Cine e online?

Avem 56 vizitatori și nici un membru online

Minuni din zilele noastre (VII)

 

Minuni ale Sfântului Ierarh Nicolae (I)

» Un cuvânt al Mitropolitului Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora († 1985), de praznicul Sfântului Nicolae

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Când pomenim grupuri întregi de sfinţi, de obicei îi pomenim pe marii ierarhi şi ne-am obişnuit ca cei trei ierarhi şi învăţători ai Bisericii universale – Sfinţii Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur – să fie în fruntea adunării ierarhilor. Ei îşi au locul acolo pentru că fiecare dintre ei a adus daruri nepreţuite – scrierile lor – tezaurului teologic şi moral al Bisericii. Astfel că Biserica îi cinsteşte în mod deosebit şi a rânduit o sărbătoare pentru cei trei pe lângă slujbele solemne pentru praznicele lor individuale. Însă praznicul marelui ierarh pe care îl ţinem astăzi, ierarhul şi făcătorul de minuni Nicolae, are un loc special al său.

El nu ne-a lăsat o moştenire duhovnicească la fel de bogată ca aceşti trei mari bărbaţi, însă noi toţi ştim cât de mult îl cinsteşte Biserica. Praznicele Sfântului Nicolae sunt atât de îmbelşugate, încât chiar ne amintesc de cele 12 praznice împărăteşti. De ce ? Pentru că el a trăit o viaţă întrupând virtutea: o virtute accesibilă, clară, apropiată de fiecare om şi de fiecare inimă, chiar de inima care respinge orice alt lucru sfânt. Acea virtute este iubirea; iubirea şi milostivirea.

Ruşilor le place să-l numească pe Sfântul Nicolae ,,Nicolae Milostivul”, pentru că minunile sale sunt la fel de multe ca stelele pe cer. Aş vrea să vă amintesc o minune mişcătoare, care vădeşte mila lui. Aceasta nu s-a întâmplat cu multă vreme în urmă, ci s-a petrecut în vremea noastră, în oraşul Harbin, China, unde am trăit peste 40 de ani.

 

PC. Pagini duhovnicesti 47 1

Sfântul Ierarh Nicolae
Frescă din Manastirea Ferapontov, Rusia

 

La gara din Harbin exista o icoană mare a Sfântului Nicolae făcătorul de minuni care era cinstită de toţi călătorii. Sute de lumânări ardeau mereu înaintea ei. Oamenii care plecau cu trenul şi cei care îi însoţeau la tren aprindeau lumânări şi înălţau mereu rugăciuni ca marele ierarh să-i apere în călătoriile lor. Întotdeauna, în gară era o mulţime de oameni, pentru că traficul feroviar era foarte aglomerat.

Într-o zi, oamenii care erau acolo – au povestit aceasta ei înşişi, este propria lor relatare; era primăvara devreme, când gheaţa se sparge pe Sungari, râul care trece prin Harbin – au văzut un chinez năvălind în gară, ud din cap până în picioare. El a alergat la icoană, s-a aruncat la pământ înaintea ei şi şi-a întins mâinile către ea, spunând ceva în limba chineză. Oamenii care ştiau chineza au spus că el mulţumea sfântului pentru că l-a salvat de la moarte.

Iată ce s-a întâmplat: dintr-un motiv oarecare, el se grăbea foarte tare să traverseze râul. Însă râul este lat şi bucăţile de gheaţă se duceau la vale cu viteză. El a hotărât să se aventureze. Alergând pe gheaţă, sărind de pe un sloi de gheaţă pe altul, a alunecat, şi-a pierdut echilibrul şi a căzut sub gheaţă. El se îneca, murea când şi-a amintit de icoana făcătoare de minuni. Compatrioţii săi păgâni o cinsteau şi ei, aşa cum o făceau ruşii ortodocşi. Simţind că se îneacă, el a strigat cu disperare: ,,Bătrânule din gară, ajută-mi !” Şi-a pierdut cunoştinţa şi a intrat cu totul sub apă; şi era gata să piară … când deodată s-a trezit pe mal, ud tot, dar în viaţă şi nevătămat ! Astfel că s-a ridicat şi a alergat – gara era tare departe – ca să ajungă la icoană să-i mulţumească marelui ierarh pentru minunea uimitoare a milostivirii şi iubirii sale.

