Cine e online?

Avem 156 vizitatori și nici un membru online

Întâmplări minunate din zilele noastre (IV)

de Vlad


Un bebeluş se naşte sănătos în ciuda sfaturilor medicilor de a-l avorta

În 2007, părinţii lui Brandon Kramer, Becky şi Kriss, au fost avertizaţi de medici că fiul lor se va naşte surd şi orb şi va supravieţui probabil doar câteva ore. Micuţul a fost diagnosticat în uter cu romboencefalosinapsă – o situaţie în care creierul fuzionează în loc să existe în două jumătăţi – ca şi hidrocefalie (stare patologică constând în acumularea excesivă a lichidului cefalorahidian în cutia craniană). Testele efectuate de 2 ori pe lună au indicat că situaţia se înrăutăţea şi Becky a fost sfătuită să avorteze la doar câteva săptămâni înainte de a naşte.

Cuplul a ignorat recomandarea medicilor şi Brandon s-a născut sănătos pe 1 octombrie anul trecut (2007). Un articol din Daily Mail relata că Centrul de medicină fetală al Spitalului Universitar Wales din Cardiff a ordonat să se revizuiască cazul pentru a determina dacă Brandon avea acea condiţie de PC. Pagini duhovnicesti 18-1sănătate şi s-a recuperat, sau dacă datele din numeroasele scanări cu ultrasunete au fost citite eronat de personalul spitalului.

Cuplul (foto) nu intenţionează să dea în judecată spitalul pentru compensaţii, dar vrea ca situaţia să fie cunoscută ca un avertisment pentru alţi părinţi. ,,Probabil, medicii nu ar trebui să aibă atât de multă încredere în scanări”, a spus Becky reporterului de la Daily Mail. ,,Unul dintre medicii mai în vârstă cu care am vorbit a spus că o scanare este asemenea unei imagini neclare a unui viscol – nu te poţi baza pe ea – şi a reieşit că avea dreptate”.

,,Mă simt îngrozitor de vinovată când mă gândesc că aş fi putut să-l omor – şi apoi mă găsesc minunându-mă cum mulţi alţi copii care s-ar fi dovedit că sunt cu totul sănătoşi sunt omorâţi”. ,,Ne-am pregătit să petrecem Crăciunul fără el – ne gândeam că vom pregăti o înmormântare. În schimb, a fost cel mai frumos dar de Crăciun primit vreodată şi acum am avut un botez”.

Tatăl lui Brandon a spus: ,,Nu suntem aici ca să învinovăţim pe nimeni, ci vrem să mulţumim pentru ajutorul şi sfaturile care ne-au fost date. Ei s-au uitat la rezultatele de la scanări împreună cu noi. Nu ne-au dat nici un fel de explicaţie”. ,,A fost o greşeală, dar totul este dat deoparte acum şi noi încercăm să uităm, fiindcă Brandon este normal”.


Cum încearcă unele grupuri de interese să se folosească de tot felul de boli care sunt depistate încă de când pruncul este în pântece pentru a promova avortul

Anunţând că Curtea Supremă a Braziliei poate curând să hotărască dacă să permită avortul pentru copiii cu anencefalie – copii născuţi cu un creier redus sau chiar cu totul absent – editorialistul Josias de Souza de la Folha de Sao Paulo pretindea că astfel de copii mor în mod normal la câteva zile PC. Pagini duhovnicesti 18-2de la naştere.

Să-i spună aşa ceva Cacildei Galante Ferreira, a cărei fetiţă Marcela (foto), s-a născut cu anencefalie acum un an şi jumătate în Morro Agudo, statul Sao Paulo, Brazilia. Copilaşul este foarte activ, sănătos şi răspunde la membrii familiei.

,,O săptămână am fost nevoită să plec de acasă şi am lăsat-o pe Marcela dormind cu cealaltă fetiţă a mea. Când m-am întors, ea era agitată şi plângea. Nu pot sta departe de ea un minut”, a spus mămica cotidianului A Cidade în februarie 2008. Deşi s-a născut cu aproape cea mai mare parte din creier lipsă, Marcela Ferreira a trăit un an şi jumătate cu puţină îngrijire specială. Ea necesită suplimentare cu oxigen şi mănâncă printr-un tub de hrănire introdus în nas, dar altfel trăieşte normal. Ea interacţionează cu membrii familiei şi dă semne de conştienţă. Prezenţa ei este o bucurie pentru toţi.

,,Micuţa mea dragă, copilaşul atât de mic şi fragil, este astăzi puternică şi foarte iubită de toţi”, a spus mama ei unui cotidian. ,,Micuţa Marcela a venit pe lume să atingă inimile noastre şi să ne arate adevărata semnificaţie a vieţii”.

