Cine e online?

Avem 80 vizitatori și nici un membru online

Arătare pentru

Minunile şi vedeniile Sfântului Părintelui nostru Nil

Izvorâtorul de mir, cel din Sfântul Munte Athos (I-VI)

 
 
 

Cuviosul Părintele nostru Nil au fost la anii de la facerea lumii 7103, iară de la Hristos 1612. Şi au adormit la anul 1692. Au lăcuit în Sfântul Munte al Athonului. Iară la anul 1813 s-au început jefuirile despre tâlhari în muntele acesta, şi era primejdie mare de la sâlnicii alvaniţi[1] pentru păcatele noastre, mai înainte de zavera[2] care au fost la anul 1821. Această urgie văzând-o mai înainte Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, şi purtând grijă pentru călugării cei din Muntele Athonului, au trimis pre robul său, pre Cuviosul Părintele nostru Nil izvorâtorul de mir. Şi s-au arătat cu multe chipuri, la un monah anume Teofan: pre care l-au vindecat de două patimi cumplite. De la anul 1813 până la 1818, câte răutăţi era să urmeze i-au arătat cu vedenii, şi îndemna pre monahi la pocăinţă. Iar pricina pentru care s-a arătat lui Teofan, se va arăta întru cele ce se vor zice dupre rânduială:

 

* * *

 

Întâia, sau începutul minunilor, şi a vedeniei, şi arătarea Sfântului (Nil) către robitul Teofan

 

Acest Teofan au venit în Sfântul Munte la anul 1805 şi au rămas în Schitul Cavsocalivi, şi s-au făcut raso-evhi (rasofor), şi sculându-se s-au dus la Monastirea Rusicu, şi de acolo l-au trimis la Metoh. Acolo i-au venit ispite sufleteşti şi trupeşti. Iar diavolul văzându-l căzut, au intrat într-însul şi se îndrăcea, şi negăsind tămăduire aicea, s-au dus în ţara lui Nazianz în Capadochia, şi acolo s-au tămăduit de la un cucernic preot, şi acolo au căzut într-alte ispite. Pentru aceea au venit iarăşi în Sfântul Munte.

Şi neputând să vieţuiască cu stareţ, sau cu altcineva, pentru că nu-l primea, se afla în mare nedumerire. Într-una din zile s-au dus la semănături care era lângă Cavsocalivi să adune molotru, şi acolo era o colibă veche, şi au văzut acolo un bătrân necunoscut (acesta era Sfântul Nil). Şi închinându-se împreună au vorbit. Iară Teofan, au intrat în colibă şi se uita; iară bătrânul i-au zis: Ce te uiţi ? De voieşti să vieţuieşti aici, eu voiu purta grijă pentru cele de nevoie; şi au ieşit afară sfântul, şi s-au făcut nevăzut. Iară Teofan l-au căutat să-l afle, şi nu l-au găsit, fără numai simţea o bucurie în inima lui, şi au vrut ca să rămâie acolo, aducând cele spre hrană de la schit cu osteneală.

Odată aducând apă, au văzut pre unii din fraţi, făcând drumul mai de-a dreptul către colibă, şi atunci şi-au adus aminte de cuvântul sfântului, că va purta grijă pentru dânsul. Şi aşa şedea acolo, lucrând la fesuri. Pre urmă au voit să înveţe (a face) linguri, ca cele ce fără de capital. Şi s-au dus la Chilia spânilor unde este Peştera Sfântului (Nil), acolo se învăţa. Într-una din zile, unul din fraţi l-au lovit preste spate, iară el l-au blestemat pre dânsul, şi numaidecât l-au turburat dracul ca şi întâi, şi l-au muncit 3 săptămâni neîncetat, şi ducându-se la coliba lui şedea acolo.

Unde într-o noapte l-au cutremurat dracul şi după aceea şi-au venit întru sine, şi sculându-se la al treilea ceas din noapte, vede locul că se lumina, şi vede oameni întrarmaţi cu săbii şi cu suliţe avându-şi feţele lor înfocate. Şi au alergat asupra lui şi l-au prins. Iară cel mai mare al lor şedea la alt loc şi poruncea să-l bată tare. Iară ei târându-l de picioare şi zdrobindu-l prin pietre, şi alţii cu pietre lovindu-l, Teofan zicea numai amin ! Iară dracii zicea: Tu te-ai făgăduit către noi altele, şi acum faci altele ? Iară mai marele lor le zicea, să-l aducă către dânsul, şi-l târa către el.

Iară Teofan văzând că o parte din ei fug în sus, iară alţii în jos, şi aceia care îl târa l-au lăsat şi au fugit, el sculându-se, au văzut pre sfântul în chipul unui monah anume Ignatie Mitilineanul din Cavsocalivi, şi n-au priceput că este sfântul. Iară cel văzut, se arăta ca cum despre pescuit ar fi venind, şi luând îndrăzneală Teofan au alergat să închiză uşa, şi să-i urmeze, şi mergând au aruncat dracii cu pietre, şi l-au rănit la coastă de moarte. Iară el lăsând poarta deschisă au alergat în urma lui, şi nu putea să-l ajungă, deşi sfântul mergea încet, şi numai cât au ajuns la întâia colibă a schitului, sfântul s-au făcut nevăzut.

Iară Teofan au intrat în coliba lui popa Timothei, neputând să mai vorbească din durerea ranelor. Şi zăcea fără suflare. Iară după utrenie au adormit. Şi vede în vis că era la coliba lui, şi au venit cel mai sus zis Ignatie şi-i zicea: Bine ai făcut de ai deschis locul acesta, arătându-i şi grădina. Iară el au zis: În pustia aceasta, ce bine să fie ? Iară sfântul i-au zis: Decât mine mai pustnicit nu eşti. Bine ar fi fost, au zis Teofan, de nu aş fi avut drăceasca aceasta supărare ... Atuncea sfântul întinzându-şi mâna l-au blagoslovit zicând: În numele Domnului nostru Iisus Hristos să nu te supere diavolul mai mult. Iară el i-au zis: Atâtea rugăciuni mi-au cetit preoţii cu atâtea sfinte moaşte şi nu m-am vindecat, şi acum blagoslovenia lui Ignatie o să mă tămăduiască ? şi au zâmbit (neştiind că este sfântul), şi vătămătura se vedea ieşită multă.

Iară sfântul i-au zis: Nu râde ticălosule, că te-ai vindecat de dracul, iară vătămătura să rămâie ca să urăşti patimile, însă să aibi răbdare că mult ai să te ispiteşti de la oameni şi de la draci. Şi zicând aceasta, s-au pornit ca să se ducă, zicând: Blagosloveşte. Iară el au ieşit împreună cu dânsul până în grădină. Iară sfântul i-au zis: Bine ai făcut de ai curăţit până aicea, mai mult loc nu-ţi trebuieşte. Iarăşi au zis: Părinţii mă îndeamnă să curăţ mai mult, iară eu n-amPC. Minunile si vedeniile parintelui nostru Nil I vrut. I-au zis lui sfântul: Am auzit şi eu, însă răbdare. După aceasta îi zice: Să vii câteodată să mături casa mea, şi să aprinzi candela mea, pentru că am îmbătrânit şi nu mai pot. Iară el i-au zis: Tu ai atâţia ucenici, şi vrei eu să-ţi slujesc ? Iară sfântul i-au zis: Aceştia s-au dat la cele vremelnice şi nu mă slujesc, aibi răbdare, Dumnezeu o să-ţi vindece şi vătămătura. Iară el n-au crezut.

Iară sfântul i-au zis: Această necredinţă este care te vatămă pre tine ticălosule, pentru ca să se tămăduiască şi aceasta, şi iarăşi de vei rămânea întru necredinţa ta, îndoit vei pătimi. Şi nu mă socoti că sunt Ignatie, ci sunt Nil, şi lăcuinţa mea este la Caravosta. (Că aşa se numeşte locul acesta mai jos de peşteră). Şi acestea zicând mergea spre schit. Iară el s-au întors spre coliba lui, şi aşa s-au deşteptat ... Şi, o, minune ! S-au aflat sănătos de vătămătură şi de îndrăcire şi de rane, şi era plin de veselie şi de bucurie. Şi sculându-se, au spus minunea fraţilor şi cele ce au văzut. Iară ei slăvea pre Dumnezeu şi sfântului mulţumea,

Şi luând degrab lumânări Teofan şi tămâie şi untdelemn, s-au dus la peştera sfântului, şi măturând au aprins candela şi lumânările, şi pre urmă au curăţit şi drumul peşterii. Şi venea în toate sâmbetele de aprindea candelele şi lumânările. De atuncea venea fraţii cu preot şi slujea liturghie, că până atuncea nu se duceau părinţii, că era locul prăpăstios, şi nici la pomenirea sfântului nu se duceau. Pentru aceea sfântul se jeluia ...

Iară după o vreme Teofan mâncând şi bând preste măsură, i-au venit război trupesc, şi au ieşit să adune molotru, şi întorcându-se au văzut pre sfântul în chipul lui Ignatie iarăşi, şi l-au întrebat: Unde ai fost ? Iară el au zis: La molotru, fiindcă o să se sfârşească zidul grădinii că o să iau meşteri. Şi au intrat în coliba lui. Au intrat şi sfântul, şi s-au închinat la icoana Născătoarei de Dumnezeu care era acolo, făcându-şi cruce, apoi au şezut pre un scaun, şi au zis lui Teofan, arătând cu degetul icoana Născătoarei de Dumnezeu: Pre această Doamnă să o ai cu sineţi totdeauna, şi aceasta va iconomisi toate.

Pre urmă văzând strugul pentru linguri, îi zice: Nu căuta altă rocodea, numai ţine al Părinţilor din schit, şi cât poţi înfrânează-te de vin şi de peşte şi de cele însufleţite; şi să sfârşeşti zidul degrab, că o să te ispiteşti tare după puţine zile, în ceasul al şaptelea din noapte. Însă să ai răbdare, fiindcă o să se adune păcatele tale cele de moarte, şi o să curgă sânge din nasul tău ca un izvor, şi o să te ispiteşti de gânduri atâta cât nu ţi s-au mai întâmplat ţie altădată în toată viaţa, şi să nu ieşi din sfătuirea duhovnicului. Iară Teofan au zis: Nu cumva eşti Sfântul Nil ? Iară sfântul au zis: Tu ai zis, şi îndată s-au făcut nevăzut.

Iară după ce au trecut 5 zile, după ce s-au sfârşit zidul, la miezul nopţii, au auzit un glas de pisoi, iară el socotind că au venit de la schit, au vrut să deschiză uşa, şi cum au pus mâna la uşă, aude glas de măgar, de câini şi de cămilă, cu multă sălbăticie; iară el n-au deschis, ci au căzut cuprins de frică pre patul lui. După aceea au auzit turburare multă de oameni ce vorbea turceşte şi ziceau: Ce staţi ? Unde este acel înşelător ? Iară altul zicea: Înlăuntru este. Iarăşi au zis: Ce staţi şi nu-l scoateţi afară ? Şi numaidecât au spart fereastra diavolul, şi căutând înlăuntru le-au zis lor: Cum să intrăm înlăuntru ? că este un împărătesc ostaş. Iarăşi au zis: Dacă este, ce o să ne facă ? Eu datoria mea o cer să mi-o dea el. Şi îndată au strigat: Stricaţi coliba şi scoateţi-l afară !

