Congresul pan-ortodox de la Constantinopol din 1923

 

Cea de-a doua sesiune

(Vineri, 11 mai 1923)

 

Comitetul Bisericilor Ortodoxe s-a întrunit sub conducerea P.S. patriarh ecumenic Meletie.

La propunerea patriarhului ecumenic, Comitetul a purces mai întâi la înfiinţarea a trei subcomitete pentru studiul diferitelor probleme legate de subiectul calendarului: şi anume, primul pentru probleme de dogmă şi canoane, al doilea pentru probleme de matematică şi astronomie, şi al treilea pentru probleme de practică. Primul subcomitet era alcătuit din mitropoliţii de Cizic şi Niceea şi profesorul Vasilios Antoniades, cu Ghermano, secretarul şef al Sfântului Sinod, drept secretar; cea de-al doilea subcomitet era alcătuit din arhimandritul I. Scriban, M. Milankovici şi P. Drăghici, cu diaconul Dorotei, subsecretarul Sfântului Sinod, drept secretar; şi cel de-al treilea subcomitet era alcătuit din mitropoliţii de Muntenegru şi Dyrrachion, arhiepiscopii de Chişinău şi Insulele Aleutine, cu Chr. Papaioanou, secretarul directorului Primului Departament Patriarhal drept secretar.

Imediat, el a stabilit că fiecare subcomitet are dreptul de a angaja un membru din afară ca fiind util, dacă ar socoti acest lucru necesar, întotdeauna cu permisiunea patriarhului ecumenic. După împărţirea problemei calendarului în 8 teme diferite, ca un plan parţial ca să spunem aşa, el le-a înaintat subcomitetului adecvat spre analiză şi propunerea unei opinii relevante până vinerea viitoare, când el dorea să aibă loc o întrunire a Comitetului în sesiune plenară, pentru discuţii ulterioare. Cele 8 teme sunt următoarele:

 

1) Dogma şi chestiunea calendarului.

2) Canoanele şi chestiunea calendarului. În ce măsură poate Biserica să fie liberă de textele legislaţiei canonice ?

3) Este necesară reformarea Pascaliei sau este suficientă ajustarea praznicelor cu dată fixă la datele corespunzătoare ale calendarului civil ?

4) Reforma calendarului poate aduce vreo vătămare ortodocşilor, care poate fi anticipată, şi cum poate fi evitată ?

5) Care dintre calendarele propuse sunt socotite cele mai bune şi care dintre ele este potrivit pentru a fi susţinut de Biserica Ortodoxă ?

6) În ce fel poate fi introdusă cu autoritate în întreaga Biserică Ortodoxă hotărârea Comitetului care studiază chestiunea ? Poate fi necesar un sinod pan-ortodox sau este suficientă acceptarea hotărârii de către Bisericile locale ?

7) Dacă se vădeşte că unele Biserici sau părţi din Biserici nu acceptă reforma, care va fi poziţia lor în cadrul Ortodoxiei ca întreg ?

8) Biserica Ortodoxă poate fi de acord cu propunerea referitoare la stabilirea praznicului Învierii la o dată fixă ?

 

Patriarhul ecumenic: Există şi alte probleme, canonice şi ecleziastice, şi într-adevăr unele dintre ele de o natură presantă şi ar fi necesară discutarea lor în cadrul Comitetului care să-şi formuleze opinia. Acestea sunt:

 

1) Problema prăznuirii sfinţilor în cea mai apropiată duminică. Această chestiune, care a fost ridicată cu oarecare timp în urmă de preşedintele Sinodului Bisericii Române, a fost evaluată în chip adecvat de patriarhul ecumenic ca fiind o chestiune de mare importanţă. Sfânta noastră Biserică, care a aşezat duminica drept zi de odihnă şi anumite praznice mari, a analizat dacă ar trebui să reducă celelalte zile de odihnă prin transferarea praznicelor sfinţilor în duminica următoare şi astfel să călăuzească viaţa fiilor ei în lupta vieţii cotidiene, ale cărei cereri sunt tot mai mari.

2) Impedimente la căsătorie. Precum se ştie, două canoane ale Sinodului V-VI Ecumenic, 53 şi 54, discută impedimente la căsătorie. Însă, dreptul canonic ulterior a adăugat şi alte impedimente la cele 3 înrudiri prin consangvinitate, relaţie colaterală şi botez. Aceste impedimente suplimentare variază în sânul diferitelor Biserici Ortodoxe care le aplică riguros sau vag, din care pricină trebuie luată o decizie care să stabilească o gradaţie uniformă a impedimentelor la căsătorie pentru întreaga Biserică Ortodoxă. O asemenea decizie este posibilă cu atât mai mult cu cât de asemenea în prezent Biserica foloseşte iconomia pentru anumite măsuri interzise, lucru care arată că duhul Bisericii este în favoarea limitării impedimentelor la căsătorie.

