Cine e online?

Avem 93 vizitatori și nici un membru online

ISTORICUL MÂNĂSTIRII BRĂDIŢEL

ŞI MINUNILE MAICII DOMNULUI SĂVÂRŞITE ÎN ACEST SFÂNT LĂCAŞ


PERIOADA 1988-ASTĂZI

Dumnezeu a slobozit în primăvara anului 1988 ploi dese, care au dus la căderea de năprasnă a unui perete al sfântului altar, partea veşmântăriei.

Cu toată dragostea şi bărbăţia, cu nădejdea în Acoperământul Maicii Domnului, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Silvestru, maicile încep lucrările unei noi biserici în jurul celei vechi, fără ca aceea să fie dărâmată. La 26 mai 1988 s-a pus temelia actualei biserici lucrându-se 4 zile. La 28 mai s-a pus piatra fundamentală de către IPS Mitropolit Silvestru Onofrei. La 10 iunie a început zidirea care a durat 3 zile. O altă minune a Maicii Domnului a fost zidirea stranei stângi de către IPS Mitropolit Silvestru cu două maici, într-o singură zi. Nu se poate spune cât spor şi vreme bună şi dragoste în lucru a dat bunul Dumnezeu, încât în 7 zile, cu întreruperile necesare, s-a ajuns până la ultima centură.

Dar zavistuitorul binelui a şoptit în urechile celor ce se pleacă la rău, în chip că fac ale legii, să vină să demoleze pe motivul că nu avem acte de reparaţie-construcţie.

Pe 18 iunie 1988, stil vechi – vineri, orele 14 – intră pe poarta mânăstirii câţiva bărbaţi de la conducerea comunei şi a judeţului, în urma cărora vin alţii îmbrăcaţi în salopetă, ca pentru lucru. Se adresează spunând că au venit pentru demolare. Atunci maicile, ieşind în grup, ridică mâinile şi cu lacrimi în ochi cer să lase să se termine această biserică de care şi dânşii vor avea bucurie, când vor primi de la Dumnezeu, ceea ce nici unul din oameni nu le poate da. Ameninţările continuă, dar maicile, înconjurând zidul bisericii, nu încetează cu rugăciunea. Este o atmosferă de maximă încordare; clopotele sună a jale, toate vietăţile îşi exprimă neliniştea. Maicile strigă că mai bine să cadă zidurile peste ele, decât să vadă distrus ceea ce construiseră cu atâta osteneală şi cheltuială.

Impresionaţi de această reacţie neaşteptată a comunităţii, muncitorii care aşteptau comanda îndepărtării mai întâi a schelelor, au refuzat să înceapă acţiunea, preferând a li se tăia mâinile sau a li se desface contractul de muncă, decât a mânia în aşa chip pe Dumnezeu. Aceasta a fost una din cele mai mari minuni a Maicii Domnului, care a înmuiat inimile autorităţilor şi nu au mai recurs la demolare. Toate acestea se petreceau pentru încercarea credinţei şi a răbdării noastre şi nu a slobozit Dumnezeu un alt rău mai mare decât sistarea lucrării până la noi ordine. Procesul verbal încheiat prevedea amenzile stabilite conform legii şi deschiderea unui proces de judecată care s-a desfăşurat în 3 şedinţe, ultima fiind pe 5 octombrie 1988.

Slujbele se făceau în biserica veche din interior; în dorinţa fierbinte de a termina biserica nouă, maicile se încurajau reciproc cu nădejdea sinceră că Dumnezeu le va ajuta până în sfârşit. Timp de 2 luni nu s-a mai adăugat nimic la noua lucrare; în schimb s-au pregătit arcadele pentru acoperiş. Când a sosit ziua cea blagoslovită de Dumnezeu ca să se înceapă expunerea pentru acoperiş, nu s-a mai ţinut cont de nici o ameninţare a răului, fiindcă procesul se amânase, iar timpul nu mai aştepta. Atunci la voia milostivului Dumnezeu şi cu credinţa în minunile Maicii Domnului, maicile împreună cu câţiva creştini conduşi de priceperea ierodiaconului Galaction Gherasim aşează primele arcade.

