Cine e online?

Avem 64 vizitatori și nici un membru online

BOLDURILE SFINTEI NOASTRE BISERICI ORTODOXE DE RĂSĂRIT

de Teofilact şi Arsenie schimonahii


Transcrisă cuvânt cu cuvânt după original, fără de schimbare


PARTEA A VI-A

 

Fiule, cu tot sufletul tău te teme de Domnul,
şi pre preoţii Lui cinsteşte-i. Dar să ştii
pre mulţi au pierdut aurul, până când şi
inimile împăraţilor le-au plecat
(Isus Sirah 7, 30; 8, 3)

 

I. Despre schimbarea calendarului bisericesc ortodox de către oare care Sinoade ale Bisericii Ortodoxe

II. În rezumat: cum a urmat firul acestei chestiuni a schimbării calendarului

III. Uitarea şi călcarea trecutelor hotărâri de către prea sfinţiţii membri sinodali

IV. De unde a luat naştere reformele cele noui

V. Informaţiile noilor reformişti despre schimbarea calendarului

VI. Şovăielnicele declaraţii ale presei despre schimbarea calendarului

VII. Interesul material al noilor calendarişti

VIII. Rostul mărturiei scripturelnice din enciclica sinodală

IX. Despre starea cea nestatornică a ştiinţei lumii

X. Deosebiri de păreri astronomice în chestia calculului calendaristic


 

Capitolul I

Despre schimbarea calendarului bisericesc ortodox

de către oare care Sinoade ale Bisericii Ortodoxe

 

§ 1. În revista ,,Crucea” din anul 1924 no. 10, în primul articol cetim următoarele:

,,Din Sfânta Scriptură, zice, din istoria sfântă, şi din istoria universală şi naţională a neamurilor ştim că atunci când răul era mare, când lumea nu-şi înţelegea datoria, au fost nevoie de prooroci şi de mustrători. Ori cât de decăzute erau societăţile neamurilor, ori clasele sociale. Ele s-au putut reface şi regenera dacă au avut pe aceşti mustrători care să-i cheme la datorie, să-i zguduie, să le deschidă ochii. În starea de boală gravă, nu se poate face nimic cu dulcegării şi cu lucruri uşoare. Din contra lucrurile mai radicale se impun cu absolută necesitate”.

 

§ 2. De altfel şi Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou (754, 28 noiembrie) înfruntând cu multă râvnă pre luptătorii de icoane cari, în frunte cu împăratul Constantin Copronim căuta să se admită ca legitime de către ortodocşi păgâneştile hotărâri ale iconoclaştilor ce le decretase într-un sobor de episcopi luptători de icoane – care se pretindea a fi numit Ecumenic –, cuviosul, ca cel ce din pântecele maicii sale era rânduit de vas încăpător al darului Sfântului Duh, nu se îngrozi de chinurile feroce ce le aplicară iconomahii asupra sa, ci, găvănoşindu-şi palma zice tiranilor:

,,Să se ştie de toţi, că chiar numai atâta sânge de mi-ar mai rămânea în chinuitul acesta de voi trup, şi pre acela sunt dator a-l vărsa pentru păzirea tuturor celor rânduite de Sfânta noastră Biserică”.

Acest răspuns, împreună şi cu alte slăvite demonstrări, făcu pre episcopul Calist să zică împăratului: ,,Suntem învinşi doamne; nu ne putem împotrivi sfinţeniei şi raţionamentelor acestui om, de altmintrelea el dispreţuieşte pre însăşi moartea”. Şi dacă această sfântă împotrivire, se zice de unii că a dat ocazie nebunului de împărat a trata pe călugări cu nemiluită asprime, pentru că se temea tiranul a avea din partea lor o împotrivire a răului său scop, arzându-le şi mânăstirile, dupre cum a făcut celor din Trachia, căci,

,,În Efes (zice istornicul Meletie), Mihail Lahanodracon rânduind voievod al eparhiei trachiceştilor părţi, adunând pre toţi monahii ce se afla în cuprinsul lui, le-au zis: carele voieşte a se supune împăratului şi mie, îmbrace-se cu podoabă lumească (mirenească) şi îndată să-şi ieie femeie, iar cei ce nu vor face aceasta, orbindu-se în Kipru se vor surghiuni. Şi îndată cu cuvântul au săvârşit şi lucrul, şi mulţi în ziua aceea au primit mucenicia. Acesta a vândut mânăstirile toate şi sfintele vase şi cărţile şi vitele şi toate moşiile lor, şi preţurile lor le-au adus împăratului. Pentru care tiranul i-au scris mulţumindu-i că l-au aflat om dupre inima sa, căci îi isprăvea voile sale”[1]; însă cu toate acestea:

Nu e mai puţin adevărat că tot sfânta aceasta statornicie a fericiţilor monahi a dat ocazie să se adune Sfântul şi cel de toată lumea Soborul al VII-lea să facă ceea ce a rânduit pentru Biserica lui Hristos.

 

§ 3. Deci iarăşi cerem iertăciune onorabililor cetitori, şi nu vom înceta a o repeta aceasta, pentru cele ce am expus ori am mai înfăţoşa, care ar putea să pară exagerate şi prea aspre cuiva. Nu putem face, însă altfel, deoarece ne credem îndreptăţiţi, şi datori chiar, să stăruim în cele ce ne învaţă Sfinţii Părinţi, pentru că ele sunt întemeiate pe adevăruri şi pe realităţi care nu se pot nici tăgădui nici desminţi. Căci a ruina ceva clădit cu trecerea veacurilor nu înseamnă numai a cădea sub anatema Sfântului Sobor al VII-lea Ecumenic din canonul 1; care şi în lucrarea a cincea zice: ,,Noi pre cei ce au adaos ceva, ori au scăzut din cele rânduite Sfintei Biserici, îi afurisim”[2], ci înseamnă a introduce inovaţii de care istoria odată îşi va bate joc de ele.

Aşadar, aceste inovaţii ne silesc ca să ne strângem rândurile ... şi bazaţi pe Cel ce a zis: ,,Nu te teme turmă mică” (Luca 12, 32), să stăm la postul datoriei noastre, dupre putere, aşa cum am făgăduit la sfântul botez, toţi ...

 

 

 

Capitolul II

În rezumat: cum a urmat firul acestei chestiuni a schimbării calendarului

 

§ 1. Am văzut din cele arătate până acum că istoria ne spune limpede în privinţa calendarului, cum că până la veacul al XVI-lea, deşi s-a vorbit, dar nimeni nu a socotit să schimbe calendarul Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos, aşezat de Sfinţii Părinti ai Sfântului Sobor I Ecumenic, nu numai vreun singuratec sfânt sau dascăl al Bisericii, şi nici chiar Sfintele şase Soboare Ecumenice ce s-au făcut după cel de la Nikeea. Care Sfinţi Părinţi, ca nişte înţelepţi ce erau, vedeau că, după socoteala astronomilor, s-au pogorât oare cum isimeria de la data hotărâtă de la Sfântul Sobor I Ecumenic, dar însă nu au strămutat-o de acolo, cinstind mai mult pre a Bisericii învoire şi rânduire decât pre amărunţimea filozofică.

Şi ce zicem ? Dupre cum am arătat mai înainte, chiar din dascălii apuseni, şi însuşi soboarele lor până la Papa Grigorie al XIII-lea, nimeni nu a îndrăznit să se atingă de cele neatinse. Iar după ce îngâmfatul acela de papă au săvârşit pozna, schimbând calendarul, Biserica Ortodoxă de Răsărit am văzut cum de frumuşel l-a osândit în plin sinod şi la 1583, şi la 1593, şi la 1622, precum şi întotdeauna când se căuta a se schimba sfântul şi ortodoxul nostru calendar.

 

§ 2. Şi cu multă râvnită statornicie s-au arătat şi însuşi România, căci ori şi când, se da târcoale pe la Sfântul Sinod de a schimba calendarul, răsuna de acolo: ,,Cu cei fără de lege nu ne vom însoţi”; căci, în anul 1902, când Patriarhul Ioachim al III-lea al Constantinopolului au întrebat pre toate Bisericile Autocefale ale Răsăritului Ortodox ce zic despre schimbarea calendarului ? atunci, patriarhul Ierusalimului a răspuns că, dacă se va uni toate Bisericile din lume, atunci se va vedea ce e de făcut ...

Iar Biserica Rusiei a răspuns că nici prin minte să treacă cuiva ca Biserica Ortodoxă să schimbe calendarul iulian; ci de va urma nevoie, în politică poate să se facă aceasta ...

A Muntenegrului, asemenea cu a Rusiei a răspuns.

A Sârbiei a răspuns că nici cel iulian, nici cel gregorian ci, de va urma nevoie de schimbare, un al treilea să se facă ...

A Eladei – grecilor – a răspuns cu îndoială că se teme a nu se face despărţire între norodul cel prost, schimbând calendarul, pe care-l crede că nu se va învoi ... ,,dupre cum, laudă se cuvine lor, ca acum când Sinodul Eladiei a schimbat calendarul, simplii credincioşi – ţăranii – nu se dau deloc ...”

Iar Sfântul Sinod al României a răspuns următoarele:

,,Iar pentru calendar, dacă toţi acei învăţaţi, astronomi, cari cu scumpătate cercetează calculele timpului nu se conglăsuiesc, deoarece unii susţin pre a noastră sistemă (iulian), iar alţii pre cealaltă; Biserica Ortodoxă a României, însă, are întru cunoştinţă şi o cere aceasta, ca adecă, întru care ne aflăm, întru acelea să şi petrecem cu statornicie. Deoarece dintr-o parte, de vom schimba calendarul, ne împotrivim hotărârilor canonice şi vom da ocazie de strâmtorare oare cărora (simplilor credincioşi); iar despre altă parte, nu ne este permis nici cu degetul a ne atinge de hotărârile cele prea vechi, adecă a le răsturna, care, prezintă slavă mare Bisericii noastre Ortodoxe”[3].

Dar această hotărâtă statornicie provenea mai mult din două motive, unul: din netrecuta datorie ce sileşte pre toţi creştinii ortodocşi de a păzi patrimoniul sfânt al Bisericii aşa cum l-a primit, şi a nu căuta motive de prigonire contra acestor sfinte aşezăminte, iar altul: aveau deplină convingere, toţi ierarhii, cum că războiul asupra vechiului calendar era declarat de francmasoni[4] şi ca atare o asemenea schimbare pica în profitul acestor mari vrăjmaşi ai creştinismului. Şi nu numai atât, ci contemporanii noştri ierarhi, în multe şedinţe sinodale, precum s-au dovedit, au respins cu toată puterea o asemenea cugetare, declarând de erezie schimbarea calendarului, şi cum că gândul acesta este neortodox şi lipsit de adevăratul duh bisericesc etc etc ...

 

§ 3. Însă acum să vedem atât pre clericii inferiori, cât şi pre laici, dimpreună cu eroismul Societăţii Femeilor Ortodoxe Române, ce aveau oare la bază pe vremea când sufla vântul dinspre Apus ... cu intenţii de a împlânta până în prăsele lugubrul cuţit în inima ortodoxismului ?

La adresa onorabilelor femei ortodoxe cetim în predica din Duminica Ortodoxiei[5] rostită de prea cuviosul arhimandrit Galaction Cordun, unde povestind ce a îndurat cei rămaşi pe teritoriul ocupat în războiul mondial, zice: ,,Aceasta este pagina de povestire cea mai tristă din cartea vieţii noastre, pagină scrisă cu lacrămi de obidă, a căror amintire cu greu se va putea şterge din sufletele celor încercaţi. Atunci Biserica ne-a fost ameninţată, credinţa zguduită, năzuinţele noastre naţionale greu încercate ...

Ei bine, în aceste momente de grea cumpănă, femeile române, întărite cu puteri bine făcătoare şi neşovăielnice, au fost mai mult decât la înălţimea lor. Căci cine credeţi că a intervenit pentru păstrarea calendarului nostru strămoşesc ?” etc etc ...

 

§ 4. Odată cu aceasta, vedem pe prea cuviosul acesta arhimandrit că este silit de înmlădierea mitropolitului Conon a-i adresa un protest – 1916 – în privinţa schimbării calendarului, întru care zice că: ,,Ar fi o mare lovitură morală pentru poporul nostru ortodox, care deşi e analfabet, totuşi el îşi are calendarul sărbătorilor sale înşirate pe răboj. Nu-l vei putea induce nici odată în eroare, că poate, de exemplu să cadă Crăciunul în cutare sau cutare zi şi nu când ştie el după socoteala calendaristică primitivă.

Iar deasupra tuturor motivelor de reprobare (adecă a schimbării calendarului) stau, zice, consideraţiuni capitale, ca: tradiţii, apucături strămoşeşti etc, peste care nu se poate trece aşa uşor de un popor ce-şi venerează trecutul neamului şi cenuşa înaintaşilor, şi mai ales când aşezământul moştenit de la el nu împiedică întru nimic înflorirea progresivă a ţării dorită şi de ei şi de noi, a neamului şi a năzuinţelor noastre, în ori ce câmp de activitate, alături de alte popoare civilizate, care înaintează pe calea progresului, fără a îndrăzni să schimbe vreo iotă din tezaurul sfânt al tradiţiilor lăsate prin testament de străbunii lor”.

Dar clerul de mir ?


§ 5. Să-l urmărim din punct de vedere al convingerii interne despre ortodoxism, iar nu al interesului extern. Care de altfel înmânat de această ultimă tendinţă, ar trebui să aprindem felinarul lui Diogen (?!) spre a afla pe adevăratul pedagog creştin ortodox. Şi aceasta o dovedeşte ei înşişi (preoţii); căci pe când ,,Noua Revistă Bisericească” – anul VI, pagina 23 – publică articolul ,,Pedagogie creştină, fără de pâine nu se poate”, pentru motivul că: ,,Nici o categorie de funcţionari obşteşti, zice, cât de neînsemnată ca rol social nu este dezorganizată, nu este nebăgată în seamă, nerecunoscută în adevărata ei valoare, ca cea preoţească !”

Şi pentru aceea, ,,e de datoria tuturor a contribui la buna stare materială a clerului şi a corpului didactic, pentru ca să poată avea tragere de inimă a lucra în mod demn şi numai în direcţia ce a îmbrăţoşat !” ... Tot în acel număr al înseşi acelei reviste, pagina 37, cetim rezultatele acestei situaţiuni materiale, ce zice: ,,În sprijinul speranţelor amăgitoare ale predicatorului protestant (fostul preot Teodor Popescu de la Cuibu cu barză), mai vine şi împrejurarea că în Câmpulung aproape toţi preoţii au o situaţie materială de invidiat, că aşa fiind lucrurile, acei preoţi nu ar avea timpul să împiedice printr-o contrapropagandă de evanghelizare ortodoxă acţiunea de evanghelizare protestantă a predicatorului Teodor Popescu”.

