Izvoare tămăduitoare (I)

Alături de locurile sfinte unde creştinii au suferit mucenicie sau au fost sfinţite prin nevoinţele mai presus de fire ale cuvioşilor, alături de locurile unde se află icoane făcătoare de minuni, ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului sau ale diferiţilor sfinţi, lumea ortodoxă mai are o comoară nepreţuită, dar poate mai puţin cunoscută: izvoarele sfinte. La Constantinopol sau în depărtările Rusiei, presărate în Grecia sau alte zone, ele izvorăsc tămăduiri şi binecuvântări pentru rugăciunile Maicii Domnului şi ale sfinţilor, care poartă de grijă de creştinii din toate veacurile care au fost sau vor să mai fie.

 

Izvorul tămăduitor al Sfântului Serafim de Sarov de la Diveevo

Istoria izvorului

La o milă şi un sfert de Mânăstirea Sarov era un izvor numit Izvorul Teologului şi deasupra lui era o icoană a Sfântului Ioan Teologul. Aproape de izvor se afla o chilie goală a părintelui Dorotei adormit în Domnul. Croindu-şi drum în zona pustie, părintele Serafim a văzut-o aievea pe Maica Domnului mai jos de izvor, iar pe colină i-a văzut pe Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan. Maica Domnului a lovit în pământ cu toiagul ei şi astfel din pământ a ţâşnit un izvor într-o fântână de apăPC. Pagini duhovnicesti 118 1 luminoasă. Aici Maica Domnului i-a dat părintelui Serafim porunci cu privire la construirea Mânăstirii Diveevo.

Părintele Serafim a hotărât să sape un puţ deasupra izvorului tămăduitor şi a făcut aceasta prin propriile strădanii. Săpând puţul, el a construit un ghizd în jurul lui şi l-a umplut cu pietre. Puţul a început să fie cunoscut ca puţul lui Serafim. Sfântul i-a spus monahului Anastasie să se roage Maicii Domnului şi să-i ceară să facă apa din puţ tămăduitoare de boli. ,,Şi Maica Domnului - a adăugat el - a făgăduit să dea apei o binecuvântare mai mare decât cea a apelor de la scăldătoarea Vitezda de la Ierusalim”. Tămăduirile nu au întârziat să apară. Sora Parascheva Semionova de la Diveevo era bolnavă şi tuşea. ,,De ce tuşeşti ... opreşte-te, destul !” i-a spus părintele Serafim. ,,Nu pot, părinte !” a răspuns ea. Atunci părintele Serafim a luat puţină apă cu mâneca sa şi a stropit-o cu ea. Boala a părăsit-o de îndată şi nu a mai revenit niciodată.

 

Cazul împărătesei Alexandra Feodorovna

Deşi împărăteasa Alexandra a avut la început mari greutăţi în a se converti la Ortodoxie de la luteranismul german pe care îl primise de la naştere, prin 1903 credinţa ei ortodoxă şi evlavia pentru Sfântul Serafim erau profunde. Dând naştere la 4 fete, neputinţa Alexandrei de a naşte un urmaş la tron genera ceea ce un autor a numit ,,o vină particulară cu consecinţe publice”. În cursul vizitei PC. Pagini duhovnicesti 118 2ei la mânăstire, pentru festivităţile de canonizare a Sfântului Serafim, împărăteasa a mers la izvorul tămăduitor al sfântului aflat departe în pădurea Sarov şi s-a cufundat ea însăşi în apă, rugându-se pentru un fiu. După 12 luni, se năştea ţareviciul Alexei.

 

‘Bea apă din izvorul meu’

În 1950, sufeream de o boală gravă de ficat. O dată sau de două ori pe an aveam crize foarte acute de la pietrele care se mişcau. Anul 1953 a fost cel mai dificil: aveam crize zilnice de durere. Era foarte greu să lucrez 8 ore pe zi într-o funcţie cu oarecare responsabilitate.

Nu puteam nici să mă gândesc la o pensie pe caz de boală, pentru că trebuia să am grijă de mama mea bolnavă, care locuia într-un cartier la periferie. Vizitele dese la ea cu sacoşe grele doar îmi sporeau durerile.

În cele din urmă a venit vara, şi vremea pentru mult-aşteptatul meu concediu. Dar chiar înainte de el am avut o perioadă îngrijorătoare şi chiar la început am avut o criză care a durat 5 zile. Eram fără nici un ajutor medical sau analgezice. Pietrele au pornit şi ficatul mi s-a inflamat. Eram atât de slăbit încât de-abia puteam să am grijă de mama mea bolnavă.