Şi îndată au aruncat colţul casei jos, cât şi casa se cutremura. Iară Teofan înspăimântat făcându-se ca să nu-l zdrobească casa, i s-au întunecat creierii şi-i curgea sânge din nas din strâmtorarea inimii, dupre cuvântul sfântului, şi au strigat: Prea Sfânta mea, mântuieşte-mă ! Sfinte Nile, ajută-mi ! Şi îndată au auzit glas dinlăuntru din colibă: Nu te teme, aici sunt ticălosule ! Când făceai fărădelege şi te supuneai lor nu te temeai, iară acum te temi ? Nu te teme, iată te-ai făcut sănătos, să nu mai greşeşti ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău. Şi numaidecât au încetat de a mai strica zidul dracii şi au tăcut. Şi s-au liniştit Teofan şi au adormit. Iară dimineaţa au venit la schit, şi au spus cele ce s-au întâmplat, şi au venit părinţii, şi au văzut cele surpate ale colibei şi sângele.

Iară după o vreme, săpa Teofan sub o piatră mare şi au auzit glas zicând: Fugi mai curând de acolo ! Iară el ieşind să vază cine este, îndată au căzut piatra, şi s-au izbăvit de moarte.

Iarăşi i-au trebuit lui Teofan var pentru sterna[3] lui, şi au cerut de la părinţi şi nu i-au dat. Iară el s-au dus să ia într-ascuns de la varniţa[4] unui frate, şi au întâlnit pre sfântul în chipul cel mai înainte văzut, şi l-au întrebat unde se duce, iară el i-au spus toată pricina. Şi sfântul i-au zis: Nu este bine. Iară el au zis: Nu găsesc, ce să fac ? Îi zice sfântul: Urmează-mi mie. Şi aşa au ajuns la o varniţă veche, şi-i zice: Aicea este var; şi scoţând Teofan săpăliga şi cosorul, tăia crăcile ce crescuse. Şi au intrat în varniţă amândoi, şi sfântul au apucat o piatră mare şi au dat-o la o parte; iară el i-au zis: Multă putere ai, părinte ! Şi i-au arătat locul ca să cureţe şi să ia var uscat şi să se slujească. Şi pre urmă vei găsi var bun şi vei drege sterna. Şi vrând Teofan să-l întrebe de unde ştia, s-au făcut nevăzut sfântul.

Iară el săpând au găsit var şi şi-au sfârşit treaba. Unii din părinţi au vrut să izgonească pre Teofan de acolo, zicând că adună molotrul şi spanacul şi avrămeasa[5]. Pentru aceea ziceau ei că nu găsesc, iară el se gândea ce va face.

 

* * *

 

Arătarea Sfântului Nil în chipul ciobanului

 

Iară la anul 1814, februarie în 24, fiind în coliba sa Teofan, au auzit un glas din afară zicând: Părinte, părinte, o părinte ! Şi ieşind el, vede un bătrân în chipul ciobanului lavrei, fiind îmbrăcat cu dulamă neagră şi cojoc de capră şi cu toiag în mână şi cu cuţit în brâu. Şi-i zice: Ai foc ? Că mi-e frig. Iară el i-au zis: Este. Şi intrând înlăuntru dregea focul. Iară păstorul acela era Sfântul (Nil).

Şi stând către sfintele icoane cetea ceasurile şi polunoşniţa[6]. Iară după ce au sfârşit au stat în dreptul icoanei Maicii Domnului şi cetea icoasele Născătoarei de Dumnezeu, făcând şi închinăciuni până la pământ la sfârşitul fieştecărui icos. Şi sfârşind au zis: O, Maică prea lăudată ! Iară la al doilea au zis: O, Maică prea lăudată, păzeşte Schitul Cavsocalivi şi pomeneşte pre Ambrozie Monahul Dicheul[7] şi pre toţi fraţii cei întru Hristos. Şi la al treilea au zis: O, Maică prea lăudată, păzeşte această nouă lăcuinţă şi pomeneşte pre robul tău Teofan Monahul şi pre toţi fraţii care vin către dânsul.

Şi zice lui Teofan: Zi şi tu ,,Apărătoarei Doamnei”. Iară el au zis: Nu ştiu. Atuncea au zis-o sfântul şi au făcut sfârşitul, zicând: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, care în muntele acesta în pustnicie au strălucit, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunile Maicii Tale şi izgoneşte pre cei potrivnici şi care vrăjmăşuiesc muntele acesta. Amin. Acestea zicea pentru tâlharii alvaniţi şi pentru nevăzuţii vrăjmaşi.

Şi de câte ori se arăta sfântul către Teofan făcea cruce şi se închina sfintelor icoane, ca să arate că nu este nălucire şi să rămâie fără de răspuns cei ce bârfesc că este înşelăciune cele despre sfântul.

După aceea au zis lui Teofan: Blagosloveşte ! Iară el i-au zis: Bine ai venit, vino să te încălzeşti. Iară sfântul i-au zis: Să mă duc că au trecut ceasul, şi dobitoacele sunt risipite. Iară Teofan au zis: Ai zis că o să te încălzeşti şi acum te duci ? Atuncea sfântul i-au zis: Lasă să şez puţintel, că altădată nu ne întâlnim. Şi văzând vasele lui i-au zis: Negustor eşti, ce-ţi trebuiesc atâtea lucruri ? Pustnicul trebuie să fie neagonisitor, nu te temi de tâlhari în pustie ? Cum ai vieţuit aici ? Iară el i-au zis: Ce să fac, părinte, că toate trebuiesc. După aceea i-au spus: Toate cele pentru sfântul.

Iară el au zis lui Teofan: Vezi, frate, Dumnezeu cât bine face omului, şi te-au vindecat fără de nădejde. Nu te arăta şi tu nemulţumitor către Dumnezeu şi către sfântul. Şi el i-au zis: Cum să mulţumesc cum se cade lui Dumnezeu şi sfântului ? Iară sfântul i-au zis: Ce întrebi ? Eu să-ţi spui, dacă vrei să te înveţi, numai să faci. Şi el i-au zis: Spune că fac. De nu voi face să mă pedepsească Sfântul Nil, pre care ţi-l dau chezaş. Acestea auzind sfântul, îi zice cu posomorâre: O, omule, cum îndrăzneşti să zici astfel de cuvânt, fără să mă cunoşti cine sunt şi ce o să-ţi zic ?! Nu cumva să-ţi zic să blestemi la cele sfinte, sau să-ţi zic ceva spre primejdia sufletului tău şi a trupului, precum au pătimit-o mulţi, şi mai vârtos vrăjmaşul într-acest chip înşală pre mulţi şi-i împrelisteşte[8], arătându-le marea ca uscatul şi întunericul ca lumina. Ia aminte să nu te făgăduieşti aşa prost şi cum s-ar întâmpla.

Atuncea îi zice: Să-mi spui cererea ta, însă să nu minţi, că pre urmă de nu mă vei asculta, o să te ispiteşti foarte. Întâi să cinsteşti pre tatăl tău, şi pre mama ta, şi pre fraţii tăi, şi pre făcătorii de bine, şi pre cei ce te urăsc, să fii paşnic fără urăciunea inimii, şi când te-ai scârbi cu cineva, să pui metanie. Niciodată urăciune cu cineva să nu ai, şi ştiinţa păzeşte-o curată şi aşa ridică-ţi crucea ta şi urmează lui Hristos. Iară el i-au zis lui: Ce să fac părinte ? Vin părinţii şi mă supără, şi mă scârbesc. Iară sfântul îi zice: Pentru ce te asupresc ? Iar el au zis: Nu le fac nimic, numai strigă că le adun molotrul şi ei nu găsesc. I-au zis sfântul: Atâtea vin şi adună, şi de la tine lipsa ? Aceasta este satanicească lucrare; însă şi tu nu le aduna, de aicea şi până la schit, lasă să se sature ei.

Şi au zis el: Şi de nu voiu aduna, ei tot au păreri, pentru aceea o să adun, şi zică ori ce vor voi. Au zis sfântul: Nu, ci spune numai duhovnicului. Şi el au zis: El este întâi împrotivnicul meu. Sfântul au zis: O ştiu şi eu aceasta, însă du-te şi-i spune, şi de nu vor asculta de dânsul, să spui la proistoşii din mânăstire, şi ce-ţi vor zice, fă. Să te rogi pentru dânşii la canonul tău zicând: Pomeneşte Doamne pre cei ce mă urăsc, şi mă iubesc şi mă nedreptăţesc. Să te păzeşti de îndumnezeitul de barbă, carele se închină barbei lui, de Meftodie zic, şi cugetă înalt că are barbă lungă până la pământ, carele nu-l foloseşte, ci-i vatămă sufletul, bine ar fi fost să o fi tăiat. Acesta o să ridice război către Sfântul Nil, şi numele sfântului nu va să-l auză, însă aibi răbdare, nu poate face nimic, fără numai răutatea lui şi-o împlineşte. Însă ţie îţi ajunge câte răutăţi ai făcut, că faţa o arată, că eşti ucigaş, curvar, căzut în patimi, şi lepădător de Hristos cu faptele tale. Iară el au zis: Crede-mă părinte, că patimile mele toate mi le-ai spus, şi s-au mărturisit toate păcatele. Iară sfântul i-au zis: Cele ce s-au făcut nu se desfac, păzeşte-te până în sfârşit să nu te mai mânjeşti.

Iară Teofan i-au zis: Pentru ce pre Meftodie îndumnezeit de barbă l-ai numit ? Au zis sfântul: Pentru că Dumnezeu îşi face barba, socotindu-se a fi ca Sfântul Onufrie, şi întru dânsa nădăjduieşte, şi cele spre trebuinţă le ia de la închinători, şi nădăjduieşte mântuirea lui întru dânsa. Să nu primeşti darurile, că sunt străine, ostenele neslujite, nici să te împrieteneşti cu dânsul, ci zi numai blagosloveşte fără de răutate, şi te depărtează de el. Să nu trimiţi scrisoare la rudenii şi prieteni în lume, şi să nu intri în sfântul altar, ca unul ce eşti oprit. Şi la privegherea Chiriacoului sau la liturghie să nu apuci înaintea fraţilor, nici să te întorci împrotiva lor, ci să şezi drept, să nu reazemi mâna de cap, nu te uita încoace şi încolo, numai jos la pământ şi fără de rasă şi camilafcă să nu intri prin schit numai în dulamă.

Al doilea: Marto, Marto te grijeşti, şi pentru multe te sileşti, ci un lucru trebuieşte. Să te păzeşti de multe feluri de bucate, fiindcă mintea se întunecă de acestea şi se trândăveşte de a se scula la utrenie şi la canon, şi la celelalte rugăciuni, şi mai ales la priveghere dă multă îngreuiere. Să te păzeşti de multă mâncare şi băutură de vin, să nu mănânci fasole, bob, rovith, că împuternicează patimile, linte numai, ca părinţii cei de demult. Să te păzeşti de pometuri ca cele ce sunt îndulcitoare. Să mănânci numai nuci, măsline, untdelemn, smochine uscate, de aceste 4 să te grijeşti totdeauna, şi pâine, ceapă şi verdeţuri, şi bulgur, de acestea să mănânci cu măsură. Şi câte sunt din grâu, untdelemn şi măsline. Sâmbăta şi duminica şi sărbătorile dezleagă (la untdelemn). Iară în celelalte zile curcut şi tăiţei, şi celelalte de sus însemnate, şi stafide uscate şi miere. Şi mâncare la al nouălea ceas, o dată în zi. Păzeşte-te să nu umbli fără de lege, şi fără de sfătuire să nu te duci nicăieri. Acestea sunt ale Martei şi Mariei.

Când stai în biserică să fii cu luare aminte la cuvintele rugăciunii, şi să nu ieşi afară, nici să vorbeşti cu cineva, şi să te afli la începutul slujbei, şi la sfârşit să ieşi în urma tuturor. Şi cât poţi ţine-ţi mintea, şi fii sârguitor la rugăciune. Iară cele trupeşti le îngrijeşte sfântul. Iară tu să ai numai grija mântuirii. Du-te să aprinzi candela sfântului, şi curăţeşte drumul (peşterii Sfântului Nil) ca să se pogoare neputincioşii bătrâni spre sănătatea sufletelor şi a trupurilor. Şi să spui fraţilor celor de la Chilia (aceea a spânilor), să lase cele de afară: varca, şi pescuitul, şi stupii, şi să-şi vază de rocodea, şi să-şi facă canonul, şi utrenia să-şi cetească.

