Congresul pan-ortodox de la Constantinopol din 1923

 

Cea de-a opta sesiune

(Vineri, 1 iunie 1923)

 

Congresul pan-ortodox s-a întrunit sub conducerea P.S. patriarh ecumenic Meletie al IV-lea.

 

Patriarhul ecumenic. Continuăm discuţia asupra raportului comitetului. Ne aflăm la punctul ,,care este vârsta limită pentru hirotonia diaconilor, preoţilor şi episcopilor”. Ce părere are reprezentantul Bisericii Serbiei ?

 

Mitropolitul Muntenegrului. Este necesar să aibă loc o discuţie şi să se ia o hotărâre referitor la acest subiect, dat fiind faptul că dispoziţiile canonice pertinente care stipulează limitele de vârstă pentru hirotonia preoţilor şi diaconilor nu sunt respectate în multe Biserici. La noi, seminariile au un ciclu de studii de 5 ani, absolvenţii lor au 20-25 ani. Întrucât, potrivit hotărârilor canonice, este obligatoriu ca un preot să fie hirotonit la 30 ani, ce se va întâmpla ? El îşi va alege cu siguranţă altă profesie şi va fi pierdut pentru slujba bisericească. Aşadar, cel puţin pentru Biserica noastră, respectarea acestor dispoziţii canonice este imposibilă. Avem nevoie de candidaţi la preoţie şi este o mare pierdere ca tineretul educat pe cheltuiala Bisericii să părăsească o carieră preoţească.

 

Patriarhul ecumenic. În practică, ce se petrece astăzi în Biserica voastră ?

 

Mitropolitul Muntenegrului. Preoţii sunt hirotoniţi înainte de vârsta de 30 ani, sau mai degrabă de la 23 ani în sus.

 

Patriarhul ecumenic. Deci, în Biserica voastră, canonul respectiv este inactiv. Arhimandritul Scriban are permisiunea de a vorbi. Ce se întâmplă în Biserica Română ?

 

Arhimandritul Scriban. Aproape acelaşi lucru care are loc în Biserica Serbiei. Ei absolvă seminariile la 20 ani, se căsătoresc şi ulterior sunt hirotoniţi. Sau absolvă şcolile teologice la 24-25 ani şi apoi sunt hirotoniţi. În orice caz şi la noi canonul este inactiv. Şi, în opinia mea, trebuie să acceptăm reducerea vârstei pe care canonul o prevede pentru preoţi şi diaconi. În trecut, nu existau seminarii şi şcoli teologice astfel încât clerul nu era educat în acest mod. Totuşi, astăzi, asemenea lucruri există. Un tânăr nu are nevoie să petreacă mult timp pentru a fi instruit din punct de vedere teologic şi bisericesc, ca odinioară. El termină o şcoală teologică sau un seminar şi împlineşte condiţiile de instruire pentru a fi hirotonit.

 

Patriarhul ecumenic. Dacă ne amintim corect, în statutele Bisericii României, vârsta limită pentru preoţi este 24 ani.

 

Arhimandritul Scriban. Desigur.

 

Patriarhul ecumenic. Prin urmare nici în Biserica României canonul nu este respectat. Arhiepiscopul Alexandru are permisiunea să ia cuvântul. Ce se petrece în Biserica Rusă ?

 

Arhiepiscopul Alexandru [al Americii de Nord]. Ceea ce se petrece şi în Bisericile Sârbă şi Română. Ei absolvă seminariile şi sunt hirotoniţi imediat preoţi şi diaconi, totuşi la nu mai puţin de 21 ani.

 

Patriarhul ecumenic. În Cipru, în Patriarhiile Răsăritului şi în Patriarhia Ecumenică, este posibil a se spune de asemenea că acest canon este inactiv. Doar în Grecia este respectat, aproape neatins, dar şi acolo predomină opinia că ar trebui făcută o concesie, pentru că altfel este imposibilă dobândirea clerului parohial educat.

 

Mitropolitul Muntenegrului. Ar trebui adăugat şi aceasta. Vârsta de 21 ani este socotită vârsta civilă a majoratului şi în consecinţă este posibil a hirotoni un diacon şi un preot la 21 ani. Doar că acest lucru se întâmplă rar, deoarece el şi-ar putea încheia cu greu studiile teologice la 22 ani şi apoi să fie hirotonit.