Întregul Orient îndepărtat, întreaga Chină, îl cinsteşte cu tărie pe Sfântul Nicolae. Odată, un vânător rus a cutreierat tare, tare departe în taiga şi a ajuns la ferma unui chinez unde a cerut adăpost. Stăpânul şi stăpâna casei, prietenoşi, l-au invitat înăuntru şi deasupra uşii a văzut o icoană a Sfântului Nicolae. El a cugetat în sine: ,,Ce pot face aceşti păgâni cu ea ? Ce nevoie au de ea ?” şi a vrut să o ia cu el. Gazda sa a fost jignită şi i-a spus: ,,De ce vrei să-l iei pe Bătrânul de la noi ? El este atât de bun, ne ajută atât de mult. Noi nu renunţăm la el pentru nimic !”

Astfel că nu numai Biserica Ortodoxă, ci practic toată omenirea îl cinsteşte pe acest mare ierarh. Când cineva este în necaz sau are o nevoie, se îndreaptă către Sfântul Nicolae. Acest mare ierarh aude şi împlineşte fiecare din sutele de cereri care zboară către el în ceruri, câtă vreme cerem cu credinţă fermă, puternică. De aceea, poporul rus îl iubeşte atât de mult pe Sfântul Nicolae şi îl roagă fierbinte: O, Părinte şi Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi ! Amin.

 

 

» Minunile Sfântului Ierarh Nicolae în Andros

Potrivit tradiţiei, Mânăstirea Sfântului Nicolae din Andros a fost construită în secolul al VIII-lea, deşi nu este menţionată în nici o carte până în secolul al XIV-lea. Biserica mânăstirii are fresce minunate şi o catapeteasmă de lemn impunătoare, o icoană făcătoare de minuni şi izvorâtoare de mir a Maicii Domnului din Vlaherne, dăruită în secolul al XV-lea de mânăstirea din Constantinopol cu acelaşi nume, cunoscută în Grecia ca Panaghia din Andros, o altă icoană străveche a Maicii Domnului care şi-a schimbat expresia feţei în ultimii ani, şi o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae şi părticele din moaştele sale.

 

Uleiul sfinţit

În fiecare an, la praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, stareţul mânăstirii din Andros, părintele Dorotei împarte credincioşilor pacheţele cu grâu binecuvântat de la litia săvârşită în cinstea sfântului. În urmă cu câţiva ani, după ce a dat ultimul pacheţel, un pescar localnic a intrat şi s-a grăbit către altar pentru a primi şi el un pacheţel cu grâu. Neavând să-i mai dea grâu, stareţul i-a dăruit o sticluţă cu ulei din candela ce atârna deasupra icoanei sfântului. Pescarul a pus-o în buzunarul hainei şi a plecat.

După câteva săptămâni era în largul mării când a izbucnit o furtună neaşteptată. Deşi era un marinar iscusit, furtuna a devenit tot mai puternică şi, neputând să ajungă la mal, el s-a temut că barca lui se va răsturna. A început să se roage Sfântului Nicolae şi amintindu-şi de uleiul sfinţit, a scos sticla din buzunar şi a vărsat-o în mare. Vântul a stat de îndată şi în scurt timp apa din jurul bărcii era fără valuri, ca oglinda. Pescarul a plutit la mal în Andros, mulţumindu-i sfântului.

 

Peşte pentru praznic

În anii ‘1980, părintele Dorotei s-a cunoscut cu stareţul unui mic schit din Muntele Athos de lângă Karelia, unde este o biserică închinată Sfântului Nicolae, care i-a istorisit următoarele: într-un rând, de ziua sfântului, monahii rămăseseră doar cu fasole şi pâine, neavând peşte pentru praznic. Părintele Damaschin, stareţul, era trist că avea să facă un praznic aşa sărăcăcios şi i-a spus sfântului: ,,Îmi pare tare rău că nu avem peşte pentru praznicul în cinstea ta”.

