Pagini din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (IV)

scrisă de schiarhimandritul Andronic Popovici

 

Fragmente din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (II)

Căci cu pricina greutăţii claselor programului ce s-a pus de ministrul bisericesc pentru această seminarie, în ce chip pare-mi-se că nici întru o parte de loc prin prejur se va fi aflând, au trebuit ca numaidecât prin silniciile ministrului bisericesc şi prin îngrozirile cu surgunii [surghiunii] şi cu pierdere de istov[1] a tuturor drepturilor mânăstirii să primească soborul măcar şi nevrând pe arhimandritul Dionisie Romano[2], cu numele cum că este stareţul acestor mânăstiri pe care domnul Grigorie Ghica mai întâi l-a rânduit la aceste mânăstiri locotenent de stareţ în locul arhimandritului Antonie, după cum şi însuşi Prea Sfinţitul Mitropolit Sofronie, la mai în 19 zile, anul 1855, a făcut cunoscut soborului despre aceasta. Dar el a stat în Târgul Neamţului până ce marele logofăt Gheorghe Sturza şi cu beizadeaua[3] Iancu Ghica[4] şi Grigorie Cozadin, cei ce erau rânduiţi spre această lucrare, au silnicit soborul lavrei cu feluri de îngroziri ca să dea în scris cum că-l cere de stareţ mânăstirea pe Dionisie, şi încă cu rugăminte; precum şi de seminar se zice că s-a rugat soborul ca să fie înlăuntrul mânăstirii, despre care cred că veţi fi înţeles cum s-a rugat.

Şi aşa la mai în 24 de zile, nefiind cu putinţă a scăpa din mâna silnicilor şi făcându-se acest înscris de către sobor, ca rugându-se, după cum am zis, precum l-a dictat Iancu Ghica, apoi în 25 mai au făcut şi acei boieri răspuns către domnul Grigorie Ghica cât de bine au isprăvit ei trebuşoara aceasta, şi între altele i-au scris şi aceste laude, cum că prin chemarea părintelui arhimandrit Dionisie[5], a zidit Grigorie Ghica din nou acest sfânt locaş şi a întărit casa lui Dumnezeu, şi a depărtat din ea pentru totdeauna necuviinţele care au tulburat liniştea şi au învăluit interesele ei, au scăzut averea ei şi i-au adus şi defăimare şi altele.

Iar după ce au aşezat pe arhimandritul Dionisie acei boieri în strana stăreţească în soborniceasca biserică, apoi în cuvântul ce l-a făcut către sobor Gheorghe Sturza a zis între altele aşa: cum că „Numai de la un asemenea bărbat se poate aştepta înflorirea acestor mânăstiri, întemeierea credinţei, lăţirea cunoştinţelor, îmbunătăţirea clerului şi renaşterea morală a întregii ţări. Îmbrăţoşaţi-l dar, daţi-i ascultarea cuvenită” şi altele. Vai de noi ! Vai de noi ! Dar mai vai şi amar de acei ce şi-au pus nădejdea fericirii lor spre acest fel de om, care nici pe sineşi nu se poate povăţui spre mântuire ! Apoi întorcându-se Gheorghe Sturza către arhimandritul Dionisie i-a zis: „Primeşte această numeroasă turmă sufletească pe care părinteasca îngrijire a domnitorului o încredinţează prin mine” şi altele; iată cine încredinţează pe soborul Lavrei Neamţului în seama arhimandritului Dionisie ...

După aceasta a făcut şi arhimandritul Dionisie un cuvânt către sobor, în care între altele a zis aşa: „Părinţilor şi fraţilor, scopul mântuitor care a adunat pe toţi petrecătorii în această sfântă mânăstire nimeni nu se poate îndoi că este mântuirea sufletului, petrecerea după poruncile şi legea Domnului întru o viaţă neprihănită” şi altele; apoi a adăugat zicând: „Chem şi rog pe toţi bărbaţii iubitori de bine să se adune împrejurul meu: mă veţi găsi gata la tot ce este bun şi folositor; voi înlesni fiecăruia cu plăcere calea spre fapta bună, PC. Par Andronic 06voi avea priveghere neadormită a întâmpina pe cât se va putea trebuinţele duhovniceşti şi materiale ale fiecăruia cu ajutorul lui Dumnezeu, voi întinde mâna şi voi ridica pe cel căzut, voi sprijini pe cel ce se poticneşte, voi încuraja pe cel deznădăjduit şi deprins din tinereţe cu suferinţele, voi şti să sufăr cu cel ce suferă, să rabd cu cei ce pătimesc, să plâng cu cei ce lăcrimează” şi altele.