Era în 29 august 1988 când zidurile cele vechi ale bisericii, împreună cu acoperişul, sunt scoase afară. Minunat lucru era să vezi maicile ca albinele sârguindu-se a elibera interiorul noii biserici. Apoi, s-au întărit arcadele prin bolta din interior, s-au aşezat consolele de jur împrejur şi s-au făcut cofrajele pentru cei 4 stâlpi de bază ai turnului. Stâlpii s-au turnat în 24 ore neîntrerupt, mortarul ridicându-se manual la scripet. Dar, aşa cum furnicile nu-şi încurcă drumul adunând proviziile, tot aşa maicile se străduiau să ajute pentru a mai înainta cu un pas în lucrare.

Când s-a eliberat interiorul şi au rămas zidurile cele noi, iar pe deasupra erau aşezate toate arcadele, ne-a vizitat un grup de turişti din Grecia împreună cu IPS Mitropolit Chiprian şi PS Ambrozie. IPS Mitropolit Chiprian ne-a adresat un cuvânt de încurajare, ne-a întărit nădejdea că vom avea bucuria de a vedea o biserică măreaţă şi frumoasă închinată Maicii Domnului. Lucrările au continuat cu mai multă uşurinţă, poate şi pentru rugăciunile celor de o credinţă cu noi.

 

PC. MBraditel 06

Vizita IPS Mitropolit Chiprian de Oropos şi Fili

la Mânăstirea Brădiţel, Neamţ, 1988


A urmat apoi săparea la temelie pentru proscomidie, veşmântărie şi pridvor. La toată această muncă brută, maicile au fost ajutate de câţiva creştini buni, pe care nu-i mai pomenim aici, ca să rămână pomeniţi în veci de bunul Dumnezeu. S-a zidit şi s-a turnat centura pentru sfânta proscomidie, veşmântărie şi pridvor. Încă o greutate pentru maici, care erau deja epuizate, a fost când s-a turnat baza de la turnul mare al Bisericii, căci s-a învârtit beton timp de 16 ore, fără întrerupere, şi tragerea la scripeţi era la 9 m înălţime.

Mai rămăseseră 11 zile lucrătoare până la 1 octombrie 1988 stil vechi, când era praznicul Acoperământul Maicii Domnului şi hramul mânăstirii, iar maicile erau îngrijorate, sfătuindu-se cum ar putea acoperi mai repede biserica pentru a fi posibilă săvârşirea slujbei. Dar vrăjmaşul cel nevăzut, văzând sporul la lucrurile cele bune, le-a dat prin gând celor de la securitate ,,să ne mai viziteze”.

Era în sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, dimineaţa, în timpul rugăciunii, când 4 tovarăşi umblau de jur-împrejurul bisericii, exact după ce se încheiase lucrarea cu zidirea sfintei proscomidii, veşmântăriei şi pridvorului. În urma discuţiilor cu maicile din conducere, au hotărât ca pe 5 octombrie 1988 să se prezinte din nou la procesul care nu se încheiase.

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, s-a săvârşit prima sfântă liturghie la 1 octombrie 1988 stil vechi, în biserica nouă, de către IPS Mitropolit Silvestru şi un sobor numeros de preoţi şi diaconi.

Urma procesul şi emoţiile pentru acesta au luat sfârşit, când maica stareţă a adus vestea că s-a încheiat în favoarea Bisericii noastre.

Cu sufletele mai împăcate şi mulţumind lui Dumnezeu, maicile au continuat lucrările, ajutând la acoperirea Bisericii cu tablă pe monahii Galaction şi Nicodim, care cu multă râvnă şi sârguinţă au depus eforturi deosebite şi au îndurat frigul iernii, până au reuşit să termine de pus acoperişul.

