Cine e online?

Avem 81 vizitatori și nici un membru online

Întâmplări minunate din zilele noastre (XI)

de Vlad

 

O fetiţă de 3 ani îşi revine după o tumoare pe creier care a dispărut pur şi simplu

O fetiţă de 3 ani şi-a uimit părinţii şi medicii după ce a luptat cu o tumoare inoperabilă pe creier. Lui Liberty Rose Finn i s-a dat un an şi jumătate de chimioterapie pentru a micşora o excrescenţă tumorală aflată în spatele ochilor ei, care urma să o facă să orbească. Tratamentul istovitor a redus tumoarea doar la jumătate, lăsându-i pe părinţii ei iubitori Carl şi Dawn, de 34 şi respectiv 32 de ani, nesiguri în ce priveşte viitorul copilului lor curajos.

PC. Pagini duhovnicesti 57 1

 

Liberty Rose cu mama ei. Medicii nu pot explica revenirea ei spectaculoasă

 

Însă, ei au rămas fără grai când o nouă scanare a creierului a arătat că excrescenţa a dispărut practic la doar 9 luni de zile de la încheierea chimioterapiei. Mama ei a spus: ,,Pur şi simplu nu mi-a venit să cred când am văzut analizele. Erau neobişnuite. Tumoarea, care era atât de mare înainte, a dispărut. Am fost nevoită să-l întreb pe medic de mai multe ori: ,,Acestea sunt analizele lui Liberty, sunteţi sigur ?” Medicii nu au putut să explice cum de tratamentul a avut un efect atât de spectaculos.

Liberty Rose, împreună cu sora ei geamănă Destiny Mai, s-a născut pe 14 decembrie 2006, şi ambii copii au fost perfect sănătoşi la naştere. Însă, la 6 săptămâni, Carl şi Dawn au remarcat că ceva nu era în regulă, deoarece ochii ei se retrăgeau în cap. Au dus-o pe Liberty la un oftalmolog la Spitalul Derby City, unde a fost diagnosticată cu nistagmus, o formă de mişcare involuntară a ochilor.

Analizele făcute la Centrul Medical Queens din Nottingham au dezvăluit că ea avea un gliom al chiasmei optice, o tumoare înfăşurată în jurul ambilor nervi optici care o făcea să orbească. Excrescenţa nu putea fi îndepărtată chirurgical din cauza dimensiunii şi localizării ei, astfel că cea mai bună alegere era o chimioterapie de pionierat.

Acest tratament istovitor a început pe 8 octombrie 2007 şi a însemnat 18 luni petrecute când în spital, când în afara spitalului. La sfârşitul tratamentului, o scanare a arătat că tumoarea scăzuse doar cu 50%, însă medicii au spus părinţilor că fetiţa nu mai poate face nici măcar o singură şedinţă de chimioterapie, din cauza toxicităţii deosebite a medicaţiei. Acest lucru i-a făcut pe părinţi să creadă că ea va avea întotdeauna acea excrescenţă în creier şi s-au călit pentru ce e mai rău. Dar analizele făcute după 9 luni de la încheierea chimioterapiei i-au lăsat fără grai: tumoarea dispăruse cu totul.

 

PC. Pagini duhovnicesti 57 2

Liberty Finn (dreapta) cu părinţii ei Carl şi Dawn şi sora Destiny

Ea a petrecut 18 luni când în spital, când în afara spitalului

 

Dawn crede că fetiţa ei s-a luptat singură cu tumoarea şi a făcut ceva ce chimioterapia nu putea. Ea a spus: ,,Am mers la spital aşteptând să ni se spună că tumoarea a crescut sau a rămas stabilă. Niciodată, în cele mai nebuneşti vise ale noastre, nu ne-am aşteptat ca tumoarea să fi dispărut pur şi simplu, am simţit că pluteam ca şi cum eram într-un vis. La început, Carl şi cu mine am rămas fără grai, însă când am sunat-o pe mama să-i spun vestea mi-am pierdut controlul. Încă nu m-am obişnuit cu ideea, mi se pare că Liberty este una dintr-un milion. După chimioterapie, am crezut că vom avea de-a face cu această problemă toată viaţa, însă următoarea scanare a dezvăluit că tumoarea a dispărut complet, organismul lui Liberty a luptat împotriva ei. Dacă un om matur ar fi trecut prin ce-a trecut ea, nu-mi imaginez că s-ar fi descurcat atât de bine. Ea este îndrăgită de oricine cu care se întâlneşte şi nu aş da-o în schimbul lumii întregi. Este minunat să dai nădejde altor părinţi care au copii cu aceeaşi tumoare, arătându-le că pot avea loc minuni”.

