Cine e online?

Avem 84 vizitatori și nici un membru online

ISTORICUL MÂNĂSTIRII BRĂDIŢEL

ŞI MINUNILE MAICII DOMNULUI SĂVÂRŞITE ÎN ACEST SFÂNT LĂCAŞ


,,Scopul aceste scurte istorii este, în primul rând, de a preamări numele Maicii Domnului şi de a-i mulţumi pentru minunile pe care le-a săvârşit în acest sfânt lăcaş, de la întemeierea lui până acum. În al doilea rând, am dorit să facem cunoscute evenimentele petrecute de-a lungul celor 72 de ani de existenţă a mânăstirii, istoria construcţiei bisericii şi evoluţia vieţii duhovniceşti.

Mânăstirea Brădiţel a fost întemeiată în anul 1927, când în urma introducerii calendarului gregorian în uzul bisericesc în anul 1924 de către Patriarhia Română, mulţi preoţi, călugări şi călugăriţe au fost nevoiţi să-şi părăsească mânăstirea de metanie şi să se retragă în pustie. Fiind unul din lăcaşurile de cult cu un trecut foarte zbuciumat, el păstrează - cu darul lui Dumnezeu şi Acoperământul Maicii Domnului - învăţăturile Sfintei Scripturi şi Sfânta Tradiţie întemeiată pe propovăduirea Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi de la cele 7 Sinoade Ecumenice.

(Am exclus din expunere partea dedicată schimbării calendarului Bisericii, fiindcă pe site-ul nostru există o multitudine de materiale care prezintă, istoric şi canonic, acest eveniment din istoria Bisericii Ortodoxe)

Istoria Mânăstirii Brădiţel Neamţ a mers paralel cu cea a Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit. Periodizarea ei se poate face din două puncte de vedere, după felul lucrării:


1. cea a zidirii Bisericii văzute în care s-au conturat trei perioade:

1927-1947

1948-1988

1989-astăzi


2. cea a zidirii Bisericii nevăzute în care se urmăreşte latura duhovnicească a vieţii:

1927-1968 viaţă de sine

1969-astăzi viaţă de obşte

 

PC. MBraditel 01

 


PERIOADA 1927-1947

Deţinem de la schimonahia Silvestra Papară câteva date despre începutul formării acestui sfânt locaş:

Aristide Caradja, mare proprietar de pământuri în ţinutul Neamţului, a vândut una din moşii inginerului de cadastru Ivăncianu din Bucureşti. Acesta a înfiinţat două asociaţii de terenuri: Asociaţia C. Brătianu şi Asociaţia Aslău. Inginerul Ivăncianu a publicat punerea în vânzare a terenului împădurit şi a poienii pe care se află astăzi mânăstirea. Poiana Brădiţel a fost cumpărată de fraţii Chelaru din Crăcăoani, iar de la ei au cumpărat terenul monahii Teodor Fălcineanu şi Partenie Cojocaru din Schitul Procrov Neamţ. Ulterior, s-au mai sălăşluit aici monahul Isidor Pantelimon din Drăguşeni Suceava, ca şi monahiile Eliseea Fălcineanu din Mânăstirea Agapia Veche Neamţ şi Epistimia Borş din Mânăstirea Războieni Neamţ cu şapte ucenice ale ei, toţi plecaţi din mânăstiri din cauza schimbării calendarului.

În anul 1927, s-a început construcţia unei bisericuţe din ,,cheutori” (bârne de lemn bine îmbinate), căptuşită cu scânduri prin interior şi pictată, unde este acum sfânta cruce în curtea mânăstirii. Bisericuţa s-a terminat de construit în anul 1930, şi după numai 6 ani a fost dărâmată de împotrivitorii dreptei credinţe, iar autorităţile au făcut presiuni asupra călugărilor. Monahii Partenie Cojocaru şi Epistimia Borş, pe numele cărora erau întocmite actele de proprietate, au fost chemaţi la Braşov pentru cercetare, iar monahii Teodor şi Eliseea Fălcineanu se retrag în locul natal.

Între anii 1936-1941, cei rămaşi au avut mult de suferit din cauza autorităţilor, mai ales monahul Partenie, care luase misiunea de pădurar ca să poată rămâne aici, şi monahiile Epistimia Borş şi Silvestra Papară. Erau mereu ameninţaţi şi batjocoriţi, asupritorii lor defăimând viaţa monahală, ducându-i din post de poliţie în post, chemându-i foarte des la Curtea Marţială, devastându-le chiliile şi tot ce mai aveau pe lângă ele. Ulterior, această prigoană a mai încetat, dar au început concentrările pentru război. Au suferit multe necazuri datorită haiducilor Balta care atacau mereu micile aşezări monahale. Între timp, măicuţele fac un paraclis, unde zilnic înalţă rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu şi Maica Domnului – singura nădejde şi mângâiere a lor.

Se ridica întrebarea ce fel de mânăstire să se întemeieze aici, de călugări sau de maici, căci poziţia pentru un viitor schit era favorabilă şi locul foarte frumos. Condiţiile de viaţă erau destul de grele, căci se muncea mult într-o atmosferă de încordare datorită deselor controale din partea autorităţilor care nu admiteau sub nici o formă ideea statorniciei unui aşezământ călugăresc. Se lucra intens la pregătirea materialului lemnos pentru o nouă biserică. Monahul Partenie fiind întrebat pentru ce se mai ostenesc atât când văd că cei din jur pun atâtea piedici, a răspuns: dacă voi muri eu întâi, aici se va face schit de maici, iar dacă va muri maica Silvestra se va face schit de călugări.

Deci Dumnezeu voind, în prima zi de Paşti a anului 1947, monahul Partenie Cojocaru a plecat la Domnul. Părintele Isidor pleacă la Slătioara şi atunci s-a hotărât să se înfiinţeze aici o mânăstire de maici. Maicile au mai cumpărat teren de la Vasile Hantar din Grumăzeşti, N. Pavaloaie şi de la V. Popovici, întocmindu-se documentele necesare prin Judecătoria Târgu Neamţ, ajutate de avocatul Roban şi Mihai Cojocaru din Grumăzeşti.

În 1947, maica Epistimia Borş o aduce pe monahia Macaria Samoilă, împreună cu ucenica sfinţiei sale monahia Magdalena Gliga plecate din Mânăstirea Văratec tot din cauza schimbării calendarului. Maicii Macaria i se încredinţează răspunderea mânăstirii ca stareţă.