Congresul pan-ortodox de la Constantinopol din 1923

 

Cea de-a unsprezecea sesiune

(Vineri, 8 iunie 1923)

 

Congresul pan-ortodox s-a întrunit în sesiune sub conducerea Î.P.S. patriarh ecumenic Meletie al IV-lea şi în prezenţa membrilor invitaţi ai Sfântului Sinod şi a onorabilului Consiliu Naţional Mixt Permanent, ca şi a clerului de rang mai înalt şi angajaţilor laici ai Tribunalului Patriarhal.

 

Patriarhul ecumenic. Declarând deschiderea sesiunii, el a afirmat:

Aceasta este ultima sesiune. În cele 10 sesiuni anterioare au fost discutate diferite chestiuni de natură urgentă şi au fost luate hotărâri în ce le priveşte, dar astăzi subiectul este de a încheia oficial lucrarea Congresului pan-ortodox. Înainte de aceasta, însă, aş dori să le cer iubiţilor reprezentanţi ai Bisericilor să spună dacă există altceva care poate că a fost omis şi care ar putea fi adăugat astăzi.

 

Mitropolitul Calinic de Cizic în numele reprezentanţilor Bisericii Constantinopolului.

La încheierea promiţătoare a lucrării acestui prim Congres pan-ortodox, care va marca întotdeauna o etapă remarcabilă în istoria întregii Biserici, dând slavă Dătătorului a tot binele, îmi exprim rugămintea ca acest Congres să servească ca început al unor legături mai continue şi mai strânse între Bisericile Ortodoxe locale pentru rezolvarea nu numai a problemelor de natură mai generală, ci şi a oricăror lucruri importante care se petrec spre slava Uneia Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti Biserici şi pentru manifestarea unităţii şi solidarităţii indivizibile, care trebuie să domnească printre ierarhii săi.

 

Arhiepiscopul Alexandru de Insulele Aleutine şi America de Nord în numele Bisericii Ruse.

 

Înalt Prea Sfinţite, preaiubitul nostru părinte şi stăpân,

Sunt profund mâhnit fiindcă nu pot să exprim în limba greacă cu propria-mi gură gândurile şi sentimentele trezite în acest moment. Dar cu siguranţă, dincolo de limbajul sunetelor există de asemenea o limbă mai înaltă, limba sufletului creştinătăţii ortodoxe, în care fără nici o deosebire naţională, există veşnic ceva elen, deoarece toţi ortodocşii au primit credinţa lui Hristos înveşmântată în haina minunată ţesută de strădaniile geniului grec, care a fost luminat de Sfântul Duh. Există limba inimii pentru că noi toţi suntem uniţi ca unul prin dragostea lui Hristos şi semnele lui Hristos, pe care toate Bisericile le poartă pe trupul lor, dar şi prin nesfârşita iubire filială pentru marea noastră mamă Preasfânta Biserică a Constantinopolului şi mesagerul său conducător, patriarhul ecumenic, pe care îl respectăm profund ca pe propriul nostru părinte şi conducător arhieresc, aşa cum a fost evident la sesiunile Congresului pan-ortodox.

Noi am hotărât să introducem anumite modernizări, dar în aceste modernizări se aude glasul sfintei vechimi, duhul străvechii Biserici a lui Hristos.

Nu este oare introducerea noului calendar pan-ortodox prima piatră pentru construirea unităţii tuturor Bisericilor lui Dumnezeu ? Nu vorbeşte hotărârea privind convocarea unui sinod ecumenic la aniversarea a 1.600 de ani de la Primul Sinod Ecumenic despre o întoarcere a epocii de aur a Bisericii lui Hristos ? De asemenea nu sunt oportune celelalte decizii ale Congresului nostru care au ca scop tămăduirea rănilor Bisericii ? Şi întrunirea noastră oare nu prevesteşte acel timp prielnic când, în frunte cu Patriarhia Ecumenică, vor exista adunări pan-ortodoxe permanente ale reprezentanţilor tuturor Bisericilor Ortodoxe ? Aşa să fie ! Aşa să fie.

