Cine e online?

Avem 50 vizitatori și nici un membru online

Pomenirea celor 14.000 de prunci ucişi de Irod în Betleem

(prăznuită pe 29 decembrie)

Iată un fragment din vieţile sfinţilor despre uciderea celor 14.000 prunci

 

După ce Irod a fost vestit de magi că Se va naşte Împăratul iudeilor (Evanghelia de la Matei, cap. 2), el s-a pornit cu mânie asupra tuturor pruncilor născuţi în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai puţin, după vremea care i se adeverise de la magi, şi a trimis ostaşi înarmaţi ca spre război pentru a-i ucide.

PC. Pagini duhovnicesti 22 01

Pruncii se omorau în multe chipuri. Pe unii îi tăiau cu sabia, pe alţii îi ucideau de piatră şi de zid, pe alţii îi trânteau la pământ şi îi călcau în picioare, pe alţii îi sugrumau cu mâinile, iar pe alţii îi rupeau şi-i despicau; pe unii îi însuliţau şi pe alţii îi tăiau în două. Mamele plângeau cu amar, până la cer strigau, smulgându-şi părul, rupându-şi hainele şi trupurile, încât s-au împlinit cele zise de Sfântul Prooroc Ieremia: ,,Glas în Rama s-a auzit, plâns şi tânguire şi jale a Rahilei, care plângea pe fiii săi, şi nu a vrut să se mângâie, că nu sunt” (Ieremia 31, 15).

Rama era o cetate mică, care se numea aşa fiindcă stătea la un loc înalt ce era în hotarele lui Veniamin. Rahila se socotea de unii Betleemul, pentru că Rahila, femeia patriarhului Iacov şi mama lui Veniamin, acolo era îngropată. Deci pentru mormântul Rahilei, Betleemul îşi câştigase numele de Rahila, şi când se omorau prunci în Rahila, adică în Betleem, atunci se auzea până în cetatea Rama, fiindcă nu era departe de Betleem şi se auzea glasul plângerii şi al tânguirii, plângând maicile pentru omorârea pruncilor lor, a căror plângere o scriu doi sfinţi: Ioan Gură de Aur şi Damaschin.

Dintre aceştia, cel dintâi povesteşte astfel: ,,Acestea văzând maicile, întrebau pe ucigaşi: ,,Pentru ce omorâţi pe pruncii noştri ? Ce răutate au făcut împăratului sau vouă ?” Şi nu era cine să le răspundă lor pentru ce se face această ucidere năprasnică şi nu era cine să le mângâie acea plângere. Iar ele strigau către ostaşi: Miluiţi-ne pe noi oamenilor, nu ne lipsiţi de fiii noştri, ci mai întâi omorâţi-ne pe noi, pentru că nu putem răbda moartea fiilor noştri; pe noi să ne însuliţaţi dacă fiii noştri v-au făcut vreun rău, ca astfel şi noi împreună cu dânşii să primim moartea”.

Acestea şi celelalte grăind din durerea inimii şi, de mânie ca nişte bete fiind, fără de sfială îşi rupeau hainele de pe ele, cu care se cuvenea să-şi acopere pieptul şi de multă jale îşi descopereau piepturile lor şi cu pietre se băteau peste trupurile lor, feţele şi le zgâriau, părul îşi rupeau, cerul îl chemau întru mărturie, strigând către Dumnezeu: ,,Ce sălbăticie este aceasta de la împăratul, o ! Stăpânul nostru, Doamne, care se împotriveşte făpturii Tale. Tu ai zidit, iar el omoară ! Tu ne-ai dăruit nouă fii, iar el ne lipseşte pe noi de dânşii. Pentru ce am născut parte bărbătească, dacă cu amară moarte se omoară pruncii noştri ?”

După uciderea sfinţilor prunci, al căror număr era paisprezece mii, degrabă a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu chiar pe ucigaşul acela, pe împăratul Irod, pentru că a primit amar sfârşit vieţii sale. Sfântul Teofilact povesteşte astfel: ,,Cuprins fiind de lingoare de diaree, de umflătura picioarelor, de astuparea nărilor, de tremurare a tot trupul şi de alte boli ascunse, rău şi-a lepădat ticălosul său suflet”. Se mai povesteşte şi aceasta, că nu i-a fost lui de ajuns uciderea de prunci din Betleem, ci şi dintre cetăţenii Ierusalimului, la sfârşitul său, pe mulţi din oamenii cei mai de frunte şi mai cinstiţi i-a dat morţii: pe Ircan, arhiereul iudeilor l-a omorât, precum şi pe toţi mai-marii preoţilor şi cărturarilor poporului, pe care îi întrebase mai înainte unde are să Se nască Hristos. Pe aceia, mai pe urmă, i-a tăiat cu sabia.