 

PC. Minunile si vedeniile parintelui nostru Nil II

Paraclisul construit în peştera Sfântului Nil Izvorâtorul de mir

 

Că pentru pricina pescuitului, au lăsat gherondaua (stareţul) oareşcare din molitfele liturghiei necetite, şi nu ştie ticălosul că o să dea seama în ceasul morţii. Pentru că şi cel mai de pre urmă împăratul Ţarigradului, au silit pre preot întru o sărbătoare ca să facă sfârşit liturghiei, ca să-i blagoslovească masa. Iară preotul de frică cutremurat au ieşit. Şi Dumnezeu i-au ridicat împărăţia, şi au dat-o la alt neam. Aşa şi acesta grăbindu-se la liturghia lui scârbeşte pre Dumnezeu şi o să i se ia darul preoţiei în ceasul morţii lui. Şi osânda sufletului lui i se pricinuieşte din grija stupilor. Mi-e milă de dânşii ticăloşii, ce să le fac ? Numai spune-le, de nu te vor asculta, când se va îneca unul dintr-înşii atuncea o să înţeleagă vina lor, însă o să pătimească aceasta.

Să ştii că duhovnicul popa Timotei nu era încă să moară: pricina fără de vreme a morţii lui au fost popa Teodorit călugărul lui, şi din pricina lui s-au strâmtorat la ieşirea sufletului, fiindcă din durerea pieptului şi din supărarea lui popa Teodorit, din întristare, fără de vreme au murit (şi acestea zicând sfântul au lăcrămat), şi au zis: Popa Gherasim să mulţămească lui părintele Timotei, că l-au scos din adâncurile iadului, carele au găsit bani ascunşi în câlţi, şi împreună cu Teodorit au căzut în cursa diavolului, şi-i pândea vrăjmaşul ca să facă voia lui cea rea. Însă canonul lui Gherasim s-au răscumpărat cu milosteniile părinţilor lui, şi răbdarea metaniei lui, au biruit pre hiara cea cu 7 capete ce era să-l rupă. Însă să se împace şi să nu fugă pentru mai bine. Fiindcă câţi au fugit din schitul acesta, s-au căit ...

Iară Teofan au cunoscut că este Sfântul Nil, şi au zis: Şi de mă vor întreba ce să le zic pentru cel ce mi-au zis ? Iară el au zis: De atâtea ori m-ai văzut, şi nu m-ai cunoscut cine sunt ? Şi i-au zis: Nu cumva eşti Sfântul Nil ? Atuncea sfântul i-au zis: Socoteşte, nu cumva este acesta ? Iară el i-au zis: De unde ştiu eu ? El vine fără de veste şi nu se cunoaşte. Şi te văz ca pre un păstor, aceea ce văz, aceea ştiu. Îi zice sfântul: Aceea ce o vezi, vezi, numai ceea ce ţi-am zis, să faci, şi după puţin vei cunoaşte cine sunt.

Şi când au sfârşit de a vorbi, i s-au deschis ochii şi l-au cunoscut. Şi îndată s-au auzit urlet (durăit, hodoronc) afară ca o căzătură de pizul (zid), au ieşit afară şi n-au văzut pre nimenea. Intrând înlăuntru n-au aflat pre nimenea, fără numai au văzut o tingire mică la locul unde au şezut sfântul, pre care cu 4 luni mai înainte o luase sfântul din traista lui când se ducea la Mânăstirea Rusicu, care s-au întâmplat aşa: Popa Timotei la moartea lui au făcut diată, şi au rânduit ce să ia fiecare din ucenicii lui, iară când au murit, Teodorit era preot, iară Gherasim diacon. Luând Teodorit câte i-au rânduit stareţul lui, au luat şi alte mai multe. Iară ceilalţi împreună fraţi l-au lăsat ca să nu se facă scârbă.

Şi pre urmă s-au dus la Schitul Xenoful, şi şi-au zidit colibă luişi, şi au şezut acolo. Pre urmă au scris să-i trimită această tingire. Iară ei i-au trimis-o cu Teofan, şi ducându-se pre drum, au şezut la un izvor să mănânce, şi i s-au arătat sfântul (în chip de monah) necunoscut, şi i-au zis: Blagosloveşte, ce ai în traistă ? Să văz, că ai lucruri de ale mele. Iară el socotind că au pierdut ceva, i-au arătat. Iară sfântul văzând melcii, îngreţoşându-se au zis: Părinţii cei vechi acestea nu le mânca, iară creştinii de la latini s-au învăţat a le mânca. Iară acum şi călugării le mănâncă. Că avea Teofan melci de îi ducea la Rusicu.

Iară sfântul luând tingirea s-au făcut nevăzut. Şi aceasta spunând celor de la Chilia spânilor, iar fraţii care dăduse tingirea să o ducă s-au mirat cunoscând asupririle lui Teodorit.

 

* * *

 

Pentru spânul de care s-au smintit Teofan

 

Teofan au văzut la (Mânăstirea) Lavra un băiat spân şi s-au smintit şi n-au mărturisit la duhovnic să se îndrepteze, ci des mergea ca să-l vază. Iară în întâia săptămână a Marelui Post (miercuri) au adunat molotru ca să-l ducă la arhimandritul Natanail, şi să vază pre cel fără de barbă. Şi ajungând la cruce aude zgomot mult, şi socotind că sunt părinţii de la schit s-au dat în laturi, şi îi auzea zicând: Lăsaţi-l să meargă înainte, însă n-au văzut nimic. Şi mergând mai înainte, din lucrarea drăcească, a căzut şi s-au zdrobit. Şi au auzit un glas: Bine, să pătimeşti. Şi mergând până la copacii cei mari, au căzut iarăşi şi s-au lovit cât i s-au zdruncinat toate vinele. Şi iar glas au auzit şi n-au văzut pre nimenea. Şi vrea să se întoarcă, iară gândurile îi zicea: Până aici ai venit, du-te înainte. Deci au plecat să meargă, şi numaidecât s-au împiedicat şi au căzut cădere cumplită, cât abia au venit până la poarta Lavrei, întunecat, cât şi-au lovit capul de stâlpul porţii.

În sfârşit au intrat înlăuntru, iară dracul închipuindu-se în chipul celui fără de barbă, şi îi nălucea schime (gesturi) de necurata poftă. Deci el s-au întunecat la minte şi la suflet de patimi, şi în arhondaric toată noaptea s-au războit tare. Iară când au tocat s-au sculat ca să se ducă, şi nu ştia încotro să apuce, şi viind la Sfânta Icoană Portaitisa au şezut şi se ruga Maicii Domnului ca să-l miluiască. Iară dimineaţa au venit un monah, şi-i zice: De unde eşti ? Îi zice: De la Cavsocalivi. Şi-i zice: Pentru ce umbli fără de stareţ ? Şi până când tot vii aicea fără de treabă ? Iară Teofan i-au zis: Am treabă, şi am venit. Şi-i zice: Trebile mânăstirii la tine au rămas ? Cel ce vine aicea trebuie să vie cu frică, fiindcă Împărăteasa aicea înlăuntru se află. Şi cum vii fără nici o cucernicie ? Grajd ai făcut mânăstirea ? Şi aşa l-au apucat de mână cu mânie, şi l-au scos afară din poartă. Iară cel arătat nu era sfântul. Cine au fost nu ştim. Şi aşa au venit la coliba lui.

Iară în săptămâna aceea au avut mare război al trupului. În sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici s-au dus la Kiriaco la liturghie, şi au venit la coliba lui. Iară seara s-au culcat, şi dimineaţa făcându-şi utrenia, au şezut la rocodea, şi aude glas zicând: O ! Gheronda, aicea eşti ? Iară Teofan au zis: Aicea sunt, cine eşti ? Iară el i-au zis: N-ai văzut dobitoacele unde sunt ? Iară Teofan i-au zis: Nu le-am văzut, şi au intrat în coliba lui un băiat, în chipul unui băiat de meşter. Şi l-au întrebat: Când ai venit ? Iară el au zis: Ieri seară. ... Şi numaidecât s-au dezbrăcat dracul, iară Teofan îi zice: Nu ţi-i ruşine ? Şi dracul zice: Ruşine ?! Ci desfătare ... Voi călugării sunteţi ca nişte negri tăciuni şi nu ştiţi să vă grijiţi, noi ştim odihna noastră şi de eram afară mă sfiam, vino să ne culcăm împreună să ne încălzim. Voi călugării de mare păcat o aveţi, şi nu vă mângâiaţi de această îndulcire. Numai să nu spui la nimenea, şi să te îndulceşti în toate zilele. Şi zicând acestea făcea schime necuvioase, arătând chipul păcatului, şi-i zicea: Astfel de trup mulţi îl doresc şi tu încă şezi ?

Iară Teofan au hotărât să păcătuiască, şi era să se îndrăcească negreşit. Şi degrab au bătut la poartă, şi au auzit glas zicând: Ce o să faci ticăloase, şi nu te păzeşti ... Şi numaidecât dracul s-au prefăcut în şarpe, şi au zis: Ştiam eu ce-ţi trebuie ţie, însă ce să-ţi fac. Şi aşa s-au făcut nevăzut. Iară Teofan s-au temut foarte, şi au cunoscut că au fost diavolul, şi aşa au adormit. Şi au visat că era în Lavra, şi l-au prins 7 călugări şi l-au dus la arhimandritul Natanail, şi el au zis de l-au pus la un loc întunecos, şi în mâini şi în picioare i-au pus lanţ, asemenea şi la gât. Iară Teofan s-au temut şi striga. Iară călugării i-au zis: Nu te teme, după poruncă te muncim, nici mult, nici puţin. Iară Teofan le-au zis: Ce v-am făcut ? Iară unul dintr-înşii zise: Întreabă pre ştiinţa ta, şi aşa s-au dus.

Iară Teofan au rămas în temniţă şi striga de frică. Au trecut pe acolo un bătrân, acesta era Sfântul Nil, şi l-au întrebat: Ce ai de strigi ? Şi i-au zis: Eu sunt Teofan şi m-au pus în temniţă. Iară sfântul i-au zis: Ce ai făcut de te-au pus în temniţă ? Că fără să greşească cineva nu-l pun în temniţă. Iară el au zis: De la poartă m-au răpit, şi m-au pus în temniţă. Iară sfântul i-au zis: Ai ceva să-mi dai, să-i dau lui Natanail să te scoaţă ? Şi au zis: N-am ... Iară sfântul i-au zis: Călugării bani nu cer. Numai 3 lucruri să păzeşti. Întâi, să n-ai pomenire de rău. Al doilea, să nu te mânii, şi al treilea, să nu mai vii la Lavra. Păzeşte aceste trei.

Iară el s-au făgăduit că le va păzi, numai să se slobozească de acolo. Iară sfântul i-au zis: Până să te slobozi, şi pe urmă le uiţi. Însă eu să fac binele, şi va cunoaşte Dumnezeu. Şi degrab au scos un foarfece care-l avea la brâu, şi au tăiat lanţurile. Şi zice: Urmează-mi mie, iară el se temnu să nu-l vază părinţii. Iară sfântul i-au zis: Nu te teme.

Şi sculându-se au urmat sfântului, şi au mers pre un pogorâş foarte mult, şi era lat drumul. Şi au văzut Teofan acolo mulţime de oameni care murise şi era obrazul lor negru, iară la stat scurţi, iară dracii îi târa cu mare grabă şi era legaţi alţii de păr, iară alţii de barbă, iară pre unii îi trăgea cu cârlige de fier, şi unii era legaţi de gât, şi ziceau: Vai nouă preoţii ! Că cu nevrednicie am slujit, şi acum mergem să ne luăm plata nevredniciei noastre. Şi unii era legaţi de boaşe şi ziceau: Vai nouă călugării, că am lăsat părinţii şi rudeniile ca să ajungem la săvârşirea faptelor bune, iară noi ticăloşii am căzut în spurcata sodomie, cu învoirile şi cu tăvălirile, şi cu malachiile, şi n-am păzit curăţenia monahicească şi ne pogorâm în iad !

