Congresul pan-ortodox de la Constantinopol din 1923

 

Cea de-a treia sesiune

(Vineri, 18 mai 1923)

 

Comitetul Bisericilor Ortodoxe s-a întrunit sub conducerea P.S. patriarh ecumenic Meletie.

Patriarhul ecumenic l-a prezentat membrilor comitetului pe Arhonul Nomofilax al Marii Biserici a lui Hristos, Dragomir Demetrescu, care a sosit de la Bucureşti, profesor de teologie la universitatea de acolo. Patriarhul ecumenic a cerut imediat ca în cursul şederii sale el să participe la întrunirea Comitetului, putând prin opiniile sale să contribuie la lucrarea acestuia.

 

Profesorul, care a mulţumit călduros şi a sărutat dreapta patriarhului ecumenic, a cerut permisiunea de a-şi exprima opinia cu privire la lucrarea Comitetului. După ce patriarhul ecumenic i-a dat permisiunea, profesorul a afirmat următoarele:

 

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,

Prea Sfinţiţilor Ierarhi,

Onorabili domni,

Întrunirea noastră aici năzuieşte la pregătirea terenului pentru convocarea unui sinod pan-ortodox. Ideea convocării unui asemenea sinod pan-ortodox este veche. Cu toate acestea, după războiul mondial, în rândul Bisericilor Ortodoxe locale s-a amplificat nevoia stringentă pentru păstrarea unităţii de credinţă, introducerea unui sistem şi a unei organizări canonice uniforme, ca şi întărirea lor în viitor.

Şi semnificaţia importanţei păstrării acestor lucruri este limpede deoarece credinţa noastră creştină izvorăşte din cuvântul dumnezeiesc, pe care Domnul nostru Iisus Hristos l-a adus în lume. Acest cuvânt al lui Dumnezeu a fost păstrat atât în Sfânta Scriptură, cât şi în Sfânta Tradiţie Apostolică şi fiind menţinut în Biserică este propovăduit întregii lumi. În acest fel, Evanghelia mântuirii noastre nu a rămas un simplu sistem filozofic, ci s-a cristalizat şi s-a întrupat în Biserica Creştină, care îi cuprinde pe păstorii şi turmele ei. Astfel s-a întemeiat o instituţie dumnezeiască în lume care oferă viaţă şi putere credincioşilor şi dumnezeiescul har pentru mântuire. Misiunea ei a fost de a păstra curată această nădejde şi prin aceasta să reverse daruri dumnezeieşti şi să fie un izvor de viaţă morală şi sfinţenie pentru credincioşi. Prin apostoli s-a întemeiat ierarhia ca păzitori ai ei, dându-le puterea de a lega şi a dezlega totul în Biserică. Potrivit însuşi cuvântului Domnului, autoritatea de a soluţiona probleme de interes pentru Biserică prin dezbatere comună a fost dată episcopatului.

Noi întâlnim aplicarea acestei porunci dumnezeieşti chiar din perioada apostolică, în adunarea apostolilor într-un sinod. Această poruncă dumnezeiască a fost păstrată cu credincioşie de-a lungul veacurilor în viaţa Bisericii. Sinoadele convocate din când în când se îngrijeau de nevoile Bisericii, luau decizii întotdeauna în unanimitate rezolvând chestiunile care apăreau de fiecare dată şi menţineau nestricată nădejdea pe care o primiseră. În acest fel, noi avem până în secolul VIII aşa-numitele sinoade locale şi cele şapte Sinoade Ecumenice, la care s-au adăugat ulterior sinoadele din 842 şi 879. Aceste sinoade ale Uneia, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, care s-au întrunit pentru nevoile urgente ale Bisericii, au hotărât şi au emis legi de credinţă şi canoane privitoare la rânduiala sfântă a Bisericii în general. Deşi Biserica lui Hristos din Răsărit nu s-a mai adunat într-un sinod de 13 veacuri, ea a rămas neclintită ca o Biserică Ortodoxă în ce priveşte hotărârile deja menţionate ale Sinoadelor Ecumenice şi locale. În acest chip, rânduind cu cuviinţă nevoile Bisericii şi neatingând nimic din ce a fost hotărât anterior, ea a continuat până în prezent.

Cu toate acestea, se naşte întrebarea: de-a lungul secolelor până astăzi s-a ivit necesitatea convocării unui Sinod Ecumenic ? Cu siguranţă. Dar situaţia în care s-a aflat Răsăritul nu a permis convocarea unui asemenea sinod. În consecinţă, toate chestiunile care ar fi revenit Sinoadelor Ecumenice au fost tratate prin decizii luate de marele centru al Ortodoxiei, ca mamă a Bisericilor, Patriarhia Ecumenică, în consultare cu toate Bisericile Ortodoxe locale[1]. În acest mod, de exemplu, Biserica Rusă a fost ridicată la rangul de patriarhie. În acest mod, diferite Biserici Ortodoxe au fost declarate autocefale, odată cu restabilirea independenţei ţărilor în care ele există. În acest mod, a fost declarată schisma bulgară[2]. Şi Biserica Ortodoxă a rămas neclintită întru toate în ce priveşte hotărârile Sfintelor Sinoade amintite mai sus, în timp ce Biserica papală după schismă a continuat să convoace sinoade, şi socoteşte că ultimul este al XX-lea.

Dar dacă problemele Răsăritului nu au permis continuarea convocării de Sinoade Ecumenice, circumstanţele actuale create după războiul mondial impun adunarea unui sinod pan-ortodox care:

 

1) să ia hotărâri privind chestiunile din trecut;

2) să soluţioneze chestiunile actuale presante pentru Biserică;

3) să o ferească de primejdii pe viitor.

 

Această natură a problemelor fiind prezentată astăzi necesită adunarea sa [a Bisericii]. Înalt prea sfinţia voastră îşi aminteşte discuţiile relevante de la Atena din 1919, când împreună cu membrii Sfântului Sinod şi profesorii şcolii teologice a universităţii, printre care se număra şi Î.P.S. Hrisostom actualul mitropolit al Atenei, am căzut de acord cu toţii cu privire la aceasta, deoarece de la început Asociaţia diferiţilor teologi ortodocşi din diferite Biserici au examinat chestiunile contemporane referitoare la Biserică şi au pregătit terenul. Întorcându-mă în ţara mea natală, am împărtăşit aceste vederi în cercurile bisericeşti şi politice, care s-au umplut de bucurie anticipând bunele evoluţii pentru viitorul Bisericilor Ortodoxe.

Aşa stăteau lucrurile în 1920, când Biserica Română a luat iniţiativa şi, consultându-se cu Ministerul Cultelor, a hotărât prin decizie sinodală să trimită o persoană potrivită în vizită la diferite Biserici pentru un schimb de opinii. Această sarcină onorabilă mi-a revenit mie, dat fiind faptul că venind în oraşul imperial m-am consultat cu membri ai Sfântului Sinod, care fiind de acord cu mine, au binecuvântat lucrarea. Apoi călătorind la Atena, exact în vremea în care se desfăşurau sărbătoririle victoriei, am venit înaintea Sfântului Sinod care se întrunea, fiind de faţă şi delegatul regal, care au acceptat cu entuziasm recomandările mele şi după suficiente discuţii noi am semnat de asemenea un protocol.