 

Profesorul Antoniades. Nu există un interval de timp între hirotonia întru diacon şi hirotonia întru preot ?

 

Mitropolitul Muntenegrului. Noi păstrăm diaconi numai în oraşele mari şi în consecinţă, după un interval de timp, ei sunt hirotoniţi preoţi. Totuşi, în sate, avem nevoie de preoţi şi din acest motiv candidaţii sunt hirotoniţi diaconi şi în ziua imediat următoare preoţi.

 

Patriarhul ecumenic. După ce am verificat că acest canon care prevede vârsta de 25 ani pentru hirotonia întru diacon şi 30 ani pentru hirotonia întru preot este inactiv în întreaga Biserică Ortodoxă, cu excepţia Greciei, ar fi zadarnic a-i condamna şi a impune pedepse celor care încalcă acest canon. Prin urmare este obligatoriu ca noi să formulăm o poziţie privind limitele de vârstă pentru cei care vin la hirotonie şi într-adevăr una pentru candidaţii căsătoriţi şi alta pentru cei necăsătoriţi. Pentru primii, noi credem că este posibil să se stabilească vârsta de 21 ani pentru diaconi şi 22 ani pentru preoţi. Pentru ultimii, cei necăsătoriţi, ar trebui stabilită vârsta de 25 ani pentru diaconi şi 30 ani pentru preoţi.

Extinzând opiniile noastre şi asupra vieţii monahale, putem constata că numai făgăduinţa pe care o face candidatul când primeşte schima mică sau mare îl leagă pe călugăr. Dar făgăduinţa însăşi trebuie făcută după vârsta de 25 ani. Altfel, dacă este făcută înainte de această vârstă, ar trebui să nu fie socotită ca legându-l pe călugăr.

 

Mitropolitul Muntenegrului. Nu ar trebui făcută o distincţie între candidaţii căsătoriţi şi cei necăsătoriţi. Este dificil pentru monahii instruiţi teologic să aştepte până la vârsta de 30 ani pentru a fi hirotoniţi.

 

Arhimandritul Scriban. Mânăstirile au nevoie de călugări hirotoniţi. În consecinţă, vom întâmpina greutăţi dacă se stabileşte vârsta de 30 ani pentru hirotonia ieromonahilor şi 25 ani pentru hirotonia ierodiaconilor. În plus, avem nevoie de clerici necăsătoriţi pentru a fi episcopi. Aş nădăjdui doar că se va stabili ca hirotonia să fie interzisă înainte de vârsta de 21 sau 22 ani şi să fie lăsat liber cel care doreşte să fie hirotonit după această vârstă.

 

Mitropolitul Muntenegrului. La noi, nu sunt mulţi monahi. Mânăstirile noastre numără cu dificultate peste 10 monahi. Dacă limităm vârsta pentru hirotonia ieromonahilor la 30 ani, atunci nu vom mai avea monahi hirotoniţi. Cred că putem doar să exprimăm rugămintea ca respectivul canon să fie aplicat acolo unde este posibil, dar în orice caz să nu interzicem hirotonia călugărilor înainte de 30 ani.

 

Patriarhul ecumenic. Ce se întâmplă referitor la acest subiect în Rusia ?

 

Arhiepiscopul Alexandru [al Americii de Nord]. Hirotonia monahilor ca preoţi nu este permisă înainte de 30 ani, cu excepţia cazului în care ei sunt absolvenţi ai unei academii sau seminar, când sunt hirotoniţi începând cu vârsta de 22 ani.

 

Patriarhul ecumenic. Propun să considerăm diaconul şi preotul necăsătorit şi monah, ca şi pe cei căsătoriţi pe o bază egală şi să stabilim limita de vârstă de 21 ani pentru hirotonia întru diacon, 24 ani pentru preot şi 30 ani pentru episcop. Are cineva vreo obiecţie ?

 

Congresul a acceptat propunerea patriarhului ecumenic.

 

Patriarhul ecumenic. Referitor la subiectul monahilor, noi expunem opinia noastră precum urmează: jurământul monahal, care este stabilit pentru schima mare şi mică, este considerat un jurământ obligatoriu respectat pe viaţă câtă vreme nu este făcut înainte de 25 ani. Altminteri, nu îl obligă pe cel care-l face să fie monah.

 

Congresul a acceptat de asemenea această formulare a patriarhului ecumenic.