Iată în ce tristă poziţie se pun articolele cu interes material ale pedagogilor creştinilor !

 

§ 6. Deci tot din aceeaşi revistă să urmărim pe adevăratul cler ortodox[6] din România, ce ne făgăduieşte pentru călătoria apostolescului lor nou drum[7]:

,,Repetăm, zice, că nu înţelegem să venim cu inovaţiuni, ori cu suprimări. Nu ne atingem de tezaurul învăţăturilor creştine şi al orânduielilor Bisericii Ortodoxe, ci voim ca acest tezaur să devină în fapt conţinutul normativ al conştiinţei creştine a credinciosului ortodox ...

Socotim că toată dogma, toate tainele şi toate aşezămintele Bisericii Ortodoxe nu au alt scop şi alt rost decât ca să umple forma obligătoare a conştiinţei omului, iar aceasta să-l oblige la o mărturisire ortodoxă a creştinismului şi la o vieţuire conformă cu aceste învăţături şi aşezăminte bisericeşti”.

 

§ 7. Iar prea cucernicul econom Petru Chirică, misionarul eparhiei Moldovei, zice[8]: ,,În toate ramurile de activitate omenească se fac încercări noui, se întrebuinţează noui metode. De ce nu s-ar face şi în Biserica Ortodoxă ?

Pentru a găsi metode noui şi a le aplica, nu este nevoie de învăţături noui, nici de noui principii, nici de inovaţii etc, ci rămâne aceeaşi doctrină veche şi pururea nouă, care-şi are principiile ei, doctrina ortodoxă a Bisericii Ortodoxe”.

Şi iarăşi altă dată zice[9]: ,,Dacă în toate domeniile vieţii umanităţii se vede astăzi mai mult ca ori când o aspră îndârjire faţă de tot ce e învechit, dacă sufletele tinere se ridică în urma celor cu părul albit de ani şi de grija creşterii generaţiilor viitoare, tinerii, care voiesc să răstoarne din temelii instituţiile în care lucrează, instituţii care parcă nu se mai potrivesc cu duhul modernizării a toate, apoi singur domeniul spiritual al Bisericii poate rămânea neclătit. Veacurile trecute au consfinţit-o ca pe ceva neclintită. Orânduiala Bisericii Ortodoxe e de aşa fire, că «porţile Iadului nu o vor birui» (Matei 16, 18)”.

 

§ 8. Şi iarăşi zice: ,,Unii cred că e imposibilă situaţia de azi a Bisericii, că trebuie reformat totul în ea, fiindcă învăţătura ei cu toate formele e ceva învechit ce nu se mai poate potrivi cu veacul al XX-lea, veacul progresului, veacul descoperirilor şi al curentelor noui” ...

Dar născându-se întrebarea: ,,Trebuie să sufere Biserica vreo ştirbire din tot ceea ce ea şi-a valorificat printre veacuri ? Răspunde (tot acolo): ,,Nu, nimic şi nimenea n-o poate ştirbi … A ! … se pot face experienţe câte vrei, într-un fel sau în altul, se pot încerca noui metode, dar nici într-un caz nu poate nimenea ieşi din cadrul doctrinelor ortodoxe, fixate de Sfintele Soboare. Cel care încearcă să iasă singuratec, riscă să se înşele, sau să înşele o parte din opiniunea publică, sau să fie socotit ca un revoluţionar religios, dacă nu şi eretic”.

 

§ 9. Şi iarăşi mai departe zice: ,,Atâta vreme cât preoţii vor căuta să devie raţionalişti, să caute să supuie forţei lor intelectuale doctrina Bisericii, sau să coloreze ortodoxismul nostru cu forme de credinţă împrumutate din cărţi străine, avem schisma, sau erezia declarată pe faţă.

De ce să strigăm oare plini de trufie şi de greşeală, faţă de un trecut care nu poate fi dărâmat, că de azi trebuie să lepădăm mineiele şi moliftelnicele, ca şi când am fi găsit noi o cale nouă decât aceea pe care au mers Sfinţii Gură de Aur, Grigorie Teologul etc ?”

 

§ 10. Şi nu numai atât zic clericii inferiori, ci chiar şi unul din glasurile cele teologhiceşti (nerasoforit, precum se pare), roagă pe prea sfinţiţii ierarhi ca refacerea să fie reaşezată pe vechile temelii ale ortodoxismului:

,,Ortodoxismul nostru, zice[10], trece printr-o adâncă criză de concepţie, de metodă şi de acţiune. Spărturi mari încep să se producă printre alţii şi de cei ce ori nu înţeleg rostul refacerii, ori nu cunosc răul pre care-l produc.

În Biserica noastră Ortodoxă totul trebuie reaşezat pe temeliile vechii Ortodoxii şi reînsufleţit în lupta actuală pentru formarea şi stăpânirea conştiinţei creştine ortodoxe !”

 

 

 

Capitolul III

Uitarea şi călcarea trecutelor hotărâri de către prea sfinţiţii membri sinodali

 

§ 1. Dar, din nenorocire că numai pentru paradă se auzeau unele ca acestea de către cei socotiţi cu 4 ochi, prea sfinţiţii arhierei şi numai şi numai pentru urechile şi ochii omului îmbrăţoşa adevărul neschimbării, pe când în realitate iată că ortodocşii se pomenesc cu comunicatul din Senatul României în şedinţa de la 15 decembrie 1923[11] de către însuşi Î.P.S. Dr. Miron Cristea, cel care în calitate de mitropolit primat şi preşedinte al Sfântului Sinod, prin adresa no. 334 din noiembrie 1921, cere ca Ministerul de Culte să imprimeze ,,Calendarul bisericesc ortodox pe toţi anii” aprobat de întregul Sfânt Sinod în şedinţa din 24 noiembrie 1921, care s-a şi tipărit de minister în 1923, şi în care calendar se află scris că: ,,Părăsirea stilului vechiu ar fi pornită dintr-un gând nepotrivit şi NEORTODOX” etc etc – în care comunicat cetim:

,,Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Primat, Dr. Miron Cristea prezintă Senatului hotărârea Sfântului Sinod privitoare la unificarea calendarului iulian cu cel gregorian” !

 

§ 2. O ! Doamne ! Toţi prea sfinţiţii membri ai Sfântului Sinod a României au iscălit în răspunsul din 1902 ce-l făcea patriarhiei din Constantinopol relativ la schimbarea calendarului, cum că nu este permis nimănui nici cu vârful degetului a se atinge de hotărârile cele ce fac slavă în Biserica Ortodoxă; şi tot cu toţii au iscălit în şedinţa din 24 noiembrie 1921, aprobând zisa din calendar ce înfierează pre cel ce va schimba stilul vechiu că ar cădea din Ortodoxie; iar acum.

Tot cu toţii, ba încă şi cu însufleţire, zice, că acea hotărâre a părăsirii calendarului ortodox a fost semnată de toţi cei 25 de mitropoliţi şi episcopi ortodocşi din întreaga ţară !!?

Uitaţi-vă, prea iubiţi fraţi creştini ortodocşi, în ce tristă situaţie se pun corifeii ecleziastici faţă de canonul 13 al Sfântului Sobor din Cartaghena, unde zicând despre alegerea vreunui episcop de către alţi episcopi, hotărăşte:

,,Şi, dacă vreunul întru ceva s-ar împotrivi mărturiei sale sau iscăliturii, el însuşi pre sineşi se va lipsi de cinste” (adecă se va caterisi).

,,Pentru Dumnezeu, precum a zis senatorul Mârzescu[12] se vede că duhul cel necurat, zavistnicul nelegiuit, intrând pe furiş în Sfântul Sinod a întunecat mintea smeriţilor rugători către Dumnezeu, înalţi prelaţi şi primii dregători ai Sfintei Biserici Ortodoxe Române”.

 

§ 3. Repetăm, referitor la cele ce am mai spus de multe ori aici – întru aceste bolduri –, cum că, deşi am fi îndreptăţiţi la combaterea acestor necanonice hotărâri să atingem ceva şi despre faptele personale ale celor ce au fost factori principali întru reforma calendarului – potrivindu-se oare cum boldurilor –, ca cele scrise de prea cucernicul Sachelarie D. Alexandrescu, în broşura din 1923, ,,Păcatele şi nelegiuirile celor dimprejurul său” – pe care nu le procitim aici, căci sunt prea deocheate –, între care numără cum că dezleagă posturile şi dă binecuvântare de a se face nunţi în postul mare etc etc; precum şi cele din ,,Neamul Românesc” no. 1 şi 35 din 1914, în care marele naţionalist N. Iorga aseamănă pe Dr. Miron Cristea cu trădătorul Vasilie Mangrea, care fapte se zice că le-a repetat cu vârf şi îndesat în cartea sa pastorală din Caransebeş, răspândită de unguri la toată suflarea românească din Ardeal, în care îndemna în chipul cel mai neomenos pe soldaţii români din Ungaria, ca să ucidă pe toţi fraţii lor români din armata română şi care se jertfeau pentru libertatea Ardealului …

 

§ 4. De asemenea avem ceva de întrebat şi pe Dr. Dragomir Dimitrescu, calificat în România de ,,Marele nomofilax al Ortodoxiei”, oare se potriveşte acest titlu de păzitor al legii cu ceea ce se aude, de va fi adevărat, că ar fi apostat din monahism, în care tagmă avea cinul de ierodiacon cu diploma de teolog, iar pe urmă lepădând hainele călugăreşti au preacurvit pe faţă, rămâind şi până astăzi mirean gol !

Ce face oare el în faţa legii, al căreia păzitor se propovăduieşte, ce zice prin canonul 16 al Sfântului Sobor al IV-lea Ecumenic: ,,Fecioara care s-a afierosit pre sine Stăpânului Dumnezeu, aşijderea încă şi monahii, să nu fie iertat a se căsători. Iar de se vor afla făcând aceasta, să fie neîmpărtăşiţi”.

Şi iarăşi canonul 13 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul zice: ,,Dacă vreun monah va lepăda sfântul chip, şi va mânca carne, şi va lua muiere, se cuvine ca acesta să se anatematisească ş.c.l.” ?

N.B.: Dacă unul ca acesta este afară din Biserică, prin anatematismosul ce-i stă asupră, se cuvine oare căscând gura la numele de ,,nomofilax” să-i primim propunerile ?

Mai ales că, cu unul ca acesta ce se zice pre sine creştin, iar pe faţă lucrează vreo răutate – fără de lege – nici a mânca împreună cu el nu se cuvine, ne porunceşte Sfântul Apostol Pavel, în trimiterea cea dintâi către Corinteni, cap. 3, 11;

Vezi, zice sfinţitul tâlcuitor[13], că porunceşte sfântul apostol, că ori carele dintre hristiani este curvar şi lacom de averi, ş.c.l., cu acela să nu petreacă împreună hristianii, nici să mănânce împreună cu el; că unul ca acesta, ce are relele acestea, numai nume are de frate, iar frate cu adevărat nu este. Şi pentru aceasta porunceşte dumnezeiescul apostol a nu avea împărtăşire hristianii cu cei ce vederat curvesc şi fac acele răutăţi, nu ca urându-i, ci pentru ca să cunoască unii ca aceştia vederaţi răi, că pentru arătatele lor păcate, fraţii lor hristiani nu se împreună adună cu dânşii, şi aşa să contenească de a mai face rău”.

Pentru aceasta, vezi şi la subînsemnarea stihului pomenit mai sus, cum că, după mărturiile multor sfinţi aşternute acolo, nu numai că trebuie a ne depărta de cei răi ca de nişte ciumaţi, şi a-i scoate dintre noi ca pre nişte mădulări putrede – dupre Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasilie, şi alţi sfinţi – ci, dupre Sfântul Teodorit, nici a ne împărtăşi cu dumnezeieştile taine cu unii ce vederat păcătuiesc.

Iar Sfântul Nichifor Mărturisitorul în canonul 24 zice:

,,Nu se cuvine a băga cineva în casa sa pe monahul acela ce va lepăda sfânta schimă, şi nu se îndreptează; nici să-l hiretisească cineva”.

 

§ 5. De asemenea trecem şi peste exagerările de temperament ale genialului arhimandrit Scriban Iulie, pentru care ,,Noua Revistă Bisericească”[14] este silită a-l chema la ordine, cu toate că aveau convingerea că: ,,Prea cuvioşia sa este victima propriei sale firi certăreţe de care nu se poate despărţi”; care cuvios împreună cu proin-monahul doctor de mai sus a fost ca reprezentanţi din partea României la ,,Congresul Pan (?) Ortodox de la Constantinopol”, unde publică că miercurea la patriarhie a râgâit de peşte. Şi pentru această pricină se vede că nu ştie ce va să zică un preot ortodox şi altul eretic !

Dar noi, precum am zis, polemizăm pe chestiune de principii, iar polemicile personale le lăsăm în seama Dr. Scriban ca cel ce are destulă experienţă căpătată cu ocazia marelui scandal bisericesc din 1911, repetându-i părintescul sfat ce-i zice[15]: ,,Părintele Scriban are, credem, destulă experienţă, ca de acum încolo să plece la luptă numai cu principiile, nu cu persoanele. Căci nimicind principiul, persoana – care-i serveşte de instrument propagator – cade de la sine”.

 

 

 

Capitolul IV

De unde a luat naştere reformele cele noui

 

§ 1. Iarăşi să mai amintim ceva de felul hotărârilor.

În cartea ,,Unificarea calendarelor a domnului Remmer Anselm”, din Cluj, apărută în Bucureşti – 1919, se află şi hotărârea Sfântului Sinod al României rostită atunci iarăşi împotriva schimbării calendarului. Pe care carte cetind-o domnul Negură, profesor de matematici din Bârlad, foarte a aplaudat hotărârea Sfântului Sinod.

,,Mai interesant este de ştiut, zice prea cuviosul arhimandrit Scriban[16], că unii astronomi din străinătate ne-au sfătuit să nu ne grăbim cu schimbarea calendarului”.

Însă cu toate legăturile şi veregăturile Sfintelor Sinoade de pe alocurea şi cele Ecumenice, şi cu toate hotărârile ale însuşi Sfântului Sinod al României de a nu schimba calendarul, şi cu toate sfătuirile astronomilor, înalt prea sfinţitul mitropolit primat Dr. Miron Cristea, împreună cu prea sfinţiţii membri sinodali, lasă calea stropită cu sfântul sânge al atâtor mucenici şi mărturisitori şi o croieşte în altă parte, trimiţând la aşa numitul ,,Congres pan-ortodox” de la Constantinopol 3 reprezentanţi[17] dintre care fostul monah şi marele nomofilax Dr. Dragomir Dimitrescu era unul dintre cei mai indicaţi pentru un asemenea congres.