În acelaşi timp, înăuntrul bisericii se pregătea bolta cu şipcă şi rapiţă, pentru a se tencui în primăvara anului 1989. Deşi era iarnă şi frig, se lucra intens, pentru a se putea sluji în Biserică la praznicul Naşterii Domnului. După credinţă şi faptă – căci am petrecut sărbătorile de iarnă cu slujbe frumoase, rânduindu-se mai mulţi preoţi de la Mânăstirea Slătioara.

PC. MBraditel 07După Botezul Domnului, iarna a devenit mai blândă, prilej pentru a începe, pe 15 martie, lucrarea de cimentuire în interior, de către o echipă de meşteri buni din comuna Zăneşti, judeţul Neamţ. Aceştia au terminat de finisat interiorul bisericii de Buna Vestire a Maicii Domnului. Sfânta candelă s-a îngropat pe 31 martie stil vechi 1989, iar sfânta masă s-a turnat tot atunci, mai precis pe 30 aprilie. Minunatele sărbători ale Paştelui, le-am petrecut în biserică.


Biserica mânăstirii, aşa cum arată astăzi

Odată cu bucuria Sfintei Învieri a Domnului, am primit o înştiinţare, prin care eram obligate să arăm drumul de la şoseaua principală (Canton Reclaru) până la colţul plantaţiei, pe motiv că porţiunea aceasta de drum face parte din terenul arabil al CAP-ului Bodeşti. Nu mică a fost supărarea, deoarece, în urmă cu ceva vreme, cheltuisem o sumă însemnată de bani pentru a-l îndrepta şi întări cu balastru.

Noi am mulţumit lui Dumnezeu pentru toate aceste încercări folositoare sufletului. Ulterior, am cunoscut că ordinul cu drumul nu era din necesitatea completării terenului arabil, ci un mijloc de a opri continuarea lucrării la biserică. Drumul nu l-am arat pentru că ordinul nu a fost legal. Drumul a fost făcut din 1981; maicile au încercat doar să-l întărească, făcând mai accesibilă circulaţia.

În vara anului 1989 s-a lucrat la turnul mare. Nu era o muncă uşoară pentru maici, dar Dumnezeu întărea firile cele neputincioase, părintele Galaction fiind cel care dinamiza activitatea.

La 9 octombrie 1989, s-a înălţat sfânta cruce pe turla bisericii de către IPS Mitropolit Silvestru, care mai înainte a săvârşit o slujbă de sfinţire, nespus de emoţionantă, ca odinioară, în vremea Sfântului Împărat Constantin, primul împărat creştin.

La începutul lunii iunie 1989, cu blagoslovenia maicii stareţe Teofana, s-a înfiinţat atelierul de sculptură în lemn, iar prima lucrare au fost cele 2 uşi de la veşmântărie (cele anterioare celor actuale). Cele 2 uşi de la intrarea în Biserică au fost sculptate de meşterii Ioan Marchidan şi Vasilică Alexandru, ucenicii cunoscuţilor sculptori Vasile şi Ion Resmeriţa din comuna Grumăzeşti Neamţ, cei care au lucrat catapeteasma. Icoanele catapetesmei au fost pictate de ierodiaconul Lavrentie de la Mânăstirea Slătioara.

Lucrările se vor desfăşura de acum înainte în alt context politic şi social, generat de evenimentul din 22 decembrie 1989, căderea dictaturii comuniste. Anul 1990 are cu totul alte noutăţi faţă de cei 24 ani trecuţi. Recunoaşterea Bisericii noastre ca persoană juridică de către Judecătoria Suceava, prin decizia nr. 1000 din 19.02.1990, asigură libertatea construirii de noi biserici şi finalizarea celor începute (Pe parcursul celor 65 ani, 1924-1989, Biserica Ortodoxă de Răsărit din România a mai cunoscut o scurtă perioadă (1946-1949) de recunoaştere parţială a cultului).