În punctul cel mai critic al bolii, vederea fetiţei se deteriorase într-atât încât ea era aproape oarbă. De când tumoarea a dispărut, vederea lui Liberty s-a îmbunătăţit considerabil şi se îmbunătăţeşte cu fiecare zi care trece. Este o schimbare remarcabilă care a dat nădejde la zeci de mii de părinţi de pe tot globul. Acum, Carl şi Dawn pot înfrunta viitorul cu nădejde împreună cu Liberty şi fraţii şi surorile ei, Destiny de 3 ani, Gemma Louise de 7 ani şi Alex de 15 ani.

Liberty va continua să facă analize o dată la 6 luni, iar acestea pot deveni anuale în funcţie de progresul ei. Roz Osborne, conducătorul pentru sprijinul pacienţilor de la Trustul pentru Tumorile Creierului ‘Samantha Dickson’ spune că a fost o minune că tumoarea a dispărut: ,,Din experienţa mea, este un caz foarte rar, nu pot explica ce s-a întâmplat. Tumoarea putea să fi dispărut prin intervenţie dumnezeiască sau prin faptul că organismul lui Liberty a fost atât de puternic şi a luptat cu cancerul. Trebuie să existe un motiv pentru aceasta, însă doar subliniază cât de multe nu ştim despre cancerul la creier. Chimioterapia îşi pierde eficienţa după câteva luni de la încheierea tratamentului, astfel că perioada sa de eficienţă expirase. Tumorile nu dispar niciodată, ele doar se micşorează sau devin mai mici cu tratament. Privind la ultima analiză, este o taină cum a dispărut” …

 

 

Vindecare minunată a unui bebeluş trimis la azil pentru a muri, fiind diagnosticată cu cancer cerebral ‘nevindecabil’

La doar 4 luni de zile, Maisey Fishwick a fost diagnosticată cu cancer cerebral netratabil şi trimisă la azil (în acest context, azilul este un soi de sanatoriu pentru muribunzi, un aşezământ rezidenţial pentru pacienţii bolnavi în ultimul stadiu, unde tratamentul este axat mai degrabă pe alinarea durerii decât pe vindecare) pentru a muri. Medicii i-au spus mamei ei, Emma, cu inima frântă, că tot ce-au putut face a fost să-i uşureze durerea pentru câtă vreme va mai trăi.

Dar cu câteva zile înainte ca Maisey să fi murit, specialistul în cancer la copii Eddy Estlin a întrezărit o rază de speranţă pentru această fetiţă şi a adus-o din nou în spital pentru îngrijire. După 11 ore de operaţie şi 15 luni de chimioterapie, curajoasa Maisey, acum în PC. Pagini duhovnicesti 57 3vârstă de 1 an şi 9 luni, este socotită în afara pericolului.

 

Emma Fishwick, cu fiica sa Maisey 

 

Coşmarul Emmei, care are 25 de ani şi este mamă singură, a început în urmă cu un an de zile. Ea a dus-o pe Maisey la medic după ce a observat că creştetul bebeluşului ei era umflat. Iniţial, micuţa a fost suspectă de meningită, dar testele au eliminat această posibilitate. Doar când rudele au insistat să se facă o scanare, s-a descoperit o tumoare mare crescândă pe trunchiul cerebral, care-i împingea creierul într-o parte.

Familiei i s-a spus că nu se putea face nimic şi copilaşul a fost dus la azilul pentru copii Casa Derian din Chorley, Lancashire. Dar apoi Maisey a fost vizitată de dr. Estlin, pediatru oncolog specialist la Spitalul Pediatric din Manchester. El a spus: ,,Tumoarea situată inferior cauza probleme mari şi am crezut că starea ei se va deteriora rapid, o operaţie chirurgicală fiind riscantă şi, în cele din urmă, incapabilă să o ajute. Însă atunci când am vizitat-o pe Maisey la Casa Derian, ea arăta un pic mai bine. Echipa medicală a luat hotărârea de a o opera şi chirurgul Ian Kamally a realizat o operaţie foarte lungă. Acum, după chimioterapie, scanările arată că ea a avut o tumoare extinsă, dar acum se recuperează. Ea este o luptătoare şi a avut mult sprijin din partea familiei ei şi a comunităţii”.

