Cine e online?

Avem 40 vizitatori și nici un membru online

Icoane şi sfinte moaşte rar întâlnite (VIII)

 

Dreptul Noe construieşte corabie după porunca lui Dumnezeu

După căderea lui Adam în păcat, omenirea s-a cufundat continuu în păcate şi s-a îndepărtat tot mai mult de Dumnezeu. Astfel, în comunitatea omenească s-au răspândit necredinţa generală în mântuirea făgăduită de Dumnezeu, nedreptăţile, hoţiile, silniciile, poftele de tot felul.

,,Iară văzând Domnul Dumnezeu că s-au înmulţit răutăţile oamenilor pre pământ, şi cum că fiecare cugetă în inima sa cu deadinsul la răutăţi în toate zilele, i-au părut rău lui Dumnezeu că au făcut pre om pre pământ, şi s-au căit. Şi au zis Dumnezeu: pierde-voiu pre omul pre care l-am făcut de pre faţa pământului, de la om până la dobitoc şi de la cele ce se târăsc până la pasările cerului, pentru că-mi pare rău că i-am făcut pre ei” (Facerea 6, 5-7). Că făcute odată cu omul şi pentru om, animalele necontenit au trebuit să împărtăşească soarta omului.

Dar valurile păcatului încă nu inundaseră toată omenirea. În rândurile ei s-a găsit un om, care ,,a aflat har în ochii Domnului Dumnezeu”. Acesta era Noe, fiul lui Lameh, ,,om drept şi desăvârşit în neamul său”. Şi iată, când ,,se stricase pământul înaintea lui Dumnezeu şi se umpluse de nedreptate”, când ,,tot trupul şi-a stricat calea sa pre pământ”, Domnul a binevoit să învrednicească pe Noe de marea cinste de a fi părintele noii omeniri în locul celei stricate, care era sortită la pieirea meritată.

Dreptul Judecător descoperi lui Noe hotărârea Sa dumnezeiască şi-i zise: ,,Sfârşitul a tot omul vine înaintea mea, … şi iată voiu pierde pre ei şi pământul. Iară tu fă ţie corabie, … şi iată eu voiu aduce potop de apă pre pământ, ca să strice tot trupul în care este suflet viu sub cer; şi oricâte vor fi pre pământ vor muri. Şi voiu pune legătura mea cu tine; şi vei intra în corabie tu şi feciorii tăi şi femeia ta şi femeile feciorilor tăi cu tine” (Facerea 6, 13-14 şi 17-18). Descoperirea era grozavă şi ţinând cont că împrejur domnea cea mai obraznică necredinţă, era o puternică ispitire a credinţei. Dumnezeu dădu 120 ani pentru pocăinţă neamului omenesc şi în acest timp Noe trebuia să păşească la neobişnuita sa construcţie, care putea provoca la oamenii dimprejur numai sarcasme şi ameninţări. Dar credinţa lui era de neînfrânt.

Noe nu era doar moştenitorul cuvioşiei şi credinţei, ci şi propovăduitorul ei pe pământ, şi ,,primind revelaţia despre cele care încă nu erau văzute” (Evrei 11, 7), păşi la facerea corăbiei pentru mântuirea casei sale, mustrând prin predica sa lumea şi necredinţa şi nelegiuirea ei. Corabia se construi după indicaţiile exacte ale lui Dumnezeu: de lemn de gofer, care mai mult ca orice se apropie de chiparos, şi a fost smolită pe dinăuntru şi pe dinafară. Lungimea corăbiei era de 300 coţi, lărgimea de 50 coţi şi înălţimea de 30 coţi. Sus fu făcută o mare deschizătură lungă peste toată corabia lată de un cot, pentru lumină şi pentru aer, iar într-o coastă uşa.

Ea trebuia să aibă 3 rânduri, cu o mulţime de despărţituri în ele. Acestea din urmă erau destinate pentru toate animalele, pe care Dumnezeu poruncise să le ia cu sine (câte 7 perechi din cele curate şi câte una din cele necurate), şi de asemenea pentru proviziile de trai. ,,Şi a făcut Noe câte i-au poruncit lui Domnul Dumnezeu” (Facerea 7, 5).

Negreşit în timpul acestei măreţe construcţii, Noe a continuat împreună cu aceasta ,,să propovăduiască cuvioşia şi dreptatea”, mai ales când aceasta se provoca de prezenţa oamenilor curioşi şi sarcastici ai nelegiuirii, care veneau să vadă construcţia lui. Dar cea mai elocventă şi răsunătoare predică era însuşi lucrul de care se apucase el. Îndelungata răbdare a lui Dumnezeu tot mai aştepta încă trezirea pocăinţei chiar şi în timpul construirii corăbiei, dar totul a fost zadarnic. Bătându-şi joc de predică şi de groaznica prevenire, oamenii deveneau tot mai nepăsători şi mai nelegiuiţi. Ei ,,mâncau, beau, se însurau şi se măritau, până în ziua întru care a intrat Noe în corabie. Şi nu au ştiut până când a venit potopul şi a luat pre toţi” (Matei 24, 38-39).