Serile, zăcând în pat, îmi plăcea să citesc cartea mea preferată Viaţa Sfântului Cuvios Serafim de Sarov. Odată, după ce am citit despre multele lui tămăduiri, am vorbit cu sfântul în gândurile mele cu aproximativ următoarele cuvinte: ,,Ai tămăduit atât de mulţi oameni, de ce nu mă vindeci şi pe mine ? că vezi cât sufăr, dar trebuie să lucrez pentru alţii”.

În acea clipă l-am văzut pe Sfântul Serafim cu ochii duhovniceşti, stând lângă mine. El şi-a apăsat crucea mare de cupru pe ficatul meu bolnav şi i-am auzit vocea din nou înlăuntrul meu: ,,Acum bea apă sfinţită din izvorul meu, şi apoiPC. Pagini duhovnicesti 118 3 vei fi pe deplin sănătos”.

Mi-am venit în fire. Aveam un obicei de a-mi cerceta trăirile duhovniceşti astfel încât să nu cad în ispită, de aceea m-am gândit că putea să fie doar produsul imaginaţiei mele datorat influenţei a ceea ce tocmai citisem. Cuvintele din urmă - ,,bea apă din izvorul meu” - m-au tulburat cel mai tare. De unde puteam să iau acea apă, dacă mă aflam în Moscova şi ştiam că era interzis să te apropii de izvor ?

Dar cuvintele minunatului stareţ s-au împlinit a doua zi: am primit o sticlă cu apă sfinţită, adusă în acea zi de la Sarov. Ei au obţinut apa complet ,,din întâmplare”.

Într-un cuvânt, am trăit o minune, am băut acea apă şi de atunci nu am mai avut nici o durere şi nu încetez să-i mulţumesc iubitului stareţ pentru tămăduirea minunată.

 

Izvorul în timpul comunismului

Când mânăstirea a fost închisă de autorităţile sovietice, în anii ’1950, ei au aruncat ciment în izvor. Cu toate acestea, în anii ’1960, Sfântul Serafim a început să apară în zona militară dintre Sarov şi Diveevo. Mulţi soldaţi au relatat că au văzut un om bătrân cu o dulamă albă şi un toiag în mână. Într-o noapte, sfântul s-a arătat înaintea soldaţilor şi precum Maica Domnului odinioară, a lovit o piatră cu toiagul său şi a ţâşnit un izvor. Soldaţii şi paznicii au fost atât de şocaţi, încât atunci când au început să vină mulţimi de credincioşi (sfântul li se arătase multora şi îi înştiinţase), nici unul dintre ei nu i-a împiedicat pe credincioşi să vină la izvor.

Când au folosit un buldozer pentru a acoperi izvorul, acesta s-a stricat şi un muncitor a fost nevoit să meargă să ia altul. Între timp, celălalt muncitor care şedea în buldozer a relatat că a văzut un om bătrân cu o dulamă albă venind din pădure şi strigând: ,,Vasile, de ce îmi distrugeţi izvorul ?” Mânios, acesta a răspuns: ,,Pentru că am ordine să fac aceasta”. Atunci sfântul i-a spus: ,,Nu veţi reuşi”.

Nu a putut fi găsit un buldozer ca să-l înlocuiască pe cel stricat. Cu toate acestea, după 3 zile, buldozerul pe care îl aveau a fost reparat şi pregătit să-şi termine treaba. Totuşi, pe când erau aproape să termine, au primit ordine de la Moscova prin care li se spunea că pădurea este protejată la nivel naţional şi nu se află sub supravegherea militară. Vasile, care era necredincios, a povestit incidentul mamei sale şi ea l-a dus la maica Margarita, care era singura maică rămasă în viaţă din obştea Mânăstirii Diveevo de dinainte de Revoluţia din 1917. Ea i-a arătat o icoană a Sfântului Serafim şi el l-a recunoscut ca fiind bătrânul care purta dulama albă.

 

Izvorul astăzi

Astăzi izvorul încă există şi este un loc popular de pelerinaj. Merg acolo mii de credincioşi care caută tămăduiri şi binecuvântări.

Pe o platformă de lemn sunt construite cabine de lemn unde apa sfinţită se află la înălţimea platformei. Acolo credincioşii se scufundă în apă de 3 ori şi chiar dacă afară sunt câteva grade sub zero, ruşii nu ezită să intre în apă. Au fost relatate multe minuni la izvorul Sfântului Serafim, chiar de boli incurabile.

În pădurea de la Sarov, cu brazii şi pinii ei şi uluitoarea frumuseţe, înainte de 1928, când se intra către locul sfântului izvor, se aflau o clopotniţă şi 3 biserici închinate Sfântului Serafim de Sarov, Sfinţilor Zosima şi Savatie şi Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul.