Congresul pan-ortodox de la Constantinopol din 1923

 

Cea de-a noua sesiune

(Marţi, 5 iunie 1923)

 

Congresul pan-ortodox s-a întrunit sub conducerea P.S. patriarh ecumenic Meletie al IV-lea.

 

Patriarhul ecumenic. Împlinind o datorie sfântă, pe această bază aduc calde mulţumiri Congresului pan-ortodox pentru că şi-a împărtăşit în mod spontan mâhnirea şi suferinţa faţă de evenimentele regretabile care au avut loc vinerea trecută[1] şi pentru interesul său puternic şi frăţesc manifestat cu privire la viitoarea soartă a scaunului ecumenic. Este cumplit de trist pentru mine să mă gândesc că, în timp ce am invitat reprezentanţii Sfintei Biserici a lui Dumnezeu pentru ca împreună să putem discuta şi să aducem folos întregii Biserici Ortodoxe, am devenit o cauză involuntară ca ei să fie martorii scenelor regretabile de vineri şi să trăiască momente de emoţie tragică.

Dar, pe de altă parte, mulţumim Domnului că aceste evenimente triste s-au desfăşurat în timpul şederii reprezentanţilor aici ca ei să poată vedea cu propriii ochi şi apoi să informeze Bisericile lor despre condiţiile în care subzistă Prea Sfânta Biserică a Constantinopolului. Cu siguranţă ele ştiu că aceste condiţii sunt groaznice. Dar una este să auzi şi să fii informat de departe şi alta să le vezi şi să le pricepi cu propriii ochi. Reprezentanţii l-au văzut pe cel care a pus stăpânire în mod josnic pe rangul patriarhal şi au înţeles poziţia viitoare problematică a patriarhiei. Cu siguranţă nu a fost greu de găsit un grup din drojdia cea mai de jos a Constantinopolului şi să devină o unealtă. Lucrul surprinzător şi sfâşietor este că scenele îngrozitoare au avut loc sub ochii poliţiei locale care şi-au îndreptat baionetele în sus în cinstea celui care comitea sacrilegiul. Toate aceste lucruri înseamnă că noi trăim în afara legii şi, chiar dacă în altă parte libertatea şi siguranţa sunt socotite a fi cele mai preţioase pentru toţi indivizii, noi nu avem aici nici libertatea, nici siguranţa elementare ca instituţie de mare importanţă sau ca organizaţie pan-ortodoxă.

Mulţumesc din nou reprezentanţilor Bisericilor pentru expresiile lor de solidaritate.

Revenim la lucrarea care a fost întreruptă de evenimentele de vineri. Secretariatul a pregătit un proiect de hotărâri pentru chestiunile discutate şi aprobate până în acest moment. Să fie citite.

 

Secretarul citeşte:

 

1) Proiectul hotărârii privind un nou calendar.

 

Mitropolitul Muntenegrului. Cred că nu ar trebui să fim nevoiţi anticipat să declarăm că dorim păstrarea săptămânii ca o condiţie esenţială pentru acceptarea noului calendar. Haideţi să nu luăm în discuţie deloc acest punct.

 

Profesorul V. Antoniades. Repet ceea ce am spus de asemenea în sesiunea din 23 mai şi ceea ce am explicat în memorandumul meu către patriarhul ecumenic că, altfel spus, introducerea unei zile fără nume sau goale nu vatămă câtuşi de puţin sistemul săptămânal şi, în consecinţă, dacă ştiinţa ar putea descoperi un nou calendar care admite sistemul săptămânilor cu introducerea unei singure zile fără nume, Biserica Ortodoxă ar trebui să-l accepte, în măsura în care doreşte ca alte Biserici să-l accepte de asemenea.

 

Mitropolitul de Dyrrachion. Sunt de acord pe deplin cu profesorul că introducerea unei zile nu strică sistemul zilelor săptămânii.

 

Patriarhul ecumenic. Este o posibilitate ca celelalte Biserici să fie de acord cu recunoaşterea unui nou calendar care necesită reducerea folosirii neîntrerupte a săptămânii. Prin urmare, nu va fi practic să venim ca Biserică Ortodoxă şi mai mult să fim ataşaţi în mod explicit de poziţia că nu vom accepta alt sistem cu excepţia unuia care păstrează folosirea neîntreruptă a săptămânii. Va părea o cerere egoistă, de vreme ce nici o raţiune dogmatică nu susţine aceasta.