Când Marcela a fost diagnosticată cu anencefalie, încă fiind în pântece, mamei ei i s-a dat opţiunea de a o avorta. Medicul, spune ea, ,,mi-a dat o săptămână să mă hotărăsc dacă vroiam să ţin copilul. I-am răspuns că nu este drept să fim atât de cruzi încât să ucidem acel copil mic şi nevinovat”.

Copiii cu anencefalie sunt una dintre pedalele pe care tot apasă susţinătorii avortului, promovând tot felul de idei eronate. Să vedem câteva dintre acestea.

· Prima şi cea mai evidentă eroare: copiii cu anencefalie nu trăiesc în afara pântecelui mamei. Cu toate acestea, ei pot trăi – şi chiar o fac – săptămâni, luni, chiar ani după ce se nasc. Un raport etic al Asociaţiei Medicale Americane (AMA) din 1994, pe lângă faptul că recunoaşte că aceşti copii pot trăi, mărturiseşte chiar că ,,din pricina faptului că aceşti nou-născuţi nu primesc adesea tratament susţinut, durata vieţii lor este probabil mai lungă decât cea constatată în plan practic”.

· O a doua observaţie a aceluiaşi raport al AMA este legat de primul caz. În vreme ce susţinătorii avortului pretind că testele pentru anencefalie sunt absolut de încredere, AMA recunoaşte că ,,diagnosticările eronate ale copiilor ca anencefalici au fost documentate în literatura medicală şi detectate de programele de control”. Şi în vreme ce afirmă asta, AMA spune că ,,posibilitatea diagnosticării greşite nu poate fi cu totul eliminată”, dar că riscul este nesemnificativ. De fapt, AMA recunoaşte că un procent din copiii care sunt avortaţi pe motiv că sunt anencefalici, nu sunt anencefalici ! Dar riscul este nesemnificativ … N-ai şti cum să califici o atare afirmaţie …

· Riscurile unei diagnosticări eronate poate părea ,,nesemnificativ” pentru medic, dar părinţii tind să aibă o perspectivă diferită. Aşa este cazul părinţilor lui Brandon Kramer. Este dificil să ştii cât de multe diagnostice greşite de anencefalie şi alte defecte din naştere apar anual, motiv pentru care o mare parte din aceşti copii sunt avortaţi, rezultând un cadavru mutilat care nu este examinat după avort. Aproximativ 95 % din copiii diagnosticaţi cu anencefalie sunt avortaţi înainte de naştere, iar rata este similară pentru alte defecte din naştere. De exemplu, în California de Nord, 95 % din fetuşii diagnosticaţi cu fibroză cistică sunt avortaţi – deşi fibroza cistică este de departe o boală cu care se trăieşte întreaga viaţă, nicidecum asemănătoare anencefaliei !!!

· Cea mai cruntă eroare: copiii cu anencefalie nu pot avea conştienţă, fiindcă părţile din creier în care apar gândurile sunt absente. Însă realitatea contrazice flagrant această afirmaţie, fiindcă de exemplu Marcela Ferreira dă multe semne de conştienţă: ea reacţionează la atingerea mamei ei şi apucă cu mânuţa ei degetele mamei. Ea reacţionează la lumină şi sunet, are expresii faciale şi plânge. Când nu vrea o anume mâncare, ea o scuipă. Recunoaşte vocea mamei ei. Medicii spun că un copil anencefalic nu poate nici vedea, nici auzi, nici simţi durerea, că el este asemenea unei legume – scrie pe un site anencephaly-info, menţinut de părinţii cu copii anencefalici. Cu toate acestea, ceea ce spun medicii nu se potriveşte cu experienţa multor familii care au copii anencefalici. Creierul este afectat în grade diferite, iar ţesutul său poate atinge diferite stadii de dezvoltare. Unii copii sunt capabili să înghită, să mănânce, să plângă, să audă, să simtă vibraţii, să reacţioneze la atingere şi chiar la lumină. Dar mai presus de toate, ei răspund la dragostea noastră: nu ai nevoie de un creier întreg ca să dăruieşti şi să primeşti dragoste – tot ce ai nevoie este o inimă !

· O altă chestie semnificativă: copiii cu anencefalie cică pun în pericol viaţa mamei. Autorii site-ului anencephaly-info recunosc că poate exista un exces de lichid amniotic şi alte complicaţii minore, dar altfel sarcina este normală şi nu este periculoasă pentru mamă. Aşa, orice copil poate pune în pericol viaţa mamei şi oricând pot apărea complicaţii la naştere.