3) Problema căsătoriei clerului. Această problemă apare în următoarele forme:

a) Poziţia episcopală şi căsătoria. Pentru celelalte Biserici Ortodoxe, această chestiune ia doar o formă teoretică, însă pentru Biserica Rusă în acest moment are şi o semnificaţie practică, deoarece reprezentantul nostru la Moscova ne-a informat printr-un raport că, în ultimele luni, 21 preoţi căsătoriţi au fost hirotoniţi episcopi fără a renunţa la convieţuirea cu soţiile lor[1], aşa cum cere canonul care se referă la aceasta, al Sinodului V-VI Ecumenic.

b) Cea de-a doua căsătorie a diaconilor şi preoţilor văduvi. Această problemă este ridicată atât de Biserica Serbiei, cât şi de cea a României, mai ales de prima într-o formă presantă.

c) Dacă este esenţial să existe o precedenţă permanentă între cele două taine: căsătoria şi preoţia. Practica Bisericii doreşte ca taina cununiei să aibă loc înainte de cea a preoţiei. Dat fiind că cel de-al 10-lea canon al Sinodului de la Ancira permitea căsătoria diaconilor, este posibil ca această măsură să fie reînviată şi extinsă, de vreme ce este cerută de mulţi ?

d) Chestiunea slujbei dumnezeieşti. Pretutindeni se cere scurtarea sfintelor slujbe. Însă în ce măsură se poate face acest lucru ? În plus, mulţi doresc ca veşmintele preoţeşti să revină la simplitatea lor străveche.

e) Posturile. Ar trebui ca unele dintre ele să fie respectate în mod obligatoriu de către întregul trup al Bisericii ? Abţinerea de la anumite alimente constituie elementele postirii ?

f) Cât de des se cuvine să se întrunească sinoadele pan-ortodoxe pe bază de necesităţi având în vedere că un asemenea lucru constituie cea mai bună tovărăşie între Bisericile Ortodoxe ?

Aceste chestiuni şi altele similare au fost aduse înaintea Comitetului spre analizare.

 

Mitropolitul Muntenegrului: Pe lângă chestiunile expuse mai sus de patriarhul ecumenic, care toate, cu excepţia celei dintâi, sunt incluse în programul Bisericii Serbiei, există următoarele probleme care necesită atenţia Comitetului:

1) Care sunt temeiurile pentru desfacerea căsătoriei ?

2) În ce condiţii este posibilă săvârşirea unei căsătorii mixte[2] ?

3) Care sunt limitele de vârstă pentru hirotonia întru diacon, preot şi episcop ?

4) Cum trebuie primiţi clericii Bisericii Romano-Catolice în Ortodoxie dacă ei doresc să se căsătorească ?

5) Care ar trebui să fie veşmântul exterior al clerului în parohie ?

 

Legat de cea de-a treia întrebare de mai sus, profesorul V. Antoniades crede că ar trebui definite limitele de vârstă, iar după ce se ajunge la limita de vârstă este necesar ca clericul să se retragă din slujba activă a Bisericii, însă mitropolitul Niceei crede că nu contează în primul rând atât de mult la ce vârstă[3], ci până la ce vârstă poate fi cineva hirotonit.

Între timp, mitropolitul Muntenegrului introduce o rezoluţie alcătuită de el şi dl. Milankovici şi care este relevantă pentru poziţia actuală a Bisericii Rusiei, care necesită a fi citită.

La porunca patriarhului ecumenic, este citită în traducere din limba sârbă precum urmează:

 

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,

Este cunoscut înalt prea sfinţiei voastre şi celorlalţi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe că sora noastră Biserica Ortodoxă Rusă, conducătorul şi clerul ei se află deja de multă vreme într-o situaţie de prigoane înspăimântătoare şi chinuri inumane din partea guvernului bolşevic, care a înrobit şi oprimă naţiunea rusă şi ţara ei.

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe a Serbiei socotesc că este datoria lor sfântă şi urgentă ca prin această rezoluţie să ceară înalt prea sfinţiei voastre şi membrilor Congresului pan-ortodox ca cel din urmă, în numele dreptăţii încălcate, să ridice glasul nobil al Bisericii Pan-Ortodoxe înaintea omenirii civilizate pentru a mărturisi împotriva persecuţiilor teribile şi crimelor fără precedent pe care actualul guvern rus şi instituţiile sale le comit sistematic împotriva Bisericii Ortodoxe a Rusiei, patriarhului şi întregului cler.

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe a Serbiei nădăjduiesc că înalt prea sfinţia voastră şi ceilalţi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe doriţi ca această rezoluţie a noastră să fie acceptată.

 

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe a Serbiei.
15 mai 1923
Constantinopol
 
(Semnată)
Gavriil, Mitropolitul Muntenegrului
Profesorul Milankovici

 

Arhiepiscopul de Chişinău introduce o rezoluţie similară care, la porunca patriarhului ecumenic, este citită precum urmează:

 

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,

O întreagă serie de articole din presă relatează că Sinodul necanonic al ,,Bisericii Vii”, care s-a întrunit la Moscova, lucrând într-o înţelegere deplină cu autorităţile sovietice şi slujindu-le ca o unealtă obedientă pentru activitatea contra-revoluţionară, l-a condamnat pe Patriarhul Tihon al Moscovei şi întregii Rusii, răpindu-i titlul şi readucându-l la starea de mirean. Prin această decizie, aşa-numitul Sobor al Moscovei a pregătit baza pentru cazul civil sovietic împotriva patriarhului, care va fi socotit de el deja ca fiind mireanul Belavin şi va fi condamnat la moarte cât de curând posibil, care este hotărărea lor luată dinainte. Înaintea tuturor, numele şi persoana patriarhului Tihon constituie simbolul vitejiei şi curajului creştine în lupta cu puterile Iadului care atacă Biserica lui Hristos.