 

Arhimandritul Scriban. Există o raţiune scripturistică, care recunoaşte sistemul săptămânal; planul dlui. Drăghici este de aşa natură încât păstrează acest sistem, fără inserarea nici unei zile fără nume sau goale. Acest plan al dlui. Drăghici a fost socotit acceptabil, şi din acest motiv în cursul sesiunii din 23 mai s-a hotărât şi stabilit ca Biserica Ortodoxă să prezinte păstrarea săptămânii ca o condiţie obligatorie pentru acceptarea unui nou calendar. Nu văd motivul ca noi să revizuim această decizie a noastră care a fost luată de asemenea în prezenţa dlor. Drăghici şi Demetrescu.

 

Mitropolitul Muntenegrului. Noi ne vom afla într-o poziţie dificilă dacă pe neaşteptate astronomia alcătuieşte un nou plan doar cu schimbarea sistemului săptămânal şi dacă toate Bisericile creştine acceptă acest plan. Din acest motiv şi eu cred că ar trebui adoptată în totalitate poziţia adecvată.

 

Arhimandritul Scriban. Repet că există raţiuni scripturistice, dar adaug şi că raţiuni economice necesită păstrarea săptămânii.

 

Patriarhul ecumenic. Nu se pune problema de a desfiinţa săptămâna. Sistemul săptămânal va rămâne şi în consecinţă raţiunile care au fost citate mai sus de arhimandritul Scriban sunt respectate. Este o chestiune numai de o zi intercalară pe an şi de o a doua o dată la 4 ani şi aceasta nu mi se pare un motiv atât de grav încât să nu acceptăm un calendar, care bazat de reducerea succesiunii săptămânale, va prezenta alte avantaje excelente, dorit şi acceptat de toate Bisericile creştine.

 

Arhimandritul Scriban. Într-un asemenea caz, ce rămâne din discuţia care a avut loc referitor la planul dlui. Drăghici şi din decizia favorabilă în sprijinul său ?

 

Patriarhul ecumenic. Recomandarea în sprijinul său ca fiind un calendar care păstrează pe deplin sistemul săptămânal fără nici o zi intercalară.

 

Arhimandritul Scriban. Ar fi bine ca noi să avem un plan precis pentru un calendar nou, pe care l-am putea supune atenţiei conferinţei competente care este pe cale să se întrunească. Şi un astfel de plan, ca cel al dlui. Drăghici, a fost analizat şi decizia luată, precum s-a recunoscut anterior. Am făcut deja un raport către Biserica pe care o reprezint şi din această cauză îmi exprim astăzi rezervele faţă de reconsiderarea acestei hotărâri şi cer ca rezervele mele să fie consemnate în procesul verbal.

 

Patriarhul ecumenic. Nu se poate nega că a fost luată o hotărâre clară de vreme ce planul lui a fost prezentat şi discutat, şi în măsura în care Congresul este îndreptăţit până în ultimul moment să-şi completeze ideile şi, luând în considerare alte lucruri şi în mod special constatând că nici o raţiune nu susţine introducerea neîntreruptă a săptămânii, să reconsidere totodată hotărârea sa formulată anterior în termeni generali. Altminteri, eu cred că hotărârile mitropolitului Muntenegrului şi sfinţiei voastre sunt compatibile, în măsura în care vom formula decizia noastră precum urmează: ,,Biserica Ortodoxă preferă un calendar care păstrează secvenţa săptămânii, cu toate acestea nu se ataşează de opinia sa, în cazul în care alte Biserici sunt de acord cu acceptarea unui nou calendar care necesită reducerea secvenţei săptămânii”.

 

Majoritatea Congresului a acceptat această formulare.

Arhimandritul Scriban a fost în minoritate pentru motivul pe care l-a explicat. Celelalte puncte din decizie au fost acceptate în unanimitate.

 

2) Proiectul privind cea de-a doua căsătorie a preoţilor şi diaconilor văduvi.

Este acceptat cu mici modificări.

 

3) În ce priveşte chestiunea dacă întâietatea existentă între sfintele taine ale cununiei şi hirotoniei este permanentă.

Este acceptat cu mici modificări.

 

4) Despre propunerea mitropolitului Transilvaniei referitoare la prăznuirea festivă în 1926 a 1.600 de ani de la Sinodul Ecumenic I de la Niceea.

Este acceptată.