Am avut cea mai mare bucurie să vă văd, preasfinte doamne, în timpul zilelor triumfale ale intrării voastre în Ierusalim. Aceasta s-a petrecut în America, când nu numai ortodocşii, dar şi heterodocşii v-au întâmpinat cu veselie. Aceasta a fost o biruinţă a Ortodoxiei. Vă văd acum de asemenea pe Golgotha. Am fost mâhniţi şi suntem mâhniţi, dar am fost şi uluiţi de curajul vostru. Fie ca durerea noastră, şi care este - credem noi - de asemenea a întregii lumi creştine, faţă de ceea ce s-a întâmplat aici să fie spre mângâierea şi întărirea voastră.

Ca rus din naştere, când toate s-au spus şi făcut, trebuie să mulţumesc cu o prosternare adâncă marii mame Biserica Constantinopolului şi Congresului pan-ortodox pentru iubirea voastră plină de milostivire faţă de Biserica Rusă răstignită şi mărturisitorul ei, patriarhul Tihon.

 

Mitropolitul Gavriil de Muntenegru în numele reprezentanţilor Bisericii Serbiei.

În calitate de reprezentanţi ai Bisericii Serbiei, noi declarăm că suntem mulţumiţi de lucrarea Congresului pan-ortodox şi nădăjduim că reprezentanţii altor Biserici vor fi de asemenea mulţumiţi.

La încheierea misiunii noastre, simţim în acest moment o datorie sfântă de a declara că progresul favorabil al lucrării noastre, rezultatul în rezolvarea cu succes şi rapidă a atât de multe probleme grave, într-adevăr de o natură urgentă, se datorează mai presus de orice călăuzirii înţelepte a discuţiilor de către patriarhul ecumenic.

Rezultatul lucrării noastre este foarte mulţumitor când este analizat din puncte de vedere particulare şi generale. Dintr-un punct de vedere particular, deoarece se preocupă de tratarea multor nevoi ale păstorilor Bisericilor locale prin hotărârile luate. Dintr-un punct de vedere general, deoarece prin adunarea aici a reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe s-a confirmat că unitatea existentă teoretic până în prezent în rândul acestora s-a manifestat prin aceasta, şi noi putem spune astăzi cu adevărat şi fără rezerve că marea putere morală a Bisericii Ortodoxe care este prezentă în relaţiile dintre Bisericile autocefale şi întrupată în primul scaun al Bisericii Constantinopolului constituie o temelie fermă, pe care bazându-se Ortodoxia străluceşte în toată slava şi frumuseţea ei.

Şi într-adevăr, cu rugăciunile şi binecuvântările patriarhului ecumenic, plecând spre iubita noastră patrie mamă, respectatul profesor Milankovici împreună cu mine cerem mai presus de toate ca ea (n.r.: Biserica Constantinopolului), în cererile ei către Cel Preaînalt, să nu înceteze niciodată să se roage pentru monarhii noştri creştini şi evlavioşi Alexandru şi Maria, ca şi pentru clerul şi poporul nostru evlavios, care nutreşte întotdeauna sentimente de evlavie şi devotament faţă de marea mamă Biserica lui Hristos.

În plus, socotim de datoria noastră să exprimăm recunoştinţă sinceră faţă de preasfânta mamă Biserica Constantinopolului şi în mod special faţă de patriarhul ecumenic care o conduce pentru primirea şi ospitalitatea caldă şi amabilă de care am avut parte pe durata şederii noastre aici. Amândoi afirmăm că suntem mulţumiţi şi prin viu grai vom aduce la cunoştinţa sfintei noastre Biserici şi poporului sârb evlavios toate aceste lucruri.

Fie ca Dumnezeu cel atotbun să împartă cu dărnicie armonie, iubire şi frăţietate tuturor Bisericilor Ortodoxe şi naţiunilor lor evlavioase spre slava preasfântului Său nume.