Oricare ar fi urmarea, hotărârea privind soarta sa nu este o problemă doar a Bisericii Ruse, ci a întregii Ortodoxii, care cu un singur glas, printr-o declaraţie răsunătoare a Bisericii Mamă, îl cinsteşte pe el ca pe un mărturisitor.

Adunarea pan-ortodoxă actuală, care reprezintă aproape întreaga lume ortodoxă, reunită în jurul tronului ecumenic, în opinia mea, îşi va face datoria numai dacă dă o sentinţă definitivă cu privire la nelegiuirea care se petrece la Moscova.

Vocea sa autentică va fi ascultată de întreaga lume creştină, cu atât mai mult de cei din Rusia, unde va face impresie nu numai asupra turmei credincioase a patriarhului, ci şi asupra duşmanilor lui, care îndrăznesc să invite la hulitoarea adunare clerul conducător al Bisericilor Ortodoxe Răsăritene.

Din cauza naturii urgente şi grave a acestei chestiuni, vă rog fierbinte pe înalt prea sfinţia voastră şi întregul Comitet pan-prtodox să examineze actuala mea rezoluţie cât mai curând posibil.

 

Constantinopol, 28 aprilie 1923
 
(Semnată)
Anastasie, Arhiepiscopul Chişinăului

 

Patriarhul ecumenic: Chestiunea este într-adevăr cât se poate de gravă, însă tocmai din această cauză nu putem lua decizii acum. Pentru că noi nu trebuie numai să mărturisim împotriva nenorocirii care se abate asupra întâistătătorului Bisericii Ruse şi în general asupra Bisericii Ruse însăşi, ci să determinăm un rezultat. Prin urmare, trebuie ca înainte de a face paşii necesari, să adunăm informaţia necesară pe care nădăjduiesc că o vom avea în scurt timp de la reprezentantul nostru la Moscova, care se străduieşte să ne ţină informaţi cu privire la acţiunile şi deciziile importante ale aşa-numitului Sobor a toată Rusia de la Moscova. Nădăjduiesc să am permisiunea Comitetului de a aduce această chestiune la momentul potrivit.

 

Toţi membrii au acceptat această poziţie a patriarhului ecumenic.

 

Mitropolitul Muntenegrului, continuând enumerarea temelor de care trebuie să se ocupe Comitetul, arată că pentru întărirea relaţiilor dintre Bisericile Ortodoxe nu este suficient numai schimbul de scrisori, chiar dacă acest lucru are loc atât de des şi regulat pe cât doreşte cineva să-şi asume, ci este de asemenea necesară o reprezentare permanentă şi trainică a Bisericilor Ortodoxe la Patriarhia Ecumenică şi invers.

 

Mitropolitul Cizicului socoteşte că este necesar să aibă loc şi o examinare a strângerii relaţiilor Bisericii noastre cu anglicanii şi vechii catolici.

 

Mitropolitul Niceei care generalizează chestiunea propune Comitetului pan-ortodox să analizeze de asemenea unirea tuturor Bisericilor, inclusiv cea Romano-Catolică.

 

Patriarhul ecumenic crede că în primul rând, în ce priveşte unitatea Bisericilor, trebuie făcută o menţiune specială referitoare la Biserica Bulgară ca aparţinând prin natură şi loc sferei Bisericii Ortodoxe.

 

Mitropolitul Muntenegrului observă că printre alte chestiuni este de asemenea cea legată de hirotonia anglicană, dar după scrisoarea relevantă a patriarhului ecumenic, în Serbia, această chestiune a fost supusă examinării unui comitet special pentru studiu şi opinie.

 

Arhimandritul I. Scriban afirmă că şi în România această chestiune a fost supusă examinării unui comitet special, din care face parte.

 

Patriarhul ecumenic afirmă că Biserica Greciei a făcut acelaşi lucru, iar Bisericile Ierusalimului şi Ciprului au ajuns la aceeaşi concluzie cu Sinodul Patriarhiei Ecumenice, care a acceptat validitatea hirotoniilor anglicane.

 

Arhimandritul I. Scriban: Binecuvântată fie clipa în care, după atât de mulţi ani de izolare, Bisericile confederaţiei[4] ortodoxe se reunesc pentru a discuta şi a rezolva multe probleme de interes imediat pentru ele, care au rămas nerezolvate atât de multă vreme. Ar trebui să înţelegem că izolarea este întotdeauna distructivă pentru unitate, deoarece absenţa relaţiilor face ca o persoană să se simtă înstrăinată, să nu fie percepută de ceilalţi şi în cele din urmă să fie despărţită, astfel că nimic nu este deţinut în comun[5]. În acest mod a avut loc marea schismă dintre Răsărit şi Apus. Este un principiu psihologic că cei care trăiesc departe unii de alţii se obişnuiesc să simtă că sunt străini unii pentru alţii.

