Frânturi de istorie duhovnicească (II)

Însemnătatea celor 7 Laude

 

În anii Prea Sfinţitului Sofronie, patriarhul Ierusalimului, a murit un cuvios şi mare bărbat cu viaţa, numit Eutropie, şi vrând patriarhul să-l îngroape pe el la mormânturile cele obşteşti ale bisericii celei mari din Ierusalim, au găsit acolo 20 de trupuri întregi şi nedezlegate. Necunoscând dar ale cărora au fost acestea, au făcut priveghere, patriarhul şi toată biserica, rugându-se lui Dumnezeu să li se descopere pentru ei.

Deci Dumnezeu a deschis gura unuia din adormiţii aceia şi a zis: Noi am fost ierosiţi (sfinţiţi), şi clerici, şi pentru lumeşti îngrijiri defăimam predanisita urmare a laudelor lui Dumnezeu, pentru care şi în nedezlegat aforismos ne-am supus. Şi întrebând patriarhul şi aflând că de 20 ani nu au citit rânduiala, s-au făcut toţi ierosiţii cei împreună cu patriarhul chezaşi ca să împlinească ei rânduiala celor 20 ani, şi aşa îndată s-au dezlegat trupurile lor. Şi nu numai cei bisericeşti sunt datori a plini aceasta, ci şi mirenii a o asculta (nefiind cărturari) ori să citească singuri laudele acestea înşeptite. Că dacă David împărat fiind şi în lege, şi aceasta nu o părăsea, precum însuşi zice: De şapte ori în zi te-am lăudat (Psalmi 118, 164), cu cât mai vârtos trebuie a plini aceasta creştinii.

Iar de nu vor putea de şapte ori, le poruncesc apostolii, în aşezământurile lor (cartea a doua, cap. 58) zicând episcopului: ,,Porunceşte norodului şi sfătuieşte a îndesi la Biserică dimineaţa şi seara în fiecare zi, şi nicicum a se lipsi, ci neîncetat să vină”.