 

§ 2. De însemnat este că înalt prea sfinţitul, întru toate interviurile ce au acordat în chestia reformei calendarului bisericesc ortodox oare căror publicişti[18], precum şi în cap. al VII-lea din enciclica sinodală, zice neîncetat cum că Bisericile Ortodoxe surori cu cea românească s-au înţeles la patriarhia din Constantinopol în anul trecut – 1923.

Dar şi mai înainte, şi acum, şi întru cele ce a mai scris şi zis, întotdeauna se pune într-o violentă contrazicere cu însuşi publicaţiile apărute sub auspiciul Sfântului Sinod. Căci, pe când se strigă de reformişti că Bisericile Ortodoxe s-au înţeles, iată că ,,Noua Revistă Bisericească” din iulie 1924 – tipărită în însuşi tipografia cărţilor bisericeşti, sub controlul Sfântului Sinod – la informaţii sub: ,,Modificarea calendarului iulian”, încunoştiinţând publicul, arată clar că nu e adevărat că Bisericile Ortodoxe sunt de comun acord cu Sfântul Sinod al României, căci zice: ,,Celelalte patriarhii stau în rezervă” !

Încă să se mai ştie, că afară de cele 3 patriarhii, a Alexandriei, a Antiohiei şi a Ierusalimului, mai este şi Iugoslavia care nu a aderat la schimbarea calendarului, şi patriarhul Tihon din Rusia cu credincioşii ortodocşi ce au rămas neucişi de modernii bolşevici, şi Sfântul Munte Athos, încă şi mare parte din poporul elinesc ortodox, care zilele acestea (decembrie 1924) au reuşit să-şi recapete iarăşi libertatea de la guvern spre a răsufla vechea viaţă calendaristică; şi aceasta, forţat fiind guvernul de minunea cu clopotul de la Salonic.

 

§ 3. A ! acum am înţeles ce stă la baza noilor reformişti şi pentru aceasta nu am mai avea de ce ne teme publicând aceasta că adecă, ar fi putut strica bunele sentimente pentru Biserica noastră Ortodoxă, fiindcă se îndreaptă împotriva celor ce cu hotărârile lor nu numai că ne hulesc sfântul nostru calendar ca pre o sfântă predanie ce este, numind-o păgânească, ci totdeodată dau pilda cea mai tristă a decăderii înţelegerii cele drepte teologhiceşti şi a disciplinei Bisericii. Deoarece însuşi prea cuvioşia sa părintele arhimandrit Galaction Cordun de la Mitropolia Ungro-Vlahiei, în broşura ,,Înţelesul dogmatic al interzicerii recăsătoriei slujitorilor sfinţiţi”, între altele ne zugrăveşte faimosul ,,Congres general ortodox” zicând:

,,După relaţiile aduse de unele reviste periodice, câteva ţări ortodoxe[19] s-ar găsi chiar în ajun de a se lepăda de învăţătura şi aşezămintele Sfintei noastre Biserici de până acum. Şi aceste relaţii se par că sunt întărite şi de o hotărâre ce se zice că s-ar fi luat de aşa numitul ,,Congres general ortodox” întrunit sub preşedinţia patriarhului Meletie al IV-lea, în luna mai şi iunie 1923 ...

Va fi firesc lucru ca viitorul istoric al Bisericii Ortodoxe să indice şi să considere această hotărâre ca pre cea mai tristă pildă a decăderii înţelegerii teologhiceşti şi a disciplinei bisericeşti[20].

În primul rând, însuşi adunării aşa zisul ,,congres” şi autorităţii lui i se pune un mare semn de întrebare.

Fiind că în cadrul Bisericii de Răsărit, noi nu cunoaştem şi nu există chiar alte organe care să-şi întindă autoritatea asupra tuturor sau numai a unor Biserici locale, afară de consiliile ecumenice şi locale – hotărârile altor adunări putând a fi discutate ca particulare – prin urmare fără dreptate de a fi aplicabile şi pentru participanţi.

O astfel de însemnătate se poate acorda şi hotărârilor[21] luate de congresul constantinopolitan, organizat în felul congreselor şi conferinţelor politice, compus de abia din câţiva ierarhi – şase mari şi laţi ! – şi intitulat pe nedrept al întregii Ortodoxii, atunci când cele mai multe şi mai de seamă Biserici nici nu şi-au avut reprezentanţii lor”. Audă vocea cea înalt strigătoare când, inducând publicul în eroare zice că: ,,Toate Bisericile Ortodoxe s-a înţeles la Congresul din Ţarigrad !?

Se vede dar, zice, cât da colo rezultatul influenţei Bisericii Anglicane protestante şi asupra aşa intitulatului congres constantinopolitan al tuturor ortodocşilor” !

Iar ziarul ,,Secolo” din Milan[22] spune că:

,,Clauza minorităţilor se datoreşte Statelor Unite, unde ovreii sunt foarte tari, silind mâna delegaţiei americane să ia protecţia coreligionarilor lor din România”.

(De aceea se tot şopteşte de noii calendarişti că, dacă nu primeam să schimbăm calendarul, România era să fie dată iarăşi pe vechea ei graniţă de către anglo-gali ...).

Care de altfel adecă, şi în apelul preotului Cornel Georgea[23] cetim ochioasa mărturisire:

,,După ce cuvântul organizaţiilor industriale comerciale, chiar străine, şi-a avut efectul cumpănitor în rezolvarea cauzei cu chestia calendarului, cred că cuvântul nostru solidar cu atât mai vârtos se va asculta în o chestiune cum e recăsătorirea clericilor”.

După cunoştinţa unora ca acestora influenţe ... mai trebuie oare să întrebăm:

 

§ 4. Care o fi pricina ca înalţii noştri prelaţi, bazaţi pe mincinosul congres constantinopolitan să calce în picioare hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice, schimbând nu numai calendarul nostru bisericesc ortodox, ci, acordând tot felul de îngăduinţe laicilor şi clericilor precum căsătoriile cu rudeniile, nunţile în posturi, nepostirea, şi altele despre care vom mai aminti ?[24]

Să vie dar de faţă senatorul şi ministrul ţării pe vremuri – bunul creştin ortodox Gh. Mârzescu, şi mai întâi să zică[25]:

,,Iertaţi-ne dacă vă spunem aceste adevăruri, căci ne place a crede că numai pe noi nu ne puteţi acuza de prigonitori clerului şi religiunii părinţilor noştri.

Vă declarăm, prin urmare, limpede, că am fost adânc mişcaţi şi scandalizaţi de fără de legea canonică a Sinodului”. Iar apoi strige – în şedinţa Senatului de la 15 aprilie 1893 cu ocazia discuţiei Legii clerului mirean, ce o combătea contra guvernului – retezat spunând onor senatorilor:

,,Să-mi daţi voie domnilor, de a face o inocentă comparare: ştiţi cum se amăgesc copiii cu bomboane, aşa domnul ministru al cultelor a indus în eroare pe înalţii prelaţi …” !

Şi dacă mai trebuie să tragem cu coada ochiului şi pe pagina 430 din monumentala carte ,,Documente şi apărare” a P.S. Gherasim Saffirin, şi acolo vom zări cu cât au fost cumpăraţi judecătorii episcopului de Roman, urmată şi pecetluită de ,,Gravele declaraţiuni ale Episcopului Nifon al Dunării de Jos”, prin care se întăreşte adevărul bomboanelor ...

 

§ 5. Poate ni se vor spune că aceste sunt lucruri învechite şi ruginite. Bine !

Dar aţi auzit pe P.S. Vartolomeu, episcopul Râmnicului, însuşi referendul reformei calendarului, la pagina 16, care ne spunea cât de amare s-a făcut BOMBOANELE celor din 1893 pentru Biserica Română, când zicea că: ,,Biserica e scoasă şi din viaţa morală a ţării ... Puterea civilă vine în casa Bisericii peste ea şi-o împiedică în toate. În legea din 1893 se face invazia puterii civile în Biserică. Acum nimic nu se mai poate face. Nu se mişcă nimic decât cu voinţa statului.

Mai departe[26]:

Suntem, zice, prin urmare cei mai dezarmaţi şi mai descalificaţi clerici şi Biserică din lume, noi clericii şi Biserica din vechiul regat ... (?!)

 

§ 6. Însă apropo la bombonele, încă şi prea cuviosul econom D. Popescu Moşoaia – ales de însuşi Sfântul Sinod vice-preşedinte al Comitetului administrativ al Institutului Biblic – cu durere strigă la lumina zilei, în articolul ,,Cum stăm”[27], între altele dând la iveală şi acestea:

,,Ierarhii noştri fiind la dispoziţia statului şi în puterea politică a statului, acest stat e natural să facă cu ei tot ce găsesc guvernele cu cale, conform concepţiilor lor despre Biserică şi intereselor politice pe care le au.

De aceea e firesc, precum am zis, ca ierarhii noştri să nu se împotrivească când a fost vorba de detronări de episcopi, făcute de diferite guverne; şi iarăşi, să lase guvernele să aleagă în scaunele episcopale pe cine au vrut ...

Şi de aceea, politicienilor români, lipsiţi de credinţă, ce le pasă de sufletul creştinesc şi de interesele bisericeşti ale neamului românesc ? Interesul lor nu este altul decât ca să poată scăpa cât mai uşor faţă de cerinţele bisericeşti şi fără să fie supăraţi de cineva. E firesc lucru deci, ca în cazul acesta să se adreseze ei în primul rând la cei ce au rolul să păzească şi să supravegheze asupra tuturor intereselor bisericeşti. Cum se adresează hoţul, cu ciolane şi cu slănină topită în câlţi, la câinii cari păzesc casa pe care vrea ca s-o cuprindă şi s-o prădeze – ca să roadă mereu din câlţii unşi şi să nu latre – aşa se adresează politicienii români la episcopat ca să-i ocupe cu pământ arabil, păduri şi vagoane speciale, numai ca să-i distragă şi să nu observe cum jefuiesc ca în codru pre cei din casă”.

 

§ 7. Prin urmare, din cele expuse credem că putem ghici acum calităţile mincinosului nume de ,,pan ortodox” al congresului constantinopolitan din 1923; şi iarăşi tot de aici putem afla dincotro alunecă bomboanele ce au silit poate pe noii calendarişti să schimbe calendarul.

Care de altfel neastâmpăratul revoluţionar al Ortodoxiei şi nevrednicul de a purta numele de patriarh, Meletie Metaxa, cel ce a prezidat şedinţele acelui congres din 1923, surghiunindu-se aici în Sfântul Munte, şi acolea într-o vineri poruncind slujitorului călugăr a-i bucătări carne, acesta-i răspunde: Tu la ştiinţifica voastră adunare din Constantinopol ai afirmat cum că ,,practica din Biserică nu este ceva neschimbabil”, atunci, de ce nu-ţi schimbi şi tu acum răul obicei – ce l-ai practicat din tinereţe – de a spurca miercurile, vinerile şi posturile cele rânduite de Sfânta Biserică ?

Se înţelege în ce val vârtej încăpuse reformistul !

Şi ca să-şi răzbune, recurge tot la un mijloc ştiinţific modern, când, se pomeneşte Vatopedul cu două vapoare anglo-americane, şi cum, cum, mai cu bombonelele obişnuite, mai cu cine ştie ce … cei 15 filosofaşi scheptici ce administrează Mânăstirea Vatopedului primesc calendarul gregorian, iar Meletie din îngâmfatul aeroplan al acestui succes dă de ştire că ori cine se va duce ca să liturghisească împreună cu el la conacul Vatopedului din Careia va primi 1 (una) liră aur englezesc …

Dar s-a înşelat nenorocitul, căci în Sfântul Munte alviţarii nu prea au făcut aliş-veriş pe terenul Ortodoxiei, şi nici vor face, darul lui Dumnezeu acoperindu-ne.

Şi poate de ciuda aceasta acum se află internat într-un spital de alienaţi !

,,Drept eşti Doamne şi drepte sunt judecăţile Tale !”

Dar ia să vedem ce oare ne mai spun noii calendarişti.

 

 

 

Capitolul V

Informaţiile noilor reformişti despre schimbarea calendarului

 

§ 1. ,,Î.P.S. Mitropolit Primat Dr. Miron Cristea prezintă hotărârea Sfântului Sinod privitoare la unificarea calendarului iulian cu cel gregorian[28]. În toată lumea creştină, zice, se aplică calendarul iulian modificat la 1582 de către statele apusene care l-au bifurcat. Bifurcarea aduce mari dificultăţi, în special în viaţa economică. Sărbătorind unii sărbătorile creştine după un stil şi alţii după alt stil, se nasc discuţii între creştini şi se înmulţesc inutil sărbătorile, rămânând prea puţine zile de lucru.

Tendinţa principală a Bisericii Române este înfrăţirea şi ajutorarea intereselor obşteşti. De aceea noi Părinţii şi credincioşii Bisericii noastre suntem datori să nu ajungem la bifurcaţii centrifugale care sunt primejdioase. Convinşi de acest lucru eu şi fraţii mei întru Hristos am înfăţoşat chestia Sfântului Sinod, precum şi adunării de la Patriarhia din Constantinopol, şi s-au hotărât (sic) să se adopte calendarul civil, adecă cel calculat pe bazele ştiinţifice stabilite de astronomie.

Î.P.S. ceteşte apoi hotărârea Sfântului Sinod, care în unanimitate şi cu însufleţire au adus următorul:

 

CONCLUZ. I

 

Ştiut fiind că între anul astronomic solar şi între anul civil calendaristic există o diferenţă, care în curs de veacuri a devenit simţitoare cauzând, atât în viaţa religioasă socială, cât şi în cea economică a statului şi poporului, mari perturbaţiuni şi pagube morale şi materiale, Sfântul Sinod constată necesitatea îndreptării calendarului iulian, azi în uzul Bisericii Ortodoxe creştine şi decide ca această îndreptare să se facă având un caracter propriu”.