 

Bustul lui Dionisie Romano de pe Aleea Academicienilor din Săliște

 

Vedeţi, iubiţilor cititori şi cunoaşteţi că cuvintele lui ar rămânea să fie de om dulce la cuvânt şi îmbunătăţit, şi care l-ar durea inima şi şi-ar pune sufletul pentru mântuirea sufletelor omeneşti şi pentru cinste şi îmbunătăţirea unei aşa de mari lavre; dar fiindcă cuvintele Mântuitorului sunt foarte adevărate, pentru aceasta, ca să aibă ele şi mai mare tărie, zice că cerul şi pământul vor trece, iar cuvintele mele nu vor trece (Marcu 13, 31), apoi iarăşi zice: Amin, amin, grăiesc vouă: cela ce nu intră prin uşă în staulul oilor, ci sare pre aiurea, acela fur este şi tâlhar (Ioan 10, 1). Deci este cunoscut cum că arhimandritul Dionisie a intrat stareţ acestor sfinte mânăstiri nu prin uşă, cu buna voinţă a soborului, căci nici nu-l ştia soborul bine cine este, ca să-l ceară de stareţ; şi pentru aceea nici nu a urmat ca un stareţ, potrivit chemării sale, după cum veţi vedea:

că în 5 zile ale lunii lui iunie s-a pus stareţ soborului cu chipul care s-a arătat, însă încă până a nu se ridica în scaunul stăreţiei, cum a intrat în mijlocul acestui sobor, ca un lup îmbrăcat în piele de oaie, fără a se sfătui cu cineva din părinţii soborului, îndată a început a sfărâma zidirile ctitoriceşti, după împuternicirea ce zicea el că are de la domnul Grigorie Ghica, încât puţin de nu a rămas Mânăstirea Neamţului, în scurtul timp al stăreţiei lui, ca o urâciune a pustiirii.

Iar părintele arhimandrit şi stareţ Natanail, după scoaterea sa din stăreţie în anul 1855 februarie în 24, mai liniştindu-se la chilie până la sosirea în stăreţie a acestui Dionisie, acesta în grabă l-a izgonit din sobor cu mare neomenie şi a umblat zbuciumându-se din loc în loc până în anul 1856, când, atunci, în luna lui mai, aflându-se la o moşie a mânăstirii, anume Oancea, acolo foarte tare s-a bolnăvit; şi împărtăşindu-se cu sfintele şi de viaţă făcătoarele lui Hristos taine, s-a mutat către Domnul când îi citeam eu rânduiala la ieşirea sufletului, mai în 29 zile, marţi, în săptămâna a şaptea după Paşti, şi s-a îngropat în pridvorul soborniceştii biserici a Mânăstirii Neamţului.

Încă să se ştie şi aceasta, că şcoala publică din Târgul Neamţului o a zidit părintele arhimandrit şi stareţ Neonil, cu aşa hotărâre, ca să se înveţe copiii învăţături bisericeşti, şi profesorul să fie faţă duhovnicească, călugăr, iar nu politicească, nici măcar preot de mir; şi aşa a urmat din anul 1853, de când s-a înfiinţat, până în anul 1855, mai în 20 zile, neamestecându-se ministrul bisericesc întru nimic în trebile acestei şcoli, iar atunci îndată şi-a aflat loc ministrul prin arhimandritul Dionisie, când încă nici nu intrase stareţ, şi când încă nici măcar locotenent de stareţ nu intrase el pe poarta mânăstirii, că voind să se îmbuneze a arătat ministrului bisericesc că acea şcoală se afla foarte în proastă stare; însă el s-a lăudat că intrând stareţ o va îmbunătăţi.