 

Mitropolitul Vasilie de Niceea, reprezentantul Bisericii Ciprului.

 

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, preacinstiţi colegi,

Îmi pare foarte încurajator şi mângâietor că, în circumstanţele actuale, un număr suficient dintre Sfintele Biserici Ortodoxe ale lui Dumnezeu invitate au trimis cu înflăcărare reprezentanţi pentru ca ei să se poată consulta cu privire la diferite chestiuni bisericeşti în mod vădit serioase.

Multe dintre aceste chestiuni au fost studiate şi discutate din când în când, dar toate necesitau o înţelegere comună pentru rezolvarea lor cu succes. Din fericire, astăzi în colaborare cu o râvnă inspirată şi un duh frăţesc, ele au fost stabilite într-un mod preliminar precum era potrivit.

Rămâne la latitudinea acestor Biserici să le studieze la nivel local pentru ca ele să poată ajunge, întotdeauna într-o înţelegere comună, la o armonie care pregăteşte calea pentru alte foloase mai mari pentru sfintele Biserici ale lui Dumnezeu. Apogeul tuturor acestor lucruri va fi acordul comun şi unirea frăţească a tuturor credincioşilor întru Domnul, dorinţa de veacuri.

Subliniind în acest fel puterea Duhului, precedat de respect reciproc şi excluzând orice aroganţă înfumurată, cu ajutorul lui Dumnezeu vom intra într-o unitate duhovnicească prin legăturile păcii cu o iubire frăţească prisositoare, care nu scade niciodată.

Adresez acestea vouă tuturor în numele străvechii Biserici apostolice autocefale a Ciprului, pe care am avut fericirea să o reprezint la actualul Congres pan-ortodox care îşi încheie lucrarea.

Fie ca înalt prea sfinţia voastră să vă rugaţi atotbunului Dumnezeu ca această lucrare evlavioasă şi frăţească să meargă înainte cu succes spre slava lui Hristos, pentru binele comun al tuturor, spre desăvârşirea omenirii.

 

Mitropolitul Iacov de Dyrrachion, reprezentantul Bisericii Greciei.

 

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, delegaţia Bisericii Greciei nu are nimic să adauge sau să remarce la lucrarea Congresului pan-ortodox, care se încheie astăzi.

Ea îşi exprimă marea şi nemăsurata bucurie că prin această lucrare s-a făcut un mare pas către reglementarea vieţii noastre bisericeşti mai întâi prin schimbarea problemelor precizate din ceea ce a fost moştenit, în măsura în care într-adevăr nu este o chestiune de dogmă neschimbătoare a Bisericii noastre Ortodoxe; şi în al doilea rând, prin întărirea mai puternică a relaţiilor preasfintelor Biserici Ortodoxe locale, care va produce mult rod în viitor.

Delegaţia Bisericii Greciei socoteşte ca o datorie necesară să exprime în acest moment sfânt cea mai profundă recunoştinţă a Bisericii Greciei faţă de Marea Biserică a lui Hristos, preasfânta ei mamă, atât pentru acele lucruri pentru care s-a străduit în numele ei, cât şi pentru iniţiativa ei de convocare a prezentului Congres, care este pe cale să marcheze o etapă extrem de importantă în istoria Bisericii Ortodoxe Soborniceşti Răsăritene a lui Dumnezeu.

Preasfântul tron ecumenic, care deţine canonic şi exercită întâietatea asupra Bisericii Ortodoxe Răsăritene a lui Dumnezeu, care a convocat actualul Congres pan-ortodox în cursul acestor zile cumplite pentru el, a dovedit încă o dată continuarea misiunii sale celei mai înalte, menită de secole, care a fost şi este şi va fi urmarea şi apărarea a ceea ce este de folos pentru întreaga Biserică, independent de răul care o înconjoară.

