Cine e online?

Avem 142 vizitatori și nici un membru online

Întâmplări minunate din zilele noastre (V)

de Vlad

Nu ştiu ce cred unii şi alţii, dar pe mine mă mişcă nemaipomenit să văd că valorile în care am fost crescut încă mai există, şi încă mai există oameni care cred în ele. Chiar dacă mulţi preferă să-şi închidă ochii sufletului şi să se prefacă că ele nici nu ar fi, sau că pot trăi la fel de bine fără ele, eu mă bucur de fiecare dată când văd că mai există oameni care trăiesc, fără prefăcătorie, ­într-un mod extrem de sincer, creştinismul.

Mai jos, trei cazuri de părinţi care au ales să procedeze diferit când a venit vorba de viaţa unuia din copiii lor, care suferea de un handicap sever. Fireşte, sunt convins că nici unui părinte care are un copil handicapat nu-i este uşor, din contră. Pentru mulţi dintre noi poate părea chiar inimaginabil prin ce poate trece un astfel de părinte şi cât de greu îi poate fi în anumite clipe. Însă, el are o datorie de onoare, în primul rând de părinte, apoi de om, în a se strădui din răsputeri, adeseori dincolo de puterile pe care crede că le are, să meargă până la capăt în dragostea şi devotamentul faţă de copilul lui.


* * *


Un canadian şi-a omorât fiica de 12 ani, fiindcă suferea de paralizie cerebrală

Un caz mai vechi care a revenit în atenţia opiniei publice, fiindcă tatăl în cauză a primit permisiunea de a fi mutat din Ottawa, Ontario, în Victoria, Columbia Britanică pentru a-şi continua sentinţa sa pe viaţă, într-o facilitate de minimă securitate, astfel încât el să-şi poată continua studiile de electrician.

Cazul lui Robert Latimer a ţinut titlurile ziarelor din Canada ani de-a rândul după ce, în 1993, şi-a omorât fiica de 12 ani, Tracy, care suferea de paralizie cerebrală. În prezent, după ani de consiliere, el este socotit ca prezentând ,,risc scăzut să rejignească”.

Latimer, care nu şi-a exprimat niciodată părerea de rău pentru uciderea fiicei sale, a susţinut că el a acţionat ,,din dragoste” şi nu a avut de ales decât să-şi ucidă fiica. El a devenit o cauză notorie pentru activiştii pro-eutanasie, care s-au angajat într-o campanie mass-media pentru a-l prezenta ca pe o victimă a unui sistem legal nedrept.

PC. Pagini duhovnicesti 23 01Când a fost descoperită moartea lui Tracy, Robert Latimer a minţit la început poliţia, spunând că ea a murit în somn. Mai târziu, el a mărturisit poliţiei, care a făcut o autopsie, că el şi-a omorât fiica aşezând-o în cabina camionetei lui şi conectând un furtun din cabină la ţeava de eşapament a camionetei. El a mărturisit de asemenea că s-a gândit şi la alte metode prin care s-o ucidă pe Tracy, incluzând o supradoză de valium şi ,,s-o împuşte în cap”.


Robert Latimer şi fiica sa, Tracy


Activiştii pro-eutanasie au insistat că Latimer a acţionat ,,din dragoste” şi că legea canadiană ar trebui schimbată pentru a permite pedepse mai mici pentru ,,ucidere din milă”. Cu toate acestea, tribunalele nu au fost de acord. Un tribunal l-a condamnat pe Latimer pentru crimă de gradul 2, dar judecătorul l-a condamnat la doar 2 ani, dintre care doar un an se va afla în închisoare. Coroana a făcut apel, iar Curtea de Apel din Saskatchewan a hotărât sentinţă pe viaţă fără nici o eliberare din închisoare vreme de 10 ani. Latimer a făcut recurs la aceasta, pretinzând că el nu a avut altă alegere decât s-o omoare pe Tracy. Curtea Supremă a Canadei, însă, a susţinut hotărârea Curţii de Apel.

Una din condiţiile de eliberare din închisoare ale lui Latimer este ca lui să nu i se mai permită vreodată să fie tutore principal pentru o persoană cu handicap.


* * *


O englezoaică îşi omoară fiica, fiindcă ,,îi este jenă” de handicapul ei

În septembrie 2008, un tribunal din Marea Britanie a audiat cazul unei mame care se pare că şi-a înecat în baie copilul handicapat, dinadins, fiindcă îi era ruşine şi jenă de paralizia cerebrală a fiicei ei.

The Telegraph scrie că procurorul Michael Chambers a explicat curţii cum soţul Joannei Hill a refuzat să-şi dea fetiţa de 4 ani, Naomi, spre adopţie, în ciuda incapacităţii lui Joanne de a accepta faptul că fiica ei avea paralizie cerebrală. În seara în care a avut loc uciderea micuţei, 26 noiembrie 2007, el spunea: ,,Când baia a fost plină, ea i-a spus lui Naomi că trebuie să facă baie, dar Naomi nu vroia să facă. Mama a dus-o PC. Pagini duhovnicesti 23 02sus pe scări şi a dezbrăcat-o. A aşezat-o pe fetiţă în cadă şi a înecat-o ţinându-i capul sub apă mult timp, până când ea a murit”.