Acest principiu psihologic deţine un loc printre Biserici. În fiecare Biserică Ortodoxă au fost introduse deja datini particulare, care în viitor este posibil să vatăme unitatea şi să ne conducă în punctul în care să ne simţim înstrăinaţi unii de alţii. Conferinţa noastră trebuie să marcheze începutul unei noi perioade. Ea trebuie să întărească duhul unităţii şi să aşeze de acum încolo bazele lucrării care să continue în viitor. Sunt extrem de bucuros văzând această nouă activitate a Ortodoxiei şi mă rog ca ceea ce începe astăzi să nu înceteze în viitor. Din această cauză, am de asemenea cinstea să vă prezint şi să propun următoarea rezoluţie:

În interesul promovării unităţii Bisericii Ortodoxe, pentru ca în acest fel relaţiile canonice dintre diferitele ei ramuri să continue să se întărească, este necesară înfiinţarea unei organizaţii permanente, prin care Bisericile să-şi poată rezolva problemele comune, deoarece pentru orice slujire există o instituţie potrivită. Şi slujirea acestei unităţi necesită ca această instituţie să existe.

 

Profesorul V. Antoniades: Referitor la modul de înfiinţare al instituţiei propuse, cred că ar fi bine ca tinerii din fiecare Biserică să fie trimişi în alte Biserici Ortodoxe şi ca ei să studieze în şcolile teologice ale celorlalte Biserici Ortodoxe pentru ca ulterior să slujească drept instrumente potrivite pentru întărirea relaţiilor dintre Biserici.

 

Patriarhul ecumenic: Pe marginea acestei chestiuni, pe care a ridicat-o prea cuviosul arhimandrit, vom putea discuta în prezent unele puncte de vedere generale, care vor sluji probabil la limpezirea eforturilor de a introduce o rezoluţie adecvată. Cauza principală care a generat schisma dintre Răsărit şi Apus a decurs din opiniile privind modul de guvernare a Bisericii şi rezolvarea problemelor înlăuntrul ei.

Ambele [Biserici, de Răsărit şi Apus] privesc Biserica ca având însuşirea infailibilităţii, însă Biserica Romei socoteşte că această infailibilitate este concentrată într-un episcop, care este înălţat deasupra celorlalţi şi având puteri extraordinare, în timp ce Bisericile Răsăritene rămân în credinţa Bisericii primare nedivizate, potrivit căreia însuşirea infailibilităţii Bisericii rezidă în întregul corp al episcopatului Bisericii, urmaşii apostolilor, când se întrunesc în acelaşi loc într-un sinod care urmează pilda apostolică. În consecinţă, avem două sisteme de guvernare a Bisericii contrare unul altuia care, potrivit unei comparaţii cu sistemele lumeşti de guvernare, sunt prezentate ca o monarhie absolută şi o confederaţie constituţională.

Dar deoarece toţi ortodocşii menţin propriile sisteme atât de posesiv, nu trebuie să neglijăm baza sa fundamentală, întrunirea în acelaşi loc a întregului corp al episcopatului la vremi stabilite sau nu. Sistemul sinodal este introdus în guvernarea fiecăreia dintre Bisericile locale, cu toate acestea nu funcţionează uniform în întreaga Biserică. Este evident că neglijarea principiului sinoadelor generale nu este fără primejdie pentru unitatea Ortodoxiei. Această neglijare este extrem de vizibilă în ultimele câteva decenii. Fie ca faptul că de la căderea Constantinopolului (1453) până în 1873 s-au întrunit aproape 50 de sinoade generale să fie dovada că afirmaţia noastră că neglijarea primară a instituţiei este un fenomen al ultimilor 50 ani. Scaunul ecumenic, care prin canon şi tradiţie are responsabilitatea rangului de a prezida[6], va privi cu multă recunoştinţă stabilirea prin acord cu restul Bisericilor Ortodoxe a chestiunii introducerii unui sistem de adunări pentru întreaga Biserică Ortodoxă într-un mod potrivit cu scopul dorit.

În completare la aceste opinii ale mele, afirm că există un întreg popor înaintat în cultură, păstrând un simţământ de evlavie, care este manifest în lucrări filantropice. Acesta este poporul american, pe care l-am observat îndeaproape şi care aşteaptă ca Biserica Ortodoxă să lucreze pentru răspândirea principiilor ei de guvernare. Există americani care cred că Biserica Ortodoxă este o comoară nepreţuită, care se află între autoritarismul Bisericii Romane şi libertatea fără limite a protestantismului şi care aşteaptă ca Biserica Ortodoxă să-şi poată prezenta propriul sistem modernizat pentru a fi adaptat în întregime vederilor care predomină acum în întreaga lume civilizată cu privire la o comunitate a omenirii.

