Cine e online?

Avem 82 vizitatori și nici un membru online

ISTORICUL MÂNĂSTIRII DOBRU

Înainte cuvântare


Această scurtă monografie a Mânăstirii Dobru, aici de faţă, are virtutea de a se putea transforma într-o relatare deosebită; într-o evocare istorică, ce zugrăveşte în culori luminoase şi pline de căldură sufletească, vieţuirea unei obşti monahale ce a trecut, după spusa Prorocului David, ,,prin foc şi prin apă”; o viaţă presărată cu faptele sfinte ale credinţei, însufleţite de căldura Duhului, Cel ce viază şi sfinţeşte toate. Această istorie este, la rându-i, un mărgăritar dintr-un alt şirag, şi anume Istoria Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România.

Vom aduce cuvânt de laudă celor ce, pe lespezile simţitoare ale inimii lor, şi-au scris preadulcele nume al Domnului nostru Iisus Hristos. Vom povesti faptele celor ce au rămas - cu râvnă, statornicie şi dragoste - credincioşi fii ai Bisericii Ortodoxe PC. MDobru 01păstrătoare a Predaniei Sfinţilor Părinţi şi a calendarului neschimbat, înfruntând viforul ispitelor şi al prigoanelor, pecetluind prin sângele mucenicesc, prin suferinţele mărturisirii ori prin nestemata răbdării lor, adevărul credinţei în care au vieţuit şi s-au mântuit părinţii şi străbunii noştri.


ÎPS Mitropolit Vlasie

Istoria acestui loc este o pagină din chiar istoria Bisericii Ortodoxe dreptslăvitoare din România. Ea şi-a agonisit anii scriptelor sale în acelaşi timp cu lupta pentru dreapta credinţă, a fost scrisă cu slove sfinte, de sânge mucenicesc, de lacrimi şi sudori ale ostenelii mărturisirii Ortodoxiei, semănate pe aceste meleaguri de cuvântul Sfântului Apostol Andrei, întâiul-chemat al Domnului.

În conglăsuire cu istoria şi pătimirile Bisericii noastre Ortodoxe de Răsărit, şi istoria acestui aşezământ a fost prea puţin presărată cu clipe de bucurie sau răgaz. Fie că a fost vorba de perioada interbelică sau cea de prigoană comunistă, întreaga vieţuire a obştii de aici a fost în toată vremea o luptă mucenicească - atât pentru păstrarea Sfintei Tradiţii Ortodoxe, cât şi pentru construirea sau înflorirea acestui aşezământ monahal, ori pentru ţinerea rânduielilor vieţii monahiceşti întocmai după legile statornicite de Sfinţii începători ai vieţii călugăreşti de obşte. Iar uşor nu a fost; însă jertfa măicuţelor şi a celor ce le-au îndrumat şi le-au sprijinit nu a fost zadarnică; ea a odrăslit roadă, iar de roade ne bucurăm noi astăzi, prin îngăduinţa Atotmilostivului Dumnezeu.

Nu trebuie să răpim cititorului bucuria de a afla, din paginile ce urmează, datele istorice şi aşezarea geografică, ce zugrăvesc împreună chipul duhovnicesc al Mânăstirii Dobru, ci mai degrabă trebuie doar să îi trezim râvna de a parcurge cu mai multă emoţie rândurile ce descriu naşterea, istoria, pătimirile, dar şi clipele de bucurie ale sfântului lăcaş.

