Cine e online?

Avem 59 vizitatori și nici un membru online

BOLDURILE SFINTEI NOASTRE BISERICI ORTODOXE DE RĂSĂRIT

de Teofilact şi Arsenie schimonahii


Transcrisă cuvânt cu cuvânt după original, fără de schimbare


PARTEA A V-A

 

Zis-au lor Iisus:
De ar fi Dumnezeu Tată al vostru m-aţi iubi pre mine …
Voi de la tatăl diavolul sunteţi şi poftele tatălui vostru
diavolul voiţi să le faceţi. El era ucigaş de oameni dintru
început şi întru adevăr n-au stătut, că nu este adevăr întru el
(Ioan 8, 42-44)

 

I. Despre calendarul gregorian

II. Capitolul II

III. Capitolul III

IV. Pomenire despre cei ce au scris împotriva calendarului gregorian


 

Capitolul I

Despre calendarul gregorian

 

§ 1. De la vremea când s-a dat episcopului Constantinopolului cinstea cea întâi, pentru că ea este Romă nouă[1], după episcopul Romei cei vechi, la Sfintele Soboare Ecumenice – adecă la Sf. Sobor al II-lea Ecumenic prin canonul 3; la cel al IV-lea prin canonul 28; la cel al VI-lea prin canonul 36 –, prin care zic că: ,,Patriarhul Constantinopolului să dobândească de o potrivă pronomia cu cel al Romei”; pentru aceasta totdeauna papa rău se zvârcolea de colică eusforicească, până când face cea întâi schismă între Biserica Răsăritului şi cea a Apusului, pe la sfârşitul veacului al V-lea, din pricină că nu a reuşit să pună blestematul lui papuc deasupra cefei patriarhului Constantinopolului[2].

Şi înăsprirea aceasta nu a stătut numai la atâta, ci pe la 1204 sub domnia lui Enric, ce luase Constantinopolul – precum ne spune Meletie în Bisericeasca sa Istorie, cap. 1, cart. 13, veac 13 –, ,,Papa Inochentie al III-lea trimiţând la Constantinopol pe cardinalul Pelaghie – ce purta ciubote roşii şi asemenea era şi îmbrăcămintea lui, asemenea şi frâul şi şaua calului tot roşii (ca să înfricoşeze cu foc) –, fiind de socoteală mândră şi trufaşă, multe rele pricinuia, că silea pre toţi să se supuie stăpânirii Romei, pentru aceasta şi umplea temniţele de monahi, iereii se lega şi toate Bisericile se închidea; şi din două, una trebuia să se facă, ori să mărturisească şi să creadă pe papa de întâi arhiereu, ori dacă nu, MOARTE”.

Pe vremurile acestui îngâmfat şi tiran de Papă Inochentie, cu vederi păgâneşti, a luat naştere acea diavolească invenţie numită de papistaşi ,,Sfinţită cercetare”, adecă arderea de viu a celui ce nu se supune păgânului de papă …

 

§ 2. Cu toate aceste evenimente feroce şi teroriste deşi trufaşii de papi din ura şi zavistia cea asupra grecilor – ce se desfăşurase cu multă învăpăiere nu numai pe terenul naţional ci chiar şi pe cel eclisiastic – răsturnând şi răsfolmăluind toate dogmele şi canoanele Sfintei Biserici, însă asupra calendarului nu-şi aruncase înalta-i sprânceană. Căci după cum cetim prin reviste[3] deşi scriitorul bisericesc din Galia Beda Venerabilul († 736) – pe care Meletie[4] ni-l arată, nu din Franţa, ci anglo-saxon din Cetatea Girvicul, prezviter monah din Mânăstirea Sf. Apostoli din Anglia – observase nepotrivirea dintre anul iulian şi cel tropic, dar acesta s-a exprimat hotărâtor că o corectare a calendarului bisericesc nu este îngăduită.

Tot aşa zice şi învăţatul Sacrobosco în tratatul său despre această chestiune, în anul 1232, că un sinod nu i-ar fi îngăduit să facă o asemenea schimbare a calendarului bisericesc.

De aici orice pornire personală sau chiar şi sinodală – de s-ar zice –, ce se aducea la Apus pentru reforma calendarului, a fost zadarnică, până când şi Sinodul din Laterano[5] care se ocupă cu această chestiune nu ajunse la nici un rezultat, deoarece astronomul Copernic[6] le spuse verde că nu se cunoaşte exact nici lungimea anului solar, nici a lunii sinodice.

Aşa dar, toate zvârcolirile apusenilor pentru a schimba calendarul au rămas nule şi de nul efect, până la ivirea Papei Grigorie al XIII-lea, despre care să scriem ceva în scurt.

 

§ 3. După cum am arătat mai înainte la pag. 25, întru aşa hal fiind papii, care atinsese apogeul tiranismului şi acela al desfăşurării patimilor ruşinoase, fireşte urma ca şi moştenitorii şi cei hirotonisiţi de ei să le urmeze lor; cari, întrecându-se în tot soiul de nelegiuiri – şi după cum scrie scriitorul latin Iacob Tiano în cart. 4 foaia 151 –, erau cu totul dedaţi şi căscau gura la astronomi, crezându-le, zice, şi vrăjitoriile lor[7].

Deci, după Papa Pius al V-lea, care au aruncat în foc de vii pre mulţi înţelepţi bărbaţi de ai lor, numai pentru motivul că critica blestemata de inchiziţie (arderea cu foc), au intrat în scaunul papicesc PAPA GRIGORIE al XIII-lea, la 1572.