 

Arhimandritul I. Scriban: În numele mitropolitului Transilvaniei, propun următoarea rezoluţie:

,,Peste 2 ani, în 1925, va avea loc cea de-a 1600-a aniversare a Primului Sinod Ecumenic de la Niceea. Cred că ar trebui să ne pregătim pentru această zi mare. Ar trebui să luăm măsuri pentru alcătuirea unei mărturisiri a credinţei noastre, adică, a străvechii noastre credinţe, dar într-un mod care ia de asemenea în consideraţie starea noastră duhovnicească actuală. În plus, ar trebui să compunem un mesaj către toţi episcopii romano-catolici invitându-i să intre în unitatea creştină”.

 

Rezoluţia de mai sus a fost acceptată în unanimitate, s-a aprobat să poată fi inclusă pe ordinea de zi.

 

Mitropolitul Muntenegrului: Într-un timp scurt, eu am enumerat multe chestiuni. Înalt prea sfinţia voastră a prezentat de asemenea multe altele, pe care le susţin. Dar există încă alte probleme concrete, pe care le voi prezenta ulterior în numele Bisericii Serbiei şi care necesită o discuţie comună. În Sinodul nostru general, noi am analizat problema întăririi relaţiilor dintre Bisericile Ortodoxe, însă deoarece această chestiune privea toate Bisericile autocefale, s-a apreciat că ar trebui ridicată în congresul pan-ortodox. În ce priveşte modul de întărire a relaţiilor, ar putea fi văzută ca necesară înfiinţarea unui comitet permanent, sau încă mai preferabil ar fi ca noi să avem delegaţii reciproce ale Bisericilor Ortodoxe[7].

În orice caz, acest lucru este înfăţişat în amănunt. Credem că problema este necesitatea urgentă de legături strânse între Bisericile Ortodoxe. Uneori, sunt luate în discuţii chestiuni grave, a căror întârziere devine periculoasă.

Aduc ca exemplu chestiunea celei de-a doua căsătorii a clerului văduv. Uniunea preoţilor, care este susţinută şi de o mare parte a poporului ca şi de cercurile politice şi militare, caută o soluţie imediată a acestei probleme. Într-adevăr, ni s-a dat un termen limită până la sfârşitul lunii aprilie şi doar epistola oportună a înalt prea sfinţiei voastre ne-a oferit posibilitatea de a le spune că Patriarhia Ecumenică se preocupă de această problemă care îi interesează, şi astfel a fost obţinută amânarea oricărei decizii şi acţiuni din partea lor, cu speranţa că congresul pan-ortodox va ajunge la o hotărâre favorabilă. Dacă congresul pan-ortodox nu va putea lua o decizie contrară dreptului canonic, Biserica Serbiei este de părere că ar putea fi permisă aplicarea iconomiei în această chestiune şi ar fi în mâinile noastre, după analizarea fiecărei circumstanţe în parte, dacă vom permite sau nu cea de-a doua căsătorie pentru clerul văduv.

Sunt de părere că ierarhia Bisericii Ortodoxe trebuie să ia în considerare în mod serios duhul revoluţionar al lumii contemporane şi cererile justificate ale clerului, care critică cu tărie ierarhia că este de neclintit şi ataşată de vechiul status quo, a cărui păstrare în era modernă se dovedeşte imposibilă. Într-adevăr, mă tem foarte tare că dacă noi nu anticipăm evenimentele posibile la timp, ne vom confrunta cu urmări nefericite pentru unitatea şi rânduiala Bisericii, şi poziţia ierarhiei ar putea deveni dificilă şi nu va fi scutită de primejdii.

Biserica Ortodoxă a aplicat întotdeauna iconomia pentru chestiuni de importanţă secundară şi va trebui să găsească o soluţie de iconomie şi pentru problema celei de-a doua căsătorii a clerului văduv, pentru că orice amânare suplimentară va fi foarte periculoasă îndeosebi pentru Biserica Serbiei.

 

Patriarhul ecumenic: Cu multe argumente convingătoare, prea sfinţia voastră a susţinut decizia Bisericii Serbiei într-o problemă aflată pe listă imediat după problema principală, cea a calendarului. Suntem nevoiţi să recunoaştem că în decursul ultimilor 10 ani, în sufletul societăţii ca întreg şi în cel al persoanelor luate individual s-a născut o confuzie pe care, în 1914, cu greu ar fi socotit cineva că este posibil să apară în 100 ani.

Astăzi ne aflăm noi înşine în faţa unei atât de mari tulburări duhovniceşti şi, prin urmare, trebuie să acordăm atenţia potrivită. Oportunităţile nu ne vor aştepta. Dacă Biserica doreşte ca ierarhia să aibă prestigiu şi autoritate, atunci nu trebuie să amâne rezolvarea problemelor care pot fi soluţionate, ca nu cumva altfel masele de oameni şi clerul de parohie să se plaseze în fruntea mişcării descrise. În acest moment, sunt în toi pregătirile pentru un congres comun al Uniunilor Clerului Român şi Bulgar, la care a fost invitată şi o asociaţie greacă similară, de către români.

