Cine e online?

Avem 66 vizitatori și nici un membru online

Epistolie

sau

Trâmbiţa sihaştrilor din Sfântul Munte Athos (VII)

Adică, scurt răspuns, adresat celor ce au întrebat despre
schimbarea calendarului nostru bisericesc ortodox, zis ,,stil vechi”

 

Fraţilor creştini,

Acum cu cea mai mare dragoste şi cu lacrimi voiesc a vă arăta puţin din parte, pre cât îmi este prin putinţă, despre suferinţele monahilor pustnici şi cucernicilor creştini din judeţul Neamţ, Bacău şi Suceava. Fraţilor creştini, au zis un sfânt în cartea numită Pateric că de nu ar fi împărăţit în lume Navuzardan bucătarul cel mare nu s-ar fi ars Biserica Domnului. Adevărat, fraţilor creştini, că din pricina îmbuibării pântecului am ajuns în starea aceasta cu Biserica. Pentru că de la patriarh şi până la cel mai prost cleric, toţi au rătăcit din calea adevărului. Fraţilor, cel mai mare peşte care cu greu se vânează, înghiţind o mică buruiană ce se cheamă măslad, îndată se rostogoleşte şi ameţeşte de cap şi îl vânează cel mai prost pescar, dar tot aşa ni s-au întâmplat şi nouă cu mitropoliţii noştri şi episcopi şi popi, că nemaiţiind socoteală de canoane, de posturi şi de toate Sfintele Scripturi au înghiţit măsladul papistăşesc şi au înnebunit din credinţă, pentru că ocupându-se numai cu mâncări şi băuturi şi cu tot felul de destrăbălări s-au îngrăşat ca porcii şi au pierdut şi frica de Dumnezeu şi ruşinea de oameni şi au ajuns la cuvântul de la Cântările lui Moisi, care zice: îngrăşatu-s-au, îngroşatu-s-au, lăţitu-s-au şi au părăsit pre Dumnezeu, Cel ce l-au făcut pre el. Aşadar, s-au împlinit acest cuvânt de mai sus la conducătorii Bisericii noastre Ortodoxe de Răsărit.

Pentru că aceşti mitropoliţi şi episcopi şi popi, care după faptele lor de faţă care le lucrează azi se numesc antihrişti de Sfântul Ioan Gură de Aur, depărtându-se de toate rânduielile creştineşti şi lepădându-se de toate sfintele aşezăminte şi nemaiconsiderând pe sfinţi ca sfinţi, s-au făcut ei pe ei sfinţi şi au călcat toate sfintele canoane în picioare şi în loc de Dumnezeu au primit pe Papa Pius de la Roma, pe spurcatul protestant şi pentru multele milioane de franci au dat Biserica noastră sub stăpânirea papei. Fraţilor creştini, la toţi vă zic şi pe toţi vă rog, cetiţi cu luare aminte şi înţelegeţi cele scrise, ca nu cumva să fiţi fără de răspuns ca şi jidanii, pentru că zice Domnul în Evanghelie: de nu aş fi venit şi nu aş fi grăit lor, păcat nu ar avea, dar aşa răspuns nu au. Dar ce zice Proorocul David ? Tauri graşi m-au înconjurat, dar cine sunt taurii cei graşi ? Ana şi Caiafa, arhiereii Ierusalimului care au răstignit pe Iisus Hristos şi care au omorât pe prooroci şi pe toţi sfinţii care îi prăznuieşte Biserica noastră de Răsărit. Fraţilor, Ana şi Caiafa nu au vrut să cunoască că este Dumnezeu, dar aceşti de azi L-au cunoscut oarecând, dar acum se căiesc că L-au cunoscut, că după cum vedeţi că s-au răsculat din toate răsputerile lor cu mari batjocuri asupra creştinilor şi asupra Sfintei Biserici şi asupra scumpului Sânge al Mântuitorului, cu care s-au zidit Sfânta noastră Biserică.

Fraţilor creştini, aceşti antihrişti, zic ei că acei de demult au fost oameni neculţi şi au făcut ce au vrut, dar acuma ei sunt sfinţi părinţi şi fac ce vor ei. Fraţilor creştini, vă rog din suflet veniţi şi nu vă amăgiţi după lichelele acestor diavoli întrupaţi care zic că sunt sfinţi. Sfinţii niciodată nu s-au lăudat că sunt sfinţi, dar aceşti ucigaşi se bat cu pumnul în piept şi zic că sunt sfinţi, că suduie toate lucrurile sfinte dar singure vorbele lor îi arată că sunt draci întrupaţi. Mântuitorul Iisus Hristos, Sfinţii Apostoli şi toţi sfinţii care îi prăznuieşte Sfânta noastră Biserică de Răsărit, aceşti sfinţi au fost cu adevărat următori ai lui Iisus Hristos, aceştia, fraţilor, aveau viaţă dumnezeiască, petreceau prin peşteri, prin munti, prin crăpăturile pământului, goi, mâncarea lor era buruieni, rădăcini, la 2 şi la 3 zile mâncau, alţii la 7 zile, alţii la 40 zile. Alţii mâncau pâine de orz şi se sârguiau la tot felul de nevoinţe aspre pentru împărăţia lui Dumnezeu, şi aşa bunul Dumnezeu văzând sârguinţa lor cea mare le-a dăruit şi darul facerii de minuni, care tămăduiau tot felul de neputinţă omenească.