Alţii ziceau: Vai nouă ticăloşilor, că împărţind toate câte aveam ne-am făcut călugări, şi pre urmă am trăit cu răpituri şi cu împătimire spre averi, şi dând cinste celor trupeşti am defăimat cele sufleteşti şi acum răutatea noastră ne pogoară întru adânc ! Alţii ziceau: Vai de noi, am lăsat lumea ca să ne ostenim la viaţa monahicească pentru sufletele noastre, şi noi nepricepuţii ne-am dat la zidiri de case şi la grădini şi vii şi la a aduna bani, şi am uitat pre Dumnezeu; fiindcă meşteşugăreţul drac ne împuternicea genunchile ca să ne ostenim pentru cele deşarte, şi socoteam că umblăm în calea mântuirii, şi acum acelea toate s-au făcut legături şi lanţuri, şi ne trag în pierzare ! Alţii ziceau: Vai de noi făţarnicii călugări, am lăsat părul şi barba ca să ne facem monahi ascultători pentru mântuirea noastră, iară noi ne spălam capetele şi ne pieptănam ca să ne arătăm cu evlavie, şi ne meşteşugeam cu cuvintele şi oamenii ne aveau la cinste şi se închinau nouă. Şi precum Adam s-au amăgit de la şarpe şi au murit sufleteşte atuncea, aşa şi noi ne-am amăgit, ca, când pentru cele duhovniceşti am primit să mărturisim oamenii, şi pre urmă arătam păcatele lor, şi-i judecam şi-i osândeam, şi acum ne pogorâm în adâncul iadului ! ...

Acestea şi altele mai multe, jalnice le ziceau, târându-se de draci în adâncimea aceea. Iară sfântul s-au întors de acolo, şi au zis lui Teofan: Urmează mie. Şi am luat pre alt drum, şi acolo în mijloc era ca o sternă acoperită, şi avea o fereastră, şi o au deschis sfântul şi lumina acolo, pre urmă au deschis sterna şi au ieşit flacără înconjurat. Şi au zis sfântul lui Teofan: Nu te teme, uită-te înlăuntru bine, şi să nu mai vii la Lavra. Iară de nu, în flacăra aceasta a sodomitenilor te voiu arunca eu singur; şi s-au temut foarte, şi s-au rugat să nu-l arunce înlăuntru, şi cu jurământ au întărit să nu mai vie la Lavra. Iară sfântul i-au zis: De vei veni iată osânda ta, şi l-au întrebat Teofan: Ce era acolo ?

Iară sfântul l-au adus la gura sternei, şi s-au văzut prăpastie mare, şi fierbea ca o căldare, şi era înlăuntru mulţime de capete de oameni, şi oase multe de măgari şi de câini, adecă de a sodomitenilor, şi ieşea glasuri multe, dintru carele de abia au înţeles Teofan pre unele. Şi ziceau: Vai nouă, iubitorilor de avuţii ! Pomenitorii de rău ! Mincinoşii ! Sodomitenii ! Jurătorii ! Şi preoţii varvari ! ... Şi altele multe, iară sfântul zice lui Teofan: Urmează-mi mie.

Şi s-au urcat însuşi şi s-au dus la pirg (turn), şi iarăşi l-au pus în legături, şi i-au zis: Şezi aicea să mă duc la Natanail să te iau în chezăşie, numai să nu mă ruşinezi la proistoşi, după făgăduinţa ta să nu vii aicea, şi au ieşit afară, şi după puţin au venit, şi-i zice: Scoală şi te du. Iară el au zis: Cum să mă scol legat fiind ? Nu mă vezi ? Şi scuturând din mâini s-au deşteptat, şi şi-au venit întru sineşi, şi au simţit o putoare. Mâinile şi picioarele îi erau ţinute, şi 3 săptămâni n-au putut lucra rocodea. Şi putoarea aceea nu înceta de la nasul lui multă vreme.

 

PC. Minunile si vedeniile parintelui nostru Nil III

Cea mai veche mânăstire din Muntele Athos: Marea Lavră, fotografie de la sfârşitul secolului XIX

 

* * *

 

Pentru aflarea sfintelor moaşte ale Sfântului Nil

 

Părinţii de la Cavsocalivi şi ai Chiliei, din auz ştia că sunt în peşteră moaştele sfântului, dar nu îndrăznea să le caute, fiindcă se spunea într-auz că doi călugări s-au dus să sape ca să caute moaştele sfântului, şi săpând au căzut o piatră de sus, şi i-au sfărâmat piciorul unuia. Iară celălalt au alergat la mânăstire să aducă un mular[9] să-l ridice. Iară sfântul s-au arătat fratelui celui rănit, în chipul unui călugăr străin, şi l-au întrebat ce au pătimit. Iară el i-au spus pricina. Iară sfântul apucând piciorul lui l-au tămăduit şi i-au zis: Altă dată nici tu nici altul să nu veniţi aici să săpaţi. Şi s-au făcut nevăzut. Iară cel tămăduit cu bucurie s-au dus, şi au întâlnit la Hair pe tovarăşul lui viind cu mularul şi i-au spus toate şi de atuncea nu îndrăznea nimenea să caute moaştele sfântului.

După vindecarea lui Teofan şi porunca sfântului ca să deschiză drumul ca să se ducă cei ce au evlavie pentru sufletească şi trupească sănătate, unii din fraţi auzind de minunile sfântului, au luat voie de la Lavra, şi au început a săpa temelia bisericii ca să o zidească, şi acolo s-au găsit preaslăvitele moaştele sfântului la anul 1815 mai 7, şi au dat ştire la Lavra, şi au venit 2 părinţi şi au luat sfintele moaşte şi le-au dus la mânăstire, numai falca sfântului fiindcă s-au nevoit acolo o au lăsat la Chilie. Iară lui Teofan i-au dat o bucată mică din glezne şi atuncea ca pentru o pricină binecuvântată, Teofan s-au dus împreună cu ceilalţi ducând sfintele moaşte la Lavra, cu tămâie, cu lumânări aprinse, cu cântări şi cu slavoslovii, şi aşa au călcat porunca sfântului.

 

PC. Minunile si vedeniile parintelui nostru Nil IV

Adormirea Sfântului Cuvios Nil

 

Deci rămâind în noaptea aceea în mânăstire, a doua zi s-au întors înapoi, însă tare mult i s-au turburat inima, şi fiind mângâiat de un frate, au luat bucata de moaşte şi s-au dus la coliba lui părintele Teofilact şi au pus-o acolo. Iară el s-au odihnit acolo, însă nu putea să doarmă. Iar la utrenie au adormit, şi vede pre sfântul în chipul unui monah Anania ca, când Teofan venind de la Lavra, şi el l-au întâlnit, şi au clătit cu capul de 3 ori, şi i-au zis: Acesta este binele care ţi-am făcut, nerecunoscătorule ? Iară Teofan au zis: Ce ţi-am făcut ? Iară sfântul: Şi ce mai rău ! M-ai dat să mă găsesc în puturoasele haine ale mirenilor (fiindcă Teofan pentru nevoia lui au vândut puţine părticele din sfintele moaşte la mireni, şi pentru aceea se jeluia). Şi Teofan a zis: Mi-au zis că le vor păzi cu cinste. Sfântul au zis: Alţii mă ascund, şi tu mă împărţeşti; şi te turburi. Şi nu te-ai făgăduit că nu vei mai merge la Lavra, şi să nu te mânii ?

Iară Teofan socotind pentru risipirea moaştelor sfântului că adecă pentru aceea se jeluieşte şi este scârbit, i-au pus metanie zicând: Iartă-mă ! Iară sfântul i-au zis: De sufletul tău să-ţi fie milă, şi nu de mine ticăloase. Să fii iertat. Să fie darul cu părticica moaştelor mele care le-ai luat; şi ridicându-se, Teofan au văzut pre sfântul departe gol, şi rupt la trup, şi împărţit în dreapta şi în stânga şi îndărăt. Iară Teofan i-au zis: Vino să te adunăm. Iară sfântul i-au zis: Eu nu sunt pricina împărţirii, voi sunteţi. Să mă adunaţi, şi la venirea mea să mi le daţi (adecă la învierea cea de obşte). Şi aşa şi-au întors drumul. Iară Teofan se ducea spre schit, şi s-au deşteptat, şi ieşea bună mireasmă din părticica moaştelor sfântului. Şi umilindu-se plângea neoprit. Şi au încetat clătinarea inimii, şi au petrecut 8 zile în pace.

Fiindcă miluia unii din părinţi pre Teofan, i-au cerut părticele din sfintele moaşte, şi le-au dat. Au dat şi unuia din partea lui, şi la alţii. Iară sfântul s-au arătat în vis în chipul arhimandritului Natanail, şi i-au cerut bucata aceea a sfintelor moaşte, iară el i-au dat-o. Şi sfântul au zis: Unde-i cealaltă parte ? Iară el i-au zis: Nevoie am avut şi am dat-o. Şi i-au zis: Pentru ca să-l risipeşti ţi-am dat-o, nemulţumitorule ? Şi ce nevoie ai avut ? V-am zis eu să zidiţi biserică ? Şi dacă aţi zidit ... unde este liturghia ? Voi aţi făcut o negustorie, şi nu biserică. Iară el au zis: Dacă este sfânt, Sfântul Nil, să arate minune; şi sfântul i-au zis cu mânie: Încă minune ceri, nemulţumitorule ? Puţine ai văzut ? Îndelung am răbdat până acum ca să n-ai pedeapsă tu, să se înţelepţească şi alţii. Însă să-ţi ai mintea întreagă. Şi îndată au văzut un balaur mare de-a stânga sfântului, şi s-au pornit asupra lui Teofan, iară el de frică au căzut din pat jos, şi s-au deşteptat ... şi se gândea.

Şi viind la biserică au cerut să vază sfintele moaşte, carele avea încuiate într-o ladă şi puse într-o cutie. Şi deschizând cutia au găsit bumbacul numai fără de sfintele moaşte. Şi i-au venit cutremur 5 zile, şi nu putea să doarmă de întristare. Au chemat preoţii şi i-au făcut sfântul maslu, şi i-au încetat cutremurarea, şi au adormit puţintel, însă toate mădulările îi slăbea şi-l găsea o durere nesuferită ca un sfert de ceas. Şi într-o duminică la biserică, i-au venit ameţeală şi au căzut jos, şi îndată i s-au întors înapoi mâna stângă, şi gura i s-au încuiat. Şi nu putea să mănânce, şi să bea, şi să vorbească. Iară fraţii l-au luat şi l-au dus în casa primirii de străini, şi zăcea acolo. Şi avea mintea întreagă, numai era nemişcat. Şi noaptea i-au venit foame, sete, dureri cumplite şi gânduri de deznădăjduire. Şi era acolo un foarfece, l-au luat să se omoare, şi nedumerindu-se au adormit.