Iar în enciclica sinodală din iulie 1924, peste tot cu cele mai înăsprite şi batjocoritoare cuvinte se scoate în relief cum că calendarul Bisericii noastre Ortodoxe este făcut de un păgân şi a fost întrebuinţat 300 de ani de păgâni şi prin urmare este păgânesc; şi că Sfântul Sinod al României în privinţa calculului nu mai vrea să aibă de a face nici cu cel păgânesc al lui Sosigene, nici cu cel gregorian …

Şi de când a început a sufla vântul dinspre papistaşi – cari nu vor să recunoască infailibilitatea Sfintelor Soboare Ecumenice – nici odată nu zic: Sfântul Sobor I de la Nikeea, ci Primul Sobor de la Nikeea, Soborul Nikeean, şi altele …

 

§ 2. Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu celui viu, carele pentru negrăita bunătate şi iubirea de oameni, Te-ai milostivit spre zidirea Ta, omul, pogorându-Te, iar de sânurile părinteşti nici de cum despărţindu-Te, şi cu bunăvoinţa Tatălui şi cu împreună lucrarea Sfântului Duh, Te-ai întrupat din prea sfânta şi pururea Fecioara Maria, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, pentru ca să mântuieşti pre păcătoşi, dintre care cei mai dintâi suntem noi; întru tot Bunule, prea dulce Iisuse, cel ce întotdeauna ai vestit şi vesteşti adevărul, căci ai zis: ,,Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul. Tot cel ce este din adevăr ascultă glasul meu” (Ioan 18, 37); iar către sfinţii Tăi ucenici şi apostoli ai zis: ,,Cel ce vă ascultă pre voi pre mine mă ascultă şi cel ce se leapădă de voi de mine se leapădă; iar cel ce se leapădă de mine se leapădă de cel ce m-a trimis pre mine” (Luca 10, 16); şi: ,,Cele ce vă zic vouă, tuturor le zic” (Marcu 13, 37); iarăşi, Te rugăm pre Tine noi nevrednicii robii Tăi, pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, trimite de sus darul Tău, ca şi cele ce vom mai scrie să fie tot spre slava numelui Tău şi spre întărirea şi păzirea tuturor celor predanisite de Sfânta Ta Biserică de către toţi cei ce voiesc a fi adevăraţi fii ai Sfintei Soborniceştii Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit.

 

§ 3. Ne aducem aminte că într-o cuvântare din Senatul României[29], P.S. Gherasim Safirin, arătând cum de bine au păzit Sfinţii Părinţi neştirbite cele rânduite de Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos, între altele zicea: ,,Vedeţi cum păzeau de bine regulile Sfinţii Părinţi, cei făcători de minuni ! Iertaţi-mă, dar noi ce minuni făcut-am până acum, ca să schimbăm ce au făcut făcătorii de minuni ?”

Aşa dar noii calendarişti fiindcă s-au răsculat asupra acestor făcători de minuni, schimbând cele bine hotărâte de Sfântul şi Dumnezeiescul Sobor cel de a toată lumea I din Nikeea, şi întărite mai apoi de toate celelalte Sfinte Soboare şi Sfinţi Părinţi; şi fiindcă ne hulesc sfânta noastră credinţă ce o avem pentru Sfintele Soboare Ecumenice, zicând ei că calendarul iulian este greşit în calculul ce-l face şi ca cel făcut de un păgân Sosigene, este păgânesc, O ! ce mare hulă ! şi cum că diferenţa aceasta calendaristică în curs de veacuri (care dă a înţelege adecă de la Sfântul Sobor din Nikeea) au cauzat mari perturbaţiuni şi pagube morale şi sociale între popoarele creştine: pentru aceasta, în felul cum au cugetat şi s-au exprimat:

 

§ 4. Mai întâi, noii calendarişti hulesc asupra Sfântului Duh, Cel ce a lucrat în purtătorii de Dumnezeu Sfinţii Părinţii noştri minunile şi au grăit prin ei la Sfintele Soboare de a toată lumea şi de pre alocurea, cele ce au folosit spre pacea şi mântuirea a tot sufletul creştin ortodox.

O ! Nu, nu. Prea înţelepţilor smeriţi reformişti , nu vă înălţaţi aşa de sus glasul. Ci aduceţi-vă aminte de cuvintele Mântuitorului nostru ce zice: ,,Tot cel ce va huli împotriva Sfântului Duh nu i se va ierta lui, nici în lumea aceasta nici în cealaltă” (Matei 12, 32); pre a căruia tâlcuire, Sfântul Teofilact – pagina 142 la Sfântul Luca – o arată aşa:

,,Când semne dumnezeieşti vede cineva şi lucruri mari şi minunate, şi nu crede şi le năpăstuieşte, lucrările Sfântului Duh la Velzevul aruncându-le şi alipindu-le, atuncea fiind că huleşte împotriva Sfântului Duh, neiertat este, ş.c.l.”.

Iar în ,,Mărturisirea ortodoxă” – la pagina 283, e.n. – la întrebarea 41: ,,Ce este împotrivirea, sau îndărătnicia, cu care cineva se scoală împotriva arătatului adevăr ? (care este una din cele 4 ramuri ale hulei împotriva Sfântului Duh)”,

Răspunde: ,,Îndărătnicia sau împotrivirea la adevărul cunoscut şi întărit este un fel de păcat ce stă întru aceea când cineva cu temei a înţeles ce este bine, dar numai pentru aceea, ca să păcătuiască cu mai multă îndrăzneală, cu îndărătnicie se scoală împotriva acelui bun şi cu cuvântul şi cu fapta”.

 

§ 5. Aşa dar, dacă tot ceea ce s-au rânduit Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos de către Sfântul Duh la Sfintele Soboare s-au întărit cu semne şi minuni[30], şi nimeni nimenica din creştinii ortodocşi, până acum, nu au îndrăznit să zică că calendarul ecleziastic fiind greşit şi păgânesc, din veacuri a cauzat mari şi negrăite perturbaţiuni – adecă, nebunii, turburări şi nerânduieli – în viaţa religioasă, morală şi socială a popoarelor; atunci, cel ce îndrăzneşte a zice unele ca acestea, oare nu huleşte împotriva Sfântului Duh Cel ce a grăit prin Sfintele Soboare Ecumenice, dupre cum am arătat mai înainte ?

Şi atunci, ce fac – cei ce cugetă şi zic unele ca acestea – cu dogma ce hotărăşte că ,,cel ce se ridică împotriva vreunui Sobor Ecumenic, care de Sfântul Duh luminându-se, toate drept le hotărăşte şi fără de greşeală şi dogmele şi canoanele, unul ca acela din partea cea creştinească au căzut, şi se face eretic şi anatematisit ?[31];

De ce oare nu aruncă asupra revoluţionarului de Papa Grigorie al XIII-lea ,,bifurcarea” care a făcut ca creştinii să sărbătorească după două stiluri, ci cătându-ne noduri în papură tot mereu ne cântă: ,,Noi Părinţii, zic ei, şi credincioşii Bisericii suntem datori să nu lăsăm să ajungem la bifurcaţii centrifugale” ?!

Oare noi, ortodocşii, ca cei ce ne ţinem strâns de adevărul celor predanisite de Sfinţii Părinţi, am fugit de la centru şi nu mincinosul de papă ?

În violentă contrazicere cad noii reformişti cu însuşi a loruşi hotărâre ce au aprobat-o, că cel ce va schimba stilul cel vechi nu numai că este lipsit de adevăratul duh bisericesc, ci chiar şi din Ortodoxie cade.

 

§ 6. Dar chiar ceva mai proaspăt să le aducem aminte, cum că acel păgânesc calificat de ei calendar, la urma capului I din enciclica sinodală (iulie 1924) îl zic: ,,Prin cuprinsul, deci, şi prin însemnătatea ce i s-a dat de Biserica noastră, calendarul iulian a fost, cum am zice, botezat în legea creştină”. Şi cu drept cuvânt.

Căci dacă cel botezat în legea creştină de către cei botezaţi întru Hristos Iisus, cu voinţa Tatălui, prin împreună lucrarea Sfântului Duh, carele a prezidat Sfântul Sobor I Ecumenic, a devenit fireşte îndreptar Bisericii creştine în viaţa calendaristică, până în ziua de astăzi, prin urmare nu-i mai poţi zice păgân celui botezat creştineşte, căci atunci ar trebui să nu mai fii tu creştin; atunci, cel gregorian, papistăşesc, ca cel ce este scornit de Papa Grigorie cel nebotezat, nebotezat este şi calendarul lui, adecă chiar păgân, dupre cum şi este.

Iar dacă veţi zice că calendarul iulian se va răsboteza a doua oară de către cei botezaţi, atunci ce vor zice acei Sfinţi Părinţi ce au curăţit de păgânism calendarul iulian ?

Iar dacă calendarului iulian nu-i veţi repeta botezul, ci dupre cum ziceţi, îl îndreptaţi, căci este greşit, atunci greşeala nu mai este a păgânului Sosigene, căci aţi mărturisit că s-a botezat calendarul o dată în legea creştină, ci, fără ca să simţiţi furarea, greşeala o alipiţi Sfântului Sobor I Ecumenic, cel ce a botezat în legea creştină calendarul iulian. Şi fiindcă tot tocăniţi mereu că calendarul iulian este greşit şi păgânesc, măcar că aţi mărturisit că este încreştinat de către Sfinţii Soborului I Ecumenic, cel ce fără de greşeală toate le-au aşezat bine şi după voinţa lui Dumnezeu, de aceea fiindu-vă ruşine cu un păcătos – greşit –, alergaţi la cel întru adevăr păgân calendar, adecă la cel gregorian ce se pretinde de infailibil ! Onoare lor !

 

§ 7. Însă sar noii reformişti şi strigă din răsputeri, dar cu gura cam pe jumătate: nu, calendarul nostru de astăzi, cel zis de popor ,,nemţesc”, nu este calendarul gregorian.

Bine. Dar să se ştie că nici ortodox nu este.

N.B. De mare mirare este că la toate argumentările ce aduc în chestia reformării calendarului ortodox, pre toate ei însuşi le răstoarnă cu violente contraziceri, precum vom dovedi; iar până când vom intra în amănunte ca să punem faţă în faţă pre noul calendar de curând născut cu tatăl lui, cel gregorian, să întrebăm presa ce ne-a căzut în mâinile noastre să ne spună, oare este adevărat că Sinodul românesc nu a primit calendarul gregorian ?

 

 

 

Capitolul VI

Şovăielnicele declaraţii ale presei despre schimbarea calendarului

 

§ 1. În protestul părintelui arhimandrit Galaction Cordun, despre care am mai amintit[32], adresat mitropoliei din Bucureşti, relativ la schimbarea calendarului, mai zice că schimbarea calendarului, cu toate că ar fi o mare lovitură morală pentru poporul nostru ortodox şi în acelaşi timp ar fi un succes enorm pentru Biserica papală, a căreia mână se poate întrevedea şi aici” (alviţarul cu bombonele).

Şi iarăşi zice: ,,Cum vedem dar, noul calendar, ar putea fi respins din două consideraţiuni capitale: întâi, aceea a tradiţiunii[33] Bisericilor Ortodoxe, alături de care a avut cinstea a sta şi Biserica noastră naţională, chiar de la începutul încreştinării românilor; şi apoi în al doilea rând, pentru că noul calendar a fost operă tot a Bisericii Catolice prin Papa Grigorie al XIII-lea, carele în timpul turburărilor din Apus şi a despărţirii luteranilor de catolicii papali, a căutat să-şi închipuie calendarul său în uzul trecerii timpului, deşi celui existent nu i se găsise nici o lipsă şi nici nu are chiar” (nu are prihană, căci s-a spălat cu botezarea creştinească !).

 

§ 2. Iar ziarul ,,Gazzetta del popolo” din Turin în 9 ianuarie 1924 sub titlul: ,,Biserica Ortodoxă din România primeşte calendarul gregorian” cetim următoarele[34]:

,,Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât să primească calendarul gregorian, adecă calendarul ţărilor şi al Bisericilor Apusene Catolice. … Acest pas al României pentru recunoaşterea calendarului gregorian are o mare însemnătate, pentru că e un semn al duhului nou care domneşte printre români (?), care, lepădându-se de vechiul calendar rusesc (sic) fac un pas spre Apus, şi era firesc ca influenţa apuseană să se facă simţită în România, care în atâtea prilejuri a voit să amintească faptul că ţine foarte mult la obârşia ei romană …

Hotărârea Sfântului Sinod a fost primită cu mare mulţumire, pentru că se vede în ea un semn de apropiere între Răsărit şi Apus” …

Şi aţi auzit pe I.P.S. în declaraţia din senat (15 decembrie 1923) cum de bine ţine hangul acestei apropieri, când zicea: tendinţa principală a Bisericii Române este înfrăţirea tuturor, şi să nu ajungem la bifurcaţii centrifugale ,,care sunt primejdioase”. Auzi !? că mare primejdie este pentru noii calendarişti a fugi de centrul calendarului gregorian; dar de ce nu au zis acum ca şi mai înainte că mare primejdie este a părăsi calendarul iulian stil vechi, dupre cum întru adevăr şi prăpăstioasă este îndrăzneala ?

 

§ 3. Şi dacă mai trebuie luat în consideraţie iarăşi mărturisirea tot a I.P.S., ce o face în ,,Universul” din 13-26 septembrie 1924, unde zice că pe baza calculului celui nou calendaristic, între Bisericile Apusene şi Biserica Ortodoxă (poate cea românească) va fi o armonie.

Auziţi ! Armonie ! A ce fluieră aceste îngăimări ?

Peste tot şi întru toate, înnoiri, acomodări, la curent etc.

Dar mult mai dezgheţat şi fără de sfială, I.P.S. Dr. Miron Cristea ne spune verde în ziarul ,,Plutus”, anul I, no. 75 – 1924, cum că: ,,Dat fiind, zice, că îndreptarea se face pe bază de adevăruri ştiinţifice, matematice şi astronomice, în mod firesc ajungem la puncte de întâlnire cu calendarul apusean”.

Care adevăr îl întăreşte şi ,,Noua Revistă Bisericească” – din iulie 1924, pag. 96 – zicând: ,,Modificarea calendarului iulian coincide deocamdată cu calendarul gregorian, folosit de romano-catolici”.

Deocamdată ?!, a pus gheara odată Eretele pe Puiu … se tot duce cu el …

 

§ 4. Dar poate acestea ni se va zice că nu sunt de ajuns, ci se cere a se pipăi ceva mai oficial, adecă mai de valoare ca să dovedim cum că nu îndreptarea – dupre cum tot ne împănează urechile – ci unificarea cu calendarul gregorian s-au făcut; ascultaţi, prin urmare, de sus de la Sfântul Sinod, enciclica sinodală, în care la cap. al VI-lea, întru expunerea de motive ce i-au silit ca să schimbe calendarul, zice:

,,Toate statele creştine ortodoxe, între care se numără şi statul nostru românesc, au primit pentru uzul lor şi al cetăţenilor lor ortodocşi calendarul gregorian, ca fiind mai aproape de anul ceresc decât cel iulian”.

Şi mai departe: ,,Şi cum calendarul – gregorian – nu pune în joc, zic ei, nici fiinţa credinţei (?) (dar ce aţi jurat în vremea hirotoniei în arhiereu ?) nici vreo parte însemnată din viaţa noastră bisericească, am crezut de datoria noastră să ne servim şi noi de el, pentru a înlesni în masa cetăţenilor noştri apropierile sufleteşti şi social trebuitoare” (!?).

