Cine e online?

Avem 33 vizitatori și nici un membru online

Ispitirea lui Iov

Iată un fragment de istorie biblică, care vorbeşte despre ispitirea dreptului Iov.

 

Înzestrat pentru credinţa şi evlavia sa deosebită cu toate bunurile vieţii pământeşti, Iov trăia în mulţumire deplină, desfătându-se de fericirea familială şi belşug. Casa lui binecuvântată înfăţişa oarecum, pe cât aceasta este posibilă pentru om, fericirea primară, pierdută cândva de protopărinţi, dar care în părţile sale deosebite n-a rămas cu totul inaccesibilă pentru aceia care au realizat în viaţa lor, într-o măsură sau alta, cuvioşia primară şi au păstrat adevărata credinţă.

Dar precum cândva adevăratul Edem, aşa şi acum acest rai familial a stârnit zavistia vrăjmaşului celui de la început al omenirii, satana, care, ca domn al lumii păgâne dimprejur, n-a putut să sufere petrecerea în mijlocul ei a unui aşa de mare drept, şi a întrebuinţat toate apucăturile vicleşugului său infernal, ca să distrugă această binecuvântată casă.

Toate intrigile lui s-au dovedit neputincioase de a zdruncina credinţa şi evlavia lui Iov şi satana, în răutatea lui neputincioasă, se hotărî să recurgă la clevetire contra lui înaintea lui Dumnezeu. Şi iată în una din marile zile ale lucrării proniatoare a lui Dumnezeu, când se fac sfaturile proniatoare în lumea de sus, ,,au venit fiii lui Dumnezeu, să se înfăţişeze înaintea Domnului. Printre ei a venit şi satana”. Ştiind mai dinainte nereuşitele satanei împotriva lui Iov, Domnul, ca şi cum ar râde de neputinţa duhului răutăţii faţă de neprihănirea dreptului, îl întrebă: ,,Luat-ai tu seama la robul Meu Iov ? Căci nu-i altul ca el pe pământ, fără prihană, drept, temător de Dumnezeu şi depărtat de tot lucrul rău”. Întrebarea, ca şi vădirea evlaviei lui Iov, străpunse ca o sabie inima rea a satanei şi, cu toată neputinţa sa, recurse la clevetirea îndrăzneaţă:

,,Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu ?”, întrebă obraznic satana, ,,nu l-ai îngrădit Tu din toate părţile, şi casa lui şi toate câte are ? Lucrul mâinilor lui Tu l-ai blagoslovit şi turmele lui se revarsă pe faţa pământului. Dar ia tinde-Ţi mâna Ta şi atinge-Te de tot ce are şi mai binecuvânta-Te-va el oare ?” Pentru a-l apăra pe Iov şi simţămintele sale fără prihană, Domnul hotărî să îngăduie satanei să supună pe marele Său drept unor încercări vremelnice şi necazuri. ,,Şi a zis Domnul către satana: iată toate câte are sunt în mâna ta, numai asupra lui să nu-ţi întinzi mâna ta”.

Satana puse în mişcare toate puterile iadului şi slugile sale supuse se adunau din toate părţile pentru împlinirea poruncilor lui nimicitoare. Şi iată cum deodată din cerul senin răsună izbitura distrugătoare a trăsnetului, după care în succesiune repede răsunară unele după altele alte lovituri, ce se năpusteau asupra uneia şi aceleiaşi binecuvântate văi, ce se desfăta până în clipa aceea de linişte netulburată şi de lumina dulce a soarelui dătător de viaţă. Aşa şi asupra casei lui Iov se desfăşură un şir întreg de grozave nenorociri, cu atât mai grozave cu cât ele se dezlănţuiră fără cea mai mică prevenire, cu totul pe neaşteptate şi fără de veste: turmele de vite au fost jefuite, iar păzitorii lor ucişi de beduini, oile şi ciobanii arşi de foc din cer, cămilele luate de haldei, care au omorât pe păstorii acestora. Astfel, Iov din cel mai mare bogat, prin aceste 3 lovituri deodată, fu redus la treapta de sărac. Îi mai rămăsese o mângâiere: fiii şi fetele sale. Însă asupra lor satana a trimis vânt dinspre pustie, care a prăbuşit casa asupra lor, nescăpând nici unul.

Ca de un trăsnet fu lovit dreptul Iov, pentru el se prăbuşise şi cea din urmă nădejde, dispăruse tot ce alcătuia şi putea să alcătuiască fericirea lui. Nu numai că nu mai avea nici o bogăţie, dar nu mai avea nici copii, care puteau fi pentru dânsul singura mângâiere. Nenorocirea ce-l ajunsese părea a fi mai presus de puterile omeneşti, şi Iov nu putu să suporte să nu o exprime în afară. El se sculă şi-şi sfâşie haina sa cea de deasupra, îşi tunse (în semn de doliu) părul capului său, şi presără ţărână pe capul său, iar prin aceasta satana simţi biruinţa, căci Iov părea a nu fi în stare să sufere aceste lovituri şi uşor ar fi putut acum să cârtească contra lui Dumnezeu. Dar satana se înşela. Iov căzu la pământ, nu pentru ca în această stare să dea drumul unui potop de cârtire, ci să se închine Domnului Dumnezeu, care miluieşte şi ceartă. În loc de orice murmur, smerit şi cu nemărginită nădejde în Dumnezeu, Iov zise: ,,Gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voiu şi întoarce în pământ; Domnul au dat, Domnul au luat, cum au plăcut Domnului, aşa s-au şi făcut, fie numele Domnului binecuvântat”.