Aceeaşi primire a însoţit recomandările mele înaintea Sfintelor Sinoade de la Belgrad şi Karlowitz[3], unde ei în mod special mi-au cerut ajutorul pentru grăbirea soluţionării anumitor chestiuni stringente, dintre care cea dintâi este cea de-a doua căsătorie a preoţilor. Vizitând Sofia cu acelaşi scop, am participat vreme de 2 zile la discuţii cu Sinodul, văzând într-adevăr în aceasta ridicarea schismei. O concluzie a tuturor acestor discuţii este că toţi au fost de acord şi au sprijinit principiul că Biserica Ortodoxă ar trebui să fie o Biserică care trăieşte şi acţionează în comuniunea credincioşilor, în timp ce oferă o soluţie benefică tuturor problemelor actuale care preocupă întreaga Ortodoxie.

Şi îngăduiţi-mi, înalt prea sfinţia voastră, să enumăr câteva dintre cele mai arzătoare probleme care preocupă Congresul nostru şi în privinţa cărora ierarhia întregii Ortodoxii întrunită într-un sinod pan-ortodox va oferi o decizie:

 

1) O sfântă mărturisire de credinţă, care există printre apuseni şi protestanţi, lipseşte pentru Biserica Ortodoxă, deoarece mărturisirile lui Ghenadie Scholarios, Petru Movilă, Kritopoulos, Dositheos şi Meletie Pigas poartă un caracter personal şi nu sunt o expresie deplină a Ortodoxiei. Alcătuirea unei asemenea mărturisiri pe baza Sfintei Scripturi, Sfintei Tradiţii şi sinoadelor va întări enorm Biserica noastră Ortodoxă şi îi va dezarma pe toţi duşmanii ei. Din această mărturisire, ca dintr-un izvor, orice teolog îşi va scoate argumentele şi se va inspira, şi în general orice faţă bisericească care susţine unitatea credinţei şi întreaga structură a Bisericii Ortodoxe se va inspira pentru a combate orice învăţătură eretică.

2) Luarea unei hotărâri privind toate chestiunile ecleziastice, care au un caracter pan-ortodox şi care au apărut de la Sinoadele Ecumenice până în prezent.

3) Stabilirea poziţiei Patriarhiei Ecumenice în relaţie cu celelalte Biserici autocefale şi a drepturilor ei o va întări de asemenea într-o asemenea măsură încât să devină într-adevăr un centru al întregii Ortodoxii.

4) Aprobarea înfiinţării Bisericilor Ortodoxe autocefale naţionale.

5) Luarea unei hotărâri privind viaţa şi organizarea lor uniformă, ca şi relaţiile Bisericilor între ele.

6) Luarea unei hotărâri privind acele probleme care chiar dacă au un caracter intern pentru o Biserică, sunt de interes pentru întreaga Biserică Ortodoxă. De pildă, situaţia Bisericilor Ortodoxe din Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria şi relaţiile actuale neregulate dintre diferitele Biserici.

7) Luarea unei hotărâri referitoare la poziţia canonică a acelor ierarhi care din cauza schimbării politice au rămas fără eparhie, ca şi a episcopilor care sunt hirotoniţi însă rămân fără biserică şi eparhie.

8) Aceeaşi problemă în cazul unui transfer de eparhie de la o Biserică la alta, când ierarhul ei rămâne fără eparhie şi prin urmare există doi ierarhi cu numele aceleiaşi eparhii. De pildă, există un mitropolit de Ohrida în Bulgaria şi unul în Serbia.

9) Stabilirea unui sistem de conducere uniform pentru toate Bisericile autocefale, patriarhii sau mitropolii, astfel ca sistemul mitropolitan să nu apară ca fiind inferior celui patriarhal, de vreme ce acest lucru încă se petrece şi pe care, cu regret, noi l-am observat în pomenirea dipticelor în Biserica Constantinopolului. Şi legat de aceasta, stabilirea unui sistem administrativ şi de conducere uniform.

10) Stabilirea poziţiei Bisericii şi ierarhiei în raport cu statele şi reuşirea găsirii poziţiei potrivite în toate statele ortodoxe, pentru a îndepărta astfel diferenţele observate în metoda de alegere a ierarhilor în diferite Biserici şi pentru a-i dezarma pe duşmanii Ortodoxiei.

11) Stabilirea hotarelor şi sferei de activitate a Bisericii în stat şi a relaţiilor cu acesta.

12) Hotărârea modului de alegere şi numire a ierarhilor, care sunt cele mai înalte organe de păstorire şi conducere a credincioşilor în Biserică, şi legat de aceasta stabilirea poziţiei canonice a episcopilor lor vicari.

13) Luarea unei hotărâri privind soarta Bisericilor din diaspora şi aici ne referim la minorităţile care există în mijlocul celor care împărtăşesc aceeaşi credinţă dar o naţionalitate diferită, sau o credinţă şi naţionalitate diferite.

14) Examinarea validităţii canonului 28 al celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic care recunoaşte drepturi exarhale, şi dacă naţionalitatea sau credinţa ar trebui luate ca bază pentru acestea. În prezent, această chestiune are o mare însemnătate deoarece drepturile minorităţilor au fost recunoscute după războiul mondial prin acorduri internaţionale. Diverse naţiuni ortodoxe asemenea nouă au un interes din pricina fraţilor noştri din străinătate.

15) Luarea unei decizii privind cea de-a doua căsătorie a preoţilor văduvi şi în general căsătoria întregului cler ortodox. Cu alte cuvinte, să se ia o hotărâre dacă taina căsătoriei poate fi un impediment pentru ridicarea la oricare din rangurile preoţiei, adică, diaconie, preoţie, episcopie de vreme ce noi recunoaştem deja căsătoria ca fiind respectabilă şi o taină a Bisericii noastre, iar în vechime nu a fost nicicând socotită o piedică chiar pentru arhipreoţie.

16) Stabilirea cadrului legilor Bisericii în raport cu cele ale statului privind căsătoria şi divorţul.

17) Luarea unei hotărâri privind starea actuală a slujbelor şi riturilor în general, aşa cum există ele în Biserica Ortodoxă.

18) Luarea unei hotărâri referitoare la calendar, pentru că această chestiune pune aproape toată Ortodoxia în opoziţie cu statul, care a adoptat calendarul gregorian în toate relaţiile sale. Toate Bisericile Ortodoxe sunt interesate de o calculare uniformă a timpului şi de prăznuirea simultană a marilor sărbători ale creştinătăţii, atât a celor cu dată schimbătoare, cât şi a celor cu dată fixă.

19) Realizarea unui studiu şi luarea unei hotărâri privind respectarea postului.

20) Realizarea unui studiu şi luarea unei hotărâri privind uniformitatea procedurilor legale ale clerului în toate Bisericile Ortodoxe, deoarece diferenţele obsedează conştiinţele celor vinovaţi.