Credeţi că sunteţi convinşi cât de frumos se bat cap în cap hotărârile sinodale româneşti, şi cât de cu lesnire este astăzi la modă a se juca cu de-a canoanele şi de-a hotărârile.

Cum ? Mai înainte întru atâtea şedinţe sinodale s-a dezbătut de ideea schimbării ortodoxului calendar – ca de un pârjol neortodox –, iar acum, precum vedeţi, cu dragoste vâră văpaia în sânul ortodoxismului. Ce o mai fi aceste tainice apropieri … ?

Nu care cumva a ghicit preotul Marinescu – pomenit mai înainte – când zice că: ,,Una din urmările cele mai simţite ale războiului este creşterea influenţei Vaticanului şi accentuarea unei hotărâte acţiuni papale în Orient ?”

Iar acum, să ne mai atingem ceva puţin de acele drăgălaşe de motive ce au înduplecat pe noii calendarişti să dreagă busuiocul cu apusenii papistaşi; şi iertându-ne domnia lor, căci dacă repetăm şi noi oare care termeni cam pipăraţi, aceasta cu dreptate o facem, deoarece şi în enciclica sinodală de 10 ori a numit păgân pe ortodoxul nostru calendar, precum şi ori de câte ori are ocazia I.P.S., în loc de a îndemna pe norod să strige: Doamne Iisus Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieşte-ne, îl dăscăleşte a repeta cum că calendarul iulian este păgânesc ! O ! Milostiv fii nouă, Doamne !

 

 

 

Capitolul VII

Interesul material al noilor calendarişti

 

§ 1. Peste tot şi întru toate scrierile noii calendarişti zic cum că, prin multele lor studii şi prin experienţe şi-au dat seama că, din cauza nepotrivirilor dintre calendare, se păstrează în lumea noastră muncitoare două feluri de sărbători, care pricinuiesc pagube enorme pentru economia ţării, care o reclamă marele interese ale statului …

Iată că şi aici apare ,,alviţarul” economist în curtea Bisericii lui Iisus Hristos, pre care întâmpinându-l marele patriot al neamului românesc, şi tot de odată frate ale neamului ortodox şi adevărat fiu al Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, înaltul filosof al adevărului teologic, stâlpul cel nemişcat al ortodoxismului, nemuritorul şi vrednicul de pomenire sfântul ierarh al Bisericii lui Iisus Hristos – Neofit Scriban, deschide lupta cea legitimă a apărării Sfintei Biserici Ortodoxe, zicând[35]:

,,Sistemul zice că legile de organizare şi disciplină făcute pentru Biserică, bună oară ca acum cu noul calendar, sunt consimţite de ţara întreagă, de cler şi de popor, pentru că stabilesc o mai folositoare ordine materială în Biserica Ortodoxă de Răsărit.

Această aserţiune descoperă intenţiile cele mai secrete şi mai triste, căci ce înseamnă a introduce o ordine materială în Biserică ? Biserica lui Iisus Hristos fiind o instituţiune dumnezeiască nu primeşte în sânul ei inovaţiuni civile – ordine materială a puterii politice, căci ce treabă are lumea aceasta în Biserica lui Iisus Hristos, sau în împărăţia Sa ? pentru că ce împărat poate să se pună în locul Său ? Iar dacă acea ordine materială se raportează la: schimbarea calendarului, reformarea sfintei liturghii, prescurtarea rugăciunilor, prefacerea cărţilor şi a limbii, desfiinţarea posturilor, îmbrăcarea clerului în frace, raderea bărbilor, introducerea organelor şi a cimpoaielor în Biserică, libertatea poligamiei în cler, excluderea monahismului de la orice afaceri bisericeşti în contra literei şi a spiritului sfintelor canoane etc etc, prin surprindere ca şi până acum, atunci, rău a înţeles românismul chiar şi destinul său cel glorios în Răsărit.

Căci Biserica Ortodoxă de Răsărit, care în timp de 19 veacuri a trăit cu sfintele canoane, au apărat naţionalitatea şi literatura noastră şi chiar şi Europa de totala cotropire religioasă şi politică prin barbari, nu poate primi introducerea de ordine materială în sânul ei”.

 

§ 2. Deci dacă această cerinţă materială o reclamă marele interese ale statului, atunci, vor putea oare vreodată sătura uriaşele patimi ce şi-au luat o dezvoltare îngrozitoare de la război încoace ? Căci, ia să tragem cu coada ochiului prin Parlament … şi vom vedea acolo acuzaţi pentru hoţie chiar pe unii din foştii miniştri[36] ! Iar în faţa tribunalelor marţiale s-au văzut târâţi nu numai unii laşi de la căile ferate, de la consiliile de aprovizionare, de pe la ministere până şi de prin poliţie, ci chiar şi unii din armată, ofiţeri superiori şi inferiori, acuzaţi tot pentru lăudata aceea de comunişti – hoţie …

 

§ 3. Iar dacă tot mereu bateţi, I.P.S., în înmulţirea sărbătorilor şi ziceţi că ,,sunteţi datori a căuta de a folosi tot ce poate duce la unirea între ei a tuturor cetăţenilor acestei scumpe patrii române, în care, ziceţi, că pe lângă noi, ortodocşii, se numără acum foarte mulţi de altă lege”; şi cum ştiut fiind că între cei de altă lege sunt mai mulţi jidani, care au pus gheara pe întreg comerţul lumii, iată că într-o bună dimineaţă, cam pe întunerec … hahamul din Iaşi, scârbit că domnul rector al universităţii nu i-a aprobat pentru studenţii jidovi amânarea examenului de sâmbătă, ceea ce spera că domnul ministru îi va aproba[37], se prezintă Sfântului Sinod şi zice: prea sfinţilor, pentru ca să nu păgubească cetăţenii scumpei noastre (?) patrii colosala sumă de 26.500.000.000 lei, ce ar proveni din cei 500 de milioane pentru fiecare zi de repaus[38], noi am hotărât ca împreună cu reprezentanţii noştri jidovi ce-i avem şi în Parlament să cerem ca de acum înainte să fie socotită ca zi de repaus numai sâmbătă, fiindcă noi suntem cei ce avem în mână comerţul şi industria …

Şi tare ne mai temem de aşa ceva !

Căci dacă au reuşit să vâre blestemata gheară în tratatul de la Saint-Germain, unde între altele cetim[39]:

,,România recunoaşte ca cetăţean român, cu drepturi depline şi fără altă formalitate, orice persoană născută sau domiciliată în interiorul teritoriului integral românesc …

Şi: ,,Ovreii nu vor fi obligaţi să îndeplinească acte constituind o violare a sabaturilor. Ei nu vor fi izbiţi de nici o incapacitate, dacă refuză să se ducă la tribunale, sau să îndeplinească acte legale în ziua sâmbetei.

România declară intenţia ei de a se obţine să prescrie sau să autorizeze alegeri, fie generale, fie locale, cari să aibă loc sâmbăta …”. Bine înţeles, se vor face duminica !

 

 

 

Capitolul VIII

Rostul mărturiei scripturelnice din enciclica sinodală

 

§ 1. Aşa dar am văzut că dacă cei ce au schimbat calendarul au avut în vedere grosolanul materialism – lozinca celor de modă nouă –, atunci cu adevărat unii ca aceştia sunt cu totul lipsiţi de adevăratul duh bisericesc, după cum ei însuşi au aprobat-o.

Însă ca nu cumva să se găsească cineva imputându-le că spre întărirea croirii noului lor calendar nu aduc nici o mărturie scripturelnică – după cum nici nu aduc –, iată că pune una în enciclică:

,,Ne-am dat seama, zice, de asemenea, că n-avem dreptul să ne opunem ştiinţei care ne vesteşte adevărul, pentru că lupta Mântuitorului Hristos a fost în lumea aceasta ca să le impună tuturor adevărul. ,,Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc adevărul. Tot cel ce este din adevăr ascultă glasul meu” (Ioan 13, 37).

Şi încheie că le e frică de a mai se opune adevărului, românii, la schimbarea calendarului, căruia i s-a mai adăugat în sprijin şi cele 3 motive economice, căci ,,ar fi, zic ei, a se opune lui Hristos şi realităţilor în care ne-a fost dat să trăim (adică modei nouă) !”

 

§ 2. Cum s-ar zice ne dă a înţelege că opera eusforului de Papă Grigorie al XIII-lea cuprinde în sine o lucrare a adevăratei ştiinţe, şi, ,,dacă ne-am opune acestei descoperiri ştiinţifice, zic noii reformişti, precum şi realităţilor din zilele noastre, ar însemna că ne opunem lui Hristos”; şi spre întărirea căreia aduc ca mărturie stihul 37 din capul XVIII al Sfântului Evanghelist Ioan, pomenit mai sus. La a căruia tâlcuire deschizând sfinţita carte a Sfântului Teofilact, pagina 665 se află, cu totul de altfel, o altă înţelegere, care nicidecum nu seamănă cu noima ce au voit a-i da făuritorul enciclicei sinodale. Căci

Răspunsul Mântuitorului, că: ,,Eu pentru aceasta m-am născut şi spre aceasta am venit în lume ca să mărturisesc adevărul” nu se poate potrivi la mincinoasa scornitură a papei, cum că ar fi cu adevărat operă ştiinţifică, ci, Mântuitorul cu cuvintele acelea a răspuns lui Pilat, cel ce a întrebat: ,,Au împărat eşti tu ?”, şi pentru aceasta toată înţelegerea, cum am zis, după sfinţiţii tâlcuitori, este atribuită aceluia – lui Pilat; pe când rostul tălmăcirii din enciclică este departe de sensul chestiunii despre care se vorbeşte.

Prin urmare s-au falsificat şi s-au denaturat adevărul, căci pretinsa simfonie nu se găseşte nicidecum în tâlcuirea stihului citat în enciclica sinodală.

Însă foarte potrivită va fi zisa prea cuviosului mărturisitor şi marelui ierarh Gherasim Safirin, ce arată că:

,,Aţi răstălmăcit P.S. până şi un stih din Sfânta Evanghelie, referitor la altă chestiune, numai pentru ca să vă susţineţi tema cu ori ce preţ, fie şi cu acel al falsei interpretări, şi cu aer de triumf !”[40]

Şi nu va fi lucru de mirare, căci, dacă acum regretă că au întârziat a se acomoda descoperirilor ştiinţifice papale, mâine, cu nesuferită amărăciune vor suspina că de ce nu mai de mult s-a supus şi altor descoperiri … şi atunci, cu urgie vor arunca răspunderea asupra bizantinismului care le-au stat în curmeziş de a se contopi în marea masă de obârşie romană. Vedeţi ! Vedeţi !

 

§ 3. Şi aceasta a decurs de acolo:

Fiindcă s-a dat şi se dă în şcolile teologice mai multă importanţă obiectelor ştiinţei profane decât principiului sacru, de aceea ne-am pomenit cu ordinul de sus – tocmai de la Sfântul Sinod – că ,,nu trebuie să ne opunem ştiinţei”, fără a-şi mai da socoteală dacă vestirile ştiinţifice, pretinse adevăruri, se conglăsuiesc, sau le aprobă ori nu Biserica Creştină Ortodoxă; care Sfântă Biserică cu dumnezeiescul ei glas, prin Sfântul Apostol Pavel zice: ,,Credinţa voastră să nu fie întru înţelepciunea oamenilor, ci întru puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 2, 5).

Pre care tălmăcind-o Sfântul Ioan Gură de Aur, iar Sfântul Teofilact mai prescurtând-o – pre această zicere – zice:

[41]. ,,Înţelepciune a oamenilor, pre înduplecătoarele cuvinte şi pre buna limbuţie o numeşte aicea Pavel”. Şi iarăşi:

,,Iar înţelepciune grăim întru cei depliniţi, înţelepciune însă nu a veacului acestuia, nici a stăpânitorilor veacului acestuia, a celor pieritori (stih 6).

Înţelepciune a veacului acestuia numeşte dumnezeiescul apostol pre învăţătura cea din afară, pentru că este vremelnică şi se stinge împreună cu veacul acesta; iar stăpânitori ai veacului acestuia numeşte pre înţelepţii şi scriitorii şi ritorii cei din afară”; cărora filosofi le spune verde Sfântul Apostol Pavel, că:

 

§ 4. ,,De se pare cuiva a fi înţelept în veacul acesta, facă-se nebun, ca să fie înţelept” (I Corinteni 3, 18).

Adecă dupre tâlcuire[42]: ,,Ori carele se mândreşte, sau se socoteşte că este înţelept, acela să se facă nebun, adecă, acela să necinstească şi să defaime pre omeneasca înţelepciune cea din afară, pentru ca să câştige pre înţelepciunea cea dumnezeiască. Căci precum sărăcia cea dupre Dumnezeu este slavă, aşa şi nebunia cea dupre Dumnezeu este înţelepciune”.

Şi de ce oare să defăimăm înţelepciunea lumii acesteia ?

De aceea zice: ,,Că înţelepciunea lumii acesteia nebunie este la Dumnezeu” (stih 19); adecă:

,,Înţelepciunea lumii, zice, la Dumnezeu este nebunie, nu numai căci aceasta nu trebuieşte la înţelepciunea cea adevărată şi dumnezeiască, ci şi pentru că o împiedică; fiindcă umflarea şi mândria, ce pricinuieşte la cei ce o au, nu-i lasă să se înveţe şi pentru aceasta îi face să rămână totdeauna întru neînvăţătura şi necunoştinţa adevărului. Pentru aceasta şi ca nişte nebuni şi fără de minte se prinde şi se vânează de înalt prea înţeleptul Dumnezeu, că scris este: cela ce prinde pre cei înţelepţi întru viclenia lor (Iov 5, 13); adecă[43], aici aduce apostolul mărturie de la Dreptul Iov, că omeneasca înţelepciune, la Dumnezeu este nebunie şi zice că întru tot înţeleptul Dumnezeu prinde pre cei înţelepţi din afară, filosofi, ca pre nişte nebuni, adecă, cu însuşi armele lor îi biruieşte şi cu toată viclenia lor îi vânează. Căci deşi se par ei a fi înţelepţi şi întru tot vicleni – cu sofismele lor şi cu mult împleticitoarele lor siloghismuri – dar înaintea lui Dumnezeu se vădesc că sunt nebuni şi fără de minte … Drept aceea cu viclenia aceea cu care ei socoteau că le ştiu toate, însuşi aceia s-au vădit că nu au ştiut nimica, ci sunt mai netrebnici şi mai necunoscători întru cele de nevoie şi mântuitoare, mai mult decât pescarii şi făcătorii de corturi”.