Totodată, cum a intrat stareţ, a şi început a trimite la ministru catalog pentru cei ce învaţă şi a cerut ca să se trimită de acolo om la examen, apoi a tocmit tot el şi profesori mireni la această şcoală, cărora pe toată luna le dădea mulţime de bani leafă din cămara mânăstirii, şi slugile lor aşijderea erau tocmite tot de către mânăstire cu însemnat condei de bani leafă pe fiecare lună, şi osebit de casă şi de alte înlesniri ce li se făcea de către mânăstire, şi de masă, care cu zacuscă cu tot trebuia să fie de 4 ori pe fiecare zi şi aceea nu mai prost, fără numai de cărnării, unturi şi peşte, măcar de ar fi fost şi în zi de post; apoi mai trebuia încă pe fiecare lună ca să cheltuiască mânăstirea vreo 300 de lei pe cafea, dulceţi şi ceai, tot pentru dânşii.

 


[1] ‘De istov’, adică ‘în întregime’, ‘cu totul’.

[2]Care venind copil din ţara ungurească s-a botezat de un Cuza în Sfânta Mânăstire Neamţu şi după ce a crescut în vârstă a fost călugărit aici, şi din vârsta tinereţilor a fugit din mânăstire şi s-a oploşit prin Valahia vreo 26 de ani până acum. Deci el măcar deşi în tinereţile sale a luat chipul călugăresc întru aceste sfinte mânăstiri, însă după ce a fugit din mânăstire şi a umblat prin lume învăţând învăţături ale dascălilor de astăzi voltairişti, apoi când a venit acum în mânăstire de-a dreptul ca stareţ, nu călugăr, nici arhimandrit, precum se zice, ci chiar un omuşor de rând cu numele şi cu faptele, plin de patimi era, căci osebit împotriva sfintelor canoane şi a orânduielii călugăreşti mânca carne şi bea şi tutun, care aceste două patimi cu totul a trebuit a le stârpi din sobor, dacă le-ar fi aflat la cineva din cei neputincioşi, dar nu să le uneltească încă şi singur, ca povăţuitor de călugări după cum se numea.

Încă pe lângă acestea era plecat şi la patimile de sub pântece cu totul, şi spre îndeplinirea acestei pofte avea feluri de închipuiri: că mai întâi, după ce a intrat stareţ soborului, apoi când se ducea vreun călugăr ca să ia blagoslovenie, ca de la alţi stareţi, în loc de a-l găsi cu Vieţile sfinţilor citind sau alte cărţi folositoare de suflet ţinându-le în mâini, îl găsea cu o lupoaică ţinând-o în braţele sale, şi adeseori netezind-o cu mâinile, de pe care ridica dreapta şi o da de o săruta călugărul, fără a-l blagoslovi, care lupoaică el singur ştia pentru ce-i era dragă. Aşa o ţinea cu sineşi în chilia stăreţească. Mai ţinea între alţii şi pe un mirean în chiliile stăreţeşti cu nume de director, căruia-i cumpărase lângă Biserica Sfântului Haralambie, la Târgul Neamţului casă foarte desfătată spre a-i fi lui spre plăcere, în petreceri cu Anafrosa necreştina, soţia acelui director, Petrachi Nenişor, unde mulţime de bancheturi şi jocuri făceau împreună şi cu profesorii săi, care-i adusese din Valahia, la care danţuri asistau şi unii din vieţuitorii din Târgul Neamţului care au şi făcut cunoscut înalt prea sfinţitului mitropolit, de a alungat, din porunca guvernului, pe acel Nenişor împreună cu Anafrosa cea zisă mai sus.

