Cine e online?

Avem 49 vizitatori și nici un membru online

Minuni din zilele noastre (V)

După ce am relatat minunea pe care a făcut-o Sfânta Mare Mucenică Marina cu Andrei Vassiliou din Cipru, am regăsit-o în altă parte, împreună cu icoana făcătoare de minuni a sfintei din Andros, Grecia şi două tăieturi de ziare care mărturisesc despre minunea făcută cu Andrei Vassiliou. Tot acolo am găsit o altă minune a sfintei.

 

Ce istoriseşte Irene Yfanti din Atena

Minunea a avut loc în iulie 2006. Irene avea 28 de ani şi era mama unui copil de 3 ani. Ea a mers prima oară la mânăstirea Sfintei Marina din Andros în iunie 2006, după ce medicii au găsit indicii că ea ar putea avea cancer.

Cu un an înainte, mama Irenei a fost tămăduită de cancer la sân în timpul sfintei liturghii pe când era în vizită la mânăstirea din Andros şi îşi adusese acum fiica la părintele Chiprian de la mânăstirea Sfintei Marina pentru a primi sfat. Părintele i-a spus că va avea nevoie de o operaţie chirurgicală, dar să fie liniştită pentru că Sfânta Marina va fi cu ea. Ea s-a întors în Atena şi şi-a făcut analizele la Spitalul Sfântul Sava. Rezultatele au arătat că avea cancer la tiroidă.

Deoarece cancerul se răspândea, trebuia să se opereze de îndată. Ele au călătorit din nou la Andros. Părintele Chiprian i-a spus mamei îngrijorate: ,,Sfânta Marina te-a vindecat de cancer. Crezi tu oare că nu va avea grijă de fiica ta ?” El a dat atunci mamei o bucăţică de bumbac înmuiată în uleiul sfinţit de la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Marina şi i-a spus ca fiica ei să o aibă cu ea tot timpul operaţiei. Apoi, înainte de plecare, le-a dat nişte dulciuri, spunându-le: ,,Când vă veţi întoarce din nou, veţi aduce dulciurile”. Ele s-au întors în Atena.

În timpul operaţiei, a avut loc următoarea minune. Chirurgul care a operat-o a spus că, în timpul operaţiei, în anumite momente mâna sa a fost călăuzită în operaţie şi la un moment dat a fost îndrumat către o zonă infectată, nedetectată anterior de medici. Era într-o zonă bine ascunsă şi el a îndepărtat tumora de acolo cu succes. De fapt, întreaga operaţie a fost reuşită şi medicul a relatat că dacă nu ar fi fost îndrumat să găsească acea zonă nedetectată, Irene ar fi trebuit să fie operată a doua oară pentru îndepărtarea ei.

La 5 ore după operaţie, în timp ce ea se afla la reanimare, ceva a început să meargă prost. Ea a început să simtă o amorţeală şi durere foarte mare în tot corpul. Pe măsură ce simptomele se înrăutăţeau, ea a fost readusă în sala de operaţie. În timp ce era strânsă bine, ea de-abia putea să se mişte sau să vorbească din cauza amorţelii şi cel mai rău era că respiraţia ei scădea. Ea a vrut să ceară medicului mai mult oxigen, însă nu putea.

În cele din urmă, Irene s-a simţit desprinsă de trupul ei şi s-a găsit într-un loc de o întunecime extremă, incapabilă să simtă vreo durere. Ea şi-a mişcat mâinile, dar întunericul era atât de mare încât nu putea să-şi vadă nici măcar mâinile mişcându-se înaintea feţei sale. Era un loc retras şi lipsit de nădejde, a spus ea după aceea. A vrut să se roage lui Dumnezeu să o ajute, însă a spus că nu putea să se roage pentru că era un loc care părea lipsit de prezenţa lui Dumnezeu. Neîncercând nici un sentiment real al timpului, ea a crezut că era acolo de ore şi zile în şir şi a ajuns la concluzia că a murit şi se afla probabil în iad pentru păcatele sale. Acest lucru a făcut-o să se simtă foarte deznădăjduită, până când a auzit o voce. Atunci ea a strigat: ,,Sfântă Marina, pot să respir !” După ce a spus aceasta, ea s-a simţit înapoi în trup.

Apoi Irene s-a trezit şi s-a văzut înconjurată de 6-8 medici şi aparate de jur-împrejurul ei. Putea să respire normal şi nu mai simţea nici o durere. Ea s-a însănătoşit complet şi astăzi nu mai are cancer. Chirurgii i-au spus că a murit şi a revenit înapoi – unul chiar a spus: ,,Irene a înviat !”


PC. Pagini duhovnicesti 30 01

Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Marina din Andros

 

PC. Pagini duhovnicesti 30 02

Tatăl lui Andrei, Vasou Vassiliou îl îmbrăţişează pe Andrei

şi este intervievat cu privire la minune

 

PC. Pagini duhovnicesti 30 03

Andrei a fost vindecat de leucemie de Sfânta Marina