Cine e online?

Avem 54 vizitatori și nici un membru online

Minuni din zilele noastre (II)

de monah Partenie


Mânăstirea ortodoxă greacă Saydnaya din Siria (din episodul precedent)

Saydnaya (Saidnaya, Sednaya) este o localitate în munţi, la aproximativ 1.500 metri deasupra nivelului mării, pe Muntele Qallamoun, la 27 km nord de capitala Siriei, Damasc, scaunul vechii Patriarhii a Antiohiei. Această localitate este asociată cu câteva evenimente din Sfânta Scriptură. Locuitorii de aici îţi pot arăta ipoteticul loc unde Cain l-a ucis pe fratele său, Abel.

De asemenea, Saydnaya este o zonă renumită pentru credincioşia sa faţă de Ortodoxie. În vremurile de odinioară, când multe oraşe şi sate ale Siriei au apostaziat de la creştinism, ea a rămas mereu o apărătoare înfocată a credinţei ortodoxe. De-a lungul timpului, în Saydnaya au fost construite multe biserici şi mânăstiri ortodoxe şi catolice, recent fiind construite câteva mânăstiri mari. Printre acestea se numără Mânăstirea romano-catolică Sfântul Toma, Mânăstirea ortodoxă Sfântul Estfarie, Mânăstirea Heruvim şi Mânăstirea Sfântul Efrem din Marret Saydnaya.

De fapt, Saydnaya este un oraş al bisericilor. Se spune că Saydnaya are mai mult de 40 de biserici; cu toate acestea, cele care există astăzi sunt puţin mai multe de 20. Bisericile fac din Saydnaya un oraş aparte din pricina varietăţii lor şi a sfinţeniei; ele atrag oameni interesaţi de aspecte diferite. Rugăciune, frumuseţe, arhitectură, istorie şi ruine – iată ceea ce caută vizitatorii la bisericile Saydnayei.

Mânăstirea ortodoxă greacă Saydnaya (care, se pare, ţine de Patriarhia Ierusalimului) se înalţă deasupra oraşului asemenea unei veritabile fortăreţe şi este închinată Naşterea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu (foto). Aici vieţuiesc aproximativ 50 de maici, iar mânăstirea deţine câteva proprietăţi inalienabile în Siria şi Liban. Mii de pelerini din toate colţurile lumii vizitează acest sfânt lăcaş an de an, mai ales de hram, Naşterea Maicii Domnului, pe 8 septembrie. Din biblioteca sa, care conţine sute de manuscrise valoroase, se poate afla că această mânăstire a fost întemeiată în jurul anului 547.

PC. Pagini duhovnicesti 16-1

Se spune că Justinian I, împăratul Bizanţului, pe când traversa Siria cu trupele sale fie în drum către Ţara Sfântă, fie într-o campanie împotriva perşilor, a ajuns în acest deşert, unde armata sa şi-a aşezat tabăra şi în scurtă vreme a început să sufere de sete. Când ei disperaseră, împăratul a văzut o gazelă frumoasă în depărtare. El a pornit cu vigoare la vânătoare, urmărind animalul până când acesta a obosit, s-a oprit pe un pisc stâncos şi s-a apropiat de un izvor de apă proaspătă, fără a-i da însă împăratului şansa de a-l împuşca. Deodată, gazela s-a transformat într-o icoană a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care răspândea o lumină strălucitoare. Din ea se întindea o mână albă şi un glas i-a spus: ,,Nu, tu nu mă vei ucide, Justinian, ci vei construi o biserică pentru mine, aici, pe acest deal”. Apoi, lumina cerească şi figura maiestuoasă neobişnuită au dispărut.

La întoarcere, Justinian a povestit ceea ce a văzut oamenilor lui, cărora le-a poruncit de îndată să întocmească un plan pentru biserica ce avea de gând să o ridice. După ce a trecut ceva vreme şi arhitecţii n-au putut rezolva problemele planului, Maica Domnului – gazela – i-a reapărut lui Justinian într-un vis şi i-a încredinţat un plan măreţ pentru o mânăstire, a cărei protectoare urma să fie. Se spune că structura de bază a mânăstirii urmează acest plan până în ziua de astăzi. Curând, mânăstirea a devenit atât de renumită, încât a ajuns să fie socotită a doua după Ierusalim ca loc de pelerinaj, iar maicile din toate colţurile Siriei, Egiptului şi din alte ţări veneau să vieţuiască aici.

Aici se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită El Chagoura, cea înaintea căreia s-a rugat bărbatul din Arabia Saudită pentru dobândirea unui fiu. În limba siriană, Chahoura sau Chagoura înseamnă ‘mărita’, ‘vestita’ sau ‘renumita’. Cuvântul este împrumutat din arabă, Chahira sau El Mash Hura, care are acelaşi înţeles. Se crede că această icoană a Maicii Domnului este una dintre cele 4 icoane existente care au fost pictate de însuşi Sfântul Evanghelist Luca. Tot aici se află multe alte icoane frumoase ale Maicii Domnului şi sfinţilor, care datează din secolele V, VI şi VII.

Sfânta icoană El Chagoura a apărut la mulţi ani după ce a fost construită mânăstirea. La sfârşitul secolului al VIII-lea, o anumită cinstită Marina era stareţa mânăstirii, iar ea era respectată pentru evlavia şi sfinţenia vieţii ei. S-a întâmplat că un monah pustnic, un pelerin grec din Egipt, pe nume Teodor, s-a oprit la mânăstire pe drumul său către Ţara Sfântă. Când el a plecat, stareţa Marina l-a rugat să cumpere din Ierusalim o icoană preţioasă şi frumoasă a Născătoarei de Dumnezeu, pe care mânăstirea să o aibă ca pe un odor de mult preţ.