Care cu atâta turbare se silea ca să îngenuncheze pe ortodocşi, încât ca nimenea altul izvodeşte un chip viclean – prea înrăutăţitul – ,,de zideşte multe şcoli în Roma cu mare cheltuială, în care au pus pe copiii cei săraci ai grecilor şi ai altor naţiuni, ce se aflau depărtaţi de patria lor în Roma, ca să înveţe ştiinţele şi ideile papistăşeşti, iar apoi să se facă apostoli ai papismului”[8].

Iar în subînsemnarea textului de mai sus[9] cetim între altele cum că după înfricoşata aceea ucidere – ce nu s-a făptuit nu numai de creştini, ci nici chiar de păgâni –, ce se numeşte de papistaşi la Sf. Bartolomeu, din porunca lui Carol al IX-lea asupra protestanţilor, ucigându-se până şi copiii cei sugători; în Roma, acel bucurător de sânge omenesc, Papa Grigorie al XIII-lea, spre semn de mulţumire, zice, a făcut litanie şi o nouă monedă au bătut, având de o parte chipul lui înfricoşat şi de altă parte un anghel de foc, ţinând într-o mână crucea, iar în alta sabia”.

 

§ 4. Deci bazat pe această sabie de foc, Papa Grigorie al XIII-lea, plin de îngâmfare, între curţile Belvedere şi de la Pigna din cuprinsul Vaticanului, ridică un turn, numindu-l[10] ,,Turnul vânturilor”, unde, ca şi cei de la Turnul lui Babel, au apostasiat împotriva regulilor celor bine rânduite cu insuflarea Sfântului Duh la Sfântul Sobor I a toată lumea.

Într-o sală din acel turn puse de zugrăvi un meridian[11], care, după cum se crede de toţi papistaşii, au slujit ca să arate lui Papa Grigorie că echinocţiul de primăvară nu mai cădea la 21 martie, ziceau ei, căscând gura la năluciri.

Deci cu de la sine alegere, papa însărcină pe astronomul Luige Lilio, spre a studia reforma calendarului, însă după moartea acestuia, alţi astronomi luându-i locul, adoptă în proiectul de reformă a calendarului şi născocirea lui Scaliger – doctor italian, 1484-1558 –, care este următoarea:

 

§ 5. Am văzut mai înainte, precum socoteşte Biserica Răsăritului, că ciclul solar este o perioadă de 28 de ani, cel lunar de 19 ani, iar indictionul de 15 ani. Aceste 3 cicluri vestite în calendarul ordinar, înmulţite împreună dau renumita perioadă iuliană de 7980 de ani, adică: 28 x 19 x 15 = 7980 ani, care conţine toate diferitele combinări ale celor 3 cicluri, combinări care nu se mai pot întâlni deloc mai mult de o dată în acelaşi chip.

Vestita această perioadă de 7980 fu pusă în arătare în al XVI-lea veac de către acel Iulius Scaliger, care arătă că dintre toate numerele cuprinse între 1 şi 7980 numai numărul 4714, el singur se bucură de proprietatea că împărţit unul după altul (succesiv) prin 28, 19 şi 15, fiecare împărţire dă drept rest numerele 10, 2 şi 4. De aici se arată de ce papistaşii pun 9 la ciclul solar în loc de 28 – precum pun ortodocşii –, iar 1 la ciclul lunar în loc de 19 şi 3 la indiction în loc de 15.

Numărul 4714 la apusenii papistaşi însemnează primul an al erei creştine, care-i mai zic ,,perioadă iuliană”. De aici zic ei că anul 4713 corespunde cu anul 0 când S-a născut Hristos Domnul, socotind: 4713 + 1924 = 6639; pe când ortodocşii în calendarul iulian numără, nu 4714, ci 5508 ani de la zidirea lumii până la naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, socotind: 5508 + 1924 = 7432, după Biblie – Facere – şi ca început logic al socotirii ciclurilor solar şi lunar.

 

§ 6. Născocirea papistaşului, deşi absolut matematică, are însă marele păcat de a fi în contrazicere cu dogmele bisericeşti; şi aceasta este pricina că ortodocşii nu vor să primească alte socoteli decât acelea pre care le-au făcut, până la veacul al XVI-lea precum le socotea şi Biserica de la Roma, pentru aflarea ciclurilor solar şi lunar.

Aşa dar, împreună cu aceste strâmbănogiri ereticeşti, Papa Grigorie după ce în 1582 sări 10 zile de la 4 octombrie la 15 – ca să facă anul lui egal cu cel tropic – zăpăci şi rânduiala bisecţilor în oare care ani seculari, iar mai pre urmă o schimbară şi pre aceasta şi hotărâră ca numai acei ani seculari să fie bisecţi, care se împart exact cu 400, ca astfel diferenţa între anul gregorian şi cel tropic să nu mai fie decât numai 12 secunde, pe când, după socoteala astronomilor papistaşi, anul iulian se socotea mai lung decât anul tropic cu 11 minute şi 14 secunde.

Asemenea epactele le-au schimonosit rangurile lor, adăugând şi epacta 0 în loc de 29.