Aceşti sfinţi făcători de minuni au făcut cele 7 Sfinte Soboare care au fost la număr la toate soboarele 5562 toţi făcătorii de minuni, aceştia au aşezat Pascalia iuliană, aceştia au făcut cartea numită Pidalion, adică cârma Bisericii Creştine Ortodoxe de Răsărit. În această carte se află toate canoanele Sfintei noastre Biserici, această carte este temelia Bisericii Ortodoxe, fără această carte nu se poate cârmui Biserica Ortodoxă nici un ceas de vreme, după cum vom arăta mai jos, aceşti sfinţi făcători de minuni toţi au suferit munci de la păgânii de la soboare, şi pretutindeni aceşti sfinţi au fost cu ochii scoşi, cu limbile tăiate, cu urechile, mâinile şi picioarele tăiate, şi multe alte tot felul de munci au suferit până ce au luat sfârşitul prin sabie, dar toate le-au răbdat pentru sângele Mântuitorului care l-a vărsat pe cruce pentru Sfânta Biserică. Dar pentru răbdarea acestor sfinţi s-au păstrat Sfânta noastră Biserică până în ziua de astăzi.

Dar acum să vedem şi să descoperim şi minunile sfinţilor papistaşi care zic că luptă pentru credinţă, să vedem ce minuni au săvârşit sfinţii Papei Grigorie şi ai Papei Pius, cei cu câte 10 ţiitoare şi cu luleaua în gură şi jupuiţi de bărbi şi hămuşiţi ca găinile opărite, dar mai întâi să începem cuvântul de la Lucifer cel mare, Miron Cristea cel nebotezat.

Satana satanelor, Pimen Ateul al Iaşiului, dimpreună cu toţi slujitorii lor diavoli şi tot regimentul lui Veliar şi toată tabăra lui Abadon care sunt toţi la un cuget, au săvârşit următoarele minuni, nemaiîncăpându-şi în piele şi nemaiavând de care nebunii să se mai apuce, că toate cele de sub cer nebunii le-au isprăvit de făcut, s-au sculat asupra înţelepciunii lui Dumnezeu şi asupra sfinţilor făcători de minuni şi au zis în sine ca oarecând Lucifer în cer, când au gândit ca să se suie pe scaun mai sus ca Dumnezeu, tot aşa şi aceşti nebuni au zis între ei cuvânt de hulă asupra lui Dumnezeu, şi au zis: să stingem toate praznicele lui Dumnezeu de pe pământ şi să nu se mai pomenească numele Lui încă.

Dar ei nu cu nădejdea în Dumnezeu cu smerenie, nici cu oarecare pildă duhovnicească, ci cu mândrie ca diavolul, cu nădejdea la jandarmi, cu nădejdea la arme, la temniţe şi la lanţuri şi la tot felul de munci păgâneşti, au stricat aşezământul Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi şi au supus Biserica Ortodoxă sub conducerea spurcatului papă catolic. Dar totodată, în anul 1924 octombrie 1, au mutat data sfintelor zile şi 1 octombrie l-au pus în 14, dar totodată mulţi monahi şi creştini nu s-au supus spurcatului lor ordin. Dar bieţii monahi neavând unde aş păstra credinţa şi fiind lipsiţi şi de toate cele de nevoie trupească au plecat prin munţi rătăcind prin pustietăţi, dar fiind vreme de iarnă şi-au făcut fiecare câte o peşteră mică săpată în piatră şi în pământ umed, ca să-şi poată ţine zilele lor amărâte până în primăvară. Dar antihriştii care se numesc arhierei, vrând a-i trage pe toţi la pierzare, nu au putut suferi petrecerea monahilor celor din pustiuri în adevărata credinţă, şi în 15 decembrie 1924 s-au ridicat asupra monahilor pustnici.