Aceasta s-a făcut prin judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, pentru că aceia toţi se sfătuiră împreună cu Irod să omoare pe pruncul Iisus. Deci, împreună cu Irod şi ei rău s-au sfârşit, precum a zis îngerul către Iosif în Egipt: ,,Au murit cei ce căutau sufletul Pruncului” (Matei 2, 20). Deci, nu numai singur Irod a murit, ci şi toţi cei ce căutau sufletul Pruncului – acela de la Dumnezeu fiind omorât, iar ei de Irod ucigându-se, căruia fiindu-i prieteni, de la el au primit ucidere.

Faptul că toţi aceia căutau să ucidă pe Hristos şi se uneau cu Irod la aceasta, arătat este aici: că pe dreptul acela, bătrânul Simeon, primitorul de Dumnezeu, după mărturia Sfântului Epifanie, – pentru mărturisirea lui cea pentru Hristos, care a făcut-o în biserică înaintea poporului – după ce s-a sfârşit, nu l-au învrednicit a fi pus în groapă, precum se cădea unui bărbat sfânt şi preaînţelept dascăl, prooroc mai înainte-văzător şi bătrân mai cinstit decât toţi. Ba încă şi Sfântului Prooroc Zaharia i-au rânduit moarte pentru aceasta, căci pe Preacurata Fecioară, care intrase în biserică întru curăţie cu Pruncul, a dus-o în locul fecioarelor unde nu se cuvenea aceasta pentru femeile care aveau bărbat. De aceasta pomenesc Grigorie de Nyssa, Chiril al Alexandriei şi Andrei Cretanul. Cărturarii cârteau în inimile lor contra lui Zaharia, ca asupra unui călcător de lege şi cu zavistie se mâniau pentru aceste două pricini: pentru că a pus pe Maica cu Pruncul în locul fecioarelor şi pentru că da nişte mărturii ca acelea despre Prunc. Apoi n-au ascuns aceasta înaintea lui Irod, ci i-au spus lui mai pe urmă.

În acea vreme, Iosif cu Maria fugiseră în Egipt şi îndată, fiind căutat Pruncul, nu s-a aflat şi de atunci s-au mâniat asupra Proorocului Zaharia şi asupra lui Simeon. Deci lui Simeon, degrabă murind, nu i-au făcut îngropare cinstită; iar lui Zaharia i-au mijlocit mai pe urmă moarte de la Irod. Fiindcă, în vremea uciderii pruncilor Betleemului, pentru că nu a dat pe fiul său Ioan spre ucidere, Zaharia a fost omorât între biserică şi altar, cărturarii şi fariseii rânduindu-i aceasta, pentru mărturia ce dăduse despre Preacurata Fecioară şi despre ducerea ei în locul fecioarelor.

După aceea şi ei au dobândit vrednică ucidere de la Irod, împăratul lor. Însă, deosebit, a mai tăiat Irod şaptezeci de bărbaţi preaînţelepţi, care formau soborul numit sanhedrin. Numai pe unul dintr-înşii l-a lăsat viu şi pe acela a poruncit să-l orbească. Apoi, erau în acea vreme în Ierusalim doi dascăli preaînţelepţi, preaslăviţi şi iubiţi de toţi, Iuda al Avrifei şi Matei Garguloti. Pe aceştia, împreună cu alţi doi prieteni ai lor, i-a ars de vii. Mai înainte de aceasta, chiar asupra casei lor, s-a răsculat cumplit, căci a omorât pe fratele său Feror, pe sora sa Salomi, pe bărbatul ei, care era din seminţia lui David şi pe femeia sa Mariamna, care asemenea era din seminţia lui David, pe Antipatru, fiul său cel născut dintr-însa, pe doi fii: Aristobol şi Alexandru şi pe alţi mulţi nevinovaţi i-a dat morţii.

La sfârşit, când să-şi lepede ticălosul său suflet, a poruncit ostaşilor săi celor mai credincioşi şi despre alţi bărbaţi cinstiţi ai iudeilor – din care nu puţini erau în lanţuri – ca să-i omoare pe toţi, atunci când el îşi va da sufletul, ca să nu se bucure iudeii de moartea sa, ci mai vârtos să plângă, văzând atâţia morţi ai lor; ceea ce s-a şi făcut. Aşa, cel rău, rău a pierit cu sunet şi pe mulţi i-a pierdut împreună cu dânsul.

 

PC. Pagini duhovnicesti 22 02

 

Fragmente din sfintele moaşte ale celor 14.000 prunci ucişi de Irod în Betleemul Iudeei,
care se află în Ţara Sfântă. Alăturat, icoana din racla cu sfintele moaşte, în care se
poate vedea Mântuitorul şi mulţimea de sfinţi prunci adunaţi la sânul Lui
 
PC. Pagini duhovnicesti 22 03