Căderea regimului comunist a fost ca o minune pe care Maica Domnului a făcut-o cu biserica noastră, căci cu 2 zile înainte de revoluţie, prim-secretarul judeţului Neamţ hotărâse ca toate construcţiile fără autorizaţie să fie demolate, deci şi noi ne aflam într-o situaţie extrem de critică. De acum înainte însă, cât va fi voia lui Dumnezeu, se vor continua lucrările începute. În vara anului 1990 s-a montat catapeteasma. Pictura în tehnica ulei, stil realist, ce împodobeşte interiorul bisericii s-a realizat în perioada 1991-1993.

Ziua de 4 septembrie 1990 stil vechi este zi de jalnică despărţire, deoarece Dumnezeu o cheamă la cele veşnice pe iubita noastră întâistătătoare, maica stareţă Teofana Nistor în vârstă de numai 62 de ani. După o grea suferinţă de câteva luni, maica ne părăseşte în lumea aceasta trecătoare, însă de acolo de sus veghează, mijlocind cu rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu şi Maica Domnului să ne ajute să terminăm biserica. Ea a purtat cu vrednicie toiagul păstoresc, iar cei 6 ani PC. MBraditel 08de stăreţie au coincis cu perioada apogeului comunist; a trăit zile de maximă încordare, în lupta pentru obţinerea avizelor de construire a bisericii, ceea ce i-a agravat foarte mult starea de sănătate.

Sarcina de a conduce mai departe corabia în portul mântuirii a încredinţat-o Dumnezeu maicii stareţe Varvara Blaga în vârstă de 44 de ani, pe data de 6 decembrie 1990. Slujba de hirotesie a fost săvârşită de ÎPS Mitropolit Silvestru, duhovnicul mânăstirii noastre din acea vreme.


Maica stareţă Varvara Blaga

Obiectivul principal al maicilor rămâne terminarea şi sfinţirea bisericii. Această dorinţă fierbinte de a sfinţi biserica mânăstirii noastre, la care a zidit prima cărămidă, a avut-o şi ÎPS Mitropolit Silvestru, pe care Dumnezeu l-a chemat la fericirea cerească, prin moartea sa neaşteptată la 5 martie 1992, stil vechi. Diadoh al scaunului mitropolitan este ÎPS Mitropolit Vlasie Mogârzan, totodată duhovnicul obştii noastre.

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vlasie şi a maicii stareţe Varvara se continuă cu toată râvna lucrările de construire a clopotniţei, în perioada martie 1992 - septembrie 1994, şi a trapezei cu chiliile de la etaj, în perioada martie 1994 - septembrie 1995. Între ultimele lucrări la biserică se înscrie pictura exterioară în tehnica frescă, executată în perioada mai - iulie 1995.

Nu suntem vrednice să mulţumim lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor pentru noianul de minuni pe care l-au revărsat asupra noastră, căci munca din cei peste 40 ani a înaintaşilor noştri, care s-au dus la Domnul şi a celor care sunt în viaţă, s-a încununat prin marea sărbătoare a sfinţirii bisericii din 31 iulie 1995. Împărţitorul darurilor va răsplăti fiecăruia nevoinţele, lipsurile şi lacrimile ce s-au vărsat până s-a ajuns la împlinirea minunatului scop.

Biserica s-a sfinţit în vremea arhipăstoriei ÎPS Mitropolit Vlasie Mogârzan. La slujbă, au participat prea sfinţiţii Demosten Ioniţă - Nemţeanul, Ghenadie Gheorghe - Băcăoanul, Pahomie Moraru - Vrânceanul, Teodosie Scutaru - Braşoveanul şi Sofronie Oţel - Suceveanul, precum şi un mare sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi.