 

Patriarhul ecumenic. Există propunerea anterioară a Mitropolitului Niceei de a hotărî până la ce vârstă poate fi permisă hirotonia.

 

Mitropolitul Niceei. Am în vedere în primul rând clerul de parohie. Sunt unii care, nereuşind în alte profesii, vin apoi pentru a fi hirotoniţi la o vârstă avansată.

 

Mitropolitul Muntenegrului. În sfintele canoane, nu există nimic legat de acest subiect. Cred că nu este necesar ca noi să abordăm această chestiune.

 

Mitropolitul de Dyrrachion. Nu trebuie abordată.

 

Patriarhul ecumenic. Haideţi să trecem peste ea, să o lăsăm la judecata episcopului sau sinoadelor locale competente.

 

Membrii sunt de acord.

 

Patriarhul ecumenic. În ce priveşte limita pentru slujirea obligatorie a clerului în Biserică, ce crede Congresul ?

 

Mitropolitul Muntenegrului. La noi, este prevăzută limita de vârstă pentru un ierarh. Funcţionarii civili, printre care se numără ierarhul, au dreptul de a cere să se pensioneze după 40 ani de slujbă. În Serbia, un preot nu este compensat de stat, în timp ce în Muntenegru preotul este socotit funcţionar civil şi dacă 3 medici depun mărturie privind incapacitatea lui [de a mai sluji], el primeşte pensie.

 

Patriarhul ecumenic. Legea vizează apărarea drepturilor celui care slujeşte Biserica suficient de mult timp. Cu toate acestea, nu se ocupă de cazul în care poziţia este pierdută. În mod evident, chestiunea este canonică, dar Biserica străveche nu a prevăzut nimic referitor la acest subiect.

 

Mitropolitul Muntenegrului. Dacă s-ar prevedea o limită de vârstă pentru retragerea din serviciul activ, atunci am avea mulţi episcopi şi preoţi retraşi, lucru care este important mai ales dintr-un punct de vedere economic.

 

Profesorul Antoniades. Chestiunea trebuie analizată nu în privinţa unei limite de vârstă, ci a unei limite de competenţă sau incompetenţă a clericului. Un cleric nu ar trebui să se retragă pentru că a ajuns la o limită de vârstă prevăzută, când în alte privinţe el poate să ofere încă o bogată slujire Bisericii. Chestiunea se transformă în cine judecă competenţa sau incompetenţa clericului. În orice caz, Biseric stabileşte acest lucru. Altminteri, rămân punctele evidente că un cleric a devenit incompetent şi apoi se retrage cu cinstea cuvenită.

 

Arhimandritul Scriban. În Biserica noastră, pentru preoţi a fost stabilită vârsta limită de 70 ani, iar pentru episcopi nu a fost stabilită o vârstă limită. În practică, episcopul moare în timpul slujirii lui. El nu este constrâns să se retragă niciodată din serviciul activ din motive de incapacitate. Nu este necesar ca noi să concepem ceva nou; Biserica poate convinge orice episcop să se retragă când apare necesitatea. La catolici, este în uz instituţia episcopilor auxiliari, care îi suplinesc complet pe păstorii conducători neputincioşi din cauza slăbiciunii sau a vârstei înaintate şi îi înlocuiesc imediat pe cei care mor.

 

Patriarhul ecumenic. Şi la noi, instituţia episcopilor auxiliari a fost şi rămâne în vigoare într-o oarecare măsură, fără ca totuşi să rezolve problema. Pentru mine, o măsură mai practică pare propunerea profesorului Antoniades. Cu alte cuvinte, să nu fie stabilită o limită de vârstă, ci o limită a competenţei fizice, pe care sinodul local o va hotărî când se iveşte cazul. Haideţi să supunem la vot propunerea profesorului care este formulată precum urmează: ,,Îndatorirea pastorală implică competenţa preotului Bisericii, şi este de competenţa sinodului local să constate când este cazul competenţa fizică şi psihologică a păstorului de a-şi exercita slujba”.

 

Toţi reprezentanţii sunt de acord.

 

Patriarhul ecumenic. Şi ajungem acum la ultima chestiune a raportului, şi anume înfăţişarea exterioară a clerului în societate.

