Cine e online?

Avem 53 vizitatori și nici un membru online

Pagini din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (V)

scrisă de schiarhimandritul Andronic Popovici

 

Fragmente din Istoria Sfintelor Mânăstiri Neamţu şi Secu (III)

După aceasta, aşezând şi şcoala primară şi gimnaziul în Târgul Neamţului, a amăgit prin îngroziri viclene pe unii din părinţii soborului, de au iscălit un jurnal, pe care el ştia cum l-a alcătuit pentru acea şcoală, speriind pe părinţi că dacă nu vor iscăli, apoi în puţină vreme va fi plină mânăstirea de copii la acea şcoală, căreia i-a şi scos el hrisov deosebit, măcar că tocmai cum a voit să-l scoată nu a putut, fiindcă părinţii duhovnici ai soborului, simţind această lucrare, au protestat pe la locurile cuviincioase, şi el, văzând că nu a putut scoate hrisovul în ce chip a voit, a început a îngrozi cu surgunii [surghiunii] pe părinţii cei ce au protestat, aducând spre a-i îngrozi pe Constantin Negri la mânăstire, însă nu a isprăvit nimic.

Deci adunându-se copii la acea şcoală, a îndatorit el pe cămara mânăstirii ca să-i caute cu toate cele trebuincioase, precum cu mâncare bună, cum porunceau profesorii, cu haine bune şi cu încălţări, cu cărţile, cu hârtia, cu condeiele câte le trebuiau şi altele, încât osebit de tot ajutorul putincios al mânăstirii, numai într-un an am cheltuit şi bani cu ţinerea acelei şcoli mulţime de mii de lei.

Iar arhimandritul Antonie, care fusese locotenent de stareţ şi iscălise programele, după ce s-a dus de la mânăstire, netrecând multă vreme, îndată a înnebunit şi a şi orbit, însă arhimandritul Dionisie cu tovarăşii şi partizanii săi nimic nu au luat în băgare de seamă aceasta, ci prin silniciile cu care au putut au pus în lucrare şi au vârât seminarul deasupra soborniceştii trapeze. Şi ministrul bisericesc a trimis rector la această seminarie din partea sa, hotărând mânăstirii ca pe fiecare an, osebit de casă, de masă şi de altele, să-i dea leafă câte 200 de galbeni austrieci, şi osebit 1500 de lei de cheltuială, pentru că a venit din ţara nemţească în Moldova. Apoi a mai trimis ministrul bisericesc şi alţi profesori la acest seminar, cărora însuşi arhimandritul Dionisie le-a rânduit leafă cât a voit, osebit de masă şi de alte înlesniri. Şi aşa din început s-au fost pus 140 de elevi, şi din atâţia rămăseseră într-o jumătate de an 4 elevi şi 5 profesori, şi pe urmă a picat şi podul soborniceştii trapeze, peste care era întemeiată seminaria.

Iată că întru acest chip s-a aşezat seminarul înlăuntrul Mânăstirii Neamţului, precum am zis, iar nu prin cererea a tot soborul, precum tot se încurcă de cei care caută pricini spre dărâmarea soborului. Care bine să ştie că minciuna, orişicum o ar învârti, tot minciună rămâne, şi de diavolul, tatăl minciunii, îşi vor avea parte aceia ce voiesc prin minciună a întuneca adevărul, că aşa zice şi Sfântul Prooroc David: Pierde-vei pre toţi cei ce grăiesc minciună (Psalmi 5, 6).