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei cu preasfinţitul său preşedinte arată prin mine multă simpatie şi dragostea sa faţă de Sfântul Sinod al Preasfintei Biserici a Constantinopolului şi respectul său nemărginit pentru patriarhul ecumenic Meletie care conduce Biserica Ortodoxă, a cărui măreaţă reputaţie în Biserica Ortodoxă a conferit autoritate şi acordă semnificaţie mare prezentului Congres pan-ortodox.

 

Arhimandritul Iuliu Scriban, reprezentantul Bisericii României.

Dacă bucuria noastră a fost mare în urmă cu o lună când am început această conferinţă, cu cât ar trebui să fie mai mare când o încheiem ! În realitate, orice început este o aşteptare, o nădejde, o făgăduinţă. Am început lucrarea noastră fără a şti ce va aduce. Astăzi, la sfârşit, putem fi bucuroşi pentru roadele culese, care erau ca nişte seminţe la începutul conferinţei noastre. Lucrarea noastră a fost binecuvântată de Dumnezeu. A fost rodnică. Acesta este un lucru care ar trebui să-i mulţumească pe toţi. Ne aflăm noi înşine înainte de cules. Avem acum ceva pozitiv. Strădaniile noastre nu au fost irosite în van. Noi am făcut o impresie favorabilă în întreaga Biserică Ortodoxă. De aceea se cuvine să fim bucuroşi la sfârşitul lucrării noastre la fel de mult pe cât am fost la început.

Cu siguranţă, nu a fost posibil ca totul să fie perfect în cursul întregii conferinţe. A fost posibil să se observe ici şi colo erori în activităţile sale. Dar atunci a fost mult mai mult decât am fi putut face. După o asemenea perioadă lungă [de pauză] în comunicare, se explică cu uşurinţă că în diferite părţi ale Bisericii Ortodoxe au predominat puncte de vedere diferite.

Este extrem de explicabil că noi nu am reuşit să cădem de acord asupra chestiunilor de natură urgentă, care aşteaptă cu adevărat o rezolvare rapidă.

Dar cel mai important lucru dintre toate este că noi ne-am întrunit în acelaşi loc. Acesta este un început. Un Congres, ca cel prezent, trebuie să conducă la o instituţie permanentă, prin care să fie întărită într-o mai mare măsură centralizarea ortodoxă[1].

Lăudându-l pe patriarhul ecumenic Meletie al IV-lea pentru iniţiativa Congresului şi mulţumindu-i, deoarece a pus un început pentru lucrarea sa, haideţi să ne rugăm şi pentru ca altele mai roditoare să urmeze acestui Congres.

Şi chiar dacă în urmă cu o săptămână am fost martorii scenelor oribile împotriva persoanei respectabile şi inviolabilităţii patriarhului ecumenic, acest lucru sporeşte încă mai mult convingerea noastră că ar trebui să ne adunăm laolaltă mai strâns ca un instrument al unităţii şi puterii ortodoxe pe care porţile iadului nu ar putea-o birui.

Fie ca acest congres şi ceea ce a săvârşit matur într-un asemenea rod copt să devină atât de apreciate, încât să producă o sămânţă puternică a unei viitoare recolte.

 

Patriarhul ecumenic. I-am ascultat pe reprezentanţii Bisericilor. Unul dintre sfinţii fraţi din Sfântul Sinod ar dori de asemenea să spună ceva cuvenit ?

 

Agatanghel de Neocezareea, primul în demnitate dintre cei prezenţi.

 

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,

În numele Sfântului Sinod şi al preacinstiţilor membri ai Consiliului Naţional Mixt Permanent, mi s-a încredinţat mie să exprim bucuria noastră sinceră pentru încheierea plină de reuşită a lucrării benefice a acestui prim Congres pan-ortodox din Constantinopol. Cu siguranţă, aceasta s-a datorat, precum a fost limpede din cuvântările rostite, călăuzirii iscusite a respectatului şi preacuviosului patriarh progresist, discuţiilor teologice şi ştiinţifice care au avut loc în cursul celor 10 – precum am aflat recent – sesiuni ale Congresului, dar de asemenea, fără îndoială, înţelepciunii şi experienţei bisericeşti a tuturor membrilor săi fără nici o excepţie, ale mitropoliţilor, prea cuviosului arhimandrit şi profesorilor erudiţi.