 

Mitropolitul Muntenegrului. Noi am dezbătut această problemă în Sinodul Arhieresc General, dar am hotărât ca înainte de orice implementare unilaterală să fie acceptată de asemenea de alte Biserici. Prin urmare, propunerea a fost a mea şi comitetul şi-a exprimat opinia.

 

Patriarhul ecumenic. În Biserica străveche, chestiunea portului clerului era reprezentată de bogăţie şi culori, niciodată de schimă. Fiindcă domnea din tradiţia apostolică ca, exceptând bogăţia şi culorile, veşmântul clericului să nu difere de cel al mireanului. De-a lungul timpului, lucrurile s-au schimbat, deşi există încă locuri la noi unde clericul de ţară nu diferă în îmbrăcăminte de mireanul local. Dacă astăzi ar trebui să luăm o hotărâre cu privire la această chestiune, trebuie să luăm în consideraţie stilul veşmântului mirenesc cu modestia cuvenită pentru cler. În mod firesc, schimbarea veşmântului implică de asemenea schimbarea portului pentru cap şi tăierea părului. Porunca Apostolului Pavel privind părul nu trebuie încălcată niciodată. Cred că schimbarea înfăţişării exterioare a clericului va atrage mulţi tineri buni către slujirea preoţească.

 

S-a acceptat că, pe baza opiniei comitetului şi a vederilor de mai sus ale patriarhului ecumenic, această chestiune ar putea fi redactată.

 

Patriarhul ecumenic. Chestiunea impedimentelor la căsătorie este următoarea pe ordinea de zi. Memoriile pertinente vor fi citite primele pentru a afla până la ce grad de rudenie sunt oprite căsătoriile în Bisericile Serbiei şi României.

 

Secretarul citeşte:

 

1. Memoriul Mitropolitului Muntenegrului este precum urmează:

 

 

Impedimente importante pentru căsătorie

care sunt luate în considerare în Biserica Sârbă

 

a) Consangvinitatea (înrudirea de sânge). Căsătoria este complet interzisă pentru linia directă a înaintaşilor şi urmaşilor. Pentru relaţiile colaterale este permisă căsătoria la spiţa a 8-a. Spiţele 7 şi rar 6 sunt permise de ierarhie prin iconomie.

b) Înrudirea prin alianţă. Este permisă spiţa a 7-a. Sunt permise spiţele 6 şi rar 5 de către ierarhie prin iconomie.

c) Înrudirea din 3 neamuri (trigeneia). Este permisă spiţa a 3-a de către ierarhie prin iconomie.

d) Înrudirea duhovnicească. Se respectă canonul referitor la înrudirea de sânge. Este interzisă căsătoria pentru linia descendenţilor până la spiţa a 7-a inclusiv. Cu toate acestea, această spiţă, ca şi spiţa a 6-a sunt permise de ierarhie potrivit iconomiei. În Serbia şi Muntenegru este interzisă căsătoria între finii aceluiaşi naş.

e) Înrudirea prin adopţie. Este respectat canonul privind înrudirea duhovnicească.

Notă: În anumite zone şi mai ales în anumite districte noi din Iugoslavia, impedimentele la căsătorie variază.

 

În Patriarhie, pe 29 mai 1923
 
Mitropolitul Gavriil al Muntenegrului

 

 

2. Memoriul arhimandritului Scriban este precum urmează:

 

 

Situaţia în România

privind impedimentele la contractarea căsătoriei

 

Nimic nu s-a schimbat în România în ce priveşte dogma Bisericii despre contractarea căsătoriei. A existat întotdeauna regula ca cineva să se poată căsători după spiţa a 7-a de rudenie. Fiecare caz de înrudire mai apropiată este supus iconomiei pastorale a episcopului. În practică, iconomia este acordată oricare ar putea fi gradul de înrudire. Nu s-a cunoscut niciodată ca vreun episcop să fi respins iconomia pastorală. Cazurile celor două mari familii ale lui Dimitrie Sturdza şi Petru Carp, care au fost prim-miniştri ai României, sunt binecunoscute. Mitropolitul primat a permis prin îngăduinţă căsătoria între copiii lor, veri primari. Există un caz în care Biserica a permis ca doi fraţi să se căsătorească cu două surori. Dar trebuie să recunoaştem că aceste cazuri sunt foarte rare. Oamenii realizează că nu ar trebui contractată căsătoria între rude apropiate. De altfel, nu rezultă deloc că dacă Biserica nu a introdus niciodată impedimente la contractarea căsătoriei, nu ar putea de asemenea să interzică formarea unei asemenea căsătorii. Teoria este întotdeauna vie în conştiinţele lor şi nimeni nu ar obiecta dacă Biserica refuză să permită o astfel de căsătorie prin iconomie. Motivată de un duh de îngăduinţă şi nu de puterea coerciţiei, Biserica a permis asemenea căsătorii. Singurul exemplu de împotrivire faţă de o astfel de căsătorie a fost cel al fostului patriarh al Constantinopolului şi mitropolit al Valahiei la acea vreme, Nifon, care a intrat în conflict cu voievodul în acea perioadă, în urmă cu 300 de ani[1].