Iar pentru calcularea datei Sfintelor Paşti, în loc de 15 zile de la data lunii nouă până la data lunii pline inclusiv, papistaşii contează numai 14 zile, fără a mai adăuga şi pre cele 2 zile, şi pentru aceasta de multe ori fac Paştele împreună cu jidanii – abatere osândită de canoanele Sf. Apostoli.

Şi câte şi mai câte izmeneli nu au izvorât din noua lor scornitură calendaristică.

 

§ 7. Deci pre acest nou calendar reformat, numit gregorian, papa îl impuse întregii sale biserici papistăşeşti prin Bula[12] ,,Inter gravissimis” din 24 februarie 1582, dar nu fu primit decât cu mare împotrivire şi tiranicească silă de statele romano-catolice în următorul an 1583; pe când ungurii îl primiră tocmai în 1587; iar germanii după 118 ani la 1700, englezii după 150 ani, la 1752, iar suedezii la 1753.

Bisericile Ortodoxe însă nu-l primiră în nici un chip. Mai ales că papa avu grijă să-l trimită Bisericii Răsăritului tocmai în acel an când îl făurise; care Biserică – dupre istoricul bisericesc Meletie[13] – ,,sub patriarhia lui Ieremia al II-lea, adunând sinod de mitropoliţi şi episcopi în Constantinopol la 1583, faţă fiind şi Silvestru al Alexandriei, au OSÂNDIT CALENDARUL cel înnoit de PAPA GRIGORIE al Romei şi nu l-au primit după cererea latinilor”.

Pre al căruia act sinodal din 1583, precum şi pre cel din 1593 le punem de faţă, spre cunoştinţa fraţilor noştri creştini ortodocşi, fii ai Sf. Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit.

 

 

 

Capitolul II

 

Culegeri din ,,Actul sinodal al sfântului şi marelui sinod, ce s-a adunat întru numele Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Biserica Prea Sfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi prea fericitei pururea Fecioarei Maria, cea numită ,,Mângâierea” în Constantinopol, la anul mântuirii 1583 noiembrie în 20, sub preşedinţia prea fericitului Ieremia, arhiepiscopul cetăţii lui Constantin şi patriarh ecumenic, şi a prea fericitului papă şi patriarh al Alexandriei Silvestru, dimpreună şi cu alţi mulţi prea sfinţiţi arhierei ai Sfintei Biserici Răsăritene.

Întru care prea fericitul patriarh Ieremia luând cuvântul au zis:

,,Fiindcă iarăşi Biserica papei Romei cei vechi, ceea ce se mulţumeşte întru născociri noui, fără a socoti cât de puţin, adecă primejdia, s-au învoit cu astronomii ei şi au mutat pre acelea care se făceau bine de drept slăvitorii creştini – pentru Sfintele Paşti – cele de sfinţitul a toată lumea sobor a celor 318 de Dumnezeu purtători Părinţi, cele poruncite şi hotărâte şi de celelalte Sfinte Soboare pecetluite şi primite de cei de preste tot pământul ortodocşi creştini, şi săvârşite după cum s-au poruncit.

Drept aceea, pricina aceea – a născocirilor papei – de mare sminteală s-a făcut.

Şi pentru aceea ajungând înaintea smereniei noastre nişte bărbaţi din Armenia, întrebând şi zicând, că-i sileşte pre dânşii papa ca să primească şi ei acele născociri – în privinţa calendarului –, au mai zis: Rugămu-vă pre voi, ca să ne spuneţi, ce au hotărât dumnezeieştii Părinţi ?

Iară smerenia noastră socotindu-se dimpreună cu fericitul patriarh al Alexandriei, întru Duhul Sfânt desluşind şi explicând, înfăţoşază curat şi limpede cele hotărâte de Sfinţii Părinţii noştri pentru acestea:

Întâi:

(Întru această întâi expunere, lămureşte şi documentează pre larg sfântul sinod acesta, cum că Armenia, conform hotărârilor Sfintelor Soboare Ecumenice, latură este în diocesa Patriarhiei Constantinopolului, iar nici de cum sub Roma cea veche, punând de faţă întreaga istorie ce a urmat cu episcopii Armeniei; şi bazat pe canoanele Sfintelor Soboare Ecumenice, zice):

Că obiceiurile cele din început au poruncit ca să le ţinem, iară papii se opintesc ca afară de enoria lor a stăpâni cu sila, care împotriva învăţăturilor lui Hristos este. Căci Mântuitorul acestea au zis, trimiţând în lume pre Sfinţii Apostoli: ,,Pre toţi învăţaţi-i, zice, şi nu-i siliţi”; şi cel ce voieşte a veni către Mine … şi câte în sfinţitele Evanghelii de acestea se urmează.

Se cuvenea acestor apuseni, dar, ca să nu-i înveţe scornituri şi streine învăţături, pricinuitoare de sminteală; însă Biserica Domnului nostru Iisus Hristos – cea Ortodoxă de Răsărit, pre moştenirea Apostolilor şi a Sfintelor Soboare şi câte sunt ale Dumnezeiescului Duh – păzeşte.

Iar al doilea: asigurăm şi întărim pre tot creştinul ortodox, cel ce pofteşte să cunoască adevărul, cum că nu este nici o neconglăsuire întru a noastră Pascalie; ci urmând cineva rânduielilor Sfinţilor Părinţi, rămâne drept şi în veac statornic, întru cât păzeşte rânduiala carea a primit-o dintru început nestrămutată, cea cu bună cuviinţă şi cu dreaptă socoteală de la dumnezeieştii Părinţi. Căci nimenea din cei de acum, ori cu ştiinţa, ori cu astronomia dupre cei aleşi ai lor, nici o sfinţire au, fără numai păreri deşarte, iar de celelalte ale adevărului sunt departe.