21) În molitfelnic, nu există rugăciuni pentru felurite evenimente care au loc în viaţa socială a naţiunilor şi statelor. Numeroase circumstanţe au necesitat astfel de rugăciuni şi ierarhia de pretutindeni a fost silită să introducă rugăciuni improvizate. Prin urmare, trebuinţa cere ca Biserica să ia în discuţie această chestiune şi să introducă, pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, o rugăciune uniformă şi potrivită pentru fiecare eveniment care are loc.

 

Acestea sunt, înalt prea sfinţia voastră, problemele principale despre care am vorbit cu întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe autocefale şi cu teologii lor, şi care cred că ar trebui să fie supuse cele dintâi studiului de către Congresul nostru. Ca o Biserică ce învaţă, este necesar ca ea să le analizeze şi rezultatele studiului ei să fie supuse întregii ierarhii întrunite într-un sinod pan-ortodox, fiindcă acestuia îi aparţine puterea de a lega şi a dezlega.

 

Patriarhul ecumenic i-a mulţumit călduros profesorului pentru că a furnizat o bază de la care Comitetul să pornească să examineze chestiunile care nu au fost atinse până în prezent şi într-adevăr pentru că a lămurit problemele analizate de el, care i-au preocupat în ultimii ani pe teologi şi mai ales Bisericile Ortodoxe pe care el le-a vizitat.

 

După ce s-a acceptat rezoluţia de a distribui discursul profesorului membrilor Comitetului, s-a intrat în ordinea de zi.

 

Mitropolitul de Dyrrachion: Înainte de a continua ordinea de zi şi discuţia despre chestiunea calendarului, ar vrea patriarhul ecumenic să-mi îngăduie să depun o rezoluţie cu privire la numele organismului nostru ? Numele de Comitet Inter-Ortodox sau Comitet al Bisericilor Ortodoxe nu corespunde nici cu realitatea, nici cu însemnătatea deosebită a acestui organism. Dacă numele de Congres, şi nu de Comitet, este dat adunărilor reprezentative ale diferitelor Biserici străine, organisme religioase sau chiar naţiuni (Berlin, Geneva, Lausanne etc) pentru că are alt sens şi mai important decât celălalt, cu atât mai mult ar fi necesar să dăm acest nume organismului nostru, de vreme ce un asemenea nume corespunde marii semnificaţii pe care o are convocarea sa.

Mâine vom trece la decizii, dintre care unele probabil, după primirea de către Bisericile locale, vor fi anunţate întregii lumi creştine. Doar că anunţurile au o autoritate diferită ca hotărâri ale unui Congres pan-ortodox decât ca decizii ale unui Comitet inter-ortodox al Bisericilor Ortodoxe. În hotărârea sa referitoare la calendar, Sinodul ierarhilor Bisericii Greciei a dat organismului nostru – foarte corect după părerea mea – numele de Congres pan-ortodox. Prin urmare, recomand ca organismul care lucrează sub conducerea patriarhului ecumenic să se numească fie Congresul pan-ortodox din Constantinopol, fie Congresul Bisericilor Ortodoxe din Constantinopol.

 

Mitropolitul Muntenegrului: Apreciind observaţiile făcute de mitropolitul de Dyrrachion, sunt în favoarea rezoluţiei, cu atât mai mult cu cât la noi, sârbii, termenul comitet nu exprimă deloc sensul pe care îl are în prezent organismul întrunit la patriarhie, sens pe care numai cuvântul congres îl poate exprima, mai degrabă decât conferinţă.

 

Arhiepiscopul Chişinăului afirmă şi el acelaşi lucru.

 

Arhimandritul I. Scriban, făcând o distincţie între cuvintele congres şi conferinţă, primul având un caracter general, iar cel din urmă un caracter particular, se declară în favoarea acceptării termenului conferinţă (Συνδιάσκεψις).

 

Patriarhul ecumenic: În limba greacă contemporană, cuvântul congres (συνέδριον) înseamnă o reuniune de persoane adunate ca să poată dezbate subiecte raportate la cunoaşterea lor şi să poată lua decizii cu un caracter neobligatoriu. În limbajul mai vechi, cuvântul înseamnă ceea ce se înţelege că semnifică termenii întrunire (σύναξις) şi sinod (σύνοδος). Folosirea cuvântului congres acoperă ambele sensuri. Deoarece în limba bisericească contemporană cuvântul congres (συνέδριον) nu a fost deloc în uz pentru că până astăzi nu au existat întruniri de acest fel, însă oricât de neobişnuit ar apărea numele, mai degrabă cuvântul congres (συνέδριον) decât conferinţă (συνδιάσκεψις) exprimă cu siguranţă mai complet caracterul organismului nostru. Fiindcă, în orice caz, noi nu ne aflăm aici ca reprezentanţi ai Bisericilor care negociază termenii unui acord. Astfel că atunci când am alcătuit scrisoarea de invitaţie către Biserici noi am întâmpinat aceste dificultăţi şi ne-am gândit să le evităm folosind termenii de Comitet al Sfintelor Biserici. Cu toate acestea, deoarece problema numelui său este pusă deja înaintea organismului întrunit, sunt de acord cu cei care susţin că numele de Congres pan-ortodox este mai potrivit.

 

Adunarea este de acord cu numele de Congres pan-ortodox.

După ce Congresul a intrat în ordinea de zi, au fost citite rapoartele celor trei subcomitete privind diferite aspecte ale problemei calendarului care le-au fost încredinţate în sesiunea anterioară.

 

 

1) Raportul comitetului privind aspectul dogmatic-canonic este următorul:

 

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,

Potrivit cu însărcinarea primită, comitetul nostru a purces la studierea aspectelor problemei calendarului care i-au fost încredinţate şi, ajungând deja la finalul lucrării sale, supune spre examinare concluziile dezbaterilor sale după cum urmează, începând cu punctele cele mai de seamă şi cruciale, anume dacă părţi din calendar legate de Pascalie şi Heortologion au un caracter dogmatic şi canonic.

Referitor la primul punct, aşa-numitul caracter dogmatic al aspectelor menţionate mai sus ale chestiunii, analiza noastră a ajuns la o concluzie negativă. Într-o asemenea chestiune, în opinia noastră, nu este implicată dogma.

Neîndoios, este adevărat că problema definiţiei celei mai exacte cu putinţă sau neclintite a anului şi, dacă este realizabilă, dorita celebrare simultană, de către toţi creştinii, a marilor evenimente mântuitoare ale credinţei noastre a fost în trecut şi rămâne încă demnă de atenţia Bisericii. Doar că este un fapt admis şi cunoscut istoric că această atenţie a avut uneori unele cauze, şi are elemente şi motive (motive care nu au nimic în comun cu ceva de-a dreptul dogmatic sau chiar cu importanţă dogmatică, religioasă sau morală a chestiunii), pe care apostolul le-a explicat scriind credincioşilor din Corint: Curăţiţi dar aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum sunteţi fără de aluat. Că Paştele noastre Hristos pentru noi s-au jertfit; pentru aceea să prăznuim, nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului; ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului (I Corinteni 5, 7-8).