 

5) Despre limita de vârstă pentru hirotonia diaconilor, preoţilor şi episcopilor şi despre punctul referitor la competenţa fizică şi spirituală a păstorilor Bisericii.

Este acceptată.

 

6) Despre înfăţişarea exterioară a clerului în societate.

 

Patriarhul ecumenic. Când vom formula decizia potrivită, va fi necesar să spunem că respectăm şi suntem în acord cu porunca Apostolului Pavel (1 Corinteni 11, 14) şi cu legislaţia şi practica Bisericii primare, astfel că părul clerului este tuns şi înfăţişarea sa exterioară în societate, care nu este departe de stilul de veşmânt al mirenilor, susţine în mod fidel legislaţia canonică antică privind culorile şi luxul şi că celelalte detalii aparţin sinoadelor Bisericilor locale.

 

Toţi reprezentanţii au acceptat această formulare.

 

7) Despre respectarea obligatorie a făgăduinţelor monahale.

Este acceptată.

 

8) Despre impedimente la căsătorie.

Este acceptată cu mici modificări.

 

9) Despre prăznuirea zilelor sfinţilor care cad în mijlocul săptămânii.

Este acceptată.

 

10) Despre problema postului.

 

Mitropolitul Cizicului. După ce au discutat ieri neoficial, membrii Congresului au formulat următoarele opinii referitoare la post. Anume, să fie respectat postul stabilit pentru zilele de miercuri şi vineri, ca şi posturile din ajunul Botezului Domnului, din ziua Tăierii capului Cinstitului Înaintemergător şi ziua Înălţării Sfintei Cruci. În Postul Mare este permis consumul de peşte, ouă, lapte, brânză, unt şi ulei, cu excepţia primei şi ultimei săptămâni, în cursul cărora este impusă respectarea severă a regimului de post. Postul Sfinţilor Apostoli este limitat la o săptămână înainte de praznic, în cursul căreia este permis a se mânca peşte. Consumul de ulei este permis în timpul postului din august de 15 zile. Asupra acestui punct, mitropolitul de Dyrrachion, arhimandritul Scriban şi cu mine nu am fost de acord gândind că consumul de peşte, ouă, lapte, brânză şi unt ar trebui permis cu excepţia ultimei săptămâni, în cursul căreia ar trebui practicată o respectare severă. Asupra acestui punct, arhimandritul Scriban nu a fost de acord considerând că ar fi necesar a practica asprimea în cursul primei săptămâni. În cele din urmă, regimul actual de post trebuie respectat cu severitate în mânăstiri. Pe baza celor de mai sus, schiţa deciziei a fost alcătuită în scurt timp de secretar.

 

Patriarhul ecumenic. Lucrarea Congresului nu va fi vătămată dacă orice discuţie suplimentară despre problema postului a fost amânată. Hotărârile luate sunt suficiente.

 

Mitropolitul Muntenegrului. Cred că părerea Congresului trebuie exprimată asupra problemei în discuţie.

 

Patriarhul ecumenic. Într-un asemenea caz, cred că autoritatea fiecărei Biserici poate fi călăuzită de canonul apostolic 69, care stipulează: ,,Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon, sau ipodiacon, sau citeţ, sau cântăreţ, nu posteşte cele 40 zile ale Paştelui, sau miercuri, sau vineri, să se caterisească, fără numai de s-ar opri pentru boală trupească. Iar de este mirean, să se afurisească”. Având în vedere necesitatea iconomiei circumstanţiale, să fie folosit drept călăuză comentariul lui Valsamon la acelaşi canon, care afirmă: ,,Observaţi din prezentul canon că există înainte de toate un post, cele 40 de zile, al Paştelui. Căci dacă ar fi fost altele, canonul le-ar fi menţionat şi pe ele. Fără numai că în celelalte posturi, adică al Sfinţilor Apostoli, al Născătoarei de Dumnezeu şi al Naşterii lui Hristos când postim nu suntem ruşinaţi ...”. Sunt de acord toţi reprezentanţii că opinia lor în chestiune a fost exprimată printr-o asemenea formulare ?

 

Toţi reprezentanţii sunt de acord.

 

Patriarhul ecumenic. Şi acum intrăm în ordinea de zi de astăzi. Chestiunea priveşte motivele pentru desfacerea căsătoriei. Aş crede că asupra acestei chestiuni orice discuţie ar trebui de asemenea amânată.