Deci, în patru se adună hotărârile pentru Sfintele Paşti: ce porunceşte că se cuvine după isimeria cea de primăvară a săvârşi Paştele; al 2-lea, nu întru aceeaşi zi cu jidanii să prăznuim Paştele; al 3-lea, că nu prost după isimerie ci întru întâia lună plină care va fi după isimerie; şi al 4-lea, că şi după luna plină îndată în duminica săptămânii dintâi.

Pentru aceasta, nimenea cu totul să cugete pentru cei prea cunoscători acei Sfinţi Părinţi, cum că s-au amăgit întru aceasta şi au greşit, care acum de cei noi astronomi, precum zic ei, mai bine s-au îndreptat.

Fiindcă cu darul lui Hristos de la Sfântul Sobor I până acum, pururea Sfintele Paşti, după Fasca legii se fac şi în duminică; ci nici o turburare n-am cunoscut, ca să ne sculăm să le îndreptăm. Bine dar s-au rânduit de Sfinţii Părinţi şi în veci rămâie nestrămutate.

Foarte rău dară, de cei de acum noi astronomi ai Romei vechi s-au scăzut cele 10 zile de la luna lui octombrie; deoarece, afară de altele, şi confuzie (turburare) se aduce înlăuntru întru acest nou sistem de calendar, şi socotindu-se şi privindu-se. Pentru că întru toată perioada cea de 131 de ani, o zi numai se zice că prisoseşte. Şi cum cunoscut fiind că de la Sf. Sobor I, 1265 de ani trecând până acum (314 scăzându-i), numai 9 zile şi ceasuri 10 fără o jumătate de secundă s-ar aduna şi ar lipsi; şi de este aşa, atunci nu ajunge a se face 10 zile. Iară dacă în 120 de ani o zi se adună, atunci vor fi zile 10 şi ceasuri 10 şi vor trece preste cele 10 zile. Acestea cu totul tot cu greşală se arată de ei.

Ci şi după cei minunaţi şi înţelepţi cititori şi văzători de stele, dupre marele Ptolomeu[14] şi alţii, greşite acestea se află; că în 300 de ani, acei, şi ceva mai mult zic, că o zi se adună, arătând şi aceasta, nu de la a soarelui mişcare adecă – că liniştită îşi face mişcarea şi neschimbată – ci după măsurarea zilelor anului. Şi după unii ca aceştia, zile 4, ceasuri 5 şi secunde 13 de la Sfântul Sobor din Niceea şi până acum s-ar face.

Acestea toate socotindu-se, şi dupre a elinilor (filosofilor) înţelepciune, se arată că afară de tot cuvântul cele 10 zile ale lui octombrie astronomii Romei le-au scăzut, numai ca să se arate oamenilor ca făcând ceva slăvit şi nou pentru schimbare, după cum se cădea lor să nu facă înnoiri ca acestea; căci aduc şi pricinuiesc în Biserica lui Hristos despărţire nu puţină, măcar şi silă să nu se aducă.

Pentru aceasta, aceia carii îndrăznesc a face unele ca acestea înnoiri, nu cu bun cuvânt se socotesc credincioşi, răsturnând cele bine aşezate şi poruncite de Sfinţii Părinţi, care sunt nu numai cu bună socoteală, ci şi dumnezeieşti.

Şi acestea adecă noi către amândouă expunerile le zicem, însemnând dupre adevăr 1583 anul de la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, noiembrie 20, indictionul 12:

Ieremia al Constantinopolului,

Silvestru al Alexandriei, şi ceilalţi ai sfântului sobor de faţă arhierei …”

În ştiinţă să fie că, în condica cea scrisă cu mâna, purtând nr. 285, a Bibliotecii Sf. Colibi cei din Schitul Capso-Colibei, cu hramul ,,Lauda acatistului” – după care am copiat actul sinodal de mai sus, iar în româneşte s-a tradus de cuvioşia sa părintele Ignatie de la Schitul Ivirului –, la foaia 1165 se află în rândul hotărârilor ale acestui sfânt sobor din 1583 şi 7 anatematismosuri:

1) dă anatemei pre cei ce zic că Duhul Sfânt purcede şi din Fiul (Filioque);

2) dă anatemei pre cei ce nu împărtăşesc şi din Sf. Sânge pre credincioşii mireni;

3) dă anatemei pre cei ce zic că Mântuitorul nu va veni ca să judece dimpreună cu trupurile şi sufletele;

4) dă anatemei pre cei ce fac liturghie cu azimă;

5) dă anatemei pre cei ce cred în purgatoriu;

6) dă anatemei pre cei ce cred pe papa de cap, iar nu Hristos de Cap al Bisericii Sale.

Iar anatematismosul al 7-lea, fiind îndreptat contra noilor scornituri calendaristice îl punem de faţă:

7) ,,Cei ce nu urmează obiceiurile Bisericii lui Hristos, dupre cum cele 7 Sfinte Soboare a toată lumea au aşezat şi Sfintele Paşti şi calendarul bine legiuindu-l ca să le urmăm neschimbate, şi voieşte a urma cea de nou Pascalie şi calendarul lui Papa Grigorie şi a celor fără de Dumnezeu astronomi, şi se încontrează la toate acestea – ale Sfinţilor Părinţi – şi voieşte a le răsturna şi a le strica, lasă să aibă ANATEMA şi afară de Biserica lui Hristos şi din adunarea celor credincioşi să fie.