Când a ajuns la Ierusalim, el a uitat cu totul sarcina care-i fusese încredinţată şi a pornit în călătoria sa de întoarcere. Cu toate acestea, când el nu ajunsese departe de oraş, a fost oprit brusc de un glas necunoscut: ,,Nu ai uitat ceva la Ierusalim ? Ce ai făcut cu privire la însărcinarea pe care ţi-a dat-o stareţa Marina ?” Monahul Teodor s-a întors de îndată la Ierusalim şi a găsit o icoană a Născătoarei de Dumnezeu. În timpul călătoriei înapoi către mânăstire, el a fost uluit de minunile săvârşite prin icoană. El şi întreaga caravană au fost prinşi într-o ambuscadă de bandiţi şi apoi atacaţi de fiare sălbatice. În mijlocul acestor primejdii, pustnicul chema într-ajutor întotdeauna pe Maica Domnului în timp ce strângea în braţe icoana ei, iar el şi caravana erau izbăviţi din toate necazurile.

Aceste evenimente l-au ispitit să păstreze icoana preţioasă pentru el însuşi, astfel că s-a hotărât să ocolească Saydnaya şi să navigheze înapoi către Egipt. Cu toate acestea, el nu a putut să plece în călătorie pe mare, fiindcă s-a pornit o furtună atât de cumplită încât părea că vasul se va scufunda inevitabil. Cum îl mustra conştiinţa, a părăsit îndată corabia şi s-a întors la Saydnaya. După ce a petrecut 4 zile în mânăstire, el a fost din nou stăpânit de o dorinţă irezistibilă de a-şi însuşi icoana Maicii Domnului. El s-a scuzat înaintea stareţei, susţinând că nu a putut cumpăra icoana cerută, şi apoi s-a hotărât să plece din mânăstire într-ascuns.

În dimineaţa următoare, când el era pe cale să plece în călătorie înapoi către ţara sa şi se apropia de poarta mânăstirii, el a fost uimit să vadă că o putere nevăzută îi bara drumul, şi era ca şi cum un zid de piatră stătea unde trebuia să fie poarta. După multe încercări zadarnice, el a fost silit să dea icoana maicii stareţe, mărturisindu-şi intenţia de a o păstra pentru el. Cu lacrimi de recunoştinţă, ea L-a slăvit pe Domnul şi pe Prea Curata Sa Maică. Din acea zi, sfânta icoană a rămas în mânăstire şi a fost cinstită în chip deosebit.

De-a lungul secolelor, mulţime de vindecări minunate s-au revărsat de la această icoană a Maicii Domnului, iar unele dintre aceste istorisiri sunt confirmate în scris, la intrarea în sfântul lăcaş, de către cei care le-au trăit. De asemenea, multe din bisericile construite în Saydnaya au fost ridicate din milostenia celor asupra cărora s-a revărsat nemăsurata milostivire a Împărătesei Cerului; prin înălţarea acestor lăcaşuri, ei şi-au împlinit făgăduinţele făcute Apărătoarei lor.

Terasele şi domurile mânăstirii sunt subiectul multor istorii şi relatări minunate, asemănătoare celor pe care le auzim despre turnurile Constantinopolului, unde se săvârşeau multe procesiuni şi mijlociri deosebite în timpul războaielor, molimelor şi ale altor primejdii care atacau creştinii din Bizanţ.

O pagină interesantă de istorie a Saydnayei a fost scrisă în secolul al XII-lea, pe când Saladin (1138-1193), sultanul Egiptului şi Siriei, se lupta cu cavalerii cruciaţi, care stăpâneau pe atunci Ierusalimul şi împrejurimile lui, în aşa-numitul regat latin al Ierusalimului. Înfometate, trupele lui Saladin au invadat Mânăstirea Saydnaya şi au pus stăpânire pe toate proviziile de hrană pe care le-au găsit. Cu toate acestea, după ce au încărcat proviziile pe spatele cailor şi cămilelor, caii şi cămilele au refuzat să se mişte din loc indiferent cât de mult au încercat Saladin şi oamenii lui să le urnească. În cele din urmă, el a fost nevoit să descarce toate proviziile de alimente şi să le înapoieze proprietarilor de drept, înainte de a putea să plece.

O altă minune a avut loc cu o femeie care trăia în Saydnaya la începutul secolului al XX-lea. Uleiul de măsline era o sursă însemnată de hrană pentru maici în acea vreme, şi imensele vase de lut se goleau cu repeziciune de preţiosul lichid auriu. Nu rămăsese nici o provizie pentru maici în acel an dificil. Cum femeia se afla în magazie investigând situaţia, ea a fost martora minunii umplerii vaselor cu ulei de măsline de nicăieri, care era cu adevărat ajutorul nepreţuit al Împărătesei noastre, care a salvat ziua şi a alinat suferinţa maicilor.


Alte imagini de la Mânăstirea Saydnaya

PC. Pagini duhovnicesti 16-2

PC. Pagini duhovnicesti 16-3

PC. Pagini duhovnicesti 16-4

PC. Pagini duhovnicesti 16-5

PC. Pagini duhovnicesti 16-6

PC. Pagini duhovnicesti 16-7