Şi i s-au părut că era legat în pirgul Lavrei, şi de supărare îşi mânca cărnurile. Iar sfântul s-au arătat în chipul unui călugăr, ţiind hârtie şi călimări, şi i-au zis: Puţin credinciosule, de ce faci acestea ? Pre tine te vatămi. Iară el au zis: Ce să fac că nu pociu să rabd. Iară sfântul i-au zis: Tu eşti vinovat, că nici de cuvântul meu asculţi, nici faci răbdare. Eu te-am pus aicea, eu te voiu scoate. Şi nu era să te scoţi, numai facerea de bine a celor trei ce mijlocesc. Că eşti îndărătnic, lumina o faci întunerec, şi întunerecul lumină, însă să dai înscris aicea, să nu fii îndoit cu cuvântul, altele înlăuntru şi altele înafară. Şi al doilea, să nu te juri. Al treilea, să nu zici poate, şi fie ce o fi ..., că pentru unele ca acestea s-au pus în temniţă mulţi, şi nu s-au izbăvit. Cu sfătuire să faci ori ce vei face. Pentru hrană nu te turbura, ci să te înfrânezi. Câte ţi-am răbdat, şi tu nu cunoşti. Să dezlegi sâmbăta şi duminica, peşte, şi nu altele. Când eşti afară nu mânca multe feluri de bucate, şi pentru fieştecare gând du-te la duhovnicul tău, şi plăteşte la 7 preoţi să slujească 7 liturghii. Şi să dai la părinţi să tragă câte o aţă de metanii pentru tine. Şi să nu gândeşti că te-ai izbăvit de la sineţi, ci cu mijlocirea lor ...

Iară Teofan au zis: Cine eşti tu ? Iară sfântul i-au zis: Eu sunt acela carele te-am izbăvit din robia diavolului, însă eşti nemulţumitor, şi ai risipit mădulările mele, şi aveam poruncă către ucenicii mei să nu mă împartă, şi Ilie iubitul meu ucenic o au scris în placă, şi o au pus la capul meu, pentru cei de pre urmă, fără numai tu să dai o bucată la Kiriaco, pentru pomenire, şi celelalte 2 bucăţi trimite-le la Lavra. Şi bucata cea din glezne să o opreşti pentru tine, şi falca să rămâie la Chilie. Şi aceste 3 sunt iertate. Şi când îi zicea sfântul acestea, au venit un frate să ia foc să tămâieze la Kiriaco, şi s-au deşteptat Teofan, şi mulţumea sfântului, şi au împărţit pentru aţe de închinăciuni la părinţi, şi au chemat 7 preoţi şi au făcut sfântul maslu.

După aceea i-au venit un adânc somn, şi s-au văzut că era în pirgul Lavrei, şi gura lui era ca de porc lungă. Şi era cu lanţuri legat strâns. Şi marginea lanţurilor era legată de stâlp şi de zid, şi mâna stângă era legată de stâlp, şi cu dreapta se bătea pre sineşi şi se muncea, şi era în multă scârbă. Au venit un călugăr tânăr, au dezlegat lanţurile, şi s-au dezlegat mâna, iară lanţul era legat de gura lui. Şi acel tânăr îl trăgea de lanţ ca pre un porc, şi l-au scos din pirg. Şi era turci acolo, şi ziceau: Cum este legat să-l spânzurăm la podul lui Vila, şi alţii ziceau să-l puie în ţeapă. Şi alţii ziceau să se turcească şi să scape, şi să i se dea cinstea care o au ei. Iară lui Teofan de frică i se pleca gândul ...

Iară călugărul i-au zis: Taci, nu te teme. Şi trăgea de lanţ şi-l ducea la agheasmatar, şi acolo au stat. Iară dinlăuntrul bisericii, au văzut Teofan că ieşea raze din sfântul altar, şi se auzea glasuri preaslăvite. Şi au văzut în pridvorul bisericii că sta călugări cu multă cucernicie, şi ieşind unul, (acesta era Sfântul Nil), au înălţat mâna către sfântul altar, şi au zis lui Teofan: Ia mila lui Dumnezeu dinlăuntru. Şi întinzându-şi mâna spre pridvor către părinţi au zis: Mijlocirile cuvioşilor părinţi din afară. Iată şi a mea milostivire, mă silesc, şi sila rugăciunilor preoţilor, ca să te dezlegi din legăturile chinuirii. Atuncea degrab s-au dezlegat legăturile lui Teofan, şi i-au zis: Vezi bine, că altă dată nu ne vedem. Şi fă acestea care vezi. Eu am grija trupului tău, şi tu grijeşte de mântuirea ta, şi găteşte-te să nu se primejduiască sufletul tău în ceasul morţii tale.

Şi au văzut Teofan că ţinea sfântul acea bucată din sfintele moaşte care o luase, şi ieşea raze şi bună mireasmă, şi le-au cerut. Iară sfântul nu i le-au dat zicându-i: Tu erai să te munceşti 40 de zile, şi să ai rău sfârşit, însă au putut mijlocirea celor 3 mijlocitori, şi te-ai izbăvit. Lasă să stea, şi după 40 de zile o să ţi-o dau înaintea a multor oameni în ziua duminicii. Şi au cerut să intre în biserică, iară sfântul nu l-au lăsat, zicând: Vezi-te pre tine că eşti plin de scârnă, că se vedea tot plin de scârnă. Iară lui Teofan i s-au părut că s-au întors la schit, şi aşa şi-au venit întru sineşi, şi au văzut pre preoţi, şi i s-au deschis gura, şi mâna i-au venit la loc, şi preoţii vedea, şi le-au spus cele ce au văzut.

Şi după sfântul maslu desăvârşit s-au vindecat. Iară după 40 de zile de la ranele acestea, într-o duminică fiind în biserică la priveghere la Kiriaco, la anul 1816, luna februarie, la cuvântul la a 3-a pesnă au adormit, şi au văzut că au venit unul de la Lavra cu o scrisoare la schit. Şi scria părinţilor să trimită pre Teofan la Lavra. Şi i-au zis să se ducă, şi el s-au temut însă s-au dus şi sta la Schevofilakion înainte. Şi au văzut pre Sfântul Nil în chipul lui Macarie de la Neia-Schit, şi l-au heretisit[10]. Iară sfântul i-au zis: Cum petreci ? Ce fac părinţii ? Şi i-au zis: Cuvioşia ta le ştii acuma nu-ţi pasă, fiindcă ţi-ai cumpărat pâinea, şi eşti fără de grijă, iară sfântul i-au zis: Cum nu-mi pasă ? Eu pentru tine cel robit care te-am răscumpărat, sunt ca în temniţă aicea. Iară el i-au zis: Măcar de aş fi şi eu în acest fel de temniţă ca sfinţia ta. Iară sfântul i-au zis: În temniţă nu sunt, fără numai întru atâta mulţime mă strâmtorez aducându-mi aminte de liniştea cea mai dinainte. Şi iară auzind turburările schitioţilor mă fac în pace. Iară el au zis: Dă slavă lui Dumnezeu că te-ai izbăvit, fiindcă acum n-avem călugărească petrecere şi omenie.

Iară sfântul i-au zis: Toţi buni sunt, fără numai tu eşti îndărătnic, şi păcătosul lumii. Şi au zis: Iartă-mă, toate relele le am. Iară sfântul i-au zis: Dacă cunoşti că le ai, de ce judeci pre alţii ? Părinţii sunt buni, însă cum se află ? Iară el i-au zis: Bine. Îi zice sfântul: O ! De ar fi fost buni ! Însă te greşeşti. Au între dânşii prigonire, şi nu caută de datoria călugărească. Ci numai cearcă mişcarea cerului şi judecăţile lui Dumnezeu. Până nu deschid rodia, nu ştiu ce este într-însa, de este putredă sau sănătoasă. Şi cum o să înţeleagă judecăţile lui Dumnezeu ? Nimenea nu ştie ale lui Dumnezeu, şi Dumnezeu fără de greşeală Judecător şi preadrept este.

Zicând acestea sfântul, s-au sculat de pre scaun şi au zis lui Teofan: Vino la biserică, să-ţi dau o bucată din moaşte să o dai dicheului să o puie la Kiriaco. Şi au întrebat sfântul pre Teofan, de este călugăr sau mirean. Iară el văzându-se pre sine ca un mirean, tăcea. Iară sfântul i-au zis: Nu vorbeşti ? Să te porţi călugăreşte până la aprilie, şi atuncea să primeşti sfânta schimă, (fiindcă era rasofor), şi să te numeşti Ehmalotos, adică robitul, auzind antifonul, zicând: ,,Robia Sionului ...”. Să-ţi aduci aminte că te-am răscumpărat din cumplita robie a diavolului. Şi te ia aminte altă dată să nu te robeşti. Iară el au zis: Cine o să mă primească, când toţi mă izgonesc ? Îi zice sfântul: O ştiu şi eu. Popa Gherasim nu te primeşte oare ? Iară el au zis: El este ucenic, şi este nestatornic. Şi i-au zis sfântul: Cel ce are să te ia sub mantie te primeşte după 3 ani, în Duminica Floriilor, numai să păzeşti poruncile mele.

Acestea zicând sfântul au ajuns la biserică şi au intrat sfântul înlăuntru, iar pre Teofan nu l-au lăsat să intre. Şi ieşind dinlăuntru au zis clătind cu capul: Ce să vă fac ? Că multe părticele lipsesc dinlăuntru. Aceia care au luat, pagubă au, iar nu folos. Proistoşii sunt vinovaţi că-i lasă de iau.

Şi aşa au dat lui Teofan o bucată de sfinte moaşte care o luase şi i-au zis: Primeşte-o, şi să o aibi la coliba ta spre pază. Şi iconomisind aceasta, te va iconomisi de toate, şi de altă parte să nu nădăjduieşti. Pre urmă i-au dat şi altă bucată mai mică ca să o dea dicheului. Iară Teofan văzând părticica cea mai mică, au strigat: Care este a mea ? Şi sfântul i-au zis: Ce strigi şi te turburi ? Iară au zis: Trimite-o cu altul. Îi zice sfântul: Ce să-ţi fac acum ? Să te pun în pirg, să te înveţi ? Iară el s-au temut, şi vorbea blând. Îi zice sfântul: Această mai mică dă-o la Kiriaco, iară cea mai mare să o ai tu, şi zicea el: O păstrez, am şi candelă să o aprinz. Iară sfântul l-au întrebat pentru pravila lui cum o face. Iară el au zis: Cu aţele o împlinesc. Îi zice sfântul: Câte faci ? Iară el i-au zis: Nu le număr. Îi zice sfântul: 77 de aţe de închinăciuni să faci într-o zi şi într-o noapte, şi să nu intre băiat fără de barbă în coliba ta. Ce să fac ? Vin de cer apă. Îi zice sfântul: Pune o stamnă[11] cu apă afară să stea. Şi cu oameni mari nu mult vorbi, şi nu-i învăţa. Să te păzeşti de turburarea părinţilor, că se smintesc de tine, şi smereşte-te şi păzeşte învăţăturile mele, şi nu te teme.

Şi aşa s-au despărţit Teofan, şi au venit la poarta Lavrei. Şi acolo iarăşi s-au arătat sfântul în chipul lui Anatolie doftorul, şi heretisindu-se, l-au întrebat ce face Popa Gherasim. Iar el au zis: Bine. I-au zis sfântul: Cum îi este patima ? Să facă cum i-am rânduit, şi să nu se teamă, şi să se păzească de Teodorit, că are râvnă satanicească spre dânsul. Iară Popa Gherasim se poartă ca vulpea, altele înlăuntru şi altele în afară, însă de se va prinde în cursă, o să tragă iarăşi Nil. Spune-i să facă câte i-am zis, şi să nu ridice voinţa deasupra lui; şi zicând acestea s-au despărţit.

Iară Teofan mergând spre schit s-au deşteptat. Şi au găsit acele două bucăţi de moaşte în mână, şi i-au venit mare umilinţă şi plângea neoprit, şi mulţumea sfântului. Iar părinţii vedea pre Teofan, că în vedenia aceea ridica mâinile şi striga, şi alte chipuri făcea. Şi au vrut să-l deştepte, şi nu puteau, şi când şi-au venit întru sineşi, l-au întrebat ce au păţit. Şi el le-au arătat acele două bucăţi de sfinte moaşte din care ieşea bună mireasmă cât s-au umplut locul. Şi le-au spus toate câte au zis sfântul. Şi au cunoscut că au fost adevărată arătarea sfântului. Şi au dat acea părticică dicheului şi au pus-o în cutie de argint. Iară cealaltă părticică a oprit-o la sineşti spre folosul său.