 

Mitropolitul Muntenegrului: Şi clerul sârb a fost invitat, însă clericii au fost prudenţi, deoarece au avut în vedere convocarea congresului pan-ortodox, ale cărui decizii le aşteaptă cu mari speranţe.

 

Patriarhul ecumenic: Imaginaţi-vă atunci pentru o clipă că clerul de parohie din statele balcanice s-ar aduna laolaltă şi ar lua decizii. Ierarhii ar deveni atunci simpli administratori ai hotărârilor. Din această cauză, conducerea Bisericii pregăteşte calea pentru cuvântul Adevărului şi pune fiecare chestiune în mod potrivit la locul ei, nepermiţând fisuri într-o edificiu unit. Neîndoios, trebuie să fim conservatori, însă fie ca conservatorismul să fie raţional, fără a ignora legea progresului, în măsura în care are legătură cu forma temporală a Bisericii luptătoare.

 

Arhimandritul I. Scriban: Continuând să se menţină în astfel de vremuri tulburi, Biserica nu trebuie să se abată de la instituţiile străvechi, călăuzită prost de acest sau acel curent al vremii. Trebuie să păstreze temeliile şi să dorească să ia hotărâri justificate de circumstanţe, dar să nu încalce instituţiile străvechi. Este esenţial să fim conservatori. Altminteri este posibil ca astăzi să luăm o hotărâre într-un fel şi mâine, când vremurile se schimbă, să decidem altfel. Nu trebuie să fim călăuziţi prost de curente. Putem stabili în mod particular chestiunea celei de-a doua căsătorii a clerului văduv; cu toate acestea, cred că aceasta va fi acceptată cu greu de Biserica Rusă.

 

Patriarhul ecumenic: Ar fi necesar ca de acum încolo să vorbim deschis, cu privire la semnificaţia viitoarelor hotărâri luate de Comitet. Scrisoarea noastră, care invită Sfintele Biserici Ortodoxe să trimită delegaţi la acest Comitet, exprimă limpede faptul că opinia Bisericii Constantinopolului este aceea că noi nu suntem adunaţi într-un sinod, ale cărui decizii vor trebui să fie impuse ca legislaţie canonică. Noi lucrăm ca un Comitet al întregii Biserici, ale cărui hotărâri primesc validitate pentru implementare de la un sinod pan-ortodox sau prin primirea lor de către sinodul fiecăreia dintre Sfintele Biserici locale.

 

După aceea, arhimandritul Scriban şi profesorul Milankovici au prezentat propunerile delegaţiilor lor.

 

 

A) Propunerea arhimandritului Scriban este următoarea în traducere din limba română:

 

Săptămâna intercalată

1) Duminică           a mucenicului Severian

2) Luni                   a Proorocului Iezechiil

3) Marţi                 a Sfântului Anatolie

4) Miercuri             a Mucenicului Neofit

5) Joi                     a lui Dometian

6) Vineri                 a lui Teoctist

7) Sâmbătă           a mucenicului Gordie

 

 

Calendar perpetuu din anul 1926 după Hristos,

pentru o perioadă de 328-400 ani

 

Note

 

1) Anul civil comun are 364 zile. Este împărţit în 4 trimestre. Fiecare trimestru are 91 zile, cu alte cuvinte 13 săptămâni. Lunile fiecărui trimestru au fiecare câte 30, 30 şi respectiv 31 zile.

2) Lunile ianuarie, aprilie, iulie şi octombrie încep duminica şi se încheie luni. Lunile februarie, mai, august şi noiembrie încep marţi şi se încheie miercuri. Lunile martie, iunie, septembrie şi decembrie încep joi şi se încheie sâmbătă.

3) Zilele săptămânii au întotdeauna aceleaşi date ale lunilor.

4) Cea de-a 365-a zi a anului comun şi ziua bisectă sunt combinate într-o săptămână care este inserată în fiecare ciclu de 5 ani după prima jumătate a anului care este divizibil cu 5 (după 31 iunie).

5) Corecţia este: nu ar trebui să inserăm săptămâna la sfârşitul unei perioade de 40 ani, ci în fiecare an al unui secol care se divide cu 200, dar nu şi cu 400.

6) Ca o consecinţă a acestei inserări, la sfârşitul unui ciclu de 3 ani, anul civil comun este egal cu anul solar, şi într-o perioadă de 2.000 ani diferenţa va fi mai mică de o jumătate de zi, luând ca bază de calcul valoarea medie pe care a calculat-o ştiinţa pentru anul tropic solar variabil.

7) Pe întreaga durată a unei perioade de 400 ani, anul civil nu deviază de la echinocţiul de primăvară, ca punct fix, decât temporar, astfel că revine din nou la acelaşi timp fixat în mod automat şi continuu.

8) Prăznuirea Paştelui şi a altor praznice dependente de Paşti este stabilizată, prin determinarea lunii Paştelui, la date calendaristice fixe pentru toţi anii.

9) Toate celelalte praznice rămân neschimbate, la datele lor lunare actuale.

