ISTORICUL MÂNĂSTIRII DOBRU

Epilog

 

Poezie scrisă de maica stareţă Serafima prin anii ’1950                                                         

 

PC. MDobru 23

Drag păstor ce am avut

Păgânii ni l-au răpit;

C-au venit în miezul nopţii

Şi ne-a-nconjurat ca hoţii.


Maica Stareţă Serafima Stănoaie

(29.06.1913 - 08.06.2004)


Şi groaznic au năvălit

Ca o furtună de vânt,

Cu lanternele aprinse

Şi cu armele întinse.


Din biserică-a plecat

În altar el a intrat,

De veşmânt s-a dezbrăcat

Lângă Sfânta Masă-a stat,

Ca să fie apărat

Sub Veşmântu-i luminat.


Când slujba a terminat

Păgânii au şi intrat

Şi-ndată ce l-au aflat

Cu arma în piept i-au dat.

La vecini, alăturea

La toţi au pus santinea

Să nu mişte nimenea

Ca să nu afle lumea

Păstorul ce se afla

În lăcaş cu turma sa.


Ostaşii l-au ridicat

Şi cu toţii au plecat

Ca hultanii l-au luat

Şi spre Piatra au plecat,

De unde ordin s-a dat

Ca să-l ducă, să-l predea

Şi arginţi pe el să ia.


Şi l-au dus de l-au predat

Ca-naintea lui Pilat

Securişti şi farisei

Şi mai marii-arhierei.


L-au tuns şi l-au bărbierit

Şi la faţă l-au sluţit

L-au scuipat şi l-au lovit

Fiecare cum a vrut.


Precum Iuda au făcut

Pe Domnul când L-au vândut

Cu toţii s-au adunat

Şi-au făcut spurcatul sfat.


Şi-ndată au dat ordinul

Ca să-l ducă la Iezerul

De la Craiova în sus

Să nu ştie unde-i dus.


Că aşa l-au judecat

Şi-n temniţă l-au băgat

Cu ostaşi l-au străjuit

Până l-au pus în mormânt.


Am dori şi nu putem

Nici mormântu-i să-l vedem

Să mergem să-l tămâiem

Şi cu lacrimi să-l udăm.


Pe Coastele Dobrului

Au rămas urmele lui

Şi din Dealu-Mare-n vale

Mergem pe a lui cărare.


Şi-a-mplinit în surghiunire

Un an patru luni de zile

De când l-au persecutat

Până în mormânt l-au dat.


Dumnezeu să-l odihnească

În Împărăţia cerească

Că pe toţi i-a sprijinit

Pe pământ cât a trăit.


Iară noi, ce-am mai rămas

Cu lacrimile pe obraz

Că de-atuncea până azi

Numai zile de necaz.


Dar să luăm bine-aminte

La-ale Domnului cuvinte

Că noi am făgăduit

Să răbdăm pân’ la sfârşit.


Mulţumesc lui Dumnezeu

Că-i milă de sufletul meu

Şi cred că până la moarte

Îmi va ajuta la toate.


Că străină-s pe pământ

La necaz eu n-am cuvânt

Că cei ce m-au sprijinit

Cu toţii sunt în mormânt.


Cine păstor a avut

Inimă de piatră-având

Nu poate a nu jeli

Când aicea va ceti.