 

Mitropolitul de Dyrrachion. Suntem de acord cu poziţia referitoare la amânare, de vreme ce în toate statele ortodoxe guvernul se ocupă de chestiune.

 

Mitropolitul Muntenegrului. În sesiunea neoficială de ieri a membrilor Congresului, am propus să încredinţăm fiecărei Biserici care tratează această chestiune sarcina de a o rezolva individual, întotdeauna pe baza legislaţiei canonice şi în acelaşi timp Congresul să stabilească în ce măsură Biserica poate ceda în chestiunea motivelor pentru divorţ în faţa guvernului care administrează această problemă. Această chestiune priveşte taina şi Biserica nu este îndreptăţită să fie indiferentă, ci dimpotrivă ar trebui să-şi susţină şi să scoată în relief punctul său de vedere.

 

Patriarhul ecumenic. Am putea ajunge la o hotărâre despre slăbirea remarcată faţă de chestiunea divorţului şi, în consecinţă, să hotărâm că atunci când căsătoria a fost încheiată bisericeşte să fie de asemenea desfăcută la nivel bisericesc.

Dar trebuie în mod necesar să subliniem că declarăm dacă îi mai este permisă vreodată o altă căsătorie părţii vinovate de desfacerea căsătoriei şi dacă este permisă sau nu căsătoria pentru cel curvar. Astfel, propun următoarea formulare: ,,Deoarece s-a observat în unele părţi ale Bisericilor Ortodoxe o slăbire a legăturilor tainei cununiei din partea Bisericii în ce priveşte divorţul, noi am hotărât ca de acum încolo numai o căsătorie contractată la nivel bisericesc să fie de asemenea considerată că poate fi desfăcută la nivel bisericesc, când autoritatea bisericească competentă declară aceasta. În desfacerea căsătoriei, partea vinovată nu poate contracta altă căsătorie înainte de trecerea unui an de la divorţ. În nici o circumstanţă nu este permisă contractarea căsătoriei cu persoana cu care s-a stabilit legal că a fost comis adulterul, din cauza căruia a avut loc desfacerea căsătoriei”.

 

Reprezentanţii acceptă opinia precum a fost formulată mai sus.

 

Patriarhul ecumenic. Chestiunea Bisericii Ortodoxe din diaspora a fost lăsată ultima pe ordinea de zi de astăzi.

Bisericile din vechime au avut stabilite hotarele jurisdicţiei lor, care erau socotite fixate pe vecie, astfel că este adeseori folosită expresia ,,a nu se depăşi hotarele”. Pentru scaunul Constantinopolului, există hotărârea canonului 28 de la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic la care, cu precizarea că mitropoliile eparhiilor Pontului, Asiei şi Traciei vor fi supuse ei, s-a dat ei de asemenea jurisdicţie asupra episcopilor din zonele din afara Imperiului care sunt numite ,,locuri barbare”. În timpul dezvoltării moderne a formării Bisericii, Patriarhia Ecumenică, oricând s-a găsit în situaţia fericită de a acorda unora din Bisericile fiice ale ei administrare autocefală deplină, în acelaşi timp a şi stabilit hotarele lor regionale. În această privinţă, a predominat regula generală că aceste hotare trebuiau înţelese a nu depăşi hotarele statului, pe seama căruia a fost acordată autocefalia Bisericii.

Dar dat fiind că hotarele Bisericilor autocefale sunt înţelese în acest fel, cu totul în afara acestor hotare patriarhale sunt un număr mare de creştini care sunt organizaţi în grupuri, comunităţi şi parohii, şi care ar trebui să aparţină unei jurisdicţii ecleziastice, care potrivit legislaţiei canonice actualmente în vigoare nu poate fi alta decât Patriarhia Ecumenică. Este complet exclus cazul în care o Biserică ce a propovăduit cuvântul dumnezeiesc prin propriile misiuni printre necreştini şi a întemeiat o Biserică din ei, precum se întâmplă în Japonia şi China.

Cu toate acestea, referitor la această chestiune a Ortodoxiei din diaspora, avem încă un punct de vedere, cel naţional. Această perspectivă a zguduit Biserica în urmă cu jumătate de veac din cauza exprimării sale de către bulgari într-un mod aflat în opoziţie cu temeliile canonice ale administrării Bisericii. Din această cauză, a fost condamnată, iar tradiţia Bisericii care stă pe o temelie canonică a fost întărită printr-o hotărâre a unui mare sinod care şi-a asumat autoritate pan-ortodoxă.