10) Praznicul Bunei Vestiri cade la echinocţiul de primăvară şi Naşterea Domnului la solstiţiul de iarnă.

 

În Constantinopol, 10 mai 1923.

 

 

B) Propunerea profesorului Milankovici este următoarea în traducere din limba sârbă:

 

1) Este necesară eliminarea a 13 zile din calendarul actual.

2) Există două tipuri de ani, cel comun de 365 zile şi cel bisect de 366 zile. Ani bisecţi vor fi cei care se divid cu 4 (cum era până în prezent). Anii seculari reprezintă o excepţie, pentru care va fi valabilă următoarea regulă:

3) Anii seculari (adică, cei care se termină cu două zerouri) vor fi bisecţi doar dacă numărul secolului împărţit la 9 va da rest 2 sau 6. Toţi ceilalţi ani vor fi comuni.

În consecinţă, potrivit acestei reguli, din anii seculari notaţi mai jos numai cei subliniaţi vor fi bisecţi:

 

2000      2100      2200      2300      2400      2500      2600      2700      2800

2900      3000      3100      3200      3300      3400      3500      3600      3700

 

A. Notă

Lungimea comună a anului civil este, potrivit acestui aranjament, de 365 zile, 5 ore, 48 minute şi 48 secunde, şi astfel se potriveşte exact cu lungimea comună a anului astronomic, astfel că între anul astronomic şi cel civil poate apărea o diferenţă de o zi numai după 40.000 ani, în timp ce această diferenţă apare în calendarul gregorian după 3.300 ani. Noul calendar este de 13 ori mai precis decât cel gregorian.

 

B. Notă

Dintre anii seculari de mai sus, cei subliniaţi mai jos sunt ani bisecţi în calendarul gregorian: 2000, 2100, 2200, 2300, 2400, 2500, 2600, 2700 şi 2800. Astfel, între noul calendar şi calendarul gregorian apare o diferenţă doar în 2.800 ani, prin urmare după 877 ani.

4) Toate lunile anului vor avea acelaşi număr de zile pe care le au în prezent. În anii bisecţi, luna februarie are 29 de zile. Construcţia anului nu se schimbă.

5) Praznicele cu dată fixă vor avea data pe care o au în prezent (Anul Nou pe 1 ianuarie, Epifania pe 6 ianuarie, Buna Vestire pe 25 martie, ş.a.m.d.).

6) Praznicele cu dată schimbătoare merg după Paşti. Paştile vor fi prăznuite:

      1) după echinocţiul de primăvară din 21 martie

      2) într-o zi de duminică

      3) care cade după prima lună plină (a lunii pascale), sau dacă nu are loc[8], în cea mai apropiată duminică.

7) Calcularea lunii pline pascale se va face prin ciclul de 19 epacte sau prin folosirea zilelor intercalare cu epacte.

8) Numerele de aur sunt determinate în modul următor: se adaugă 1 anului în discuţie şi suma este împărţită la 19. Restul este numărul de aur.

9) Ca o consecinţă a eliminării a 13 zile din calendar, se schimbă epactele actuale. Până în anul 1999 inclusiv vor fi valabile următoarele epacte:

 

Numărul

de aur

Epacte

Numărul

de aur

Epacte

1

XXIX

11

XIX

2

X

12

(0)

3

XXI

13

XI

4

II

14

XXII

5

XIII

15

III

6

XXIV

16

XIV

7

V

17

XXV

8

XVI

18

VI

9

XXVII

19

XVII

10

VIII

----

----

 

C. Notă

Aceste epacte au fost extrase din cele actuale în modul următor: de vreme ce au fost eliminate definitiv 13 zile, a fost necesar ca epactele să fie reduse cu 13 unităţi. Însă, deoarece acestea sunt deja mai mici cu o unitate decât era necesar, ele au fost reduse cu 12 unităţi.

 

D. Notă

Noile epacte sunt aceleaşi cu epactele calendarului gregorian, din care cauză în viitor, data Paştelui [calculată potrivit acestui aranjament] va coincide întotdeauna [cu data Paştelui în calendarul gregorian], cu excepţia următorilor ani: 1926, 1930, 1950, 1957, 1970, 1974, 1977, 1994, 1997, pentru că potrivit calendarului gregorian Paştele este mutat în următoarea duminică atunci când potrivit calculului actual va cădea odată cu luna plină.

10) Epactele pentru următoarele secole vor fi determinate în modul următor:

Pentru a obţine armonie între calendar şi schimbările reale ale lunii, epactele vor fi mărite la fiecare 300 ani cu o unitate, şi acest lucru va avea loc de 6 ori, apoi din nou numai cu o unitate după alte 400 ani, după care mărirea va avea loc din nou după 300 ani, ş.a.m.d.. Dar în fiecare an secular comun (a se vedea paragraful 3), epactele vor fi micşorate cu o unitate.

 

Constantinopol, 15 mai 1923

 

Ambele propuneri au fost supuse, precum au fost expuse mai sus, unui al doilea subcomitet, după care patriarhul ecumenic a declarat încheierea sesiunii.