Acesta nu este singurul punct. Comitetul crede că poate adăuga, într-adevăr poate sublinia şi aceasta, că orice altă interpretare, altă ridicare a unor asemenea chestiuni la rangul de dogme cu autoritate absolută şi legi cu caracter mântuitor izvorăşte dintr-o conştiinţă bolnavă sau în alt fel coruptă. Ar aduce la lumină o perspectivă discutabilă, o perspectivă care se întemeiază mai degrabă pe vechimea literei decât pe originalitatea duhului. Ar aduce la lumină o perspectivă copilărească sau iudaizantă, de care acelaşi dumnezeiesc apostol s-a străduit să protejeze credincioşii de pretutindeni, în timp ce îi îndemna pe alţii să fie atenţi şi să vegheze ca să nu vă fure pre voi cineva cu filosofia şi cu înşelăciunea deşartă, după predania oamenilor, după stihiile lumii şi nu după Hristos (Coloseni 2, 8), sau să nu vă judece pentru mâncare, sau băutură, sau pentru parte a sărbătorii, sau a lunii nouă, sau a Sâmbetelor; care sunt umbră celor viitoare (Coloseni 2, 16-17), şi care găseşte greşeală în alţii şi îi mustră că după ce aţi cunoscut pre Dumnezeu, iar mai vârtos după ce v-aţi cunoscut de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iarăşi la cele slabe şi sărace stihii, (…) zilele păziţi, şi lunile, şi vremile şi anii” (Galateni 4, 9-10)[4].

Noi nu am considerat că prevederile celor câteva canoane relevante existente sunt incompatibile cu cele menţionate mai sus. Este suficient ca ele să fie înţelese corect, fiind interpretate potrivit cu raţiunile care au justificat formularea lor. Cuvântul apostolic: Dreptului lege nu este pusă (I Timotei 1, 9) care se aplică pentru întreaga legislaţie, se aplică şi chestiunii în cauză, în sensul că atunci când nu există nici o raţiune sau necesitate de nici un fel, nici nu este introdusă o lege.

Diferenţele şi conflictele din Biserica primară care au existat multă vreme cu privire la această problemă sunt bine cunoscute din istoria bisericească. În timp ce unii sărbătoreau praznicul Învierii Domnului după Pascha Legii Vechi şi într-o zi de duminică, alţii, invocând o tradiţie diferită nu mai puţin veche şi pentru motivul că Domnul Însuşi a mâncat Paştile cu propriii Săi ucenici în ziua în care au mâncat şi evreii, păstrau praznicul în aceeaşi vreme. Şi astfel a luat naştere în sânul uneia Biserici un fenomen deloc înveselitor, similar celui observat astăzi printre creştini, că unii plângeau şi posteau în timp ce alţii prăznuiau cu veselie, având aceeaşi credinţă şi închinare în alte aspecte (Eusebiu, Istoria Bisericii, 5. 23-25, Viaţa lui Constantin, 3. 18-19; Sozomen, 1. 16; Socrate, 1. 9; Teodorit al Cirului, Istoria Bisericii, 1. 10, Istoria ereziilor, 3). Istoriile subliniază râvna pe care a arătat-o Constantin cel Mare faţă de reglementarea acestei chestiuni de către Primul Sinod Ecumenic de la Niceea pentru a se ajunge la acord şi înţelegere.

În ce priveşte astfel de probleme, erudiţii încă dezbat dacă canonul 7 din cele 85 de canoane atribuite sfinţilor apostoli precede acest sinod, canon care afirmă următoarele: ,,Dacă vreun episcop, ori presviter, ori diacon prăznuieşte sfânta zi a Paştilor înainte de echinocţiul de primăvară, să fie depus”. Din nefericire, nu este preocuparea noastră dacă renumitul canon al Sfântului Sinod amintit mai sus este identic cu acesta. O cunoaştere incompletă ne este oferită de ceea ce aflăm indirect din alte surse şi din ce afirmă canonul 1 al celui de-al doilea Sinod local din Antiohia:

,,Toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea sfântului şi marelui sinod, cel adunat în Niceea, în fiinţa bunei cinstiri a preaiubitorului de Dumnezeu împăratului Constantin, pentru sfânta sărbătoare cea mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi, şi lepădaţi de biserică de vor stărui împotrivindu-se mai cu prigonire celor bine dogmatisite. Şi acestea să fie zise pentru mireni. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop, sau presviter, sau diacon, după hotărârea aceasta ar îndrăzni pentru răzvrătirea popoarelor şi tulburarea bisericilor, a se osebi, şi cu iudeii a săvârşi Paştile, pe acesta sfântul sinod din dată acum străin de biserică l-a judecat, ca pe unul ce nu numai luişi s-a făcut pricinuitor de păcat, ci şi multora de stricăciune şi de răzvrătire”.

Ambele canoane citate, combinate cu ceea ce se cunoaşte din altă parte referitor la scopul canonului pierdut din nefericire al Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, justifică suspiciunea că ce s-a dorit prin acest canon nu a fost atât o stabilire exactă a momentului prăznuirii Sfintelor Paşti, cât eliminarea neînţelegerii larg răspândite în teorie şi practică cu privire la această problemă, care exista de mult timp la acea vreme în Biserică. Dumnezeieştii Părinţi au căutat eliminarea acestui dezacord când au confirmat opinia şi practica majorităţii Bisericilor şi i-au condamnat pe cei înclinaţi spre altă opinie şi practică care stăruiau în contradictoriu a cinsti în continuare ca zi a Sfintelor Paşti această zi a Paschăi Legii Vechi (a 14-a lună plină a lunii Nisan[5]). Fără îndoială, interdicţia sinodală de a prăznui odată cu evreii este legată de luarea de măsuri în mod coerent pentru acest motiv şi nu este legată de aceia şi – ca să spunem aşa – de coincidenţele nevinovate ale Paştelui cu cel evreiesc, care au ca singură cauză o anumită confuzie privitoare la calcularea anilor şi anotimpurilor.

Şi există încă mai multe. Având în vedere că au dispărut de multă vreme opiniile şi practicile iudaizante ale unora dintre Bisericile străvechi din Asia, se poate spune că respectivele canoane sunt de fapt deja scoase din uz în ce priveşte prevederile lor negative sau prohibitive, lucru valabil şi pentru alte canoane, care sunt în întregime sau parţial scoase din uz, când raţiunile adoptării lor nu mai există. Cessante legis rationae, cessat ipsa lex[6].

Indiferent de ce a predominat la acea vreme şi domneşte încă printre noi referitor la calculul Pascaliei şi Heortologionului, este doar parţial şi indirect legat de canoanele mai sus amintite; se datorează în alte privinţe cunoaşterii şi experienţei astronomice din acea perioadă; şi în nici un caz nu obligă Biserica. Este suficient numai ca ea să aibă duhul şi scopul canoanelor existente relevante ale Bisericii străvechi. Nu există nimic care să o împiedice dogmatic sau pur şi simplu canonic de la a restabili echinocţiul de la actualul 8 martie la 21 al aceleiaşi luni, aşa cum se presupune că a fost pentru Sinodul de la Niceea. Şi după ce este restabilit, nimic nu împiedică Biserica să nu ţină seama în principiu de această zi a primei luni pline de după echinocţiul de primăvară, deoarece acest lucru îngreunează orice simplificare oportună a problemelor prin fixarea permanentă a datei Paştelui în orice duminică a lunii aprilie. În acest fel, duhul canoanelor străvechi este respectat privitor la prăznuirea comună (dacă este cu putinţă) a Sfintelor Paşti în prima duminică din primăvară.