Între timp, tendinţele judecate şi condamnate la acea vreme se manifestă şi astăzi sub diferite forme, şi problemele Bisericii Ortodoxe asupra acestui punct se dovedesc a fi încurcate. Acest fenomen apare îndeosebi în America. În Statele Unite ale Americii de Nord, s-a estimat că există în prezent aproape un milion de ortodocşi americani care nu sunt născuţi acolo, ci sunt emigranţi din diferite ţări ortodoxe. În consecinţă, avem acolo ortodocşi care sunt vorbitori de limbă greacă, arabă, rusă, sârbă, română şi neîndoios altele. Pentru că au mers în număr mare în America în perioade variate şi unii i-au precedat pe alţii, ei au alcătuit parohii şi jurisdicţii episcopale.

În acest moment, există episcopi greci, arabi şi ruşi în America, iar sârbii şi românii se pregătesc să trimită alţii. Însă, toţi aceşti episcopi nu sunt legaţi între ei şi actuala privelişte a Bisericii Ortodoxe în America este departe de a fi edificatoare pentru marele nume al Ortodoxiei, şi lucrul întristător este că aceasta se petrece sub ochii unui popor înclinat spre Ortodoxie. Într-adevăr, ar fi un mare avantaj pentru ea dacă frumuseţea structurii ei canonice ar fi reuşit să se manifeste acolo. Dar ce ar trebui să se întâmple ca Biserica Ortodoxă în America să nu se înfăţişeze ca dezorganizată şi dezmembrată (când sunt tolerate totuşi sentimentele naţionale, care îi leagă pe creştinii ortodocşi de acolo de pământurile lor natale) ? În mijlocul nostru se află un ierarh care cunoaşte situaţia Bisericii Ortodoxe din America din experienţa personală, arhiepiscopul Alexandru, care ar trebui să explice vederile sale înaintea Congresului pan-ortodox.

Am vizitat America de două ori şi, după ce am studiat situaţia nemijlocit, am descoperit că singura cale pentru o reprezentare bine constituită a Bisericii Ortodoxe acolo este alcătuirea unei unităţi administrative sub cele mai înalte auspicii duhovniceşti ale Patriarhiei Ecumenice cu condiţia auto-guvernării interne a fiecărui grup naţional, până în ziua în care ar putea apărea emanciparea tuturor într-o Biserică Americană autocefală.

Patriarhia Ecumenică declară în mod răspicat că are o mare stimă pentru sentimentele naţionale şi într-un duh de egalitate şi dreptate este dispusă să asigure fiecărui grup naţional nu numai autonomia parohială, ci şi conducerea episcopală şi pastorală autonomă.

În acest fel, pot exista păstori pentru fiecare grup naţional, care să fie propuşi de Bisericile interesate şi să primească binecuvântarea Patriarhiei Ecumenice pentru a imigra în America. Sub conducerea exarhului patriarhal, pe care îl va numi Patriarhia Ecumenică, aceşti episcopi întruniţi periodic într-un sinod vor rezolva local chestiunile de acolo. Astfel, Patriarhia Ecumenică va fi legătura subţire, dar necesară canonic dintre diferitele Biserici Ortodoxe naţionale din America şi această rânduială va conduce la suprimarea neregularităţii şi dezordinii canonice observate în prezent. Cer ca arhiepiscopul Alexandru să-şi expună opiniile.

 

Arhiepiscopul Alexandru [de America de Nord]. În octombrie trecut, am înaintat un raport privind situaţia actuală a Bisericii Ortodoxe în America. Cred că propunerea patriarhului ecumenic este extrem de oportună, dar trebuie luată în considerare situaţia în care se află astăzi Biserica Ortodoxă Rusă. Dacă s-ar spune ruşilor din America că trebuie plasaţi sub conducerea duhovnicească a exarhului Patriarhiei Ecumenice, un asemenea lucru ar fi folosit ca o plângere, pentru a declara că ei îl vor trăda pe patriarhul Tihon. Ca măsură provizorie, am recomandat în raportul meu ca patriarhul ecumenic să numească un ierarh rus ca exarh al său pentru o perioadă de 4 ani. Dar înţeleg şi respect motivele pentru care patriarhul ecumenic nu a făcut numirea. Sentimentele naţionale au fost sporite în America într-o asemenea măsură, încât numai timpul va aduce vreo temperare. Pentru moment, mi se pare că ierarhii ruşi şi greci trebuie să rămână în America şi cei supuşi patriarhilor Antiohiei şi Ierusalimului să plece. Alături de ortodocşii ruşi din America, se află acolo şi ortodocşi sârbi, români, albanezi şi bulgari. Am încredere că ierarhii ruşi şi greci vor întări legăturile de iubire reciprocă şi vor lucra împreună pentru binele Bisericii.