 

 

Un bebeluş născut prematur strânge degetul mamei sale, parcă spunându-i: ,,Voi supravieţui” !

Când Erin John s-a născut cântărind doar 450 grame, părinţii săi s-au pregătit pentru ce era mai rău. Bebeluşul şi geamănul ei identic s-au născut prematur pentru a salva viaţa mamei lor, Kylee, care dezvoltase o stare potenţial fatală. Medicii s-au temut că nici fetiţa nu va supravieţui, dar Erin a trimis un mesaj de speranţă punându-şi minuscula mână în jurul degetului mamei ei şi strângându-l. Doamna John, de 26 ani, a spus: ,,A PC. Pagini duhovnicesti 57 4fost un moment extraordinar. Soţul meu Steven a prins pe camera video. Era ca şi cum ea m-ar fi oprit, spunându-mi că nu vroia să mă lase să plec”.

 

Semn vital: Erin strânge degetul mamei ei

 

Doamna John a descoperit că este însărcinată în iulie 2008. Dar la 23 săptămâni de sarcină, ea a fost diagnostică cu pre-eclampsie. A fost dusă la spital unde starea ei s-a dezvoltat în sindromul Hellp, mult mai grav, când organele încep să se oprească din funcţionare.

Doamna John a spus: ,,Erau slabe speranţe să supravieţuiesc, astfel că deşi eram însărcinată doar în 24 săptămâni, medicii au decis că trebuia să nasc gemenii pentru a mă salva”. Erin s-a născut prima, cântărind doar 450 grame, urmată de sora ei mai mică Sian, de doar 280 grame. Când mi-am revenit, m-am învârtit să văd gemenele şi pur şi simplu nu mi-a venit să cred cât de mici erau amândouă. Pielea lor era complet PC. Pagini duhovnicesti 57 5translucidă – ele nu arătau deloc ca nişte bebeluşi. Medicii ne-au spus încă de la început că Sian nu va supravieţui pentru că era mult prea mică. Au fost nevoiţi s-o resusciteze imediat, dar nu ştiau dacă Erin va supravieţui, fiindcă şi ea cântărea doar 450 grame”.

 

Mica luptătoare: Kylee John cu Erin, acasă

 

Când gemenele aveau 6 zile au fost creştinate, deoarece medicii nu credeau că ele vor reuşi să trăiască, starea lor înrăutăţindu-se. Dar amândouă au rămas în viaţă şi după doar 2 zile, Erin a apucat degetul mamei ei şi l-a strâns.

Kylee John a spus: ,,Ne-a dat realmente speranţe. Noi nu credeam că Sian va supravieţui, dar când Erin a atins degetul meu a fost ca şi cum ea ne-ar fi spus că avea să fie bine”. Erin a trecut printr-o operaţie când avea 6 săptămâni pentru a închide un canal în inima ei. ,,Era încă atât de mică, încât s-o vezi ducând-o la operaţie era pur şi simplu sfâşietor. Dar noi ştiam că era unica ei şansă de a trăi”. Erin a trecut cu bine şi peste această încercare.

Când gemenele aveau 2 luni, a avut loc tragedia. Pe câtă vreme Erin prindea putere, sora ei începea să se stingă. Doar aparatele o ţineau în viaţă şi nu se mai putea face nimic pentru ea. Sian a murit, iar Erin a continuat să prindă putere, iar în aprilie 2009 a suferit o operaţie cu laser la ochi pentru a nu orbi, fiindcă s-a născut atât de timpuriu şi vasele de sânge ale ochilor ei nu se dezvoltaseră cum trebuie.

Apoi, în noiembrie 2009, la 11 luni, ea a fost în sfârşit adusă acasă. Mama ei a spus: ,,A fost minunat că, în sfârşit, am putut să o aducem acasă după toate acele luni în spital. Ea este încă mică pentru vârsta ei. Poartă haine pentru bebeluşi de 6-9 luni şi trebuie să facă fizioterapie ca muşchii să i se dezvolte, dar acum stă în picioare. Are poftă de mâncare şi îi ajunge din urmă pe ceilalţi bebeluşi de vârsta ei. Este unul dintre cei mai mici copii care au supravieţuit vreodată în Marea Britanie şi a avut de dus o luptă uriaşă pentru a trăi. Dar a trecut prin toate – poate că este mică, dar este o adevărată luptătoare”.