În opinia noastră, Biserica este liberă de dogmă şi canoane în ce priveşte schimbările menţionate mai sus, în stabilirea zilelor altor praznice, cu dată fixă şi schimbătoare, ştiindu-se că nici în prezent toate praznicele Domnului şi Născătoarei de Dumnezeu nu sunt ţinute potrivit cu data şi ora exactă a anului când au avut loc evenimentele propriu-zise. Adeseori, Biserica a avut în vedere alte motive pentru a stabili multe praznice.

Referitor la punctele rămase, comitetul nostru este de părere că fiecare hotărâre a membrilor, ca o hotărâre ad referendum, va fi comunicată de Biserica Constantinopolului Bisericilor locale autocefale. Acceptarea a ceea ce se hotărăşte aici de către sinoadele Bisericilor locale, de către toate sau cel puţin de către majoritatea Bisericilor participante la Congresul pan-ortodox prin propriii reprezentanţi, poate fi considerată suficientă, astfel încât o hotărâre validă a întregii Ortodoxii să fie înaintată de Biserica Constantinopolului însăşi Bisericilor locale autocefale spre acceptare şi confirmare. În acest fel, neacceptarea de către una sau chiar mai multe dintre Bisericile locale nu va fi văzută ca o cauză pentru ruperea relaţiilor frăţeşti din cauza naturii problemelor.

Rămânem ai dvs. cu cinste şi respect.

 

În patriarhie, 18 mai 1923
 
Comitetul
(Semnată)
† Calinic de Cizic
† Vasilie de Niceea
V. Antoniades
 
† Arhimandrit Ghermano
Secretar şef al Sfântului Sinod

 

 

2) Raportul comitetului privind aspectul practic este următorul:

 

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,

Opinia comitetului nostru privind cele 3 probleme legate de calendar, de importanţă practică, atribuite ei, este prezentată cu respect mai jos.

 

1. Întrebare

Este necesară reformarea Pascaliei sau este suficientă doar potrivirea praznicelor cu dată fixă cu datele echivalente din calendarul civil ?

 

Răspuns

După acceptarea de către Biserică a noului calendar din pricina necesităţilor lumeşti, devine inevitabilă conformitatea cu el, şi într-adevăr rapid, a Heortologionului. Dificultăţile în utilizarea vechiului calendar de către ortodocşi în prezent apar pur şi simplu în relaţiile şi tranzacţiile lor externe sociale şi comerciale. Cu toate acestea, în viaţa lor internă şi morală nu numai că nu a existat nici o dificultate, ci dimpotrivă, calendarul diferit a fost util ca o legătură specială care i-a unit puternic ca o comunitate creştină aparte.

Dacă acum, după acceptarea noului calendar, nu are loc simultan conformarea Heortologionului, există pericolul creării unei dezbinări a comunităţii ortodoxe în cadrul propriei Biserici.

Prin urmare, din pricina raţiunilor ecleziastice interne, o necesitate incontestabilă şi absolută impune conformarea corespunzătoare a calendarului. Prin această conformare potrivită logic şi ştiinţific, este necesar încă de la început a plasa problemele la locul lor şi a nu oferi timp pentru crearea de confuzie, care va deveni tot mai mare şi mai periculoasă pe măsură ce trece timpul.

Eliminarea celor 13 zile în cursul primului an din calendar pentru conformarea cu noul calendar poate avea loc în cursul oricărei perioade din an când praznicele mari şi binecunoscute sunt rare în Heortologion. Şi pot fi găsite 13 zile consecutive în calendar fără mari praznice, mai ales în timpul lunilor de vară. Cu toate acestea, deoarece este benefic pentru Biserică ca eliminarea celor 13 zile să se facă simultan de către toate Bisericile Ortodoxe locale, ca nu cumva să existe o diferenţă temporală în prăznuirea sărbătorilor de către ele; va fi necesară o perioadă interimară pentru colaborare prin acţiune comună şi convenită. Suntem de părere că ultimele 13 zile ale lunii septembrie ce vine pot fi recomandate pentru eliminare, perioada interimară până atunci fiind adecvată, în opinia noastră, pentru introducerea a ceea ce este necesar.

Aceste lucruri privesc în mod special praznicele cu dată fixă ale Heortologionului.

Însă, aceeaşi necesitate de conformare la instituirea noului calendar se pune şi pentru Pascalie.

Fiecare Biserică creştină, călăuzită de duhul dragostei lui Hristos, trebuie să năzuiască spre apropierea şi unitatea creştinilor, nu spre divizarea şi separarea lor. Părinţii de la Primul Sinod Ecumenic care au fost inspiraţi de acest duh al unităţii au adoptat o hotărâre referitoare la prăznuirea Paştelui, a cărei temelie principală este cerinţa de a prăznui cea mai mare dintre sărbătorile creştine de toate bisericile de pretutindeni în acelaşi timp.

Nevoia pentru prăznuirea simultană a marilor sărbători creştine, a Crăciunului şi Paştelui, de către toţi creştinii este subliniată în mod special în invitaţia Patriarhiei Ecumenice către Bisericile autocefale de a participa la actualul Comitet inter-ortodox. Raţiunile beneficiilor şi necesitatea practică impun de asemenea Bisericii Ortodoxe şi poporului ortodox prăznuirea simultană a Paştelui, Crăciunului şi sărbătorilor legate de acestea. Prăznuirea simultană va atenua paguba materială a oamenilor, care decurge în prezent din prăznuirea de două ori şi dubla sărbătoare în multe ţări în care comunitatea creştină este amestecată. În plus, în aceste ţări, mai ales acolo unde ortodocşii nu predomină numeric – precum este cazul în prezent, iar în viitor va fi încă mai grav –, dacă nu este reformat calendarul, sărbătorile occidentalilor care au loc primele cronologic, la care participă persoane importante de la putere printre heterodocşi, vor umbri aceleaşi praznice ortodoxe care urmează, riscând astfel pierderea prestigiului lor în ochii oamenilor, în detrimentul Bisericii Ortodoxe.

Alt motiv pentru conformarea imediată a Pascaliei este marea însemnătate morală şi impresie pe care o va produce apropierea dintre cele două lumi creştine ale Răsăritului şi Apusului asupra întregii lumi civilizate, prin sărbătorirea marilor praznice creştine, prin această iniţiativă voluntară a Bisericii Ortodoxe. În perioada istorică şi critică a omenirii, această impresie nu este lipsită de cinste şi folos pentru Biserica Ortodoxă. Puritatea şi desăvârşirea duhului creştin ortodox vor fi cunoscute şi adeverite în contrast cu altă Biserică, care din nefericire nu Îl caută şi nu Îl urmează întotdeauna pe Hristos în opiniile şi acţiunile ei[7].