În cursul activităţii Congresului pan-ortodox sub conducerea respectabilă a patriarhului ecumenic, din nefericire, a avut loc o diversiune şi în particular vandalizare, însă nu de către preaevlaviosul popor ortodox din Constantinopol, ci de câteva persoane care s-au făcut cu totul necugetat un instrument al altora şi fără a-şi imagina vreodată greşeala dezgustătoare pe care au făcut-o.

Dar acesta a fost un nor mic şi a trecut întocmai precum alte asemenea ceţuri şi nori au trecut vreme de 1.612 ani în suferinţe şi tânguiri dureroase, dar care de asemenea au fost socotite spre slava acestei Mari Biserici a lui Hristos.

Şi acum la încheierea Congresului şi buna plecare a membrilor din străinătate către ţările lor, pe lângă bucuria binemeritată pe care fiecare reprezentant al diferitelor Biserici Ortodoxe ale lui Hristos o va lua cu sine prin participarea rodnică la el, fie ca arhiepiscopul rus să spună fiilor şi fraţilor săi duhovniceşti de pretutindeni care pătimesc împreună cu el că poate fi o mică mângâiere pentru pătimirile lor faptul că Marea Biserică a lui Hristos, care conduce Ortodoxia din întreaga lume[2] deja de secole, adică de 1.612 ani, în cursul uneori a prigoane cumplite, ridică cu răbdare Crucea Domnului deşi defăimată şi ocărâtă dinăuntru şi din afară, dar niciodată nu şi-a pierdut şi nici nu-şi va pierde nădejdea în Dumnezeul cel drept, în timp ce se roagă să-L urmeze pe Hristos pentru luminarea de sus a celor care în cei 1.612 ani au vătămat-o în multe feluri.

De asemenea, când onorabilii reprezentanţi la Congres ai Bisericilor surori din Serbia şi România se vor întoarce în Bisericile lor, fie ca ei să relateze tot ce au văzut şi au auzit aici în cursul sesiunilor şi discuţiilor teologice, ca şi orice alte chestiuni evanghelice le-ar propune inimile lor iubitoare.

În ce priveşte lucrarea religioasă a Congresului, reprezentantul înţelept al Bisericii autocefale a Ciprului şi admirabilul reprezentant al Bisericii Elene soră de asemenea vor lumina cu siguranţă Bisericile surori pe care le-au reprezentat atât de vrednic cu toată limpezimea şi cu un duh de iubire familială faţă de Biserica Mamă.

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, tot clerul şi poporul ortodox al Constantinopolului au fost pe drept bucuroşi datorită acestui Congres pan-ortodox, care a fost convocat la iniţiativa voastră şi prin hotărârea unanimă a Sfântului Sinod, ca şi prin aprobarea generală a clerului şi poporului ortodox în întregime. Constantinopolul a fost fără îndoială onorat de convocarea unui Congres religios. Ne rugăm din tot sufletul [ca acesta] să conducă în consecinţă la un Congres pan-creştin, când vom auzi în acest loc sfânt cuvinte evanghelice în multe limbi străine, cuvinte de iubire autentică, iubire sinceră şi armonie internaţională entuziastă.

Haideţi să-L rugăm fierbinte pe Dumnezeu cel ce dă pace ca în 1925, adică la exact 1.600 ani de la Sinodul Ecumenic Creştin de la Niceea din 325, primul din lume, să poată fi convocat, prin rugăciunile voastre dumnezeieşti stăruitoare, nu numai un sinod ecumenic pan-ortodox, ci un sinod ecumenic pan-creştin[3], care lucrând fără îndoială religios şi ecleziastic va contribui la pacea comună a întregii lumi, care este dorită şi râvnită de toţi oamenii raţionali de pretutindeni.