S-ar putea spune că în România nu mai există impedimente la căsătorie. Regatul României a introdus căsătoria civilă în codul civil în urmă cu 60 ani. Căsătoria va avea loc întotdeauna civil la primărie şi preotul nu poate săvârşi cununia religioasă dacă cea civilă nu o precedă. Cu toate acestea, după încheierea căsătoriei civile, preotul nu poate refuza legal binecuvântarea religioasă.

Nu trebuie să se obiecteze şi să se afirme că România a răsturnat rânduiala ecleziastică privind căsătoria, deoarece este vorba de cazuri excepţionale care au loc rar în viaţă. Deşi codul civil permite încheierea căsătoriei după spiţa a 4-a de rudenie, căsătorii între rude nu au loc frecvent.

Se poate afirma acelaşi lucru şi despre înrudirea duhovnicească. În general, creştinii sunt atenţi să nu o încalce, dar dacă apare necesitatea contractării unei căsătorii între două persoane care au o relaţie de rudenie duhovnicească, Biserica nu va refuza permisiunea pentru aceasta. În orice caz, dacă episcopul ar putea refuza, cei în cauză nu vor asculta[2].

Înainte de încheierea căsătoriei, în unele biserici sunt puse anunţuri referitoare la săvârşirea unei anume căsătorii, cu posibilitatea ca publicul general, dacă ştie ceva referitor la gradul de rudenie dintre cei logodiţi, să poată împiedica căsătoria.

Cu toate acestea, un asemenea lucru se petrece numai în teorie; în practică, care arareori şi în puţine cazuri se bazează pe teorie, impedimentele la căsătorie nu sunt luate în considerare.

 

Constantinopol, 29 mai 1923
 
(semnat) Arhimandrit Iuliu Scriban
Din Bucureşti

 

Patriarhul ecumenic. Cer arhiepiscopului Alexandru să ne spună ce se întâmplă referitor la aceste probleme în Biserica Rusă.

 

Arhiepiscopul Alexandru [al Americii de Nord]. În Biserica Rusă, este valabilă următoarea rânduială. Pentru înrudirea de sânge este absolut interzisă căsătoria pentru linia directă a înaintaşilor şi urmaşilor. Pentru liniile colaterale este interzisă doar până la spiţa a 4-a. Pentru spiţa a 5-a este permisă numai cu permisiunea ierarhului.

Pentru înrudirea duhovnicească, căsătoria este interzisă între naşi şi părinţii copilului botezat.

Pentru înrudirea prin alianţă, căsătoria este interzisă până la spiţa a 4-a de rudenie, cu excepţia că la spiţa a 4-a este permisă căsătoria cu permisiunea ierarhului.

Trigeneia nu există în realitate.

 

Mitropolitul de Dyrrachion. Cred că luând în considerare practica Bisericii primare, Congresul ar face bine să reînvie canoanele 53 şi 54 ale Sinodului Penthekte şi să încredinţeze Bisericilor locale tratarea dificultăţilor cauzate de impedimentele existente în afara acestor canoane.