Bazat pe temeiuri canonice, sunt de acord pe deplin cu opinia patriarhului ecumenic, dar circumstanţele sunt de aşa natură, încât există un pericol serios de a inflama sentimentele naţionale în America. Din această cauză, noi trebuie să aşteptăm o perioadă astfel ca situaţia din America ce ameninţă cu o mare catastrofă să fie ameliorată puţin câte puţin prin lucrarea comună a ierarhilor ruşi şi greci.

 

Mitropolitul de Dyrrachion. Patriarhul ecumenic, ca şi arhiepiscopul Alexandru au explicat situaţia întristătoare care există în Biserica Ortodoxă din diaspora şi în special din America. Ambele declaraţii sunt de acord asupra acestui punct. Cu toate acestea, în timp ce arhiepiscopul acceptă soluţia propusă de patriarhul ecumenic ca singura oportună, el consideră că este inaplicabilă în prezent. Mi se pare mie că implementarea soluţiei propuse trebuie urmărită, deoarece mulţumeşte deplin celelalte Biserici interesate şi singură păstrează dreptul canonic al întâietăţii Patriarhiei Ecumenice.

 

Arhimandritul Scriban. Din nefericire lipseşte unitatea administraţiei duhovniceşti a Bisericilor din diaspora şi trebuie urmărit un asemenea lucru. Din acest motiv, tind să susţin poziţiile patriarhului ecumenic şi mitropolitului de Dyrrachion.

 

Mitropolitul Muntenegrului. Ar fi mai bine, Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, ca problema Bisericii din diaspora să nu fi intrat în discuţiile de astăzi, când Congresul pan-ortodox se găseşte deja la sfârşitul lucrării sale. Această chestiune nu este nici simplă, nici nu a fost studiată în vreo măsură ca să putem expune măcar o decizie în principiu în cursul Congresului nostru, deoarece noi nu avem nici timpul necesar, nici călăuzirea necesară pentru o discuţie şi soluţie a chestiunii în cauză. Biserica Sârbă care cu adevărat întotdeauna se îngrijeşte şi se jertfeşte mult atât material, cât şi moral pentru sârbii care se află în străinătate dă o mare importanţă chestiunii de adaptare a problemelor bisericeşti ale ortodocşilor din diaspora. Nu este doar o problemă a creştinilor ortodocşi din America. Această problemă priveşte şi grupurile şi comunităţile Bisericii Ortodoxe din alte părţi. Punctele de vedere variate, care derivă din interesele naţionale ale diferitelor naţiuni, au contribuit la organizarea de sisteme diferite ale administraţiei Bisericii, care există astăzi în America şi în alte părţi în străinătate.

Biserica Sârbă, care are o înţelegere comună cu guvernul statului nostru, manifestă un mare interes faţă de soarta comunităţilor sârbe din străinătate; exact aşa cum celelalte Biserici Ortodoxe surori sunt preocupate de propriile comunităţi din străinătate. Dacă avem în vedere faptul că actuala situaţie a Bisericii Ortodoxe din diaspora nu a fost instituită azi, nici ieri, ci cu secole în urmă, atunci trebuie să facem schimbări cu multă grijă, având de asemenea studii şi o examinare mai extinse ale acestor chestiuni, dacă nu dorim să creăm complicaţii şi dificultăţi şi mai mari pentru această problemă. Din această cauză, cred că Congresul pan-ortodox poate, în loc de orice altă hotărâre, să ceară Patriarhiei Ecumenice să continue în momentul de faţă cu măsurile necesare pentru o înţelegere comună cu Bisericile Ortodoxe locale privind posibilităţile, astfel ca această problemă să fie supusă sinoadelor competente spre studiu şi ca, în consecinţă, în colaborare şi armonie frăţească să poată fi găsite mijloace comune ale soluţionării ei. Într-una din sesiunile anterioare, am avut cinstea să declar că în mod special cu Patriarhia Ecumenică voi discuta multe probleme legate de interesele noastre bisericeşti în străinătate, dar neştiind că problema va fi prezentată în termeni generali înaintea Congresului pan-ortodox nu am cerut călăuzire adecvată în ce o priveşte de la Biserica locală pe care am cinstea să o reprezint aici.