Iară voi cei bine-credincioşi drept slăvitori creştini rămâneţi în cele ce v-aţi învăţat şi v-aţi născut prin botez şi v-aţi crescut, şi când va chema vremea şi însuşi sângele vostru să-l vărsaţi ca să păziţi credinţa cea de Părinţi predată şi mărturisirea; şi să vă păziţi şi să vă luaţi aminte despre unii ca aceştia, ca şi Domnul nostru Iisus Hristos să vă ajute totdeauna şi smeritele noastre rugăciuni să fie cu voi cu toţi. AMIN”.

 

 

 

Capitolul III

 

După această sfântă adunare sinodală, în anul 1593 întorcându-se din Rusia la Constantinopol, patriarhul Ieremia a adunat iarăşi mare sobor[15], tot în aceeaşi Biserică a Maicii Domnului ,,Mângâierea”, de faţă fiind şi Prea Fericitul Meletie al Alexandriei, ce ţinea locul Prea Fericitului Ioachim al Antiohiei, şi Prea Fericitul Sofronie al Ierusalimului şi alţi mulţi dintre arhierei din fiecare eparhie a Bisericii Răsăritene a Ortodocşilor. În care sfânt sobor, s-au dat voie ca Rusia să aibă patriarh; unde, dimpreună luând în dezbatere iarăşi chestiunea schimbării calendarului de către papistaşi, Prea Fericitul Meletie Pigas, patriarhul Alexandriei, au zis următoarele[16]:

,,Ştiţi, fraţilor, că semnul distinctiv al dragostei către Mântuitorul Dumnezeu este îngrijirea pastorală. Căci singur El zice: Petre, iubeşte-mă, paşte oile mele. Din această pricină şi noi multe nevoinţi şi ostenele şi primejdii am suferit de multe ori şi suferim, precum ştiţi. Şi iată acum eu, fiind chemat în Constantinopol prin scrisorile înalt prea sfinţitului patriarh ecumenic, fratele şi co-liturghisitorul nostru, şi ale altor arhierei, pentru nevoile Bisericii, şi pe lângă aceea primind scrisori din prea ortodoxa Moscovă de la Evseviosul Ţar Teodor, eu îngrijindu-mă şi de una şi de alta, adecă şi de nevoia Bisericii şi de afacerea ţarului, rog evlavia voastră, după o riguroasă tractare a cuvintelor mele, să declaraţi ceea ce vi se pare cu dreptul despre cele ce se vor zice.

Şi aşa mai întâi, fiindcă Biserica lui Hristos, cea întărită prin harul lui Dumnezeu, a dobândit perfecţiune şi în dogmele bunei cinstiri şi în disciplina bisericească, cu deciziunile şi explicările ale Însuşi Mântuitorului prin Apostoli şi prin Sfinţii Părinţi, care au petrecut pre pământ, atât la Sfântul Sinod al celor 318 purtători de Dumnezeu Părinţi în Niceea, cât şi la celelalte Sfinte Sinoade Ecumenice până la al şaptelea, precât şi la Sinoadele Ortodoxe locale, care au fost în osebite timpuri printre cele şapte ecumenice; fiindcă, zic, Biserica Ortodoxă a dobândit perfecţiunea nu numai în dogmele cunoştinţei de Dumnezeu (teognosiei) şi ale evseviei, ci şi în ale sacrei discipline bisericeşti; pentru aceea justeţea cere ca şi noi să înlăturăm orice novism din curtea Bisericii, ştiind că novismele totdeauna a fost cauză de turburări şi dezbinare în Biserici, şi să urmăm hotărârilor Sfinţilor Părinţi, păstrând toate cele legiuite de dânşii, fără schimbare, fără nici o adăugire sau scădere, dupre întâiul canon al Sf. Sinod al VII-lea Ecumenic, care glăsuieşte aşa:

,,Celor ce au primit sfinţita dregătorie să le servească de mărturii şi de conducător canoanele şi aşezămintele cele scrise, pe care primindu-le cu plăcere să cântăm cu David cel grăitor de Dumnezeu, zicând către Domnul Dumnezeu: Pe calea mărturiilor tale m-am desfătat, ca întru toată bogăţia; şi poruncit-ai dreptate a fi mărturiile tale în veac; şi înţelepţeşte-mă şi voiu fi viu” (Psalmi 118, 14, 138 şi 144).