Trebuie să mai evidenţiem faptul că întreaga lucrare de construire a bisericii, într-o perioadă de numai 7 ani (mai 1988 - august 1995), a fost posibilă datorită grijii şi efortului deosebit al maicilor, sub îndemnul şi îndrumarea prea cuviosului părinte arhimandrit Nifon şi a maicii stareţe Macaria, de a procura toate materialele necesare şi parte din mijloacele financiare cu peste 30 ani înainte. Deşi condiţiile au fost foarte stricte, după cum am menţionat înainte, nădejdea că prin grija lui Dumnezeu se va înălţa biserica nouă nu s-a pierdut niciodată.

Mărturie vie avem cuvintele maicii stareţe Macaria, care întrebată odată: de ce ne mai ostenim să adunăm lemn pentru biserică dacă nu avem voie să construim ?, sfinţia sa a răspuns: ,,Eu nu voi mai trăi, dar în locul acesta se va ridica o minunată biserică”. Şi acest duh neclintit de credinţă în pronia lui Dumnezeu l-a insuflat tuturor maicilor şi am dori ca bunul Dumnezeu să continue să-l sădească în sufletele urmaşilor noştri.

Apoi mai târziu, când auzeam că maica stareţă Teofana, împreună cu maicile din comitet, înaintează cereri pentru construirea bisericii, ne puneam întrebarea: cum mai există curajul de a cere aşa ceva când Biserica era atât de prigonită ? Dar ceea ce la om nu e cu putinţă, la Dumnezeu e cu putinţă.

 

PC. MBraditel 09

Interiorul bisericii, astăzi


Biserica actuală are formă de cruce, cu fundaţie din piatră şi beton, cu arce şi bolţi din cărămidă. Este construită din cărămidă cu o turlă mare pe sfântul altar şi două mai mici pe pridvor, având lungimea totală de 27 m, lăţimea de 7 m, iar înălţimea pe axul turlei de 28 m. Pereţii au o grosime de 0,5 m.

Ferestrele sunt dreptunghiulare şi înguste. Faţada exterioară a bisericii este realizată în praf de piatră. Stilul construcţiei este moldovenesc. Privită din exterior, biserica are un aspect impunător, dominând prin silueta ei poiana şi pădurile din jur.

Biserica, împodobită cu toate cele necesare cultului, deţine părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Mucenic Haralambie, Sfântului Mucenic şi Tămăduitor PC. MBraditel 10Pantelimon, Sfintei Mucenice Cuvioasa Paraschiva, Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Sfântului Ierarh Glicherie Mărturisitorul.

Într-o asemenea ambianţă, în prezenţa vie a atâtor sfinţi cu prea cinstite chipuri şi a sfintelor moaşte, care străjuiesc biserica, cum ar putea să nu crească în voie viaţa de sfinţenie ?


Racla cu sfintele moaşte se află în partea stângă a bisericii, faţă în faţă cu scaunul arhieresc

Actuala clopotniţă, zidită din temelii alături de cea veche, care în final a fost demolată, are faţada sculptată în praf de piatră, bogat ornamentată cu chipuri de sfinţi şi motive geometrice şi florale. Structurată pe două nivele, cu o înălţime de 20 m, ea este înzestrată cu 5 clopote, bine armonizate şi acţionate manual, care vestesc orele de rugăciune pentru vieţuitorii mânăstirii.

După sfinţirea bisericii mânăstirii, atenţia neobositei maici stareţe, cu vădite calităţi de bun gospodar, s-a îndreptat spre renovarea construcţiilor anexe existente, ridicându-se în acelaşi timp şi unele noi.

De asemenea, mânăstirea a fost dotată cu noi facilităţi, extrem de necesare. Cu ajutorul directorului IRE Apostol Constantin, a fost instalată, la 1 octombrie 1995, reţeaua de curent electric în mânăstire – împlinirea unei dorinţe vechi de zeci de ani.