 

Patriarhul ecumenic. Dintre toate canoanele, există numai 3 care au legătură cu această chestiune: canonul 80 al Sfântului Vasilie cel Mare, care a fost confirmat de Sinodul Penthekte, şi canoanele 53 şi 54 ale Sinodului Penthekte. Cu toate acestea, există legislaţie bisericească ulterioară care lărgeşte gama impedimentelor la căsătorie. Este necesar să avem în vedere că dificultăţile prezente cer facilitarea căsătoriei. Biserica Serbiei se găseşte până în prezent unită în opiniile ei cu patriarhul ecumenic, cu care celelalte patriarhii ca şi Bisericile Ciprului şi Greciei sunt de acord. În Biserica Română, toată legislaţia pertinentă în afara canoanelor 53 şi 54 ale Sinodului Penthekte este abrogată în practică; într-adevăr, iconomia a afectat acolo chiar litera de la Penthekte deoarece am auzit că prin decret regal este permisă căsătoria nu numai la spiţa a 4-a de înrudire prin alianţă, ci şi la spiţa a 3-a. În Biserica Rusă, litera sfintelor canoane în chestiunea de la Penthekte domneşte cu stricteţe, cu singura diferenţă la spiţa a 5-a de înrudire de sânge, care este supusă iconomiei. Trigeneia nu este luată în considerare, dar impedimentele legate de înrudirea duhovnicească sunt valabile aşa cum sunt prezentate în canonul 53 al Sinodului Penthekte, adică, numai între naş şi mama finei şi nu fina însăşi. Ar trebui adăugat că în Patriarhia Ecumenică şi Biserica Greciei spiţa a 6-a de înrudire de sânge şi spiţa a 5-a de înrudire prin alianţă sunt permise de sinoadele lor. În cazuri de necesitate care ar conduce la pericol fizic şi duhovnicesc grav, s-a descoperit că uneori patriarhul ecumenic permite prin iconomie şi spiţa a 4-a de înrudire de sânge. În consecinţă, chiar în Patriarhia Ecumenică, acest canon de la Penthekte nu este respectat pe deplin. În orice caz, trebuie să se observe limpede până în ce punct sunt valabile impedimentele la căsătorie fără nici o excepţie şi de la ce grad intră iconomia. Cred că ar fi posibil ca noi să formulăm opiniile noastre precum urmează: numai acele impedimente la căsătorie menţionate în canoanele Sinoadelor Ecumenice sunt considerate obligatorii. Ce s-a hotărât dincolo de ele în legislaţia ulterioară este administrat de sinoadele locale potrivit cu fiecare din necesităţile lor.

 

Formularea de mai sus a chestiunii este acceptată.

 

Patriarhul ecumenic. Avem problema mutării praznicelor sfinţilor din mijlocul săptămânii în duminica următoare. Primatul Bisericii Române a ridicat această chestiune. Arhimandritul Scriban ar dori să vă explice opiniile sale.

 

Arhimandritul Scriban. Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, deoarece în afara duminicilor, există multe zile bisericeşti, naţionale şi încă altele, pe care oamenii înşişi le-au creat, din aceasta derivă o pierdere gravă pentru viaţa economică a ţării. Şi noi vom examina această pierdere nu numai din punctul de vedere că există zile în care ei nu lucrează, ci şi din punctul de vedere că există mulţi care nu folosesc praznicele ca pe un timp de adevărată odihnă. Ei risipesc în cârciumi tot ce au strâns în timpul săptămânii. Dacă problema este înţeleasă astfel, şi din cele două puncte de vedere de mai sus, ar fi mai bine să existe mai puţine sărbători. Categoric nu este o chestiune de a desfiinţa nici un praznic duminical sau al Maicii Domnului, ci praznice ale sfinţilor. Ar fi de asemenea posibil să le lăsăm la locurile lor, ca sărbători ale Bisericii, şi doar să le declarăm a fi zile de lucru.

 

Patriarhul ecumenic. Ce părere aveţi, mitropolite al Muntenegrului ?

 

Mitropolitul Muntenegrului. Această chestiune este cu siguranţă importantă şi are un aspect benefic şi avantajos, dar ar trebui analizată doar în legătură cu discutarea şi acceptarea unui calendar nou, care ar putea permite transferarea propusă a praznicelor. În prezent, interesul Bisericii nu cere, în opinia mea, ca noi să luăm o hotărâre şi să părem în vreun fel că ne-am îndepărtat în acest punct de catolici. Mai mult, există un motiv special pentru Biserica Sârbă. La noi, fiecare familie are praznicul ei, cu numele Slava, şi este imposibilă transferarea lor în altă zi. Pe baza acestor raţiuni, recomand precauţie privind această chestiune.

 

Mitropolitul de Dyrrachion. Măsura pe care o propune primatul Bisericii Române este benefică în multe feluri, dar de asemenea întrucâtva prematură. Haideţi să o lăsăm pentru viitor. Poate noul calendar va facilita introducerea acestei măsuri.