Cu toate acestea, neacordarea Pascaliei cu noul calendar care va fi introdus în uzul general este practic imposibilă pentru Biserica Ortodoxă. Căci dacă, atunci când lunile şi zilele sunt socotite potrivit cu noul calendar şi echinocţiul de primăvară şi datele legate de el continuă să fie calculate ca înainte, pe baza vechiului calendar greşit, în viitor se va întâmpla că Paştele va fi prăznuit spre sfârşitul lunii aprilie după calendarul vechi, adică în cursul lunii mai după calendarul nou, când caracterul nepotrivit al prăznuirii Paştelui în luna mai va supăra conştiinţa poporului ortodox.

 

2. Întrebare

Se prevede din reforma calendarului vreo vătămare pentru Ortodoxie şi cum poate fi aceasta evitată ?

 

Răspuns

Singura vătămare, care ar putea veni probabil din reforma Pascaliei şi suprapunerea marilor praznice ortodoxe cu cele ale Apusului, va fi exploatarea posibilă a chestiunii de către cercurile propagandistice cunoscute. Cu toate acestea, pericolul acestei propagande pentru ortodocşi nu este în prezent acelaşi cu cel care ar fi putut avea loc în trecut, când toate populaţiile ortodoxe erau guvernate politic de heterodocşi, care cultivau şi susţineau propaganda[8]. Astăzi, din fericire, majoritatea popoarelor ortodoxe şi-au câştigat libertatea politică şi propaganda nu mai are sprijinul puternic de acţiune împotriva lor.

În plus faţă de aceasta, deoarece în noul calendar ca şi în Pascalia Bisericii apusene există anumite puncte care nu sunt pe de-a întregul corecte ştiinţific sau corecte în ce priveşte rânduielile Primului Sinod Ecumenic, Biserica noastră poate face rectificările potrivite. Acestea pot fi făcute cu siguranţă fără vătămarea conformităţii calendarelor şi prăznuirea simultană a sărbătorilor astfel ca, în acest fel, noul nostru calendar să nu fie o acceptare servilă a celui gregorian, ci un calendar mai perfect ca acela, fiind prezentat ca un ,,calendar pan-ortodox” nou corectat.

 

3. Întrebare

Poate fi Biserica Ortodoxă de acord cu propunerea ca praznicul Paştelui să fie un praznic cu dată fixă ?

 

Răspuns

Această întrebare constituie un subiect de examinare şi decizie comună pentru toate Bisericile creştine, pentru că numai în acest fel ar fi posibil ca o decizie luată să fie acceptată de toţi şi introdusă. Prin urmare, Biserica Ortodoxă nu poate în prezent să ia în considerare şi să hotărască în această privinţă.

 
În Constantinopol, pe 18 mai 1923
 
Membrii Comitetului
(Semnată)
† Gavriil de Muntenegru
† Iacov de Dyrrachion
† Alexandru de America de Nord
 
Secretar
Chr. Papaioannou
Mare Protonotar al Tronului Ecumenic
 

 

3) Raportul comitetului privind aspectul ştiinţific este următorul:

 

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,

Înaintea comitetului ştiinţific al Congresului pan-ortodox au fost prezentate 2 planuri pentru corectarea calendarului iulian folosit în Biserica Ortodoxă, unul alcătuit de profesorul Milankovici din Belgrad şi celălalt de juristul român Petre Drăghici din Sibiu, România. Ambele sunt de acord în ce priveşte chestiunea care ne-a preocupat în cursul discuţiilor de la prima sesiune şi la care toate opiniile au coincis, anume că trebuie eliminate 13 zile, prin care calendarul iulian diferă de calendarul popoarelor din Apus. Din acest punct, cele 2 planuri dezvoltă proiecte complet diferite.

Cel al dlui Milankovici se bazează pe planurile străvechi ale calendarelor iulian şi gregorian, adică, ia în considerare mişcările lunii, în timp ce planul dlui Drăghici este mai radical luând în considerare numai mişcările soarelui.

Primul păstrează sistemul lunilor care există în prezent, adică după eliminarea celor 13 zile, rămâne în acelaşi plan cu calendarul gregorian, fără nici o diferenţă. Reglementarea diferită a praznicului Paştelui pare să fie singura inovaţie a acestui calendar. Această inovaţie este dezvăluită în 3 metode de calcul pentru stabilirea praznicului:

 

1) în folosirea diferită a epactelor gregoriene;

2) în metoda diferită de intercalare a anului bisect;

3) în a putea sărbători Paştele în duminica în care cade luna plină, în timp ce potrivit calendarului gregorian, dacă luna plină cade duminica, Paştele este mutat în duminica următoare.

 

Amănuntele tuturor acestor diferenţe sunt cuprinse în acest plan ataşat de dl. Milankovici.

Înseamnă că, practic vorbind, vom avea aproape calendarul gregorian doar după anul 2000. În anii 1926, 1930, 1950, 1957, 1970, 1974, 1977, 1994 şi 1997 vom avea altă dată pentru praznicul Paştelui, în particular răsăritenii vor sărbători praznicul înaintea apusenilor. În cursul tuturor celorlalţi ani, răsăritenii vor avea Paştele în aceeaşi duminică cu apusenii. În consecinţă, cu excepţia acestei diferenţe în practică, planul dlui Milankovici se potriveşte cu calendarul gregorian şi este destinat pentru o unificare concisă şi rapidă a calendarului creştin în monarhia iugoslavă. Cineva nu ar distinge că este alt calendar cu excepţia doar a unui număr mic de ani în care ortodocşii vor avea altă zi pentru Paşti decât apusenii.

Diferenţa, precum am spus, derivă din faptul că, potrivit planului dlui Milankovici, va fi posibil ca Paştele ortodox să fie prăznuit în duminica în care cade luna plină, adică înainte de apuseni, în timp ce în calendarul gregorian este mutat în duminica următoare. Congresul va trebui să aprecieze dacă o asemenea diferenţă este un avantaj sau un dezavantaj.

Planul dlui Drăghici are o structură care, deşi este simplă, intră mult mai profund în esenţa calendarului. El dă un aranjament diferit al lunilor. Ele vor fi întotdeauna 12, ca şi în prezent, însă aranjamentul zilelor va fi întrucâtva diferit. Primele 2 luni ale fiecărui sfert de an vor avea 30 zile şi cea de-a treia va avea 31. Dintr-un asemenea aranjament vom ajunge la uniformitate prin care orice dată, oricare ar fi ea, va cădea în fiecare an în aceeaşi zi a lunii corespunzătoare. Dacă, de pildă, 3 februarie va cădea în acest an miercuri, va fi miercuri întotdeauna.