Pentru aceasta şi Domnul zice lor: ,,Pierde-voiu înţelepciunea înţelepţilor şi priceperea pricepătorilor o voiu strica” (Isaia 29, 14), fiindcă: ,,Au nu a făcut Dumnezeu nebună pre înţelepciunea lumii acesteia ?” (I Corinteni 1, 20); care însemnează[44] că o au arătat pre ea Dumnezeu că este nelucrătoare şi o au înprivelişcit (expus) că este nebună şi fără de minte, pentru că nu au putut să afle pre adevărata cunoştinţă de Dumnezeu”.

 

§ 5. De aceea, pentru ca să afle pre această adevărată cunoştinţă de Dumnezeu, Sfântul Vasilie cel numit Mare ,,cel ce cunoştea aşa de bine dialectica şi arta de a lega consecinţele cu principiile, încât nimeni nu se putea împotrivi raţionamentelor sale; erau aşa de bine înlănţuite, că era mai lesne a ieşi dintr-un labirint decât din ele. Ştia geometria, medicina şi alte ştiinţe, fiind încredinţat, atunci, că fără de acestea nu se poate distinge cineva, dar le dispreţuia ca pre unele ce erau nefolositoare unui om destinat pentru apărarea şi gloria religiunii”[45]: şi pentru aceea, zicem, luă calea pustiului.

Şi, ia să-l auzim pre el să ne spună singur, din ce motive a renunţat la literatura profană a deşertăciunii:

,,După ce am petrecut, zice[46], multă vreme în deşertăciune, după ce am cheltuit mai toată tinereţea în lucruri nefolositoare, pentru a înţelege învăţăturile înţelepciunii pre care Dumnezeu o numeşte nebunie (I Corinteni 1, 20); mă deşteptai în sfârşit ca dintr-un somn greu şi aruncai ochiul asupra adevăratei lumini a adevărului, adecă a Evangheliei. Văzui atuncea deşertăciunea înţelepciunii învăţaţilor lumii, care lucrează în zadar. Am plâns multă vreme pentru ticăloşia vieţii mele, şi în rugăciunile mele ceream ca să mă povăţuiască cineva şi să mă deprindă în regulile vieţii cuvioase”.

Şi pentru acest scop nu se adresă astronomilor filosofi, cărora cei de modă nouă le atribuie că posedă adevărul ştiinţific, ci pedestru doi ani călătoreşte prin pustiurile Siriei, Eghipetului şi prin alte părţi, spre a găsi vreun zdrenţăros îngropat în nisipul Mesopotamului pentru a-i arăta calea cea adevărată – a cerului.

 

§ 6. Dar poate se va zice că dispreţul arătat filosofiei lumii acesteia a fost numai o furie momentană. Nu. Căci iată-l ca episcop propovăduind sus şi tare şi zicând:

,,Oare mustra-voiu deşertăciunea celor din afară – a filosofilor – sau lăuda-voiu adevărul nostru ? Multe pentru fire au scris înţelepţii elinilor, şi nici un cuvânt al lor nu au stătut nemişcat şi neclintit, de vreme ce pururea cel de apoi pre cel mai dinainte de el îl surpă. Drept aceea noi nu avem nici o trebuinţă a vădi şi a surpa pre ale acelora, pentru că din destul sunt ei între dânşii spre a loruşi răsturnare … Că geometriile, adecă măsurările de pământ şi meşteşugurile cele aritmiceşti, şi iscodirile cele pentru cele tari şi mult vestita lăudăroasa astronomie – deşertăciunea cea cu multă îndeletnicire – spre ce fel de sfârşit s-au răzvrătit, dacă cei ce se sârguiesc întru acestea au socotit că şi lumea aceasta ce se vede împreună vecuitoare este cu Ziditorul tuturor, cu Dumnezeu ?

Ci atâta s-au făcut deşerţi cu socotelile sale şi s-au întunecat nepriceputa lor inimă, întru cât zicând că sunt înţelepţi s-au nebunit (Romani 1, 22).

Cu adevărat mulţimea înţelepciunii lumii le va aduce lor vreodată adăugire a osândirii celei cumplite, că atâta de ageri spre cele deşarte privind, de bună voie către priceperea adevărului s-au orbit. Căci cei ce măsoară despărţirile de loc ale stelelor şi dau înscris pre cele ce dintr-însele pururea se văd, şi pre cele ce despre partea cea despre miezul nopţii, şi pre acelea, câte împrejurul polului celui despre amiază zi fiind aşezate – unora sunt arătate, iară nouă necunoscute –, şi lăţimea cerului şi crugul cel cu zodiile prin milioane de părţi îl despărţesc, şi pre întoarcerile înapoi ale stelelor şi înfigerile şi plecărilor lor, şi la mişcarea tuturor cea spre cele dintâi cu iscodirea cea cu de-amănuntul au luat aminte, şi în câtă vreme fiecare din planete pre a sa înconjurare o împlineşte: unii ca aceştia, o meşteşugire din toate nu au aflat, ca să înţeleagă adecă pre Dumnezeu, Făcător a toate şi Judecător drept, aducând veşnică răsplătire pentru cele ce au lucrat întru această viaţă trecătoare”[47].

 

§ 7. Dar toate aceste adevăruri rostite de Sfinţii Părinţi la adresa rătăcirii filosofilor, fie prin osebitele sfintelor lor scrieri, fie întru tâlcuirile ce făceau Sfintei Scripturi, s-au găsit unii astăzi ca indirect să le submineze, spre a le ataca autoritatea, zicând[48]: ,,Aşa de mare a fost” nepăsarea noastră a românilor faţă de Sfânta Scriptură, că ,,n-avem până astăzi o traducere a ei cum se cade”.

Care va să zică, tot ceea ce s-a scris sau s-a tradus până acum pe limba românească – care spre a noastră învăţătură s-a scris tot ce s-a scris de cuvioşii Părinţii noştri – ar urma după înnoitorul teolog, ce se tânguieşte că nu-i tradusă bine Sfânta Scriptură, să zicem că au îmbătrânit vechile traduceri şi ca atare trebuie date la reformă.

Tot asemenea şi un altul de talia acestuia – care ni se pare că tot în urma lui calcă – zice că: ,,Cele 14 trimiteri ale Sfântului Apostol Pavel, tâlcuite de Teofilact (dar titlu de sfânt ce l-ai făcut dta ?), sunt traduse în româneşte de mitropolitul Veniamin Costache într-un stil foarte greu de înţeles astăzi”[49]. Aşa poate o fi, care şi întru adevăr este foarte grea de înţeles Sfânta Scriptură minţii celeia ce s-a îndopat cu senzaţiile lui Locke, cu bâiguielile lui Darwin, cu aiurelile lui Voltaire, Shakespeare, Vergil, Dante, Milton, Renan şi alţii, care încuibându-se în tranşeele minţii celor de moda nouă, de acolo, fără de sânge nu-i va putea scoate ca să primească Duh.

 

§ 8. Drept aceea, bine a zis Sfântul Grigorie Palama – tropologhiceşte tâlcuind cuvântul Domnului ce zice ,,că cu anevoie va intra bogatul întru împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 23) – cum că ,,precum bogatul întru avuţii cu anevoie poate a se mântui, aşa şi cel bogat întru învăţăturile cele din afară, cu anevoie poate a se mântui; iar de le va lepăda pentru Hristos, ori măcar de le va întrebuinţa spre slava lui Dumnezeu şi pentru folosul aproapelui, poate se va mântui”.

Pentru aceasta porunceşte şi Sfântul Ioan Gură de Aur unele ca acestea către Părinţi zicând:

,,Nu căuta cum ai face ales întru învăţăturile cele din afară pre fiul tău, ci cum l-ai arăta pre el să defaime slava învăţăturii celei din afară în lumea aceasta: pre acestea nu le învaţă cineva de la dascăli, nici prin meşteşug, ci prin dumnezeieştile cuvinte”[50].

Şi fiindcă noii calendarişti, cum am zis, pun mare temelie pe ştiinţă şi pre care înălţând-o la cel mai înalt grad, îi lipesc părute adevăruri, pentru aceasta, ia să mai auzim ce ne spune marele profesor de filosofie, protosinghelul Eufrosin Poteca († 1859):

 

 

 

Capitolul IX

Despre starea cea nestatornică a ştiinţei lumii

 

§ 1. Aşa s-a întâmplat, zice[51], de-a pururea la prea frumoasa filosofie a ştiinţelor, aceea ce se obişnuieşte la forma îmbrăcămintelor, care nu pre fiecare veac, ci pre ani se schimbă; aşa şi la filosofie, când una când alta să fie după gustul oamenilor, încât la un bărbat, adăpat de începăturile filosofilor celor mai noui, nu mai puţin de râs i s-ar părea părerile celor mai vechi, decât nouă moda hainelor strămoşilor noştri.

Şi va veni vremea, nu mă îndoiesc, când şi pre aceste lumini alţii le vor întuneca, şi poate nu după multă vreme, arătându-se cu multă fantazie întru acest teatru.

Ce prefacere, vai ! în toate lucrurile; nici învăţăturile muritorilor nu sunt aşa de statornice, ca una şi aceeaşi să poată plăcea multă vreme. Când eram băiat auzeam de la dascăl, ţin minte, că filosofii cei trecuţi, toţi au fost călcaţi de soarta croitorilor … !”

Iar despre sholastica filosofie din veacul de mijloc şi pentru noua filosofie zice[52]:

,,Dar aceşti angheliceşti şi heruvimiceşti şi serafimiceşti învăţături (socotite de ei) nu numai pre toată filosofia şi theologhia cu prea multe greşale au spurcat-o, ci încă şi în filosofia năravnică au introdus urâtele acelea începuturi, a celui de crezut, a metodului de aşezarea voirii, a păzirii scoposului, a păcatului filosoficesc, pre care iezuiţi şi acum cu minunare le întrebuinţează.

 

§ 2. Însă cei ce se silesc a ne impune supunere la ştiinţă şi realităţilor în care ne-a fost dat să trăim, pretinzând cum că şi Hristos aşa ne porunceşte prin învăţăturile Sale (vai de neştiinţă !), poate vor zice iarăşi că osanalele cele de mai sus adresate filosofilor au îmbătrânit; atunci, ia să facă dragoste să asculte pe domnul N.N. Alexandri, ce ne zice în articolul ,,O ligă pentru educaţia morală”, despre realităţile ştiinţifice de astăzi:

,,Şcoala de azi ne dă specialişti, distrugându-ne trupul prin metodele ei proaste şi introducându-ne un haos în sufletele copiilor prin predarea nesănătoasă şi nepotrivită a legii lui Dumnezeu, istoriei, literaturii etc etc.

Ştiinţa noastră şi artele, care au născocit toate minunile tehnice, în timpurile războiului au creat tunurile ,,Krup” şi alte instrumente ucigătoare. Graţioasele aeroplane au aruncat granate asupra celor nevinovaţi …

Chimia şi fizica au inventat gaze asfixiante, lichide arzătoare şi substanţe explozibile.

Cu această operă de distrugere se ocupă corifeii ştiinţei şi specialiştii erudiţi …

Pentru nimeni nu e taină că ştiinţele şi artele au renunţat la spiritul religiei şi al moralităţii.

Oamenii contemporani (auzi !) îndeosebi – învăţaţii mai ales după războiul mondial, sunt cei mai ignoranţi din punct de vedere creştinesc”[53].

Deci, dacă ştiinţa este zugrăvită cu aşa culori bătătoare la ochi, precum cu adevărat aşa şi este, – şi poate acestea nu vor fi cu dinţii căzuţi de bătrâneţe – se cuvenea oare ca noii calendarişti, sforţând glasul Evangheliei, să înfăţoşeze pre Mântuitorul cum că porunceşte supunere realităţilor ştiinţifice ?


§ 3. Aşa dar, ca nu de la noi să se aştearnă concluzia la adresa ştiinţei, să punem de faţă însuşi încheierea ce o face domnul dr. diacon Gh. Comşa în broşura ,,Poate crede omul modern în minuni”, care este tipărită la 1923 în tipografia cărţilor bisericeşti, şi dacă nu ne înşelăm, sub direcţiunea a însuşi referendului unificării calendarului P.S.S. Episcop Vartolomeiu, în care zice:

,,Pentru un creştin, care urmează lui Hristos, aceste expuneri sunt de prisos. Dacă are să aleagă între Biblie (Sfânta Scriptură) şi ştiinţa modernă, ştie pe care parte să caute adevărul. Obiecţiunile minţii omeneşti şi izvoarele ştiinţei nu-l vor putea duce în rătăcire. El – creştinul – ştie că mintea omenească şi ştiinţa nu pot arăta calea cea adevărată în cele cereşti, căci ele rătăcesc foarte des în lucrurile omeneşti”. Şi cu drept cuvânt.

 

§ 4. Căci, iată pe când ceata astronomilor, până acum, îşi făurise un drum nălucit spre planeta Marte, în care se întărea că e locuită de oameni şi de la care dracii îi înşelau că primesc radiograme; deodată fără veste sare din drum celebrul astronom suedez Sixante Arrhemus şi susţine că planeta Marte e lipsită de oxigen şi prin urmare nu poate fi locuită, ci, numai planeta Venus[54] ar putea fi prielnică vieţii animale şi vegetale[55].

Las că şi mai înainte bâiguiau astronomii că şi planeta Saturn e locuită, şi că un om de 2 ani din ai lui Saturn este de 58 de ani de-ai noştri, şi că Saturn este de 100 de ori mai greu ca pământul nostru şi de 888 de ori mai voluminos !

Bre !!! ce ştiinţific cântar o fi şi acela ce cântăreşte pământul întreg şi planetele de pe bolta cerului !

Iată cernături sataniceşti ale înşelăciunii minţii filosofilor; şi pentru unii ca aceştia numiţi nebuni, ce se nălucesc a măsura şi cu metru distanţele între planete, au zis Domnul:

,,Că se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni ca să amăgească (de se va putea şi pre cei aleşi)” (Matei 24, 24).

Dar dacă Dumnezeul minunilor va voi a mai repeta minunea întunecării soarelui şi a celei mai presus de fire grabnica călătorie a lunii din vremea răstignirii Mântuitorului[56], ce se vor face socotelile cele nălucite după hârtie ale mult deşartei astronomii despre lungimea anului solar şi a lunii sinodice ?!

Şi fiindcă se tot ţin gânj noii calendarişti de zadarnica nălucire a lui Papa Grigorie, cum că calendarul nostru bisericesc ortodox – care-l hulesc ei că a fost şi este păgânesc – a rămas în urmă cu 13 zile după exacta ştiinţă a astronomilor, pentru aceasta, ia să punem de faţă câteva socoteli ale oare căror astronomi şi să vedem aceştia au scăpat de soarta croitorilor ştiinţifici.

 

 

 

Capitolul X

Deosebiri de păreri astronomice în chestia calculului calendaristic

 

§ 1. După socotelile calendaristice ale Sfintei noastre Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit, anul iulian este de 365 de zile şi 6 ore, conform principiilor reformei iuliane stabilite de către astronomul eghiptean Sosigene, în 46 î.Hr..