O altă înlesnire în desfăşurarea activităţii în mânăstire a constituit-o alimentarea prin conductă cu apă potabilă a bucătăriei obşteşti; izvoarele din incinta mânăstirii şi din apropiere erau prea firave ca să permită alimentarea unei reţele pentru întreaga mânăstire.

Nu avem cuvinte să mulţumim Maicii Domnului pentru aceste două lucruri şi o rugăm să dăruiască sănătate şi mântuire tuturor celor care s-au străduit că acestea să devină realitate.

Tot aici trebuie să amintim cea mai recentă minune. Drumul de la şoseaua principală până la mânăstire era foarte prost, iar în preajma canonizării Sfântului Ierarh Glicherie, maicile au rugat conducerea comunei Bodeşti să intervină pentru a repara drumul, dar acestea nu au luat nici o măsură. După ce vreme de 2 săptămâni nu s-a întreprins nimic, în ajunul canonizării, cei în drept, parcă îndemnaţi de Sfântul Ierarh Glicherie Mărturisitorul, au reparat drumul, astfel că mânăstirea a putut primi vizita unor oaspeţi aleşi din străinătate, ca şi a sutelor de credincioşi care au trecut pe aici, în drum spre Slătioara.

Soborul Mânăstirii Brădiţel numără în prezent 124 de maici şi surori, care se străduiesc să se supună regulii de aur a monahismului ortodox: ,,Roagă-te şi munceşte !” Obştea se conduce după rânduielile şi canoanele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi după Tipicul Sfântului Sava. De asemenea, în mânăstire se păstrează vechea rânduială călugărească, de a nu se mânca carne.

Maicile săvârşesc zilnic cele 7 laude, având slujba utreniei la 11 noaptea, iar duminica, în sărbătorile de peste an şi praznicele împărăteşti sfânta liturghie este săvârşită de preoţi de la Mânăstirea Slătioara. În biserică, rugăciunea este neîncetată prin citirea psaltirii de către maici, ziua şi noaptea; ele îşi continuă rugăciunile şi la chilii.

Vieţuitoarele acestui sfânt lăcaş se ocupă, în primul rând, cu cultivarea pământului şi creşterea animalelor, care reprezintă sursa principală de întreţinere. Pe lângă aceste activităţi există ateliere de pictură, sculptură, tricotaj, croitorie şi ţesătorie.

Din cele prezentate până acum, se poate înţelege care este duhul vieţii de obşte. ,,Iată acum ce este bun sau ce este frumos, decât numai a locui cu fraţii împreună”. Şi ceea ce atrage cel mai mult nu este doar o trapeză comună, o vistierie comună, un tipic comun, dar şi o singură minte, o singură voinţă, o singură viaţă şi toate întru Hristos.

În mânăstirea noastră, viaţa de obşte a fost introdusă în anul 1968, cu blagoslovenia ÎPS Mitropolit Glicherie şi cu îndemnul şi sprijinul prea cuviosului părinte Nifon Marinache şi ale maicii stareţe Macaria. În perioada 1927-1968, maicile au petrecut în viaţa de sine, care presupune aceeaşi datorie călugărească; deosebirea constă în aceea că fiecare trebuia să-şi procure cele necesare vieţii materiale. În viaţa de sine numai biserica este comună, în rest totul este individual.

În ansamblu, Mânăstirea Brădiţel se arată astăzi o mireasă a lui Hristos. Aşezarea pitorească dă prilej de rugăciune, pace sufletului ostenit pe calea ispitelor. Aici este un loc de popas, de înviorare a forţelor sufleteşti, precum şi a puterii de muncă pentru toţi cei ce vizitează cu gând bun acest aşezământ.

Îmbogăţiţi sufleteşte de cele ce au văzut în această mânăstire, credincioşii părăsesc sfântul lăcaş cu dorinţa sinceră de a reveni aici. Înscrie Doamne, în cartea vieţii pe toţi ostenitorii, binefăcătorii şi închinătorii Mânăstirii Brădiţel.