Această uniformitate nu va avea loc decât dacă într-un an există un număr suficient de zile. Prin urmare, acest plan elimină cea de-a 365-a zi a anului şi o pune deoparte astfel încât să fie adăugată ca o a şaptea zi intercalară în fiecare al 5-lea an, între sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie. Deoarece aceste 5 zile împreună cu ziua anului bisect nu constituie exact o săptămână, ziua intercalară este adăugată de 7 ori într-o perioadă de 40 ani, însă a opta oară nu mai este adăugată. În acest fel, anul civil se va potrivi cu anul solar de aşa natură încât chiar după 2.000 de ani diferenţa dintre ele va fi mai mică de o jumătate de zi. Astfel, structura acestui calendar este prezentată cu privire la aranjamentul lunilor şi modul de menţinere a lui întotdeauna în ciclul anului solar tropic.

Revenind acum la fixarea praznicului Paştelui.

În planul dlui Drăghici, Paştele va avea loc întotdeauna într-o zi fixată precum propun în prezent apusenii.

Acest calendar are principiul că Duminica Învierii trebuie prăznuită la aceeaşi dată a lunii când a avut loc acest eveniment în istorie şi deoarece zilele săptămânii vor avea mereu aceleaşi date în toate lunile, precum am arătat mai sus, ziua fixată pentru prăznuirea Paştelui va cădea întotdeauna duminica.

Din faptele că Răstignirea Mântuitorului s-a petrecut pe 3 aprilie a anului 33 a erei iuliene şi Învierea pe data de 5 a aceleiaşi luni, înseamnă că prin adăugarea a 13 zile vom avea în noul calendar 18 aprilie ca zi a Învierii. Şi dacă sunt adăugate de asemenea 3 zile, prin care calendarul iulian rămâne în urmă în perioada dintre Sinodul de la Niceea şi anul 33, vom avea în noul calendar 21 aprilie şi deoarece 22 aprilie este duminică, aceasta va fi ziua Paştelui. Pentru a evita pericolul sărbătoririi cu evreii, este posibil ca data Paştelui să fie amânată încă mai mult către sfârşitul lunii Pascaliei, adică, 29 aprilie, care ar corespunde cu 16 aprilie din actualul calendar iulian.

Acesta este planul dlui Drăghici.

Categoric, nu este posibil să fie introdus imediat, din cauză că nu ne va pune în acord cu toţi ceilalţi creştini, însă ar fi posibil să fie prezentat unei conferinţe mondiale pentru Biserici în tovărăşia internaţională a naţiunilor ca un plan al Bisericii Ortodoxe şi are toate şansele să fie acceptat deoarece anticipează acele planuri ale Apusului pentru obţinerea unui calendar mai stabil cu sărbători fixe şi fără actualele fluctuaţii, prin care o zi a săptămânii nu este întotdeauna aceeaşi pentru o zi dată a unei luni date.

Cu toate acestea, ce ar trebui să se petreacă până atunci ? Nu ne-a rămas nimic altceva decât planul dlui Milankovici.

Însă este posibil să se întâmple alt lucru, deoarece planul dlui Drăghici poate fi introdus în două feluri: o implementare totală, însă mai târzie, şi cealaltă parţială, precum dorim să vedem.

Cu reţinerea posibilei introduceri depline a planului dlui Drăghici în viitor, pentru prezent, se poate începe cu următoarea implementare prin fixarea praznicului Paştelui, fixare care ar fi complet diferită de Paştele gregorian. Va fi posibil să se accepte în prezent data Paştelui într-un interval de timp cu o mică variaţie, cu alte cuvinte, în loc de a permite fluctuaţia într-un interval de 35 zile, precum este cazul acum, [variaţia] va fi restricţionată la un interval de o săptămână între 18 şi 12 aprilie[9] din calendar după eliminarea celor 13 zile. În acest interval va exista o singură duminică, în care poate fi aşezată ziua Paştelui din an[10].

Cu siguranţă, ideea aşezării Paştelui la o dată fixă ar putea fi privită ca o inovaţie, ar putea părea bizară din acest punct de vedere, şi ar exista o mică posibilitate să fie acceptată. Însă nu numai Apusul (de exemplu, Congresul Astronomic din 1922 de la Roma) caută în prezent stabilizarea acestei limite de timp, ci şi mulţi ortodocşi recomandă stabilizarea ca fiind preferabilă unei date a Paştelui care variază atât de mult.

Mitropolitul Antim de Bizye afirmă aceasta în lucrarea sa, Referitor la calendar. El propune convocarea unei Conferinţe (Συνδιάσκεψις) care fie să micşoreze intervalul de 35 zile în cursul căruia fluctuează praznicul Paştelui, fie mai degrabă să-l fixeze la o dată desemnată pentru a deveni praznic cu dată neschimbătoare.

În România, dl. Gabriel Fainous, un membru respectat al Societăţii Astronomice din Franţa, s-a exprimat el însuşi în favoarea celei de-a doua duminici din aprilie ca dată pentru Paşte, de unde ar decurge o fluctuaţie între 8 şi 14 aprilie.

Prin urmare, chestiunea pusă astăzi înaintea Comitetului inter-ortodox este următoarea:

 

1) Să aleagă între planul dlui Milankovici şi planul dlui Drăghici.

2) Să accepte ambele planuri, pe cel al dlui Milankovici ca o soluţie provizorie până la soluţionarea definitivă şi pe cel al dlui Drăghici ca plan final, pe care Biserica Ortodoxă îl va prezenta Adunării Mondiale a Bisericilor[11] corespunzătoare. În practică, planul dlui Milankovici ar putea fi introdus numai ca o măsură temporară, dat fiind faptul că Apusul însuşi doreşte să-şi modifice calendarul actual, cu care vom fi în acord.

3) Să accepte planul dlui Drăghici ca o măsură temporară de asemenea, adică să păstreze planul său întreg pentru Adunarea Mondială, dar să-l introducă parţial înainte de această adunare în ce priveşte Paştele. În ultimul caz, vom avea Paştele cu o fluctuaţie minoră între 18-24 aprilie în calendarul corectat.

 

Pe scurt, trebuie să alegem între:

 

1) Planul dlui Milankovici.

2) Planul dlui Milankovici şi planul dlui Drăghici simultan, unul ca măsură provizorie şi celălalt ca măsură finală.

3) Doar planul dlui Drăghici ca plan pentru implementare finală şi totodată ca măsură introdusă parţial.

 

Comitetul pentru aspectul ştiinţific are cinstea de a supune cele de mai sus Congresului pan-ortodox pentru a putea alege sau accepta o soluţie şi, în cele din urmă, pentru a lua o decizie.

 

În Constantinopol, 18 mai 1923
 
Membrii Comitetului
(Semnată)
Arhimandrit Scriban
Petre Drăghici
M. Milankovici

 

 

Profesorul Milankovici a declarat că a semnat cel de-al treilea raport precum s-a citit mai sus, fiind de acord cu recomandările generale exprimate în el, însă în discutarea chestiunii între membrii Comitetului a exprimat o opinie diferită.