 

* * *

 

Pentru vedenia ce au văzut la Athon

 

Popa Dionisie de la Chilia spânilor, fiindcă nu credea câte i-au zis sfântul prin Teofan, pentru aceea alunga pre Teofan. Şi când au luat furtuna varca lui şi s-au prăpădit avea păreri nu care cumva o au ars Teofan. Şi aşa au făcut altă varcă. Iară Teofan îndemnat fiind de vrăjmaşul, vrea să le arză varca, şi să fugă la Ţarigrad (Constantinopol). Şi aşa au plecat să o arză, însă au uitat să ia materia aceea ca să-i dea foc, şi s-au întors să o ia. Iară din slobozirea lui Dumnezeu, au căzut de la înălţime de doi stânjeni, şi nici aşa nu s-au pocăit, şi luându-şi materiile cele pentru foc au intrat în colibă să caute cheia, şi au auzit sunet de la cutia cea cu sfintele moaşte, şi socotind că este şoarece, au aprins lumânarea. Şi iarăşi în altă parte s-au auzit sunetul şi aşa au stins lumânarea. Şi iată că lumina la geamul cutiei ca lustrul cel aurit, şi ieşea flacără, şi era la geam slove scrise.

Văzând acestea vrea să dea de ştire în schit să vie să cetească. Pre urmă au socotit să scrie pre hârtie, şi să le ducă în schit, şi mai pre urmă n-au mai văzut flacăra, numai slovele se vedeau. Şi aprinzând lumânarea înainte se pierdeau slovele (că întru întunerec lumina lumina lor). Pre urmă socotind, au pus lumina după uşă, şi el înainte stând umbrea şi aşa vedea slovele, şi câte scria el îndată se pierdea şi de pre geamul cutiei. Şi când au sfârşit, nu s-au mai văzut slovele pre geam.

Şi era scris aşa: ,,Ceea ce vrei să o faci, fă-o cum o vei face; pre taină cum te-ai învoit să o faci. Însă nu numai tânguirile o să te tânguiască, ci şi la întunecatul tău cap tânguirile se vor aduna, şi nu vei avea viaţă la întoarcerea ta. Şi fă precum fără sfat în taină te-ai învoit, către cei ce vin, zicând nişte cuvinte înfocate. Iară nu cu iubire de frăţie le zic, ci cu vrăjmăşie le grăiesc. Vai de unii ca aceia ! Sabie de foc la dânşii. Cine vrăjmăşuieşte vorbeşte neştiind; iară de vrei să faci, fă-o; însă nu ai parte din partea mea. Dacă n-ai făcut-o, ce te turburi ? Pentru astfel de lucru, îndreptează-ţi fărădelegea care ai lucrat-o. Iară de n-ai făcut-o, nu te turbura. La astfel de lucru mulţumeşte lui Dumnezeu că ţi-au venit astfel de nedreptate. Unii o caută şi nu o găsesc astfel de slavă. Viu Domnul Dumnezeu”.

După ce au scris acestea se gândea. Şi aude afară sunetul vântului, şi au zis: acum este vremea ca să dau foc, şi au plecat ţiind şi cele scrise în mână. Şi vede că era multă ceaţă. Căutând bine vede că nu era ceaţă, ci ca cum ar fi fost o pânză, şi umbla să o prinză şi nu putea. Au ieşit afară pre poarta colibei lui să se uite spre schit şi i s-au părut că este în Athon între brazi înlăuntru şi vedea Biserica Maicii Domnului. Şi era deasupra acoperământului ei ca un catarg, cu un lemn încrucişat, şi ţinea pânza aceea care o vedea, care avea două margini: una se ţinea de Mânăstirea Iviru, iară alta de Xiropotamu.

Şi împrejurul Bisericii era vii multe, mari şi mici, şi mulţime de monahi purtând cămilăvci în cap şi îmbrăcaţi în mantii şi zicea: ce este aceasta şi ce nerodire au pătimit de s-au bolnăvit şi au scos sălbatic vlăstar ? S-au sălbătăcit pământul şi au acoperit mărăcinii via. Aceasta zicea unul altuia: la aceasta doftorie este, să o stremuiască de jos de la pizul până în colţ. Iară zicea: mai bine să stea aşa, că, când va răsări vlăstarul şi va creşte să împuternicească viţa. Iară cea nouă ori se prinde, ori nu se prinde. Mai bine să nu stricăm via, fiindcă vie astăzi anevoie se face. Şi mai vârtos că aceste viţe sunt bune. Dacă o vom strematisi-o la această stare nu vine. Iară alţii zicea: la ţarină pârlită şi spice verzi ard împreună cu cele uscate. Unele ca acestea vorbea.

Atuncea i s-au părut lui Teofan că era vreme de ploaie, tuna şi fulgera, şi de strălucirea unui fulger i s-au întunecat ochii şi au tunat un tunet cât toţi părinţii aceia au căzut pre brânci. Şi din tunet au ieşit glas zicând: ridicaţi poarta aceasta, că s-au sălbătăcit via aceasta, şi nu este trebuinţă de acest acoperământ. Şi îndată au văzut Teofan că se pogora oarecare oameni cu grabă din vârful Athonului, şi au apucat marginile frânghiilor în mâini şi trăgea pânza la catarg. Şi îndată au venit vânt sâlnic, iară părinţii se mirau de unde vine vântul şi turbură viţele. Şi căutând au văzut pânza strângându-se câte puţin, şi oamenii trăgea de frânghii şi se strângea pânza.

Şi numaidecât au lăsat sapele şi dichelile care le avea pentru lucrat la vie şi au alergat toţi împreună şi au apucat pânza şi o trăgea jos, strigând cu mare glas: Slăbeşte Doamne, slăbeşte, nu cu mânia Ta ne mustra pre noi, nici cu iuţimea Ta ne certa pre noi ! Slăbeşte Doamne, slăbeşte, încetează Doamne urgia Ta de asupra viei acesteia, rugămu-Te, nu-Ţi întoarce faţa Ta de către via aceasta ! Nu lua darul Tău cel sfânt de la viţele acestea ! Auzi glasul suspinurilor noastre şi încetează urgia Ta că mult ne-am ostenit la via aceasta ! Şi iarăşi au fulgerat ca întâi şi au ieşit glas ca tunetul zicând: ce staţi ? Ce mă chemaţi ? Nu vedeţi ? Nu cunoaşteţi că la vale s-au pornit via aceasta şi rod nu face ? Ce să-i facem acesteia ? Am socotit să trimit îngerii satanei, ca să dezrădăcineze viţele cele neroditoare ale viei acesteia, fiindcă nu aduc roadă, ci necinste. Iară părinţii iarăşi se ruga zicând: Slăbeşte Doamne, slăbeşte, nu-Ţi depărta îndurările Tale de la via aceasta ! Întoarce pornirile celor răi de la via aceasta !

Iară pânza câte puţin se urca în sus. Iară părinţii se apucară de pânză şi plângea, şi ca pâraiele curgea lacrămile lor. Iară Teofan văzând pre părinţi că plângeau, plângea şi el. Pre urmă au văzut că au ieşit o femeie din Biserică, şi ţinea în braţele ei un Prunc, şi au zis către părinţi: Încetaţi cuvioşilor părinţi ! Ce nu vedeţi că via s-au sălbătăcit şi s-au întors rodul viei spre lucrarea pierzării sufletelor ? Iară părinţii tot împreună striga către femeie cu tânguire multă, zicând: Slăbeşte Împărăteasă a toate Stăpână, tu mântuieşte via aceasta cum mântuieşti toate, că prin tine s-au sădit. Slăbeşte a toate Stăpână Împărăteasă, Acoperământul lumii, acoperă via aceasta. Slăbeşte Doamnă, slăbeşte Doamnă şi primeşte rugăciunile noastre ale nevrednicilor robilor tăi, şi nu da via aceasta spre robie, şi să dezrădăcineze viţele acestea care s-au sădit prin tine, hrănitoarea de lapte, Maica pocăinţei !

Şi îndată au strigat Pruncul cu glas bărbătesc şi cu suspin şi au zis: unde este rodul ca să se adune pentru ceea ce m-au hrănit cu lapte, Maica mea ? Şi îndată cu mâna au făcut semn să strângă pânza mai degrab. Iar Maica Lui I-au apucat mâna şi au pus dreapta ei la gura Pruncului şi nu-L lăsa nici să facă semn, nici să strige.

Acestea văzând Teofan, i-au părut că au căzut un brad şi l-au acoperit acolo unde sta între brazi şi l-au omorât. Şi aşa de frică şi-au venit întru sineşi. Şi au văzut că sta la poarta colibei lui şi avea slovele în mână cu hârtia pre care le-au scris de pre geamul cutiei. Şi înfricoşându-se mult, au încetat de a mai gândi să ardă varca. Iară când au văzut acestea Teofan (care mai înainte însemna potopul apelor care au fost la anul 1820 şi venirea turcilor în Sfântul Munte. Şi era să se pustiască de tot muntele de nu ar fi întâmpinat mijlocirile cuvioşilor părinţi care au strălucit în Sfântul Munte şi mijlocirile Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei). Şi aşa s-au liniştit Teofan.

 

* * *

 

Arătarea Sfântului Nil în chipul popii Gherasim

 

Iară popa Dionisie (duhovnicul Schitului Cavsocalivi) nu înceta de a necăji pre Teofan, ci tot îl alunga. Şi au hotărât Teofan să se ducă la Ţarigrad (Constantinopol), şi să izbândească. Iară sfântul ca să-l oprească i s-au arătat astfel: la anul 1817, ianuarie 18, Teofan au întâlnit pre popa Gherasim, şi zice: de nu vor izgoni sinodia care au luat-o, să nu slujeşti sfânta liturghie, nici epitrahil să pui în cap sau blagoslovenie să dai. Că iată căpăstru ţii în mână cum vrei faci.

Şi aşa s-au încărcat cu lemne şi se ducea la bastir ca să bată la piuă fesurile, şi vânzându-le să se ducă în călătorie. Şi la drum i s-au arătat Sfântul Nil în chipul duhovnicului – popa Matei de la Schitul Sfânta Ana, şi s-au heretisit. Îi zice sfântul: unde te duci ? Iară el i-au zis: să bat la piuă (fesurile). Iară sfântul i-au zis: aş fi vrut să te întâlnesc la colibă. Bine. Să las lemnele şi să mergem. Iară sfântul i-au zis: nu este nevoie, nu mai lăsa lemnele şi vino încoace. Iară el i-au zis: iartă-mă că nu ţi-am pus metanie, şi au vrut să-i sărute mâna, şi nu i-au dat. S-au întors către semănăturile cele de acolo, pre urmă s-au întors către Teofan, şi-i zice: O, ticălosule omule ! Pentru ce pui sminteală ? Iară el s-au lepădat, iară sfântul îi zice: N-ai zis popii Gherasim să nu slujească până când va izgoni sinodia … ? Ţi se cade să zici unele ca acestea ? Nu ştii că el este neputincios ? În loc de pace ai pus sminteală. Păcat că ne găsim în pietrele acestea şi mânjeşti şi sfânt locul acesta !

