Cine e online?

Avem 63 vizitatori și nici un membru online

Buna vestire a naşterii Sfântului Ioan Botezătorul

Iată un fragment de istorie biblică, care zugrăveşte buna vestire a preotului Zaharia cu privire la zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul.

 

Într-una din zilele de toamnă dreptul Zaharia, strecurându-se prin mulţimea pestriţă, se îndreptă spre încăperea pregătită pentru dânsul la templu. În ziua următoare dis-de-dimineaţă începea dejurna lui de slujire preoţească, şi el trebui să se pregătească pentru asta. Porţile masive ale templului se deschiseră şi prin oraş răsună întreitul sunet al trâmbiţelor de argint, prin care preoţii vesteau momentul aducerii jertfelor de dimineaţă. Poporul în gloate dese se îndreptă spre templu, unde preoţii îşi împărţeau între dânşii complicatele îndatoriri ale slujbelor de peste zi.

Actul cu deosebire solemn al slujbei sfinte era tămâierea cu înălţare de rugăciune pentru poporul ce stătea în pridvor şi în curte, şi, pentru săvârşirea ei, preotul se alegea printr-un sorţ deosebit, deoarece acest act se considera atât de sfânt, încât săvârşirea lui se oferea fiecărui preot numai o dată în an. Fericitul, căruia îi cădea acest sorţ, se numea ,,bogatul” (probabil din cauză că se lăsa la dispoziţia lui bogăţia darurilor duhovniceşti înalte, şi de asemenea şi un cunoscut avantaj la împărţirea veniturilor) şi el devenea persoana principală, asupra căruia de preferinţă se concentra atenţiunea întregului popor adunat. De data aceasta sorţul fericit a căzut pe dreptul Zaharia. Nu e greu de închipuit starea dreptului bătrân, când lui, pentru prima şi ultima oară în viaţă, îi căzu fericirea să săvârşească cel mai sfânt act al sfintei slujbe, care PC. Pagini duhovnicesti 09era accesibil pentru un preot, şi încă în nemijlocita apropiere de sfânta sfintelor.

O agitaţie sfântă îl cuprinse, şi el cu tremur de inimă începu să se pregătească pentru marea slujbă. Ca ajutoare i se dădură doi preoţi, din care unul cu evlavie îndepărtă de la jertfelnic tot ceea ce putuse rămâne de la slujba precedentă şi, înălţând rugăciune, se retrase; celălalt aduse cărbuni aprinşi, îi puse pe altarul tămâierii şi de asemenea, înălţând rugăciune, se depărtă, aşa că în sanctuar rămase numai preotul slujitor. Între acestea, în templu răsună sunetul puternic al trâmbiţei de argint, care, purtându-se chiar peste cuprinsul curţilor lui, dădea de ştire poporului începutul slujbei sfinte.

 

Icoană rusească din secolul al XVII-lea

 

Preotul slujitor Zaharia, cu cădelniţa de aur în mâini, se apropie cu evlavie de altarul tămâierii. Iată el stătu înaintea perdelei, care despărţea de dânsul Sfânta Sfintelor. La dreapta lui se afla masa pâinilor punerii înainte, la stânga se afla sfeşnicul cel de aur, care revărsa asupra lui razele luminii tainic scânteind, iar chiar dinaintea lui se afla însuşi jertfelnicul tămâierii cu cărbunii aprinşi pe dânsul. Aflându-se într-un loc aşa de sfânt, în prezenţa tainică a lui Dumnezeu, dreptul Zaharia, fără să vrea se umplu de simţul unei neobişnuite evlavii, căreia corespundea şi tot poporul ce stătea în pridvor şi se aprofundase într-o tăcere evlavioasă.

La semnalul dat, preotul aruncă tămâia pe cărbunii aprinşi şi un stâlp de fum bine mirositor îl cuprinse şi pe el însuşi şi sanctuarul simbolizând rugăciunea pentru poporul ce se ruga şi pentru tot Israilul. Rugăciunea în asemenea împrejurare se ridica pentru iertarea păcatelor poporului, a însuşi preotului slujitor şi a familiei lui. Dar ca om drept şi fără îndoială asemenea multor altor adevăraţi israeliţi, aşteptând ,,Mângâierea lui Israil” şi ,,aşteptând izbăvirea”, Zaharia putu să adauge la asta şi rugăciunea ca să se împlinească cât mai repede nădejdea aşteptată a lui Israil şi să vină Mesia cel vestit de prooroci.