Câteva ore mai târziu, un pescar a intrat în schit purtând un sac mare cu peşte. Lăsând sacul jos, el a spus stareţului: ,,Acesta este pentru tine”. Stareţul l-a întrebat de unde a venit şi omul i-a răspuns că era din peninsula mijlocie, însă în timp ce pescuia vântul l-a purtat pe mare şi a tras la ţărm la mile depărtare pe coasta athonită.

Ştiind că era prea departe de orice aşezare pentru a-şi duce peştele la piaţă înainte de a se strica, pescarul a fost surprins să vadă un bătrân ieşind pe neaşteptate din pădure. Acesta l-a întrebat de unde era. Pescarul i-a spus istoria sa şi bătrânul l-a întrebat dacă nu îi vinde lui peştele. După ce i-a plătit pescarului peştele, i-a cerut să-l ducă la schit, spunându-i că este ,,pentru praznicul meu”.

Pescarul simplu nu s-a gândit la cuvintele stranii ale bătrânului până când stareţul nu l-a întrebat cum arăta acel om care l-a trimis cu peştele la schit. Arătând către o icoană a Sfântului Nicolae, el a răspuns: ,,Aşa” ! Monahii au prăznuit cu mare bucurie, mângâindu-se că sfântul nu le-a trecut cu vederea dragostea pe care i-o poartă.

 

,,Bunicul bătrân”

În urmă cu câţiva ani, a venit la mânăstire o femeie din Thessaloniki şi le-a spus stareţului Dorotei şi monahilor următoarele: într-o zi, pe când mergea la biserică cu băieţelul ei de 4 ani, copilul a fost atras de ceva în drum şi smucindu-se din mâna sa s-a repezit în strada aglomerată. Pe stradă tocmai venea un camion mare şi, chiar înainte să-l lovească pe copil, ea a strigat la Sfântul Ierarh Nicolae. După ce camionul a trecut peste trupul băieţelului ei, ea a alergat terifiată în drum, aşteptându-se să-l găsească mort. Copilul s-a ridicat în picioare nevătămat şi când ea l-a întrebat dacă a fost rănit, el a răspuns: ,,Oh, nu, bunicul bătrân s-a aşezat deasupra mea în drum” !

 

PC. Pagini duhovnicesti 47 2PC. Pagini duhovnicesti 47 3

Minunea pe care a făcut-o Sfântul Ierarh Nicolae
cu cei trei bărbaţi legaţi în temniţă
Frescă din Manastirea Ferapontov, Rusia

 

Paznicul de la poartă

În urmă cu vreo 20 de ani, când părintele Dorotei vieţuia singur în mânăstire, doi dintre fermierii arendaşi ai mânăstirii au devenit nemulţumiţi şi au cerut în mod absurd să primească acte de proprietate clare pentru terenurile lor. Ei au ameninţat că dacă nu vor primi acte vor face necazuri mânăstirii. Astfel, într-o noapte, ei au venit la mânăstire cu intenţia de a intra.

Când s-au apropiat de poarta mare din faţă, au fost întâmpinaţi de un bătrân puţin pleşuv, cu părul şi barba cărunte, purtând o mantie lungă maronie. El i-a oprit şi le-a spus: ,,Plecaţi, căci eu sunt aici”. Oamenii au răspuns obraznic: ,,Ce ne pasă nouă ? Dă-te la o parte, bătrânule !” şi au început să-l împingă. El le-a poruncit cu tărie: ,,Uitaţi-vă la mine !” Surprinşi, ei l-au privit şi din ochii săi au ieşit raze de lumină. Terifiaţi, ei au fugit până în Apikia, cel mai apropiat sat, unde au spus tuturor că l-au văzut pe sfânt.

La următorul praznic al Sfântului Ierarh Nicolae, la scurt timp după întâmplare, unul dintre cei doi bărbaţi a adus un artos mare pentru praznic şi stareţul, zâmbind, a primit darul său pentru sfânt.