Cine e online?

Avem 39 vizitatori și nici un membru online

Pagini din vieţile sfinţilor (III)


Despre Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei, şi fiica cea mare a Împăratului, Milostenia

Fiecare sfânt este ca un alabastru ales, plin cu mirul virtuţilor. Şi cu toate că, de-a lungul vieţii lor, sfinţii au cules întregul buchet de virtuţi creştine, ei au strălucit în mod deosebit printr-una sau mai multe. Şi mirul fiecăruia dintre ei are o mireasmă aparte, după virtutea pe care a îndrăgit-o cel mai tare şi pe care şi-a făcut-o scară către Împărăţia Cerurilor. Sfântul Ioan cel Milostiv, cum îi spune şi numele, a iubit mai presus de orice milostenia, PC. Pagini duhovnicesti 20viaţa sa fiind presărată cu nenumărate fapte de milostenie şi iubire faţă de cei sărmani, pe care îi numea ,,domnii săi”. Mirul milosteniei sale a cucerit inimile multor oameni şi mă cucereşte şi pe mine, ori de câte ori îmi amintesc faptele sale.

Sfântul spunea mereu ispravnicilor şi iconomilor Bisericii Alexandriei: ,,Dacă sunteţi robi ai lui Hristos şi ascultători ai smeritului Ioan, să daţi aşa precum a poruncit Hristos, necăutând în faţă, nici întrebând de viaţa celor care iau de la voi. Şi să ştiţi că nu dăm din ale noastre, ci din ale lui Hristos; deci, să dăm precum a poruncit El. Iar dacă socotiţi că nu va fi de ajuns averea Bisericii pentru atât de multă milostenie, eu la puţina voastră credinţă nu voiesc a fi părtaş. Căci cred lui Dumnezeu că de ar veni în Alexandria săracii din toată lumea ca să ia milostenie de la noi, averea bisericii tot nu se va împuţina”.

Apoi, pentru lepădarea puţinei lor credinţe, le-a povestit următoarele: ,,Când eram în Cipru, zice el, fiind de 15 ani, pe când dormeam într-o noapte, mi s-a arătat o fecioară foarte frumoasă şi ales îmbrăcată, având cunună de măslin pe capul ei. Stând aproape de patul meu, m-a atins la piept şi, deşteptându-mă, am văzut-o pe dânsa nu în somn, ci aievea stând înaintea mea. Apoi am întrebat-o pe dânsa, cine este şi cum a îndrăznit a intra la mine, pe când eu dormeam. Iar ea căutând spre mine cu ochi veseli şi cu faţă luminată, zâmbind, a zis: ,,Eu sunt fiica cea mare a Marelui Împărat şi cea dintâi între fiicele lui”. Auzind eu acestea, m-am închinat ei. Iar ea a început iarăşi a grăi către mine aşa: ,,Dacă mă vei face prietenă, eu îţi voi mijloci un mare dar de la Împărat şi te voi duce înaintea Lui, pentru că nimeni nu are îndrăzneală la Dânsul mai mult decât mine. Eu L-am pogorât pe Dânsul din cer pe pământ şi L-am făcut a se îmbrăca în trup omenesc”.

Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Şi m-am mirat de acea vedenie. Apoi cugetând, am zis în mine: ,,Cu adevărat, milostenia mi s-a arătat mie în chip de fecioară, căci o vădeşte cununa cea de măslin de pe capul ei, care este semnul milosteniei şi mărturisesc chiar cuvintele grăite de fecioara aceasta, căci a zis: ,,Eu am pogorât pe Dumnezeu din cer pe pământ şi L-am făcut a Se întrupa”. Pentru că Ziditorul, văzând pe om pierind, a voit să-l izbăvească, nefiind îndemnat de nimic altceva, decât numai de milostivire. Şi plecând cerurile, S-a pogorât ca să miluiască zidirea Sa. Deci, mai vârtos decât toate, se cuvine a avea milostenie către cei de aproape şi a da cât de multă milostenie, dacă voieşte cineva să afle milă de la Dumnezeu”.

 

***


Într-una din zile, a venit la sfântul un boier bogat şi văzând aşternutul lui învelit cu un acoperământ sărac, mergând la casa sa, i-a trimis o plapumă al cărei preţ era de 36 galbeni şi a rugat pe sfântul să se acopere cu acea plapumă. Patriarhul, nevrând ca să necăjească pe acel boier, pentru rugămintea lui, a primit plapuma şi numai într-o noapte s-a acoperit cu ea. Apoi îşi zise:

,,Amar ţie, ticăloase Ioane, că te acoperi cu plapumă de mult preţ, iar săracii, fraţii lui Hristos, pier de ger. Câţi sunt care înnoptează fără acoperământ în vânt şi în frig şi abia au câte o rogojină sau câte o mică zdreanţă ? Câţi sunt care se culcă goi pe gunoaie şi tremură de frig, apoi fiind flămânzi, nu dorm toată noaptea şi mor de frig ? Vai mie, câţi săraci sunt care doresc ca Lazăr să se sature din fărâmiturile ce cad din masa mea ! Vai mie, câţi străini şi nevoiaşi sunt în cetatea aceasta care nu au unde să-şi plece capul, ci afară stau toată noaptea şi pătimind, mulţumesc pentru toate Stăpânului Hristos !

Iar tu, Ioane, vrând să dobândeşti odihna cea veşnică, petreci în răsfăţare şi toate le ai după plăcere ! Vieţuieşti în casă frumoasă, porţi haine moi, bei vin, mănânci peşte ales şi, pe lângă acestea toate, te-ai acoperit cu plapumă de mult preţ. Ce mai nădăjduieşti în veacul ce va să fie ? Cu adevărat îţi zic, ticăloase Ioane, nu vei dobândi împărăţia cea veşnică, ci vei auzi ca bogatul acela, ai primit binele în viaţa ta, iar cei săraci au primit cele rele. Binecuvântat să fie Dumnezeu, că în celelalte nopţi smeritul Ioan nu se va mai acoperi cu această plapumă, ci săracii şi nevoiaşii se vor îndestula cu preţul ei”.

Făcându-se ziuă, îndată a trimis plapuma la târg să o vândă, ca astfel, cu preţul ei să cumpere haine săracilor. Iar când era să vândă plapuma s-a întâmplat de a trecut pe acolo chiar boierul care dăruise acea plapumă fericitului Ioan. Şi văzând că se vinde, a cumpărat-o el şi iarăşi a trimis-o lui Ioan, rugându-l s-o ţină pentru trebuinţa sa. Sfântul, luând-o iarăşi, a trimis-o ca s-o vândă. Dar boierul văzând-o, din nou a cumpărat-o şi a trimis-o lui Ioan, rugându-l să se acopere cu ea. Ioan a trimis-o pentru a treia oară ca să fie vândută dar boierul, şi de astădată cumpărând-o, a trimis-o iarăşi lui Ioan. După acestea, Sfântul Ioan a trimis la boierul acela, zicând: ,,Vom vedea cine din noi se va supăra mai întâi, eu vânzând-o, sau tu cumpărând-o şi iarăşi dându-mi-o”. În felul acesta, Sfântul Ioan a luat mult aur de la acel boier pentru folosul săracilor.