Călugării papistaşi luând în ajutor cete de jandarmi care nu aveau suflet, ci aveau o mutră la fel cu cei care au pironit pe Domnul pe cruce, dar sărmanii călugări au primit veste de venirea acelor ighemoni şi au fugit toţi prin munţi care pe unde au putut scăpa, dar gonitorii au prădat ceva din lucruri, care le-au plăcut, şi la icoane şi alte lucruri le-au dat foc arzându-le de iznoavă. Iar acei călugări la număr 27 au petrecut toată greutatea iernii pe sub copaci suferind o răbdare ca de fiare sălbatice, dar în fruntea acestei goane au fost Pimen satana la Iaşiului, Nicodim Munteanu, episcop şi Sodermiteanu, Dionisie Sangarzan ighemon, Ioanichie Moroi primul ighemon, Ilarion Bălăiţă şeful ighemonilor.

În anul 1926 februarie 12, 3 monahi Galaction, Paisie şi Veniamin care îşi făcuseră o mică peşteră în muntele rus au fost prinşi de jandarmi şi duşi la arest, unde au stat 3 zile şi 3 nopţi arestaţi într-un coteţ cu 40 gâşte, dar cele suferite nu se pot spune. După 3 zile au fost scoşi de un om credincios Ion Toma, care făcându-i-se milă au dat mită un ţual de lână. La acest bairam păgânesc au fost conducătorii ighemoni Nicodim Munteanu arhiereu, Dionisie Sangarzan, călugării Filaret Buliga casier, Iosif Crăciun schivnic papistaşi.

În anul 1927, în Muntele Pârâul Negru Neamţ se aşezase ca la 30 călugări în pustiu, dar nemaiputând diavolul a suferi credinţa ortodoxă s-au pornit din nou muncitorii de creştini asupra acestor călugări. Pimen ighemonul Iaşiului, Nicodim Munteanu ighemonul Mânăstirii Neamţ, Ilarion Bălăiţă, Ioanichie Moroi ighemonii Mânăstirii Secu, dar la această goană au avut în ajutor 9 polcuri de ostaşi câte 60 în polc. Nu aveai ce să vezi în timp de 30 zile decât muncile lui Diocleţian şi ale lui Teofil Episcopul de Constantinopol, care au ars 10.000 de pustnici în Muntele Nitriei. Tot aşa era şi în acele zile pe acei munţi, călugări pustnici care au scăpat cu fuga, s-au ascuns prin stânci, prin pământ s-au îngropat, prin găurile copacilor şi care pe unde au putut să scape. Dar căpeteniile ostaşilor aveau cleşte pentru scoaterea dinţilor şi bărbilor de la călugării care îi prindeau. În acea goană s-au prins 7 monahi, din care doi au fost Partenie şi Gherasim; acei călugări au fost bătuţi de moarte cu ceasloavele în cap până ce au fărâmat toate cărţile bătându-i. La unii le-au scos bărbile cu cleştele şi alte multe batjocuri le-au făcut, candelele – ce atârnau la mult timp în câte o margine ce se ţinea legate – erau sfărâmate de arme.

Goana aceea a durat 30 zile cu începerea de la 16 septembrie, dar în acele 30 zile nu se vedea în acele locuri altceva decât peşteri triste sărace arzând în flăcări de foc, huiete de arme şi răcnete ca de fiare sălbatice, răcnind pe cine să înghită, bătăi de care nu s-au pomenit din timpul domnitorilor muncitori de creştini, vaiete şi plângeri şi glasuri sfârşite cât abia se auzea din gurile lor, fiind istoviţi de bătăi şi de multele suferinţe. Călugării prinşi au fost duşi la arest cu multe feluri de batjocuri păgâneşti.

Vă aduc la cunoştinţă, fraţilor creştini, că o dată cu stricarea sfintelor aşezăminte, mulţi credincioşi nu s-au supus balaurului celui veninos, care caută pierzarea tuturor creştinilor români. Evlavioşii creştini care nu s-au supus balaurului s-au sfătuit frăţeşte şi în casa evlavioşilor creştini Mihai Urzică şi Ioan Urzică au făcut un mic paraclis pentru a se aduna puţini creştini în zilele de duminică şi în sfintele sărbători, pentru a asculta sfânta slujbă după predaniile creştine ortodoxe şi pentru a-şi face toate nevoile care se cer de la Dumnezeu pentru oricare creştin. Dar bieţii şi sărmanii creştini au făcut acea casă în paraclis pe nădejdea Sfântului Apostol Pavel, care au hotărât tuturor creştinilor din lume că în timp de goană, fiind asupriţi de păgâni şi nemaiputând a se servi de biserică de frica păgânilor, să ia preoţii câte un sfânt antimis şi să meargă în locuri ascunse pentru a săvârşi sfânta liturghie. Tot aşa au făcut şi aceşti credincioşi în România, judeţul Neamţ, comuna Vânători, au alcătuit un mic paraclis în casa numiţilor mai sus credincioşi. Dar acest paraclis s-au înfiinţat prin osârdia mai sus numiţilor celor doi creştini şi cu ajutoarele mai multor creştini au fost înfiinţată bisericuţa, nu de bancheri, că bancherii s-au închinat balaurului, ci de babe văduve care cu fusul se hrănesc şi de oameni foarte săraci.

