspuns, el a ridicat muscheta pentru a-l omorî. Atunci, monahul i-a răspuns: ,,Eu sunt Spiridon”. După aceasta, el l-a prins pe paznic de mână şi l-a zvârlit cu putere până în Piaţa Spianada din oraş, aflată în apropierea Bisericii Răstignirii Domnului. Acolo s-a dezmeticit paznicul stând în picioare şi cu arma întinsă.

Imediat după aceasta, sfântul a aprins depozitul de muniţie al fortului (unde se afla şi reşedinţa guvernatorului). A urmat o explozie groaznică care a aruncat fortul în aer, distrugând şi clădirile din jur. Peste 900 de soldaţi şi civili latini au fost ucişi pe loc în explozie, însă nici un ortodox nu a fost rănit, căci lor nu li se permitea accesul în fort după lăsarea întunericului.

Guvernatorul a fost găsit mort, având gâtul zdrobit între două grinzi, în aşa fel încât grinzile păreau că fuseseră aşezate acolo în acest scop. Teologul papal a fost găsit în afara zidurilor fortăreţei la mare depărtare, într-un şanţ unde curgea şi se aduna toată mizeria oraşului, ţinându-şi părţile ascunse ale trupului în mână.

 

PC. Pagini duhovnicesti 58 3

Vechea fortăreaţă de pe Insula Corfu

 

Soldatul, care era paznicul castelului în acea zi, s-a trezit şi strigând cu glas mare, a zis: ,,Sfântul Spiridon a făcut aceste lucruri mari şi înfricoşate”. El a început să spună toată povestea în amănunt. Nesuportând ruşinea, latinii l-au trimis rapid înapoi în Italia. Ei au răspândit zvonul că totul nu este decât o coincidenţă şi că fortul a sărit în aer din cauze naturale. Cu toate acestea, există amănunte care dovedesc fără putinţă de tăgadă minunea înfricoşată săvârşită de sfânt în apărarea lăcaşului său. Între alte surse, acestea sunt consemnate în notele istorice ale Sfântului Atanasie de Paros.

La acea vreme s-au arătat încă două semne grozave. În aceeaşi noapte, o candelă mare de argint, pe care guvernatorul o trimisese sfântului în dar şi care atârna înaintea raclei cu sfintele moaşte, a căzut la pământ şi partea de jos a ei s-a sfărâmat în bucăţi, în ciuda faptului că era prinsă în tavan cu un lanţ foarte gros. Nici una dintre celelalte candele de deasupra raclei nu a căzut şi nici nu a păţit ceva asemănător. Se poate vedea şi astăzi ce a păţit candela, căci ea a fost atârnată la loc aşa cum era, ca o mărturie a incidentului.

În aceeaşi noapte şi la aceeaşi oră – aşa cum au confirmat ulterior cei care au examinat evenimentele – o săgeată de foc, mai precis un trăsnet de lumină, a lovit tabloul cu portretul guvernatorului aflat în palatul său din Veneţia şi l-a ars complet, fără ca nimic altceva din clădire să sufere vreo vătămare cât de mică. Fraţii şi rudele guvernatorului au interpretat imediat semnul ca fiind de rău augur pentru el.

Apoi, după evenimente, episcopul latin împreună cu clerul său, alţi demnitari şi reprezentanţi ai Republicii Veneţiene – căci locuiau mulţi în Corfu, de vreme ce era casa palatului episcopal – au dat poruncă degrabă ca materialele de construcţie pentru altar să fie luate din biserica sfântului. Ei le-au folosit în alte părţi, cu excepţia lespezii de marmură care fusese tăiată pentru altar. Aceasta a fost dusă în catedrala mitropoliei lor, în altar, unde poate fi văzută până astăzi. Ce rost avea să nu continue proiectul guvernatorului, dacă totul nu fusese decât o furtună oarecare ?

 

PC. Pagini duhovnicesti 58 2

Schiţă a unei procesiuni cu moaştele Sfântului Spiridon în Insula Corfu

 

Nici în prezent, Sfântul Spiridon nu împărtăşeşte entuziasmul clericilor ecumenişti. Un site ortodox consemnează astfel evenimente actuale petrecute pe insulă: ,,Pentru că în acest moment nu vrem să atragem atenţia asupra anumitor nume, vom menţiona pur şi simplu că, foarte recent, un ierarh ortodox important din Corfu a hotărât să meargă şi să se întâlnească cu latinii în afara insulei, fiind el însuşi un filo-catolic. Însă el nu s-a mai întors niciodată pe insulă pentru că pe neaşteptate a căzut mort. Se pare că sfântul nu-i doreşte pe clericii cu deschidere faţă de latini pe insula sa …”