 

Patriarhul ecumenic. Congresul pan-ortodox a ajuns la sfârşitul lucrării sale. În peste 10 sesiuni, care s-au întrunit în sesiuni plenare şi în multe reuniuni ale comitetelor lor, au fost examinate chestiuni de interes pan-ortodox şi urgenţă pentru toate sau pentru câteva Biserici locale. Toate propunerile şi discuţiile au fost inspirate de credinţa vie în Una Sfântă Sobornicească şi Apostolească Biserică, ca Biserică a Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului, şi de iubirea slavei lui Hristos Dumnezeul nostru.

Nu a fost scopul Congresului nostru să examineze toate problemele de practică ecleziastică de importanţă mare şi mică fără nici o excepţie, ci pe cele de natură urgentă; din această pricină multe dintre cele menţionate în cuvântările din timpul Congresului au fost omise, fiind posibil a fi examinate în alt Congres viitor sau chiar în acest Congres pan-ortodox, adică cel care cu ajutorul lui Dumnezeu se va întruni în timpul celei de-a 1.600-a aniversări a Primului Sinod Ecumenic de la Niceea.

Hotărârile luate nu pot fi puse în aplicare prin ele însele, ci necesită aprobarea Sfintelor Sinoade ale Bisericilor locale ale lui Dumnezeu, cărora vor fi comunicate de patriarhul ecumenic, când vor fi transmise copiile actelor care conţin discuţiile pe larg.

Toţi membrii Congresului le sunt acordate cele mai calde mulţumiri din partea mea ca preşedinte al Congresului, şi eu doresc ca voi să puteţi exprima mulţumirile mele la fel de calde ca patriarh întâistătătorilor Bisericilor pentru delegaţiile voastre la acest Congres.

Şi acum haideţi să ne răspândim în pace mulţumind lui Hristos călăuzitorul vieţilor noastre şi rugându-ne fierbinte pentru pacea întregii lumi, bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi unirea tuturor.

Fie ca pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte toată mintea, să ne păzească inimile şi cugetele în Hristos Iisus Domnul nostru.

 

Ridicându-ne, haideţi să ne rugăm.

 

Rugăciune

 

Împărate ceresc, întăreşte pe regii credincioşi şi ortodocşi, linişteşte popoarele, dăruieşte pace lumii, păzeşte întreaga Biserică sub protecţia Ta, fă ca hotărârile acestui Congres să fie de folos prin harul Unuia-Născut Fiului Tău, cu care bine eşti cuvântat împreună cu Preasfântul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

† Meletie al Constantinopolului
 
† Arhimandrit Ghermano
Secretar şef al Sfântului Sinod

 


[1] Nu există aşa ceva în Ortodoxie. Este un concept specific catolicismului care a centralizat puterea în mâinile unei instituţii permanente, papalitatea.

[2] Această idee – că Ortodoxia din întreaga lume ar fi condusă de patriarhul Constantinopolului –, ca multe altele de acelaşi gen, cu totul străine Ortodoxiei, îşi au originea în lucrarea masonică a patriarhului Meletie Metaxakis şi a altor confraţi ai săi de lojă care ocupau scaunele arhiereşti la începutul secolului XX. De altfel, la acest congres au mai fost prezenţi câţiva clerici care făceau parte din rândurile masoneriei: Mitropolitul Vasilie de Niceea, care va fi mai târziu patriarhul Vasilie al III-lea, Mitropolitul Iacov de Dyrrachion şi arhimandritul Iuliu Scriban.

[3] Iată ce s-a dorit în realitate: unirea tuturor creştinilor din toate confesiunile existente, unire precedată de un Sinod Ecumenic pan-creştin, cum îl numesc ei, întrunit eventual la Constantinopol, ,,când vom auzi în acest loc sfânt cuvinte evanghelice în multe limbi străine, cuvinte de iubire autentică, iubire sinceră şi armonie internaţională entuziastă”.