Cine e online?

Avem 53 vizitatori și nici un membru online

Minuni din zilele noastre (VI)

O minune care confirmă calendarul bisericesc patristic

 

- O minune a Sfântului Ioan Maximovici,

arhiepiscop de Shanghai şi San Francisco (1896-1966) -

publicată în Orthodoxos Enstasis kai Martyria, nr. 22-23 (ian-iun 1991)

 

Arhiepiscopul Ioan este un sfânt contemporan, o personalitate duhovnicească excepţională a secolului XX, un dar veritabil al lui Dumnezeu într-o epocă lovită de secetă, într-o vreme în care – cu toate că s-a spus şi scris atât de mult despre viaţa duhovnicească ortodoxă, credinţa ortodoxă, sfinţenie etc – există o lipsă tragică de indivizi care să întruchipeze aceste chestiuni în cuvânt şi faptă, prin puterea Sfântului Duh.

Binecuvântatul arhiepiscop Ioan, înzestrat de Domnul nostru cu talanţi neobişnuiţi, s-a făcut pe sine o comoară a virtuţilor creştine: sinceritatea sa şi nebunia sa de bunăvoie pentru Hristos l-au arătat a fi un diamant desăvârşit al Bisericii lui Hristos, un prooroc purtător de Duh, un ascet sever, un practicant neobosit al rugăciunii, un aspirant înfocat după Împărăţia Cerurilor, un păzitor intransigent al Sfintei Tradiţii, şi un apărător combativ al adevăratei credinţe ortodoxe.

El a excelat în aceste strădanii şi s-a făcut iubit de turma raţională a poporului lui Dumnezeu ca un făcător de pace, un slujitor al împăcării, milostiv, drept, blând, tăcut, liniştit, perseverent, un învăţător, un păstor bun, un ispravnic al darului şi un depozitar al acestuia pentru fraţii săi, atât cei din apropiere, cât şi cei de departe; fiindcă el vedea înaintea lui doar fraţi, chiar dacă mulţi dintre ei unelteau împotriva lui, îl defăimau şi îl prigoneau.

El era cu adevărat un izvor viu şi nesecat de sfinţenie, şi din această pricină, chiar după moartea sa, tămăduirile şi nenumăratele şi diversele sale intervenţii minunate continuă să adeverească sfinţenia sa, autenticitatea mărturiei sale, şi lucrarea sa în aceste vremuri de pe urmă ale apostaziei şi căderii din adevăratul model şi criteriu al credinţei ortodoxe şi modului de viaţă ortodox.

Un document foarte impresionant publicat la cea de-a 20-a aniversare a trecerii sale la Domnul a îndemnat, ca multe alte mărturii de acest gen, ca sfinţenia acestui bărbat să fie proclamată oficial. Printre altele, se spune:

,,Binecuvântatul arhiepiscop Ioan Maximovici (1896-1966) a fost socotit sfânt din timpul vieţii. Vădind multe forme de sfinţenie ortodoxă, el a fost totodată un teolog insuflat de Dumnezeu şi un nebun pentru Hristos, un ierarh misionar plin de râvnă şi un hrănitor al săracilor, un ascet aspru şi un tată iubitor pentru cei orfani. Asemenea lui Moise, el a izbăvit turma sa de asuprire, aducând-o din China comunistă în lumea liberă; asemenea celor dintâi apostoli, el a fost un făcător de minuni care a săvârşit nenumărate minuni şi tămăduiri. Om cu rugăciune fierbinte şi neîncetată, el a fost recunoscut de mulţi a fi un sfânt părinte autentic în tradiţia marilor stareţi ruşi. Având darul înainte-vederii, el putea răspunde gândurilor oamenilor înainte ca ei să le exprime şi putea auzi şi răspunde în chip mistic rugăciunilor lor de la distanţe mari. Cu toate acestea, nu înainte-vederea sa uimitoare şi tămăduirile atrăgeau în primul rând oamenii către el, ci dragostea sa îmbelşugată, asemenea celei a lui Hristos, care se revărsa de la el. El nu înceta să dăruiască această dragoste, pe care o împărtăşeşte şi astăzi, chiar celor care nu l-au cunoscut în timpul vieţii”.

 

* * *

 

Următoarea întâmplare minunată şi plină de dar, care a avut loc după 4 ani de la trecerea sa la Domnul, accentuează şi adevereşte aderarea sa riguroasă, de-a lungul întregii sale vieţi pământeşti, la Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe. Tradiţia ortodoxă a fost asaltată cumplit de mişcarea ecumenistă, întemeiată la începutul secolului XX, cu toate fenomenele neplăcute care o însoţesc: inovaţii, modernism, introducerea noului calendar, recunoaşterea ereticilor, rugăciunea în comun şi participarea liturgică alături de ei etc. Noi suntem martori zi de zi ai consecinţelor tragice ale acestei politici pan-eretice.

Sfântul Arhiepiscop Ioan şi-a exprimat opoziţia faţă de pan-erezia ecumenismului, condamnând spiritul inovaţionist aşa cum era expus acesta în lumea ortodoxă de după anul 1920 de către Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, lider în activităţile pro-eretice.