Între aceste, arhimandritul Dionisie, pentru pravila soborniceştii biserici, care din predanie de la preacuviosul părintele nostru stareţ Paisie Velicikovski s-a păzit până acum nerăşluită, el nu numai că nu a mers la dânsa adeseori, după cum i se cuvine unui stareţ a fi întru toate pildă soborului celui căruia i se numeşte ocârmuitor, ci încă pizmuind celor ce mergeau, s-a făgăduit că o va reforma, dovedind această greşită socotinţă a sa şi în faţa lumii, căci în anul 1856, în ziua de luminatul praznic al Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos, fiind farmaclâcurile mânăstirii şi ograda pline de boieri şi de tot felul de norod din toate stările, a trimis de a chemat din dumnezeiescul altar pe eclesiarhul cel mare al mânăstirii[1], când avea cea mai multă treabă – fiindcă liturghisea cu arhiereu[2], unde trebuia să stea nedepărtat de el.

Şi cum a ajuns eclesiarhul în cerdacul stăreţiei noi, sus, fiind de faţă şi arhondarul cel mare al mânăstirii, a început a răcni cât un leu la eclesiarhul, zicând că „ce sunt acestea ?” şi de ce huiesc clopotele atât de mult, şi de ce treabă facem atâtea sfinţiri de apă şi masle ? Şi pentru ce s-a mai cântat acatistul în soborniceasca biserică şi paraclisul şi sfinţirea apei în ziua de praznic, că cu acestea numai cât se lungeşte pravila în zadar. Şi încă a mai adăugat zicând că călugării Mânăstirii Neamţului acestea le-au făcut numai ca să amăgească norodul; însă să nu mai gândească una ca aceasta, căci s-au trecut cele de demult, şi lumea s-a civilizat, şi cele de ieri astăzi nu se mănâncă. Că Hristos şade în ceruri, iar pământul s-a dat oamenilor ca să facă ce vor vrea; şi dacă călugărilor le trebuiesc acatiste, paraclise şi sfinţiri de apă, apoi să şi le facă prin chilii, iar să nu îngreuieze norodul cu acestea. Şi altele multe vorbe putrede necreştineşti i-a mai zis ca un dascăl parizian.

Iar eclesiarhul pe toate acestea auzindu-le nenădăjduind din gura aceluia care se numea stareţ – şi care ar fi trebuit să se bucure, văzând că el nu ştie nimic din rânduiala mânăstirii şi că călugării se silesc şi ţin predaniile părinteşti, şi încă să-i ajutoreze şi să-i încurajeze spre acestea, dar nu să le împuţineze râvna cu ale sale răcnete – fiindcă avea treabă grabnică în dumnezeiescul altar numaidecât, precum am zis, nu a răspuns alta nici un cuvânt, ci precum pururea le este obiceiul călugărilor, lăsând acestea la purtarea de grijă a Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu, nu s-a uitat la bârfiturile lui, ci a cerut iertăciune şi a alergat în biserică. Pe care cuvinte seci şi necreştineşti le-a mai poftorit şi în faţa arhiereului ce liturghisea şi a altor feţe cinstite zicând că cu acest fel de prelungire a rugăciunilor a făcut mare osteneală şi arhiereului, ca şi cum acestea le-a săvârşit soborul numai atunci, iar nu şi în toţi anii, fiindcă el nu ştia rânduiala mânăstirii, şi nici nu avea sfătuire pentru aceasta cu părinţii duhovnici ai soborului, care ştiau. Şi aşa s-a şi lăudat atunci de faţă că pentru altă dată o va regula el rânduiala; dar nu i-a ajutat Prea Curata Maica lui Dumnezeu spre a-şi împlini acest scop păgânesc.

În vremea când a intrat stareţ, ţintirimul[3] Bisericii Sfântului Ioan Bogoslovul, unde se îngropau toţi acei ce se trec din această viaţă întru acest sobor, era bine îngrădit cu zaplazi[4] împrejur şi drăniţit[5], iar el a poruncit de l-a stricat şi a mutat gardul mult înlăuntru, lăsându-l descoperit şi nepuindu-i porţi, ca spre batjocorirea credinţei noastre pravoslavnice, osebit de mormânturile părinţilor şi fraţilor ce au rămas afară de ţintirim şi altele, peste care a făcut el o şură mare, şi le calcă carele şi dobitoacele. Dar încă şi acele dinlăuntru să nu rămână în pace, ci să le calce bivolii, caii şi alte dobitoace, care au stricat şi au călcat pe prea cinstitele cruci ce erau puse după obiceiul creştinesc pe la mormânturile morţilor. Încât ne era mai mare jalea privind acestea.