Naomi Hill a fost ucisă de mama ei, pentru că mama ei era ,,jenată” de paralizia cerebrală moderată a fiicei ei


Potrivit mărturiei ei, Joanne şi-a îmbrăcat apoi fetiţa şi după ce a condus vreme de aproape 8 ore în timp ce a intoxicat-o, a intrat într-un spital susţinând că fiica ei era inconştientă. Ea a fost arestată la spital o oră mai târziu fiind suspectată de crimă.

,,Mama nu putea face faţă să aibă grijă de Naomi şi lăsa o mulţime din grijile de fiecare zi în seama soţului ei Simon”, a spus Chambers. Un reprezentant al asociaţiei care trimitea baby-sitter pentru Naomi a repetat acest lucru, spunând că lui Joanne îi era ruşine cu Naomi şi obişnuia s-o îmbrace în moduri care i-ar fi ascuns handicapul.

,,Ea a vrut pur şi simplu s-o vadă pe Naomi moartă”, a spus Chambers.

Acest proces era în derulare în septembrie 2008, exact când mass-media şi-a îndreptat atenţia în mod special asupra felului în care sunt trataţi copiii cu diferite handicapuri de părinţii lor, din cauza deciziei mult mediatizate a guvernatorului Sarah Palin de a naşte pe fiul ei Trig, care are sindrom Down.

Wesley Smith comenta chiar că mass-media a părtinit-o pe Sarah Palin, în parte fiindcă s-a comportat altfel decât o face majoritatea. El a spus că totuşi speră ca unii părinţi să ia exemplu de la Sarah Palin şi soţul ei, Todd, care-şi iubesc băieţelul handicapat.

Se pare că exemplul dat de soţii Palin i-a enervat pe cei care propovăduiesc ’dreptul la moarte’ al copiilor care se nasc cu diverse handicapuri şi militează pentru avortarea lor. Globe and Mail scria că acceptarea plină de dragoste şi mult mediatizată de către soţii Palin a copilului lor cu sindrom Down a îngrijorat cel puţin un medic din Canada că exemplul ei poate determina unele mame să evite avortul după diagnosticarea cu sindromul Down. ,,Îngrijorarea – a spus dr. Andre Lalonde, vice-preşedintele executiv al Societăţii de Obstetricieni şi Ginecologi din Canada – este că acesta [exemplul Palinilor] va avea implicaţii pentru problemele avortului în Canada”.

Deja în Canada şi pretutindeni în occident, ratele avortului pentru copiii nenăscuţi diagnosticaţi cu sindromul Down variază între 80 şi 95 %. În plus, examenul prenatal pentru ,,anomalii” altele decât sindromul Down devine un fenomen din ce în ce mai popular, rezultatul fiind că acei copii nenăscuţi socotiţi a fi ,,indezirabili” din varii motive sunt din ce în ce mai adesea avortaţi.


* * *


Un tată se îneacă după ce şi-a salvat de la înec fiul bolnav de sindrom Down

Tot în septembrie 2008, în statul Virginia, un bărbat s-a înecat după ce a încercat să-şi salveze fiul handicapat, care căzuse într-un rezervor septic de pe proprietatea familiei.

PC. Pagini duhovnicesti 23 03Thomas VanderWoude (foto) în vârstă de 66 de ani şi fiul său Joseph, de 20 de ani, care are sindrom Down şi este cel mai tânăr dintre cei 7 fii, lucrau în curtea lor din Nokesville, când Joseph a căzut prin plafonul unui rezervor septic care s-a prăbuşit pe neaşteptate. VanderWoude a sărit imediat după fiul său şi a reuşit să-i ţină capul la suprafaţă, salvându-i viaţa. După o vreme, doi bărbaţi l-au scos în cele din urmă pe Thomas din rezervor, el a fost sub apă cam 20 minute. A fost declarat mort la spital.

Vestea despre moartea lui VanderWoude a devastat comunitatea din ţinutul Prince William, unde el era cunoscut pretutindeni ca un catolic devotat şi un excelent antrenor. Pilot de marină retras şi veteran de război din Vietnam, care era încă ,,în mare formă”, VanderWoude antrena echipe de basket şi fotbal la Şcoala Seton din Manassas şi, până de curând, când unul dintre fiii săi a preluat funcţia, era director sportiv la Colegiul Creştin din Front Royal.

Anne Carroll, directorul Şcolii Seton şi prietenă de multă vreme a familiei VanderWoude, a spus că sacrificiul pe care Tom l-a făcut pentru fiul lui a fost pe potriva reputaţiei sale de a fi generos: ,,El a murit precum a trăit. Cu oricine veţi vorbi, vă va spune că el era oricând gata să sară în ajutor”.

Preşedintele Colegiului Creştin, dr. Timothy O’Donnell a atribuit curajul lui VanderWoude, un catolic care participa zilnic la mesă, în parte credinţei sale intense.

Prietenii spun că tatăl şi fiul au fost întotdeauna foarte apropiaţi. O absolventă a Colegiului Creştin, Adrienne Smith, a spus: ,,Întotdeauna, lângă el, era fiul său cel mai tânăr, ce suferă de sindrom Down. Acest om mergea pretutindeni cu fiul său, lăsându-l să se plimbe prin campus şi să-şi facă noi prieteni. El ştia întotdeauna ce făcea fiul lui şi unde mergea el. Adeseori, îi vedeam pe cei doi, mergând şi vorbind ca şi cum nu exista nimic altceva pe pământ. Am remarcat că faţa lui se lumina de fiecare dată când fiul lui trăncănea despre gândurile sale. Îşi iubea fiul foarte mult”.