 

Mitropolitul Muntenegrului: Scopul Congresului este de a îndeplini două puncte referitoare la problema calendarului: 1) de a rezolva aspectul ştiinţific al chestiunii şi 2) de a pune de acord calendarul bisericesc cu cel civil, pe care guvernele şi popoarele l-au acceptat. Planul dlui Tripkovici, pe care dl. Milankovici l-a dezvoltat, rezolvă ambele puncte. Din acest motiv, este necesar să se acorde atenţie implementării imediate, dat fiind că planul dlui jurist Drăghici nu este aplicabil în prezent, deşi poate fi prezentat, asemenea altor planuri suplimentare, unui viitor sinod pan-ortodox care se va întruni. În prezent, problema este de a găsi o cale astfel încât calendarul nostru să fie în acord cu calendarele civile ale guvernelor şi naţiunilor.

 

Arhimandritul Scriban, referindu-se la punctul important al raportului, afirmă că planul dlui Drăghici este posibil şi poate fi introdus parţial în prezent.

 

Patriarhul ecumenic: În opinia mea, problema este o combinaţie a două chestiuni separate, una fiind complet ortodoxă şi de natură urgentă, cealaltă pan-creştină, legată de cei care urmează calendarul gregorian. La Roma, nu cu mult timp în urmă, a avut loc un congres ştiinţific, ca o continuare a unor asemenea întruniri similare. Acolo s-a discutat alcătuirea şi aplicarea unui calendar pentru toţi, mai corect din punct de vedere ştiinţific şi mai benefic practic decât actualul calendar gregorian[12]. Cu siguranţă, noi, ca Biserică, ne alăturăm scopului ştiinţific al congresului de mai sus. Însă, noi avem încă un scop în vedere: eliminarea diferenţei care a intrat în viaţa noastră prin inovaţia guvernelor statelor ortodoxe.

În concluzie, afirm că ambele opinii ale Comitetului privind aspectul ştiinţific sunt demne de multă atenţie şi considerare. Este necesară studierea lor şi, din acest motiv, discutarea lor este amânată până lunea viitoare.

 

După ce Congresul a acceptat amânarea discuţiei pentru lunea viitoare, ca şi propunerea mitropolitului de Dyrrachion privind multiplicarea şi împărţirea raportului Comitetului pentru aspectul ştiinţific membrilor Congresului, patriarhul ecumenic a declarat încheierea sesiunii.

 

† Meletie de Constantinopol
† Calinic de Cizic
† Arhiepiscopul Anastasie de Chişinău
† Arhiepiscopul Alexandru de America de Nord
† Mitropolitul Gavriil de Muntenegru şi Parathalassia
† Vasilie de Niceea
† Iacov de Dyrrachion
 
Arhimandrit Iuliu Scriban
V. Antoniades
Dr. M. Milankovici
 
† Arhimandrit Ghermano
Secretar şef al Sfântului Sinod

 


[1] Aceeaşi teză extrem de vehiculată, potrivit căreia Patriarhia Ecumenică este centrul Ortodoxiei.

[2] Toate aceste cazuri: ridicarea Bisericii Ruse la rangul de patriarhie, acordarea autocefaliei unor Biserici Ortodoxe sau chestiunea schismei bulgare au ţinut în mod jurisdicţional de Patriarhia Ecumenică. Toate aceste Biserici s-au născut sub oblăduirea Patriarhiei Ecumenice şi este firesc ca ea să fi fost în drept să le acorde rangul de patriarhie şi/sau autocefalie. Prin urmare, acest lucru s-a petrecut în virtutea faptului că ele ţineau jurisdicţional de Patriarhia Ecumenică, şi nu fiindcă ea este marele centru al Ortodoxiei, mama Bisericilor.

[3] Este posibil să fie vorba de Sinodul rus din diaspora, deoarece în 1921, la invitaţia Sinodului Bisericii Ortodoxe a Serbiei, acesta se mută în Iugoslavia, stabilindu-şi reşedinţa la Sremski-Karlovci. În acel an se întruneşte primul Consiliu Bisericesc al episcopilor, preoţilor şi mirenilor ruşi a toată diaspora, la care participă 16 episcopi şi 155 de reprezentanţi aleşi din toate regiunile din afara Rusiei. Condus de mitropolitul Antonie, consiliul studiază problemele referitoare la organizarea şi administrarea vieţii Bisericii în diaspora (a se vedea Mai 2007. De Înălţarea Domnului, Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora s-a reunit cu Biserica Ortodoxă Rusă, condusă de Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii (I)).

[4] În original, aceste texte scripturistice au fost parafrazate.

[5] Probabil este o greşeală de traducere: s-ar putea referi la cea de-a 14-a zi a lunii Nisan, sau la luna plină a lunii Nisan.

[6] Maxima ar trebui citită corect: Cessante ratione legis, cessat ipsa lex, adică atunci când raţiunea pentru lege încetează de a mai exista, legea însăşi încetează de a mai exista.

[7] Iată ce-i preocupă în realitate pe ierarhii vremii: paguba materială a oamenilor care decurge dintr-o dublă prăznuire (!?); pierderea prestigiului credincioşilor ortodocşi în faţa celor heterodocşi; impresia pe care o va produce apropierea dintre cele două lumi creştine prin iniţiativa voluntară a Bisericii Ortodoxe, deşi se recunoaşte deschis că Biserica Apusului ,,din nefericire nu Îl caută şi nu Îl urmează întotdeauna pe Hristos în opiniile şi acţiunile ei” (şi, prin urmare, de ce s-ar căuta apropierea de ea); capacitatea Bisericii Ortodoxe de a anticipa necesităţile popoarelor etc.

Aşadar, la baza schimbării calendarului au stat raţiuni sociale, economice, politice, preocupări continue ca turma ortodoxă dar îndeosebi ierarhii săi să nu-şi piardă prestigiul în lume, ci a căuta să şi-l sporească prin orice mijloace, nicidecum raţiuni duhovniceşti.

[8] Este posibil să fie o eroare de traducere şi să fie vorba de necredincioşi, în speţă turci, şi nu de heterodocşi. În acest caz, este real că, în timpul dominaţiei otomane asupra popoarelor ortodoxe, sultanii au permis catolicilor şi protestanţilor să facă propagandă pe teritoriile cucerite de ei. Despre această mezalianţă între musulmani şi heterodocşi, a se vedea Enciclica patriarhilor răsăriteni din 1848. Conjunctura istorică în care Papa Pius al IX-lea le scrie răsăritenilor pentru a-i invita să se unească cu Biserica Romei, iar patriarhii ortodocşi răspund printr-o mărturisire de credinţă.

[9] Este o eroare. Cel mai probabil pare a fi vorba de intervalul 18-25 aprilie, socotind că 25 aprilie este data din calendarul gregorian corespunzătoare zilei de 12 aprilie din calendarul iulian. Doar aşa intervalul este de o săptămână.

[10] Se referă la planul dlui Drăghici, iar ziua Paştelui, ca dată fixă, va fi 22 aprilie.

[11] În 1923 nu exista încă Consiliul Mondial al Bisericilor. Acesta a luat fiinţă abia în 1937.

[12] Iată o nouă problemă: Ortodoxia Răsăriteană socotea că este într-o concurenţă cu Apusul, aşa cum odinioară Biserica Catolică, aflând că protestanţii vor să schimbe calendarul, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a le-o lua înainte.