Şi dacă glasul proorocesc ne porunceşte a păzi în veci mărturiile lui Dumnezeu şi a vieţui întru dânsele: apoi vederat este, că ele rămân nestricate şi neclătite. Căci şi văzătorul de Dumnezeu Moisi aşa zice: la acestea nu trebuie a adăugi şi din ele nu trebuie a scădea (A Doua Lege 12, 32). Şi dumnezeiescul Apostol Petru, lăudându-se cu dânsele, strigă: la ele doresc îngerii să privească. Şi Pavel zice: ,,Sau noi, sau înger din cer, de va vesti vouă afară de ceea ce aţi primit, anathema să fie” (Galateni 1, 8). Fiindcă aceasta este singură şi adevărată pentru noi, bucurându-ne de aceasta ca cel ce ar afla dobândă multă, primim canoanele cele dumnezeieşti cu dulceaţă, şi întreg şi neclătit ţinem aşezământul acestor canoane, expuse de toţi lăudaţii Apostoli, trâmbiţele cele sfinte ale Duhului, şi de cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi de cele ce s-au adunat pre alocurea pentru darea acestor sfinte aşezământuri, şi de Sfinţii Părinţii noştri; căci ei toţi, fiind luminaţi de unul şi acelaşi Duh, au legiuit cele de folos. Şi pre aceia, pre carii ei i-au predat anatemii, şi noi îi anatematesim, iar pre carii ei i-au caterisit, şi noi îi caterisim, şi pre carii ei i-au excomunicat, şi noi îi excomunicăm, iară pre carii ei i-au supus certării, şi noi îi supunem de asemenea, că dumnezeiescul Apostol Pavel, carele s-a suit până la al treilea cer şi au auzit graiuri nespuse, lămurit strigă: că neiubitor de argint este chipul (Evrei 13, 5).

Pronunţăm şi Sfântul Simbol al Părinţilor celor ortodocşi aşa precum el s-a păstrat de atâtea alte sinoade: Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul …ş.c.l. până la fine.

După aceste cuvinte ale Prea Fericitului Papă al Alexandriei, Ieremia, înalt prea sfinţitul patriarh ecumenic au zis: Noi toţi am mărturisit aceasta, încă de când ne-am învrednicit de treapta arhieriei şi chiar de la dumnezeiescul botez, şi acum mărturisim, şi ordonăm tuturor să păzească aceasta, întru toate urmăm Părinţilor noştri, şi pre care-i salută ei şi noi îi salutăm, iară pre carii şi cum ei îi resping, pre aceia în acelaşi chip şi noi îi respingem, conform cu întâiul canon al Sfântului şi Ecumenicului Sinod din Halchidon, şi cu întâiul canon al Sinodului al VII-lea”.

După acestea urmează dezbaterile pentru învoirea aşezării patriarhului în Rusia, şi pe urmă împreună cu acestea au rânduit şi 8 canoane pentru buna aşezare a Bisericii, dintru care al optulea sună aşa:

,,8) Dorim ca cele hotărâte de Părinţi în privinţa sfintei şi mântuitoarei Pashe să rămână neclătite. Şi s-au hotărât aşa:

Toţi cei ce ar cuteza să strice aşezământul Sfântului Ecumenic Marelui Sinod ce au fost în Niceea în prezenţa prea iubitorului de Dumnezeu împăratului Constantin, aşezământ ce se atinge de sfânta serbare a mântuitoarei Pashe, să nu aibă comunicare cu Biserica şi să fie depărtaţi de la ea, dacă cu îndărătnicire se vor împotrivi la cele cu temei bine orânduite şi poruncite; şi aceasta este zis pentru mireni. Iară dacă cineva dintre proestoşii Bisericii, episcop sau prezviter sau diacon, după această hotărâre ar îndrăzni, pentru răzvrătirea popoarelor şi turburarea Bisericilor, să se despărţească şi să săvârşească Pasha împreună cu iudeii: pre unul ca acela Sfântul Sinod l-a osândit la înstrăinare de la Biserică. Şi aşa trebuie a ne conforma cu acest canon al Părinţilor; ceea ce până acum, deopotrivă cu toate celelalte, prin harul lui Dumnezeu, păzeşte Biserica lui Hristos, Amin”.

,,Anul 7101 (1593) februarie 12, pomenirea Sfântului Meletie. În Constantinopol”.

 

 

 

Capitolul IV

Pomenire despre cei ce au scris împotriva calendarului gregorian

 

§ 1. Afară de aceste sfinte sinoade, nu numai că s-au scris de către mulţi cuvioşi părinţi şi dascăli, împotriva noului calendar gregorian şi a schimonositurii de către papistaşi a Sfintei Pascalii, ca: Fericitul Meletie Pigas, în urmă patriarh al Alexandriei, o întreagă apologie împotriva scorniturii noului calendar, trimisă în anul 1585 către stareţul său Prea Fericitul Silvestru patriarhul Alexandriei, în care arată documentat cum că calendarul şi Pascalia Bisericii Ortodoxe de Răsărit, întemeindu-se pe întreg catalogul Sfintelor Soboare Ecumenice şi de pe alocurea, le-au păzit şi le ţin şi le vor păstra neatinse şi neînnoite, cu darul lui Dumnezeu; şi alte multe vrednice de pomenire au scris acest Prea Fericit Meletie Pigas;

De asemenea şi patriarhul Ieremia al II-lea, încă două epistolii a mai scris asupra acestui subiect, una către principele N. Daponte al Veneţiei[17], întru care după ce expune pe scurt aşezământul calendaristic bisericesc, îl roagă spre a nu se face ridicol în faţa ştiinţei să nu silească pe ortodocşi a urma noului calendar gregorian;

Iar altă epistolă o trimite către mitropolitul Filadelfiei şi la toţi hristianii ortodocşi, spre a nu ceda cu nici un chip ca să serbeze Pasha cu latinii şi să schimbe calendarul bisericesc ortodox, dacă nu vor să moştenească pre anatema Sfintelor Sinoade puse asupra defăimătorilor sfinţitelor şi dumnezeieştilor rânduieli bisericeşti;

Încă pe la mijlocul veacului al XVII-lea, vestitul acela dascăl al Bisericii Ortodoxe de Răsărit, protosinghelul Meletie al Sirigului[18], ce au fost de faţă în anul 1642 la sinodul din Iaşi de pe vremea lui Vasilie Lupu, au scris pe larg un tractat împotriva calendarului gregorian;

De asemenea şi pe vremea patriarhului Ieremia al III-lea, pe la 1720 s-au făcut iarăşi cercare de către papistaşi a primi ortodocşii calendarul lor, dar şi atunci s-a respins.