Dar nu se poate să nu pomenim, în această ,,Predoslovie”, despre minunata aşezare a Mânăstirii Dobru. În faţa acestei frumuseţi, nici chiar un închinător mai îngândurat ori mai împresurat de griji şi tristeţi nu poate rămâne de piatră. Ce vom răsplăti Domnului, Ziditorul a toată făptura, Cel ce tocmeşte lucruri atât de minunate pentru noi, oamenii ? Nicicum altcumva, decât aducându-I jertfă de laudă, ori îndreptându-I rugăciune curată precum tămâia. Tocmai pentru rugăciune şi laudă adusă lui Dumnezeu, omul a ridicat lăcaşuri de închinăciune. Tot de către oameni a fost ridicată şi biserica Mânăstirii Dobru - însă eleganţa liniilor ansamblului arhitectural, curăţenia desăvârşită şi ordinea existentă - toate acestea ne fac parcă să credem că acest loc este un colţişor rupt din rai şi pogorât pe pământ, o preînchipuire a frumuseţii celei nesfârşite a cereştilor locaşuri. Iată, deci, un loc prielnic vieţii monahale - această împletire fără prihană a contemplaţiei, lucrului (rucodeliei) şi rugăciunii, dar şi către o bunăstare şi o înflorire, ca roade binecuvântate de Dumnezeu.

Aici, ca şi în alte lăcaşuri monahale ortodoxe, totul îndeamnă la rugăciune; vedem, la o scară mai mică, parcă o repetare a minunii Facerii. Toate lucrurile îşi au cursul lor firesc, cu rânduială dumnezeiască; luminătorii zilei şi ai nopţii spun când e vremea potrivită pentru săvârşirea celor şapte Laude; pământul, în tăria şi rodnicia sa, precum şi apa, laolaltă cu păsările şi animalele, sunt date spre chivernisire zidirii care încununează toată creaţia: omul. Iar pentru toate aceste faceri de bine, dator este omul în toată vremea a lăuda şi binecuvânta pe Făcătorul a toate. Iar monahul, cu atât mai mult, îndatorat este a avea pururea şi în tot ceasul, pe buze şi în inimă, rugăciunea inimii: ,,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”...

Timpul este mai răbdător în acest loc binecuvântat; viaţa curge molcom, împărţită între citirea cărţilor spre zidire duhovnicească, muncă, repaos şi, nu în ultimul rând, către rugăciune - această înălţare a gândului către Dumnezeu - Chipul şi Asemănarea spre care tindem toţi, după porunca Mântuitorului Hristos.

PC. MDobru 02Nimic din tot ceea ce ne încântă astăzi simţirile nu s-ar fi putut împlini fără hărnicia şi jertfelnicia soborului de maici. Acum este momentul să aducem cuvânt de mulţumire celor ce, prin strădania lor, şi-au adus prinosul dragostei şi osârdiei statornice, de-a lungul vremii, la ctitorirea şi dăinuirea mânăstirii. Dumnezeu să le răsplătească osteneala, făcându-i părtaşi ai cereştilor Sale bunătăţi.


Intrarea în Mânăstirea Dobru

Iar atunci când această monografie îşi va avea naşterea prin lumina tiparului, cea de numele căreia se leagă aproape toată istoria Mânăstirii Dobru, schimonahia Serafima Stănoaie, va fi trecut la cele veşnice; de aceea, dorim a strecura în aceste rânduri, cu smerenie, un gând cuvios de veşnică aducere-aminte şi recunoştinţă pentru maica stareţă, cea care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a străbătut cu răbdare şi bărbăţie clipele de grea cumpănă, fiind mereu o pildă de viaţă călugărească, după învăţătura Sfinţilor Părinţi. Din cele fericite ale acestei lumi, prea puţine au fost trăite de sfinţia sa; dar ne mângâiem la gândul că a aflat la cer plata luptelor şi ostenelilor sale, veselindu-se pururea în locaşurile drepţilor.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să îndrepteze şi să binecuvânteze paşii oricărui suflet ce Îl caută, spre Mânăstirea Dobru. Iar pelerinului, ce se va transforma şi în cititor al acestor smerite rânduri, îi dorim ca popasul de închinăciune la Mânăstirea Dobru - această oază de linişte şi înălţare duhovnicească, să-i fie prilej de zidire sufletească şi spre cunoaşterea credinţei noastre strămoşeşti, a adevăratei Ortodoxii.


Al tuturor smerit rugător şi de Dumnezeu iubitor,

ÎPS VLASIE MOGÂRZAN,

Arhiepiscop şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România