 

Mitropolitul Niceei. Sunt şi eu de părere să amânăm această chestiune.

 

Patriarhul ecumenic. Chestiunea mutării zilelor de sărbătoare duminica are precedentele sale în Heortologion. Toate praznicele Sfinţilor Părinţi de la Sinoadele Ecumenice sunt mutate de la data corespunzătoare adunării lor şi sunt sărbătorite într-o zi de duminică[3]. În acelaşi fel, Biserica ar putea aranja în prezent celelalte praznice ale sfinţilor. Dar cred că fiecare Biserică locală are libertatea de a rândui prin enciclică pentru turma sa care praznice sunt obligatorii sau nesuspendate şi de a reglementa în mod corespunzător vremea prăznuirii sfinţilor. Propun următoarea formulare: ,,Este îngăduit Bisericilor locale să reglementeze vremea sărbătoririi praznicelor sfinţilor care cad în timpul săptămânii, până va fi stabilit un nou calendar, care să se ocupe de această problemă”.

 

Formula este adoptată.

 

Patriarhul ecumenic. Rămâne chestiunea Bisericii Ortodoxe din diaspora.

Mitropolitul Muntenegrului a propus ca această chestiune să fie amânată până la următoarea sesiune.

 

Patriarhul ecumenic. Ajungem la propunerea înaintată de Mitropolitul Transilvaniei, referitoare la prăznuirea în 1925 a 1600 de ani de la primul Sinod Ecumenic. Arhimandritul Scriban are cuvântul.

 

Arhimandritul Scriban. Cer să fie citit memoriul meu legat de subiect.

 

Este citit precum urmează:

 

Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,

În cursul celei de-a doua sesiuni a acestui Congres, am avut cinstea de a aduce în atenţia sa propunerea Mitropolitului Nicolae al Sibiului (Transilvania) ca în 1925 să poată fi organizată marea aniversare a Sinodului de la Niceea, când vor fi trecut 1600 de ani de la convocarea lui.

Mitropolitul a afirmat că ar trebui publicată o nouă mărturisire de credinţă cu o nouă afirmare a credinţei ortodoxe, şi ar trebui adresată episcopilor lumii creştine, inclusiv episcopilor catolici pentru ca ei să vină împreună în unitatea creştină. Aceste idei în chestiune au fost deja explicate. Sunt de părere că ar trebui să ne ocupăm mai mult de metoda de pregătire a aniversării. Prin urmare, am cinstea de a expune următoarele propuneri:

 

1). Să poruncim tuturor teologilor ortodocşi să alcătuiască mărturisirea de credinţă la care s-a făcut referire; să fie o competiţie între ei, prin care să fie posibilă alegerea celei mai bune lucrări. Este necesară înfiinţarea unei comisii care să evalueze lucrările şi să hotărască.

2). Începând din acest moment, să fie pregătită opinia publică din toate naţiunile ortodoxe şi trebuie ca fiecare dintre noi să primească de îndată această lucrare în propria naţiune. Doi ani este o perioadă foarte scurtă de timp pentru un asemenea proiect imens.

Este necesar ca toţi episcopii lumii ortodoxe şi toate instituţiile superioare de teologie ortodoxă să participe la marea prăznuire aniversară. În plus, este necesar ca în cursul acestei sărbătoriri, toate instituţiile educaţionale şi pedagogice creştine să fie reprezentate, ca şi uniunile preoţilor.

3). Trebuie trimise invitaţii Bisericilor Anglicană, Veche-Catolică, Romano-Catolică, Armeană, Nestoriană şi Etiopiană pentru ca acestea să poată de asemenea participa.

4). Trebuie ales locul unde să aibă loc prăznuirea. Cu siguranţă cel mai potrivit oraş este Constantinopolul, ca scaun istoric al patriarhului ecumenic, dar dacă acest lucru este imposibil din considerente politice şi alte raţiuni, trebuie ales un loc potrivit.

5). Începând din acest moment, trebuie să convingem guvernele naţiunilor ortodoxe să anticipeze în bugetele lor cheltuielile necesare pentru reprezentarea lor în timpul celebrării aniversare.

 

Acestea sunt propunerile pe care am onoarea să le înaintez Congresului şi la care de asemenea este posibil a se adăuga altele.