Din aceste motive, cer ca Congresul să nu ia o decizie prematură, care ar putea genera obstacole pentru soluţia finală a acestei chestiuni şi astfel să vatăme interesul general al Ortodoxiei ca întreg, ca şi interesele particulare ale Bisericilor Ortodoxe locale.

 

Patriarhul ecumenic. Dat fiind faptul că problemele pe care le-am discutat şi în privinţa cărora am luat hotărâri trebuie comunicate Bisericii pentru ca ele să primească aprobare, putem să ne exprimăm opinia chiar în principiu asupra acestei chestiuni referitoare la Bisericile din diaspora.

 

Mitropolitul Muntenegrului. Nu pot fi convins că această chestiune poate fi rezolvată în cursul actualului Congres şi insist asupra opiniei mele deja exprimate. Trebuie să luăm în considerare că rezoluţia finală asupra acestei chestiuni nu depinde numai de conducătorii Bisericilor locale, ci şi de guvernele responsabile, care asigură sprijin material şi moral cetăţenilor lor care trăiesc în străinătate. Prin urmare, colaborarea guvernelor implicate în organizarea Bisericilor Ortodoxe din diaspora nu poate fi exclusă. Repet că Biserica Sârbă şi guvernul sârb sunt interesate nu numai de comunităţile sârbe din America, ci şi de cetăţenii noştri care se află în multe alte ţări ca Albania, Italia, Austria, Ungaria şi în alte părţi. Biserica Sârbă are un interes moral şi în ce-i priveşte pe cei din Cehoslovacia şi Carpato-Rusia, pentru că după ce a fost chemată de cei care doreau să îmbrăţişeze Ortodoxia ea a făcut multe eforturi şi sacrificii pentru a progresa şi a organiza lucrarea Ortodoxiei în aceste ţinuturi.

Se ştie că Patriarhia Ecumenică din timpuri străvechi a deţinut canonic dreptul jurisdicţiei duhovniceşti asupra Bisericii Ortodoxe din diaspora, dar se ştie de asemenea că Patriarhia Ecumenică a pierdut acest drept cu mult timp în urmă în multe cazuri şi asupra multor organizaţii ecleziastice din afara altor naţiuni ortodoxe. În plus, se ştie că Patriarhia Ecumenică a acordat în mod oficial acest drept altei Biserici autocefale, adică Biserica Greciei.

Dacă chestiunea în cauză nu este examinată cu grijă şi cu atenţia cuvenită înaintea Bisericilor şi guvernelor interesate, nu s-ar putea ca toate faptele din trecut şi prezent ca şi multe alte motive să fie criticate, astfel încât întâietatea Patriarhiei Ecumenice care este întemeiată pe legislaţia canonică ar putea să nu fie reînviată ? Cer ca poziţia mea să nu fie înţeleasă greşit ca opunându-se reglementării canonice a chestiunii în cauză. Dimpotrivă, sunt sigur că Biserica Sârbă va fi dornică de o asemenea colaborare asupra acestei chestiuni, care va aduce beneficii intereselor Ortodoxiei şi va combina acestea cu cele ale populaţiei sârbe din străinătate. Din aceste motive, doresc să aduc în atenţia Congresului pan-ortodox faptul că această problemă delicată nu poate fi rezolvată printr-o hotărâre prematură şi forţată, ci trebuie acordat conducătorilor Bisericilor locale timpul necesar ca ei să se poată consulta şi să poată delibera cu conducătorii civili, care vor avea un rol activ în rezolvarea acestei chestiuni. Apoi interesele nu numai ale Ortodoxiei şi ale Bisericilor locale interesate, ci chiar ale Patriarhiei Ecumenice înseşi, care trebuie susţinută de toate naţiunile ortodoxe, necesită ca problema în cauză să fie investigată în deplină armonie şi iubire reciprocă ale Bisericilor şi naţiunilor ortodoxe, şi în acest fel actuala situaţie anormală în care se află Biserica Ortodoxă din diaspora să poată fi ameliorată. Dacă acest Congres nu ţine cont de motivele mele de mai sus şi continuă cu orice fel de soluţionare a chestiunii Bisericii Ortodoxe din diaspora, declar cu mâhnire că într-un asemenea caz voi fi silit să susţin rezerve depline asupra chestiunii în numele Bisericii Sârbe.