Ba încă nici bolniţa cea pentru cei smintiţi la minte nu a lăsat-o în pace, că a stricat başcele[6] de acolo, unde se închideau cei care erau tare nebuni, şi şurile unde se adăposteau spre aerisire, vara, neputincioşii şi cei îndrăciţi. Asemenea şi gardurile, nefăcând mai înainte altele. Şi aşa, din această pricină, mulţi din aceia care erau tare nebuni, neputându-se opri de vreun gard, se duceau prin pădure, şi acolo cu mare greu îi găseau părintele Pamfil monahul, nacealnicul[7] acestei bolniţe, morţi.

Istorisind noi pe rând pe toate necazurile şi pagubele pe câte le-a pricinuit acest arhimandrit mânăstirii şi soborului fraţilor, apoi atunci gândesc că ar trebui să se alcătuiască o carte foarte mare. Căci nu era îndestulat el că făcea mare necaz părinţilor ce erau rânduiţi prin slujbele obşteşti, pentru că iconomului celui mare îi pusese un mirean, cu nume de agricultor; vivliothicariului, iarăşi mirean vivliothicar; grădinarului, botanic mirean. Dechiilor[8] pe la moşii, osebit de vechilii[9] cunoscuţi de aşezământ, le mai pusese şi alţi vechili şi revizori. Asemenea, şi în Târgul Neamţului, la ospitalul cel mare al mânăstirii, după ce a alungat cu mare batjocură de acolo pe ieromonahul Theofan inspectorul, apoi, osebit de doctorii cei mai înainte rânduiţi, a mai rânduit şi el alt doctor, revizor, pe Costache Vârnav[10].

Şi în chiliile stăreţeşti ţinea vreo câţiva mireni, cu nume de directori, secretari şi logotheţi[11], care toţi unelteau împreună cu dânsul tutun. Încât, când te apropiai de chiliile acelea, nici nu puteai să mai zici altceva, decât că este o cafenea acolo; că de departe te înnăduşa tartariceasca putoare a tutunului. Încă şi bucătar îşi avea la stăreţie, tot mirean; pentru că bucatele călugăreşti nu îi plăceau. Şi pentru aceea nu a şezut vreodată cu fraţii soborului în trapeză la masă, întru toată vremea stăreţiei sale. Şi acestor mireni, osebit de leafa ce li se da din cămara mânăstirii cu porunca lui, şi altele lucruri trebuitoare, cu prisos, dar încă le da voie de mergeau şi pe la metoacele mânăstirii, şi îşi luau porci, pâine, grâu, popuşoi, orz, ovăs, fân, legumi şi altele.

El în anul 1856, luna lui ianuarie întâia zi, fiind cu mitra arhimandriţească în cap şi îmbrăcat cu mantie arhierească, deasupra soborniceştii trapeze a mânăstirii, unde înfiinţa seminarul, în faţa a tot soborul şi a ministrului bisericesc şi a altor boieri, în cuvântul ce l-a grăit el atunci către sobor, între altele bâiguieli a zis mai rostit aşa: „Mie să nu-mi zică nimeni din călugări că ‘am venit la mânăstire să mă mântuiesc’; aceasta nu voi să o aud” ... şi altele.