 

Constantinopol, 30 mai 1923
 
Arhimandrit Iuliu Scriban
Din Bucureşti

 

Patriarhul ecumenic. Mai aveţi ceva de adăugat ?

 

Arhimandritul Scriban. Referitor la alegerea locului. Dacă nu este posibil din cauza factorilor să fie Constantinopolul, atunci alt oraş ar putea fi ales, poate Nyssa, cu acordul Mitropolitului Muntenegrului. Ar trebui alcătuit un comitet, care să pregătească sărbătorirea.

 

Mitropolitul Muntenegrului. Susţin propunerea. Referitor la loc, este opinia mea personală că ar trebui ales Constantinopolul, dar dacă acest lucru este imposibil, atunci propun Nyssa, locul natal al lui Constantin cel Mare. Referitor la alcătuirea unui comitet, nu văd necesitatea acestuia. Vom cere patriarhului ecumenic să ia iniţiativa de a ajunge la o înţelegere cu celelalte Biserici Ortodoxe şi de a pregăti celebrarea, în special de a invita celelalte Biserici creştine.

 

Decizia formulată de patriarhul ecumenic a fost adoptată în cele din urmă precum urmează:

 

1. Propunerea înaintată de Mitropolitul Nicolae al Transilvaniei privind prăznuirea festivă în 1925 a 1600 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea este primită cu bucurie.

2. Congresul cere ca patriarhul ecumenic să ia iniţiativa ca aceasta să fie celebrată după merit de întreaga Biserică Ortodoxă, nu numai la nivel local, ci de asemenea prin convocarea unui Sinod pan-ortodox, cu o agendă de a rezolva toate chestiunile care preocupă Biserica Ortodoxă în prezent.

3. Este adăugată rugămintea ca la această celebrare comună să poată fi invitate toate Bisericile care acceptă Simbolul de la Niceea.

 

Patriarhul ecumenic a declarat încheierea sesiunii.

 

† Meletie de Constantinopol
† Calinic de Cizic
† Arhiepiscopul Alexandru de America de Nord
† Mitropolitul Gavriil de Muntenegru şi Parathalassia
† Vasilie de Niceea
† Iacov de Dyrrachion
 
Arhimandrit Iuliu Scriban
V. Antoniades
 
† Arhimandrit Ghermano
Secretar şef al Sfântului Sinod

 


[1] Felul în care prezintă situaţia arhimandritul Scriban este mizerabil. Cel mai probabil, expunerea sa a slujit intereselor străine Bisericii care militau pentru reducerea sau chiar eliminarea impedimentelor la căsătorie.

Istoria îl contrazice pe arhimandritul Scriban: iconomia nu a fost acordată oricare ar putea fi gradul de înrudire. Se cunosc cazuri de episcopi care au respins iconomia pastorală şi 2 nume vor fi de ajuns: mitropolitul Veniamin Costachi (1768-1846), al Moldovei, şi Mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti († 1508), cinstit ca sfânt de Biserica Ortodoxă. Este ignobil felul în care-l prezintă arhimandritul Scriban pe Sfântul Nifon, care a luptat pentru respectarea rânduielilor bisericeşti şi aplicarea lor în viaţa de zi cu zi a creştinilor, de la cei de rând până la nobilime. În vremea sa, nobilimea încălca impedimentele la căsătorie până la a friza incestul.

Au existat cazuri de căsătorii incestuoase, nu puţine la număr, mai ales în Ardeal, cauzate de influenţa catolică şi protestantă; clericii ortodocşi s-au luptat decenii de-a rândul – există consemnări în primele decenii ale secolului XX – pentru a readuce în rândul creştinilor adevăratele rânduieli privind căsătoria. Dar acestea, ca şi cele din marile familii boiereşti reprezintă doar încălcări ale canoanelor aflate în vigoare până astăzi în Biserica Ortodoxă Română şi recunoscute de societate ca atare.

Cu alte cuvinte, arhimandritul Scriban a prezentat exact pe dos starea de lucruri ...

[2] Aşa se pune problema ?

[3] Sfinţii Părinţi au avut un motiv întemeiat pentru a aşeza prăznuirea Sinoadelor Ecumenice duminica. Ele au reprezentat o biruinţă a învăţăturii despre Dumnezeu, ereziile fiind un atac direct la aceasta, şi au fost socotite atât de importante încât au fost aşezate în ziua Domnului, duminica.