Astfel, în raportul său despre toate Bisericile autocefale pe care l-a citit la cel de-al doilea Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora de la Sremski Karlovci, Iugoslavia, din 1938, şi care a avut ca subiect principal ,,Decăderea Patriarhiei Constantinopolului”, sfântul a spus printre altele:

,,De asemenea, autoritatea morală a patriarhilor Constantinopolului a scăzut foarte mult, având în vedere extrema lor instabilitate în problemele ecleziastice. Astfel, patriarhul Meletie al IV-lea (Metaxakis) a întrunit un ,,congres pan-ortodox” cu reprezentanţi ai diferitelor Biserici, care a hotărât introducerea noului calendar. Această decizie, recunoscută numai de o parte a Bisericii, a dat naştere unei schisme groaznice printre creştinii ortodocşi ... Ea şi-a pierdut semnificaţia de stâlp al adevărului şi a devenit ea însăşi o sursă de divizare. Fiind, în acelaşi timp, stăpânită de o exorbitantă dragoste de putere, ea [Patriarhia Constantinopolului] oferă un spectacol vrednic de dispreţ care reaminteşte de cele mai proaste perioade din istoria tronului Constantinopolului.

 

* * *

 

Următoarea întâmplare a fost preluată din culegerea de minuni ale Sfântului Ioan publicată într-o ediţie specială a periodicului american The Orthodox Word (cu un an înainte de a pleca la Domnul, Sfântul Ioan a dat binecuvântarea pentru tipărirea primului număr al acestei reviste) la cea de-a 20-a aniversare a trecerii sale la Domnul. Această minune, ca alte două care-i urmează, a fost trimisă spre publicare pe 2/15 aprilie 1986 de către cineva care a fost martor şi care a semnat ,,păcătoasa monahia Nadejda, Seattle, Washington”. S-a petrecut la începutul anului 1970. A fost de asemenea publicată într-o carte scoasă de aceeaşi editori sub titlul Binecuvântatul Ioan Făcătorul de minuni (Platina, CA: Frăţia Sfântul Ghermano de Alaska, 1987, p. 296-297) ca minunea nr. 36 dintr-o serie de 100. Este intitulată ,,Apărarea celor trei băieţi ortodocşi, I. Adam Russell”.

,,Eram o creştină ortodoxă botezată de curând, însărcinată cu primul meu copil. Aveam 23 de ani. Ca mulţi convertiţi care nu l-au cunoscut niciodată pe vlădica Ioan, după ce i-am citit viaţa – tămăduirile pe care le săvârşea pe când era în viaţă, orfanii pe care i-a salvat, oamenii în necazuri pe care i-a ajutat, comunităţile PC. Pagini duhovnicesti 39ortodoxe pe care le-a întemeiat de unul singur printre francezi, olandezi, chinezi, irlandezi, filipinezi, japonezi etc – am dobândit o dragoste neţărmurită şi devotament faţă de el. Astfel că atunci când mă rugam către Dumnezeu, Maica Lui şi sfinţi pentru îndrumare, îl includeam întotdeauna şi pe binecuvântatul arhiepiscop Ioan.

 

Moaştele Sfântului Ierarh Ioan Maximovici

 

Locuind peste drum de casa parohială a Bisericii Sfântul Nicolae din Seattle unde a trecut la Domnul binecuvântatul Ioan, m-am simţit onorată să cunosc un ,,sfânt modern” şi privilegiată să particip la panahida pentru el în fiecare joi, în mica încăpere în care a murit. Am sărutat cu veneraţie scaunul în care a adormit, camilafca sa, veşmintele arhiereşti. Unul dintre fiii săi duhovniceşti, Gheorghe Kalfov, era de obicei acolo, cântând împreună cu preotul bătrân Andrei.

Fiind o convertită, credeam în Biserica Ortodoxă, dar nu înţelegeam importanţa vechiului calendar. Şi, în timp ce eram însărcinată, ştiind că pruncul meu avea să se nască în preajma Naşterii Domnului, m-am rugat la Maica Domnului şi la Sfântul Ioan ca fiul meu să se nască de adevărata Naştere a Domnului. Ziua de 25 decembrie [potrivit noului calendar] a venit şi a trecut, iar 7 ianuarie [Naşterea Domnului potrivit vechiului calendar] se apropia. Deveneam agitată, dar nu am visat nicicând că voi trăi lucrurile care se aşterneau înaintea mea !

Nu mai puteam urca treptele casei parohiale, fiindcă eram în ultima lună înainte de naştere, aşa că m-am rugat încă mai fierbinte către vlădica. Cu câteva zile înainte de 7 ianuarie am devenit conştientă de un fenomen straniu. Soţul meu Melchisedec dormea alături de mine. Camera era cufundată cu totul într-o lumină frumoasă, neobişnuit de albă. Credeam că sunt trează şi totuşi m-am simţit atât de straniu, ca şi cum aş fi fost în rai. O monahie înveşmântată în alb a îngenuncheat înaintea patului meu, lângă lavoarul copilului. Nu-i puteam vedea chipul, fiindcă era cu faţa la pământ. Şi atunci l-am văzut pe vlădica, în veşmintele sale albe strălucitoare, stând în prag. Am cunoscut că era el fiindcă m-am gândit la el. Era mic de înălţime, faţa îi era strălucitoare cu toate că şi-o ascundea în antreu şi cu mâna dreaptă mă binecuvânta. Această vedenie a durat doar o clipă. Cred că monahia în alb era Sfânta Elisabeta Feodorovna [marea ducesă mucenică] fiindcă m-am gândit şi la ea.

La 3 dimineaţa, pe 7 ianuarie 1970 [Naşterea Domnului potrivit calendarului ortodox], au început durerile naşterii şi spre bucuria mea în jurul orei 4 după-amiază s-a născut pe fiul nostru, Adam. I-am dat slavă lui Dumnezeu, Născătoarei de Dumnezeu şi desigur Sfinţilor Ioan şi Elisabeta !

Voi încerca să rămân credincioasă vechiului calendar, iar pentru mine nu există îndoială în această privinţă !”