Iară el i-au zis: Crede-mă că nu le-am zis ca să fac sminteală, ci pentru pace. Iară sfântul i-au zis: ce-ţi pasă să te amesteci la liturghia lui ? Nu şezi în chilia ta să faci rugăciunea, nu-ţi cauţi de putoarea ta. Iară patima popii Gherasim este din zavistie şi se gândeşte să fugă, unde o să fugă ? Cine au fugit de la metania lui şi nu s-au căit ? Şi n-au ieşit afară la lume, şi cine când s-au întors au avut ştiinţă curată ?! că îl răneşte cele de afară aducerile aminte. Popa Gherasim de nu ar fi avut patima lui, nu era să se mai întoarcă în Sfântul Munte şi să se vecinească cu sfintele mânăstiri, ci era să fie o haină putredă a lumii. Fără numai să mulţumească lui Dumnezeu că nu-i ridică patima pentru mijlocirile Sfântului Nil. I-au ridicat-o, iară pentru schimbarea minţii lui iarăşi i-au trimis-o ca să nu se mândrească.

Iară el se gândea de unde ştie pre popa Gherasim şi-i ţine parte, şi degrab îi zice sfântul: iar pricina că-l cercetează Dumnezeu, ascultă. Întâi, ca să nu se prăpădească, al doilea, milosteniile părinţilor lui la săraci. Cum şi pre tâlharul cel bine cunoscător primirea de străini a părinţilor lui, care au primit pre Maica Domnului când fugea la Eghipet, l-au făcut de L-au cunoscut Dumnezeu adevărat la răstignire şi s-au mântuit. Şi lavra fiindcă te-au lăsat să vieţuieşti pre moşia ei, s-au învrednicit să primească moaştele Sfântului Nil. Asemenea şi Chilia spânilor, fiindcă te-au primit de vreo câteva ori, s-au învrednicit să dobândească falca sfântului. Iară cavsocaliviţilor unde le sunt darurile pentru nemilostivirea cea către tine şi pentru necredinţa cea către sfântul ? N-au luat dar din moaştele sfântului, fiindcă necredinţă arată la arătările sfântului, şi s-au căit sfântul şi pentru acelea care le-au dat. Aşa şi Dumnezeu pentru milosteniile părinţilor miluieşte pre fiii lor.

Însă părintele Gherasim înălţarea minţii lui nu şi-o lasă şi voieşte să se arate procopsit la rocodeala lui şi prea învăţat, şi se turbură, şi voieşte să se amestece la cele de obşte şi să slujească la Kiriaco. Şi nu cunoaşte datoria preoţiei fiindcă preotul după liturghie trebuieşte să se liniştească şi să iubească pre Dumnezeu, precum şi Dumnezeu pre el; să nu cuvânteze în deşert, pentru că cuvântarea în deşert chiar ca un praf puturos mânjeşte pre preot, şi cugetările cele deşarte toate îl spurcă. Precum Sfântul Apostol Pavel zice: ,,Nu vă înşelaţi, că nici curvarii, beţivii, sodomitenii, iubitorii de argint (avuţii), malachiii, Împărăţia lui Dumnezeu nu o vor moşteni”.

Iată că vă zic şi eu, cel mai mic fiu din al lui Dumnezeu (Nil): grăitorii în deşert, grăitorii de rău, pre ascuns grăitorii, răpitorii de cuvânt, Împărăţia lui Dumnezeu nu o vor moşteni. Auziţi şi vă învăţaţi şi nu cereţi singurătatea, fiindcă singurătatea pre om îl face sau înger sau drac. Sau îl face lăcuitor cu sfinţii, sau cu dracii. Iară cei din supunere din viaţa de obşte, de vor lucra fără de cârtire sunt moştenitori ai Mântuitorului şi se cunoaşte fiu al lui Hristos pentru ascultarea lui. Singurătatea nu este încredinţată unde o să ajungă. Şi tu de vei întreba cum şezi singur ? Ascultă. Un prunc care se hrăneşte cu lapte în braţele mumei lui, şi pre urmă se face mare, după moartea părinţilor lui se face moştenitor cu adevărat. Aşa şi la viaţa de obşte ...

Şi fericit este cel ce se supune la viaţa de obşte în mânăstire, ori în sinodie – împreună călătorie – a doi, sau trei, sau mai mulţi fraţi, şi n-are voia lui. Iară singurătatea se aseamănă cu pruncul sărman al unui tată sărac care n-are averi să le moştenească, nici mumă, fără numai de la streine femei au supt lapte unde au găsit tatăl său, şi nu s-au împuternicit. Acum care din doi sunt mai buni ? Cu adevărat acela care au supt de la muma sa. Fiindcă singurătatea când rămâne sărman de mumă-sa, ascultarea, şi face voia lui, atunci cade în multe ispite, cum au pătimit mulţi aschiţei. Vezi buna rânduială a chinoviceştei vieţi, cum o adeverează Domnul: ,,Unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt în mijlocul lor”.

Ascultă şi altă mărturie. Albina este dobitoc iubitor de osteneală şi adună de la multe flori mierea şi ceara, însă de obşte, fiindcă unele adună şi le aduce până la uşă şi altele le iau şi le zidesc, însă cu porunca celui mai mare; fără să le vază şi să le ştie nu le zidesc. Şi alta. Candela care este atârnată la icoană este închipuire chinoviei, că candela, apa, untuldelemn, candilitra, feştila, este lucrare a chinoviei; precum lumina la feştilă, aşa se aprinde darul Sfântului Duh la fraţii cei din chinovie şi ard toate păcatele lor ... Dacă fără de cârtire vor lucra, cu dragoste şi cu frica lui Dumnezeu.

Iară Teofan i-au zis: sfinţia ta mă faci să mă duc la chinovie, nu cumva pentru aceasta o lauzi ? Popa Sava fiindcă îţi este patriot morait (igumentul Mânăstirii Russicu). Iară sfântul i-au zis: ticălosule, tu eşti pentru chinovie ? Tu eşti sminteală chinoviei, pentru aceea te-au izgonit, şi ai împuţit locul ca un nefolositor; şezi acolo unde eşti ca un nevrednic de chinovie şi fă câte ţi-au poruncit Sfântul Nil. Fără de sfătuire să nu te duci nicăirea, şi să nu faci nimic. O, monahi, ascultaţi cum este petrecerea chinoviei, luminat: vedeţi pietrele de la mare, cum de valuri lovindu-se se fac netede şi frumoase ? Aşa şi cei din chinovii se freacă de ascultare şi se înfrumuseţează cu fapte bune, fiindcă cel ce şade singur, ascultare nu are; nu cunoaşte ce dar are viaţa monahicească ...

Fiindcă singurătatea naşte urăciune, lăcomie, pipăiri, pricinuieşte înşelăciune, şi cad în adâncul iadului, precum au pătimit mulţi. Pentru aceea, o monahe, fugi de singurătate; dacă nu poţi şi eşti bătrân, să ai măcar un om cu tine, pentru ca să stingi flacăra singurătăţii. Că mulţi pre urmă s-au căit netrăind viaţă de obşte. Dacă te temi să-ţi dai banii şi cele ce ai de obşte, şi voile tale, să ştii că acestea o să te facă să te căieşti pre urmă, şi să te pârjoleşti ca într-o flacără într-însele. Cum Domnul Hristos au zis samarinencei: ,,Dă-mi să beau, şi Eu te voiu umplea de apă săltătoare, care niciodată nu vei înseta în veci” ... Aşa cel ce bea apa singurătăţii va înseta iară. Iară cel ce bea din sudorile chinoviei şi din nevoinţele ei nu va înseta în veci.

O, singuraticule ! A acelui tată sărac pruncule ! Ce o să moşteneşti după moartea lui, fără numai laptele cel strein care l-ai supt ? Şi tu când vei muri ce vei lăsa moştenire ? Arătat este, fiindcă n-ai dobândit nevoinţă: cele streine gânduri şi cele streine hrane ale celor stricăcioase lucruri ale deşertăciunii, sau poftele trupului, şi poftele inimii tale. Năpârca când naşte, nu naşte privighetoare şi porumbi, ci cele asemenea ei otrăvite jiganii. Iară cuvântarea în deşert şi multa vorbire mânjeşte fecioria tăcerii şi aceasta se face opritoare de preoţia ta, o preote !

Fiindcă monahul are trei desluşiri ale fecioriei: întâi, neaverea de cele trupeşti lucruri; şi al treilea a tăcerii fecioria. Precum porumbiţa cu tăcere fuge de vânători şi scapă viaţa. Iară privighetoarea cu viersuirea multei cântări se răpeşte de vânători. Aşa multa cuvântare dă pre om la vânătorii draci, fiindcă omul are vânători şi în dreapta şi în stânga, adecă credinţa, necredinţa, nădejdea, nenădăjduirea. Dacă va vâna credinţa, naşte pre nădejdea mântuirii. Precum credinţa au născut tâlharului nădejdea mântuirii lui, şi se moşteneşte până astăzi şi până în sfârşit: Pomeneşte-mă Doamne întru Împărăţia Ta. Iară cel din stânga tâlhar, din necredinţa lui au născut pre deznădăjduire şi au hulit, şi huleşte până în sfârşitul veacului, fiindcă necredinţa naşte îndoire şi deznădăjduire desăvârşită. Şi îndoirea este a cerca cu deamăruntul lucrurile şi a zice: aceasta este aşa sau nu, adevărat este sau minciună.

Cercarea cu deamăruntul este bună la om când este cu întrebare şi cu sfătuire. Iară dacă omul singur cercând va să-şi îndrepteze gândurile lui, în zadar se osteneşte fără de a întreba pre altul; şi cade în hulă ca hulitorul tâlhar cu nesfătuitoarea lui credinţă. Precum şi astăzi mulţi se prăpădesc din îndoire a nesfătuirii, a necredinţei din pricina iscodirii. Această patimă au scos pre Adam din Rai, fiindcă Eva au primit sfatul şarpelui şi Adam s-au îndoit la porunca lui Dumnezeu şi au zis: oare este aşa precum au zis Dumnezeu ? Şi Eva au vestit sfatul şarpelui, iar Adam au rămas fără de glas ca un peşte şi au crezut cuvintelor Evei, şi aşa amândoi s-au dezgolit de darul lui Dumnezeu, şi îndată s-au închis ochii darului şi s-au deschis ai vicleşugului, şi vicleşugul dezgoleşte pre om de darul lui Dumnezeu.

Iară Dumnezeu ca un cunoscător de inimi aştepta cu îndelunga Lui răbdare, cunoscând dezgolirea lui Adam, nu cumva se va pocăi Adam şi să-i dăruiască cea dintâi podoabă ? Însă Adam n-au vrut şi au rămas întru întunerec. Precum şi voi cu sfătuirea voastră aţi iubit necredinţa şi pierzarea şi nu mântuirea. Precum Adam s-au zidit de Dumnezeu şi au călcat porunca Lui, aşa şi voi a doua oară v-aţi zidit spre mântuire de Sfântul Nil şi aţi călcat poruncile lui. Precum Adam au făcut pre Dumnezeu mincinos şi vinovat pricinuind pre Eva: ,,Aceasta m-au amăgit”, şi au primit sfatul şarpelui, mai mult decât sfatul lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu au venit la Adam cu sunet spre întâmpinarea pocăinţei lui, însă Adam s-au ascuns. Iară Dumnezeu ştiind unde este, iarăşi îl cheamă: ,,Adame unde eşti ?” Iară el nemaiputând să se mai ascundă, au răspuns: Aicea sunt Doamne, şi nu pot să mă arăt că sunt gol. Iară Dumnezeu iarăşi l-au întrebat: Nu cumva ai călcat porunca Mea ? Şi i-au dat pricină să zică: Am greşit. Iară el au zis: Eva m-au amăgit, şi Tu eşti pricina că o ai făcut pre dânsa pentru tovărăşia mea.