 

† Meletie de Constantinopol
† Calinic de Cizic
† Arhiepiscopul Anastasie de Chişinău
† Arhiepiscopul Alexandru de America de Nord
† Mitropolitul Gavriil de Muntenegru şi Parathalassia
† Vasilie de Niceea
† Iacov de Dyrrachion
 
Arhimandrit Iuliu Scriban
V. Antoniades
Dr. M. Milankovici
 
† Arhimandrit Ghermano
Secretar şef al Sfântului Sinod

 


[1] Se face referire la clerici care aparţineau Bisericii Vii. Precum am notat într-un episod anterior, Biserica Vie a constituit o structură bisericească paralelă care a funcţionat în Rusia între anii 1922-1946, gândită de statul sovietic pentru a substitui adevărata Biserică Ortodoxă a Rusiei şi a distruge definitiv creştinismul din Rusia. Patriarhul Meletie a stabilit contacte cu conducătorii acesteia, cărora le-a recunoscut succesiunea apostolică şi a slujit cu ei, sfidându-l pe patriarhul Tihon al Moscovei şi întregii Rusii şi adevărata Biserică Ortodoxă a Rusiei.

[2] Este vorba de căsătorii între ortodocşi şi heterodocşi.

[3] Adică, cât de tânăr poate fi candidatul la hirotonie.

[4] Nu cunoaştem dacă termenii ‘pan-ortodox’ sau ‘confederaţie’ există realmente în originalul în limba greacă, sau aparţin traducătorului din limba greacă în limba engleză. Dacă ele există realmente în original, nu putem decât să ne cutremurăm încă o dată văzând cât de distorsionată şi îndepărtată de adevăratul duh ortodox era mentalitatea ierarhilor din acea vreme.

[5] Discursul arhimandritului Scriban uluieşte prin asemănarea cu discursurile ţinute în zilele noastre de ierarhii ortodocşi ecumenişti, care militează pentru ieşirea Ortodoxiei din izolare şi implicarea într-un dialog cu toate religiile lumii. ,,Dacă Ortodoxia nu este în dialog cu cei dinafară, (...) va deveni un ‘ghetou’ la marginea istoriei”, perora în 2010 Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului.

[6] Nu cunoaştem să existe un canon sau o tradiţie care să afirme aceasta. Istoria ne consemnează însă următoarele: cele 7 Sinoade Ecumenice au fost prezidate după cum urmează: Sinodul I Ecumenic a fost condus de Episcopul Osie de Cordova, Sinodul al II-lea Ecumenic de Patriarhul Meletie al Antiohiei, Sinodul al III-lea Ecumenic de Patriarhul Chiril al Alexandriei, Sinodul al IV-lea Ecumenic a fost prezidat de reprezentanţii Papei Leon, Sinodul al V-lea Ecumenic de Patriarhul Eutihie al Constantinopolului, Sinodul al VI-lea Ecumenic de însuşi împăratul Constantin Pogonatul, iar Sinodul al VII-lea Ecumenic de Patriarhul Tarasie al Constantinopolului.

De asemenea, deşi, de la patriarhul Meletie Metaxakis încoace (cunoscut pentru dorinţa sa de acaparare a puterii în Biserică), se avansează adeseori această afirmaţie – anume că scaunul ecumenic are responsabilitatea rangului de a prezida sinoade – nicicând n-au fost prezentate canoanele sau tradiţia acceptată de întreaga Biserică cu privire la această responsabilitate. La începutul domniei sale, actualul patriarh al Constantinopolului, Bartolomeu I, a elaborat o teză teologică prin care a încercat să întemeieze responsabilitatea scaunului ecumenic de a convoca şi prezida Sinoade Ecumenice, pe baza canoanelor existente, însă încercarea sa depăşeşte cadrul dreptului canonic ortodox şi alunecă în principii vecine cu primatul papal.

Că o asemenea tradiţie s-ar fi putut instaura de-a lungul secolelor, între anii 1453-1873, perioadă în care patriarhul Meletie susţine că s-au întrunit 50 sinoade generale – termenul ‘general’ este puţin forţat; cel mai probabil, la aceste sinoade au luat parte patriarhii Răsăritului (Constantinopol, Antiohia, Alexandria, Ierusalim), foarte probabil după 1589 patriarhul Rusiei, şi un număr mic de ierarhi – este îndoielnic. Conjunctura istorică extrem de defavorabilă, când aproape întreaga lume ortodoxă se afla sub jugul otoman, ar fi putut necesita o soluţie de moment, ţinând cont şi de faptul că în acele veacuri patriarhia Constantinopolului era net superioară ca număr de credincioşi şi clerici celorlalte patriarhii răsăritene. Dar istoria nu ne-a pus înainte nici o dovadă a existenţei unei tradiţii, cu atât mai puţin a unor temeiuri canonice. Dacă acestea ar fi existat, neîndoios, patriarhul Bartolomeu le-ar fi prezentat lumii ortodoxe pentru a-şi justifica şi întări poziţia de astăzi ...

[7] Probabil, reprezentanţe gen consulat, ambasadă.

[8] Text neclar.