[Coana Frosa era o evreică, proprietară a unui teatru ambulant, sub umbrela căruia funcţiona o casă de toleranţă. La astfel de bordeluri îşi petreceau vremea fiii de boieri, foşti studenţi la Paris, educaţi într-o desăvârşită imoralitate în „oraşul luminilor”. A se vedea Constantin Gane, Trecute vieţi de doamne şi domniţe, vol. II, p. 503-505]

Se mai ducea numitul arhimandrit şi la Urecheni adeseori spre petreceri cu cei ce avea el cunoştinţă; iar la Mânăstirea Agapia fiindcă avea mumă, apoi toată dreptatea-şi făcea a merge, măcar deşi l-a prins straja mergând noaptea pe jos singur pe unde nu i se cuvenea arhimandritului şi superiorului, şi măcar că odată i-a tuns şi coama şi coada la calul cu care era ascuns la o prietenă spre a petrece de nevoie întru acea noapte. Şi nu numai la Agapia era oaspe, ci la Mânăstirea Văratec încă s-a aflat şi mare făcător de bine, după cum se pare, şi milostiv pribag şi negru, căci nişte cărămidă ce era făcută la Oşlobeni (moşie a mânăstirii) încă din vremea stăreţiei părintelui arhimandrit Natanail spre a se face Biserica Sfântului Ierarh Nicolae acolo, el cu mare dragoste o a hărăzit spre a se face nişte umblători în Văratec la nişte prietene vechi ale sale, pe unde s-a aflat cu cercetare de către comisie la fuga sa din stăreţie.

[3] Fiu de domnitor.

[4] Fiul domnitorului Grigorie Ghica, aghiotant domnesc. Participant la Revoluţia de la 1848 din Paris, foarte cunoscut în epocă pentru aventurile sale imorale, membru al guvernelor lui Cuza, participant activ alături de Costache Negri la soluţionarea afacerii mânăstirilor închinate. Căsătorit cu Alexandra Blaramberg, verişoara sa primară, prin trecere la papism.

[5]1855-1856. Dionisie arhimandrit – Romano – Sadoveanu (pentru că fusese egumen la Mânăstirea Sadova în Valahia. El era protejat de Grigorie Ghica Vodă, şi ca domn al ţării l-a rânduit stareţ la Mânăstirea Neamţu fără consimţământul mitropolitului Sofronie Miclescu şi fără alegerea prevăzută de aşezământul mânăstirii. În mai 19 l-a rânduit locţiitor de stareţ. Apoi a ordonat prin boierii săi soborului, ca numaidecât să-l aleagă de stareţ, că altfel îi surghiuneşte pe toţi. Soborul imediat s-a prefăcut a-l agrea şi l-a ales cu formalităţi simulate. La iunie 5, 1855 s-a instalat stareţ. El a stăreţit 1 an, o lună şi 13 zile. Cum a căzut Vodă Grigorie Ghica, mitropolitul, înţeles din vreme cu călugării, îl vâna; şi cu căderea lui Ghica Vodă a răsturnat şi pe arhimandritul Dionisie cu sunet.

Notă arhiereu Narcis Creţulescu: „Dionisie este originar din satul Silişte din Transilvania, nepot duhovnicului Dorothei din Mânăstirea Secu, care l-a şi adus de copil mic aici în mânăstire, unde l-a botezat părintele Dorimedont şi duhovnicul Filip ca preot. Ei sunt de origine saşi (ţuţueni sau ungureni, cum le zic călugării). A ieşit din mânăstire, a umblat prin lume, prin Iaşi, Bucureşti, Buzău şi pe aiurea. […] Era un bărbat prea dezmăţat: tutungiu, femeiatic, glumeţ până la dezgust, cheltuitor nerezonabil, asociat cu oameni bănuiţi, băutor de vin, mâncător de carne, fanfaron, răzgâiat, şi discuta religia pe care urma să o practice ca stareţ. […] Iubea călugării libertini […]

Toţi părinţii fruntaşi ai soborului spun cu încredere că stareţul Paisie Velicicovski ar fi proorocit că de la al 13-lea stareţ are să se înceapă decadenţa Mânăstirii Neamţu cu toate soboarele sale”.

Proorocia sfântului s-a împlinit: cel de-al 13-lea stareţ a fost arhimandritul Antonie. Din vremea lui Cuza s-au stins multe din predaniile paisiene, iar monahii s-au risipit care încotro, izgoniţi de modernismul epocii.