Iară Dumnezeu văzând nepocăinţa lui, au venit la Eva cu sunet şi ea s-au ascuns fiindcă n-avea ce să pricinuiască ca Adam. Iară Dumnezeu şi pre aceasta o au strigat, şi ea au zis: Aicea sunt, şi sunt goală. Şi Dumnezeu i-au zis: Pentru ce v-aţi dezgolit ? Şi le-au zis de obşte ca să se pocăiască. Iară Eva n-au zis: Am greşit, ci au zis: Şarpele m-au amăgit. Atuncea pre amândoi i-au blestemat Dumnezeu, asemenea şi pre şarpe, şi au zis: Ieşiţi de la mine. Şi s-au izgonit din Rai. Şi s-au îmbelşugat într-acest pământ şi viaţă. Şi pre urmă au născut pre Cain şi pre Avel. Şi aceştia au adus darurile lor la Dumnezeu. Şi au primit Dumnezeu darurile lui Avel, iară Cain l-au zavistuit, iară zavistia au născut uciderea. Fiindcă iscodirea naşte vicleşug, vicleşugul necredinţă, nemilostivire, iară nemilostivirea pre moarte. Că precum vlăstarul întâi frunze face, şi pre urmă agurida, şi câte puţin se naşte şi se umflă, şi se face strugur şi din strugur vin; iară vinul veseleşte inima omului. Aşa şi omul din vicleşugul iscodirii ajunge până să-şi ucigă sufletul, întunecându-se de patimi, şi se face beat, precum ca de vin. Aşa Cain s-au făcut ucigător de frate. Precum şi antihrist o să se facă ucigător Drepţilor Ilie, Enoh şi lui Ioan Bogoslovul, sfârşit luând răutatea.

 

* * *

 

Pilda iederei

 

Şi după cum s-au înmulţit răutatea şi vicleşugul şi-au întins viţele sale şi au întunecat pre om, precum iedera îşi întinde crengile sale sus pre copac şi usucă tot copacul, aşa şi călcarea de poruncă a lui Adam şi-au întins crengile şi au întunecat mintea omului. Fiindcă iedera nu se înalţă mult, ci se întinde în lăţime şi stăpâneşte orice copac va găsi. Şi rodeşte mai mult decât alţi copaci roditori, însă rodul ei este netrebnic şi la gust şi la vedere, este subţire şi neputincios. Însă de a se lăţi este puternic. Şi înaintea lui orice copac ar găsi, atâta de cu iscusinţă îşi împleteşte cele 33 de crengi, încât nu poate cel mai iscusit să împletească cu uneltele lui, fiindcă orice va găsi răpeşte şi ţine cu cele 3 crengi şi pre urmă îi dă la cele 33, şi acelea cu unghiile lor împletesc cu iscusinţă.

Întâiul Meşter au trimis slugile lui ca să strice acele neputincioase crengi, însă n-au lăsat acele nălucioase crengi ale iederei, numai i-au necinstit şi i-au trimis înapoi. Şi înştiinţându-se întâiul Meşter, îndelung au răbdat, însă văzând că iedera mai mult se întinde la vie, au trimis alţii spre paza viei, adecă proorocii (fiindcă iedera aduce faţa satanei şi via drepţilor), şi au omorât (slugile satanei pre prooroci), deci, când va veni Domnul viei, ce va face lucrătorilor acelora ? Adecă, Domnul nostru Iisus Hristos au venit şi ne-au dat Sfânta Biserică cu darurile ei, cu preacuratele taine, precum au zis: ,,Luaţi, mâncaţi Trupul Meu şi beţi Sângele Meu”, ca să simţim dumnezeieştile daruri, iară nu să rămânem nesimţitori.

Cel ce se va abate de la Hristos, nu se supune Bisericii şi se răpeşte de 3 crăci ale iederei, şi pre urmă se stăpâneşte de 30 de crengi cu împletiturile lor. Şi primeşte îndulcirea ei şi se robeşte. Că oricine defaimă aceste 3: credinţa, nădejdea şi dragostea, degrab îl răpeşte iscodirea minţii, viclenia ochilor, nesimţirea necredinţei, şi-l stăpânesc boieria luceafărului care au căzut, cele 33 de crengi ale iederei. Iscodirea, vicleşugul, necredinţa, călcarea poruncii, nesupunerea cu defăimarea. Aceste 5 crengi sunt sfătuirile şarpelui. Iară al doilea: zavistia, răpirea, nemilostivirea şi uciderea au odrăslit de la Cain ... I-au zavistuit fratelui său, cele bune le oprea pentru sineşi şi cele rele le aducea lui Dumnezeu. Că nemilostivirea lui au născut uciderea şi minciuna. Au minţit lui Dumnezeu că nu ştie pre fratele său Avel unde este. Acestea sunt răutăţile lui Cain.

Iară cele 24 de împletituri ale iederei sunt ale celorlalţi vicleni oameni, fiindcă cele 9 începătoare crengi sunt ale lui Adam şi ale lui Cain; caută să găsească vreun vânat spre pierzare, precum pre tine robitul către satana. Şi când îl găsesc, îl lovesc cu ostia cea cu 24 de dinţi ai pierzării de suflete, precum sunt cele 24 de slove cu care însemnăm multe pricini. Aşa cele 24 de crengi ale răutăţii izvodesc multe vlăstare ale pierzării. Întâi asemenea patimi, a judeca pre aproapele, şi aceasta este o pomenire de rău la om, şi aceasta izvodeşte toate cele 24 de răutăţi ale pierzării, cu mânia şi cu turburarea, precum când se mânie vânturile suflă cu toată puterea lor şi clătesc munţii şi dealurile, copacii şi apele mării. Aşa mânia este alfa, şi turburarea omega; fiindcă începutul mâniei, sfârşitul turburării este, fiindcă iscodirea minţii şi vicleşugul ochilor, început au, iară sfârşit n-au, precum cele 2 slove A şi O, că A este începutul slovelor, iară O nu este sfârşitul slovelor, ci cu dânsele însemnăm toate cărţile lumii, că început au, iară sfârşit nu au.

Aşa şi iscodirea cu vicleşug izvodesc toate fărădelegile lumii, şi sfârşit nu au. Fiindcă lumea este ca o carte la om, şi izvodeşte omul întru aceste îndoite slove, care început au, iară sfârşit nu au. Adecă omul de la naşterea lui izvodeşte în cartea vieţii lui aceste îndoite slove; şi după moartea omului se va alege ale fieştecăruia cele lucrate. Şi o să ia fieştecare partea lui şi să se ducă în calea lucrării lui. Că Dascălul are să aleagă ale fieştecăruia faptele, Cel ce judecă viii şi morţii. Că viii sunt cei buni şi drepţi şi lucrul lor. Iară morţii sunt cei răi şi lucrarea lor.

Iar vicleşugurile cele aflate de oameni răi sunt acestea: curvia, preacurvia, gâdilirea, zădărârea, malachia cu tăvălirea, malachia minţii cu viclean gând, malachia cu pipăirea de alt trup, stricarea, amestecarea de sânge, sodomia. Aceste 12 vlăstare sunt poftele trupului, şi acestea nefrica lui Dumnezeu le acoperă, ca să nu vază faţa lui Dumnezeu. Când se lucrează aceste 12 necurăţii, se dau muncii celei veşnice. Iară celelalte 12 sunt: deznădăjduirea, înmulţirea răutăţii, mânia, grăirea de rău, a judeca pre aproapele, ascunsă vorbirea, defăimarea, râpirea, furtişagul, minciuna, împodobirea minciunii şi sfătuirea aproapelui spre cel rău. Şi acestea sunt vlăstare ale celor 24 de răutăţi.

La acestora rădăcină au răsărit o buruiană netrebnică ce se cheamă ,,lico-horton”, adecă, mijlocul celorlalte au odrăslit blestemul. Omul blestemă pre Făcătorul a toate, de ce nu i-au dat lege ca să nu facă fărădelege; şi aceasta are altă rădăcină, adecă pre cel ce învaţă împrotiva legii şi a dogmelor credinţei. Şi a tuturor înălţarea capului este darul lui Dumnezeu, şi faptele bune. Iară darul satanei sunt răutăţile. Şi darul lui Dumnezeu urăşte pre al satanei dar netrebnic, asemenea şi al satanei urăşte pre darul lui Dumnezeu. Iară darul lui Dumnezeu este: credinţa, nădejdea, dragostea şi curăţenia de toată fărădelegea. Însă a satanei: necredinţa, nenădăjduirea, vrăjmăşia cu pomenire de rău şi toate necurăţiile trupeşti şi sufleteşti. Iară satana de unde le are acestea ? Ascultă. Precum discosul soarelui, razele şi strălucirea este dăruirea soarelui, dacă va lipsi vreuna din acestea, cum va lumina lumina zilei ?

Deci au vrut luceafărul să ia frumuseţea strălucirii şi înălţimea dumnezeirii lui Dumnezeu, şi au vrut să puie scaunul lui preste scaunul lui Dumnezeu. Şi cum au gândit aceasta, îndată s-au turburat cerul şi s-au deschis uşile cerului, şi s-au surpat cu blestemat scaunul lui din şederea lui, dimpreună cu molipsita ceata lui, şi cu câţi s-au plecat gândului lui celui împrotivnic lui Dumnezeu.

Numărul tot al celor căzuţi cu luceafărul este 33 de mii de mii, şi zeci de mii de zeci de mii. Că pre păcătoşi îi luptă 33 de mii de mii de draci de draci. Iară cu cei drepţi se luptă 33 de zeci de mii de mii care sunt îngerii satanei, la vedere fără de dar, la îndulcire fără gust, la înălţime scurţi, la lăţime laţi, la adâncime au stăpânire, fiindcă în adâncul iadului este stăpânirea lor; şi sunt fără de putere, pre păcătoşi îi silesc cu neputinţa lor, precum şi pre tine. Şi se nălucesc ca cum ar fi puternici, şi aşa se teme omul şi se pleacă lor, şi-l stăpânesc şi-l surpă în căderea lor, meşteşugind deznădăjduirea şi zic: Nu aşa pentru mine nu aşa, ascultă sfatul meu şi nu te teme, fiindcă eşti robul meu. Iară omul păcătos se pleacă la aceste sfaturi ale lui păgâneşti.

Iară diavolul întinde curse cu deosebite gustări nălucitoare. Mândria, judecata pre aproapele, şi altele nenumărate. Iară omul de va fi îmbătat de darul lui Dumnezeu este ca cela ce se îmbată de vin şi nu se teme, nici se ruşinează nici de împărat, nici de tiran, şi oricine ce i-ar face nu simte. Aşa şi cel îmbătat de darul lui Dumnezeu nu se teme de cursele diavolului. Şi de s-ar lupta toţi dracii cu dânsul nu poate să-l dezbete din beţia darului. Cu aceştia s-au luptat Diocliţian şi Maximian, vasele diavolului şi mulţi alţi tirani, ca să-i dezbete pre sfinţii mucenici de cerescul vin. Precum o femeie are prunc mic, şi tot cere să sugă laptele ce se adună la muma lui în ziua aceea, aşa toţi dracii au ieşit în lume ca să lupte pre omul cel afundat în darul lui Dumnezeu, însă n-au putut. Precum şi Cuvioasa Maria au fost luptată de draci, însă în zadar s-au ostenit ei. Asemenea dascălul acela de la Conon, în vremea lui Leon luptătorul de icoane, s-au ars împreună cu şcoala şi cu ucenicii. Asemenea şi Iacov Persul s-au tăiat ca viţa, şi nu s-au dezbătat din darul Sfântului Duh şi să se lepede de Hristos Dumnezeu.

 


[1] Albanezi.

[2] Răscoală.

[3] Cisternă, rezervor; hazna.

[4] Ladă de scânduri deschisă în partea de sus şi îngropată pe jumătate în pământ, folosită la stingerea varului sau la prepararea manuală a mortarului pe un şantier.

[5] Veninariţă (Gratiola officinalis).

[6] Miezonoptica.

[7] Administrator al bunurilor unei mânăstiri; iconom.

[8] A împrelisti – a amăgi, a înşela.

[9] Cel mai probabil, un catâr.

[10] A heretisi – a saluta, a da bineţe.

[11] Urcior.