 

Arhimandritul Scriban. Chestiunea Bisericii Ortodoxe în mod special din America trebuie rezolvată, pentru că – pentru a ne exprima încă mai simplu – Biserica însăşi nu trebuie să continue să existe într-o formă incoerentă, o imagine pe care ne-o pune înainte zeflemeaua Bisericii Catolice.

 

Patriarhul ecumenic. Chestiunea constituie în mod evident latura slabă a Bisericii Ortodoxe care o expune batjocurii şi atacurilor Bisericii Catolice, care crede că este imposibil ca Biserica noastră să progreseze câtă vreme stă pe poziţia naţională ca temelie. În ce priveşte obiecţiile mitropolitului Muntenegrului, observ că nu se pune problema ca noi aici să rezolvăm chestiunea, ci pur şi simplu să exprimăm o opinie subliniind nevoia de rânduială şi administrare canonică a parohiilor ortodoxe din diaspora.

Patriarhia Ecumenică consideră că este obligaţia sa să sublinieze această necesitate şi să lupte în numele unei autorităţi administrative bisericeşti unite asupra Ortodoxiei din diaspora. Chiar dacă nu cu mult timp în urmă, aflându-se ea însăşi în circumstanţe nefericite, a încredinţat Bisericii Greciei administrarea pastorală a parohiilor greceşti din străinătate, ea a revenit asupra acestei măsuri şi a restabilit lucrurile pe temelia lor canonică. Dreptul canonic al Patriarhiei Ecumenice asupra Bisericilor din diaspora este teoretic în afară de orice discuţie, dar repet că există o cale de a pune lucrurile în rânduială, pentru ca atât rânduiala canonică să fie menţinută, cât şi interesele naţionale ale fiecărei naţionalităţi să fie respectate şi garantate. Bunăvoinţa poate împăca cele două puncte de vedere, cel canonic şi cel naţional. Haideţi să studiem aceste puncte de vedere şi eu cred că la următoarea sesiune vom lua în considerare formularea unei hotărâri adecvate de către Congres.

 

După aceasta, patriarhul ecumenic a declarat încheierea sesiunii.

 

† Meletie de Constantinopol
† Calinic de Cizic
† Arhiepiscopul Alexandru de America de Nord
† Mitropolitul Gavriil de Muntenegru şi Parathalassia
† Vasilie de Niceea
† Iacov de Dyrrachion
 
Arhimandrit Iuliu Scriban
V. Antoniades
Dr. M. Milankovici
 
† Arhimandrit Ghermano
Secretar şef al Sfântului Sinod

 


[1] Patriarhul ecumenic vorbeşte aici despre atacul a cărei victimă a fost şi care a avut loc în vara anului 1923. El a fost atacat de Papa Eftim I şi susţinătorii săi, cu dorinţa de a-l detrona şi a-l alunga din Constantinopol.

Papa Eftim I (1884-1968), pe numele său de mirean Pavlos Karahisarithis, hirotonit preot ortodox în 1915 când a primit numele de Eftim, a fost fondatorul Bisericii Ortodoxe Turce autocefale, o grupare nerecunoscută în lumea ortodoxă, susţinută iniţial de statul turc care dorea să se debaraseze de Patriarhia Ecumenică. Pe 1 iunie 1923, el şi susţinătorii săi au atacat sediul Patriarhiei şi pe patriarhul Meletie al IV-lea – evenimente amintite de patriarh în cuvântul său.

Pe 2 octombrie 1923, Papa Eftim a atacat sediul Sfântului Sinod şi a instalat acolo propriul sinod, proclamându-se pe sine ,,reprezentantul general al tuturor comunităţilor ortodoxe”. În decembrie 1923, a avut loc o nouă ocupare a Patriarhiei de către Papa Eftim şi adepţii lui, dar de data aceasta, ei au fost evacuaţi de poliţie.

În 1924, Papa Eftim a câştigat sprijinul conducerii Republicii Turce şi a fost ales patriarh de un congres bisericesc turc. După moartea lui Mustafa Kemal (1881-1938), Papa Eftim şi-a pierdut prestigiul şi sprijinul statului turc, iar gruparea lui şi-a pierdut importanţa. Biserica Ortodoxă Turcă există şi astăzi, fiind condusă de un strănepot al lui.