Deci mai primind şi 791 lei şi 32 parale de la jugăritul moşiei Vânători, şi 777 lei din pădurea Lipovei, şi 5.180 lei de pe zece fălci de pădure de pe moşia Groşii, şi 1.850 lei pe cinci fălci de pădure de la Alecu Catargiu, şi 4.273 lei şi 20 parale de la metocul Sfântului Gheorghe a moşiei Nănieşti, şi 7.400 lei milă de la Iancu Adamachi, 5.810 lei de la ierodiaconul Gheorghe, 4.420 lei de la duhovnicul Ilarie din Mânăstirea Secu, 2.590 lei de la boierii Brânzeşti din Târgul Frumos, 1.700 lei de la ieroschimonahul Conon, 1.480 lei de la Dimitrie Paraschiv, 1.000 lei de la Constantin Hermeziu, 7.877 lei tot mile hărăzite soborului, şi 2.437 lei i-a primit prin ieromonahul Andronic, eclesiarhul cel mare al mânăstirii numai de acei ce s-au trecut şi în pomelnicul mare; iar care bani mai întrecea de la privegheri sau panahizi[12], şi acei de pe sărindarele[13] ce le da creştinii, nicidecum nu este ştiut câţi a primit; şi încă a mai vândut şi mulţime de locuri ale mânăstirii şi ceara din Târgul Neamţului, fără să arate când a luat, ca să nu mai ştie soborul ce face el.

Şi nemairăbdându-l milostivirea lui Dumnezeu şi Prea Curata Maica lui Dumnezeu, apărătoarea şi neruşinata nădejde a noastră, a aprins foc al râvnei casei lui Dumnezeu în inima Prea Sfinţitului Mitropolit al Moldaviei Sofronie, care cunoscând că soborul nu are putere, măcar de ar şi şti ce să facă, mai ales când a simţit că a vândut mulţime de locuri ale mânăstirii fără să ştie soborul, sau măcar economul, sau cămăraşul, şi nici n-a încârnit[14] în cămara mânăstirii acei bani, atunci a rânduit o comisie de feţe duhovniceşti la mânăstire, ca în faţa soborului să se vadă adevărul. Dar el cât a putut s-a silit de s-a dus acea comisie nelucrătoare, arătând încă şi oareşicare prihăniri asupra mitropolitului şi a tuturor arhiereilor Moldaviei către domnul Grigorie Ghica.

Între altele încă mai avea el şi acest obicei, de zicea câteodată că cât va ţine guvernul cu dânsul, atâta va stăreţi, iar când va vedea că guvernul nu-i ajută, nici îi ţine în seamă, atunci ne lasă dracului şi se duce, care cuvânt când îl auzeam zicând aşa acel ce se numea că ne este stareţ, foarte greu ne cădea; el când vedea crucea stareţului Neonil cea cu cavaleria Sfintei Ana clasa a doua, striga în faţa tuturor, ocărând pe eclesiarhul cel mare, ca să nu o mai scoată în vederea norodului, căci este cruce rusească.

 


[1] Eclesiarhul cel mare al mânăstirii era însuşi autorul acestor rânduri, ieromonahul Andronic Popovici.

[2] Calinic Miclescu, egumenul Mânăstirii Slatina.

[3] Cimitir.

[4] Zăplaz, zăplazuri, adică gard de scânduri.

[5] Acoperit cu scândurele din lemn de brad.

[6] Beciuri.

[7] Mai-marele bolniţei, cel care răspundea înaintea stareţului pentru această ascultare.

[8] Dichiu, administrator al unei mânăstiri, iconom.

[9] În Moldova şi Muntenia odinioară, persoană care avea misiunea de a coordona şi a supraveghea munca la o moşie boierească.

[10] Constantin Vârnav (1806-1877), frate cu faimosul Sofronie Vârnav, a fost medic, iar între anii 1849-1855, în timpul domniei lui Grigorie Alexandru Cuza, protomedic al Moldovei.

[11] Administratori ai finanţelor odinioară, în Imperiul Bizantin.

[12] Parastase.

[13] Rugăciuni pentru cei morţi sau pentru cei bolnavi, făcute câte 40 zile la rând.

[14] A încârni, sau a cârni, înseamnă a cârmi, a vira de exemplu banii în vistieria mânăstirii.