Către timpul terminării corăbiei, Noe era de 600 ani, şi atunci, nemaivăzând nădejde de îndreptare a omenirii, Domnul a poruncit lui Noe să intre în corabie cu toată familia sa şi cu numărul hotărât de animale. ,,Că încă 7 zile şi eu voiu aduce ploaie pre pământ 40 de zile şi 40 de nopţi, şi voiu pierde de pre faţa pământului tot ce viază care am făcut” (Facerea 7, 4). Noe a intrat în corabie cu cei 3 fii ai săi – Sim, Ham şi Iafet – cu femeia sa şi cu femeile fiilor săi, şi a luat şi animalele poruncite de Dumnezeu. ,,Şi au încuiat Domnul Dumnezeu corabia pre dinafară” (Facerea 7, 16).

 

PC. Pagini duhovnicesti 49 1

Mozaicuri din Catedrala San Marco, Veneţia

PC. Pagini duhovnicesti 49 2

PC. Pagini duhovnicesti 49 3

 

Şi iată, după ce au trecut şi aceste 7 zile, trecu şi cel din urmă termen dat pentru pocăinţă, Dumnezeu au trimis apă asupra pământului. În anul 600 al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a 17-a (după textul grec a 27-a) a lunii (adică după numărătoarea noastră, dacă aici se are în vedere anul civil ebraic, aproape de începutul sau jumătatea lui noiembrie) s-au deschis toate izvoarele cele mari ale adâncului, şi ferestrele cerului s-au deschis, şi s-a vărsat ploaie pe pământ 40 de zile şi 40 de nopţi.

Aşa s-a săvârşit marea pedeapsă dumnezeiască asupra omenirii celei răzvrătite şi cufundate în păcat. Apa a potopit repede tot pământul şi s-a ridicat mereu mai sus, întrecând cu 15 metri până şi munţii cei mai înalţi. ,,Şi a murit tot trupul ce se mişca pre pământ al pasărilor şi al dobitoacelor şi al hiarelor şi toată vietatea ce se mişca pre pământ. Şi tot omul şi toate câte aveau suflare de viaţă şi tot ce era pre uscat au murit. Şi au pierit tot ce era viu pre faţa a tot pământul de la om până la dobitoc şi cele ce se târăsc şi pasările cerului şi s-au stins de pre pământ; şi a rămas Noe singur şi cei ce erau cu el în corabie” (Facerea 7, 21-23). Apa încă se adaose în curgere de 150 zile, adică 5 luni. Toată faţa pământului s-a acoperit de apă şi pe această nemărginită mare se purta numai singură corabia lui Noe, care cuprindea în sine numai sămânţa aleasă pentru dezvoltarea noii vieţi pe pământ.

,,Şi şi-au adus aminte Dumnezeu de Noe şi de toate hiarele şi de toate dobitoacele şi de toate pasările şi de toate vietăţile ce se târăsc, câte erau cu dânsul în corabie; şi au adus Dumnezeu vânt pre pământ şi a încetat apa” (Facerea 8, 1). Izvoarele pământului s-au închis, ploaia a contenit şi apa a început a scădea. Drept peste 5 luni de la începutul potopului corabia s-a oprit pe muntele Araratului. În ziua întâi a lunii a zecea, s-au arătat vârfurile munţilor, şi, după trecerea a încă 40 zile, Noe a deschis fereastra corăbiei şi a dat drumul primului vestitor, corbului. Acesta zburând şi găsind, se vede, hrană îmbelşugată pentru sine în trupurile care zăceau pe vârfurile descoperite ale munţilor, nu s-a mai întors să dea ştire exactă despre starea pământului, ci a zburat încoace şi încolo, până ce s-a uscat pământul de ape.

 

PC. Pagini duhovnicesti 49 4

PC. Pagini duhovnicesti 49 5

 

Apoi Noe a slobozit un porumbel, care, negăsind loc uscat, s-a întors la corabie. Dar dându-i drumul din nou peste 7 zile, el s-a întors cu o rămurică verde de măslin în cioc, şi aşa Noe ,,a cunoscut, că a scăzut apa de pre faţa pământului” (Facerea 8, 11). Dându-i iar drumul peste încă 7 zile, porumbelul nu s-a mai întors. Atunci Noe a deschis uşa corăbiei şi a văzut că faţa pământului se uscase. Către ziua a 27-a a lunii a doua, a anului 601 al vieţii lui Noe, adică drept după un an de la venirea potopului, pământul s-a uscat de tot.

Atunci a poruncit Domnul lui Noe să iasă din corabie şi să dea drumul animalelor, ca să se înmulţească pe pământ. După ieşirea din corabie, cel dintâi gând al lui Noe a fost să dea mulţumită Domnului pentru o mântuire aşa de minunată. El a făcut jertfelnic Domnului, a luat din animalele curate şi din pasări şi le-a adus ardere de tot. Asemenea evlavie a lui Noe a plăcut Domnului şi ,,au zis Domnul Dumnezeu: am socotit şi nu voiu mai adauge mai mult a blestema pământul pentru faptele oamenilor, pentru că se pleacă cugetul omului cu deadinsul spre rele din tinereţile lui; deci nu voiu mai adauge a omorî tot trupul viu, precum am făcut. În toate zilele pământului: semănătura şi secerişul, frigul şi căldura, vara şi primăvara, ziua şi noaptea, nu vor mai înceta” (Facerea 8, 20-21).

Pentru că Noe cu familia sa era un nou începător al omenirii pe pământ, Dumnezeu îi repetă lui binecuvântarea dată cândva oamenilor: ,,Şi au binecuvântat Dumnezeu pre Noe şi pre feciorii lui, şi le-au zis lor: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi pre el” (Facerea 9, 1).