 

§ 2. Mai apoi însă, la 1722 s-au adunat mare sinod în Ţarigrad, din pricină că misionarii trimişi de către papa Romei în părţile răsăritului, în loc ca să propovăduiască Evanghelia la turci şi la evrei, făcea toate chipurile ca să întoarcă pe creştinii ortodocşi la rătăcirea dogmelor papistăşeşti, de unde pe unii cu linguşiri, pe alţii cu bani, pre cei mai delicaţi cu micşorare de post şi cu alte îndulciri vătămătoare ... şi pogorământuri îi aruncau în prăpastia rătăcirii lor, mai ales în părţile Antiohiei. Pentru această pricină Atanasie patriarhul Antiohiei venind în Constantinopol şi găsind acolo pe Hrisant al Ierusalimului, împreună au lucrat de s-au adunat acel mare sobor pomenit mai sus, sub preşedinţia lui Ieremia al III-lea patriarhul Constantinopolului şi care au scos 8 anatematismosuri împotriva relelor dogmatisiri papistăşeşti împreună şi cu calendarul lor[19],

De asemenea şi vestitul dascăl al Şcolii din Bucureşti Sevastos Trapezundeanul, pe la începutul veacului al XVIII-lea, au scris foarte frumos o lucrare spre surparea papistăşescului calendar[20].

 

§ 3. Dar ce zicem ? Nu numai că s-au scris minunate şi vrednice de pomenire cuvinte împotriva calendarului gregorian de către dascălii Bisericii Creştine Ortodoxe de Răsărit, ci chiar şi milostivul Dumnezeu au întărit prin semne şi minuni cum că mai bine plăcut îi este rânduiala Pascaliei şi a calendarului ortodox decât al apusenilor, dupre cum cetim la urma subînsemnării canonului 7 apostolesc, ce povesteşte următoarele:

,,În părţile Iliopolei celei din Eghipet, unde sunt piramidele cele două mari, în fieştecare an lucrează Dumnezeu o minune ca aceasta: adică în seara Joii celei Mari a noastră, nu a latinilor, pământul varsă din sine moaşte şi oase vechi de oameni, de care se umple un câmp lat, care stau până în Joia Înălţării, şi atuncea se ascund şi nicidecum se văd, până iarăşi la Joia cea Mare în alt an. Aceasta nu este vreo basnă, ci adevărat lucru şi mărturisit de istornicii vechi şi noi, iar mai ales de Gheorghie Coresie Hiotul, şi de pururea pomenitul Nectarie patriarhul Ierusalimului, carele în Hronograful Aravicesc îl pomeneşte la foaia 266, şi cu ochii săi l-au văzut (acel lucru minunat), precum din cele ce zice mai jos se vede: iară oasele acestea omeneşti mai înainte vestesc pre învierea morţilor ce va să fie, precum le-a văzut şi Proorocul Iezechiil. Dară scrie şi pomenitul Coresie că Pashasin scrie către Papa Leon – precum se arată în epistolia 63 a lui Leon – cum că, prăznuind oare când Pasha, răsăritenii adecă în 22 a lui aprilie, iară apusenii în 25 a lui martie, un izvor de apă fiind uscat mai dinainte, s-a umplut de apă în 22 a lui aprilie, la Pasha noastră adecă, şi nu la a latinilor.

Vezi şi pre Dosoteiu, cartea a 12-a pentru patriarhii cei ai Ierusalimului carele povesteşte de o minune ce s-au făcut la Belgrad, adeveritoare calendarului nostru şi surpătoare calendarului papistăşesc, pre care au văzut un Paisie patriarh al Ierusalimului adecă, un aluat ce s-au plămădit de o latincă în ziua Proorocului Ilie s-au prefăcut în piatră uşoară, numită ,,Chisera” – şi aceasta a urmat din pricirea latincei cu o creştină ortodoxă, care, latinca, zicea că a trecut ziua Proorocului Ilie cu atâtea zile, iar creştina îi zicea să nu plămădească pâine, căci astăzi este Proorocul Ilie, şi pentru aceea Dumnezeu a venit cu minunea prefacerii aluatului latincei în piatră, spre ajutorul Ortodoxiei”.

Şi nu numai atuncea, dar şi acum prea puternicul Ziditor al totului lucrează nişte minuni ca acestea; căci în Salonic se află un mare boier creştin ortodox, cu numele Renga, grec de neam, director al poştei de acolo, care nici cu ruptul capului nu primeşte schimbarea calendarului în Biserica Ortodoxă. Anul acesta, 1924, I.P.S. Mitropolitul Ghenadie al Salonicului, împreună cu mai marii oraşului, au voit să suie în noua clopotniţă, de la Biserica Sfântului Dimitrie, un mare clopot în greutate de câteva mii de ocale, ce se afla pe cheiul portului capturat de pe vremea războiului, însă cu toate sforţările şi dibăciile mecanice de a sui clopotul sus în clopotniţă, spre a fi isprăvit lucru în ziua de 26 octombrie stil nou, papistăşesc, au fost zadarnice; şi aşa siliţi au fost noii calendarişti a sluji liturghie atunci la stilul nou, de Sfântul Dimitrie, fără de voia clopotului.