Pe la mijlocul veacului al doilea vestitul astronom Ptolomeu din Pelusiul Egiptului observă că după 300 de ani şi ceva mai mulţi, calendarul iulian va fi mai lung cu o zi[57].

După cum am arătat mai înainte aici, la Apus, de pe timpul despărţirii Bisericilor, a început a se şopti că calendarul ecleziastic trebuie reformat, ca şi multe alte înnoiri de care au abuzat papii, dar însă după zadarnice svârcoliri schimbarea nu se făcu; căci vestitul astronom Copernik declară sinodului din Laterano – 1517 – cum că nu se cunoaşte exact nici lungimea anului solar nici a lunii sinodice[58].

Cu toate acestea astronomul Luige Lilio în 1582 neţinând socoteală de declaraţia lui Copernik susţinu după secul său cap că anul iulian a rămas în urmă cu 10 zile de anul solar – astronomic – căruia după cum am văzut,

Marea adunare sinodală ortodoxă din 1583 îi arătă că nu e adevărat că în 1265 de ani – de la 318-1583 – din ziua ce prisoseşte, precum zic ei, într-o perioadă de 134 de ani s-ar aduna 10 zile, ci numai 9 zile, 10 ceasuri fără ½ de secundă, de ar fi aşa; iar dacă pune că după 120 de ani se adună o zi, atunci trece peste 10 zile.

Iar după socotelile lui Ptolomeu (zice Sfântul Sinod din 1583), de la Sfântul Sobor I din Nikeea până la 1583 s-ar aduna 4 zile, 5 ceasuri şi 13 secunde.

Iar în calendarul popular din 1860, unde se vorbeşte de reforma calendarului din 1582, se zice că anul astronomic este de 365 de zile, 5 ore şi 49 de minute; prin urmare mai scurt cu 11 minute decât anul iulian.

Iar în ,,Cronologia bisericească” de episcopul Ghenadie Enăceanu, publicată în revista ,,Biserica Ortodoxă Română” din 1882, pag. 421, zice că anul astronomic este de 365 de zile, 5 ore, 48 minute şi 48 secunde.

Iar în calendarul bisericesc ortodox pe anul 1900, de protosinghel Sofronie Vulpescu şi aprobat de Sfântul Sinod al României în şedinţa din 21 octombrie 1899, la pag. 13 se află zis că anul iulian rămâne în urma anului solar cu 11 minute şi 10 secunde, ceea ce face o diferenţă de o zi în 130 de ani.

Iar distinsul profesor D. Mirescu, în jurnalul ,,Apostolul” din 1900, a demonstrat că rău şi fără de cale ni se încarcă socoteala cu 13 zile de la 1900; cu 13 zile vom rămânea înapoi, zice, aproape de sfârşitul veacului al XX-lea, iar nu din ultimul an al celui de al XIX-lea.

Iar în calendarul bisericesc ortodox pe toţi anii, de domnul dr. Chiricescu, şi aprobat tot de către Sfântul Sinod în şedinţa din 24 noiembrie 1921, se află scris că anul iulian de 365 de zile şi 6 ore este calculat a fi mai lung cu 11 minute şi 12 secunde decât anul astronomic, deşi

Altă dată acesta era socotit, zice, a fi mai scurt cu 11 minute şi 9 secunde decât anul iulian, şi

Mai altă dată cu 11 minute şi 15 secunde, ceea ce face ca nu după 100 de ani, sau după 200, ca în stilul nou, ci după 129 de ani şi ceva sau după 128 de ani diferenţa să ajungă la o zi.

Iar în enciclica sinodală anul cr. se zice că anul gregorian rămâne în urmă de anul cerului cu 22-26 secunde, care la 4.000 de ani fac o zi.

Iar după îndreptarea care se pretinde că o fac noii calendarişti anului iulian, nu mai rămâne în urmă de anul cerului decât cu 2 secunde, care după 40.000 de ani fac o zi; şi această savantă operă, prea înaltul domn dr. Miron Cristea o declară a fi bazată pe adevăruri ştiinţifice şi astronomice.

 

§ 2. Dar neînlăturatul adevăr, adecă că şi hotărârile astronomice nu au fost scutite de soarta forficuţelor confecţionarilor – croitori – nu-l poţi tăgădui, căci

Pe când unul au zis că anul iulian după 100 de ani rămâne în urmă cu o zi, alt astronom zice după 120, celălalt după 128, urmaşul după 129, iar Scaligerii cu faimoasele telescoape la ochi zic după 134, alţii după 300, papistaşii după 4.000, iar noii calendarişti hotărăsc că reformatul lor calendar a atins culmea perfecţionării, adecă, căci tocmai după 40.000 de ani va rămânea în urmă cu o zi etc etc !?

Dar de ce nu a făcut chipuri ca după 40 de milioane de ani să fie diferenţa de o zi ? Căci dacă după 40.000 de ani se adună o zi, după 520.000 de ani iarăşi se vor pomeni cu 13 zile în urma astronomilor; şi atunci ar trebui ori să se suie în turnul vijeliilor gregoriene din preajma Vaticanului, ori să galopeze la Congresul pan (?) ortodox din Ţarigrad spre a suprima iarăşi cele 13 zile, al căror pocinog îl face cele 2 secunde, diferenţa noii lor scornituri.

 

§ 3. Dar la toate lucrurile s-ar potrivi zicerea[59] ,,că nu ajunge numai să lepezi un sistem, ci trebuie să născoceşti tu altul mai bun”.

Cum s-ar zice, în cazul când vrei să concurezi pe altul, e de neapărată trebuinţă ca spre a-i trage clapa – bună oară ca calendarului gregorian – să fi născocit o socoteală noii calendarişti care ar fi atins suma mai mare de 40.000 de ani, adecă de cel puţin 2 milioane de ani, când să se fi adunat o zi diferenţa între calculele astronomice, deoarece

Sfântul Sinod al României aprobând calendarul bisericesc ortodox pe toţi anii din 1923, care este lucrat cu adevăratul duh bisericesc, a asigurat pe păstoriţii credincioşi ortodocşi cum că după calendarul iulian – stil vechi – întreaga Sfânta noastră Biserică Creştină Ortodoxă de Răsărit, în anul 1 milion 754.325 va fi Paştele la 2 aprilie[60]. Adecă atunci 2 aprilie va fi duminică.

Aşa dar, dacă cineva va îndrăzni să schimbe până atunci rânduiala bisecţilor, 2 aprilie în anul 1.754.325 nu va mai putea fi duminică, ci o altă zi a săptămânii. Şi atunci cutezantul ce va opera astfel va fi socotit ca căzut din Ortodoxie[61], care sentinţă şi-au cântat-o singuri noii calendarişti, reformişti.

 

§ 4. Însă, o ! de s-ar fi recules puţin P.S.S.S. sinodali, aducându-şi aminte de aceea că:

,,Sfântul Sinod, cu puterea harului ce i s-a dat de către Domnul nostru Iisus Hristos, întru Duhul Sfânt, hotărăşte aşa şi aşa … bună oară, ca în şedinţa din 14 noiembrie 1880, unde cetim:

,,Sfântul Sinod respinge însă opiniunea raportului, ca domnul dr. Zotu redactorul jurnalului ,,Ortodoxul” fiind membru al redacţiei ziarului sinodului să nu mai continue cu al său”[62].

Tot odată acest domn dr. Zotu era şi director al cancelariei mitropolitane din Bucureşti.

Iată dar că întru acea revistă ,,Ortodoxul” aprobată şi întărită de Sfântul Sinod apare un articol cu ştiinţifice socoteli astronomice în chestiunea calendarului iulian, prin care dovedeşte bunul creştin şi marele inginer, astronom tot deodată, domnul N.I. Maxentian cum că calendarul nostru iulian – stil vechi al Bisericii Creştine Ortodoxe de Răsărit, nu după 100, 1.000, sau 40.000 de ani va rămânea în urmă cu atâtea zile, ci tocmai după 555.270 de ani de la Hristos avem să fim mai înainte decât anul astronomic cu o zi.

Pre care calcule calendaristice astronomice le reproducem întocmai după aprobatul de Sfântul Sinod ziar ,,Ortodoxul” din 1880 no. 1, pag. 7.

 

§ 5. ,,Aviz calendariştilor noui”

,,Anuarul sau calendarul iulian al românilor, slavilor şi grecilor numit stil vechi nu trebuie schimbat pe calendarul gregorian stil nou:

NU ! … NU ! … NU ! … şi iară NU ! …

Anul tropic, de 365 zile, 5 ore, 48 minute şi 51,6 secunde, fiind baza calculului care compune anuarul sau calendarul gregorian stil nou, acest calendar este eronat (de râs).

După anuarul sau calendarul gregorian, peste 11.633 de ani de la Hristos, gregorienii vor ajunge cu echinocţiul de primăvară în ziua solstiţiului de iarnă, cu solstiţiul de iarnă în ziua echinocţiului de toamnă, cu echinocţiul de toamnă în ziua solstiţiului de vară, şi cu solstiţiul de vară în ziua echinocţiului de primăvară. Ori după semnificările vulgare, Buna Vestire va cădea în ziua de Crăciun, Naşterea Domnului în ziua zămislirii Sfântului Ioan, zămislirea Sfântului Ioan în ziua naşterii Sfântului Ioan, şi naşterea Sfântului Ioan în ziua de Buna Vestire.

Această greşeală sau eroare provine de acolo că gregorienii nu au ţinut şi nu ţin cont nici de anul sideral astronomic, care este de 365 zile, 6 ore, 9 minute şi 11 secunde, nici de precizia echinocţială care este de secunde 58,8556, adecă de 58 secunde şi fracţia 0,8556 din secundă, precum le-au avut în vedere egiptenii cu 2450 ani înainte de Iisus Hristos, pithagorenii şi grecii cu 472 ani înainte de Hristos, Kopernic 1453 ani după Hristos, Galilei 1642 ani după Hristos, şi toţi românii (neuniţi) până astăzi.

Anuarul sau calendarul de astăzi al românilor, de 365 zile şi 6 ore, numit calendarul iulian stil vechi, este cea mai reală precizie a echinocţiilor în durata unui an parcurs de la adevăratul echinocţiu de primăvară, la acelaşi echinocţiu.

El (anuarul iulian) ca un civil, astronomic tot de o dată, este format din semi-suma anului tropic cu anul sideral, plus precizia echinocţială; şi iată cum:

 

 

zile

ore

min

sec

Anul tropic fiind de

365

5

48

51,6

Anul sideral fiind de

365

6

9

11

Precizia echinocţială fiind

0

0

-

58,8556

 

avem:

 

PC. Boldurile VI 10

 

Aşa dar anul civil iulian, sau calendarul stil vechi al românilor, este de 365 zile, nici o minută, nici o secundă şi fracţia 0,1556 din secundă, pe care o neglijăm şi noi precum a neglijat-o şi Sosighen pentru anuar, calendar ori pentru anul civil iulian; sau pentru anuarul ori calendarul stil vechi al românilor;

El a fost şi va rămânea pentru totdeauna cel mai corect şi precis an civil.

Fracţiunea de 0,1556 din secundă nu produce altă eroare decât că tocmai peste 555.270 ani de la Hristos avem să fim mai înainte cu o zi decât anul astronomic; şi, atunci de vom mai trăi, cu calculul vom face 2 bisectili în cei din urmă 4 ani, adică: unul la anul 555.270 ca corecţiune şi altul la anul 555272 ca regulă bisectilă; şi apoi iarăşi ne îndreptăm pe adevărata cale a ştiinţei, fără presiunea bulei pontificale de la 1582 a lui Papa Grigorie al VIII-lea, care a confusiat lumea (a întunecat-o) cu eronatul calendar gregorian stil nou.

Numărul 555.270 de ani este câtul între 864.000 de secunde ale unei zile cu fracţia 0,1556 din secundă,

 

adecă din 864.000/0,1556 = 655.269,92

sau 555.270 ani.

 

Aşa dar gregorienii sau calendariştii noi trebuie să se întoarcă cu 12 zile înapoi dacă nu voiesc să rămână ridicoli în faţa adevăratei ştiinţe, nepervertită (nedepravată) de presiunea incuistică a iezuiţilor”[63].

ss. N.I. Maxentian, inginer

 

§ 6. Ei bine, prea iubiţii noştri fraţi creştini ortodocşi, de câte ahuri nu sunt vrednice aceste amintiri, şi mai ales despre hotărârile sinoadelor de acum, şi când te mai gândeşti că, cu toate aceste adevăruri, poate ne va fi dat să auzim repetându-se una din considerentele ce figurează în sentinţa din 24 iunie 1911, rostită de Sf. Sinod al României, în care zice:

,,Având în vedere că P.S.S. Episcop al Romanului este vinovat de răsvrătire contra Sf. Sinod ale căruia deciziuni nu le-a respectat şi a căruia enciclică a criticat-o şi a tulburat pacea Bisericii …

Sfântul SINOD

Cu puterea harului ce i s-a dat de către Domnul nostru Iisus Hristos, întru Duhul Sfânt ... Hotărăşte osânda ... aceea şi aceea ... !”

Însă atunci, cine e vinovat de răsvrătire contra deciziunilor sinodale, noi, cei ce cu preţul vieţii noastre voim a ne apăra credinţa şi predaniile creştineşti îndatinate în sufletul ortodocşilor din moşi-strămoşi de aproape 2000 de ani, sau cei ce nu numai că ne hulesc sfântul nostru calendar bisericesc ortodox, numindu-l de mai multe ori păgânesc, aruncând prihană de greşeală şi asupra întreg Sfântului Sobor de la Nikeea, alcătuit din cei 318 Sfinţi Părinţi, mucenici, mărturisitori şi cuvioşi de Dumnezeu purtători şi de rane purtători pentru Hristos, şi de care s-au cucernicit toate celelalte Sfinte Soboare; ci, şi însuşi pre ale loruşi mulţime de deciziuni sinodale le-au defăimat şi dezaprobat, prin năprasnica schimbare de la adevăratul duh ortodox, precum singuri au înpublicat ??!

 

§ 7. Oare nu s-ar potrivi unora ca acestora apostroful Sfântului Prooroc Isaia ce zice:

,,Vai ! celor ce zic răului că este bun, şi bunului că este rău; celor ce pun lumina întunerec, şi întunerecul lumină; celor ce pun amarul dulce, şi dulcele amar. Vai ! celor înţelepţi întru sineşi singuri şi înaintea lor ştiutori. Vai ! celor puternici ai voştri, celor ce beau vinul, şi celor tari cari amestecă băutură beţivă: cei ce îndreptează pre cel nedrept pentru daruri, şi lepădând dreptatea dreptului” (Isaia 5, 20-23).