Şi când el înălţa această rugăciune, în care nu se poate să nu se fi amestecat şi dorinţa tainică a inimii lui de a i se dărui urmaşi, deodată i se arătă îngerul Domnului. Aceasta fu ceva cu totul neobişnuit. Chiar nici în tradiţie nu se afla nici cea mai mică amintire, ca mai înainte cândva îngerul Domnului să se fi arătat unui simplu preot în timpul săvârşirii jertfei tămâierii, deşi erau cunoscute două cazuri de arătare a îngerului arhiereilor în marea zi a îndurării, şi anume lui Simon cel drept şi lui Ismail, fiul lui Elisei. Nu-i de mirare că ,,Zaharia, văzându-l s-a tulburat şi frică a căzut peste dânsul”. Dar acesta era un vestitor bun, Arhanghelul Gavriil, care avea să comunice dreptului Zaharia vestea care trebuia să servească de amanet bucuriei şi pentru dânsul, şi pentru evlavioasa Elisaveta, pentru tot Israilul şi pentru toată omenirea. Sosise timpul împlinirii rugăciunilor înflăcărate ale lui Zaharia şi ale tuturor celor de un gând cu dânsul.

Curând trebuia să vină Mesia şi dreptul preot se va învrednici de marea cinste să fie rudă cu El chiar şi după trup: lui i se va naşte un fiu, care însuşi va pregăti calea Mântuitorului lumii. ,,El va fi nazareu, nu va bea vin, nici sicheră, şi se va umplea de Duhul Sfânt chiar din pântecele mamei sale; şi pe mulţi din fiii lui Israil îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor către copii, şi pe cei neascultători întru înţelepciunea drepţilor, să gătească Domnului norod mai înainte gătit” (Luca 1, 13-17).

În mare nedumerire Zaharia ascultă graiurile misteriosului binevestitor. Graiurile acestea erau cu totul neaşteptate şi îmbucurătoare, ca inima tremurândă a preotului să fie în stare să le primească deodată, cu atât mai vârtos faţă de conştiinţă, că el şi femeia lui sunt deja împovăraţi de ani. Oscilând între credinţă şi îndoială, îşi exprimă el cu teamă dorinţa, ca buna vestire să fie adeverită prin vreun semn văzut, capabil să-l convingă că toată vedenia asta nu este o simplă amăgire a simţului agitat. ,,Din ce voi cunoaşte aceasta ? întrebă Zaharia nedumerit. Că eu sunt bătrân şi femeia mea trecută în zilele sale”. Atunci îngerul îi spuse: ,,Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu şi sunt trimis a grăi către tine şi a vesti ţie acestea. Şi iată, vei fi tăcând şi neputând a grăi până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut cuvintelor mele, care se vor împlini la vremea lor” (Luca 1, 18-20).

Apoi îngerul s-a făcut nevăzut şi numai fumul de tămâie în valuri dese revărsa miros plăcut în sanctuar. Uimit de toate acestea, bătrânul stătea în uimire mută, şi fu până întru atâta cufundat în cugetarea la cele ce se petrecuseră, încât uită că afară îl aştepta mulţimea închinătorilor. Poporului această întârziere neobişnuită în sanctuar de asemenea i se păru bănuitoare şi mulţi se mirau de aceasta, iar unii probabil se şi temeau, să nu se fi întâmplat ceva bătrânului preot în templu.

Dar iată, în sfârşit, mult aşteptatul bătrân ieşi din templu, ca să ocupe loc pe treptele ce duceau de la pridvor la curtea preoţilor, care stând în rând după cin, îl aşteptau să dea binecuvântarea solemnă poporului, care binecuvântare de regulă preceda jertfele zilei. Ocupând locul său, Zaharia voi să rostească binecuvântarea, dar abia atunci simţi că asupra lui deja se împliniseră cuvintele arhanghelului şi fusese lovit de muţenie. Poporul privea şi se mira. Bănuiala că preotului i s-a întâmplat ceva acum deveni limpede pentru toţi, şi Zaharia încercă să explice asta cumva prin semne.

Primind de la preotul respectat de toţi binecuvântarea mută, poporul se împrăştie prin oraş, ducând cu sine şi răspândind istorisirea despre acest eveniment neobişnuit, pe care mulţi îl înţeleseră exact anume în acel înţeles, că Zaharia ,,a avut vedenie în templu”. Lovit de muţenie, Zaharia nu conteni slujbele sale preoţeşti şi a rămas la templu până la terminarea dejurnei sale, numai după trecerea săptămânii de rând, adică până în sâmbăta următoare, când începea o nouă dejurnă. Apoi se întoarse din Ierusalim în oraşul său natal şi aduse vestea mută, dar plină de bucurie soţiei sale Elisaveta.

Spre marea bucurie a fericitei perechi, făgăduinţa arhanghelului nu întârzie a se împlini. Elisaveta zămisli (Biserica Ortodoxă prăznuieşte zămislirea Sfântului Înaintemergător pe 23 septembrie), dar timp de 5 luni dezmierdă tainic în inima ei această mare bucurie pentru dânsa.

Astfel marea taină se apropia de împlinirea ei.

 

Tâlcuiri ale acestui eveniment scripturistic minunat

Cuvânt la naşterea sfântului şi măritului prooroc Ioan Mergătorul Înainte (în nr. 24-25) şi foarte frumoase şi adânci tâlcuiri ale Sfântului Ambrozie al Milanului la Evanghelia după Luca, episoadele V (în nr. 30) şi VI (în nr. 31).