Deci rămâind schelele şi macaralele atârnate până în adevărata zi de 26 octombrie, ziua Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, se porneşte de dimineaţă bunul creştin ortodox Renga şi se duce la preotul Bisericii Sfântul Dimitrie; care preot, după o lungă pricinuire ... se hotărăşte a sluji, şi până să se pregătească de slujbă, ortodoxul Renga cu câţiva copii din serviciul său urcă colosalul clopot sus în clopotniţă, şi pe urmă dă-i: bunga, bunga … neîncetat, până ce copiii au stârnit minţile cele uşuratice ale celor mari … de au făcut împreună la stilul vechi ortodox adevărata sărbătoare a Sfântului Dimitrie.



[1] La scrisoarea ce a trimis-o mitropolitul Ghenadie în 1904 patriarhului Ioachim al III-lea, astfel îi face adresa: ,,Sanctităţii sale, prea fericirea sa Ioachim al III-lea, arhiepiscop al Constantinopolului, papă al Romei Nouă şi patriarh oecumenic, etc. etc.”.

[2] Vezi Istoria Bisericească a lui Meletie, cap. 4, cart. 6, veac 6; de asemenea ceteşte şi la cap. II din veac 9, § 4, unde arată că la atâta măsură de mândrie ajunsese Papa Nicolae I, încât covârşea şi pre însuşi cei fără de Dumnezeu, că orbindu-se au întrecut pre toţi; care pe lângă altele se arată şi din aceasta: că pre Ludovic împăratul – luând frâul calului papei – l-au lăsat să umble pe jos. Şi pre acest eusfor de Papă Nicolae, Platinas papistaşul l-a făcut Dumnezeu, luând pricină din marea cinste ce da Sf. Constantin arhiereului Romei, care zice, că mai Dumnezeu l-a făcut, iară Dumnezeu, zic ei, de oameni a se judeca nu se poate. Şi de aici îngâmfându-se papa, voia ca judecata lui să fie neapelaristă.

[3] În ,,Biserica Ortodoxă Română”, nr. 7 – 1924, pag. 427; Notiţe despre calendar.

[4] Istoria Bisericească a lui Meletie, cart. 8, veacul 8, cap. 6, § 5.

[5] Idem, cart. 16, veacul 16, cap. 2; unde zice că Sinodul din Laterano de 2 ori s-a adunat, la 1512 şi 1517.

[6] Copernic a fost celebru astronom polonez, născut la Thorn – Prusia, autorul sistemului planetar, pe care l-a adoptat toţi astronomii moderni: 1473-1543. Deci are mare valoare declaraţia lui de atunci.

[7] În Voroava a 6-a la ,,Hexameron”, Sfântul Vasilie zice: ,,Cu totul vrednici de râs şi de batjocură sunt şi cei ce se îndeletnicesc întru neînsufleţitul acesta meşteşug al astrologiei şi cei ce cască gura la aceia, ca la unii ce ar putea şti cele pentru dânşii …”.

[8] Istoria Bisericească a lui Meletie, cap. 15, § 7 din veacul 16.

[9] Idem, subînsemnarea 4, § 12.

[10] Revista ,,Biserica Ortodoxă Română” din 1924, pag. 397.

[11] ,,Meridian” este un cerc imaginar, adecă nălucit de astronomi, al sferei pământene, ce trece prin polii şi zenitul observatorului.

[12] Bulă, se înţelege un ordin papal, la care atârnă un sigiliu imprimat pe plumb, de unde-i vine şi numirea; iar pecetea reprezintă pe papa într-o luntre de pescar cu o plasă (mreajă) în mână – adecă vânând sufletele la iad.

[13] Istoria Bisericească a lui Meletie, veac 16, cap. 11, § 9.

[14] Acesta este Ptolomeu Claudie, ce a fost pe la mijlocul sutei a doua, vestit geograf şi astronom din Pelusia Egiptului, autorul unei geografii şi al Almagestiei şi al altora …

[15] Pentru acest mare sobor scrie şi Meletie în Istoria bisericească, cap. 13, § 6, din veacul 16; precum şi Neofit Scriban în multe locuri prin broşurile sale.

[16] Acestea le-am copiat întocmai după publicaţia din ,,Biserica Ortodoxă Română” no. 12, din 1881, în care zice că într-un alt număr al revistei s-a publicat un tractat intitulat ,,Biserica Ortodoxă şi calendarul”, unde s-au arătat în scurt motivele şi împrejurările ce au provocat această mare adunare bisericească în Constantinopol în anul 1593.

[17] Această epistolă se află în biografia patriarhului Ieremia al II-lea, tipărită în 1870, la Atena, de Paparigopolus.

[18] Vezi întru ,,Înainte cuvântare de la Mărturisirea ortodoxă” unde pomeneşte despre acest dascăl Meletie Sirigu.

[19] Istoria Bisericească a lui Meletie, tom 4, part. 1, cap. 7, veacul 18, precum şi broşura lui Manuel S. Ghedeoan, Atena, 1924, pag. 13.

[20] Istoria Bisericească a lui Meletie, veacul 18, cap. 2, pag. 70.