Să nu vă miraţi de aceasta şi să ziceţi că Biserica noastră nu are cinste, că sunt numai săraci şi nimeni din cei bogaţi nu este între noi, pentru că zice în cartea cu Patimile şi în Evanghelie, că câţi după Hristos umblau, toţi din cei proşti erau. Iisus Hristos cu săracii au zidit biserica, nu cu bogaţii, dar acum să vedem ce au făcut ighemonii cu biserica noastră, nemaiputând suferi. Fiind puterea autorităţilor în mâna păgânilor mitropoliţi şi poporul, în anul 1928 august 4, au trimis armată multă la mica noastră biserică. Armata a fost condusă la acest loc de popa satului Gheorghe Bîrliba şi de alt ighemon popa Petrescu, care în scurt au şi crăpat, şi de un alt ighemon protopopul Dobrea din satul Crăcăuani. Dar ce au făcut acei blestemaţi popi idoleşti cu jandarmii ?

Au înconjurat biserica şi toate împrejurimile, au legat pe preotul călugăr Glicherie şi fratele Mihai şi pe Mihai Urzică, Ioan Urzică, Vasile Valic şi Ioan Valic, pe aceşti 6 oameni i-au legat la câte 4 perechi de fiare şi le-au dat bătăi de moarte. Au tras 4 căruţe în faţa bisericii şi au încărcat toate lucrurile din biserică în care, dar până le-au sfărâmat şi le izbeau ca pe nişte lucruri de batjocură. Pe urmă au aruncat şi pe oamenii cei legaţi peste lucruri, legându-i cu lanţuri. După aceasta, stând carele încărcate, oamenii deasupra cei legaţi, popii au dat ordin jandarmilor de au luat toată hrana acelor gospodari şi o bucată de slănină ca de 7 ocale şi o putină de brânză au dus în sfântul altar şi şezând cu dosul pe sfânta masă, cu ţigările în gură, au mâncat slănină, brânză cu anafură, au băut agheasmă, dar fumul din lulele era ca negura. Copiii acelor creştini erau pierduţi de groaza ighemonilor prin păpuşoaie şi prin păduri, soţiile acelor creştini plângeau în toate părţile, nu ştiau pe bărbaţii lor să-i plângă sau copiii să-i caute, că nu mai aveau nădejde nici de viaţa soţilor lor, nici de a copiilor, dar la gospodărirea lor nu se mai gândeau, că erau distruse de mâinile acelea blestemate, uitaseră toate de jalea nebuniilor făcute de acei păgâni popi.

Au pornit carele cu legaţii şi cu lucrurile la Parchetul din Piatra Neamţ, în tot drumul bătându-i cu tot felul de batjocuri care de ruşine nu le pot scrie. Sosind la Parchet, lucrurile le-au aruncat într-un grajd nu ca pe nişte odoare sfinte, ci ca pe nişte lucruri netrebnice, dar acele odoare au fost toate lucrurile sfinte de care se serveşte biserica, de la cel mai mare până la cel mai mic. Acei creştini legaţi au fost aruncaţi într-un beci plin de noroi, unde au fost ţinuţi 30 zile, dar bătăile şi muncile şi batjocurile care au suferit acei preoţi şi creştini, cine le va putea spune cu de-amănuntul ? Că popii beau cu călăii în oraş şi tot la 2 şi la 3 ceasuri trimiteau câte 12 călăi la bătaie şi încălecau pe ei şi îi băteau de sărea sângele în podul temniţei şi răcneau călăii la preot şi ziceau: de eşti sfântul lui Dumnezeu, porunceşte zidului să sară din temelii şi să scapi.

Vedeţi, fraţilor, ce lucrează mitropoliţii noştri, care se bat cu pumnul în piept şi zic că ei îşi dau seama de turmă. Că hulesc ca jidovii la răstignirea Mântuitorului, când au zis: de eşti Tu, Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce. Vedeţi, fraţilor, de la cine ascultaţi liturghia, la cine vă cununaţi, la cine vă botezaţi, la cine vă împărtăşiţi şi cui credeţi, lui Ana şi Caiafa, dar nicidecum preoţilor. Dar după 30 zile, când acei creştini nu mai aveau duh de viaţă într-înşii i-au pus în libertate, dar ce i-au folosit libertatea, că în scurt 3 dintre ei şi-au dat sfârşitul, iar alţi 3 care au rămas, au rămas cu moartea în mână, fiind toate oasele şi toate măruntaiele fărâmate într-înşii, toate lucrurile sfinte care au fost duse la Parchet le-au dat popii pe rachiu şi tutun.