Cine e online?

Avem 55 vizitatori și nici un membru online

Minuni din zilele noastre (III)


O minune a Sfintei Mare Mucenice Marina

Împărtăşită de un creştin din Montreal, Canada, în februarie 2008


Acum câţiva ani, o familie din Lemessos, Cipru, pe nume Vassiliou, a fost martora următoarei minuni. În Grecia, ei sunt bine cunoscuţi din cererile pe care le-au făcut la televizor pentru a găsi un donator pentru băieţelul lor, Andrei, care suferea de leucemie. Donatorul a fost într-adevăr găsit, iar părinţii au început să se pregătească pentru călătoria în Texas, SUA, unde avea să se săvârşească transplantul de măduvă a spinării.

Între timp, ei s-au rugat şi L-au implorat pe Mântuitorul Hristos să le salveze băieţelul. Înainte de a pleca către Statele Unite, părinţii au auzit de minunile Sfintei Marina şi au sunat la Mânăstirea Sfintei Marina din Insula Andros din Grecia pentru a cere binecuvântarea ei. Stareţul mânăstirii, arhimandritul Chiprian le-a făgăduit că se va ruga Sfintei Marina. El le-a urat părinţilor ca Sfânta Marina să fie cu Andrei în sala de operaţie, pentru a-l ajuta. Cu binecuvântarea stareţului Chiprian şi cu credinţă puternică că Sfânta Marina le va ajuta cu adevărat, familia Vassiliou a plecat către America.

După testele pre-operatorii necesare pe care Andrei trebuia să le efectueze, el a fost dus în sala de operaţie. Cu puţin timp înainte ca operaţia să înceapă, o femeie a venit să-l vadă pe chirurgul care avea să-l opereze pe Andrei. Ea a spus că era medicul lui Andrei şi a cerut să i se permită să PC. Pagini duhovnicesti 21asiste la operaţie. Conversaţia care a urmat a dovedit că femeia era într-adevăr medic. Cu toate acestea, chirurgul a răspuns că medicilor ,,din afară” nu le era permis să fie prezenţi în sala de operaţie şi că regula echipei lui medicale era ca nici un medic cu excepţia celor din echipă să nu fie implicat în asemenea operaţii delicate.


Sfânta Mare Mucenică Marina bătându-l pe diavol, aşa cum este ea reprezentată cel mai adesea în iconografia bizantină


Însă, insistenţa femeii l-a convins pe medic să-i îngăduie să intre în sala de operaţii. Dar înainte, el i-a cerut femeii necunoscute să-şi lase datele la biroul administrativ. Aceasta a făcut precum i s-a spus şi apoi a intrat în sala de operaţie împreună cu chirurgul. În timpul operaţiei, ea a dat câteva indicaţii cu privire la desfăşurarea procedurii. Operaţia a decurs bine şi, la sfârşit, chirurgul i-a mulţumit femeii şi a ieşit din sala de operaţii.

Părinţii lui Andrei au venit de îndată pentru a cere amănunte despre rezultatul operaţiei, iar chirurgul le-a spus că totul a decurs foarte bine, adăugând că nu poate înţelege de ce l-au adus pe Andrei la el când aveau un medic atât de bun. Părinţii s-au mirat de cuvintele lui şi au răspuns că nu au adus nici un medic cu ei. Însă chirurgul a insistat. El le-a spus de asemenea că atunci când a ieşit din sala de operaţii, medicul lui Andrei se afla încă acolo cu ceilalţi membri ai echipei medicale şi era probabil încă prin preajmă.

Părinţii au pornit în căutarea acelei femei medic, dar totul s-a dovedit a fi inutil căci ,,femeia medic” nu era nicăieri. Atunci, soţii Vassiliou au tras concluzia că trebuie să fi fost un medic din Grecia sau Cipru care s-a hotărât să călătorească către Statele Unite şi să contribuie la operaţia delicată. Ei şi-au exprimat dorinţa de a cunoaşte cine era această persoană, ca să-i poată mulţumi şi, la sfatul chirurgului, au mers la biroul administrativ pentru a afla datele ei.

Ei au rămas consternaţi când au citit că femeia necunoscută semnase cu numele ,,Marina din Andros”. Lacrimi de recunoştinţă şi bucurie au umplut ochii lor când şi-au amintit că stareţul mânăstirii le spusese că le doreşte ca Andrei să o aibă pe Sfânta Marina în sala de operaţie pentru a-l ajuta. Părinţii lui Andrei au povestit tuturor bucuria lor atât pentru operaţia reuşită şi recuperarea sănătăţii fiului lor, cât şi pentru minunea de care s-au împărtăşit.

Familia Vassiliou a făgăduit că întreaga familie va fi prezentă la mânăstirea sfintei an de an, de praznicul sfintei (17 iulie), iar stareţul Chiprian istoriseşte că familia face, într-adevăr, an de an o călătorie din Lemessos până la Andros pentru a-i mulţumi Sfintei Marina că l-a salvat pe Andrei.

Minunile săvârşite de sfinţi n-au încetat nicicând să aibă loc în Biserica Ortodoxă. Cu aceste minuni, fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să ne ajute să ne întărim în credinţa noastră !