De prisos ar fi fost să mai pomenească oricine ar fi el – de zeci de mii, de sute de mii şi chiar de milioane de ani calendarişti de ar fi avut câtuşi de cât evlavie la Sfântul Vasilie cel Mare ce prihăneşte pre neîndumnezeiţii filosofi, cum că[64]:

,,Cu deşarta lor filosofie n-au putut – şi n-au voit – să cunoască pre înţelegerea sfârşitului cea următoare cuvântului celui pentru judecată, că nevoie este să se prefacă lumea. De la care socoteală, atâta se depărtează ei de a lua aminte la acestea ca la nişte adevărate, încât şi cu neastâmpărat râs râd de noi, căci spunem pentru sfârşitul lumii acesteia şi pentru naşterea de a doua oară a veacului”.

 

§ 8. Şi nu numai atât, ci pre lângă multe alte considerente sfinte şi dumnezeieşti, la schimbarea calendarului să fi avut în vedere măcar pre acea minunată vedenie, descoperită Sfântului Calinic episcopul Râmnicului la 1893 despre sfârşitul lumii, ce au văzut scris sub icoana Sfintei Treimi la răsărit, că 7500 nu se va împlini[65], dupre cum se arată în filada cu istoria vieţii acestui prea venerabil episcop, tipărită în tipografia cărţilor bisericeşti în 1893, sub auspiciul tot al Sfântului Sinod; şi atuncea, credem că le-ar fi pierit pofta câştigului celor câteva miliarde de lei, ce acum le socotesc pierdute, din pricina, zic ei, a mulţimii sărbătorilor de peste an !

 

§ 9. Însă în ştiinţă să fie, cum că nici această dandana calendaristică nu va scăpa de vârtejurile ştiinţifice. Fiindcă iată ce citim în Noua Revistă Bisericească, anul V, pag. 77:

,,Congresul, zice, adecă cel panortodox de la Constantinopol a hotărât să se apeleze prin liga naţiunilor ca ştiinţa astronomică să dea lumii o măsură exactă a timpului”.

Iar în Biserica Ortodoxă Română – din anul curent, pag. 397 – aflăm cum că Uniunea Internaţională a Academiilor Ştiinţifice studiază un nou sistem de calendar şi voieşte să-l vadă introdus în toată lumea”. Sunt atâtea păreri pentru reforma calendarului gregorian, pre cât şi capete de membri ai comisiunilor. Dar însă se vede din adresa societăţii naţiunilor către guvernele diferitelor ţări – 1 noiembrie 1923, Geneva – că se lucrează cu năduşeli spre a se toporî un asemenea calendar, încât să-ţi faci cruce când îl vei vedea a apărut.

Deoarece, dacă au în vedere neajunsurile calendarului actual, pre care le zic că sunt foarte sensibile în privinţa economică şi traficul internaţional, ajungi a cunoaşte cât de colo şi aici pe ucigaşa mână a lui Iuda – alviţarul.

Mai ales că după cum zice dr. N.C. Paulescu[66]:

,,Nu mai e aproape nimeni care să nu mărturisească că societatea naţiunilor ar fi o bancrută; căci este denunţată în nenumărate rânduri, rolul important pe care l-a jucat jidanii, care se îmbulzeau atât de numeroşi în jurul d-lor Wilson, Lloid George şi Clemenceau”.

 

§ 10. Deci, atunci, ce vor face noii calendarişti, când după ce şi-au dat părul în mâna Ligii Naţiunilor prin congresul constantinopolitan, se vor pomeni într-o bună zi cu porunca ca să adopte noul lor calendar ?

Nu era mai bine ca să-şi fi strâns genunchile de inimă, luându-şi aminte de sineşi, pe lângă bisericescul şi ortodoxul nostru calendar – stil vechi – bătrân, tocmai de 2000 de ani şi să fi ascultat pe Cel ce a zis:

,,Cel ce face strâmbătate mai facă strâmbătate ... şi cel drept mai facă dreptate ... Iată vin curând şi plata mea cu mine este ca să dau fieştecăruia după cum va fi fapta lui” (Apocalipsa 22, 12, 11).

Deci celor ce răstoarnă pre cele cu sfinţenie şi bine rânduite de dumnezeieştii Părinţii noştri în Sfânta Biserică a Mântuitorului lumii Hristos Domnul, oare,

,,Ce le va face lor Domnul viei ... ?” (Luca 20, 15)



[1] Istoria Bisericească a lui Meletie, tom 2, partea 2, cap. 7, § 7; de asemenea ceteşte pentru aceasta şi pe Kedrino.

[2] Idem Meletie, veacul al VIII-lea, cap. 13, § 6.

[3] Publicate în revista patriarhiei, ,,Refacerea Constantinopolului” – 1903.

[4] ,,Fiziologie filozofică, de filopap. Paulescu, pag. 259.

[5] ,,Cuvinte de viaţă pentru cei trudiţi”, pag. 258.

[6] Colaboratori având pe mai toţi preoţii cu înaltă cultură.

[7] Vezi ,,Noua Revistă Bisericească”, anul VI, no. 1.

[8] Vezi ,,Noua Revistă Bisericească”, anul V, pag. 288. ,,Reînvierea Bisericii Ortodoxe”.

[9] Idem, anul VI, pag. 60. ,,Biserica cere evanghelizare ortodoxă”.

[10] ,,Noii n. episcopi” în ,,Noua Revistă Bisericească”, anul V, pag. 33.

[11] Vezi ,,Universul” din 30 decembrie s.n. 1923.

[12] În pagina 18 din ,,Fără de legea canonică a Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române din 1873”.

[13] ,,Tâlcuirea celor 14 epistole ale Sfântului Apostol Pavel”, tom 1, pagina 35.

[14] ,,Noua Revistă Bisericească”, anul V, pag. 151.

[15] Idem.

[16] În articolul ,,Românii care au mai scris despre calendar”.

[17] Vezi ,,Noua Revistă Bisericească”, anul V, pag. 77.

[18] Precum ziarul ,,Plutus” no. 75 din 1923, publicat şi în ,,Noua Revistă Bisericească”, anul V, no. 17-18, şi în ,,Universul” din 15 iunie 1924 etc.

[19] Fireşte se va întreba ori şi cine: dintre acele câteva ţări, oare câte va mai rămânea ortodoxe ?!

[20] Întru care s-a hotărât schimbarea calendarului, recăsătorirea preoţilor văduvi, stricarea posturilor, împuţinarea sărbătorilor etc etc; pentru care vezi şi informaţiile din ,,Noua Revistă Bisericească”, anul V, pag. 76.

[21] Idem 20.

[22] Ziarul ,,Dacia” din 20 septembrie 1919.

[23] Revista ,,Crucea”, anul II, pagina 22.

[24] Idem, pagina 8.

[25] ,,Fără de legea canonică a ...”, pagina 9.

[26] ,,Dezbaterile Senatului”, Monitorul Oficial no. 29/1924.

[27] Publicat în revista ,,Crucea”, 1924, pag. 9-10.

[28] Şedinţa Senatului din 15 decembrie 1923 şi ,,Universul” no. 330 acel an.

[29] Vezi ,,Dezbaterile Senatului” în şedinţa de la 5 martie 1909.

[30] Însemnează că chiar când se gătea să schimbe pre al Bisericii calendar trufaşul de papă, tocmai atunci se aflau în Biserica Răsăritului mulţi sfinţi în viaţă făcători de minuni, ca Ioan prea minunatul cuvios, arhiepiscopul Alexandriei, cel ce împreună cu Sfântul Simeon Ciobotarul, cel numit de Maica Domnului iubit fiu, a mutat în Asia acel munte ,,Dur-dal”, şi alţii: vezi această istorie minunată la ,,Praştia” pe larg povestindu-se.

[31] ,,Adunarea pe scurt a dumnezeieştilor dogme”, pag. 28.

[32] Este publicat în ,,Cuvinte de viaţă”, pag. 314.

[33] În cartea filopapistaşului Paulescu, ,,Biserica Românească”, pag. 135, relativ la a înnegri tradiţia clerului ortodox, scrie că ar fi zis în ,,Adevăruri crude”, arhimandritul Visarion Puiu, azi episcopul de Bălţi, următoarele: ,,În Biserica noastră, zice P.S. Puiu, nu e o tradiţie nobilă de fapte sau de idei mari, nici în clerul înalt, nici în cel inferior. ... Tradiţia, lăsată de trecut, în Biserica Română, se cuprinde destul de bine în cuvântul ,,bizantinism” în toate accepţiile lui nefaste”.

Iată deci de ce dau goana la apusul ştiinţific.

Şi această nepace ce o are asupra tradiţiei poreclite ,,bizantinism”, nu numai că o reproduce cu dulceaţă filopapistaşul dr. Paulescu, ci chiar o adeverează şi însuşi ,,Noua Revistă Bisericească” (anul V, pag. 36) în articolul ,,Noii noştri episcopi” în care arată pe P.S. Visarion Puiu, că de aceea P.S. Sa se impune stimei şi iubirii tuturor – purtare părută prea cu toată lumea amabilă – ,,fiindcă nu face prea mult uz de fastul tradiţional”.

[34] Vezi-o tipărită şi în ,,Biserica Ortodoxă Română”, no. 7, 1924.

[35] ,,Răspuns guvern. şi sinod. românesc din 1866”, pag. 8.

[36] Vezi ,,Cele 4 patimi” de dr. Paulescu, pag. 52.

[37] Jurnalul ,,Cuvântul Studenţesc” din 1905.

[38] Iar domnul senator Drăghiciu în conferinţa din 18 decembrie 1925 ţinută la Sibiu a spus că la români fiecare zi de nelucrare aduce o pagubă de un miliard de lei; şi că 13 zile de sărbători trebuie trecute asupra duminicii. Vezi ziarul german ,,Bukarester Deutsche Volksblatt”, 22 decembrie 1923. Acest domn senator a fost şi la minciuno-congres pan-ortodox de la Constantinopol din partea României, unde s-a hotărât şi împuţinarea sărbătorilor. Atunci dacă se tot strigă bani, nu este departe reînvierea cultului zeului Mamona; şi statuia lui Iuda Iscarioteanul, ridicată în unul din oraşele de pe Volga, Rusia, va mai avea tovarăşi de imitatori. Vezi ,,Noua Revistă Bisericească”, anul V, pag. 208. De asemenea, ceteşti şi broşura ,,Chestiunea unui Sinod Ecumenic” de I.P.S.S. Mitropolit Primat Miron Cristea, unde între alte propuneri zice în unire cu Sfântul Sinod ca sărbătorile din cursul săptămânii să fie trecute în duminica viitoare. Întocmai după calapodul anglican !!?

[39] ,,Cele 4 patimi” de dr. Paulescu, pag. 200.

[40] Răspuns la adresa I.P.S.S. Preşedinte al Sfântului Sinod al României cu no. 238 din 5 decembrie 1909.

[41] Tâlcuirea celor 14 epistole ale Sfântului Apostol Pavel, tom 1, pag. 294.

[42] Idem, idem, pag. 313.

[43] Vezi Tâlcuirea celor 14 epistole, tom 1, pag. 314.

[44] Idem, idem, pag. 284.

[45] ,,Dicţionar aghiografic”, Gherasim Timuş, pag. 851.

[46] ,,Sfântul Vasilie”, traducere de mitropolit Iosif Gheorghian, pag. 55.

[47] Voroava I la Exameronul Sfântului Vasilie, pag. 2.

[48] Pr. I. Mihalcescu, în ,,Biserica Ortodoxă Română” – 1924, pag. 416.

[49] ,,Noua Revistă Bisericească” – 1923, pag. 67.

[50] Voroava XXI la cea către Efeseni. De asemenea ceteşte şi tâlcuirea stih. 4 din cap. 6 către Efeseni ce zice: ,,Părinţi nu întărâtaţi pre fiii voştri, ci hrăniţi-i pre ei întru pedepsirea şi sfătuirea Domnului”, împreună cu subînsemnările de acolo.

[51] În ,,Precuvântare la filosofie” de Eufrosin Poteca, carele au fost ieromonah protosinghel şi unul din primii profesori de filosofie la Liceul ,,Sfântul Sava” din Bucureşti (1786-1859).

Iar în anul 1899 domnul Dimitrie Dobre, pentru a obţine licenţa de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, prezintă teza intitulată ,,Eufrosin Poteca Motreanul”.

[52] Vezi ,,Istoria filosoficească” de acelaşi, cap. 4, § 102.

[53] Să se vadă şi broşura corpului profesorilor din Iaşi, 1881, împotriva noului proiect de lege a instrucţiunii publice, în care religiunea ca obiect de învăţământ se excludea din instrucţiunea primară şi secundară; iar pe lângă mitropoliţi se încuiba câte un iezuit sfetnic ! Şi să te mai miri că profesioniştii sunt aşa de ignoranţi faţă de creştinism !

[54] Venus este sinonim cu Afrodita, Venera: cea mai strălucită dintre planete, numită şi Luceafărul de dimineaţă. Iar la idolatri, zeiţa frumuseţii şi a destrăbălărilor ruşinoase.

[55] ,,Orizontul” – 1924, pag. 380, ,,Locuitorii planetei Venus”.

[56] Vezi la urma ,,Cele 5 simţiri” pentru câte minuni cuprinde minunea lipsirii soarelui şi a lunii din vremea răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos.

[57] Vezi dezbaterile Marelui Sinod de la Constantinopol din 1583.

[58] Vezi ,,Biserica Ortodoxă Română” – 1924, pag. 427.

[59] ,,Biserica Ortodoxă Română” anul 1924, pag. 422.

[60] ,,Calendar bisericesc ortodox pe toţi anii” – 1923, pag. 122.

[61] Idem, idem, pag. 190.

[62] Vezi ,,Ortodoxul” din 1880, no. 12, pag. 330, unde publică hotărârile sinodale din sesiunea de toamnă 1880.

[63] Acest articol este tipărit şi în revista ,,Biserica Ortodoxă Română” no. 5 din 1881, pag. 311.

[64] ,,Hexameron” al Sfântului Vasilie, pag. 2.

[65] Într-un vechi manuscris, cu istorisirea vieţii acestui cuvios Episcop Calinic al Râmnicului, acolo unde zice despre vedenia cu sfârşitul lumii, arată curat că cuviosul cugeta pentru sfârşitul lumii, iar nu pentru sfârşitul unei epoci vechi pentru români, precum s-a tipărit. Căci nici un rost nu are această cârnită – de editor – înţelegere, fiindcă se contrazice singur când zice că cuviosul Calinic se îndeletnicea şi cu citirea proorociilor pentru sfârşitul lumii.

[66] ,,Cele 4 patimi” de dr. C. Paulescu, Bucureşti, pag. 20.