Astfel, greţoasa clevetire a lui satana a suferit înfrângere totală. Iov a adeverit întru totul că el este drept, nu pentru belşugul său, nici pentru bogăţia pământească, ci fiindcă a binecuvântat pe Dumnezeu şi sub grelele lovituri ale nenorocirilor ce-l ajunseseră.

Când la un nou sfat ceresc, Domnul Dumnezeu arată această neclintire a marelui Său drept, care susţinuse atât de victorios greaua ispitire şi demascase minciuna satanei, urâtorul de oameni nu se tulbură nici de această înfrângere, ci începu să afirme îndrăzneţ că cercarea care-l ajunsese pe Iov nu-i încă aşa grea, ca el să poată deodată să-şi arate evlavia sa făţarnică, cu atât mai mult cu cât toate aceste necazuri nu s-au atins personal de Iov, ci numai de bunurile ce-i aparţineau. Dar de s-ar atinge de ,,oasele lui şi de carnea lui”, atunci te miră de va mai binecuvânta pe Dumnezeu.

Clevetirea aceasta era prea obraznică şi mincinoasă, ca să poată fi lăsată necombătută. Şi atunci Domnul a binevoit să facă pe Iov încă o dată instrument al biruinţei sale asupra satanei. ,,Şi a zis Domnul către satana: iată el este în mâinile tale, numai de sufletul lui să nu te atingi”. Iarăşi lucind de răutate ochii lui infernali, satana s-a depărtat de la faţa lui Dumnezeu, ca să se apuce de lucrarea sa distrugătoare.

Vorba era acum, ca cu orice preţ să justifice înaintea Domnului clevetirea sa josnică şi să piardă pe dreptul, şi de aceea şi-a încordat toate puterile născocirilor sale infernale, ca să lovească pe Iov cu aşa lovitură, pe care el să nu fie în stare a o suporta. Şi iată el alese pentru asta boala cea mai greţoasă şi mai grozavă, care este cunoscută în Răsărit, anume lepra, care dând pe om de viu putrejunii, îl lipsea de orice nădejde de însănătoşire şi-l făcea fiinţa cea mai nenorocită. Aşa, însăşi petrecerea lui în societatea oamenilor devenea imposibilă şi fu nevoit să se depărteze în singurătatea fără ajutor, ca în disperare amară să-şi petreacă celelalte zile ale vieţii sale.

Şi într-adevăr satana ,,lovi pe Iov cu lepră rea din tălpile picioarelor până în creştetul capului”. Marele suferind a trebuit să se depărteze din societatea oamenilor, şi ,,şi-a luat un hârb ca să se scarpine cu dânsul, şi şedea în gunoi afară din cetate”. Suferinţele lui erau cu adevărat grozave. Fiind cândva cel mai vestit şi mai bogat dintre toţi fiii Răsăritului, acum Iov era fiinţa cea mai săracă, mizeră, lepădată şi nefericită. Acum, el nu avea pe nimenea şi nimic, decât numai un biet hârb şi bubele ce curgeau de pe dânsul. Adevărat, îi mai rămăsese femeia, dar situaţia ei nenorocită trebuia numai să-i îngreuieze încă şi mai mult durerea.

 

PC. Pagini duhovnicesti 11

Dreptul Iov pe grămada de gunoi, alături soţia lui oferindu-i de mâncare.
Pe chipul ei se vede neplăcerea cauzată mirosul urât şi de suferinţă.
Frescă de la Mânăstirea Gracanica, Serbia

 

Cândva doamnă bogată a unei case mari şi slăvite, neştiind ce-i nevoia, şi care-şi petrecea viaţa în deplină îndestulare, în respect şi veselie nesfârşită, acum, ca să se hrănească pe ea şi nefericitul său bărbat, era nevoită să ducă munca grea de angajată cu ziua, şi zi de zi aştepta cu nerăbdare să apună soarele, ca să se poată şi ea linişti de munca grea care o obosea şi-i zdruncinase sănătatea. Dar şi atuncea ei îi rămăsese o singură mângâiere: să viziteze pe bărbatul ei suferind, care zăcea în bube şi viermi şi fără nici un acoperământ. Nu-i de mirare că, în sfârşit, ea nu mai putu suferi această stare şi începu să cârtească contra lui Dumnezeu.

În nerăbdarea ei chiar i se părea ciudat cum însuşi Iov rămăsese până acum dreptul de altădată, şi văzând tăria lui, ea exclama iritată şi-i zicea: ,,Tu eşti încă tot tare în nevinovăţia ta. Huleşte pe Dumnezeu şi mori !” După părerea ei, situaţia lui Iov era aşa de grozavă, că el nu mai avea ce aştepta de la Dumnezeu, aşa că pentru dânsul era mai bine să atragă asupra sa ultima pedeapsă, fie chiar şi prin hulirea lui Dumnezeu, şi să moară. Oricât de greu îi era dreptului să audă asemenea hule contra lui Dumnezeu de la femeia sa, care altădată împărţise cu dânsul bucuriile unei vieţi binecuvântate, el nu se zdruncină nici acum, ci îi vorbi femeii sale cu reproşul cuvenit ei: ,,Vorbeşti şi tu ca o nepricepută. Cum am primit de la Dumnezeu cele bune, au să nu primim şi cele rele ?” Şi iarăşi a binecuvântat pe Dumnezeu, cel ce miluieşte şi ceartă după nepătrunsele Lui sfaturi.

Vădindu-l desăvârşit pe satana că este mincinos şi tatăl răutăţii, prin răbdarea dreptului Său, Dumnezeu îl slobozi pe Iov din această ispitire şi îi înapoie toată bogăţia, ca şi alţi fii şi fiice care să-l mângâie la sfârşitul zilelor sale.